Ediție provizorie
CONCLUZIILE AVOCATEI GENERALE
DOAMNA LAILA MEDINA
prezentate la 16 mai 2024(1)
Cauza C‑697/22 P
Koiviston Auto Helsinki Oy, fostă Helsingin Bussiliikenne Oy
împotriva
Comisiei Europene
„Recurs – Ajutoare de stat – Transport cu autobuzul – Împrumut pentru echipamente și împrumuturi pentru capital acordate de municipalitatea Helsinki – Decizie prin care ajutorul este declarat incompatibil cu piața internă și prin care se dispune recuperarea acestuia – Continuitate economică – Drepturi procedurale ale părților interesate – Articolul 6 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2015/1589 – Publicarea unei decizii de deschidere a procedurii suplimentare sau rectificate – Încălcarea unei norme fundamentale de procedură – Principiul proporționalității”
I. Introducere
1. Prezentele concluzii privesc recursul formulat de societatea Koiviston Auto Helsinki Oy, fostă Helsingin Bussiliikenne Oy, având ca obiect anularea Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din 14 septembrie 2022, Helsingin Bussiliikenne/Comisia(2). Prin această hotărâre, Tribunalul a respins acțiunea prin care se solicita anularea Deciziei (UE) 2020/1814 a Comisiei din 28 iunie 2019 privind un ajutor de stat pus în aplicare de Finlanda în favoarea recurentei(3).
2. În decizia sa, Comisia Europeană identificase recurenta ca fiind beneficiarul efectiv al ajutorului, ca urmare a continuității economice cu societatea care a primit inițial acest ajutor. Totuși, întrucât cesiunea activității comerciale în favoarea recurentei, care justifica o astfel de continuitate, a avut loc după deschiderea procedurii formale de investigare, Comisia nu i‑a oferit acesteia posibilitatea de a prezenta observații în cursul procedurii menționate.
3. Tribunalul a statuat că, deși Comisia a încălcat dreptul recurentei de a participa la procedura formală de investigare, astfel cum impun articolul 108 alineatul (2) TFUE și articolul 6 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2015/1589(4), recurenta nu a demonstrat că, în cazul în care ar fi avut posibilitatea de a prezenta observații, acestea ar fi fost susceptibile să modifice aprecierea Comisiei în ceea ce privește continuitatea economică a beneficiarilor ajutorului în cauză. În acest context, nu se impunea anularea deciziei în litigiu.
4. Acest recurs oferă Curții o nouă ocazie de a interpreta termenii „elemente relevante de fapt și de drept” care rezultă din articolul 6 alineatul (1) din Regulamentul 2015/1589 și de a preciza consecințele juridice care trebuie deduse din lipsa posibilității beneficiarului efectiv al unui ajutor ilegal de a prezenta observații în cursul procedurii formale de investigare, în special atunci când activitatea comercială în cauză este transferată noului său proprietar după expirarea termenului acordat de Comisie părților interesate pentru a prezenta observații.
II. Cadrul juridic
5. Articolul 1 din Regulamentul 2015/1589, intitulat „Definiții”, prevede:
„În sensul prezentului regulament se aplică următoarele definiții:
[…]
(h) «persoană interesată» înseamnă orice stat membru și orice persoană, întreprindere sau asociație de întreprinderi ale căror interese pot fi afectate de acordarea unui ajutor, în special beneficiarul ajutorului, întreprinderile concurente și asociațiile profesionale.”
6. Articolul 6 din Regulamentul 2015/1589, intitulat „Procedura formală de investigare”, prevede:
„(1) Decizia de a deschide procedura formală de investigare sintetizează elementele relevante de fapt și de drept, include o evaluare preliminară a Comisiei cu privire la caracterul de ajutor de stat al măsurii propuse și indică îndoielile privind compatibilitatea acesteia cu piața internă. Prin decizie, se solicită statului membru în cauză și celorlalte persoane interesate să își prezinte observațiile într‑un termen stabilit, care în mod normal nu depășește o lună. În cazuri întemeiate, Comisia poate prelungi termenul stabilit.
[…]”
III. Istoricul litigiului
7. Istoricul litigiului a fost descris la punctele 2-9 din hotărârea atacată și poate fi rezumat după cum urmează.
8. Helsingin Bussiliikenne (denumită în continuare „fosta HelB”)(5) a fost înființată la 1 ianuarie 2005 de Suomen Turistiauto Oy, societate privată de transport deținută de Helsingin kaupunki (municipalitatea Helsinki, Finlanda), după ce aceasta a achiziționat activele și pasivele HKL‑Bussiliikenne Oy, întreprindere înființată ca o extensie a departamentului de servicii de transport al municipalității Helsinki. Fosta HelB exploata linii de autobuz în regiunea Helsinki (Finlanda) și oferea servicii speciale de transport și servicii de închiriere de autobuze. Aceasta era deținută în proporție de 100 % de municipalitatea Helsinki.
9. În cursul anilor 2002-2012, municipalitatea Helsinki a dispus diferite măsuri în favoarea HKL‑Bussiliikenne și a fostei HelB (denumite în continuare „măsurile în litigiu”). Astfel, în primul rând, în anul 2002 s‑a acordat întreprinderii HKL‑Bussiliikenne un împrumut în valoare de 14,5 milioane de euro pentru finanțarea achiziționării de echipamente pentru transportul cu autobuzul. Acest împrumut a fost preluat de fosta HelB la 1 ianuarie 2005. În al doilea rând, municipalitatea Helsinki i‑a acordat acesteia din urmă, la momentul înființării sale, un împrumut pentru capital în valoare totală de 15 893 700,37 euro pentru refinanțarea anumitor pasive ale întreprinderilor HKL‑Bussiliikenne și Suomen Turistiauto. În al treilea rând, la 31 ianuarie 2011 și la 23 mai 2012, municipalitatea Helsinki a acordat fostei HelB două noi împrumuturi pentru capital, în valoare de 5,8 milioane de euro și, respectiv, de 8 milioane de euro.
10. La 31 octombrie 2011, întreprinderile de transport public Nobina Sverige AB și Nobina Finland Oy au depus o plângere la Comisie, la care s‑a alăturat societatea‑mamă, Nobina AB, la 15 noiembrie 2011. Prin această plângere, ele susțineau că Republica Finlanda a acordat un ajutor ilegal fostei HelB. La 22 noiembrie 2011, Comisia a transmis această plângere Republicii Finlanda.
11. Prin Decizia C(2015) 80 final din 16 ianuarie 2015(6), Comisia a inițiat procedura formală de investigare prevăzută la articolul 108 alineatul (2) TFUE printre altele în privința măsurilor în litigiu. Această decizie a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene la 10 aprilie 2015, iar părțile interesate au fost invitate să își prezinte observațiile în termen de o lună de la data publicării.
12. Pe de altă parte, la 24 iunie 2015, în cursul procedurii, municipalitatea Helsinki a informat Comisia că începe procesul de vânzare a fostei HelB. La 5 noiembrie 2015, Republica Finlanda a transmis Comisiei proiectul contractului de vânzare încheiat cu recurenta.
13. La 14 decembrie 2015, fosta HelB a fost vândută recurentei, care avea anterior denumirea de Viikin Linja Oy. În conformitate cu dispozițiile actului de vânzare, aceasta și‑a schimbat denumirea în Helsingin Bussiliikenne Oy (denumită în continuare „noua HelB”). Actele referitoare la operațiunea de vânzare includeau o clauză care garanta o despăgubire totală a cumpărătorului fostei HelB în cazul vreunei cereri de recuperare a unui ajutor de stat (denumită în continuare „clauza de despăgubire”), iar o parte din prețul vânzării a fost plasată într‑un cont escrow până la adoptarea unei decizii definitive privind ajutorul de stat sau cel târziu până la 31 decembrie 2022.
14. Cesiunea în favoarea Viikin Linja privea toate activitățile comerciale ale fostei HelB. Fosta HelB nu mai păstra niciun activ, cu excepția sumelor creditate sau care trebuiau creditate în contul escrow. Pasivul rezultat din măsurile în litigiu nu a fost transferat către noua HelB. După vânzarea fostei HelB, municipalitatea Helsinki a scutit‑o de rambursarea sumei restante din împrumutul pentru echipamente din anul 2002. Pe de altă parte, la 11 decembrie 2015, municipalitatea Helsinki a convertit împrumuturile din 2005, 2011 și 2012, care nu fuseseră rambursate, în fonduri proprii ale fostei HelB.
15. La 28 iunie 2019, Comisia a adoptat decizia în litigiu, fără ca recurentei să i se fi solicitat să prezinte observații. Dispozitivul deciziei în litigiu are următorul cuprins:
„Articolul 1
Ajutorul de stat în valoare de 54 231 850 [de euro] acordat ilegal de [Republica] Finlanda în cadrul măsurilor [în litigiu], cu încălcarea articolului 108 alineatul (3) [TFUE], în favoarea Helsingin Bussiliikenne Oy, este incompatibil cu piața internă.
Articolul 2
(1) [Republica] Finlanda recuperează ajutorul menționat la articolul 1 de la beneficiar.
(2) Având în vedere continuitatea economică dintre vechea întreprindere HelB (în prezent Helsingin kaupungin Linja‑autotoiminta Oy) și noua întreprindere HelB (având în prezent denumirea completă Helsingin Bussiliikenne Oy, fostă Viikin Linja Oy), obligația de a restitui ajutorul se extinde asupra noii întreprinderi HelB (denumirea completă: Helsingin Bussiliikenne Oy).
(3) Sumele care urmează să fie recuperate sunt purtătoare de dobânzi de la data la care au fost puse la dispoziția beneficiarului și până la recuperarea lor efectivă.
[…]
Articolul 4
(1) În termen de două luni de la notificarea prezentei decizii, [Republica] Finlanda prezintă Comisiei următoarele informații:
(a) suma totală (suma de bază și dobânzile aferente) care trebuie recuperată de la beneficiar;
[…]”
IV. Procedura în fața Tribunalului și hotărârea atacată
16. Noua HelB, susținută de Republica Finlanda, a solicitat Tribunalului anularea deciziei în litigiu.
17. În susținerea acțiunii formulate, aceasta a invocat cinci motive, întemeiate, primul, pe o eroare substanțială de procedură, în măsura în care decizia în litigiu a fost adoptată cu încălcarea drepturilor sale procedurale, al doilea, pe o eroare vădită a Comisiei în aprecierea existenței unei continuități economice între fosta și noua HelB, al treilea, pe motivarea insuficientă a deciziei în litigiu, al patrulea, pe încălcarea principiilor protecției încrederii legitime și proporționalității și, al cincilea, pe încălcarea articolului 107 alineatul (1) TFUE.
18. Prin hotărârea atacată, Tribunalul a respins această acțiune în întregime.
19. În primul rând, în ceea ce privește motivul întemeiat pe o eroare substanțială de procedură, vizat de prezentul recurs, Tribunalul a considerat, primo, că Comisia nu era obligată să extindă procedura formală de investigare prin intermediul unei decizii de deschidere noi sau rectificate, astfel cum pretinde recurenta(7).
20. Tribunalul a apreciat însă, secundo, că, în conformitate cu jurisprudența rezultată din Hotărârea din 11 noiembrie 2021, Autostrada Wielkopolska/Comisia și Polonia(8), împrejurările specifice ale speței justificau ca, din moment ce intenționa să examineze problema continuității economice între activitățile fostei și cele ale noii HelB, Comisia să o implice mai mult în procedură pe recurentă, în calitatea sa de beneficiar efectiv al măsurilor în litigiu. Tribunalul a concluzionat că, prin faptul că nu i‑a oferit acesteia posibilitatea să își prezinte observațiile cu privire la problema continuității economice, Comisia a încălcat dreptul garantat de articolul 108 alineatul (2) TFUE(9).
21. Tertio, Tribunalul a declarat că, dat fiind că încălcarea constatată nu privea obligațiile Comisiei la data deschiderii procedurii formale de investigare, ci obligațiile care îi revin ca urmare a unei împrejurări speciale survenite în cursul acestei proceduri(10), trebuia să se considere că instituția menționată a săvârșit o neregularitate procedurală și nu că a încălcat o normă fundamentală de procedură(11). Totuși, potrivit Tribunalului, recurenta nu a dovedit, astfel cum impune jurisprudența în acest tip de situație, că, dacă ar fi avut posibilitatea să își prezinte observațiile cu privire la problema continuității economice, acestea ar fi fost susceptibile să modifice aprecierea efectuată de Comisie în această privință(12).
22. În al doilea rând, în ceea ce privește motivul referitor la încălcarea principiului proporționalității, Tribunalul a considerat, pe de o parte, că recurenta nu putea susține în mod întemeiat că obligația de recuperare a ajutorului de stat care decurge din măsurile în litigiu trebuia să privească numai o sumă redusă în raport cu cea a cuantumului acestui ajutor(13). Pe de altă parte, Tribunalul a observat că, contrar celor pretinse de recurentă, Comisia nu era obligată să stabilească în ce măsură trebuia recuperat de la aceasta ajutorul care decurge din măsurile în litigiu. Astfel, revenea Republicii Finlanda, destinatară a deciziei în litigiu, în cadrul măsurilor pe care este obligată să le ia în temeiul articolului 288 TFUE pentru a realiza recuperarea efectivă a sumelor datorate, sarcina de a recupera ajutorul în cauză, dacă nu de la fosta HelB, de la recurentă(14).
V. Concluziile părților
23. Prin recursul formulat, recurenta solicită Curții:
– anularea hotărârii atacate;
– anularea deciziei în litigiu;
– obligarea Comisiei la plata tuturor cheltuielilor de judecată efectuate de aceasta în fața Tribunalului și a Curții, majorate cu dobânzile legale.
24. Comisia solicită Curții:
– respingerea recursului;
– obligarea recurentei la plata tuturor cheltuielilor de judecată efectuate de Comisie.
VI. Analiză
25. În susținerea recursului, recurenta invocă două motive, întemeiate pe o eroare substanțială de procedură și pe încălcarea principiului proporționalității.
A. Cu privire la primul motiv, întemeiat pe o eroare substanțială de procedură
26. Prin intermediul primului motiv, recurenta susține că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a concluzionat că Comisia nu a încălcat o normă fundamentală de procedură în cadrul procedurii formale de investigare a măsurilor în litigiu.
27. Acest motiv cuprinde trei aspecte, referitoare, în primul rând, la obligația Comisiei de a extinde procedura formală de investigare prin publicarea unei decizii de deschidere complementare sau rectificate, în al doilea rând, la calificarea încălcării articolului 108 alineatul (2) TFUE constatate de Tribunal drept neregularitate procedurală, iar nu ca încălcare a unei norme fundamentale de procedură, și, în al treilea rând, la constatarea potrivit căreia observațiile recurentei cu privire la problema continuității economice nu ar fi fost susceptibile să modifice aprecierea Comisiei din decizia în litigiu.
1. Cu privire la primul aspect, referitor la obligația Comisiei de a extinde procedura formală de investigare prin publicarea unei decizii de deschidere complementare sau rectificate
28. Prin intermediul primului aspect al prezentului motiv, recurenta susține că Tribunalul a considerat în mod eronat că Comisia nu era obligată să extindă decizia de deschidere a procedurii formale de investigare după cesiunea activității fostei HelB în favoarea sa. Potrivit recurentei, o astfel de cesiune era un element nou, neinclus în decizia de deschidere, care ar fi trebuit să determine Comisia să extindă procedura de investigare prin adoptarea unei decizii de deschidere complementare sau cel puțin a unei rectificări în raport cu decizia de deschidere inițială. Acest demers al Comisiei ar fi dat recurentei posibilitatea să își prezinte observațiile în calitate de parte interesată, în special cu privire la problema continuității economice cu fosta HelB, astfel cum impune articolul 108 alineatul (2) TFUE.
29. Comisia contestă aceste argumente. Ea consideră, asemenea Tribunalului, că existența unei continuități economice între fosta și noua HelB nu însemna o schimbare de opinie privind beneficiarul în privința căruia Comisia trebuia să aprecieze existența unui ajutor și compatibilitatea acestuia cu piața internă. Constatarea referitoare la continuitatea economică nu însemna nici că Comisia a extins obiectul procedurii de investigare. În aceste împrejurări, Comisia consideră că nu era obligată să extindă procedura formală de investigare nici prin adoptarea unei decizii de deschidere complementare, nici prin publicarea unei decizii rectificate.
30. În conformitate cu articolul 108 alineatul (2) primul paragraf TFUE, în cazul în care, după ce părților în cauză li s‑a solicitat să își prezinte observațiile, Comisia constată că ajutorul acordat de un stat sau prin intermediul resurselor de stat nu este compatibil cu piața internă în conformitate cu articolul 107 TFUE sau că acest ajutor este utilizat în mod abuziv, aceasta hotărăște desființarea sau modificarea ajutorului de către statul în cauză în termenul stabilit de Comisie.
31. Potrivit unei jurisprudențe constante, procedura formală de investigare prevăzută la articolul 108 alineatul (2) TFUE este indispensabilă atunci când Comisia întâmpină dificultăți serioase în a verifica dacă o măsură constituie ajutor de stat în sensul articolului 107 TFUE și în a aprecia dacă un ajutor este compatibil cu piața internă(15). Această procedură are un dublu scop: pe de o parte, să permită Comisiei să fie pe deplin lămurită cu privire la toate datele cauzei înainte de a lua o decizie și, pe de altă parte, să protejeze drepturile terților potențial interesați(16).
32. În această din urmă privință, reiese din jurisprudența Curții că, chiar dacă, ținând seama de economia sa generală, procedura în materie de ajutoare este o procedură inițiată doar față de statul membru responsabil de acordarea ajutorului(17), articolul 108 alineatul (2) TFUE obligă Comisia, atunci când decide să deschidă procedura formală de investigare cu privire la o măsură de ajutor, să dea posibilitatea părților interesate să își prezinte observațiile(18).
33. Domeniul de aplicare al acestei obligații este stabilit la articolul 1 litera (h) din Regulamentul 2015/1589, care include în categoria „persoanelor interesate”, printre altele, orice întreprindere ale cărei interese pot fi afectate de acordarea unui ajutor, în special beneficiarul ajutorului.
34. Curtea a precizat de asemenea că publicarea unui aviz în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene constituie un mijloc adecvat pentru a aduce la cunoștința tuturor părților interesate deschiderea unei proceduri. Această comunicare urmărește să obțină din partea acestora din urmă toate informațiile destinate să ofere Comisiei clarificări în cadrul acțiunii sale viitoare. Comunicarea menționată conferă de asemenea mediilor interesate garanția că pot fi ascultate(19).
35. În sfârșit, trebuie amintit că, deși părțile interesate nu se pot prevala de dreptul la apărare în cursul procedurii formale de investigare, întrucât această procedură nu are un caracter contradictoriu(20), ele au dreptul de a participa la procedura administrativă urmată de Comisie într‑un mod adecvat care să țină seama de împrejurările cazului în speță(21).
36. În speță, la punctele 36-41 din hotărârea atacată, Tribunalul a respins argumentul recurentei potrivit căruia Comisia era obligată să completeze sau să rectifice decizia de deschidere ca urmare a cesiunii fostei HelB(22).
37. În esență, Tribunalul a considerat, pe de o parte, că Comisia nu a modificat analiza pe care a efectuat‑o în decizia de deschidere în ceea ce privește beneficiarul măsurilor în litigiu și nici, mai general, existența unui ajutor sau compatibilitatea acestuia cu piața internă.
38. Pe de altă parte, Tribunalul a stabilit că împrejurarea că în dispozitivul deciziei atacate Comisia a apreciat că obligația de recuperare a ajutorului care decurge din măsurile în litigiu trebuie extinsă la noua HelB, ca urmare a continuității economice cu fosta HelB, nu poate fi asimilată unei modificări a beneficiarului măsurilor în privința căruia Comisia trebuie să aprecieze existența unui ajutor și compatibilitatea acestuia cu piața internă.
39. În opinia noastră, un astfel de raționament nu ar trebui confirmat.
40. Trebuie amintit că articolul 6 alineatul (1) din Regulamentul 2015/1589 definește conținutul obligatoriu pe care trebuie să îl aibă decizia de deschidere a procedurii formale de investigare. Această dispoziție impune Comisiei să sintetizeze în decizia menționată elementele de fapt și de drept relevante pentru examinarea care trebuie efectuată în cadrul acestei proceduri, să includă o evaluare preliminară a caracterului de ajutor al măsurii în cauză și să indice îndoielile privind compatibilitatea acestei măsuri cu piața internă.
41. În ceea ce privește termenii „elemente relevante de fapt și de drept” menționați la articolul 6 alineatul (1) din Regulamentul 2015/1589, reiese în esență din jurisprudența Curții că aceștia trebuie interpretați în lumina scopurilor procedurii formale de investigare, în special a celui de a permite persoanelor interesate să își prezinte observațiile cu privire la elementele care au determinat Comisia să deschidă această procedură, garantând în acest mod efectul util al articolului 108 alineatul (2) TFUE(23).
42. Pe de altă parte, chiar dacă Curtea nu s‑a pronunțat în mod expres în această privință în jurisprudența sa, Tribunalul a statuat în mod repetat că identificarea beneficiarului unui ajutor(24), dacă este posibilă în stadiul deschiderii procedurii formale de investigare(25), constituie un element relevant în sensul articolului 6 alineatul (1) din Regulamentul 2015/1589. Astfel, pe baza unei asemenea identificări dispune Comisia, atunci când concluzionează în sensul existenței unui ajutor ilegal pus în aplicare, ca statul membru în cauză să ia toate măsurile necesare pentru recuperarea acestuia(26).
43. Temeiurile acestei jurisprudențe – pe care, în opinia noastră, Curtea și le‑ar putea însuși cu ușurință – rămân valabile în ceea ce privește beneficiarul efectiv al unui ajutor, dat fiind că acestuia îi revine obligația de rambursare în ipoteza în care, precum în speță, Comisia constată continuitatea sa economică cu societatea care a primit inițial ajutorul respectiv. Prin urmare, acest beneficiar efectiv trebuie considerat un element relevant în sensul articolului 6 alineatul (1) din Regulamentul 2015/1589 și, așadar, cu condiția ca identificarea sa să fie posibilă în această etapă, fie și cu titlu provizoriu, un element care trebuie să figureze în mod obligatoriu în expunerea deciziei de deschidere a procedurii formale de investigare.
44. Totuși, problema care se ridică în speță este aceea dacă, atunci când beneficiarul efectiv nu este cunoscut decât după expirarea termenului acordat de Comisie părților interesate, în conformitate cu articolul 6 alineatul (1) din Regulamentul 2015/1589, pentru a prezenta observații, trebuie publicată o nouă decizie sau cel puțin o decizie rectificată înainte de adoptarea deciziei finale.
45. În această privință, trebuie amintit de la bun început că textele care reglementează procedura în materie de ajutoare de stat nu prevăd în mod expres posibilitatea de a adopta o decizie de deschidere complementară sau rectificată într‑o procedură în curs.
46. Potrivit jurisprudenței Curții însă, această constatare nu poate să aibă consecința de a interzice o astfel de rectificare sau, dacă este cazul, de extindere a procedurii formale de investigare în cazul în care decizia inițială de deschidere a acestei proceduri se întemeiază pe fapte incomplete sau pe o calificare juridică eronată a acestor fapte(27).
47. Jurisprudența Curții invită de asemenea să se considere că o decizie de deschidere a procedurii formale de investigare se întemeiază pe fapte incomplete nu numai atunci când omite să facă referire la fapte cunoscute la momentul adoptării sale, ci și atunci când apar fapte noi sau diferite în cursul acestei proceduri(28).
48. Rezultă că, în măsura în care un fapt poate constitui un „element relevant” în sensul articolului 6 alineatul (1) din Regulamentul 2015/1589, lipsa acestuia ori caracterul său incomplet sau chiar eronat în expunerea deciziei de deschidere a procedurii formale de investigare impune Comisiei să adopte fie o decizie complementară, fie o decizie de rectificare(29), indiferent dacă acest fapt precedă sau nu deschiderea procedurii respective.
49. În speță, trebuie să se constate că, așa cum reiese din cuprinsul punctelor 42-46 din hotărârea atacată, Comisia era informată cu privire la procesul de cesiune a activităților fostei HelB începând din luna iunie 2015 și că între data acestei cesiuni și cea a adoptării deciziei în litigiu a trecut un termen de trei ani și jumătate. În plus, cesiunea între fosta și noua HelB a condus Comisia la a stabili, la articolul 2 din decizia în litigiu, o continuitate economică între aceste două întreprinderi și, în acest temei, obligația recurentei de a rambursa ajutorul în cauză, astfel cum este definită la articolul 1 din decizia menționată.
50. În opinia noastră, din constatările anterioare reiese în mod clar că cadrul examinării pe care a efectuat‑o efectiv Comisia în cursul procedurii formale – și care s‑a tradus în mod concret în dispozitivul deciziei în litigiu – l‑a depășit pe cel definit inițial în decizia de deschidere a acestei proceduri. Astfel, deoarece a intervenit ulterior, cesiunea dintre fosta și noua HelB nu a fost menționată în decizia de deschidere, deși Comisia a făcut din aceasta unul dintre principalele aspecte ale examinării sale pentru a desemna recurenta drept beneficiarul efectiv al ajutorului în cauză.
51. Or, acest lucru arată, pe de o parte, că cesiunea intervenită între fosta și noua HelB, odată adusă la cunoștința Comisiei, a devenit un element relevant al examinării sale în sensul articolului 6 alineatul (1) din Regulamentul 2015/1589 și că decizia de deschidere a procedurii formale se întemeia, prin urmare, pe o expunere a elementelor relevante care nu era completă.
52. Pe de altă parte, în măsura în care decizia de deschidere a procedurii formale de investigare nu a fost completată astfel încât recurenta să fie identificată drept beneficiarul efectiv al ajutorului, poate fi observată o discordanță între cadrul examinării efectuate de Comisie și obligația acesteia de a solicita părților interesate să prezinte observații, în conformitate cu articolul 108 alineatul (2) TFUE și cu articolul 6 alineatul (1) din Regulamentul 2015/1589.
53. Recurentei în special, deoarece nu a fost identificată ca fiind beneficiarul efectiv al ajutorului în cauză, nu i s‑a solicitat în niciun stadiu al procedurii în fața Comisiei să își prezinte observațiile, în temeiul articolului 108 alineatul (2) TFUE, deși era o parte interesată vizată în mod direct de unul dintre elementele relevante ale procedurii formale de investigare. Astfel cum susține recurenta, deși se afla într‑o situație comparabilă cu cea a beneficiarului inițial al ajutorului, ea nu a avut nici cea mai mică posibilitate de a prezenta propriile observații, informații relevante și probe cu privire la beneficiul efectiv al ajutorului în cauză înainte de adoptarea de către Comisie a unei decizii privind recuperarea acestuia.
54. În ceea ce privește celelalte părți interesate din procedură, acestora ar fi trebuit de asemenea să li se solicite să își prezinte observațiile cu privire la continuitatea economică dintre fosta și noua HelB. În această privință, este suficient să se arate, de exemplu, că întreprinderile concurente ale recurentei, care se aflau la originea plângerii adresate Comisiei, ar fi putut într‑adevăr să dorească să prezinte observații cu privire la recuperarea ajutorului de la noua HelB, care, în urma cesiunii activității fostei HelB, devenise concurenta lor pe piață. Or, dat fiind că Comisia nu a publicat nicio decizie complementară pentru a informa cu privire la acest fapt nou intervenit în cursul procedurii formale de investigare, nici ele nu au avut ocazia de a se pronunța cu privire la această chestiune.
55. Având în vedere ceea ce precedă, considerăm că, în măsura în care decizia de deschidere a procedurii formale de investigare nu a inclus inițial toate elementele relevante pe care Comisia și‑a întemeiat ulterior analiza, ar fi trebuit publicată o decizie complementară pentru a fi îndeplinite obligațiile care decurg din articolul 108 alineatul (2) TFUE și din articolul 6 alineatul (1) din Regulamentul 2015/1589(30).
56. Constatarea anterioară nu poate fi repusă în discuție de argumentele Comisiei.
57. Primo, contrar celor susținute de Comisie, este necesar să se constate că, în măsura în care examinarea efectuată în decizia în litigiu identifică recurenta ca fiind beneficiarul responsabil de rambursarea ajutorului în cauză, Tribunalul nu putea constata, fără a săvârși o eroare, că analiza efectuată de aceasta în decizia de deschidere în ceea ce privește beneficiarul măsurilor în litigiu nu se modificase. În această privință, trebuie amintit că societatea care a beneficiat inițial de ajutor a dispărut în esență și că aceasta mai dispunea doar de un patrimoniu rezidual, ceea ce a făcut ca recurenta, în calitate de beneficiar efectiv al ajutorului, potrivit Comisiei, să devină singura întreprindere căreia îi putea fi solicitată restituirea ajutorului.
58. Secundo, abordarea pe care propunem Curții să o adopte nu poate modifica, așa cum susține Comisia, caracterul bilateral al procedurii formale de investigare între Comisie și statul membru în cauză, astfel cum este descris în jurisprudența constantă a Curții. Dimpotrivă, aceasta urmărește să asigure respectarea obligațiilor pe care textul articolului 108 alineatul (2) TFUE și cel al articolului 6 alineatul (1) din Regulamentul 2015/1589 le impun în mod explicit Comisiei în ceea ce privește drepturile recunoscute prin aceste dispoziții părților interesate.
59. Tertio, faptul că Comisia are competența de a adopta decizii conexe și complementare privind beneficiarul efectiv al unui ajutor, după cum susține, nu poate repune în discuție aprecierea anterioară. Astfel, pe de o parte, trebuie să se constate că nu aceasta a fost situația în prezenta cauză, în care Comisia a decis să se pronunțe cu privire la beneficiarul efectiv al ajutorului în mod direct în decizia în litigiu, în urma procedurii formale de investigare. Pe de altă parte, trebuie să se arate că, cu ocazia adoptării deciziilor conexe și complementare, beneficiarul efectiv al ajutorului poate prezenta observații cu privire la continuitatea economică cu o altă întreprindere, ceea ce în mod cert nu a fost cazul în speță.
60. Rezultă că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a considerat, la punctul 41 din hotărârea atacată, că Comisia nu era obligată să publice o decizie de deschidere complementară în urma cesiunii activităților intervenite între fosta HelB și recurentă.
61. În aceste condiții, primul aspect al primului motiv ar trebui, în opinia noastră, să fie admis, ceea ce ar trebui să conducă Curtea la anularea hotărârii atacate, fără a fi necesar să se pronunțe cu privire la celelalte două aspecte ale prezentului motiv sau cu privire la al doilea motiv invocat de recurentă.
62. Pe de altă parte, ne permitem să amintim că, atunci când litigiul este în stare de judecată, Curtea poate, în temeiul articolului 61 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, să soluționeze ea însăși în mod definitiv acest litigiu.
63. În speță, întrucât acțiunea în anulare formulată de recurentă în fața Tribunalului se întemeiază pe motive care au făcut obiectul unei dezbateri contradictorii în fața acestuia din urmă și a căror examinare nu necesită, în opinia noastră, adoptarea niciunei măsuri suplimentare de organizare a procedurii sau de cercetare judecătorească a dosarului, apreciem că Curtea ar fi în măsură să soluționeze în mod definitiv prezentul litigiu.
64. Astfel, trebuie arătat că primul motiv de anulare invocat de recurentă în fața Tribunalului era întemeiat pe o eroare substanțială de procedură, în măsura în care decizia în litigiu a fost adoptată cu încălcarea drepturilor sale procedurale.
65. În această privință, reiese din jurisprudența Curții că obligația de a solicita părților interesate să își prezinte observațiile la deschiderea procedurii formale de investigare are caracterul unei norme fundamentale de procedură și că omiterea în decizia de deschidere a procedurii formale de investigare a unui element relevant în sensul articolului 6 alineatul (1) din Regulamentul 2015/1589 trebuie considerată o încălcare a unei astfel de norme de procedură, care determină nulitatea de drept a acestei decizii(31).
66. O asemenea consecință trebuie recunoscută în mod firesc, în aceiași termeni, în cazul în care Comisia s‑a abținut în mod eronat să publice o decizie de deschidere complementară în urma intervenției unui fapt nou care constituie un element relevant în sensul articolului 6 alineatul (1) din Regulamentul 2015/1589.
67. În prezenta cauză, în măsura în care nepublicarea de către Comisie a unei decizii de deschidere complementare constituie o încălcare a unei norme fundamentale de procedură, ar trebui să fie admis primul motiv de anulare invocat de recurentă în fața Tribunalului și, în conformitate cu concluziile formulate de aceasta în cadrul acțiunii sale, să fie anulată decizia în litigiu.
68. Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, numai cu titlu subsidiar și în măsura în care Curtea nu ar împărtăși propunerile noastre anterioare, examinăm pe scurt al doilea și al treilea aspect ale prezentului motiv.
2. Cu privire la al doilea aspect, referitor la calificarea încălcării articolului 108 alineatul (2) TFUE constatate de Tribunal drept neregularitate procedurală
69. Prin intermediul celui de al doilea aspect al primului motiv, recurenta apreciază că Tribunalul a săvârșit o eroare atunci când a considerat că încălcarea dreptului său de a participa la procedura administrativă nu constituie o încălcare a unei norme fundamentale de procedură, ci numai o neregularitate procedurală, care nu poate conduce la anularea deciziei în litigiu decât dacă se stabilește că, în lipsa neregularității respective, această din urmă decizie ar fi putut avea un conținut diferit.
70. Comisia contestă aceste argumente. Deși este de acord cu concluzia Tribunalului în ceea ce privește inexistența unei încălcări a unei norme fundamentale de procedură, ea consideră că Curtea ar trebui să efectueze o înlocuire a motivelor hotărârii atacate, întrucât apreciază că nu a săvârșit nicio neregularitate prin faptul că nu a implicat mai mult recurenta în procedura formală de investigare.
71. Cu titlu introductiv, trebuie arătat că prezentul aspect al primului motiv se întemeiază pe premisa potrivit căreia, contrar concluziei care rezultă din analiza noastră precedentă, Comisia nu era obligată să publice o decizie de deschidere complementară după cesiunea activității fostei HelB în favoarea recurentei. Or, o asemenea constatare nu exclude totuși obligația Comisiei de a o implica pe recurentă în procedură, în temeiul articolului 108 alineatul (2) TFUE.
72. În această privință, Tribunalul a concluzionat, la punctul 48 din hotărârea atacată, că împrejurările specifice ale speței justificau ca, din moment ce intenționa să examineze problema continuității economice între activitățile fostei și cele ale noii HelB, Comisia să o implice mai mult în procedură pe recurentă, în calitatea sa de beneficiar efectiv al măsurilor în litigiu. Prin faptul că nu i‑a oferit acesteia posibilitatea să își prezinte observațiile cu privire la problema continuității economice, Comisia a încălcat – declară Tribunalul – dreptul garantat de articolul 108 alineatul (2) TFUE.
73. În ceea ce privește, în primul rând, cererea de înlocuire a unor motive formulată de Comisie, împărtășim aprecierea Tribunalului în sensul că recurenta ar fi trebuit să fie implicată mai mult în procedura formală de investigare, astfel încât lipsa unei asemenea implicări a condus la o încălcare a drepturilor sale procedurale.
74. Într‑adevăr, după cum s‑a arătat la punctul 47 din prezentele concluzii, Curtea a declarat că există împrejurări în care constatarea unor fapte noi sau diferite în raport cu cele menționate în decizia de deschidere poate necesita o mai mare participare a părților interesate(32).
75. În speță, Tribunalul a considerat în mod întemeiat, în lumina jurisprudenței citate anterior, că cesiunea activităților fostei HelB în favoarea noii HelB constituia o împrejurare care justifica participarea recurentei la procedura formală de investigare, având în vedere printre altele faptul că, în cursul acestei proceduri, Comisia a examinat problema continuității economice între activitățile fostei și cele ale noii HelB și că aceasta a întemeiat motivele și dispozitivul deciziei în litigiu pe concluziile deduse din această examinare.
76. Or, întrucât Comisia nu a implicat în niciun moment recurenta, în calitatea sa de beneficiar efectiv al măsurilor în litigiu, în procedură, cu toate că a decis, la finalul procedurii menționate, să extindă la aceasta obligația de recuperare a ajutorului în cauză, Comisia nu a respectat obligațiile procedurale care îi reveneau în privința recurentei.
77. În consecință, apreciem că concluzia Tribunalului potrivit căreia Comisia a încălcat dreptul recurentei garantat de articolul 108 alineatul (2) TFUE este corectă.
78. Înlocuirea unor motive solicitată de Comisie ar trebui, în opinia noastră, să fie respinsă.
79. În ceea ce privește, în al doilea rând, consecințele juridice care trebuie deduse din încălcarea de către Comisie a obligațiilor sale procedurale față de recurentă, Tribunalul a calificat această încălcare, la punctele 49-51 din hotărârea atacată, drept „neregularitate procedurală”.
80. În esență, Tribunalul a statuat că încălcarea care constă în a nu implica reclamanta în procedura formală de investigare nu privește obligațiile care revin Comisiei la data deschiderii acestei proceduri, ceea ce ar fi condus la constatarea încălcării unei norme fundamentale de procedură, ci obligațiile care revin Comisiei ca urmare a unei împrejurări speciale ce decurge dintr‑un eveniment survenit după ce părțile interesate au fost invitate să își prezinte observațiile și înainte de adoptarea deciziei în litigiu. Tribunalul s‑a întemeiat, în această privință, pe Hotărârea Comisia/Freistaat Bayern și alții(33).
81. În aceste împrejurări, Tribunalul a concluzionat că anularea în tot sau în parte a deciziei în litigiu nu putea fi decisă decât dacă s‑ar fi stabilit că, în lipsa neregularității menționate, această decizie ar fi putut avea un conținut diferit.
82. În opinia noastră însă, distincția efectuată de Tribunal pentru a constata încălcarea unei norme fundamentale de procedură sau, alternativ, o neregularitate procedurală se întemeiază pe premise artificiale, întrucât încălcarea drepturilor procedurale ale părților interesate nu poate fi sancționată diferit în funcție de momentul la care s‑a produs această încălcare. În caz contrar, astfel cum arată recurenta, părțile interesate care au dobândit această calitate înainte de deschiderea procedurii formale de investigare ar fi avantajate în raport cu cele care au dobândit‑o ulterior – în urma, precum în speță, a unui eveniment survenit după această deschidere – și care ar fi, prin urmare, supuse unei obligații de demonstrare mai riguroase pentru a obține anularea actului în cauză.
83. În schimb, așa cum s‑a arătat la punctul 48 din prezentele concluzii, pentru a constata încălcarea unei norme fundamentale de procedură, singura împrejurare decisivă este că Comisia nu a oferit părților interesate posibilitatea de a se pronunța, cel puțin într‑o primă etapă, cu privire la un „element relevant” în sensul articolului 6 alineatul (1) din Regulamentul 2015/1589, utilizat ulterior în cadrul deciziei finale, indiferent dacă acest element este sau nu anterior deschiderii procedurii formale de investigare.
84. Acest lucru este valabil cu atât mai mult atunci când, precum în speță, partea interesată ale cărei observații nu au fost solicitate de Comisie este tocmai cea care trebuie să facă față rambursării totale a ajutorului care a fost considerat ilegal și incompatibil în decizia în litigiu.
85. Astfel, în urma unei întrebări adresate de Curte Comisiei pentru a răspunde în cadrul ședinței, această din urmă instituție a confirmat că termenii deciziei în litigiu împiedicau reconsiderarea calității de beneficiar efectiv a recurentei și adaptarea cuantumului ajutorului pe care, potrivit dispozitivului deciziei în litigiu, aceasta trebuia să îl ramburseze Finlandei. La rândul său, recurenta a confirmat că atât autoritățile însărcinate cu punerea în aplicare la nivel statal a deciziei în litigiu, cât și cele mai înalte instanțe naționale au acționat în conformitate cu această interpretare a deciziei menționate.
86. Rezultă că recurenta nu a avut posibilitatea să prezinte observații nici în fața Comisiei, în măsura în care aceasta nu i‑a oferit o astfel de posibilitate, nici în fața autorităților naționale, în acest din urmă caz din cauza faptului că motivele și dispozitivul deciziei atacate au eliminat orice marjă de apreciere a autorităților respective pentru evaluarea avantajului efectiv primit de recurentă în urma cesiunii activităților fostei HelB.
87. În consecință, chiar dacă putem înțelege considerațiile de natură pragmatică care susțin jurisprudența referitoare la cerința de a demonstra că o decizie atacată ar fi putut avea un rezultat diferit în urma constatării unei neregularități procedurale – și anume necesitatea de a nu obstrucționa în mod inutil procedurile administrative desfășurate de Comisie –, considerăm că situația recurentei din prezenta cauză nu este susținută de o astfel de abordare, a cărei compatibilitate cu articolul 41 din Carta drepturilor fundamentale ni se pare foarte discutabilă.
88. Având în vedere ceea ce precedă, vom invita, așadar, Curtea să considere că nerespectarea dreptului recurentei de a participa la procedură corespunde unei încălcări a unei norme fundamentale de procedură, determinând în sine anularea deciziei în litigiu, fără ca recurenta să trebuiască să efectueze vreo demonstrație suplimentară.
89. Pe de altă parte, am dori să subliniem, în concordanță cu opinia exprimată la punctul 58 de mai sus, că abordarea pe care propunem Curții să o adopte nu poate repune în discuție caracterul bilateral al procedurii formale de investigare între Comisie și statul membru în cauză. Dimpotrivă, aceasta urmărește să confere recurentei o protecție juridică adecvată a drepturilor procedurale garantate la articolul 108 alineatul (2) TFUE, în calitate de parte interesată care nu a avut nici cea mai mică posibilitate de a‑și prezenta observațiile referitoare la unul dintre elementele decisive ale deciziei în litigiu care o privește în mod direct.
90. În plus, această abordare nu se opune Hotărârii Comisia/Freistaat Bayern și alții, citată de Tribunal în susținerea raționamentului său. Astfel, în această hotărâre, Curtea a declarat că omiterea în decizia de deschidere a procedurii formale de investigare a unui element relevant trebuie să fie considerată ca reprezentând o încălcare a unei norme fundamentale de procedură. Curtea nu a exclus însă nicidecum posibilitatea ca această calificare juridică să se poată aplica și încălcării de către Comisie a dreptului garantat la articolul 108 alineatul (2) TFUE nu la începutul, ci în cursul procedurii formale de investigare.
91. În sfârșit, abordarea propusă nu contrazice nici Hotărârile Curții în cauzele Comisia/Gmina Miasto Gdynia și Port Lotniczy Gdynia Kosakowo(34) și Autostrada Wielkopolska/Comisia și Polonia(35), menționate de asemenea în hotărârea atacată. Spețele care au condus la pronunțarea acestor două hotărâri priveau o modificare a cadrului juridic în cursul procedurii formale de investigare a măsurii de ajutor. Curtea a statuat în esență, în lumina jurisprudenței sale anterioare(36), că, atunci când există o schimbare a regimului juridic, după ce Comisia a dat părților interesate posibilitatea de a‑și prezenta observațiile și înainte de adoptarea unei decizii finale referitoare la un proiect de ajutor, faptul de a nu solicita noi observații acestor părți nu poate, ca atare, să determine anularea deciziei respective. În prezenta cauză, spre deosebire de situația de fapt care rezultă din hotărârile menționate, trebuie să se constate din nou că recurenta nu a avut nici cea mai mică posibilitate de a prezenta observații în fața Comisiei.
92. În aceste condiții, al doilea aspect al primului motiv ar trebui, așadar, în opinia noastră, să fie admis.
93. Pe de altă parte, dat fiind că admiterea acestui aspect ar avea aceleași consecințe juridice cu privire la decizia în litigiu precum admiterea primului aspect, astfel cum am propus‑o, considerațiile expuse la punctele 62-67 din prezentele concluzii ar fi de asemenea aplicabile.
3. Cu privire la al treilea aspect, întemeiat pe o eroare de drept în măsura în care Tribunalul ar fi considerat că neregularitatea administrativă săvârșită de Comisie nu ar fi putut conduce la o decizie diferită
94. Prin intermediul celui de al treilea aspect al primului motiv, recurenta contestă concluzia Tribunalului potrivit căreia decizia în litigiu nu ar fi putut avea un conținut diferit dacă ea ar fi fost în măsură să își prezinte observațiile cu privire la problema continuității economice în cursul procedurii administrative. În esență, recurenta susține că ar fi putut prezenta observații suplimentare cu privire la problema dacă ajutorul în cauză îi fusese transferat efectiv și în special elemente referitoare la cesiunea activității, la condițiile pieței relevante, la conformitatea prețului de cumpărare cu piața și la continuitatea economică.
95. Comisia respinge aceste argumente. În opinia sa, recurenta contestă în realitate aprecierea factuală efectuată de Tribunal în cadrul primului motiv examinat în hotărârea atacată. Or, o asemenea contestare nu este admisibilă în cadrul unui recurs, cu excepția cazului în care se invocă o denaturare a faptelor, ceea ce, potrivit Comisiei, nu este cazul în speță.
96. Cu titlu introductiv, trebuie arătat că examinarea prezentului aspect presupune că Curtea consideră că neimplicarea recurentei în procedura formală de investigare de către Comisie constituie, astfel cum a constatat Tribunalul în hotărârea atacată, o neregularitate procedurală, iar nu o încălcare a unei norme fundamentale de procedură.
97. În această privință, trebuie arătat că, potrivit unei jurisprudențe constante, reclamantul care invocă încălcarea drepturilor sale procedurale nu trebuie să demonstreze că decizia instituției Uniunii în cauză ar fi avut un conținut diferit, ci doar că o astfel de ipoteză nu este complet exclusă(37). Aprecierea acestei chestiuni trebuie, în orice caz, să fie efectuată în raport cu circumstanțele de fapt și de drept specifice cauzei(38).
98. Pe de altă parte, reiese dintr‑o jurisprudență constantă că o continuitate economică între întreprinderile care sunt părți la un transfer de active se apreciază în funcție de mai mulți factori referitori la obiectul transferului, și anume activele și pasivele, menținerea forței de muncă și pachetul de active, de prețul transferului, de identitatea acționarilor sau a proprietarilor întreprinderii dobânditoare și ai întreprinderii inițiale, de momentul transferului, și anume după începerea investigației, inițierea procedurii sau după decizia finală, sau chiar de logica economică a operațiunii(39).
99. În speță, Tribunalul a examinat, la punctele 52-63 din hotărârea atacată, argumentele formulate de recurentă pentru a demonstra că, dacă ar fi avut ocazia de a fi ascultată în cadrul procedurii administrative desfășurate de Comisie, înainte de adoptarea deciziei în litigiu, aprecierea cuprinsă în aceasta cu privire la continuitatea economică dintre fosta și noua HelB ar fi putut fi diferită. Totuși, Tribunalul a concluzionat că, contrar celor pretinse de recurentă, aceasta nu reușise o astfel de demonstrație.
100. În cadrul prezentului recurs, este suficient să se constate, asemenea Comisiei, că recurenta nu prezintă argumente diferite de cele deja prezentate în fața Tribunalului. Astfel, aceasta se limitează să afirme, așa cum a procedat deja în cadrul acțiunii în anulare, că ar fi transmis Comisiei informații suplimentare decisive cu privire la aspectul dacă ajutorul în cauză i‑a fost transferat. Totuși, procedând astfel, recurenta omite să explice în special modul în care aprecierea Tribunalului ar fi eronată.
101. În aceste împrejurări, considerăm că recurenta nu reușește să repună în discuție concluzia care reiese din cuprinsul punctului 64 din hotărârea atacată, potrivit căreia observațiile sale nu ar fi putut modifica decizia Comisiei dacă ar fi avut posibilitatea să le prezinte în cursul procedurii formale de investigare.
102. În opinia noastră, al treilea aspect al primului motiv nu ar trebui admis.
4. Concluzie intermediară
103. Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, propunem admiterea primului aspect al primului motiv sau, cu titlu subsidiar, a celui de al doilea aspect al aceluiași motiv.
104. În ambele situații, Curtea ar trebui să anuleze hotărârea atacată, în cazul în care decide să admită unul dintre aceste aspecte, precum și, în temeiul articolului 61 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, să admită acțiunea în anulare formulată de recurentă în fața Tribunalului și să anuleze decizia în litigiu.
105. În schimb, în cazul în care Curtea nu ar împărtăși propunerile de mai sus și ar respinge primul și al doilea aspect ale primului motiv, ar trebui respins și al treilea aspect, precum și acest motiv în întregime.
B. Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea principiului proporționalității
106. Prin intermediul celui de al doilea motiv de recurs, recurenta reproșează Tribunalului că a respins al patrulea motiv al acțiunii, referitor la încălcarea principiului proporționalității. În esență, recurenta a susținut în fața Tribunalului că decizia în litigiu încălca principiul proporționalității întrucât a obligat autoritățile finlandeze la o recuperare a ajutorului care depășea avantajul efectiv pe care recurenta l‑a primit ca urmare a cesiunii activităților fostei HelB.
107. Comisia contestă aceste argumente. Aceasta arată că există o diferență între constatarea continuității economice și stabilirea proporției în care ar trebui efectuată recuperarea de la diferiții beneficiari. Prin urmare, pentru a stabili continuitatea economică, nu este necesar, în opinia sa, ca aceasta să stabilească proporția exactă în care beneficiarii ajutorului de stat ilegal trebuie să ramburseze ajutorul. Comisia susține că, astfel cum a amintit Tribunalul la punctul 159 din hotărârea atacată, ea nu era obligată să stabilească în ce măsură ajutorul a cărui recuperare fusese dispusă prin decizia în litigiu trebuia recuperat de la recurentă și că revine Republicii Finlanda sarcina de a lua măsurile adecvate pentru a realiza recuperarea efectivă a sumelor datorate.
108. Potrivit unei jurisprudențe constante, anularea unui ajutor ilegal prin intermediul recuperării reprezintă consecința logică a constatării ilegalității sale și urmărește restabilirea situației anterioare. Acest obiectiv este îndeplinit de îndată ce ajutorul în cauză, împreună, acolo unde este cazul, cu dobânda de întârziere, a fost rambursat de beneficiar sau, cu alte cuvinte, de întreprinderile care au beneficiat efectiv de acesta. Recuperarea acestui ajutor nu poate fi considerată, ca atare, o măsură disproporționată în raport cu obiectivele dispozițiilor Tratatului FUE în materie de ajutoare de stat(40).
109. Tot potrivit unei jurisprudențe constante, astfel cum s‑a menționat deja, obligația de recuperare a ajutorului plătit unei societăți poate fi extinsă la o nouă societate căreia societatea beneficiară a ajutorului i‑a transferat o parte din activele sale atunci când acest transfer permite să se constate o continuitate economică între cele două societăți.
110. În opinia noastră, trebuie amintit mai întâi că Comisia a confirmat în ședință(41), în urma unei întrebări adresate de Curte, că termenii deciziei atacate împiedicau reconsiderarea calității de beneficiar efectiv a recurentei și adaptarea cuantumului ajutorului pe care, potrivit dispozitivului deciziei în litigiu, aceasta trebuia să îl ramburseze Finlandei. La rândul său, recurenta a confirmat că atât autoritățile însărcinate cu punerea în aplicare a deciziei în litigiu la nivel statal, cât și cele mai înalte instanțe naționale consideraseră că nu aveau nicio marjă de apreciere pentru a evalua avantajul efectiv primit de recurentă în urma cesiunii activităților fostei HelB.
111. În aceste împrejurări, trebuie să se constate că Tribunalul a statuat în mod eronat, la punctul 159 din hotărârea atacată, că Comisia nu era obligată să stabilească în ce măsură trebuia recuperat de la recurentă ajutorul care decurge din măsurile în litigiu. Astfel, Republica Finlanda, destinatară a deciziei în litigiu, nu avea posibilitatea de a adapta suma care trebuia recuperată de la recurentă.
112. Acestea fiind spuse, trebuie arătat că, prin argumentația sa, recurenta pune în discuție aprecierea Tribunalului care rezultă din examinarea acestuia referitoare la continuitatea economică și, în special, constatările efectuate de această instanță cu privire la argumentul potrivit căruia prețul de vânzare nu reflecta în mod corect prețul pieței la momentul cesiunii activităților fostei HelB.
113. Totuși, în măsura în care recurenta nu a contestat aprecierea Tribunalului în ceea ce privește al doilea motiv invocat în primă instanță, referitor la aprecierea Comisiei cu privire la existența unei continuități economice între fosta și noua HelB, trebuie să se considere că constatările care rezultă în această privință din hotărâre, care sunt de altfel acoperite de dispozitivul acesteia, au autoritate de lucru judecat(42). Aceasta include în mod necesar stabilirea cuantumului ajutorului pe care Comisia a obligat autoritățile finlandeze să îl recupereze de la recurentă.
114. În aceste împrejurări și în conformitate cu jurisprudența citată la punctul 108 de mai sus, este necesar să se concluzioneze că argumentele invocate de recurentă nu pot repune în discuție proporționalitatea cuantumului recuperării.
115. Având în vedere ceea ce precedă, considerăm că Tribunalul nu a săvârșit o eroare de drept atunci când a concluzionat că Comisia nu a încălcat principiul proporționalității.
116. Prin urmare, al doilea motiv al recursului ar trebui respins, precum și, dacă Curtea respinge de asemenea primul motiv, recursul în întregime.
VII. Cu privire la cheltuielile de judecată
117. În temeiul articolului 137 din Regulamentul de procedură al Curții, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 184 alineatul (1) din acest regulament, în hotărârea prin care se finalizează judecata se dispune cu privire la cheltuielile de judecată.
118. Potrivit articolului 138 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, de asemenea aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 184 alineatul (1) din acest regulament, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.
119. În temeiul propunerii principale a prezentelor concluzii, astfel cum a fost enunțată la punctul 61 de mai sus, care invită să se considere că Comisia este partea care a căzut în pretenții în cadrul prezentului recurs, s‑ar impune obligarea acesteia din urmă la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor recurentei.
VIII. Concluzie
120. Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, propunem Curții să declare și să hotărască după cum urmează:
– anulează Hotărârea Tribunalului Uniunii Europene din 14 septembrie 2022, Helsingin Bussiliikenne/Comisia (T‑603/19, EU:T:2022:555);
– anulează Decizia (UE) 2020/1814 a Comisiei din 28 iunie 2019 privind ajutorul de stat SA.33846-(2015/C) (ex 2014/NN) (ex 2011/CP) pus în aplicare de Finlanda în favoarea întreprinderii Helsingin Bussiliikenne Oy;
– Comisia Europeană suportă, pe lângă propriile cheltuieli de judecată aferente atât procedurii în fața Tribunalului, cât și procedurii de recurs, și pe cele efectuate de Koiviston Auto Helsinki Oy în cadrul acestor două proceduri.