HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera de recursuri)
8 iunie 2011
Cauza T‑20/09 P
Comisia Europeană
împotriva
Luigi Marcuccio
„Recurs – Funcție publică – Funcționari – Pensie de invaliditate – Acțiune declarată întemeiată în parte în primă instanță pentru lipsă de motivare a deciziei atacate – Articolul 78 din statut – Pensionare din motiv de invaliditate – Comisia pentru invaliditate”
Obiectul: Recurs formulat împotriva Hotărârii Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene (Camera întâi) din 4 noiembrie 2008, Marcuccio/Comisia (F‑41/06, RepFP, p. I‑A‑1‑339 și II‑A‑1‑1851), prin care se urmărește anularea acestei hotărâri
Dispozitivul: Anulează Hotărârea Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene (Camera întâi) din 4 noiembrie 2008, Marcuccio/Comisia (F‑41/06), în măsura în care Tribunalul Funcției Publice a anulat decizia Comisiei Europene din 30 mai 2005 de a‑l pensiona pe domnul Marcuccio din motiv de invaliditate și de a‑i acorda o prestație de invaliditate, în măsura în care a obligat Comisia la plata către domnul Marcuccio a sumei de 3 000 de euro și în măsura în care a repartizat cheltuielile de judecată în funcție de anularea și de condamnarea menționate (punctele 1, 2, 4 și 5 din dispozitivul acestei hotărâri). Trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Funcției Publice. Cererea privind cheltuielile de judecată se soluționează odată cu fondul.
Sumarul hotărârii
1. Funcționari – Invaliditate – Comisia pentru invaliditate – Control jurisdicțional – Întindere – Limite
(Statutul funcționarilor, art. 78)
2. Recurs – Motive – Insuficiența motivării – Competența Tribunalului – Controlul conținutului obligației de motivare a deciziei atacate
(art. 253 CE; Statutul funcționarilor, art. 25 al doilea paragraf)
3. Funcționari – Decizie care lezează – Obligația de motivare – Decizie care se înscrie într‑un context cunoscut de destinatar
(art. 253 CE; Statutul funcționarilor, art. 25 al doilea paragraf)
4. Funcționari – Acțiune – Acțiune în despăgubire – Anularea actului nelegal atacat – Reparare adecvată a prejudiciului moral
(Statutul funcționarilor, art. 91)
5. Recurs – Motive – Apreciere eronată a situației de fapt și a elementelor de probă – Inadmisibilitate – Control de către Tribunal al aprecierii situației de fapt și a elementelor de probă – Excludere, cu excepția cazurilor de denaturare
(Statutul Curții de Justiție, anexa I, art. 11)
1. În cazul aplicării articolului 78 din statut, instanța Uniunii este competentă să examineze legalitatea avizului emis de comisia pentru invaliditate, mai exact dacă acest aviz cuprinde o motivare care permite aprecierea considerațiilor pe care se întemeiază concluziile pe care le cuprinde și dacă în aviz s‑a stabilit o legătură comprehensibilă între constatările medicale pe care le conține și concluziile la care a ajuns comisia.
Exercitarea controlului jurisdicțional privind legalitatea constituirii și funcționării acestor comisii, precum și a avizelor pe care acestea le emit reprezintă un corolar al absenței controlului jurisdicțional asupra aprecierilor medicale propriu‑zise, care trebuie considerate definitive din moment ce au fost efectuate în condiții legale. Întrucât scopul dispozițiilor privind comisiile medicale și cele pentru invaliditate este ca aprecierea definitivă asupra tuturor problemelor de ordin medical să fie încredințată unor experți în medicină, protecția drepturilor funcționarilor vizați trebuie totuși să fie asigurată prin exercitarea controlului jurisdicțional.
(a se vedea punctele 45 și 54)
Trimitere la: Curte 4 octombrie 1991, Comisia/Gill, C‑185/90 P, Rec., p. I‑4779, punctul 4; Tribunal 27 februarie 1992, Plug/Comisia, T‑43/89, Rec., p. II‑367, punctul 75; Tribunal 23 martie 1993, Gill/Comisia, T‑43/89 RV, Rec., p. II‑303, punctul 36; Tribunal 21 martie 1996, Otten/Comisia, T‑376/94, RecFP, p. I‑A‑129 și II‑401, punctul 47; Tribunal 16 iunie 2000, C/Consiliul, T‑84/98, RecFP, p. I‑A‑113 și II‑497, punctul 43 și jurisprudența citată; Tribunal 23 noiembrie 2004, O/Comisia, T‑376/02, RecFP, p. I‑A‑349 și II‑1595, punctul 29
2. Chestiunea conținutului obligației de motivare reprezintă o chestiune de drept care este supusă controlului Tribunalului în cadrul unui recurs. Astfel, controlul legalității unei decizii care este exercitat în acest cadru de Tribunal trebuie în mod necesar să ia în considerare situația de fapt pe care s‑a întemeiat Tribunalul Funcției Publice pentru a ajunge la concluzia potrivit căreia motivarea este suficientă sau insuficientă.
(a se vedea punctul 62)
Trimitere la: Curte 20 noiembrie 1997, Comisia/V, C‑188/96 P, Rec., p. I‑6561, punctul 24
3. Un act care lezează este suficient motivat atunci când intervine într‑un context cunoscut de persoana interesată, care îi permite acesteia să înțeleagă semnificația măsurii adoptate în privința sa.
(a se vedea punctul 68)
Trimitere la: Tribunal 14 octombrie 2009, Bank Melli Iran/Consiliul, T‑390/08, Rep., p. II‑3967, punctul 82 și jurisprudența citată
4. Anularea unui act nelegal poate constitui în sine o reparare adecvată și, în principiu, suficientă a oricărui prejudiciu moral pe care acest act l‑ar fi putut cauza, cu excepția cazului în care reclamantul demonstrează că a suferit un prejudiciu moral care poate fi separat de nelegalitatea care justifică anularea și care nu poate fi reparat integral prin această anulare.
În această privință, constatarea unei invalidități permanente considerate ca fiind totală și punând persoana interesată în imposibilitatea de a‑și exercita atribuțiile corespunzătoare unui post din cariera sa, în temeiul articolului 78 din statut, se întemeiază pe considerații de ordin pur medical exprimate de experți în medicină în cursul procedurii de invaliditate. Această constatare prezintă descrierea obiectivă și neutră a stării de sănătate a persoanei interesate, care este în special, în viziunea tuturor, total independentă de voința sau de intențiile sale. Așadar, o astfel de descriere nu cuprinde ea însăși, cu excepția unor împrejurări particulare, nicio apreciere negativă a persoanei interesate.
Astfel, o asemenea constatare în decizia atacată nu presupune o apreciere negativă a capacităților unui funcționar, așa încât anularea acestei decizii constituie prin ea însăși repararea adecvată și suficientă a oricărui prejudiciu moral produs de acest act.
(a se vedea punctele 73, 75 și 76)
Trimitere la: Tribunal 18 septembrie 2002, Puente Martín/Comisia, T‑29/01, RecFP, p. I‑A‑157 și II‑833, punctul 65; Tribunal 6 iunie 2006, Girardot/Comisia, T‑10/02, RecFP, p. I‑A‑2‑129 și II‑A‑2‑609, punctul 131 și jurisprudența citată
5. Prima instanță este singura competentă, pe de o parte, să constate faptele, cu excepția cazului în care inexactitatea materială a constatărilor sale ar rezulta din înscrisurile aflate la dosar, și, pe de altă parte, să aprecieze aceste fapte. Aprecierea acestor fapte de către prima instanță nu constituie, așadar, cu excepția cazului denaturării elementelor de probă care i‑au fost prezentate, o chestiune de drept supusă ca atare controlului Tribunalului. O astfel de denaturare trebuie să reiasă în mod evident din înscrisurile dosarului, fără a fi necesară o nouă apreciere a faptelor și a probelor.
(a se vedea punctele 81 și 82)
Trimitere la: Curte 28 mai 1998, New Holland Ford/Comisia, C‑8/95 P, Rec., p. I‑3175, punctul 72; Curte 6 aprilie 2006, General Motors/Comisia, C‑551/03 P, Rec., p. I‑3173, punctul 54; Curte 21 septembrie 2006, JCB Service/Comisia, C‑167/04 P, Rec., p. I‑8935, punctul 108; Tribunal 8 septembrie 2008, Kerstens/Comisia, T‑222/07 P, RepFP, p. I‑B‑1‑37 și II‑B‑1‑267, punctele 60 și 61 și jurisprudența citată și punctul 62