CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL
JÁN Mazák
prezentate la 17 aprilie 2008(1)
Cauzele conexate C‑101/07 P și C‑110/07 P
Coop de France bétail et viande, fostă Fédération nationale de la coopération bétail et viande (FNCBV)
și
Fédération nationale des syndicats d’exploitants agricoles (FNSEA)
și alții
împotriva
Comisiei Comunităților Europene
„Recurs – Concurență – Articolul 81 alineatul (1) CE – Înțelegere – Carne de vită și de mânzat – Suspendarea importurilor – Fixarea unei grile de prețuri sindicale – Amenzi – Stabilirea plafonului maxim al unei amenzi – Articolul 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 – Luarea în considerare a cifrei de afaceri a membrilor unei asociații de întreprinderi”
I – Introducere
1. În prezentele cauze conexate, Coop de France bétail et viande, fostă Fédération nationale de la coopération bétail et viande (denumită în continuare „FNCBV”) (cauza C‑101/07 P), și Fédération nationale des syndicats d’exploitants agricoles (denumită în continuare „FNSEA”), Fédération nationale bovine (denumită în continuare „FNB”), Fédération nationale des producteurs de lait (denumită în continuare „FNPL”) și Jeunes Agriculteurs (denumită în continuare „JA”) (cauza C‑110/07 P) (denumite în continuare „federațiile recurente”) contestă Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță al Comunităților Europene (Camera întâi) din 13 decembrie 2006 pronunțată în cauza FNCBV și alții/Comisia(2) (denumită în continuare „hotărârea atacată”), care a confirmat, în mare parte, Decizia 2003/600/CE a Comisiei din 2 aprilie 2003 privind o procedură de aplicare a articolului 81 alineatul (1) CE (cauza COMP/C.38.279/F3 – Carne de vită și de mânzat din Franța)(3) (denumită în continuare „decizia atacată”) și în care au fost aplicate amenzi, între altele, federațiilor recurente, pentru că au încălcat articolul 81 alineatul (1) CE prin încheierea unui acord care avea ca obiect suspendarea importurilor de carne de vită și de mânzat în Franța și fixarea unui preț minim pentru anumite categorii de animale.
II – Contextul recursului
A – Cadrul juridic
2. Articolul 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 al Consiliului(4) prevede:
„Comisia poate, prin decizie, să aplice întreprinderilor și asociațiilor de întreprinderi amenzi al căror cuantum poate fi cuprins între minim o mie [de euro] și maxim un milion [de euro], acest maxim putând fi sporit la 10 % din cifra de afaceri realizată în cursul exercițiului social precedent de fiecare dintre întreprinderile care au participat la încălcare, în cazul în care, cu intenție sau din neglijență:
(a) comit o încălcare a dispozițiilor articolului [81] alineatul (1) [CE] sau ale articolului [82 CE],
[…]
La stabilirea cuantumului amenzii, trebuie luată în considerare, pe lângă gravitatea infracțiunii, durata acesteia.” [traducere neoficială]
3. Liniile directoare ale Comisiei privind metoda de stabilire a amenzilor aplicate în temeiul articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 și al articolului 65 alineatul (5) din Tratatul CECO(5) (denumite în continuare „liniile directoare”) stabilesc o metodologie în vederea fixării cuantumului amenzilor. Potrivit articolului 5 litera (c) din liniile directoare, „[î]n cauzele care implică asociații de întreprinderi, trebuie, pe cât posibil, ca întreprinderile membre ale respectivelor asociații să fie destinatarii deciziilor, iar amenzile să li se aplice în mod individual. În cazul în care această procedură nu este posibilă (de exemplu, în cazul în care există mai multe mii de întreprinderi afiliate) […], trebuie să se aplice o amendă globală asociației, calculată în conformitate cu principiile expuse anterior, dar echivalentă cu totalul amenzilor individuale care ar fi putut fi aplicate fiecăruia dintre membrii asociației”.
B – Situația de fapt și istoricul cauzei
4. FNCBV, recurenta din cauza C‑101/07 P, reunește 300 de asociații cooperative ale producătorilor din sectorul creșterii bovinelor, porcinelor și ovinelor și circa 30 de grupuri sau de întreprinderi de sacrificare a animalelor și de prelucrare a cărnii din Franța. Recurentele din cauza C‑110/07 P, respectiv FNSEA, FNB, FNPL și JA, sunt sindicate reglementate de dreptul francez. FNSEA este principalul sindicat agricol francez, reunind, de asemenea, asociații specializate care reprezintă interesele fiecărui producător, printre aceste asociații regăsindu‑se FNB și FNPL. JA îi reprezintă pe agricultorii cu vârsta sub 35 de ani.
5. Cauza privind concurența care stă la baza prezentului recurs a apărut ca urmare a celei de a doua crize numite „a vacii nebune”. Începând cu luna octombrie 2000, noi cazuri de encefalopatie spongiformă bovină, cunoscută sub denumirea „boala vacii nebune”, au fost descoperite în mai multe state membre. În același timp, cazuri de febră aftoasă au afectat efectivele de ovine în Regatul Unit. Această situație a avut un impact asupra consumului de carne în general în Europa și a determinat o criză în sectorul bovinelor. În pofida seriei de măsuri adoptate de instituțiile comunitare pentru a face față crizei menționate, acestea au fost considerate insuficiente de către agricultorii francezi. În septembrie și octombrie 2001, relațiile dintre crescători și măcelari au devenit deosebit de tensionate în Franța. Grupuri de crescători au oprit în mod ilegal camioane pentru a controla proveniența cărnii transportate și au procedat la blocarea unor abatoare. Aceste acțiuni au condus uneori la distrugerea echipamentelor și a cărnii. În schimbul deblocării abatoarelor, crescătorii manifestanți au pretins, din partea abatoarelor, suspendarea importurilor și aplicarea unei grile de prețuri numite „sindicală”.
6. În octombrie 2001, au avut loc mai multe reuniuni între federațiile care reprezintă crescătorii de bovine(6) și federațiile care reprezintă măcelarii(7). În urma întâlnirii din 24 octombrie 2001, organizată la cererea ministrului francez al agriculturii, a fost încheiat un acord între aceste șase federații, respectiv FNSEA, FNB, FNPL, JA, FNCBV și FNICGV.
7. Acest acord presupunea două aspecte. Primul aspect îl constituia un „angajament de suspendare provizorie a importurilor” de carne de vită. Cel de al doilea aspect consta într‑un „angajament de aplicare a grilei de prețuri de achiziție la intrarea în abator a vacilor pentru sacrificare”. Astfel, acordul conținea o listă de prețuri pe kilogramul de carcasă pentru anumite categorii de vaci. Acordul trebuia să intre în vigoare la 29 octombrie 2001 și să fie aplicat până la sfârșitul lunii noiembrie 2001.
8. La 30 octombrie 2001, Comisia Comunităților Europene a adresat autorităților franceze o scrisoare prin care solicita informații privitoare la acordul din 24 octombrie 2001. La 9 noiembrie 2001, autoritățile franceze au răspuns la cererea de informații a Comisiei din 30 octombrie 2001. La 9 noiembrie 2001, Comisia a mai adresat o cerere de informații FNSEA, FNB, FNPL, JA și FNICGV în temeiul articolului 11 din Regulamentul nr. 17. Cele cinci federații în cauză au răspuns cererii de informații la 15 și la 23 noiembrie 2001. La 26 noiembrie 2001, Comisia a adresat o scrisoare de avertisment FNSEA, FNB, FNPL, JA, FNCBV și FNICGV, precizând că faptele de care avea cunoștință indicau existența unei încălcări a normelor comunitare privind concurența și invitându‑le să depună observații și propuneri până la 30 noiembrie 2001. La 17 decembrie 2001, Comisia a efectuat verificări în localurile câtorva federații, în temeiul articolului 14 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17. La 24 iunie 2002, Comisia a adoptat o comunicare privind obiecțiunile adresată FNSEA, FNB, FNPL, JA și FNICGV, care au depus observații scrise între 23 septembrie și 4 octombrie 2002. Audierea federațiilor a avut loc la 31 octombrie 2002.
C – Decizia atacată
9. La 2 aprilie 2003, Comisia a adoptat decizia atacată. Potrivit acestei decizii, federațiile recurente menționate și FNICGV au încălcat articolul 81 alineatul (1) CE ca urmare a încheierii, la 24 octombrie 2001, a unui acord scris în vederea fixării unui preț minim de achiziție a anumitor categorii de bovine și a suspendării importurilor de carne de vită în Franța, precum și ca urmare a încheierii, în perioada cuprinsă între sfârșitul lunii noiembrie și începutul lunii decembrie 2001, a unui acord verbal urmărind același obiectiv, aplicabil de la expirarea acordului scris menționat.
10. Ținând seama de natura sa și de întinderea geografică a pieței relevante, încălcarea a fost calificată drept foarte gravă. Pentru a stabili gradul de responsabilitate propriu fiecărei federații, Comisia a luat în considerare raportul dintre cuantumul cotizațiilor anuale percepute de principala federație agricolă, respectiv FNSEA, și cele ale fiecăreia dintre celelalte federații. Pe de altă parte, întrucât încălcarea fusese de scurtă durată, Comisia nu a majorat cuantumul de bază. De asemenea, Comisia a reținut în privința celor șase federații mai multe circumstanțe agravante și diverse circumstanțe atenuante și a ajustat în consecință cuantumul de bază al amenzii care urma să fie aplicată.
11. Articolul 1 din dispozitivul deciziei atacate prevede:
„[FNSEA], [FNB], [FNPL], [JA], [FNICGV] și [FNCBV] au încălcat articolul 81 alineatul (1) [CE] prin încheierea, la 24 octombrie 2001, a unui acord care avea ca obiect suspendarea importurilor de carne de vită și mânzat în Franța și fixarea unui preț minim pentru anumite categorii de animale și prin încheierea, la sfârșitul lunii noiembrie, începutul lunii decembrie 2001, a unui acord verbal având un obiect asemănător.
Comiterea încălcării a început la 24 octombrie 2001 și și‑a produs efectele cel puțin până la 11 ianuarie 2002.”
12. Potrivit articolului 2 din dispozitivul deciziei atacate, federațiile vizate la articolul 1 au fost, astfel, invitate să pună capăt de îndată încălcării. În temeiul articolului 3 din dispozitivul deciziei atacate, amenzi de 12 milioane de euro, de 1,44 milioane de euro, de 600 000 de euro, de 1,44 milioane de euro, de 720 000 de euro și de 480 000 de euro au fost aplicate FNSEA, FNB, JA, FNPL, FNICGV și, respectiv, FNCBV.
D – Procedura în fața Tribunalului
13. Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 19 iunie 2003 și înregistrată cu referința T‑217/03, FNCBV a introdus o acțiune împotriva deciziei atacate. Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 20 iunie 2003 și înregistrată cu referința T‑245/03, FNSEA, FNB, FNPL și JA au introdus, de asemenea, o acțiune împotriva deciziei atacate. Reclamantele în cauzele T‑217/03 și T‑245/03 solicitau, în principal, anularea deciziei atacate și, în subsidiar, reducerea cuantumului amenzilor care le fuseseră aplicate. Republica Franceză a introdus, în fiecare cauză, o cerere de intervenție în susținerea concluziilor reclamantelor în cauzele T‑217/03 și T‑245/03 și, prin Ordonanța din 6 noiembrie 2003, președintele Camerei a cincea a Tribunalului a admis această cerere de intervenție. Prin Ordonanța din 3 aprilie 2006, președintele Camerei întâi a Tribunalului a dispus, după ascultarea părților, reunirea cauzelor T‑217/03 și T‑245/03.
14. La 13 decembrie 2006, Tribunalul (Camera întâi) a pronunțat Hotărârea în cauzele conexate T‑217/03 și T‑245/03. Cu excepția a două capete de cerere, Tribunalul a respins toate cererile reclamantelor în aceste cauze conexate. În această privință, Tribunalul a apreciat, în primul rând, că obligația de motivare care îi revenea fusese încălcată de către Comisie, în măsura în care aceasta nu indicase, în decizia atacată, că utilizase cifrele de afaceri ale membrilor de bază ai reclamantelor pentru a calcula nedepășirea plafonului de 10 % prevăzut la articolul 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 și nici nu expusese împrejurările care îi permiteau să țină seama de aceste cifre de afaceri cumulate. Cu toate acestea, Tribunalul a apreciat că, pentru a calcula plafonul maxim, Comisia era îndreptățită să ia în considerare cifrele de afaceri ale membrilor de bază ai reclamantelor, cu condiția ca membrii respectivi să fie activi pe piețele afectate de încălcările sancționate prin decizia atacată. Tribunalul a apreciat că, în aceste condiții, lipsa de motivare a hotărârii nu trebuia să aibă ca efect nici anularea deciziei atacate, întrucât aceasta nu ar putea determina decât adoptarea unei noi decizii, identică pe fond cu decizia anulată, nici vreo modificare a cuantumului amenzilor. În al doilea rând, Tribunalul a apreciat că trebuia redus cuantumul amenzilor care fuseseră aplicate reclamantelor prin aplicarea unui procent de 70 % în temeiul punctului 5 litera (b) din Liniile directoare, în locul procentului de 60 % aplicat de Comisie.
15. Prin urmare, Tribunalul a fixat cuantumul amenzilor aplicate la 360 000 de euro pentru FNCBV, la 9 000 000 de euro pentru FNSEA, la 1 080 000 de euro pentru FNB, la 1 080 000 de euro pentru FNPL și la 450 000 de euro pentru JA și a respins celelalte capete de cerere formulate.
III – Recursul
16. La 19 februarie 2007, FNSEA, FNB, FNPL și JA au introdus un recurs împotriva hotărârii atacate, recurs care a fost înregistrat sub numărul C‑110/07 P. La 20 februarie 2007, FNCBV a introdus un recurs împotriva acestei hotărâri, recurs care a fost înregistrat sub numărul C‑101/07 P. Prin Ordonanța din 18 aprilie 2007, președintele Curții a dispus, după ascultarea părților, reunirea cauzelor C‑101/07 P și C‑110/07 P.
17. În cauzele C‑101/07 P și C‑110/07 P, federațiile recurente solicită Curții:
– anularea hotărârii atacate;
– anularea amenzilor care le‑au fost aplicate;
– în subsidiar, reducerea cuantumului amenzilor care le‑au fost aplicate;
– obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată aferente procedurii măsurilor provizorii și acțiunii principale în fața Tribunalului și procedurii în fața Curții.
18. Guvernul francez solicită Curții:
– anularea hotărârii atacate;
– obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.
19. Comisia consideră că Curtea trebuie:
– să respingă în totalitate recursurile în cele două cauze;
– să oblige federațiile recurente la plata cheltuielilor de judecată.
20. Nu s‑a solicitat și nu a avut loc nicio ședință.
IV – Considerații introductive
21. Recurenta în cauza C‑101/07 P, respectiv FNCBV, invocă cinci motive în susținerea anulării hotărârii atacate și un al șaselea motiv în susținerea reducerii amenzilor. Primul motiv se referă la comiterea unei erori de drept în măsura în care Tribunalul nu a recunoscut încălcarea de către Comisie a dreptului la apărare în comunicarea privind obiecțiunile. Al doilea motiv privește denaturarea anumitor fapte apreciate de Tribunal, mai exact a notelor manuscrise ale directorului FNB privind reuniunea din 29 noiembrie 2001 (punctele 169-174 din hotărârea atacată), a declarației acordate de vicepreședintele FNB la 4 decembrie 2001 publicației „Vendée agricole” (punctul 176 din hotărârea atacată), a notei din 5 decembrie 2001 a Federației Vendée (punctele 175-177 din hotărârea atacată), a notei de informare a FNPL trimisă prin fax la 10 decembrie 2001 (punctul 179 din hotărârea atacată) și a notelor manuscrise ale directorului FNB privind reuniunea din 5 decembrie 2001 (punctul 180 din hotărârea atacată). Potrivit celui de al treilea motiv, Tribunalul a comis o eroare de drept, deoarece concluziile acestuia potrivit cărora FNCBV ar fi aderat la prelungirea acordului din 24 octombrie 2001 sunt întemeiate pe o prezumție. Prin intermediul celui de al patrulea motiv, FNCBV susține în subsidiar că, în cazul în care Curtea consideră că FNCBV a aderat la prelungirea acordului din 24 octombrie 2001, Tribunalul a comis o eroare de drept, în primul rând, prin calificarea acordului ca fiind anticoncurențial și, în al doilea rând, prin evitarea analizării efectelor acordului. Prin intermediul celui de al cincilea motiv, FNCBV susține că Tribunalul a comis o eroare de drept în aplicarea articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17, în primul rând, deoarece acesta a încălcat obligația de motivare privind luarea în considerare a cifrei de afaceri a membrilor FNCBV pentru a verifica dacă plafonul de 10 % prevăzut de această dispoziție fusese respectat și, în al doilea rând, deoarece Tribunalul a urmat o argumentație contradictorie în măsura în care a subliniat rolul direct și activ pe care federațiile recurente l‑au avut în pretinsa înțelegere, dar, în același timp, a susținut că federațiile recurente nu fuseseră decât vectorul transparent al acțiunii membrilor lor. Prin intermediul celui de al șaselea motiv, care vizează reducerea amenzii aplicate, FNCBV susține că Tribunalul a comis o eroare de drept în măsura în care a încălcat articolul 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 prin aplicarea FNCBV a unei amenzi reprezentând peste 10 % din cifra de afaceri a acesteia.
22. Recurentele în cauza C‑110/07 P, respectiv FNSEA, FNB, FNPL și JA, invocă patru motive în susținerea recursurilor formulate care vizează anularea hotărârii atacate și reducerea amenzii aplicate. Primul motiv se referă la o denaturare a faptelor constatate de Tribunal, care nu a ținut seama de două elemente de probă esențiale care demonstrau că acordul din 24 octombrie 2001 nu fusese prelungit dincolo de 30 noiembrie 2001. Al doilea motiv se referă la o încălcare a dreptului la apărare în măsura în care Tribunalul a considerat comunicarea privind obiecțiunile adoptată de Comisie ca fiind suficient de clară și de precisă (punctele 210-225 din hotărârea atacată). Al treilea motiv se referă la încălcarea articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 în măsura în care Tribunalul a ținut seama de cifra de afaceri a membrilor federațiilor recurente pentru a verifica dacă amenzile nu depășeau plafonul legal. Al patrulea motiv se referă la o încălcare a regulii care interzice cumulul sancțiunilor și a principiului proporționalității sancțiunilor de către Tribunal, care ar fi aplicat o amendă fiecărei federații recurente, luând în considerare cifra de afaceri a membrilor comuni mai multor federații.
23. În opinia noastră, numai al cincilea și al șaselea motiv al FNCBV și al treilea motiv al FNSEA, al FNB, al FNPL și al JA ridică o nouă problemă de drept. Prin urmare, ne vom limita la o analiză detaliată a acestor motive și nu vom furniza decât o scurtă analiză a celorlalte motive invocate de recurente.
24. Întrucât numeroase dintre motivele invocate de federațiile recurente în prezenta procedură se suprapun, le vom examina împreună.
V – Încălcarea dreptului la apărare
25. Prin intermediul primului și al celui de al doilea motiv, federațiile recurente în cauzele C‑101/07 P și, respectiv, C‑110/07 P susțin că Tribunalul a comis o eroare de drept prin nerecunoașterea încălcării de către Comisie a dreptului lor la apărare. Potrivit federațiilor recurente, încălcarea dreptului la apărare rezultă din faptul că, în comunicarea privind obiecțiunile, Comisia nu a indicat intenția sa de a lua în considerare cifra de afaceri a membrilor acestor federații în scopul calculului plafonului de 10 % prevăzut la articolul 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17. Federațiile recurente consideră că obligația Comisiei de a indica intenția sa de a lua în considerare cifra de afaceri a membrilor acestora era deosebit de importantă în prezenta cauză, în măsura în care Comisia se îndepărtase de abordarea sa obișnuită privind calculul cuantumului amenzilor în decizia atacată.
26. Comisia consideră că are obligația de a indica intenția sa de a aplica amenzi întreprinderilor sau asociațiilor în cauză și de a enunța principalele elemente susceptibile să conducă la aplicarea unei amenzi. Comisia susține că nu trebuie să indice, în comunicarea privind obiecțiunile, metoda de calcul a amenzilor pe care poate să le aplice ulterior, la momentul adoptării deciziei. De asemenea, Comisia amintește că posibilitatea ca cifra de afaceri a membrilor unei asociații de întreprinderi să fie luată în considerare pentru calculul plafonului de 10 % prevăzut la articolul 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 rezultă atât din jurisprudență, cât și din cuprinsul punctului 5 litera (c) din liniile directoare.
A – Apreciere
27. Tribunalul a considerat că dreptul la apărare al federațiilor recurente nu a fost încălcat de Comisie ca urmare a neindicării, în comunicarea privind obiecțiunile, a intenției sale de a lua în considerare cuantumul cotizațiilor anuale percepute de acestea și cifra de afaceri a membrilor acestora în scopul calculării cuantumului de bază al amenzilor și în scopul verificării plafonului de 10 % stabilit la articolul 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17(8). Tribunalul a considerat că, potrivit jurisprudenței constante a Curții, în comunicarea privind obiecțiunile, transmiterea unor informații privind nivelul amenzilor preconizate, inclusiv informații privind plafonul de 10 %, atât timp cât întreprinderilor nu li s‑a dat posibilitatea să își prezinte observațiile cu privire la obiecțiunile reținute împotriva lor, ar echivala cu anticiparea într‑un mod inadecvat a deciziei Comisiei(9).
28. Potrivit unei jurisprudențe constante, din momentul în care Comisia indică în mod expres, în comunicarea privind obiecțiunile, că va examina necesitatea de a aplica amenzi întreprinderilor în cauză și enunță principalele elemente de fapt și de drept susceptibile să conducă la aplicarea unei amenzi, precum gravitatea și durata presupusei încălcări și împrejurarea că încălcarea a fost săvârșită cu intenție sau din neglijență, aceasta își îndeplinește obligația de a respecta dreptul întreprinderilor de a fi audiate. Aceste detalii sunt considerate ca fiind suficiente pentru a permite întreprinderilor sau asociațiilor de întreprinderi să se apere împotriva unei constatări a încălcării sau împotriva aplicării unei amenzi(10).
29. În opinia noastră, stabilirea, între altele, a cuantumului de bază al amenzilor, ajustarea cuantumului amenzilor în considerarea eventualelor circumstanțe agravante sau atenuante și verificarea faptului că acestea nu depășesc plafonul de 10 % prevăzut la articolul 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 care decurge fac parte dintr‑o procedură de calcul al cuantumului amenzii și de garantare a respectării plafonului legal al acestui cuantum. Din perspectiva jurisprudenței Curții, este evident că nu există o obligație a Comisiei să ofere un astfel de grad de precizie privind calculul și verificarea amenzilor efectuate în speță în comunicarea privind obiecțiunile pentru a permite întreprinderilor sau asociațiilor de întreprinderi să își apere interesele. În plus, atât Tribunalul, cât și Curtea au acceptat ca verificarea respectării plafonului de 10 % prevăzut la articolul 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 să se poată realiza din perspectiva cifrei de afaceri a membrilor acestor federații(11). Astfel, asociațiile de întreprinderi puteau să prevadă luarea în considerare de către Comisie a cifrei de afaceri a membrilor proprii pentru a verifica dacă valoarea amenzilor respecta plafonul legal.
30. În consecință, considerăm că primul și al doilea motiv invocate de federațiile recurente în cauzele C‑101/07 P și, respectiv, C‑110/07 P ar trebui respinse ca nefondate.
VI – Eroare de drept comisă de Tribunal în aplicarea articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17
A – Hotărârea atacată
31. În primă instanță, federațiile recurente au susținut încălcarea de către Comisie a articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 în măsura în care aceasta aplicase amenzi care depășeau plafonul de 10 % din cifra de afaceri a acestora(12). Federațiile recurente au susținut că reieșea din jurisprudență faptul că luarea în considerare a cifrei de afaceri a membrilor asociațiilor de întreprinderi în scopul calculării plafonului amenzii nu era posibilă decât dacă, în virtutea regulilor sale interne, asociația în cauză se putea obliga în numele membrilor săi. În această privință, federațiile recurente au arătat că nu se puteau obliga în numele respectivilor membri ai acestora.
32. La punctele 317-319 din hotărârea atacată, Tribunalul a constatat că:
„(317) Într‑adevăr, potrivit unei jurisprudențe constante, plafonul de 10 % din cifra de afaceri trebuie să fie calculat în raport cu cifra de afaceri realizată de fiecare dintre întreprinderile părți la acordurile și practicile concertate sau de ansamblul întreprinderilor membre ale asociațiilor de întreprinderi, cel puțin în cazul în care, în virtutea regulilor sale interne, asociația se poate obliga în numele membrilor săi. Posibilitatea de a lua în considerare, în această privință, cifra de afaceri a ansamblului de întreprinderi membre ale unei asociații se justifică în măsura în care, fixând cuantumul amenzilor, se poate ține seama, între altele, de influența pe care întreprinderea a putut să o exercite pe piață, spre exemplu în considerarea dimensiunii sau a puterii sale economice, despre care cifra de afaceri a întreprinderii oferă informații, precum și în considerarea efectului disuasiv pe care aceste amenzi trebuie să îl aibă. Or, influența pe care o asociație de întreprinderi a putut să o exercite pe piață nu depinde de propria cifră de afaceri, care nu demonstrează nici dimensiunea sa, nici puterea economică a acesteia, ci de cifra de afaceri a membrilor săi, care constituie o indicație privind dimensiunea și puterea sa economică […]
(318) Această jurisprudență nu exclude totuși ca, în cazuri speciale, această luare în considerare a cifrei de afaceri a membrilor unei asociații să fie, de asemenea, posibilă, chiar dacă aceasta din urmă nu este, în mod formal, împuternicită să se oblige în numele membrilor săi, având în vedere lipsa unor reguli interne care să îi recunoască o astfel de capacitate […]
(319) […] Tribunalul consideră că și alte circumstanțe specifice, în plus față de existența unor reguli interne care să permită asociației să se oblige în numele membrilor săi, pot justifica luarea în considerare a cifrelor de afaceri cumulate ale membrilor asociației în cauză. Aceasta este situația, în special, în cazurile în care încălcarea comisă de o asociație se referă la activități ale membrilor săi și în care practicile anticoncurențiale în cauză sunt executate de asociație direct în beneficiul acestora din urmă și în cooperare cu aceștia, asociația neavând interese obiective care să prezinte un caracter autonom în raport cu cele ale membrilor săi. Deși, în unele dintre aceste ipoteze, Comisia poate, eventual, pe lângă sancționarea asociației în cauză, să impună amenzi individuale fiecăreia dintre întreprinderile membre, acest lucru s‑ar putea dovedi deosebit de dificil, chiar imposibil, atunci când numărul acestora este foarte ridicat.”
33. Continuându-și raționamentul, Tribunalul a constatat la punctele 320-324 din hotărârea atacată că, în speță, se justifica luarea în considerare a cifrelor de afaceri ale membrilor de bază ai federațiilor recurente pentru calculul plafonului maxim de 10 % prevăzut la articolul 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17(13), în primul rând, deoarece federațiile recurente aveau ca misiune primordială apărarea și reprezentarea intereselor membrilor de bază ai acestora, respectiv ale agricultorilor, ale asociațiilor cooperative și ale întreprinderilor de sacrificare a animalelor(14); în al doilea rând, deoarece acordul în litigiu nu privea activitatea federațiilor recurente în sine, ci activitatea membrilor lor de bază, întrucât acestea nici nu vindeau, nici nu cumpărau, nici nu importau carne de vită(15); în al treilea rând, deoarece acordul în litigiu fusese încheiat direct în beneficiul membrilor de bază ai federațiilor recurente(16); în al patrulea rând, deoarece acordul în litigiu fusese pus în aplicare în special prin încheierea unor acorduri locale între federațiile recurente(17).
B – Argumentele părților
34. Prin intermediul celui de al cincilea și, respectiv, al celui de al treilea motiv, recurentele în cauzele C‑101/07 P și C‑110/07 P susțin că Tribunalul a comis o eroare de drept printr‑o aplicare eronată a articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17. Al cincilea motiv al FNCBV conține două aspecte.
35. FNSEA, FNB, FNPL, JA (al treilea motiv), guvernul francez și FNCBV (primul aspect al celui de al cincilea motiv) susțin în esență că, potrivit jurisprudenței Tribunalului(18), astfel cum a fost confirmată de Curte în Hotărârea Finnboard/Comisia(19), luarea în considerare a cifrelor de afaceri ale membrilor unor asociații de întreprinderi în scopul calculării plafonului de 10 % prevăzut la articolul 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 este posibilă numai dacă, în virtutea regulilor sale interne, asociația în cauză se poate obliga în numele membrilor săi. În această privință, federațiile recurente consideră că Tribunalul a realizat, așadar, o modificare a jurisprudenței constante în materie prin calculul plafonului de 10 % pe baza cifrei de afaceri a membrilor federațiilor recurente, deși aceste federații nu pot să se oblige în numele membrilor proprii. În răspunsurile lor, FNSEA, FNB, FNPL și JA subliniază că, deși se poate ca o serie de hotărâri anterioare(20) să fi fost oarecum ambigue, deoarece acestea arătau că plafonul de 10 % putea fi calculat în raport cu cifra de afaceri a membrilor unei asociații „cel puțin” în cazul în care, în virtutea regulilor sale interne, asociația se putea obliga în numele membrilor săi, această ambiguitate a fost înlăturată de Curte în Hotărârea în cauza Finnboard/Comisia, citată anterior. În lumina modului de redactare a punctului 66 din această din urmă hotărâre, potrivit căruia „[n]u este necesar, în acest scop, ca membrii asociației să fi participat efectiv la încălcare, ci ca asociația să aibă, în virtutea regulilor sale interne, posibilitatea de a se obliga în numele membrilor săi”, este clar că faptul că o asociație este împuternicită să se oblige în numele membrilor proprii este o condiție necesară pentru a se lua în considerare cifra de afaceri a membrilor săi în scopul calculării plafonului de 10 %. De asemenea, FNCBV consideră că Tribunalul nu și‑a motivat modificarea jurisprudenței și că această modificare este contrară principiului securității juridice.
36. FNSEA, FNB, FNPL și JA susțin că, dintre cele patru condiții instituite de Tribunal la punctele 320-323 din hotărârea atacată, primele trei nu sunt condiții „specifice”, în măsura în care sunt îndeplinite „în mod firesc” în cazul unei asociații de întreprinderi a cărei misiune primordială este apărarea și reprezentarea intereselor membrilor săi. În plus, în ceea ce privește a patra condiție privind participarea membrilor la încălcare, FNSEA, FNB, FNPL și JA susțin că faptul că este posibil ca anumiți membri ai federațiilor recurente să fi participat la punerea în aplicare a acordului în cauză nu constituie o dovadă că ansamblul membrilor asociațiilor au participat indirect la încălcare.
37. Guvernul francez remarcă de asemenea că, din moment ce două dintre condițiile cerute de Tribunal pentru a calcula plafonul de 10 % prevăzut la articolul 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 pe baza cifrei de afaceri a membrilor unei asociații sunt îndeplinite practic întotdeauna, cifrele de afaceri ale membrilor unor asociații vor fi luate în considerare în mod sistematic pentru a stabili plafonul în cauză. Potrivit guvernului francez, cele două condiții care vor fi îndeplinite aproape întotdeauna sunt, pe de o parte, faptul că încălcarea comisă de asociație se referă la activități ale membrilor săi și, pe de altă parte, faptul că practicile anticoncurențiale în cauză sunt executate de asociație direct în beneficiul membrilor săi și în cooperare cu aceștia.
38. De asemenea, FNCBV consideră că Tribunalul a comis o eroare de drept întrucât, în speță, a aplicat în mod greșit noua sa abordare privind articolul 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17. FNCBV susține că două dintre cele patru elemente cumulative și specifice expuse de Tribunal la punctele 320-323 din hotărârea atacată nu ar exista în speță. În primul rând, acordul din 24 octombrie 2001 era contrar intereselor membrilor FNCBV în măsura în care fixa un preț minim de achiziție a vitelor. În plus, acordul nu a determinat eliminarea blocării abatoarelor. În al doilea rând, autonomia intereselor FNCBV în raport cu cele ale membrilor săi este demonstrată nu numai prin faptul că nu este împuternicită să se oblige în numele membrilor săi, ci și prin numărul limitat de acorduri locale posterioare acordului din 24 octombrie 2001. De asemenea, FNCBV susține că Tribunalul nu a demonstrat că era imposibil ca membrii FNCBV să fie destinatarii deciziei atacate, iar amenzile să li se aplice în mod individual. Potrivit FNCBV, în sensul punctului 5 litera (c) din liniile directoare, numai în cazul în care este imposibilă sancționarea individuală a membrilor asociației Comisia poate aplica asociației de întreprinderi o amendă echivalentă cu totalul amenzilor pe care le‑ar fi aplicat membrilor.
39. În cadrul celui de al doilea aspect al celui de al cincilea motiv, FNCBV consideră că, la punctul 320 și următoarele din hotărârea atacată, se pune accentul pe faptul că acordul din 24 octombrie 2001 nu privea activitatea federațiilor recurente, în timp ce, la punctul 341 din hotărârea atacată, se pune accentul pe faptul că federațiile recurente semnaseră respectivul acord, că luaseră parte la acesta, că erau responsabile de acesta, că jucaseră un rol individual în semnarea acordului și chiar că îl puseseră în aplicare. Tribunalul ar fi dezvoltat, astfel, două raționamente contradictorii în hotărârea atacată. În realitate, constatând, la punctul 341 din hotărârea atacată, participarea federațiilor recurente la acord, Tribunalul ar fi recunoscut implicit că luarea în considerare a cifrei de afaceri a membrilor acestora în calculul plafonului de 10 % din cifra de afaceri prevăzut la articolul 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 nu s‑ar justifica. Prin urmare, federațiile recurente solicită anularea hotărârii.
40. Comisia susține că, potrivit jurisprudenței Tribunalului, „plafonul de 10 % din cifra de afaceri trebuie să fie calculat în raport cu cifra de afaceri realizată de fiecare dintre întreprinderile parte la acordurile și practicile concertate menționate sau de ansamblul întreprinderilor membre ale asociațiilor de întreprinderi menționate, cel puțin în cazul în care regulile sale interne permit asociației să se oblige în numele membrilor săi”(21). Cu toate acestea, Comisia consideră că faptul că o asociație de întreprinderi nu este, în mod necesar, împuternicită să se oblige în numele membrilor săi nu înseamnă că cifra de afaceri a membrilor acesteia nu poate fi luată în considerare pentru plafonarea, în conformitate cu articolul 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17, a amenzii aplicate asociației.
41. În vederea garantării efectului util al amenzilor aplicate asociațiilor de întreprinderi cu o cifră de afaceri foarte redusă, dar care reunesc un număr ridicat de întreprinderi, Tribunalul a considerat în hotărârea atacată că, în cazul în care erau îndeplinite patru condiții specifice, cifra de afaceri a membrilor asociației putea fi luată în considerare pentru calculul plafonului amenzii în cauză. Comisia consideră că, prin urmare, considerațiile federațiilor recurente, potrivit cărora Tribunalul nu a respectat jurisprudența și chiar a realizat o modificare a acesteia, ar trebui să fie respinse, în măsura în care jurisprudența urmărește, de asemenea, menținerea efectului util al amenzilor. Comisia atrage atenția că, deși soluția reținută de Tribunal clarifica sau extindea domeniul de aplicare al jurisprudenței existente, simplul fapt că acesta a clarificat sau a extins astfel o jurisprudență existentă nu constituie în sine o eroare de drept, din moment ce soluția Tribunalului este motivată și întemeiată. Într‑adevăr, jurisprudența anterioară nu exclude nicidecum luarea în considerare a cifrei de afaceri a membrilor unei asociații care nu este, în virtutea regulilor sale interne, împuternicită în mod formal să se oblige în numele membrilor. Acest lucru reiese din utilizarea în jurisprudență a sintagmei „cel puțin”(22), care pare să indice că posibilitatea unei asociații de a se obliga în numele membrilor săi nu este decât o ipoteză printre altele în care cifrele de afaceri ale membrilor unei asociații pot fi luate în considerare pentru a fixa plafonul unei amenzi în temeiul articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17. În memoriul său în răspuns, Comisia susține că, în cauza C‑298/98 P, Finnboard/Comisia(23), Curtea a apreciat că nu era necesar să se demonstreze că membrii unei asociații participaseră la o încălcare pentru a lua în considerare cifrele de afaceri ale acestora, din moment ce asociația era împuternicită să se oblige în numele membrilor săi. Prin urmare, Tribunalul considera pe bună dreptate și fără a realiza o modificare a jurisprudenței că, în cazul în care membrii unei asociații participaseră în mod activ la o încălcare, cifrele de afaceri ale acestora puteau fi luate în considerare în ceea ce privește plafonul de 10 %.
42. Comisia consideră că, dacă argumentele federațiilor recurente ar fi admise, acest lucru ar încuraja toate întreprinderile care au intenția de a forma un cartel pe o piață să ducă la îndeplinire această intenție printr‑o asociație care nu este, în mod formal, împuternicită să se oblige în numele membrilor săi. De asemenea, Comisia susține că, spre deosebire de ceea ce pretinde FNCBV, Tribunalul nu a calificat drept cumulative cele patru condiții specifice pe care le‑a reținut în calculul plafonului de 10 % bazat pe cifra de afaceri a membrilor unei asociații. Dimpotrivă, Tribunalul a examinat numai împrejurările care justificaseră o astfel de abordare în speță. În plus, FNCBV a susținut în mod greșit că acordul în cauză nu era în interesul membrilor săi. De fapt, fixarea prețurilor și suspendarea importurilor erau convenite în schimbul deblocării activității abatoarelor. Faptul că anumite blocaje au putut continua după încheierea și prelungirea înțelegerii nu contrazice această constatare. Comisia remarcă faptul că FNCBV nu poate demonstra că are interese autonome în raport cu cele ale membrilor săi. În plus, FNCBV nu explică nici care ar fi interesul său autonom, nici de ce o federație a măcelarilor a semnat un acord privind prețul și importurile de carne de vită, deși nu este ea însăși implicată în acest tip de activități comerciale. Într‑adevăr, astfel cum amintise Tribunalul la punctul 321 din hotărârea atacată, acordul în litigiu nu privea activitatea FNCBV în sine, ci numai pe aceea a membrilor săi. De asemenea, Comisia susține că, astfel cum au precizat FNSEA, FNB, FNPL și JA, faptul că sunt îndeplinite în mod firesc trei dintre cele patru condiții nu conduce la concluzia că Tribunalul a comis o eroare de drept, ținând seama de necesitatea de a asigura oricărei amenzi un caracter suficient de disuasiv.
43. Comisia susține, ca răspuns la susținerile FNCBV potrivit cărora această instituție și Tribunalul nu ar fi motivat suficient îndepărtarea de la prevederile punctului 5 litera (c) din liniile directoare, că Tribunalul nu s‑a întemeiat pe această dispoziție în hotărârea atacată, deși ar fi putut face cu ușurință acest lucru, ca urmare a numărului foarte mare de membri ai federațiilor recurente.
44. De asemenea, Comisia consideră că argumentele FNCBV potrivit cărora Tribunalul nu a motivat modificarea propriei jurisprudențe privind articolul 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 sunt nefondate. La punctele 312-334, hotărârea conține o analiză detaliată efectuată de Tribunal. În plus, Comisia apreciază că punctul 320 și următoarele și punctul 341 din hotărârea atacată nu sunt contradictorii. Faptul că federațiile recurente au comis încălcarea nu se află în contradicție cu faptul că acestea au comis încălcarea în beneficiul membrilor lor.
45. Comisia observă că federațiile recurente nu au contestat concluziile Tribunalului, expuse la punctele 325 și 327-333 din hotărârea atacată, potrivit cărora plafonul de 10 % din cifra de afaceri a membrilor de bază ai acestora nu a fost depășit.
C – Apreciere
46. În temeiul articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17, Comisia poate să aplice întreprinderilor sau asociațiilor de întreprinderi amenzi care să nu depășească, între altele, 10 % din cifra de afaceri realizată în cursul exercițiului financiar precedent de fiecare dintre întreprinderile care au participat la încălcare. În plus, articolul 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 prevede că, pentru stabilirea cuantumului, trebuie luată în considerare gravitatea și durata încălcării.
47. În numeroase rânduri, Tribunalul a considerat că aprecierea plafonului cuantumului unei amenzi aplicate unei asociații de întreprinderi în temeiul articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 se putea baza mai degrabă pe cifra de afaceri a membrilor acestei asociații decât pe cea a asociației înseși, în cazul în care aceasta era împuternicită să se oblige în numele membrilor săi(24).
48. Astfel, potrivit unei jurisprudențe constante a Tribunalului, utilizarea termenului generic „încălcare” la articolul 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 cuprinde fără deosebire acordurile, practicile concertate și deciziile asociațiilor de întreprinderi. Prin urmare, „plafonul de 10 % din cifra de afaceri trebuie să fie calculat în raport cu cifra de afaceri realizată de fiecare dintre întreprinderile parte la acordurile și practicile concertate menționate sau de ansamblul întreprinderilor membre ale asociațiilor de întreprinderi menționate, cel puțin în cazul în care, în virtutea regulilor sale interne, asociația se poate obliga în numele membrilor săi”(25).
49. Tribunalul a justificat temeinicia acestei abordări prin faptul că „influența pe care o asociație de întreprinderi a putut să o exercite pe piață nu depinde de propria sa «cifră de afaceri», care nu demonstrează nici dimensiunea și nici puterea sa economică, ci de cifra de afaceri a membrilor săi, care constituie un indiciu privind dimensiunea și puterea sa economică”(26).
50. În plus, la punctul 66 din hotărârea pronunțată în cauza C‑298/98 P, Finnboard/Comisia, Curtea a considerat că, „în cazul în care este vorba de aplicarea unei amenzi unei asociații de întreprinderi, a cărei cifră de afaceri proprie nu reflectă, cel mai adesea, dimensiunea sau puterea sa pe piață, numai luarea în considerare a cifrelor de afaceri ale întreprinderilor aderente permite să se stabilească o sancțiune care să fie disuasivă (a se vedea în acest sens Hotărârea […] Musique Diffusion française și alții/Comisia, […] punctele 120-121). În acest scop, nu este necesar ca membrii asociației să fi participat în mod efectiv la încălcare, ci este necesar ca asociația să aibă, în virtutea regulilor sale interne, posibilitatea de a se obliga în numele membrilor săi”.
51. Potrivit jurisprudenței Tribunalului și a Curții, faptul că o asociație de întreprinderi este, din punct de vedere juridic, împuternicită să se oblige în numele membrilor săi este suficient pentru ca cifra de afaceri a acestora din urmă să fie luată în considerare pentru a verifica dacă nu a fost depășit plafonul legal al cuantumului unei amenzi aplicate acestei asociații.
52. Cu toate acestea, apare întrebarea dacă această capacitate juridică este o condiție imperioasă pentru a calcula plafonul legal al unei amenzi aplicate unei asociații de întreprinderi, în temeiul articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17, în raport cu cifra de afaceri a membrilor unei asociații. În această privință, federațiile recurente și guvernul francez consideră că termenii „să aibă, în virtutea regulilor sale interne, posibilitatea de a se obliga în numele membrilor săi”, de la punctul 66 din hotărârea pronunțată în cauza C‑298/98 P, Finnboard/Comisia, subliniază caracterul obligatoriu al capacității unei asociații de întreprinderi de a se obliga în numele membrilor săi. Considerăm că aceste argumente ale federațiilor recurente și ale guvernului francez trebuie să fie respinse.
53. În primul rând, trebuie arătat că, la punctul 66 din hotărârea pronunțată în cauza C‑298/98 P, Finnboard/Comisia, Curtea a considerat că cifra de afaceri proprie unei asociații de întreprinderi nu reflectă, cel mai adesea, dimensiunea sau puterea acesteia pe piață. În plus, considerăm că, din modul de redactare a punctului 66 din hotărârea menționată, rezultă că, în cazul în care membrii unei asociații nu au participat la o încălcare, cifra de afaceri a acestora din urmă nu poate fi luată în considerare decât dacă asociația este împuternicită să se oblige în numele membrilor săi. În opinia noastră, condiția avută în vedere de Curte, potrivit căreia o asociație trebuie să fie împuternicită să se oblige în numele membrilor săi, are drept premisă neparticiparea acestor membri la încălcare.
54. Prin urmare, considerăm că, în lumina raționamentului reținut de Curte în hotărârea pronunțată în cauza C‑298/98 P, Finnboard/Comisia, în cazul în care membrii unei asociații au participat într‑adevăr la încălcare, nu poate fi exclusă posibilitatea ca plafonul legal al amenzii aplicate unei asociații de întreprinderi să se bazeze pe cifra de afaceri a membrilor săi, chiar dacă asociația nu se poate obliga în numele acestora.
55. În opinia noastră, corecta aplicare a articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 în ceea ce privește asociațiile de întreprinderi ar trebui să asigure că nivelul amenzii aplicate este proporțional cu influența sa economică pe piață, garantând astfel eficacitatea amenzilor ca mijloc de combatere a activităților ilicite și de prevenire a repetării lor.
56. Astfel, într‑o foarte recentă cauză în materie de concurență privind cuantumul unei amenzi, Curtea a subliniat că era necesar să se aprecieze realitatea economică a împrejurărilor proprii întreprinderii și, prin urmare, influența reală a acesteia pe piață. Astfel, în cauza Britannia Alloys & Chemicals/Comisia(27), Curtea a evidențiat că articolul 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 are drept scop să evite ca amenzile aplicate de Comisie să fie disproporționate în raport cu importanța întreprinderii vizate(28). De asemenea, Curtea a subliniat faptul că articolul 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 are drept obiect să acorde Comisiei competența de a aplica amenzi pentru a‑i permite să își îndeplinească misiunea de supraveghere care îi este atribuită de către dreptul comunitar. Această misiune cuprindea în special sarcinile de a reprima comportamente ilicite, precum și de a preveni repetarea acestora. În această cauză, Curtea a considerat, prin urmare, că, în cazul în care întreprinderea vizată nu realizase nicio cifră de afaceri în cursul exercițiului financiar anterior adoptării deciziei Comisiei, aceasta din urmă era autorizată să se refere la un alt exercițiu financiar pentru a fi în măsură să evalueze corect resursele financiare ale acestei întreprinderi și să se asigure că amenda avea un caracter disuasiv suficient.
57. De asemenea, obiectivul de disuasiune vizat de amenzile aplicate pentru încălcări ale normelor comunitare privind concurența și necesitatea de a garanta că acest obiectiv nu este compromis sau înlăturat prin restructurarea întreprinderilor au fost subliniate recent de către Curte în cauza ETI și alții(29).
58. În hotărârea atacată, Tribunalul a apreciat că, în cazul în care încălcarea comisă de o asociație se referea la activități ale membrilor săi și dacă practicile anticoncurențiale în cauză erau aduse la îndeplinire de asociație direct în beneficiul acestora din urmă și în cooperare cu aceștia, asociația neavând interese obiective care să prezinte un caracter autonom în raport cu cele ale membrilor săi, cifra de afaceri a membrilor asociației putea fi luată în considerare în sensul articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17(30).
59. În opinia noastră, în cazul în care împrejurările sau elementele stabilite de Tribunal sunt prezente, aceasta demonstrează că o încălcare a normelor privind concurența comisă de o asociație de întreprinderi este legată indisociabil de activitățile și de interesele membrilor acesteia și că încălcarea menționată a fost susținută de către membrii asociației. Prin urmare, considerăm criteriile alese de Tribunal adecvate pentru a stabili puterea economică reală sau influența exercitată de asociații de întreprinderi pe piață. În opinia noastră, interpretarea reținută de Tribunal garantează eficacitatea sancțiunilor aplicate asociațiilor de întreprinderi pentru încălcarea dreptului comunitar al concurenței în cazul în care cifra de afaceri a respectivelor asociații nu reflectă influența economică pe care acestea o exercită pe piață. Astfel, asociațiile de întreprinderi nu pot în mare parte să se sustragă de la aceste sancțiuni doar pentru că nu sunt împuternicite în mod formal să se oblige în numele membrilor lor, deși, dacă este cazul, acestea apelează la influența economică a acestor membri pe piață pentru a încălca dreptul comunitar al concurenței.
60. Această concluzie nu este invalidată de argumentele FNSEA, ale FNB, ale FNPL, ale JA și ale guvernului francez(31), potrivit cărora împrejurările sau criteriile „specifice” stabilite de Tribunal sunt foarte adesea îndeplinite în cazul asociațiilor de întreprinderi. În opinia noastră, criteriile alese de Tribunal sunt exacte și coerente în măsura în care urmăresc să stabilească influența reală pe piață a unei asociații de întreprinderi. Faptul că, adesea sau chiar în cele mai multe cazuri, cifra de afaceri a unei asociații de întreprinderi nu reflectă influența acesteia pe piață nu afectează validitatea criteriilor stabilite de Tribunal.
61. În plus, în opinia noastră, argumentul invocat de FNCBV potrivit căruia, în realitate, acordul nu era încheiat în interesul membrilor săi reprezintă o chestiune de fapt care nu poate fi apreciată în cadrul recursului. În orice caz, din dosarul cauzei reiese în mod clar că, astfel cum susține Comisia, FNCBV a acceptat să fixeze prețurile și să suspende importurile în cauză pentru a permite deblocarea, în special, a activității abatoarelor membrilor săi. Pe de altă parte, trebuie arătat, de asemenea, că faptul că aceste înțelegeri nu sunt încheiate „în mod obișnuit” în interesul abatoarelor nu infirmă această constatare, dat fiind contextul specific în care a avut loc încălcarea. În plus, faptul că acordul nu a determinat eliminarea blocajelor, astfel cum susține FNCBV, este complet lipsit de relevanță în acest context.
62. Concluzia Tribunalului potrivit căreia acordul nu privea activitatea federațiilor recurente în sine, ci activitatea membrilor lor de bază, întrucât acestea nici nu vând, nu cumpără și nici nu importă carne de vită(32), este, de asemenea, o concluzie de fapt care nu poate fi apreciată în cadrul recursului. În orice caz, FNCBV nu a reușit să prezinte argumente susceptibile să infirme această concluzie.
63. În ceea ce privește argumentul prezentat de FNSEA, FNB, FNPL și JA potrivit căruia una dintre condițiile specifice definite de Tribunal nu era îndeplinită, deoarece nu se demonstrase că toți membrii federațiilor recurente participaseră la încălcare(33), considerăm că nu poate fi reținut(34). Pentru ca plafonul de 10 % prevăzut la articolul 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17, în ceea ce privește o amendă aplicată acestor asociații, să fie bazat pe cifra de afaceri a membrilor acestora, este suficient să se demonstreze, referitor la acest criteriu, că membri ai unei asociații de întreprinderi au participat la încălcarea dreptului concurenței(35). În lumina hotărârii atacate, este evident că federațiile recurente au putut recurge la unii membri, printre aderenții lor, pentru punerea în aplicare a acordului(36).
64. În ceea ce privește susținerea FNCBV potrivit căreia Tribunalul nu ar fi aplicat în mod corect punctul 5 litera (c) din liniile directoare(37), considerăm că această dispoziție nu este relevantă în speță, deoarece rezultă în mod clar din hotărârea atacată că s‑a considerat că federațiile recurente însele, iar nu membrii acestora, au săvârșit o încălcare a articolului 81 alineatul (1) CE. În plus, considerăm că observațiile Tribunalului expuse la punctul 320 și următoarele și la punctul 341 din hotărârea atacată nu sunt contradictorii, în măsura în care, în realitate, Tribunalul a arătat la punctele menționate că acordul fusese încheiat de federațiile recurente în beneficiul membrilor proprii și că acesta fusese pus în aplicare la nivel local de către membrii respectivi.
65. De asemenea, FNCBV a susținut că Tribunalul nu a justificat modificarea jurisprudenței privind articolul 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 și asociațiile de întreprinderi(38). În opinia noastră, prin argumentele sale, FNCBV contestă în esență exactitatea concluziilor Tribunalului privind aplicarea articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17, și nu lipsa unei justificări. În orice caz, trebuie arătat că, în hotărârea atacată, Tribunalul a prezentat numeroase motive pentru care plafonul de 10 % prevăzut la articolul 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 s‑a bazat pe cifra de afaceri a membrilor de bază ai federațiilor recurente. În plus, în opinia noastră, argumentul FNCBV potrivit căruia modificarea jurisprudenței efectuată de Tribunal era contrară principiului securității juridice nu poate fi primit. Considerăm că decizia Tribunalului în hotărârea atacată este pe deplin conformă jurisprudenței anterioare a acestei instanțe și a Curții(39). Trebuie subliniat că, la punctul 66 din hotărârea pronunțată în cauza Finnboard/Comisia, Curtea a precizat că, în cea mai mare parte a cazurilor, cifra de afaceri a unei asociații de întreprinderi nu demonstra nici dimensiunea, nici puterea acesteia pe piață.
66. Astfel, propunem Curții să respingă al cincilea și, respectiv, al treilea motiv invocat de asociațiile recurente în cauzele C‑101/07 P și C‑110/07 P ca nefondate.
VII – Încălcarea regulii care interzice cumulul sancțiunilor și a principiului proporționalității sancțiunilor
67. Prin intermediul celui de al patrulea motiv, recurentele în cauza C‑110/07 P, susținute de guvernul francez, afirmă că Tribunalul a comis o eroare de drept în măsura în care a încălcat regula care interzice cumulul sancțiunilor și principiul proporționalității sancțiunilor, întrucât a aplicat fiecăreia dintre federații o amendă distinctă luând în considerare cifrele de afaceri cumulate ale membrilor lor comuni pentru a verifica dacă cuantumul amenzii aplicate acestor federații era conform cu articolul 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17. În această privință, recurentele în cauza C‑110/07 P subliniază, în special, că FBN, FNPL și JA sunt toate membre ale FNSEA și că, prin urmare, membrii lor sunt comuni.
68. Comisia susține că amenzile aplicate nu erau bazate pe cifra de afaceri cumulată a membrilor federațiilor recurente. Amenda era calculată, pe de o parte, în raport cu gravitatea încălcării, care era ea însăși apreciată având în vedere natura sa, întinderea sa geografică și efectul comensurabil al acesteia și, pe de altă parte, în raport cu durata încălcării. Cifra de afaceri a membrilor federațiilor nu a fost luată în considerare decât pentru a se verifica dacă plafonul prevăzut la articolul 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 nu era depășit.
A – Apreciere
69. În hotărârea atacată, Tribunalul observă că:
„340 Rezultă din jurisprudență că principiul ne bis in idem constituie un principiu general al dreptului comunitar a cărui respectare este asigurată de instanță. În domeniul dreptului comunitar al concurenței, acest principiu interzice ca o întreprindere să fie condamnată sau urmărită încă o dată de Comisie din cauza unui comportament anticoncurențial pentru care a fost sancționată sau a fost declarată ca nefiind responsabilă printr‑o decizie anterioară a Comisiei care nu mai poate fi supusă unor căi de atac […]. Aplicarea principiului ne bis in idem este supusă unei triple condiții, de identitate a faptelor, de unitate de contravenient și de unitate a interesului juridic protejat. Acest principiu interzice, așadar, sancționarea aceleiași persoane mai mult de o singură dată pentru aceeași conduită ilicită în scopul protejării aceleiași valori juridice […]
341 […] Comisia putea sancționa în mod legitim fiecare federație care a participat la acordul în litigiu, întemeindu‑se pe rolul individual pe care l‑a avut fiecare la semnarea și la aplicarea acestuia și pe circumstanțele atenuante și agravante proprii fiecăreia dintre ele.
342 Această concluzie nu poate fi infirmată […] de împrejurarea că FBN, FNPL și JA sunt membre ale FNSEA. Într‑adevăr, aceste [asociații] au personalități juridice independente, bugete separate și obiective care nu coincid întotdeauna. Astfel, acestea își îndeplinesc acțiunile sindicale în apărarea intereselor care le sunt proprii și specifice […]. Faptul că, în speță, aceste [asociații] și‑au coordonat în mare măsură atât activitatea proprie, cât și pe cea a membrilor proprii în vederea îndeplinirii unor obiective comune nu poate înlătura răspunderea respectivă a fiecăreia dintre aceste [asociații] în cadrul încălcării.
343 Pe de altă parte, spre deosebire de ceea ce par a susține recurentele, decizia atacată nu a aplicat sancțiuni membrilor de bază direcți sau indirecți ai acestora. Într‑adevăr, faptul de a lua în considerare cifra de afaceri a membrilor unei asociații de întreprinderi pentru stabilirea plafonului de 10 % nu înseamnă că le‑a fost aplicată o amendă [...]
344 Rezultă că, în speță, identitatea contravenienților este necunoscută, în măsura în care decizia atacată nu sancționează de mai multe ori aceleași entități sau aceleași persoane pentru aceleași fapte. Prin urmare, trebuie să se concluzioneze că nu s‑a adus atingere principiului ne bis in idem. De asemenea, întrucât membrii, direcți sau indirecți, ai recurentelor nu au fost sancționați de două ori pentru una și aceeași încălcare, contrar a ceea ce susține Republica Franceză, nu a fost încălcat în speță nici principiul proporționalității”(40).
70. În opinia noastră, rezultă în mod clar din pasajele menționate mai sus din hotărârea atacată că amenzile aplicate prin decizia atacată au fost aplicate fiecărei federații recurente pentru încălcarea articolului 81 alineatul (1) CE pe care acestea o săvârșiseră individual(41). Nu s‑a considerat că membrii federațiilor recurente au încălcat articolul 81 alineatul (1) CE și nici nu le‑a fost aplicată acestor membri vreo amendă. În mod evident, nu există cumul al sancțiunilor aplicate individual FNSEA, FNB, FNPL și JA.
71. În ceea ce privește argumentul potrivit căruia amenzile aplicate FNSEA, FNB, FNPL și JA sunt disproporționate în măsura în care cifra de afaceri a membrilor comuni ai acestor federații a fost luată în considerare pentru a controla cuantumul amenzii aplicate federațiilor menționate în temeiul articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17, considerăm că acest argument nu poate fi acceptat.
72. Este evident că FNSEA, FNB, FNPL și JA au membri comuni.
73. Cu toate acestea, Tribunalul a subliniat în mod întemeiat, în opinia noastră, că federațiile recurente aveau personalități juridice independente, bugete separate și obiective care nu coincideau întotdeauna. Faptul că federațiile recurente aleg să își coordoneze activitatea pe piață nu poate sub nicio formă să indice că acestea au urmărit aceleași interese. În plus, faptul că federațiile în cauză au membri comuni nu diminuează, în opinia noastră, influența economică proprie fiecărei federații pe piață. În orice caz, recurentele în cauza C‑110/07 P nu par să conteste considerațiile Tribunalului, expuse la punctul 331 din hotărârea atacată, potrivit cărora, pentru a verifica respectarea plafonului de 10 % din cifra de afaceri, cuantumul cumulat al amenzilor aplicate celor patru recurente în cauză trebuie să se situeze sub 10 % din cifra de afaceri a crescătorilor membri de bază ai FNSEA, federație care reunește FNB, FNPL și JA. Prin urmare, considerăm că recurentele în cauza C‑110/07 P nu au dovedit la un standard juridic corespunzător că amenzile care le fuseseră aplicate erau disproporționate.
74. În consecință, propunem Curții să respingă al patrulea motiv invocat de recurente în cauza C‑110/07 P ca fiind nefondat.
VIII – Reducerea amenzii
75. Prin intermediul celui de al șaselea și al celui de al treilea motiv, federațiile recurente în cauzele C‑101/07 P și, respectiv, C‑110/07 P apreciază că, presupunând că hotărârea atacată nu este anulată de Curte, aceasta ar trebui totuși să considere că Tribunalul a încălcat articolul 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 și, în consecință, să reducă cuantumul amenzilor care le‑au fost aplicate. FNCBV atrage atenția că amenda care i‑a fost aplicată însemna aproape 20 % din cifra sa de afaceri (totalul încasărilor). Prin urmare, Curtea ar trebui să reducă cuantumul amenzii aplicate FNCBV și să rețină un cuantum care să nu depășească 360 000 de euro, care reprezintă echivalentul a 10 % din cifra sa de afaceri.
76. Comisia consideră că acest motiv ar trebui să fie respins în lumina observațiilor sale expuse la punctele 40-45 de mai sus. De asemenea, Comisia susține în subsidiar că, în cazul în care Curtea acceptă argumentele federațiilor recurente privind încălcarea articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17, amenda impusă trebuie să se bazeze pe încasările federațiilor, și nu pe cotizații.
A – Apreciere
77. În lumina concluziilor expuse la punctele 46-66 de mai sus, Tribunalul nu a comis o eroare de drept în aplicarea articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17. Prin urmare, propunem ca al șaselea și al treilea motiv invocate de federațiile recurente în cauzele C‑101/07 P și C‑110/07 P, care urmăresc o reducere a cuantumului amenzilor aplicate în raport cu încălcarea acestei dispoziții de către Tribunal, să fie respinse.
IX – Denaturarea de către Tribunal a elementelor de probă privind prelungirea acordului din 24 octombrie 2001 dincolo de 30 noiembrie 2001
78. În cadrul celui de al doilea motiv invocat în cauza C‑101/07 P și în cadrul primului motiv invocat în cauza C‑110/07 P, federațiile recurente susțin că Tribunalul a denaturat elemente de probă.
79. În cauza C‑101/07 P, FNCBV invocă o denaturare de către Tribunal a anumitor fapte, și anume notele manuscrise ale directorului FNB privind reuniunea din 29 noiembrie 2001 (punctele 169-174 din hotărârea atacată), declarația vicepreședintelui FNB din 4 decembrie 2001 din publicația „Vendée Agricole” (punctul 176 din hotărârea atacată), nota din 5 decembrie 2001 a Federației Vendée (punctele 175-177 din hotărârea atacată), nota de informare a FNPL trimisă prin fax la 10 decembrie 2001 (punctul 179 din hotărârea atacată) și notele manuscrise ale directorului FNB privind reuniunea din 5 decembrie 2001 (punctul 180 din hotărârea atacată). FNCBV susține, în esență, că Tribunalul a alterat sensul acestor înscrisuri sau elemente și că aprecierea Tribunalului este, așadar, afectată de o inexactitate.
80. În cauza C‑110/07 P, FNSEA, FNB, FNPL și JA invocă o denaturare a faptelor în măsura în care Tribunalul a omis să ia în considerare două înscrisuri esențiale care demonstrează inexistența prelungirii acordului din 24 octombrie 2001 dincolo de 30 noiembrie 2001. Primul element de probă este faxul din 11 decembrie 2001 trimis de către directorul FNB unei federații regionale și al doilea este o notă din 12 decembrie 2001 a Fédération régionale des syndicats d’exploitants agricoles (denumită în continuare „FRSEA”).
81. În conformitate cu articolul 225 CE și cu articolul 58 alineatul (1) din Statutul Curții de Justiție, recursul se limitează la chestiuni de drept. Prin urmare, aprecierea acestor fapte și elemente de probă nu constituie, cu excepția cazului denaturării acestora, o problemă de drept supusă ca atare controlului Curții în cadrul unui recurs(42). O astfel de denaturare are loc atunci când, fără a recurge la noi elemente de probă, aprecierea elementelor de probă existente apare ca fiind vădit eronată(43).
82. În cauza C‑101/07 P, considerăm, în lumina acestui criteriu și după examinarea elementelor evidențiate mai sus(44), că Tribunalul nu a denaturat respectivele elemente de probă.
83. În cauza C‑110/07 P, FNSEA, FNB, FNPL și JA susțin că Tribunalul nu a examinat două elemente de probă, deși a redeschis în mod expres procedura orală în cauzele conexate T‑217/03 și T‑245/03 pentru a fi depuse la dosar aceste elemente(45). Această considerație se întemeiază, în esență, pe faptul că Tribunalul nu a evocat respectivele elemente de probă în hotărârea atacată și pe faptul că, la punctul 187, Tribunalul a enunțat că realitatea prelungirii acordului din 24 octombrie 2001 nu poate fi repusă în discuție doar pe baza unei note a FNICGV.
84. Având în vedere împrejurările specifice în care faxul din 11 decembrie 2001 trimis de un director al FNB și nota din 12 decembrie 2001 a FRSEA au fost depuse la dosarul Tribunalului în cauzele T‑217/03 și T‑245/03 și simplul fapt că Tribunalul nu s‑a întemeiat în mod expres pe aceste elemente de probă în hotărârea atacată, considerăm că recurentele în cauza C‑110/07 P nu au demonstrat că Tribunalul nu a examinat elementele respective.
85. În orice caz, după examinarea elementelor de probă respective, considerăm că recurentele în cauza C‑110/07 P nu au reușit să stabilească faptul că Tribunalul a denaturat, a omis sau a neglijat elemente de probă fundamentale privind prelungirea sau reînnoirea acordului din 24 octombrie 2001 dincolo de 30 noiembrie 2001.
86. Pin urmare, propunem Curții să respingă al doilea motiv în cauza C‑101/07 P și primul motiv în cauza C‑110/07 P ca nefondate.
X – Eroare de drept comisă de Tribunal în măsura în care s‑a pronunțat în sensul că FNCBV a aderat la continuarea acordului din 24 octombrie 2001
87. Prin intermediul celui de al treilea motiv, care conține două aspecte, FNCBV susține, în primul rând, că Tribunalul a comis o eroare în aprecierea anumitor elemente de probă și în considerațiile sale, la punctul 185 din hotărârea atacată, în care remarcă faptul că, în decizia atacată, Comisia a dovedit la un standard juridic corespunzător că FNCBV continuase aplicarea acordului în litigiu în mod verbal și în secret dincolo de sfârșitul lunii noiembrie 2001. În al doilea rând, FNCBV susține că, în hotărârea atacată, Tribunalul a adoptat un raționament contradictoriu în măsura în care recunoaște că, pe de o parte, crescătorii au exercitat o presiune unilaterală asupra măcelarilor, pentru a impune respectarea unor prețuri minime la achiziționarea de bovine și pentru a împiedica importurile și, pe de altă parte, constată că FNCBV a aderat la prelungirea acordului din 24 octombrie 2001.
88. În cadrul primului aspect al acestui motiv, FNCBV susține, în esență, că Tribunalul a interpretat în mod greșit notele manuscrise ale directorului FNB privind reuniunea din 29 noiembrie 2001 (punctul 172 din hotărârea atacată), un e‑mail din 6 decembrie 2001 trimis de un reprezentant al FRSEA de Bretagne președinților din regiunile sale (punctul 178 din hotărârea atacată), nota de informare a FNPL trimisă prin fax la 10 decembrie 2001 (punctul 179 din hotărârea atacată), notele manuscrise ale vicepreședintelui FNB (punctul 180 din hotărârea atacată), nota FDSEA de Vendée din 18 decembrie 2001(46) (punctul 182 din hotărârea atacată) și documentația scrisă privind acțiuni locale (punctele 183 și 184 din hotărârea atacată).
89. În opinia noastră, Tribunalul nu a comis o eroare de drept în aprecierea acestor înscrisuri și în constatările sale potrivit cărora aceste înscrisuri, precum și alte elemente de probă evocate la punctele 164-184 din hotărârea atacată dovedeau că FNCBV aderase la prelungirea acordului din 24 octombrie 2001.
90. În ceea ce privește al doilea aspect al acestui motiv, FNCBV susține că Tribunalul nu poate, fără a se contrazice, pe de o parte, să considere că FNCBV a aderat la prelungirea acordului din 24 octombrie 2001 și, pe de altă parte, să recunoască actele de violență împotriva abatoarelor. În această privință, FNCBV subliniază faptul că, potrivit Tribunalului, Comisia avea dreptul să impute FNSEA, FNB și JA o circumstanță agravantă întemeiată pe uzul de violență și să majoreze, astfel, cu 30 % cuantumul amenzii aplicate acesteia(47). În plus, Tribunalul a recunoscut că, luând în considerare circumstanțele atenuante, în special operațiunile ilegale de blocare a întreprinderilor membrilor FNCBV(48), Comisia redusese cu 60 % cuantumul amenzii aplicate FNCBV. FNCBV consideră că Tribunalul ar fi trebuit să demonstreze exprimarea clară a voinței FNCBV de a adera la prelungirea acordului propus de crescători.
91. În realitate, FNCBV dorește să dovedească faptul că nu a aderat la prelungirea acordului scris din 24 octombrie 2001 și că acțiunile grupurilor de crescători după ce acordul respectiv a expirat, la 30 noiembrie 2001, erau acțiuni unilaterale.
92. În mod evident, acordul scris din 24 octombrie 2001 a intrat în vigoare într‑o perioadă de tensiune extremă pe piața cărnii de vită și de mânzat în Franța și în perioada imediat următoare celei de a doua crize a „vacii nebune”, în timp ce crescătorii exercitau o presiune semnificativă asupra măcelarilor, între altele, prin blocarea unor abatoare. În pofida contextului în care a fost semnat, FNCBV nu contestă, cu toate acestea, calificarea juridică a acordului din 24 octombrie 2001 în sensul articolului 81 alineatul (1) CE. În plus, astfel cum am arătat anterior(49), chiar dacă, pentru măcelari, nu este „în mod obișnuit” avantajos din punct de vedere economic să adere la un acord sau la prelungirea unui acord care stabilește prețuri minime și care suspendă importurile, considerăm totuși că aceasta nu infirmă în sine concluziile Tribunalului potrivit cărora FNCBV a aderat la prelungirea acordului din 24 octombrie 2001. În împrejurările prezentei cauze, considerăm că existența unei anumite presiuni sau constrângeri asupra măcelarilor nu este contrară faptului că FNCBV a aderat la prelungirea în cauză.
93. Astfel cum am precizat mai sus(50), considerăm că Tribunalul a făcut cu prisosință dovada, la punctele 164-184 din hotărârea atacată, că FNCBV aderase la prelungirea acordului din 24 octombrie 2001. În plus, concluziile Tribunalului potrivit cărora FNCBV aderase efectiv la prelungirea respectivă nu sunt repuse în discuție prin faptul că acesta a apreciat că, luând în considerare, la fixarea cuantumului amenzilor, situația de fapt și contextul economic în care acordul din 24 octombrie 2001 și prelungirea acestuia fuseseră convenite, Comisia a acționat în mod întemeiat.
94. În opinia noastră, FNCBV nu a reușit să dovedească faptul că Tribunalul a comis o eroare de drept pronunțându‑se în sensul că FNCBV aderase la prelungirea acordului din 24 octombrie 2001.
95. În consecință, propunem Curții să respingă acest al treilea motiv în cauza C‑101/07 P ca fiind nefondat.
XI – Eroare de drept comisă de Tribunal în măsura în care a calificat acordul din 24 octombrie 2001 drept măsură anticoncurențială și în măsura în care nu a investigat efectele acordului
96. În cadrul celui de al patrulea motiv de drept, care conține două aspecte, FNCBV susține că, în cazul în care ar considera că această federație a aderat la prelungirea acordului din 24 octombrie 2001, Curtea nu ar putea constata decât inexistența obiectului anticoncurențial al acordului respectiv și că, prin urmare, Tribunalul ar fi trebuit să investigheze efectele acestui acord.
97. În cadrul primului aspect, FNCBV susține, în esență, că o analiză concretă a acordului din 24 octombrie 2001 din perspectiva contextului juridic și economic al acestei cauze care prezintă particularități deosebite ar fi trebuit să determine Tribunalul să sublinieze că, din simpla lectură a termenilor săi, nu putea fi dedus caracterul restrictiv al acestui acord. Acordul în cauză a fost adoptat pentru a compensa deficiențele autorităților comunitare. FNCBV remarcă, de asemenea, că de acordul din 24 octombrie 2001 au beneficiat consumatorii.
98. În cadrul celui de al doilea aspect al acestui motiv, FNCBV susține că acordul nu a produs niciun efect semnificativ nici asupra importurilor, nici asupra prețurilor pentru consumatori și nici asupra raporturilor crescători/măcelari.
99. În opinia noastră, acordul din 24 octombrie 2001 și prelungirea acestuia convenită verbal aveau ca scop suspendarea importurilor de carne de vită în Franța și fixarea unui preț minim pentru anumite vite. În pofida contextului în care a fost încheiat acordul, care a fost examinat de Tribunal, considerăm că instanța comunitară nu a comis o eroare de drept prin calificarea acordului din 24 octombrie 2001 ca anticoncurențial.
100. Prin urmare, propunem Curții să respingă al patrulea motiv invocat în subsidiar în cauza C‑101/07 P ca fiind nefondat.
101. După examinarea celor patru motive invocate de FNSEA, FNB, FNPL și JA și a celor șase motive invocate de FNCBV, considerăm că niciunul dintre acestea nu este întemeiat și că recursurile în cauzele C‑101/07 P și C‑110/07 P ar trebui respinse.
102. Potrivit articolului 122 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, atunci când recursul nu este fondat, Curtea se pronunță asupra cheltuielilor de judecată. Potrivit articolului 69 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. În măsura în care Comisia a solicitat obligarea federațiilor recurente la plata cheltuielilor de judecată, iar aceste federații au căzut în pretenții, acestea trebuie, în opinia noastră, să fie obligate la plata cheltuielilor de judecată. Considerăm că Republica Franceză trebuie să suporte propriile cheltuieli de judecată, în conformitate cu articolul 69 alineatul (4) din Regulamentul de procedură.
XII – Concluzie
103. Astfel, în opinia noastră, Curtea ar trebui:
1) să respingă recursurile;
2) să oblige FNCBV la plata cheltuielilor de judecată în cauza C‑101/07 P și să oblige FNSEA, FNB, FNPL și JA la plata cheltuielilor de judecată în cauza C‑110/07 P;
3) să oblige Republica Franceză la suportarea propriilor cheltuieli de judecată.