Cauza C‑791/19
Comisia Europeană
împotriva
Republicii Polone
Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 15 iulie 2021
„Neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru – Regim disciplinar aplicabil judecătorilor – Stat de drept – Independența judecătorilor – Protecție jurisdicțională efectivă în domeniile reglementate de dreptul Uniunii – Articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE – Articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – Abateri disciplinare ca urmare a conținutului unor hotărâri judecătorești – Instanțe disciplinare independente instituite prin lege – Respectarea termenului rezonabil și a dreptului la apărare în cadrul procedurilor disciplinare – Articolul 267 TFUE – Limitarea dreptului și a obligației instanțelor naționale de a sesiza Curtea cu cereri de decizie preliminară”
1. Acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor – Procedură accelerată – Condiții – Împrejurări care justifică o examinare rapidă – Lipsă – Caracter sensibil și complex al problemelor juridice ridicate care nu se pretează aplicării unei asemenea proceduri
[Statutul Curții de Justiție, art. 23a; Regulamentul de procedură al Curții, art. 133 alin. (1)]
(a se vedea punctele 32-34)
2. State membre – Obligații – Stabilirea căilor de atac necesare pentru asigurarea unei protecții jurisdicționale efective – Domeniu de aplicare
[art. 2 și art. 19 alin. 1 al doilea paragraf TUE; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 47 și art. 51 alin. (1)]
(a se vedea punctele 52-54)
3. State membre – Obligații – Stabilirea căilor de atac necesare pentru asigurarea unei protecții jurisdicționale efective – Respectarea principiului independenței judecătorilor – Domeniu de aplicare
[art. 2 și art. 19 alin. (1) al doilea paragraf TUE; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 47 și 48]
(a se vedea punctele 55-61, 95-98 și 228)
4. State membre – Obligații – Stabilirea căilor de atac necesare pentru asigurarea unei protecții jurisdicționale efective – Respectarea principiului independenței judecătorilor – Nouă Cameră disciplinară a Curții Supreme compusă din judecători numiți de președintele Republicii Polone la propunerea Consiliului Național al Magistraturii – Cameră însărcinată să judece cauzele disciplinare privind judecătorii Curții Supreme și judecătorii instanțelor de drept comun – Cameră compusă numai din noi judecători, care beneficiază de o remunerație deosebit de ridicată și un grad de autonomie organizatorică, funcțională și financiară deosebit de mare – Îndoieli legitime născute în percepția justițiabililor, referitoare la impenetrabilitatea camerei respective în privința unor elemente exterioare și la neutralitatea sa în raport cu interesele care se înfruntă – Încălcare – Neîndeplinire a obligațiilor
[art. 2 și art. 19 alin. (1) al doilea paragraf TUE; art. 258 TFUE; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 47]
(a se vedea punctele 80-83, 86, 102-110, 112, 113 și 235 și dispozitiv 1)
5. State membre – Obligații – Stabilirea căilor de atac necesare pentru asigurarea unei protecții jurisdicționale efective – Respectarea principiului independenței judecătorilor – Reglementare națională care nu definește în mod clar și precis comportamentele susceptibile să angajeze răspunderea disciplinară a judecătorilor – Reglementare care nu permite evitarea expunerii acestor judecători la riscul ca răspunderea lor disciplinară să poată fi angajată exclusiv ca urmare a deciziei lor – Cameră competentă să soluționeze cauze disciplinare privind judecătorii care nu îndeplinește cerința de independență și de imparțialitate – Inadmisibilitate – Neîndeplinire a obligațiilor
[art. 2 și art, 19 alin. (1) al doilea paragraf TUE; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 47]
(a se vedea punctele 134, 136-141, 146-148, 157 și 235 și dispozitiv 1)
6. State membre – Obligații – Stabilirea căilor de atac necesare pentru asigurarea unei protecții jurisdicționale efective – Respectarea cerinței unei instanțe instituite prin lege – Reglementare națională care învestește președintele Camerei disciplinare cu puterea discreționară de a desemna instanța disciplinară competentă teritorial să soluționeze o cauză disciplinară îndreptată împotriva unui judecător – Lipsa criteriilor care stau la baza unei astfel de desemnări – Inadmisibilitate – Neîndeplinire a obligațiilor
[art. 2 și art. 19 alin. (1) al doilea paragraf TUE; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 47]
(a se vedea punctele 164, 172, 173, 176 și 235 și dispozitiv 1)
7. State membre – Obligații – Stabilirea căilor de atac necesare pentru asigurarea unei protecții jurisdicționale efective – Respectarea principiului independenței judecătorilor – Reglementare națională care permite inițierea unei proceduri disciplinare împotriva unui judecător care a făcut deja obiectul unei asemenea proceduri în aceeași cauză, încheiată printr‑o hotărâre judecătorească definitivă – Reglementare națională care nu garantează examinarea într‑un termen rezonabil a cauzelor disciplinare privind judecătorii – Inadmisibilitate – Neîndeplinire a obligațiilor
[art. 2 și art. 19 alin. (1) al doilea paragraf TUE; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 47]
(a se vedea punctele 187, 193, 197, 202 și 235 și dispozitiv 1)
8. State membre – Obligații – Stabilirea căilor de atac necesare pentru asigurarea unei protecții jurisdicționale efective – Respectarea principiului independenței judecătorilor – Procedură disciplinară împotriva unui judecător care nu poate lua parte la procedură pentru motive de sănătate – Reglementare națională care nu prevede un efect suspensiv asupra desfășurării procedurii pentru actele de desemnare a unui apărător care trebuie să apere interesele acestui judecător – Continuarea procedurii disciplinare în caz de absență justificată a judecătorului sau a reprezentantului său – Reglementare națională care nu asigură dreptul la apărare al judecătorilor care fac obiectul procedurii – Inadmisibilitate – Neîndeplinire a obligațiilor
(art. 2 și 19 TUE; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 47 și 48)
(a se vedea punctele 208-210, 213 și 235 și dispozitiv 1)
9. State membre – Obligații – Competența instanțelor naționale de a adresa întrebări Curții – Obligația de cooperare loială – Reglementare națională care poate expune un judecător unei proceduri disciplinare ca urmare a unei sesizări a Curții cu titlu preliminar – Inadmisibilitate – Neîndeplinire a obligațiilor
(art. 267 al doilea și al treilea paragraf TFUE)
(a se vedea punctele 223-227, 230, 231, 234 și 235 și dispozitiv 2)
Rezumat
Legislația poloneză privind regimul disciplinar al judecătorilor este contrară dreptului Uniunii
Cerința de independență impune ca acest regim să prezinte garanțiile necesare pentru a evita orice risc de control politic al conținutului hotărârilor judecătorești
În 2017, Polonia a adoptat un nou regim disciplinar privind judecătorii de la Sąd Najwyższy (Curtea Supremă, Polonia) și ai instanțelor de drept comun. În cadrul acestei reforme legislative, o nouă cameră, Izba Dyscyplinarna (denumită în continuare „Camera disciplinară”), a fost instituită în cadrul Curții Supreme. Această cameră a fost însărcinată în special să soluționeze cauze disciplinare referitoare la judecătorii Curții Supreme iar, în apel, pe cele referitoare la judecătorii instanțelor de drept comun.
Apreciind că, prin adoptarea acestui nou regim disciplinar, Polonia nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul dreptului Uniunii(1), Comisia Europeană a introdus o acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor în fața Curții. Comisia susține în special că acest regim disciplinar nu garantează nici independența, nici imparțialitatea Camerei disciplinare, compusă exclusiv din judecători selecționați de Krajowa Rada Sądownictwa (Consiliul Național al Magistraturii, Polonia, denumit în continuare „KRS”), 23 dintre cei 25 de membri ai KRS fiind desemnați de autoritățile politice.
În hotărârea pronunțată în această cauză, Curtea, reunită în Marea Cameră, a admis acțiunea în constatarea neîndeplinirii obligațiilor formulată de Comisie. Pe de o parte, Curtea constată că acest nou regim disciplinar al judecătorilor aduce atingere independenței acestora. Pe de altă parte, același regim nu permite judecătorilor în cauză să respecte, în condiții de independență deplină, obligațiile care le revin în cadrul mecanismului trimiterilor preliminare.
Aprecierea Curții
Într‑o primă etapă, Curtea a statuat că Polonia nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin, în temeiul articolului 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE, de a stabili căile de atac necesare pentru a asigura o protecție jurisdicțională efectivă în domeniile reglementate de dreptul Uniunii.
Curtea amintește că, potrivit jurisprudenței sale constante, articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE și cerința de independență a judecătorilor care decurge din această dispoziție impun ca regimul disciplinar aplicabil judecătorilor instanțelor naționale care fac parte din sistemul lor de căi de atac în domeniile reglementate de dreptul Uniunii să prezinte garanțiile necesare pentru a evita orice risc de utilizare a unui astfel de regim ca sistem de control politic al conținutului deciziilor judiciare, ceea ce impune printre altele adoptarea unor norme care definesc comportamentele ce constituie încălcări disciplinare și care prevăd intervenția unei instanțe independente în conformitate cu o procedură care garantează pe deplin drepturile consacrate la articolele 47 și 48 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în special dreptul la apărare, precum și posibilitatea de a contesta în justiție deciziile organelor disciplinare.
Or, potrivit Curții, Polonia nu a garantat, în primul rând, independența și imparțialitatea Camerei disciplinare și, astfel, a adus atingere independenței judecătorilor prin faptul că nu le‑a oferit asigurarea că procedurile disciplinare inițiate împotriva lor sunt controlate de un organism care prezintă astfel de garanții. Conform principiului separării puterilor, trebuie să fie asigurată independența instanțelor față de puterile legislativă și executivă. Or, în temeiul reformei legislative din 2017, procesul de numire a judecătorilor la Curtea Supremă și în special procesul de numire a membrilor Camerei disciplinare a Curții Supreme este determinat în principal de KRS – un organism care a fost profund modificat de puterile executivă și legislativă poloneze. Curtea arată de asemenea că Camera disciplinară este chemată să fie compusă exclusiv din judecători noi selecționați de KRS, care nu erau deja în funcție la Curtea Supremă și care vor beneficia printre altele de o remunerație foarte mare și de un grad deosebit de ridicat de autonomie organizatorică, funcțională și financiară, în comparație cu condițiile existente în celelalte camere jurisdicționale ale acestei instanțe. Toate aceste elemente sunt de natură să dea naștere unor îndoieli legitime, în percepția justițiabililor, referitoare la impenetrabilitatea acestei instanțe disciplinare în privința unor influențe directe sau indirecte ale puterilor legislativă și executivă poloneze și la neutralitatea sa în raport cu interesele care se înfruntă.
Curtea arată, în al doilea rând, ținând seama, în această privință, de faptul că independența și imparțialitatea Camerei disciplinare nu sunt astfel garantate, că Polonia a permis ca conținutul hotărârilor judecătorești să poată fi calificat drept abatere disciplinară în ceea ce îi privește pe judecătorii instanțelor de drept comun. Amintind necesitatea de a evita ca regimul disciplinar să poată fi utilizat pentru controlul politic al deciziilor judiciare sau pentru a exercita presiuni asupra judecătorilor, Curtea observă că în speță noul regim disciplinar al judecătorilor, care nu îndeplinește cerințele de claritate și de precizie în ceea ce privește comportamentele susceptibile să angajeze răspunderea judecătorilor, aduce atingere și independenței acestor judecători.
În al treilea rând, Polonia nu a garantat, pe de o parte, nici examinarea cauzelor disciplinare îndreptate împotriva judecătorilor instanțelor de drept comun într‑un termen rezonabil, aducând astfel încă o dată atingere independenței acestor judecători. Într‑adevăr, potrivit noului regim disciplinar, un judecător care a făcut obiectul unei proceduri disciplinare încheiate printr‑o hotărâre judecătorească definitivă poate face din nou obiectul unor asemenea proceduri în aceeași cauză, astfel încât acest judecător rămâne, în permanență, sub amenințarea potențială a unor asemenea proceduri. Pe de altă parte, noile norme procedurale aplicabile în materie de proceduri disciplinare în privința judecătorilor sunt de natură să restrângă dreptul la apărare al judecătorilor care fac obiectul procedurii. Astfel, în temeiul acestui nou regim, actele legate de desemnarea unui apărător pentru un judecător și de asumarea apărării de către acesta nu întrerup procedura, pe lângă faptul că procedura se poate desfășura în pofida absenței justificate a judecătorului sau a apărătorului său. Pe de altă parte, mai ales atunci când, precum în speță, se înscriu în cadrul unui regim disciplinar care prezintă deficiențele deja evidențiate mai sus, noile norme procedurale citate anterior pot tinde să sporească riscul ca regimul disciplinar să fie utilizat ca un sistem de control politic al conținutului hotărârilor judecătorești.
În al patrulea rând, Curtea statuează că, prin faptul că a conferit președintelui Camerei disciplinare sus‑menționate puterea discreționară de a desemna instanța disciplinară competentă în primul grad de jurisdicție în cauzele referitoare la judecătorii instanțelor de drept comun, Polonia nu a garantat examinarea unor asemenea cauze de către o instanță „instituită de lege”, astfel cum impune de asemenea articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE.
Într‑o a doua etapă, Curtea constată că, prin faptul că a permis ca dreptul instanțelor de a adresa Curții cereri de decizie preliminară să fie limitat de posibilitatea de a iniția o procedură disciplinară, Polonia nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 267 al doilea și al treilea paragraf TFUE. Astfel, dispozițiile naționale din care rezultă că judecătorii naționali se pot expune unor proceduri disciplinare ca urmare a faptului că au sesizat Curtea cu o trimitere preliminară nu pot fi admise, din moment ce aduc atingere exercitării efective de către judecătorii naționali respectivi a posibilității sau a obligației de a sesiza Curtea, prevăzute de aceste dispoziții, precum și sistemului de cooperare dintre instanțele naționale și Curte instituit prin tratate cu scopul de a asigura unitatea de interpretare a dreptului Uniunii și efectul său deplin.