Ediție provizorie
ORDONANȚA CURȚII (Camera a șasea)
4 iulie 2024(*)
„Recurs – Articolul 181 din Regulamentul de procedură al Curții – Drept instituțional – Articolul 265 TFUE – Acțiune în constatarea abținerii de a acționa – Aplicarea integrală a dispozițiilor acquis‑ului Schengen în România – Obligația de a adopta o decizie în temeiul Actului privind condițiile de aderare la Uniunea Europeană a Republicii Bulgaria și a României – Recurs în parte vădit inadmisibil și în parte vădit nefondat”
În cauza C‑786/23 P,
având ca obiect un recurs formulat în temeiul articolului 56 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, introdus la 18 decembrie 2023,
Eugen Tomac, cu domiciliul în Bruxelles (Belgia), reprezentat de R. Duta, avocat,
recurent,
cealaltă parte din procedură fiind:
Consiliul Uniunii Europene,
pârât în primă instanță,
CURTEA (Camera a șasea),
compusă din domnul T. von Danwitz, președinte de cameră, și domnii P. G. Xuereb (raportor) și A. Kumin, judecători,
avocat general: domnul A. M. Collins,
grefier: domnul A. Calot Escobar,
având în vedere decizia luată, după ascultarea avocatului general, de a se pronunța prin ordonanță motivată, în conformitate cu articolul 181 din Regulamentul de procedură al Curții,
dă prezenta
Ordonanță
1 Prin recursul formulat, domnul Eugen Tomac solicită anularea Ordonanței Tribunalului Uniunii Europene din 26 octombrie 2023, Tomac/Consiliul (T‑244/23, denumită în continuare „ordonanța atacată”, EU:T:2023:685), prin care acesta i‑a respins acțiunea introdusă în temeiul articolului 265 TFUE și având ca obiect, pe de o parte, constatarea faptului că Consiliul Uniunii Europene s‑a abținut în mod nelegal să întreprindă demersuri pentru a decide cu privire la aplicarea integrală a dispozițiilor acquis‑ului Schengen în România și, pe de altă parte, recunoașterea calității sale de „reclamant privilegiat” și astfel rezervarea în favoarea sa a tuturor drepturilor, mijloacelor și acțiunilor în acest context.
Cadrul juridic
2 Potrivit articolului 4 din Actul privind condițiile de aderare a Republicii Bulgaria și a României și adaptările tratatelor pe care se întemeiază Uniunea Europeană (JO 2005, L 157, p. 203, denumit în continuare „actul de aderare”), anexat la Tratatul între statele membre ale Uniunii Europene și Republica Bulgaria și România privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană (JO 2005, L 157, p. 11), în temeiul articolului 2 alineatul (2) din acest tratat, care a fost semnat la 25 aprilie 2005 și a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2007:
„(1) Dispozițiile acquis‑ului Schengen care au fost integrate în cadrul Uniunii Europene […] și actele care se întemeiază pe acestea sau care sunt conexe acestuia, enumerate în anexa II, precum și orice alte acte noi de acest fel care ar putea fi adoptate înainte de data aderării sunt obligatorii și se aplică în Bulgaria și România de la data aderării.
(2) Dispozițiile acquis‑ului Schengen care au fost integrate în cadrul Uniunii Europene și actele care se întemeiază pe acestea sau care sunt conexe acestuia și care nu sunt prevăzute la alineatul (1), deși sunt obligatorii pentru Bulgaria și România de la data aderării, se aplică pe teritoriul fiecăruia dintre aceste state membre numai în temeiul unei decizii adoptate de Consiliu în acest sens, după verificarea, în conformitate cu procedurile de evaluare Schengen aplicabile în materie, a îndeplinirii pe teritoriul respectivului stat a condițiilor necesare aplicării tuturor părților în cauză din acquis.
Consiliul adoptă deciziile, după consultarea Parlamentului European, hotărând cu unanimitatea membrilor săi care reprezintă guvernele statelor membre cu privire la care dispozițiile prevăzute în prezentul alineat au fost puse deja în aplicare și a reprezentantului guvernului statului membru cu privire la care aceste dispoziții trebuie să fie puse în aplicare. […]”
Istoricul litigiului
3 Istoricul litigiului a fost descris de Tribunal la punctele 2-23 din ordonanța atacată și, în scopul prezentei proceduri, poate fi rezumat după cum urmează.
4 Recurentul este un deputat în Parlamentul European care are cetățenia română.
5 În urma aderării sale la Uniune la 1 ianuarie 2007, România a întreprins, între anul 2009 și anul 2011, o serie de demersuri în cadrul procedurilor de evaluare Schengen cu scopul de a îndeplini criteriile necesare pentru aplicarea integrală a dispozițiilor acquis‑ului Schengen.
6 Președinția Consiliului a elaborat două proiecte de decizie a Consiliului privind aplicarea integrală a dispozițiilor acquis‑ului Schengen în România, care au fost urmate de adoptarea a diferite rezoluții ale Parlamentului care exprimă sprijinul pentru aderarea României la spațiul Schengen și care invită Consiliul să ia măsurile necesare în acest sens. Totuși, aceste două proiecte nu au condus la un vot în cadrul Consiliului.
7 La 29 noiembrie 2022, în temeiul articolului 4 alineatul (2) din actul de aderare, președinția Consiliului a întocmit Proiectul nr. 15218/22 de decizie a Consiliului privind aplicarea integrală a dispozițiilor acquis‑ului Schengen în Bulgaria și în România (denumit în continuare „Proiectul nr. 15218/22”).
8 În cadrul reuniunii sale din 8 decembrie 2022, formațiunea „Justiție și Afaceri Interne” (JAI) a Consiliului s‑a întrunit pentru a decide cu privire la Proiectul nr. 15218/22, înscris la punctul 3 litera (a) de pe ordinea de zi a acestei reuniuni, care prevedea că poate fi solicitat un vot în vederea unei eventuale adoptări de către reprezentanții guvernelor statelor membre. Întrucât nu a obținut unanimitatea voturilor, acest proiect nu a fost adoptat.
9 Printr‑un e‑mail din 15 decembrie 2022, recurentul a întrebat‑o pe directoarea generală JAI a Secretariatului General al Consiliului dacă era posibil să i se comunice rezultatele votului privind Proiectul nr. 15218/22, precum și procesul‑verbal al reuniunii Consiliului din 8 decembrie 2022 sau raportul aferent acesteia.
10 Prin e‑mailul din 16 decembrie 2022, directoarea generală JAI a Secretariatului General al Consiliului i‑a răspuns recurentului că, în cursul acestei reuniuni, Proiectul nr. 15218/22 nu fusese efectiv adoptat și că, în conformitate cu articolele 8 și 9 din Regulamentul de procedură al Consiliului, în măsura în care era vorba despre deliberări privind un act nelegislativ care nu erau deschise publicului, rezultatele voturilor nu făceau obiectul niciunei publicități. Aceasta a adăugat că nici procesul‑verbal al reuniunii menționate nu era făcut public.
11 Prin scrisoarea din 6 februarie 2023, recurentul a transmis unui ministru, membru al formațiunii JAI a Consiliului, o solicitare de a acționa adresată Consiliului, în temeiul articolului 265 al doilea paragraf TFUE, pentru ca această instituție să decidă cu privire la aplicarea integrală a dispozițiilor acquis‑ului Schengen în România, în temeiul articolului 4 alineatul (2) din actul de aderare. În susținerea acestei solicitări de a acționa, el s‑a prevalat în special de o încălcare a principiilor egalității, nediscriminării și cooperării loiale între statele membre. În plus, în măsura în care s‑ar fi stabilit că România îndeplinea condițiile procedurii de evaluare, integrarea acesteia nu ar fi putut fi refuzată sub pretextul opoziției nejustificate a unui singur stat membru, iar Consiliul ar fi trebuit să nu ia în considerare această opoziție vădit nejustificată, în special în sensul articolului 4 din actul de aderare.
12 Prin scrisoarea din 13 aprilie 2023, directorul general responsabil cu politica generală și instituțională (GIP) al Consiliului i‑a răspuns recurentului. El i‑a amintit condiția votului în unanimitate prevăzută la articolul 4 alineatul (2) din actul de aderare, a cărei respectare era necesară în vederea adoptării unei decizii, în sensul acestui articol. În continuare, el i‑a indicat că Proiectul nr. 15218/22 nu primise unanimitatea voturilor reprezentanților statelor membre care au participat la reuniunile din 8 și 9 decembrie 2022 și că, în consecință, negocierile privind aplicarea integrală a dispozițiilor acquis‑ului Schengen în România continuau în vederea obținerii unanimității impuse de actul de aderare.
Acțiunea în fața Tribunalului și ordonanța atacată
13 Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 10 mai 2023, recurentul a introdus, în temeiul articolului 265 TFUE, o acțiune în constatarea abținerii de a acționa împotriva Consiliului, având ca obiect constatarea abținerii culpabile a acestei instituții de a întreprinde orice demers pentru a se decide cu privire la aplicarea integrală a dispozițiilor acquis‑ului Schengen în România, în temeiul articolului 4 alineatul (2) din actul de aderare, pe de o parte, precum și pentru a‑i recunoaște calitatea de „reclamant privilegiat” și pentru a‑i rezerva orice drepturi, mijloace și acțiuni în acest context, pe de altă parte.
14 La 26 octombrie 2023, Tribunalul, în temeiul articolului 126 din Regulamentul de procedură, fără continuarea procedurii, a respins această acțiune ca fiind vădit nefondată.
15 În ceea ce privește primul capăt de cerere, Tribunalul a constatat, la punctul 30 din ordonanța atacată, că articolul 4 din actul de aderare nu stabilea niciun termen la expirarea căruia trebuia să intervină sau se considera că a intervenit o decizie a Consiliului în temeiul acestui articol.
16 În plus, Tribunalul a arătat printre altele, la punctul 31 din această ordonanță, că rezulta în special din votul prevăzut la articolul 4 din actul de aderare, precum și din condiția votului în unanimitate pe care îl instituie acest articol că reprezentanții guvernelor statelor membre vizați nu sunt obligați să adopte în orice împrejurări o decizie în sensul acestui articol, ci, în această privință, ei dispun, dimpotrivă, de o putere discreționară de apreciere care exclude dreptul particularilor de a pretinde din partea lor și deci din partea Consiliului ca, la momentul deliberărilor cu privire la un proiect de decizie, să ia o poziție într‑un anumit sens.
17 Astfel, Tribunalul a subliniat, la punctul 32 din ordonanța menționată, că directorul general responsabil cu GIP a indicat în mod întemeiat că Consiliul nu putea în mod legal să ignore absența unanimității la votul reprezentanților statelor membre vizați, în caz contrar riscând să încalce condițiile prevăzute la articolul 4 alineatul (2) din actul de aderare.
18 Tribunalul a concluzionat la punctul 33 din aceeași ordonanță că, la momentul solicitării de a acționa adresate de recurent Consiliului, acestei instituții nu îi revenea nicio obligație de a adopta o decizie în temeiul articolului 4 din actul de aderare, ci avea obligația de a acționa cu respectarea condiției unanimității votului expres prevăzute la acest articol.
19 La punctele 34 și 35 din ordonanța atacată, Tribunalul a adăugat că Consiliul nu s‑a abținut, în cadrul competențelor sale, să acționeze înainte de introducerea acțiunii pentru a întreprinde orice demers necesar pentru adoptarea unei decizii, în sensul articolului 4 din actul de aderare, având în vedere elaborarea de către președinția Consiliului a trei proiecte de decizie care vizau aplicarea integrală a dispozițiilor acquis‑ului Schengen în Bulgaria și în România. Prin urmare, Consiliul nu s‑ar fi abținut în mod nelegal să hotărască, în sensul articolului 265 TFUE.
20 În ceea ce privește al doilea capăt de cerere, Tribunalul a amintit la punctul 37 din ordonanța atacată că, potrivit articolului 263 al doilea paragraf TFUE, calitatea de „reclamant privilegiat” este recunoscută în mod limitativ statelor membre, Parlamentului, Consiliului sau Comisiei Europene și a statuat astfel că această calitate nu putea fi acordată recurentului.
Concluziile recurentului și procedura în fața Curții
21 Prin recursul introdus la 18 decembrie 2023, recurentul solicită Curții în esență anularea ordonanței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la o altă cameră a Tribunalului pentru ca acesta să se pronunțe cu privire la cererea sa și, cu titlu subsidiar, reformarea acestei ordonanțe.
Cu privire la recurs
22 În temeiul articolului 181 din Regulamentul de procedură al Curții, atunci când recursul este, în tot sau în parte, în mod vădit inadmisibil sau în mod vădit nefondat, Curtea poate oricând, la propunerea judecătorului raportor și după ascultarea avocatului general, să decidă să respingă recursul respectiv, în tot sau în parte, prin ordonanță motivată.
23 În prezenta cauză se impune aplicarea acestei dispoziții.
24 În susținerea recursului formulat, recurentul invocă două motive, întemeiate, primul, pe o eroare de drept în interpretarea termenului referitor la adoptarea unei decizii în temeiul articolului 4 alineatul (2) din actul de aderare și, al doilea, pe o încălcare de către Tribunal a anumitor principii generale de drept, precum principiile securității juridice, liberei circulații a persoanelor și a bunurilor, nediscriminării și egalității de tratament, „asistenței reciproce”, precum și „fraternității” și cooperării loiale între statele membre, precum și pe o eroare vădită de apreciere.
Cu privire la primul motiv
25 În ceea ce privește primul motiv de recurs, întemeiat pe faptul că obligația de a adopta o decizie în temeiul articolului 4 alineatul (2) din actul de aderare într‑un termen rezonabil decurge din articolul 3 alineatele (2) și (3) TUE, precum și din articolul 4 alineatul (2) TUE, este necesar să se arate că aceste dispoziții nu prevăd nicio obligație de această natură în privința Consiliului și că, în plus, Tribunalul nu a săvârșit nicio eroare de drept, la punctul 30 din ordonanța atacată, atunci când a constatat că articolul 4 din actul de aderare nu prevedea un termen la expirarea căruia trebuia să intervină sau se considera că a intervenit o decizie a Consiliului în temeiul acestui articol.
26 Prin urmare, primul motiv de recurs trebuie să fie înlăturat.
Cu privire la al doilea motiv
27 În ceea ce privește al doilea motiv de recurs, recurentul susține mai întâi că neadoptarea unei decizii, în sensul articolului 4 alineatul (2) din actul de aderare, încalcă anumite principii generale de drept, astfel cum acestea sunt prezentate la punctul 24 din prezenta ordonanță.
28 În această privință, trebuie amintit că din articolul 256 alineatul (1) al doilea paragraf TFUE, din articolul 58 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, precum și din articolul 168 alineatul (1) litera (d) și din articolul 169 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Curții rezultă că un recurs trebuie să identifice cu precizie punctele criticate din motivarea deciziei Tribunalului a cărei anulare se solicită și să indice cu precizie argumentele de drept care susțin în mod specific această cerere, sub sancțiunea inadmisibilității recursului sau a motivului în cauză (Hotărârea din 10 septembrie 2020, Hamas/Consiliul, C‑386/19 P, EU:C:2020:691, punctul 31 și jurisprudența citată).
29 Or, trebuie să se constate, pe de o parte, că recurentul nu identifică punctele criticate din motivarea ordonanței atacate în ceea ce privește principiile menționate la punctul 24 din prezenta ordonanță și, pe de altă parte, că nu invocă nicio argumentație susceptibilă să repună în discuție constatarea Tribunalului de la punctul 33 din ordonanța atacată, potrivit căreia, la momentul solicitării de a acționa adresate de recurent Consiliului, acestei instituții nu îi revenea nicio obligație de a adopta o decizie în temeiul articolului 4 din actul de aderare, în caz contrar încălcându‑se în special condiția unui vot în unanimitate prevăzută la acest articol.
30 Pe de altă parte, în ceea ce privește un pretins tratament discriminatoriu al României în raport cu Republica Croația, trebuie să se constate că recurentul nu explică în ce mod o asemenea diferență de tratament, presupunând că ar fi dovedită, ar fi avut vreo influență asupra adoptării unei decizii în sensul articolului 4 alineatul (2) din actul de aderare.
31 În sfârșit, în măsura în care recurentul reproșează în esență Tribunalului că nu a statuat că revenea Consiliului sarcina de a nu ține seama de condiția votului în unanimitate, hotărând cu majoritate calificată în conformitate cu articolul 31 alineatul (2) prima liniuță TUE, trebuie constatat că această dispoziție face parte din capitolul 2 din titlul V din Tratatul UE, care prevede dispoziții specifice privind politica externă și de securitate comună și, prin urmare, nu este relevantă pentru interpretarea articolului 4 alineatul (2) din actul de aderare.
32 Prin urmare, și al doilea motiv de recurs trebuie înlăturat.
33 Din ansamblul considerațiilor care precedă rezultă că recursul trebuie respins în întregime ca fiind în parte vădit inadmisibil și în parte vădit nefondat.
Cu privire la cheltuielile de judecată
34 Potrivit articolului 137 din Regulamentul de procedură, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 184 alineatul (1) din regulamentul de procedură menționat, în ordonanța prin care se finalizează judecata se dispune cu privire la cheltuielile de judecată.
35 În speță, întrucât prezenta ordonanță este adoptată înainte ca recursul să fie notificat celeilalte părți din procedură și, prin urmare, înainte ca aceasta să fi putut efectua cheltuieli de judecată, trebuie să se decidă că recurentul va suporta propriile cheltuieli de judecată.
Pentru aceste motive, Curtea (Camera a șasea) dispune:
1) Respinge recursul ca fiind în parte vădit inadmisibil și în parte vădit nefondat.
2) Domnul Eugen Tomac suportă propriile cheltuieli de judecată.
Semnături