Language of document :

Recurs introdus la 25 ianuarie 2012 de Roberto Di Tullio împotriva Hotărârii din 29 noiembrie 2011 a Tribunalului Funcției Publice în cauza F-119/10, Di Tullio/Comisia

(Cauza T-39/12 P)

Limba de procedură: franceza

Părțile

Recurent: Roberto Di Tullio (Rovigo, Italia) (reprezentanți: S. Woog și T. Bontinck, avocați)

Cealaltă parte în proces: Comisia Europeană

Concluziile

Recurentul solicită Tribunalului:

declararea recursului său admisibil și întemeiat și, în consecință,

anularea hotărârii atacate, pronunțată la 29 noiembrie 2011 de Camera a treia a Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene în cauza F-119/10, prin care se respinge ca neîntemeiată acțiunea reclamantului având ca obiect anularea deciziei prin care Comisia a refuzat să îi acorde concediu pentru serviciul militar național;

admiterea concluziilor reclamantului prezentate în fața Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene;

obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată aferente ambelor proceduri.

Motivele și principalele argumente

În susținerea recursului, recurentul invocă două motive.

Primul motiv, întemeiat pe o eroare de drept și pe o motivare eronată și insuficientă la examinarea de către TFP a motivului invocat în primă instanță întemeiat pe încălcarea principiilor încrederii legitime și securității juridice

Al doilea motiv, întemeiat pe o eroare de drept și pe o încălcare a principiilor încrederii legitime, securității juridice și egalității, precum și a principiului măsurii rezonabile, în măsura în care TFP nu a limitat în timp, în speță, efectele hotărârii sale interpretative

____________