ORDONANȚA TRIBUNALULUI (Camera a treia)
22 iunie 2016(*)
„Acțiune în anulare – Semnarea cererii de sesizare – Articolele 76 și 77 din Regulamentul de procedură – Respingerea excepției de inadmisibilitate”
În cauza T‑43/16,
1&1 Telecom GmbH, cu sediul în Montabaur (Germania), reprezentată de J.‑O. Murach, avocat, și de P. Alexiadis, solicitor,
reclamantă,
împotriva
Comisiei Europene, reprezentată de N. Khan și de M. Farley, în calitate de agenți,
pârâtă,
având ca obiect o cerere întemeiată pe articolul 263 TFUE prin care se solicită anularea Deciziei Comisiei din 19 noiembrie 2015 privind punerea în aplicare a măsurilor de corecție non‑MNO prevăzute în angajamentele definitive în cazul COMP/M.7018 – Telefónica Deutschland/E‑Plus,
TRIBUNALUL (Camera a treia),
compus din domnii S. Papasavvas, președinte, E. Bieliūnas și I. S. Forrester (raportor), judecători,
grefier: domnul E. Coulon,
dă prezenta
Ordonanță
Situația de fapt, procedura și concluziile părților
1 Prin Decizia C(2014) 4443 final din 2 iulie 2014, Comisia Europeană a declarat dobândirea E‑Plus Mobilfunk GmbH & Co. KG (denumită în continuare „E‑Plus”) de către Telefónica Deutschland Holding AG (denumită în continuare „Telefónica Deutschland”) compatibilă cu piața internă și cu articolul 57 din Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) (cazul COMP/M.7018 Telefónica Deutschland/E‑plus), sub rezerva respectării de către Telefónica Deutschland a anumitor angajamente definitive anexate la decizia menționată (denumite în continuare „angajamentele definitive”).
2 Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 5 iunie 2015, reclamanta a solicitat anularea deciziei de concentrare în discuție (cauza T‑307/15, 1&1 Telecom/Comisia, aflată în prezent pe rol).
3 Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 29 ianuarie 2016 prin intermediul aplicației e‑Curia, reclamanta a introdus prezenta acțiune având ca obiect o cerere de anulare a Deciziei Comisiei din 19 noiembrie 2015 privind punerea în aplicare a măsurilor de corecție non‑MNO, și anume măsurile de corecție care privesc furnizorii de rețele mobile virtuale și prestatorii de servicii de telecomunicații mobile, cu excluderea operatorilor de rețele mobile care sunt proprietari ai propriei infrastructuri de rețele, astfel cum sunt prevăzute în angajamentele definitive (denumită în continuare „decizia atacată”). Prima pagină a cererii introductive arată că reclamanta este reprezentată de Jens‑Olrik Murach, avocat stabilit în Bruxelles (Belgia). În plus, cererea introductivă este însoțită de un mandat prin care se încredințează puterea de reprezentare domnului Murach. Depunerea prin aplicația e‑Curia a fost însă efectuată de domnul Peter Alexiadis, solicitor înscris în Law Society din Anglia și din Țara Galilor și asociat al domnului Murach în cadrul aceluiași cabinet de avocatură.
4 Prin decizia din 2 februarie 2016, prin care se constata că cererea introductivă nu era conformă cu condițiile enumerate la articolul 51 alineatul (3) și la articolul 78 alineatul (4) din Regulamentul de procedură al Tribunalului în măsura în care aceasta nu era însoțită de un mandat prin care să se acorde putere de reprezentare domnului Alexiadis, grefa Tribunalului a solicitat îndreptarea acestei neregularități la 10 februarie 2016 cel târziu, în temeiul articolului 78 alineatul (5) din Regulamentul de procedură.
5 Prin înscrisul depus la grefa Tribunalului la 9 februarie 2016 prin intermediul aplicației e‑Curia, reclamanta a prezentat, în termenul stabilit, un mandat prin care se acordă putere de reprezentare domnului Alexiadis. Scrisoarea de însoțire a mandatului era semnată de domnul Murach. Cu toate acestea, depunerea prin aplicația e‑Curia a fost efectuată de domnul Alexiadis.
6 Prin înscrisul depus la grefa Tribunalului la 25 februarie 2016, Comisia a invocat o excepție de inadmisibilitate în temeiul articolului 130 alineatul (1) din Regulamentul de procedură.
7 Prin înscrisul depus la grefa Tribunalului la 9 martie 2016, reclamanta a depus observațiile sale cu privire la excepția de inadmisibilitate menționată.
8 În cererea introductivă, reclamanta solicită Tribunalului:
– anularea deciziei atacate;
– obligarea Comisiei să solicite Telefónica Deutschland prezentarea unei noi scrisori de angajament voluntar strict limitate la obligația la care este ținută, astfel cum a fost enunțată la punctul 78 din angajamentele definitive;
– obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.
9 Prin intermediul excepției de inadmisibilitate, Comisia solicită Tribunalului:
– respingerea cererii ca vădit inadmisibilă;
– obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
10 În observațiile privind excepția de inadmisibilitate, reclamanta solicită Tribunalului:
– respingerea excepției de inadmisibilitate;
– continuarea procedurii scrise și orale.
În drept
11 Potrivit articolului 130 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, pârâtul poate solicita Tribunalului să se pronunțe asupra inadmisibilității fără a intra în dezbaterea fondului. În temeiul articolului 130 alineatul (6) din regulamentul menționat, Tribunalul poate să decidă deschiderea fazei orale a procedurii cu privire la excepția de inadmisibilitate.
12 În speță, Tribunalul consideră că înscrisurile de la dosar sunt suficient de lămuritoare și decide să se pronunțe fără deschiderea fazei orale a procedurii.
13 Prin excepția de inadmisibilitate, Comisia susține în esență că cererea introductivă este inadmisibilă în măsura în care aceasta nu a fost semnată de domnul Murach, care este, potrivit Comisiei, singurul reprezentant al reclamantei. Or, nesemnarea cererii introductive de către avocatul reprezentant al reclamantei ar constitui un viciu de procedură care nu ar putea fi îndreptat.
14 Reclamanta contestă aceste argumente. Ea arată că cererea a fost semnată de un avocat care poate exercita acțiunea în fața Tribunalului, în speță domnul Alexiadis, prin intermediul numelui său de utilizator e‑Curia și al parolei sale. Or, utilizarea aplicației e‑Curia ar echivala cu semnarea, în temeiul articolului 3 din Decizia Tribunalului din 14 septembrie 2011 referitoare la depunerea și la comunicarea de acte de procedură prin intermediul aplicației e‑Curia (JO 2011, C 289, p. 9) (denumită în continuare „Decizia e‑Curia”). Reclamanta admite că nu a prezentat un mandat prin care se încredințează puterea de reprezentare domnului Alexiadis în momentul depunerii cererii introductive, dar susține că o asemenea neregularitate poate fi îndreptată în temeiul articolului 78 alineatul (5) din Regulamentul de procedură și a fost îndreptată la 9 februarie 2016.
15 În primul rând, trebuie amintit în această privință că, potrivit articolului 19 al patrulea paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, aplicabil procedurii în fața Tribunalului în temeiul articolului 53 primul paragraf din același statut, numai un avocat autorizat să practice în fața unei instanțe a unui stat membru sau a unui alt stat parte la Acordul privind SEE poate reprezenta sau asista o parte în fața Tribunalului.
16 Potrivit articolului 21 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, de asemenea aplicabil în procedura în fața Tribunalului conform articolului 53 primul paragraf din același statut, cererea trebuie să cuprindă printre altele numele și domiciliul reclamantului și calitatea semnatarului.
17 Din articolul 19 al patrulea paragraf și din articolul 21 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene decurge că cererea trebuie semnată de o persoană autorizată să reprezinte reclamantul.
18 În al doilea rând, trebuie amintit de asemenea că, potrivit articolului 73 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, originalul în format hârtie al unui act de procedură trebuie să poarte semnătura manuscrisă a agentului sau a avocatului părții.
19 Această dispoziție este completată prin articolul 74 din Regulamentul de procedură, care, sub titlul, „Depunerea pe cale electronică”, prevede:
„Tribunalul poate stabili, prin decizie, condițiile în care un act de procedură transmis grefei pe cale electronică este considerat a fi originalul acelui act […]”
20 Această posibilitate a fost pusă în aplicare de Tribunal prin adoptarea Deciziei e‑Curia, al cărei articol 3 prevede:
„Se consideră că un act de procedură depus prin e‑Curia este originalul acelui act, în sensul articolului 43 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul de procedură [al Tribunalului din 2 mai 1991], în cazul în care au fost utilizate numele de utilizator și parola reprezentantului pentru a efectua această depunere. Această identificare echivalează cu semnarea actului în cauză.”
21 În această privință trebuie constatat că deschiderea unui cont e‑Curia necesită ca persoana interesată să indice printre altele numele, prenumele, calitatea, adresa poștală, adresa electronică și numărul de telefon. Persoana interesată trebuie să furnizeze de asemenea o copie a cărții sale de identitate sau a pașaportului său, precum și un document de legitimare care să ateste capacitatea sa de a reprezenta o instituție sau un stat membru sau autorizarea sa de a pleda în fața unei instanțe a unui stat membru sau a unui alt stat parte la Acordul privind SEE. În sfârșit, în temeiul Condițiilor de utilizare a aplicației e‑Curia aplicabile reprezentanților părților, publicate pe site‑ul internet al Curții, persoana interesată trebuie să subscrie la anumite angajamente, a căror nerespectare poate determina dezactivarea contului e‑Curia, inclusiv angajamentele:
– de „[a nu comunica] unor terți numele [său] de utilizator și parola [sa], orice operațiune efectuată cu ajutorul acestui nume de utilizator și al acestei parole fiind considerată a fi efectuată de [ea] personal”;
– de „[a comunica] fără întârziere orice schimbare a adresei [sale] electronice, încetarea activităților [sale] profesionale sau o schimbare a atribuțiilor”.
22 În al treilea rând, rezultă dintr‑o jurisprudență constantă că absența din cererea introductivă a semnăturii avocatului care are dreptul să efectueze acte de procedură în fața Tribunalului nu face parte dintre neregularitățile de formă care pot fi îndreptate după expirarea termenului de introducere a acțiunii conform articolului 19 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, precum și articolului 51 alineatul (4) și articolului 78 alineatul (5) din Regulamentul de procedură [Ordonanța din 24 februarie 2000, FTA și alții/Consiliul, T‑37/98, EU:T:2000:52, punctul 28, Hotărârea din 23 mai 2007, Parlamentul/Eistrup, T‑223/06 P, EU:T:2007:153, punctul 48, și Ordonanța din 12 martie 2014, Xacom Comunicaciones/OAPI – France Telecom España (xacom Comunicaciones), T‑252/13, nepublicată, EU:T:2014:163, punctul 19].
23 Astfel, cerința semnării cererii introductive de către reprezentantul reclamantului, care vizează, din rațiuni de securitate juridică, garantarea autenticității cererii și excluderea riscului ca aceasta să nu fie în realitate opera autorului autorizat în acest scop, trebuie să fie considerată drept o normă fundamentală de procedură și trebuie să facă obiectul unei aplicări stricte, în așa fel încât nerespectarea sa să determine inadmisibilitatea acțiunii (Hotărârea din 23 mai 2007, Parlamentul/Eistrup, T‑223/06 P, EU:T:2007:153, punctul 51, și Ordonanța din 12 martie 2014, xacom Comunicaciones, T‑252/13, nepublicată, EU:T:2014:163, punctul 20).
24 Excepția de inadmisibilitate invocată de Comisie trebuie să fie examinată în lumina acestor principii.
25 În speță trebuie să se constate, în primul rând, că cererea introductivă este semnată efectiv de un avocat care are dreptul să efectueze acte de procedură în fața Tribunalului. Astfel, nu se contestă că domnul Alexiadis este membru al unui barou european și are dreptul, în această calitate, să efectueze acte de procedură în fața Tribunalului. Or, depunerea cererii introductive prin intermediul aplicației e‑Curia cu ajutorul numelui de utilizator și al parolei domnului Alexiadis echivalează cu semnarea, în temeiul articolului 3 din Decizia e‑Curia.
26 În consecință, contrar celor susținute de Comisie, trebuie să se distingă prezenta cauză de cauze anterioare în care cererea introductivă era semnată de o persoană care nu are dreptul să efectueze acte de procedură în fața Tribunalului, indiferent că este o persoană care nu are calitatea de avocat (Ordonanța din 17 iulie 2014, Brown Brothers Harriman/OAPI, C‑101/14 P, nepublicată, EU:C:2014:2115), un avocat dintr‑o țară terță care nu este înscris într‑un barou din Uniune (Ordonanța din 27 noiembrie 2007, Diy‑Mar Insaat Sanayi ve Ticaret și Akar/Comisia, C‑163/07 P, EU:C:2007:717, Ordonanța din 20 iunie 2013, Interspeed/Comisia, C‑471/12 P, nepublicată, EU:C:2013:418, și Ordonanța din 24 februarie 2000, FTA și alții/Consiliul, T‑37/98, EU:T:2000:52) sau un avocat care este el însuși reclamant sau nu poate fi considerat terț în raport cu reclamantul ca urmare a legăturilor sale cu acesta din urmă [Ordonanța din 5 decembrie 1996, Lopes/Curtea de Justiție, C‑174/96 P, EU:C:1996:473, și Ordonanța din 8 decembrie 1999, Euro‑Lex/OAPI (EU‑LEX), T‑79/99, EU:T:1999:312].
27 De asemenea, trebuie să se distingă prezenta cauză și de cauzele anterioare în care semnătura aplicată pe cererea introductivă, deși era, teoretic, cea a unui avocat care are dreptul să efectueze acte de procedură în fața instanțelor Uniunii, nu era autentică, fie pentru că doar o copie, iar nu originalul cererii, a fost depusă la grefă (Hotărârea din 22 septembrie 2011, Bell & Ross/OAPI, C‑426/10 P, EU:C:2011:612, și Ordonanța din 21 septembrie 2012, Noscira/OAPI, C‑69/12 P, nepublicată, EU:C:2012:589), fie că semnătura nu era manuscrisă, ci fusese aplicată prin intermediul unei ștampile (Hotărârea din 23 mai 2007, Parlamentul/Eistrup, T‑223/06 P, EU:T:2007:153), fie că semnătura, deși manuscrisă, era ilizibilă și nu putea fi identificată ca fiind cea a unui avocat care are dreptul să semneze actele de procedură în discuție (Ordonanța din 6 octombrie 2015, Marpefa/OAPI, C‑181/15 P, nepublicată, EU:C:2015:678, și Ordonanța din 12 martie 2014, xacom Comunicaciones, T‑252/13, nepublicată, EU:T:2014:163). Prin urmare, trimiterile jurisprudențiale efectuate de Comisie în susținerea excepției sale de inadmisibilitate sunt irelevante în speță.
28 În al doilea rând, argumentele Comisiei prin care se contestă calitatea de reprezentant al reclamantei a domnului Alexiadis ca urmare a faptului că numele său nu apare pe prima pagină a cererii introductive trebuie respinse. Astfel, această calitate este certificată de faptul că reclamanta a prezentat un mandat prin care se acordă puterea de reprezentare domnului Alexiadis. Faptul că acest mandat nu a fost depus în același timp cu cererea introductivă nu este de natură să modifice această constatare și nici să conducă la inadmisibilitatea cererii, în măsura în care o asemenea omisiune în momentul depunerii cererii poate fi îndreptată și a fost îndreptată de reclamantă în termenul stabilit în temeiul articolului 78 alineatul (5) din Regulamentul de procedură [Hotărârea din 4 februarie 2015, KSR/OAPI – Lampenwelt (Moon), T‑374/13, nepublicată, EU:T:2015:69, punctele 12 și 13].
29 În al treilea rând, trebuie să se constate că cererea a fost depusă de domnul Alexiadis prin intermediul aplicației e‑Curia, cu ajutorul numelui său de utilizator și al parolei sale. Or, astfel cum s‑a arătat la punctele 21 și 25 de mai sus, utilizarea unui cont e‑Curia nu numai că echivalează cu semnarea, dar, spre deosebire de o simplă semnătură manuscrisă, oferă de asemenea, în mod automat, informații cu privire la identitatea, la calitatea și la adresa semnatarului reprezentant al reclamantei.
30 Prin urmare, trebuie să se considere că cererea introductivă a îndeplinit și obligația de indicare a calității și a adresei reprezentantului reclamantei prevăzută la articolul 76 litera (b) din Regulamentul de procedură. În orice caz, simpla lipsă a menționării în cuprinsul cererii a adresei avocatului în discuție sau a faptului că acesta este reprezentantul reclamantei nu este în sine de natură să facă inadmisibilă o cerere semnată în mod valabil de un avocat al Uniunii împuternicit de reclamantă, indiferent dacă această semnătură este manuscrisă sau electronică, prin intermediul aplicației e‑Curia, și depusă cu respectarea termenului prevăzut la articolul 263 al șaselea paragraf TFUE.
31 În al patrulea rând, trebuie să se constate că principiile care stau la baza obligației de semnare a cererii introductive de către un avocat sunt respectate în speță, și anume necesitatea de a se asigura că responsabilitatea pentru îndeplinirea și pentru conținutul acestui act de procedură este asumată de o persoană care are dreptul să reprezinte reclamantul în fața instanțelor Uniunii (a se vedea în acest sens Ordonanța din 12 martie 2014, xacom Comunicaciones, T‑252/13, nepublicată, EU:T:2014:163, punctul 18 și jurisprudența citată) și necesitatea de a garanta autenticitatea actului de procedură și de a exclude riscul ca acesta să nu fie în realitate opera autorului autorizat în acest scop (a se vedea în acest sens Ordonanța din 6 octombrie 2015, Marpefa/OAPI, C‑181/15 P, nepublicată, EU:C:2015:678, punctul 22). Astfel, domnul Alexiadis are dreptul să reprezinte reclamanta în fața instanțelor Uniunii, după cum s‑a constatat la punctele 25 și 28 de mai sus, și nu se contestă că este autorul sau unul dintre autorii cererii introductive.
32 Având în vedere cele ce precedă, trebuie respinsă excepția de inadmisibilitate invocată de Comisie.
Cu privire la cheltuielile de judecată
33 În temeiul articolului 133 din Regulamentul de procedură, în hotărârea sau ordonanța prin care se finalizează judecata se dispune cu privire la cheltuielile de judecată. Întrucât prin prezenta ordonanță nu se finalizează judecata, cererea privind cheltuielile de judecată trebuie soluționată odată cu fondul.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera a treia)
dispune:
1) Respinge excepția de inadmisibilitate.
2) Cererea privind cheltuielile de judecată se soluționează odată cu fondul.
Luxemburg, 22 iunie 2016.