Cauza T‑231/14 P

(publicare în extras)

Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA)

împotriva

David Drakeford

„Recurs – Funcție publică – Agenți temporari – Contract pe perioadă determinată – Decizie de neprelungire – Articolul 8 primul paragraf din RAA – Recalificarea unui contract pe perioadă determinată ca fiind contract pe perioadă nedeterminată – Fond”

Sumar – Hotărârea Tribunalului (Camera de recursuri) din 16 septembrie 2015

1.      Dreptul Uniunii Europene – Interpretare – Texte plurilingve – Interpretare uniformă – Luarea în considerare a diferitor versiuni lingvistice – Interpretare în funcție de context și de finalitate

2.      Funcționari – Agenți temporari – Agenți temporari care intră în sfera articolului 2 litera (a) din Regimul aplicabil celorlalți agenți – Reînnoire după prima prelungire a contractului pentru o perioadă determinată – Recalificarea contractului pe perioadă nedeterminată – Finalitatea articolului 8 primul paragraf din Regimul aplicabil celorlalți agenți

[Regimul aplicabil celorlalți agenți, art. 2 lit. (a), art. 8 primul paragraf și art. 47]

3.      Recurs – Motive – Motiv inoperant – Noțiune

[art. 256 alin. (1) TFUE; Statutul Curții de Justiție, art. 58 primul paragraf]

1.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctul 22)

2.      Tribunalul Funcției Publice, prin faptul că a statuat că finalitatea articolului 8 primul paragraf din Regimul aplicabil celorlalți agenți ar fi garantarea unei anumite stabilități a locului de muncă, a săvârșit o eroare de drept. Astfel, articolul 8 primul paragraf din regimul menționat are drept finalitate prevenirea abuzurilor rezultate din utilizarea de către administrație a unor contracte pe perioadă determinată succesive. Pe de altă parte, finalitatea limitată a articolului menționat este confirmată de competența recunoscută administrației de a dispune în orice moment încetarea raportului de muncă cu un agent având un contract pe perioadă nedeterminată, respectând procedurile prevăzute la articolul 47 din regimul amintit. În această privință, Tribunalul Funcției Publice s‑a pronunțat în mod întemeiat în sensul că administrația ar putea în orice moment să dispună încetarea contractului pe perioadă nedeterminată al unui agent, cu respectarea termenului prevăzut la articolul 47 litera (c) punctul (i) din regimul amintit, fără a repune în discuție diferența dintre funcționari și agenți și puterea largă de apreciere de care dispune administrația în raporturile de muncă cu aceștia din urmă.

În plus, excepția stabilită de Tribunalul Funcției Publice de la aplicarea recalificării prevăzute la articolul 8 primul paragraf din Regimul aplicabil celorlalți agenți în ipoteza unei schimbări radicale în carieră este consecința logică a interpretării articolului menționat. Astfel, finalitatea articolului menționat este de a evita ca, în ipoteza unei avansări în carieră sau a unei evoluții în privința atribuțiilor unui agent temporar având un contract pe perioadă determinată, administrația să poată recurge în mod abuziv la contracte diferite din punct de vedere formal pentru a se sustrage de la recalificarea prevăzută la acest articol. Totuși, premisa acestei recalificări este aceea ca agentul temporar care avansează în carieră sau ale cărui atribuții evoluează să mențină un raport de muncă cu angajatorul său caracterizat de continuitate. În situația în care se confirmă că agentul încheie un contract care cuprinde o modificare substanțială, iar nu formală, a naturii atribuțiilor sale, premisa aplicării articolului 8 primul paragraf din regimul amintit nu mai este valabilă. Într‑adevăr, ar fi contrar spiritului acestui articol să se admită că, pentru aplicarea regulii pe care o prevede, poate fi luată în considerare orice prelungire.

Desigur, având în vedere o eventuală comparație a sarcinilor care trebuie îndeplinite, funcția de șef de sector reprezintă o modificare substanțială în raport cu cea de șef‑adjunct, care determină o schimbare radicală în sensul noțiunii stabilite de Tribunalul Funcției Publice. Astfel, deși menținerea în același domeniu de activitate nu determină în mod automat o continuitate în atribuțiile exercitate, această continuitate trebuie să fie exclusă, în principiu, în ipoteza în care accesul la funcția de șef de sector este supus unei proceduri externe de selecție. Totuși, din moment ce, înainte de numirea sa în calitate de șef de sector, persoana interesată și‑a exercitat atribuțiile de șef de sector ad interim, nu se poate concluziona cu adevărat că numirea sa în funcția de șef de sector, chiar dacă urmează unei proceduri externe, a constituit efectiv o schimbare radicală în raport cu atribuțiile pe care le‑a exercitat anterior.

(a se vedea punctele 30, 33 și 39-41)

3.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 31 și 38)