Language of document :

Acțiune introdusă la 21 mai 2010 - Spania/Comisia

(Cauza T-230/10)

Limba de procedură: spaniola

Părțile

Reclamant: Regatul Spaniei (reprezentant: M. Muñoz Pérez)

Pârâtă: Comisia Europeană

Concluziile reclamantului

Anularea Deciziei Comisiei 2010/152/UE din 11 martie 2010 de eliminare de la finanțarea Uniunii Europene a anumitor cheltuieli efectuate de statele membre în temeiul Fondului european de orientare și garantare agricolă (FEOGA), secțiunea Garantare, al Fondului european de garantare agricolă (FEGA) și al Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR), în ceea ce privește partea care face obiectul prezentei acțiuni;

obligarea Comisiei Europene la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

Prezenta acțiune este îndreptată împotriva a două dintre corecțiile financiare efectuate de Comisie și se întemeiază pe încălcarea prevederilor Regulamentului (CE) nr. 2200/96 al Consiliului din 28 octombrie 1996 privind organizarea comună a pieței în sectorul fructelor și legumelor1, a Regulamentului (CE) nr. 1433/2003 al Comisiei din 11 august 2003 privind normele de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 2200/96 al Consiliului în ceea ce privește fondurile operaționale, programele operaționale și asistența financiară2 și a Regulamentului (CE) nr. 1432/2003 al Comisiei din 11 august 2003 privind normele de aplicare a dispozițiilor Regulamentului (CE) nr. 2200/96 al Consiliului în ceea ce privește autorizarea organizațiilor de producători și autorizarea prealabilă a grupărilor de producători3, invocate de Comisie în susținerea acestor corecții.

În ceea ce privește excluderea costurilor rezultate din gestionarea ambalajelor ecologice, Comisia interpretează articolul 15 alineatul (5) din Regulamentul 2200/96 și anexa I la Regulamentul 1433/2003 în sensul că, la stabilirea cotei forfetare eligibile, statele membre trebuie să respecte regula potrivit căreia sunt eligibile numai cheltuielile suportate de organizațiile de producători și că trebuie să se solicite o probă directă în acest sens.

Regatul Spaniei consideră, la rândul său, că, ținând cont de scopul și de cuprinsul dispozițiilor menționate anterior, proba suportării concrete a costurilor de către organizațiile de producători nu este cerută. În plus, și în orice caz, este cert că organizațiile de producători suportă costurile rezultate din gestionarea ambalajelor ecologice, dat fiind că distribuitorii transmit aceste costuri prin intermediul unei reduceri a prețului plătit pentru produsele lor.

În ceea ce privește deficiențele sistemului de control al recunoașterii organizației de producători SAT Royal, Comisia consideră că regula potrivit căreia niciun membru al unei organizații de producători nu poate să dețină mai mult de 20 % din drepturile de vot trebuie să se aplice, de asemenea, persoanelor fizice care sunt acționari ai entităților care sunt, la rândul lor, membre ale unei organizații de producători. Regatul Spaniei consideră că regula vizată la articolul 14 alineatul (2) din Regulamentul 1432/2003 nu se aplică decât celor care sunt membri ai organizației, fără a fi necesară analizarea alcătuirii acționariatului entităților care fac parte din organizația de producători.

____________

1 - JO L 297, p. 1, Ediție specială, 03/vol. 20, p. 29.

2 - JO L 203, p. 25, Ediție specială, 03/vol. 48, p. 200.

3 - JO L 203, p. 18, Ediție specială, 03/vol. 48, p. 193.