Language of document :

Hotărârea Tribunalului din 27 februarie 2014 – Advance Magazine Publishers/OAPI – López Cabré (TEEN VOGUE)

(Cauza T-37/12)1

[„Marcă comunitară – Procedură de opoziție – Cerere de înregistrare a mărcii comunitare verbale TEEN VOGUE – Marca națională verbală anterioară VOGUE – Motiv relativ de refuz – Risc de confuzie – Identitatea produselor – Similitudinea semnelor – Articolul 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentului (CE) nr. 207/2009 – Dovada utilizării serioase a mărcii anterioare – Articolul 42 alineatele (2) și (3) din Regulamentul nr. 207/2009 – Norma 22 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 2868/95 – Refuz parțial al înregistrării”]

Limba de procedură: engleza

Părţile

Reclamantă: Advance Magazine Publishers, Inc. (New York, New York, Statele Unite) (reprezentant: T. Alkin, barrister)

Pârât: Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieţei Interne (mărci, desene şi modele industriale) (reprezentant: P. Bullock, agent)

Cealaltă parte din procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs a OAPI: Eduardo López Cabré (Barcelona, Spania)

Obiectul

Acțiune formulată împotriva Deciziei Camerei a patra de recurs a OAPI din 22 noiembrie 2011 (cauza R 1763/2010-4) privind o procedură de opoziție între M. Eduardo López Cabré și Advance Magazine Publishers, Inc.

Dispozitivul

Respinge acțiunea.

Obligă Advance Magazine Publishers, Inc la plata cheltuielilor de judecată.

____________

1     JO C 73, 10.3.2012.