Recurs introdus la 23 februarie 2009 de Comisia Comunităţilor Europene împotriva Hotărârii pronunțate la 9 decembrie 2008 de Tribunalul Funcției Publice în cauza F-52/05, Q/Comisia

(Cauza T-80/09 P)

Limba de procedură: franceza

Părțile

Recurentă: Comisia Comunităţilor Europene (reprezentanți: V. Joris şi B. Eggers, agenţi)

Cealaltă parte în proces: Q (Bruxelles, Belgia)

Concluziile recurentei

Anularea Hotărârii Tribunalului Funcției Publice din 9 decembrie 2008 în cauza F-52/05 în măsura în care admite al doilea motiv întemeiat pe nelegalitatea respingerii implicite a unei măsuri de distanțare, precum și concluziile în despăgubiri referitoare la măsura de distanțare și nerespectarea obligației de solicitudine;

respingerea acțiunii introduse de Q la Tribunalul Funcției Publice în cauza F-52/05 în măsura în care a fost admisă de acest tribunal;

pronunțarea în conformitate cu legislația în vigoare asupra cheltuielilor de judecată aferente procedurii în fața Tribunalului Funcției Publice, precum și recursului;

în subsidiar:

anularea Hotărârii Tribunalului Funcției Publice din 9 decembrie 2008 în cauza F-52/05;

retrimiterea cauzei la Tribunalul Funcției Publice pentru rejudecare;

soluționarea odată cu fondul a cererii privind cheltuielile de judecată.

Motivele și principalele argumente

Prin prezentul recurs, Comisia solicită anularea Hotărârii Tribunalului Funcției Publice (TFP) din 9 decembrie 2008, pronunțată în cauza Q/Comisia, F-52/05, prin care TFP a anulat decizia Comisiei de respingere a cererii de asistență introdusă de Q cu privire la o pretinsă hărțuire morală, în măsura în care nu au fost luate măsuri provizorii de distanțare și a obligat Comisia la plata către Q a sumei de 18 000 EUR cu titlu de daune interese.

În susținerea recursului, Comisia invocă două motive întemeiate pe:

o eroare de drept, atunci când a statuat că o "anumită încălcare a obligației de solicitudine" constituia un comportament nelegal care angaja răspunderea extracontractuală a Comisiei, în măsura în care (i) încălcarea obligației de solicitudine nu ar fi suficient de gravă pentru a angaja răspunderea extracontractuală a Comunității și (ii) TFP ar fi apreciat că a existat încălcarea acestei obligații de solicitudine deși nu a existat o hărțuire morală în sensul articolului 12a din Statutul funcționarilor Comunităților Europene;

o eroare de drept, atunci când a statuat că refuzul implicit al unei măsuri de distanțare angajează răspunderea delictuală a Comisiei, în măsura în care TFP ar fi omis să verifice existența unei încălcări suficient de grave a unei norme de drept având ca obiect acordarea unor drepturi particularilor.

____________