HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera de recursuri)

16 martie 2009

Cauza T‑156/08 P

R

împotriva

Comisiei Comunităților Europene

„Recurs — Funcție publică — Funcționari aflați în perioada de probă — Raport privind perioada de probă — Inexistența unui act care lezează — Termen de introducere a acțiunii — Tardivitate”

Obiectul: Recurs formulat împotriva Ordonanței Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene (Camera întâi) din 19 februarie 2008, R/Comisia (F‑49/07, nepublicată încă în Repertoriu), și având ca obiect anularea acestei ordonanțe

Decizia: Respinge recursul. R suportă propriile cheltuieli de judecată, precum și pe cele efectuate de Comisia Comunităților Europene în cadrul prezentei proceduri.

Sumarul hotărârii

1.      Procedură — Cerere de sesizare a instanței — Cerințe de formă — Prezentarea concluziilor acțiunii

[Regulamentul de procedură al Tribunalului de Primă Instanță, art. 44 alin. (1) lit. (c) și (d)]

2.      Funcționari — Acțiune — Act care lezează — Noțiune — Act pregătitor — Măsuri adoptate în perioada de probă a unui funcționar — Excludere

(Statutul funcționarilor, art. 34, 90 și 91)

3.      Funcționari — Acțiune — Cadru procedural — Articolul 236 CE și articolele 90 și 91 din Statutul funcționarilor — Acțiune în despăgubire întemeiată pe încălcarea Regulamentului nr. 45/2001

(art. 236 CE; Statutul funcționarilor, art. 90 și 91; Regulamentul nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului)

4.      Drept comunitar — Principii — Dreptul la apărare — Dreptul de a fi ascultat în justiție — Obligația de a include în hotărâre toate susținerile părților — Lipsă

1.      Pentru a îndeplini cerințele articolului 44 alineatul (1) literele (c) și (d) din Regulamentul de procedură al Tribunalului de Primă Instanță, cererea introductivă nu trebuie să conțină în mod necesar concluzii formale, în măsura în care din ansamblul argumentării reclamantei rezultă care este actul vizat. Totuși, o cerere introductivă care nu vizează în mod expres actul a cărui anulare este solicitată și care nu permite identificarea cu suficientă precizie a actului respectiv nu poate îndeplini cerințele menționate.

(a se vedea punctele 36 și 37)

Trimitere la: Curte, 7 februarie 1994, PIA Hifi/Comisia, C‑388/93, Rec., p. I‑387, punctul 10

2.      Atunci când este vorba de acte sau decizii a căror elaborare se efectuează în mai multe etape, în special la finalul unei proceduri interne, în principiu nu constituie un act atacabil decât măsurile care stabilesc definitiv poziția instituției la finalul acestei proceduri, cu excluderea măsurilor intermediare al căror obiectiv este de a pregăti decizia finală. Actele pregătitoare ale unei decizii nu lezează, iar reclamantul poate valorifica nelegalitatea actelor anterioare care sunt în mod strâns legate de această decizie numai cu ocazia unei acțiuni împotriva deciziei luate la finalul procedurii.

Acesta este cazul rapoartelor perioadelor de probă, al căror obiect constă în a pregăti decizia administrației cu privire la titularizarea persoanei interesate la finalul perioadei de probă sau cu privire la concedierea sa și al măsurilor referitoare la desfășurarea perioadei de probă, adoptate în temeiul articolului 34 din statut, cum ar fi decizia de schimbare a repartizării funcționarului aflat în perioada de probă la un alt serviciu în vederea continuării perioadei sale de probă sau decizia de a prelungi perioada sa de probă. Aceste măsuri au fără îndoială drept obiectiv să permită o mai bună apreciere de către administrație a calităților funcționarului aflat în perioada de probă, precum și să pregătească decizia de titularizare sau de concediere a persoanei interesate, care trebuie să fie adoptată la finalul perioadei de probă, și, prin urmare, nu pot fi atacate în mod autonom printr‑o acțiune în anulare. Caracterul de act care lezează nu poate fi recunoscut în privința acestora, chiar dacă ar conține aprecieri negative în privința funcționarului respectiv, întrucât aceste măsuri nu modifică, ele însele, situația juridică a acestuia. Aceste aprecieri pot, dacă este cazul, să facă obiectul unei acțiuni în repararea prejudiciului pe care persoana interesată pretinde că l‑a suferit.

(a se vedea punctele 49, 55, 56 și 58)

Trimitere: Tribunal, 8 martie 2005, D/BEI, T‑275/02, RecFP, p. I‑A‑51 și II‑211, punctul 44 și jurisprudența citată

3.      O acțiune în despăgubire, formulată de un funcționar împotriva instituției de care aparține și care se fundamentează pe pretinsa încălcare de către această instituție a Regulamentului nr. 45/2001 privind protecția persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile și organele comunitare și privind libera circulație a acestor date, se înscrie în cadrul articolului 236 CE, precum și al articolelor 90 și 91 din statut și, prin urmare, admisibilitatea sa trebuie să respecte procedura precontencioasă prevăzută de statut. Nicio dispoziție contrară nu figurează în Regulamentul nr. 45/2001.

(a se vedea punctul 73)

4.      Dreptul de a fi ascultat în cadrul unei proceduri jurisdicționale nu implică necesitatea ca instanța să includă integral în hotărârea sa toate susținerile fiecărei părți. După ascultarea susținerilor părților și după aprecierea probelor, instanța trebuie să se pronunțe asupra concluziilor acțiunii și să motiveze hotărârea sa.

(a se vedea punctul 87)

Trimitere la: Curte, 10 decembrie 1998, Schröder și alții/Comisia, C‑221/97 P, Rec., p. I‑8255, punctul 24