Cauza T‑412/10

(publicare în extras)

Roca

împotriva

Comisiei Europene

„Concurență – Înțelegeri – Piețele belgiană, germană, franceză, italiană, olandeză și austriacă ale produselor și accesoriilor pentru baie – Decizie de constatare a unei încălcări a articolului 101 TFUE și a articolului 53 din Acordul privind SEE – Coordonarea unor creșteri de prețuri și schimbul de informații comerciale sensibile – Imputabilitatea comportamentului ilicit – Amenzi – Orientările din 2006 privind calcularea cuantumului amenzilor – Gravitatea încălcării – Circumstanțe atenuante – Criză economică – Comunicarea din 2002 privind cooperarea – Reducerea cuantumului amenzii – Valoare adăugată semnificativă”

Sumar – Hotărârea Tribunalului (Camera a patra) din 16 septembrie 2013

1.      Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Reducerea amenzii în schimbul cooperării întreprinderii incriminate – Condiții – Valoare adăugată semnificativă a elementelor de probă furnizate de întreprinderea în cauză – Întindere – Luarea în considerare a elementului cronologic al cooperării oferite – Putere de apreciere a Comisiei – Control jurisdicțional – Întindere

[art. 101 alin. (1) TFUE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 18 și 23; Comunicarea 2002/C 45/03 a Comisiei, punctele 20-23]

2.      Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Orientări privind metoda de stabilire a amenzilor aplicate în cazul încălcării normelor de concurență – Reducerea amenzii în schimbul cooperării întreprinderii incriminate, în afara domeniului de aplicare al Comunicării privind cooperarea – Condiții

[art. 101 alin. (1) TFUE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2) și (3); Comunicarea 2002/C 45/03 a Comisiei, punctul 1, și Comunicarea 2006/C 210/02 a Comisiei, punctul 29 a patra liniuță]

1.      În materia concurenței, în Comunicarea privind imunitatea la amenzi și reducerea cuantumului amenzilor în cauzele referitoare la înțelegeri, Comisia a definit condițiile în care întreprinderile care cooperează cu aceasta în cursul investigării unei înțelegeri pot fi scutite de amendă sau pot beneficia de o reducere a cuantumului amenzii pe care ar fi trebuit să o plătească.

Este inerent logicii acestei comunicări că efectul avut în vedere este de a crea un climat de incertitudine în cadrul înțelegerilor, prin încurajarea să le dezvăluie Comisiei. Această incertitudine rezultă tocmai din faptul că participanții la înțelegere știu că numai unul dintre ei va putea beneficia de imunitatea la amenzi prin denunțarea celorlalți participanți la încălcare, expunându‑i astfel riscului de a li se aplica amenzi. În cadrul acestui sistem și potrivit aceleiași logici, se presupune că întreprinderile care se oferă cel mai rapid să coopereze beneficiază de reduceri mai importante ale amenzilor care le‑ar fi aplicate în caz contrar decât cele acordate întreprinderilor mai puțin rapide în cooperare. Ordinea cronologică și rapiditatea cooperării oferite de membrii cartelului constituie, prin urmare, elemente fundamentale ale sistemului instituit de această comunicare privind cooperarea.

În această privință, deși Comisia are obligația de a motiva rațiunile pentru care consideră că elementele furnizate de întreprinderi în cadrul unei comunicări privind cooperarea constituie o contribuție care justifică sau nu justifică o reducere a cuantumului amenzii aplicate, în schimb, întreprinderile care doresc să conteste decizia Comisiei în această privință au obligația de a demonstra că informațiile furnizate în mod voluntar de aceste întreprinderi au fost determinante pentru a‑i permite să dovedească fondul încălcării și să adopte, așadar, o decizie prin care să aplice amenzi. Având în vedere rațiunea unei reduceri, Comisia nu poate face abstracție de utilitatea informației furnizate, care depinde în mod necesar de elementele de probă de care dispune deja.

Atunci când o întreprindere, în cadrul cooperării, nu face decât să confirme, într‑un mod mai puțin precis și explicit, unele dintre informațiile deja furnizate de o altă întreprindere în cadrul cooperării, gradul de cooperare a acestei întreprinderi, deși este posibil să nu fie lipsit de o anumită utilitate pentru Comisie, nu poate fi considerat comparabil cu cel al cooperării primei întreprinderi care a furnizat aceste informații. O declarație care se limitează să confirme, într‑o anumită măsură, o declarație de care Comisia dispunea deja nu facilitează sarcina Comisiei în mod semnificativ. Prin urmare, aceasta nu poate fi suficientă pentru a justifica o reducere a cuantumului amenzii în temeiul cooperării. Cu toate acestea, nu se poate considera că declarația unei întreprinderi acuzate că a participat la o înțelegere, a cărei exactitate este contestată de mai multe alte întreprinderi acuzate, reprezintă o dovadă suficientă a existenței unei încălcări săvârșite de acestea din urmă dacă nu este susținută de alte elemente de probă.

În sfârșit, chiar dacă ar trebui să se rețină că Comisia ar dispune de o marjă de apreciere în cadrul examinării valorii adăugate semnificative a unor informații care îi sunt furnizate în temeiul Comunicării privind cooperarea, nu este mai puțin adevărat că Tribunalul nu poate să se întemeieze pe această marjă de apreciere pentru a renunța la exercitarea unui control aprofundat, atât de drept, cât și de fapt, privind aprecierea Comisiei în această privință.

Deși Comunicarea privind cooperarea nu aduce atingere aprecierii efectuate de instanța Uniunii asupra reducerii cuantumului amenzii, atunci când aceasta se pronunță în temeiul competenței sale de fond, Tribunalul poate considera că este adecvat să se inspire din această comunicare pentru a recalcula cuantumul amenzii, în special din cauză că ea permite luarea în considerare a tuturor elementelor pertinente ale cauzei și impunerea unor amenzi proporționale tuturor întreprinderilor care au participat la încălcarea în discuție.

(a se vedea punctele 176, 182-188 și 233)

2.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 221-223)