Language of document :

Acțiune introdusă la 20 ianuarie 2012 - Athens Resort Casino/Comisia

(Cauza T-36/12)

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamantă: Athens Resort Casino AE Symmetochon (Marrousi, Grecia) (reprezentanți: N. Niejahr, Q. Azau, F. Spyropoulos, I. Dryllerakis, K. Spyropoulos, avocați, și F. Carlin, barrister)

Pârâtă: Comisia Europeană

Concluziile

Reclamanta solicită Tribunalului:

Anularea Deciziei 2011/716/UE a Comisiei din 24 mai 2011 privind ajutorul de stat acordat de Grecia în favoarea anumitor cazinouri grecești [măsura de ajutor de stat C 16/10 (ex NN 22/10, ex CP 318/09)] (JO L 285, p. 25) (denumită în continuare "decizia atacată"); sau

cu titlu subsidiar, anularea deciziei atacate în măsura în care aceasta se aplică reclamantei;

cu titlu mai subsidiar, anularea deciziei atacate în măsura în care prin aceasta se dispune recuperarea unor sume de la reclamantă; și

obligarea pârâtei la plata propriilor cheltuieli de judecată și a cheltuielilor de judecată ale reclamantei aferente prezentei proceduri.

Motivele și principalele argumente

În susținerea acțiunii, reclamanta invocă tei motive.

Primul motiv întemeiat pe împrejurarea c pârâta a încălcat articolul 107 alineatul (1) TFUE atunci când a decis că măsura în cauză constituia un ajutor de stat, prin aceea că:

(a) a constatat că reclamanta a beneficiat de un avantaj economic sub forma unei "discriminări fiscale" în valoare de 7,20 euro pentru fiecare bilet de intrare;

(b) a constatat că măsura a implicat o pierdere a unor resurse de stat;

(c) a considerat că măsura a fost selectivă în favoarea reclamantei;

(d) a concluzionat că măsura a denatura concurența și a afectat schimburile comerciale dintre statele membre.

Al doilea motiv întemeiat pe faptul că pârâta a încălcat articolul 296 TFUE prin faptul că nu a motivat corespunzător decizia sa pentru a permite reclamantei să o înțeleagă și Tribunalului să exercite controlul asupra motivelor pentru care Comisia a considerat că reclamanta a beneficiat de un avantaj selectiv, că un astfel de avantaj a implicat pierderea unor resurse de stat și că a fost de natură să denatureze concurența și să afecteze schimburile comerciale dintre statele membre.

Al treilea motiv întemeiat pe faptul că, în eventualitatea în care Curtea va constatat că reclamantei i s-a acordat un ajutor de stat incompatibil, Curtea ar trebui să anuleze decizia atacată, în măsura în care prin aceasta se dispune recuperarea unor sume de la reclamantă, întrucât această recuperare ar încălca:

(a) articolul 14 alineatul (1) prima teză din Regulamentul nr. 659/1999, potrivit căruia recuperarea trebuie să privească ajutorul primit de beneficiar, întrucât pârâta nu a cuantificat corect în decizia atacată cuantumul ajutorului de care reclamanta ar fi beneficiat;

(b) articolul 14 alineatul (1) a doua teză din Regulamentul nr. 659/1999, întrucât recuperarea în acest caz încalcă principiile generale ale dreptului Uniunii, și anume: principiul încrederii legitime, principiul securității juridice și principiul proporționalității.

____________

1 - Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului din 22 martie 1999 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 93 (în prezent articolul 108) din Tratatul CE (JO L 83, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 41).