Language of document :

Acțiune introdusă la 27 ianuarie 2014 – BMV Mineralöl Versorgungsgesellschaft/OAPI – Delek Europe (GO)

(Cauza T-60/14)

Limba în care a fost formulată acțiunea: germana

Părțile

Reclamantă: BMV Mineralöl Versorgungsgesellschaft mbH (Berlin, Germania) (reprezentanți: M. Von Fuchs și I. Czernik, avocați)

Pârât: Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale)

Cealaltă parte din procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs: Delek Europe BV (Breda, Țările de Jos)

Concluziile

Reclamanta solicită Tribunalului:

anularea Deciziei Camerei a patra a Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) din 22 noiembrie 2013 în cauza R 382/2013-4;

obligarea intervenientei la plata cheltuielilor de judecată, inclusiv a cheltuielilor efectuate în procedura desfășurată în fața camerei de recurs;

cu titlu subsidiar, în ipoteza în care intervenienta nu va participa la procedură, obligarea Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) la plata cheltuielilor de judecată, inclusiv a cheltuielilor efectuate în procedura desfășurată în fața camerei de recurs.

Motivele și principalele argumente

Solicitantul mărcii comunitare: Delek Europe BV.

Marca comunitară vizată: marca figurativă care cuprinde elementul verbal „GO” pentru produse și servicii din clasele 9, 35 și 36 (cererea de înregistrare a mărcii comunitare nr. 9 995 201).

Titularul mărcii sau al semnului invocat în procedura opoziției: reclamanta.

Marca sau semnul invocat: marca figurativă care cuprinde elementul verbal „GO” pentru produse și servicii din clasele 4, 19, 35, 39 și 42.

Decizia diviziei de opoziție: respinge în parte opoziția.

Decizia camerei de recurs: respinge calea de atac.

Motivele invocate: încălcarea articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009.