Language of document : ECLI:EU:T:2018:443





Hotărârea Tribunalului (Camera a opta) din 12 iulie 2018 –
NKT Verwaltungs şi NKT/Comisia

(Cauza T-447/14)

„Concurență – Înțelegeri – Piața europeană a cablurilor electrice – Decizie prin care se constată o încălcare a articolului 101 TFUE – Încălcare unică și continuă – Dovada încălcării – Durata participării – Distanțare publică – Calculul cuantumului amenzii – Gravitatea încălcării – Competenţă de fond”

1.      Concurență – Procedură administrativă – Respectarea dreptului la apărare – Acces la dosar – Obiect – Comunicarea răspunsurilor la o comunicare privind obiecţiunile – Condiții – Relevanța răspunsurilor celorlalți destinatari ai comunicării privind obiecțiunile pentru apărarea întreprinderii în cauză – Sarcina probei – Obligația întreprinderii în cauză de a furniza un prim indiciu al utilității răspunsurilor respective pentru apărarea sa

(Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 27)

(a se vedea punctele 45-68)

2.      Concurență – Normele Uniunii – Domeniu de aplicare teritorial – Înțelegere pusă în aplicare sau susceptibilă să producă un efect imediat și substanțial în cadrul pieței interne – Criteriul efectului imediat, substanțial și previzibil – Apreciere în raport cu efectele, considerate împreună, ale practicilor puse în discuţie

[art. 101 alin. (1) TFUE]

(a se vedea punctele 78-83 și 89-97)

3.      Concurență – Procedură administrativă – Comunicarea privind obiecţiunile – Conținut necesar – Respectarea dreptului la apărare – Indicarea principalelor elemente de fapt și de drept care pot determina o amendă – Indicare suficientă în raport cu dreptul de a fi ascultat

(Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 și 27)

(a se vedea punctele 100-102)

4.      Concurență – Procedură administrativă – Decizie a Comisiei de constatare a unei încălcări – Obligația Comisiei de a face dovada încălcării și a duratei acesteia – Mijloc de probă – Recurgere la o serie de indicii – Nivelul necesar al forței probante în raport cu fiecare dintre indicii – Admisibilitatea aprecierii globale a unei serii de indicii

[art. 101 alin. (1) TFUE]

(a se vedea punctele 107-110, 196, 216, 252, 262 și 263)

5.      Înțelegeri – Interzicere – Încălcări – Acorduri și practici concertate care constituie o încălcare unică – Stabilirea răspunderii în sarcina unei întreprinderi pentru întreaga încălcare – Condiții – Practici și acțiuni ilicite care se înscriu într-un plan de ansamblu – Apreciere – Criterii – Contribuție la obiectivul unic al încălcării – Cunoașterea sau previzibilitatea planului global al înțelegerii și a elementelor sale principale

[art. 101 alin. (1) TFUE]

(a se vedea punctele 119-122, 142, 147, 148, 154, 163, 168, 169, 174 și 256)

6.      Înțelegeri – Acorduri între întreprinderi – Noţiune – Participare la reuniuni având un obiect anticoncurențial – Includere – Condiție – Lipsa distanțării în raport cu deciziile adoptate – Distanțare publică – Criterii de apreciere

[art. 101 alin. (1) TFUE]

(a se vedea punctele 203-216)

7.      Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Principiul egalității de tratament – Întindere – Imposibilitatea solicitării de către o întreprindere a aplicării nediscriminatorii a unui tratament nelegal acordat altor întreprinderi vizate

[Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2) și (3)]

(a se vedea punctele 279 și 285-290)

Obiectul

Cerere întemeiată pe articolul 263 TFUE prin care se solicită, cu titlu principal, anularea Deciziei C(2014) 2139 final a Comisiei din 2 aprilie 2014 privind o procedură inițiată în temeiul articolului 101 [TFUE] și al articolului 53 din Acordul privind SEE (cazul AT.39610 – Cabluri electrice), în ceea ce le privește pe reclamante, și, cu titlu subsidiar, reducerea cuantumului amenzii care le-a fost aplicată

Dispozitivul

1)

Respinge acțiunea.

2)

Obligă NKT Verwaltungs GmbH și NKT A/S la plata cheltuielilor de judecată.