CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL
PAOLO MENGOZZI
prezentate la 5 iunie 2008(1)
Cauza C‑295/07 P
Comisia Comunităților Europene
împotriva
Département du Loiret
„Recurs – Ajutor de stat – Ajutor acordat de autoritățile franceze în favoarea Scott Paper – Preț preferențial al unui teren și rată preferențială a taxei de amenajare în cadrul construirii unei uzine de producere a hârtiei de uz domestic”
I – Introducere
1. Prin Hotărârea din 29 martie 2007, cauza T‑369/00, Département du Loiret/Comisia(2) (denumită în continuare „hotărârea atacată”), Tribunalul de Primă Instanță al Comunităților Europene a anulat Decizia 2002/14/CE a Comisiei din 12 iulie 2000 privind ajutorul de stat pus în aplicare de Franța în favoarea Scott Paper SA/Kimberly‑Clark(3) (denumită în continuare „decizia în litigiu”).
2. Prin recursul cu privire la care se solicită Curții să se pronunțe în prezent, Comisia Comunităților Europene solicită anularea hotărârii atacate.
II – Situația de fapt și decizia în litigiu
3. Cauza în discuție privește cesiunea, în 1987, a unui teren la un preț preferențial de către autoritățile publice franceze către o societate privată, Scott. Acest teren a fost utilizat pentru construirea unei uzine de producere a hârtiei. În 1996, Scott a fost achiziționată de o altă societate, Kimberly‑Clark Corp., care, în 1998, după ce a decis închiderea uzinei, a cesionat această uzină, împreună cu terenul aferent, unei alte societăți, Procter & Gamble.
4. Scott a beneficiat de asemenea de o rată preferențială la calcularea taxei de amenajare. Totuși, acest avantaj specific nu face obiectul prezentei cauze.
5. Prin decizia în litigiu, Comisia a declarat incompatibile cu piața comună avantajele evocate mai sus și a constatat obligația de restituire a ajutoarelor care corespund acestor avantaje.
6. Textul dispozitivului deciziei în litigiu este următorul:
„Articolul 1
Ajutorul de stat sub forma unui preț preferențial al unui teren și a unui tarif preferențial al taxei de amenajare, pus în aplicare de Franța în favoarea Scott, în valoare de 39,58 milioane FRF (6,03 milioane de euro) sau, la valoarea actualizată, de 80,77 milioane FRF (12,3 milioane de euro), în ceea ce privește prețul preferențial al terenului, și, în ceea ce privește al doilea avantaj, pentru o valoare care va trebui stabilită de către autoritățile franceze în conformitate cu modul de calcul stabilit de Comisie, este incompatibil cu piața comună.
Articolul 2
1. Franța ia toate măsurile necesare pentru a recupera de la beneficiar ajutorul menționat la articolul 1, pus deja ilegal la dispoziția acestuia.
2. Recuperarea se efectuează fără întârziere, în conformitate cu procedurile prevăzute de legislația internă, cu condiția ca acestea să permită executarea imediată și efectivă a prezentei decizii. Ajutorul care trebuie recuperat cuprinde dobânzile care curg de la data la care acesta a fost pus la dispoziția beneficiarului până la data recuperării sale. Dobânzile se calculează pe baza ratei de referință utilizate pentru calculul echivalentului‑subvenție din cadrul ajutoarelor regionale […]”.
III – Procedura în fața Tribunalului și hotărârea atacată
7. Decizia în litigiu a făcut obiectul a două acțiuni diferite în fața Tribunalului de Primă Instanță, la inițiativa societății Scott (Hotărârea din 10 aprilie 2003, Scott/Comisia, T‑366/00, Rec., p. I‑1763) și, respectiv, a Département du Loiret (departamentul Loiret, Franța) (hotărârea atacată). Pe de altă parte, în această din urmă cauză, Scott a intervenit în cadrul procedurii în susținerea Département du Loiret.
8. În hotărârea pronunțată în cauza Scott/Comisia, citată anterior, Tribunalul a anulat „articolul 2 din Decizia […] în măsura în care acesta privește ajutorul acordat sub forma unui preț preferențial al unui teren menționat la articolul 1”(4). La rândul său, această hotărâre face obiectul unui recurs în cauza C‑290/07 P.
9. În schimb, în hotărârea atacată în prezenta cauză, Tribunalul a anulat decizia în litigiu „în măsura în care acesta privește ajutorul acordat sub forma unui preț preferențial al unui teren menționat la articolul 1”(5).
10. Mai exact, Tribunalul s‑a limitat la a examina unul dintre motivele de nelegalitate invocate de reclamantă, și anume insuficiența motivării referitoare la alegerea Comisiei de a actualiza valoarea ajutorului utilizând dobânzi compuse și nu dobânzi simple.
11. Tribunalul a arătat, în special, că decizia în litigiu nu indicase în mod explicit recurgerea la această metodă de calcul al dobânzilor, nici nu motivase, a fortiori, o astfel de alegere. În măsura în care, potrivit Tribunalului, nu reiese că, în perioada în cauză, Comisia aplica în mod normal dobânzi compuse, acesta a considerat că utilizarea dobânzilor compuse constituie cea dintâi manifestare a unei inovații în practica Comisiei, care ar avea drept consecință necesitatea unei motivări adecvate. În temeiul acestei unice obiecții, Tribunalul a anulat decizia în litigiu.
IV – Procedura în fața Curții și concluziile părților
12. Prin cererea depusă la 21 iunie 2007, Comisia a formulat un recurs împotriva hotărârii atacate.
13. Comisia solicită Curții:
– anularea hotărârii atacate în totalitate;
– pronunțarea unei hotărâri definitive cu privire la fond, cu respingerea tuturor obiecțiilor invocate împotriva deciziei în litigiu sau, în subsidiar, trimiterea cauzei Tribunalului spre rejudecare;
– obligarea părții adverse la plata tuturor cheltuielilor de judecată, inclusiv a celor efectuate în cadrul procedurii în fața Tribunalului, și obligarea societății Scott, care a intervenit în susținerea Département du Loiret, la suportarea propriilor cheltuieli de judecată.
14. Département du Loiret și Scott solicită Curții:
– respingerea recursului;
– obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.
V – Analiză juridică
15. În susținerea recursului formulat, Comisia a invocat nu mai puțin de opt motive.
16. Prin intermediul primului motiv, Comisia susține că o decizie este motivată suficient dacă un simplu calcul matematic permite să se constate ce metodă de calcul a fost utilizată.
17. Prin al doilea motiv, aceasta afirmă că utilizarea unei rate a dobânzii compuse este, în mod necesar, implicită în motivarea deciziei atacate.
18. Al treilea motiv se întemeiază pe o inversare pretins ilegală a sarcinii probei efectuată de Tribunal în ceea ce privește practica Comisiei în materie de calcul al dobânzilor.
19. Prin al patrulea motiv, Comisia afirmă că nu putea fi obligată să verifice dacă beneficiarul ajutorului de stat obținea încă avantaje de pe urma acestuia la momentul ordinului de recuperare.
20. Prin al cincilea motiv, aceasta susține că hotărârea atacată nu se întemeiază pe nicio probă și că a procedat la o inversare a sarcinii probei în ceea ce privește prețul de vânzare al terenului către Procter & Gamble.
21. Al șaselea motiv se întemeiază pe afirmația potrivit căreia prețul de vânzare al unei cesiuni care a avut loc la nu mai puțin de 11 ani de la acordarea ajutorului nu este pertinent pentru a stabili valoarea ajutorului.
22. În al șaptelea motiv, Comisia dezvoltă argumentul potrivit căruia, în orice caz, aspectul referitor la dobânzile ce trebuie aplicate în cazul recuperării unui ajutor de stat ține de dreptul comunitar și nu de dreptul național.
23. În sfârșit, prin al optulea motiv, Comisia susține că, în orice caz, constatarea unei nelegalități în ceea ce privește dobânda aplicată nu ar fi justificat anularea deciziei în litigiu în totalitate și că, în consecință, Tribunalul ar fi trebuit, cel mult, să anuleze această decizie doar în parte.
24. Menționăm de la început că, în opinia noastră, primele șapte motive invocate de Comisie par a fi mai degrabă inconsistente și, prin urmare, cu greu admisibile. În schimb, cel de al optulea motiv ridică diverse probleme a căror soluționare va necesita o atenție deosebită pentru decizia care urmează a fi luată în prezenta cauză. În orice caz, pentru ca analiza să fie completă, vom examina acum diferitele motive separat, potrivit ordinii stabilite de Comisie, examinând astfel, în primul rând, motivele care, dacă ar fi admise, ar avea drept consecință anularea hotărârii atacate în totalitate. Într‑adevăr, dacă ar fi admis, al optulea motiv – pe care îl vom examina în cele din urmă – nu ar avea drept consecință, în sine, decât anularea în parte a hotărârii atacate.
A – Cu privire la primul motiv, potrivit căruia „o decizie este motivată suficient dacă un simplu calcul matematic permite să se constate ce metodă de calcul a fost utilizată”
1. Argumentele părților
25. Comisia susține, în primul rând, că o decizie este motivată suficient dacă un simplu calcul matematic permite să se constate ce metodă de calcul a fost utilizată.
26. Potrivit Département du Loiret și Scott, acest motiv este inoperant, întrucât Tribunalul nu a anulat decizia pentru motivul că procesul tehnic care a stat la baza calculului dobânzii nu putea fi înțeles, ci numai pentru că alegerea Comisiei de a utiliza dobânzi compuse și nu dobânzi simple nu a fost motivată în mod corespunzător.
2. Apreciere
27. În prezentarea acestui motiv, Comisia evocă punctul 36 din hotărârea atacată, în care Tribunalul subliniază necesitatea de a efectua anumite evaluări de ordin matematic pentru a înțelege, în lipsa unei indicații a Comisiei cu privire la acest aspect, că aceasta a utilizat, pentru a calcula valoarea actualizată a ajutorului, sistemul dobânzilor compuse. Prin urmare, considerăm că, în cazul în care Comisia intenționează într‑adevăr să conteste numai această obiecție a Tribunalului, este evident că observația prezentată de Département du Loiret și de Scott este perfect corectă și că acest motiv trebuie să fie declarat inoperant(6).
28. Într‑adevăr, pentru a se pronunța în sensul nelegalității deciziei, Tribunalul nu s‑a bazat pe lipsa indicării de către Comisie a tipului de formulă matematică utilizată pentru calcularea dobânzilor. Ceea ce Tribunalul consideră, în schimb, ca fiind un viciu al deciziei în litigiu este faptul că, punând capăt unei practici diferite, Comisia nu a indicat de ce a decis să utilizeze această formulă. Chiar punctul 36 din hotărârea atacată, citat de Comisie, afirmă că, într‑adevăr, „Comisia nu indică în niciun mod motivele pentru care a impus o rată compusă în locul unei rate simple”.
29. Pe de altă parte, chiar admițând că, prin acest motiv, Comisia a dorit să afirme că posibilitatea de a deduce formula matematică utilizată constituie, în sine, o motivare suficientă în ceea ce privește rațiunea alegerii acestei formule, este pe deplin evident că acest motiv ar fi lipsit de temei. Alegerea de a utiliza dobânzi compuse și nu simple nu este o operațiune care se justifică prin ea însăși.
30. În consecință, considerăm că primul motiv de recurs nu poate fi admis.
B – Cu privire la al doilea motiv, potrivit căruia „utilizarea unei rate a dobânzii compuse este, în mod necesar, implicită în motivarea deciziei atacate”
1. Argumentele părților
31. Prin intermediul celui de al doilea motiv de recurs, Comisia susține că utilizarea unei rate a dobânzii compuse este implicită în motivarea deciziei atacate, întrucât este necesară pentru atingerea obiectivului de restabilire a situației anterioare acordării ajutorului.
32. În schimb, Département du Loiret și Scott susțin că niciun element al deciziei în litigiu nu indică motivele alegerii unei rate a dobânzii compuse, iar aceasta cu atât mai mult, cu cât practica curentă a Comisiei, în acea perioadă, nu era de a aplica dobânzi compuse. La rândul său, Département du Loiret precizează de asemenea că, în orice caz, o motivare implicită nu ar fi putut îndeplini, în speță, obligația de motivare care îi revenea Comisiei.
2. Apreciere
33. Considerăm că este clar că, în recursul formulat, Comisia admite că decizia în litigiu nu a motivat în mod explicit alegerea de a recurge la dobânzile compuse în vederea actualizării valorii ajutorului de stat. Într‑adevăr, Comisia arată că recurgerea la dobânzile compuse ar fi fost „în mod necesar implicită” în motivarea deciziei.
34. Considerăm că acest motiv nu poate fi admis.
35. Astfel cum a arătat Tribunalul, în special la punctele 40-43 din hotărârea atacată, utilizarea dobânzilor compuse a constituit, la data apariției situației de fapt, o inovație notabilă în practica decizională a Comisiei, de unde reiese, astfel cum a arătat în mod întemeiat Tribunalul, importanța deosebită a unei motivări în prezenta cauză.
36. Evidențiem, pe de altă parte, că însăși ideea unei „motivări implicite” în cadrul unei decizii administrative ni se pare incompatibilă cu principiile afirmate în mod repetat de Curte în această materie. În special, se cunoaște că, potrivit unei jurisprudențe constante, motivarea prevăzută la articolul 253 CE trebuie să menționeze în mod clar și neechivoc raționamentul instituției autoare a actului, astfel încât să dea posibilitatea persoanelor interesate să ia cunoștință de temeiurile acestui act, iar instanței competente să exercite, dacă este cazul, controlul(7).
37. Tocmai în lumina acestui principiu general, Curtea a admis că, în anumite cazuri, motivarea unei decizii poate avea un caracter „sumar” (ceea ce, de altfel, nu este sinonim cu „implicit”). Aceasta poate fi, în special, situația unei decizii adoptate în cadrul unui context bine cunoscut și, mai ales, în conformitate cu o practică decizională constantă a instituției de la care emană decizia(8), prin urmare, într‑o situație foarte diferită de cea care se află la originea deciziei în litigiu.
38. Prin urmare, considerăm evident că, în prezenta cauză, aprecierea Tribunalului nu este pasibilă de nicio critică. Nici o motivare sumară și nici, a fortiori, o motivare implicită, chiar admițând că aceasta din urmă ar reieși din textul deciziei în litigiu, nu ar putea îndeplini obligația de motivare care îi revine Comisiei.
39. În consecință, în opinia noastră, nici al doilea motiv de recurs nu poate fi admis.
C – Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe inversarea ilegală a sarcinii probei
1. Argumentele părților
40. Prin intermediul celui de al treilea motiv de recurs, care este, în parte, legat de cel de al doilea, Comisia susține că îi revenea reclamantei să demonstreze existența unei modificări a practicii decizionale a Comisiei privind calculul dobânzilor și că ea însăși nu avea nicio obligație de probă în această privință. Cu alte cuvinte, reclamanta ar fi trebuit să demonstreze în totalitate că, la momentul deciziei în litigiu ca regulă generală, Comisia nu recurgea la mecanismul dobânzilor compuse. Potrivit Comisiei, această dovadă nu ar fi fost făcută.
41. Dimpotrivă, Département du Loiret și Scott susțin că au furnizat Tribunalului suficiente elemente de natură să ateste faptul că practica din acea perioadă a Comisiei nu prevedea utilizarea dobânzilor compuse. Având în vedere aceste elemente, Comisia nu a fost în măsură să prezinte niciun element de probă în sens contrar, de unde ar rezulta temeinicia deciziei Tribunalului.
2. Apreciere
42. Dorim să subliniem încă o dată faptul că, astfel cum am observat mai sus(9), o motivare complet „implicită” sau absentă, în esență, din textul deciziei nu ar putea fi nici aceasta suficientă pentru acte care se înscriu într‑o practică decizională constantă a instituțiilor comunitare.
43. Pe de altă parte, chiar dacă se consideră că motivarea ce reiese, eventual, din decizia în litigiu ar putea fi considerată „sumară” și nu „implicită”, în opinia noastră, observațiile Tribunalului, în special cele de la punctele 39-43 din hotărârea atacată, motivează mai mult decât satisfăcător convingerea acestuia din urmă privind faptul că, la momentul deciziei în litigiu, aplicarea dobânzilor compuse constituia o noutate importantă în practica decizională a Comisiei. De altfel, în cadrul competențelor sale privind constatarea situației de fapt din cauză, Tribunalul a adresat de asemenea Comisiei o întrebare scrisă pentru a stabili practica utilizată în perioada respectivă de această instituție comunitară. Prin urmare, pe baza răspunsului dat de Comisie, Tribunalul a desprins concluziile expuse în hotărârea atacată.
44. În special, Tribunalul a arătat că, prin adoptarea în mod explicit, în 2003, a unei poziții cu privire la problema dobânzilor ce trebuiau aplicate(10), Comisia a recunoscut, ulterior deciziei în litigiu, necesitatea de a furniza lămuriri cu privire la acest aspect. Tocmai în această comunicare, Comisia a afirmat că „dorește să informeze statele membre și părțile interesate că în orice decizie de recuperare a unui ajutor ilegal pe care ar putea să o adopte în viitor va aplica dobânda de referință pentru calcularea echivalentului subvenție netă al ajutoarelor regionale potrivit formulei compuse” (sublinierea noastră).
45. Prin urmare, Tribunalul, în calitate de instanță responsabilă cu constatarea situației de fapt, a putut constata și motiva în mod exhaustiv, în hotărârea atacată, faptul că practica decizională a Comisiei nu prevedea utilizarea dobânzilor compuse(11): în consecință, este evident că acest motiv nu este întemeiat și, prin urmare, nu poate fi admis.
D – Cu privire la al patrulea motiv, potrivit căruia Comisia nu putea fi obligată să verifice dacă avantajul se menținea la data ordinului de recuperare
1. Argumentele părților
46. Comisia susține că Tribunalul ar fi comis o eroare de drept prin aprecierea că aceasta era obligată să verifice existența unui avantaj, pentru beneficiarii ajutorului, până la momentul ordinului de recuperare a ajutorului. Potrivit Comisiei, eroarea Tribunalului ar fi evidentă în special în raționamentul de la punctele 50 și 52 din hotărârea atacată.
47. Dimpotrivă, Département du Loiret și Scott susțin că, în aceste fragmente, Tribunalul nu a afirmat în niciun caz că verificarea existenței unui avantaj la momentul deciziei privind ajutorul ar fi o condiție prealabilă a posibilității de recuperare a ajutorului însuși. Tribunalul ar fi observat doar că ar fi trebuit constatată existența unui avantaj până la momentul deciziei privind ajutorul pentru a justifica recurgerea la dobânzile compuse.
2. Apreciere
48. Prezentul motiv pare inoperant și, în orice caz, nefondat.
49. Astfel, împărtășim poziția exprimată de Département du Loiret și de Scott în sensul că Tribunalul a afirmat doar că, în măsura în care Comisia ar fi trebuit să motiveze în mod corespunzător recurgerea la dobânzile compuse, ar fi fost necesar, în acest scop, să demonstreze de asemenea avantajul concret obținut de beneficiarul ajutorului în anii care au urmat acordării ajutorului. Într‑adevăr, este evident că alegerea de a recurge la dobânzile compuse în locul dobânzilor simple utilizate în mod normal în acea perioadă ar fi putut cu greu să fie justificată altfel decât prin existența unui avantaj de care ar fi profita în continuare beneficiarul.
50. Prin urmare, acest motiv este, în primul rând, inoperant în măsura în care raționamentul Tribunalului, în special de la punctul 50 din hotărârea atacată, se dovedește a fi lipsit de pertinență în ceea ce privește decizia de anulare a actului atacat, care se întemeiază exclusiv pe nemotivarea alegerii de a aplica dobânzi compuse.
51. Pe de altă parte, acest motiv este de asemenea lipsit de temei, întrucât se întemeiază pe premisa eronată potrivit căreia Tribunalul ar fi introdus în mod nepermis o condiție ilegală privind constatarea existenței unui ajutor de stat.
E – Cu privire la al cincilea și la al șaselea motiv, referitoare la prețul de vânzare al terenului către Procter & Gamble
1. Argumentele părților
52. Prin intermediul celui de al cincilea motiv al recursului formulat, Comisia susține, citând punctul 51 din hotărârea atacată, că Tribunalul și‑ar fi întemeiat decizia mai degrabă pe „speculații” decât pe probe, inversând, în plus, sarcina probei cu privire la prețul de vânzare al terenului la momentul la care acesta a fost cesionat către Procter & Gamble. Mai exact, potrivit Comisiei, Tribunalul nu ar fi ținut seama de faptul că, astfel cum s‑a arătat în decizia în litigiu, prețul de vânzare al terenului către Procter & Gamble nu ar fi fost niciodată dovedit de societatea beneficiară a ajutorului. Dimpotrivă, Tribunalul ar fi acceptat această valoare ca pe un fapt stabilit.
53. Prin intermediul celui de al șaselea motiv, Comisia susține, în continuare, că Tribunalul ar fi comis o eroare de drept la punctele 51 și 52 din hotărârea atacată, afirmând că însăși Comisia ar fi trebuit să examineze, în decizia sa, prețul cesiunii terenului către Procter & Gamble în 1998, după 11 ani de la acordarea ajutorului de stat. Dimpotrivă, potrivit Comisiei, acest preț de vânzare nu ar avea nicio pertinență asupra deciziei privind ajutorul.
54. La rândul lor, Département du Loiret și Scott susțin că al cincilea și al șaselea motiv sunt inadmisibile, întrucât au ca scop să repună în discuție aprecierile Tribunalului privind situația de fapt. În plus, acestea arată că, în orice caz, respectivele motive sunt inoperante din moment ce obiecțiile Tribunalului asupra cărora se concentrează aceste motive sunt, oricum, supraabundente în economia hotărârii atacate.
2. Apreciere
55. Considerăm că observațiile prezentate de Département du Loiret și de Scott sunt, în esență, corecte. Într‑adevăr, pe de o parte, este evident că observațiile Tribunalului cu privire la vânzarea ulterioară a terenului către Procter & Gamble nu au fost determinante pentru decizia acestuia, astfel încât al cincilea și al șaselea motiv ale Comisiei sunt inoperante.
56. Pe de altă parte, în orice caz, Comisia pare să pornească de la o premisă eronată, potrivit căreia afirmațiile Tribunalului contestate în cadrul celui de al cincilea și al celui de al șaselea motiv al recursului ar fi motivat în mod direct alegerea acestuia de a anula decizia, ca și când Tribunalul ar fi plasat printre condițiile necesare pentru stabilirea existenței unui ajutor de stat aprecierea unei serii de elemente intervenite cu mulți ani după pretinsa acordare a ajutorului.
57. În realitate, este evident că afirmațiile Tribunalului referitoare la vânzarea ulterioară a terenului în 1998 se integrează, în contextul raționamentului acestuia, în cadrul constatării de fapt potrivit căreia Comisia nu și‑a motivat decizia de a recurge la dobânzile compuse.
58. Prin urmare, Tribunalul a arătat doar, de altfel în mod supraabundent, că alegerea acestui tip de dobânzi în locul dobânzilor simple ar fi putut/trebuit să țină seama de evenimentele ulterioare privind terenul în cauză. În definitiv, Tribunalul nu a afirmat în niciun mod că verificarea condițiilor cesiunii terenului în 1998, după 11 ani de la acordarea ajutorului, ar fi fost necesară pentru stabilirea existenței ajutorului și a incompatibilității acestuia cu piața comună.
59. Prin urmare, considerăm că nici al cincilea și nici al șaselea motiv de recurs nu pot fi reținute.
F – Cu privire la al șaptelea motiv, care, pentru perioada ulterioară deciziei în litigiu, contestă aplicarea de dobânzi diferite de cele aplicate în perioada precedentă
1. Argumentele părților
60. Prin intermediul celui de al șaptelea motiv, Comisia susține că Tribunalul ar fi comis o eroare de drept prin aceea că a evidențiat, la punctul 53 din hotărârea atacată, existența unei contradicții referitoare la faptul că, în sensul articolului 2 din decizia în litigiu, dobânzile aplicate la suma de recuperat ar fi trebuit să fie dobânzi compuse pentru perioada anterioară deciziei și dobânzi simple, în conformitate cu reglementarea națională, pentru perioada dintre data acestei decizii și cea a recuperării efective a sumelor.
61. Mai exact, potrivit Comisiei, nu ar exista nicio contradicție, întrucât, în realitate, dreptul național ar reglementa numai „procedurile” de recuperare a ajutorului, exceptând rata dobânzilor aplicate, care ar constitui un element material și nu unul procedural.
62. În schimb, potrivit Département du Loiret și Scott, decizia în litigiu nu ar conține nicio indicație referitoare la faptul că autoritățile franceze ar trebui să utilizeze dobânzi compuse în vederea actualizării valorii ajutorului pentru perioada dintre data deciziei în litigiu și cea a recuperării efective. Prin urmare, incoerența evidențiată de Tribunal ar fi reală.
2. Apreciere
63. În opinia noastră, al șaptelea motiv invocat de Comisie este de asemenea inoperant. Într‑adevăr, motivul anulării deciziei în litigiu de către Tribunal îl constituie nemotivarea privind alegerea de a recurge la dobânzile compuse. În consecință, argumentul Tribunalului referitor la contradicția dintre diferitele tipuri de dobânzi aplicabile, pe de o parte, pentru perioada dintre acordarea ajutorului și adoptarea deciziei în litigiu și, pe de altă parte, pentru perioada dintre adoptarea acestei decizii și recuperarea efectivă a sumei nu pare a fi decisiv în ceea ce privește anularea acestei decizii, ci, mai degrabă, a fost dezvoltat cu titlu supraabundent.
64. Pe de altă parte, acest motiv pare de asemenea nefondat.
65. Astfel cum a arătat în mod întemeiat Tribunalul, în special la punctul 11 din hotărârea atacată, niciun element al deciziei în litigiu nu conduce la concluzia conform căreia Comisia ar fi intenționat să impună autorităților franceze aplicarea unei rate a dobânzii compuse. Prin urmare, având în vedere cadrul normativ din acea perioadă, nu există nicio îndoială că rata dobânzii care trebuia aplicată pentru perioada dintre adoptarea deciziei în litigiu și recuperarea efectivă a ajutorului ar fi trebuit calculată pe o bază simplă, în conformitate cu dreptul național, și nu pe o bază compusă.
66. De altfel, în recursul formulat, Comisia nu a putut decât să repete, în această privință, că utilizarea dobânzilor compuse ar fi reprezentat singura soluție pentru a remedia în mod eficient acordarea ajutorului de stat(12). Cu toate acestea, este evident că o afirmație generală privind oportunitatea de a utiliza dobânzi compuse nu poate fi suficientă pentru a concluziona că aplicarea acestor dobânzi a fost prevăzută implicit de decizia în litigiu.
67. Prin urmare, reiese, în temeiul considerațiilor precedente, că nici al șaptelea motiv de recurs nu poate fi admis.
G – Cu privire la al optulea motiv, potrivit căruia anularea decisă de Tribunal ar fi trebuit să fie parțială
1. Argumentele părților
68. Prin intermediul celui de al optulea și ultimul motiv de recurs, Comisia susține că, în orice caz, problema privind dobânzile aplicabile poate și trebuie să fie diferențiată de cea privind cuantumul principal al ajutorului, astfel încât Tribunalul, întrucât a evidențiat existența unui viciu privind problema dobânzilor, ar fi trebuit să anuleze decizia în litigiu numai pentru partea referitoare la dobânzi.
69. Cu alte cuvinte, hotărârea atacată, întrucât a anulat decizia în litigiu în totalitate, ar fi disproporționată și nelegală.
70. Département du Loiret și Scott susțin că acest motiv este inadmisibil. Într‑adevăr, întrucât Comisia nu a solicitat niciodată, nici măcar în subsidiar, anularea în parte a deciziei în litigiu, o astfel de cerere, formulată pentru prima dată în etapa recursului, ar constitui o extindere a obiectului litigiului interzisă în sensul articolului 58 din Statutul Curții de Justiție și al articolului 113 din Regulamentul de procedură al acesteia.
71. De altfel, cu privire la fond, acest motiv ar fi de asemenea nefondat, deoarece problema privind calculul dobânzilor nu ar putea fi separată cu ușurință de restul deciziei în litigiu, astfel încât cererea Comisiei ar reprezenta, în definitiv, o cerere de modificare (și nu doar de anulare în parte) a deciziei în litigiu, ceea ce, în cazul unui domeniu în care instanța comunitară nu dispune de o competență denumită „de fond”, ar fi în mod evident imposibil.
72. În orice caz, decizia de anulare a Tribunalului s‑ar întemeia de asemenea pe alte obiecții reținute împotriva deciziei în litigiu.
2. Apreciere
73. Cel de al optulea motiv invocat de Comisie este, fără nicio îndoială, cel mai complex și, prin urmare, necesită o analiză aprofundată. În special, este necesar să se examineze separat problema admisibilității și cea a temeiniciei acestui motiv.
a) Cu privire la admisibilitatea motivului
74. Admisibilitatea motivului trebuie să fie examinată sub două aspecte diferite. În primul rând, se pune problema dacă, dincolo de textul însuși al dispozitivului hotărârii atacate, aceasta nu constituie deja o anulare în parte a deciziei în litigiu. În al doilea rând, va trebui examinată excepția, ridicată de Département du Loiret și de Scott, privind inadmisibilitatea acestui motiv ca urmare a noutății sale.
i) Cu privire la existența unei posibile anulări în parte a deciziei în litigiu
75. S‑ar putea susține că motivul invocat de Comisie se întemeiază pe o premisă eronată. Într‑adevăr, în pofida modului de redactare a dispozitivului hotărârii atacate, aceasta ar putea fi considerată, în toate privințele, o anulare în parte.
76. Curtea a avut deja ocazia să afirme, în hotărârea cunoscută sub numele „Baby‑dry”(13), că ne aflăm în prezența unei anulări în parte atunci când Tribunalul pronunță o hotărâre care, chiar dacă prevede în dispozitiv doar anularea deciziei atacate, admite numai o parte din motivele invocate de reclamantă, confirmând de fapt, în motivarea hotărârii, legalitatea unei părți a deciziei.
77. Prin această anulare în parte, deși actul atacat este abrogat în totalitate, instituția care l‑a adoptat poate, în fapt, să îl adopte din nou, sub rezerva unor modificări mai mult sau mai puțin importante, lăsând totuși o parte intactă(14): aceasta ar fi, în cazul deciziei în litigiu, partea referitoare la constatarea incompatibilității cu piața comună a ajutorului și la stabilirea valorii „istorice” a acestuia, cu excepția actualizării sale ulterioare.
78. Cu alte cuvinte, pentru a relua raționamentul Curții din Hotărârea Baby‑dry, citată anterior, în hotărârea atacată, Tribunalul, cu toate că a anulat în mod formal decizia în litigiu în totalitate, cel puțin pentru partea referitoare la teren, prin faptul că nu s‑a pronunțat cu privire la celelalte motive de recurs, a lăsat de fapt să subziste acea parte a deciziei care nu privea calculul dobânzilor(15).
79. Din această perspectivă, motivul ar fi inadmisibil pentru lipsa interesului de a exercita acțiunea(16), întrucât, prin acest motiv, Comisia ar formula o cerere (separarea părții referitoare la dobânzi și anularea numai a acestei părți) la care Tribunalul ar fi răspuns deja, în esență, în mod favorabil(17).
80. Pe de altă parte, se observă că, în cauza Baby‑dry, citată anterior, Tribunalul a respins în mod explicit o parte din motivele invocate de societatea reclamantă: în schimb, în hotărârea atacată în prezenta cauză, unele motive pur și simplu nu au fost tratate în mod explicit. Totuși, în cauza Baby‑dry, ca și în prezenta cauză, hotărârea Tribunalului „nu dă, în realitate, decât parțial satisfacție recurentei”(18).
81. Prin urmare, în temeiul raționamentului pe care l‑am prezentat mai sus, al optulea motiv ar trebui să fie declarat inadmisibil. Cu toate acestea, considerăm că această interpretare, deși este interesantă, nu poate fi reținută.
82. Într‑adevăr, în opinia noastră, nu există nicio îndoială cu privire la intenția Tribunalului, în prezenta cauză, de a anula decizia în litigiu în totalitate sau, mai exact, pentru întreaga parte care privește achiziționarea terenului la un preț preferențial. Prin urmare, nu este cazul unei „anulări în parte” decât, cel mult, în sensul în care Comisia ar putea adopta un nou act care să modifice partea referitoare la dobânzi și să reia în totalitate celelalte părți ale deciziei în litigiu.
83. Chiar dacă s‑ar putea susține că, din punct de vedere material, adoptarea de către Comisie a unui nou act care să vizeze numai aspectul dobânzilor nu poate fi cu mult diferită de adoptarea unei noi decizii destinate să se substituie în totalitate celei precedente (cu toate că s‑ar deosebi de aceasta numai prin partea referitoare la dobânzi), cele două situații nu pot fi considerate complet echivalente.
84. Într‑adevăr, în cazul unei anulări în parte („în partea în care”), decizia în litigiu ar continua să existe ca atare, deși ar fi necesar ca partea anulată să fie înlocuită. În schimb, în cazul unei anulări pure și simple, chiar dacă în motivare se precizează că privește un anumit aspect al actului atacat, anularea în totalitate ar însemna, în orice caz (cel puțin temporar), dispariția totală a actului atacat.
85. În consecință, considerăm că, în mod legitim, Comisia poate aspira la „salvarea” cel puțin a unei părți din decizia în litigiu și că, prin urmare, aceasta are interes să exercite acțiunea cu privire la motivul în discuție.
ii) Cu privire la eventuala noutate a motivului
86. Astfel cum am arătat, Département du Loiret și Scott susțin că acest motiv ar fi inadmisibil, întrucât ar extinde obiectul litigiului dedus inițial judecății Tribunalului. Aceste părți fac trimitere în special la Hotărârea Curții IPK‑München/Comisia(19). În această cauză, motivul invocat de Comisie în cadrul recursului formulat, în susținerea afirmației sale potrivit căreia, în primă instanță, Tribunalul ar fi trebuit să anuleze numai în parte, și nu în totalitate, decizia care făcea obiectul acțiunii cu care acesta fusese sesizat, a fost declarat inadmisibil. Mai exact, Curtea a arătat cu această ocazie că, „în fața Tribunalului, Comisia nici nu a solicitat ca eventuala anulare a deciziei în litigiu să fie parțială, nici nu a invocat un alt motiv precum cel în speță”(20): prin urmare, acest motiv trebuia considerat ca fiind nou și, în consecință, inadmisibil.
87. În mod evident, dacă urmăm raționamentul evocat mai sus, motivul pe care îl examinăm aici ar putea fi declarat de asemenea inadmisibil.
88. Considerăm totuși că, în prezenta cauză, este preferabilă o soluție diferită, fapt care se justifică prin două serii de considerații.
89. În primul rând, în opinia noastră, Comisia nu invocă aici noi motive de drept în susținerea cererilor sale, ci se limitează la a critica logica Tribunalului în ceea ce privește o consecință precisă (anularea în totalitate a deciziei în litigiu) întemeiată pe o premisă precisă (insuficiența motivării privind calculul dobânzilor). În acest sens, obiecțiile Comisiei nu constituie o nouă cerere, ci contestă doar raționamentul logic al Tribunalului.
90. În această privință, trebuie observat că, potrivit jurisprudenței, aspectele privind caracterul contradictoriu sau insuficient al motivării unei hotărâri a Tribunalului sunt în mod constant calificate ca probleme de drept, care pot fi invocate în fața Curții ca motive de recurs în sensul articolului 58 din Statutul Curții de Justiție(21). În plus, deși se declară necompetentă în ceea ce privește aprecierea situației de fapt, Curtea a afirmat că, în cadrul unui recurs, este de competența sa să exercite „un control asupra calificării juridice a acestei situații de fapt și asupra consecințelor legale desprinse de Tribunal pe baza acesteia”(22) (sublinierea noastră). Prin urmare, considerăm că, în prezenta cauză, Comisia poate să reproșeze în mod legitim Tribunalului, în fața Curții, o eroare de logică în motivarea hotărârii sale.
91. În al doilea rând, deși am dori să privim această problemă din perspectiva motivelor invocate de Comisie, astfel cum procedează Scott și Département du Loiret, ni se pare clar faptul că problema privind aspectul în litigiu trebuie examinată mai degrabă ca o „cerere” decât ca un „motiv”. Într‑adevăr, Comisia prezintă nu atât un „motiv” nou, cât, mai ales, o „cerere” nouă.
92. Considerăm totuși că ceea ce solicită Comisia în prezentul motiv poate fi definit ca o cerere „minoră” în raport cu cererea sa „majoră”, și anume mai extinsă, cu care aceasta a sesizat Tribunalul, precum și, în cadrul recursului, Curtea. În mod evident, această cerere „majoră” urmărește să obțină respingerea în totalitate a cererilor de anulare formulate de Département du Loiret.
93. Or, suntem de părere că se poate considera că cererea mai extinsă cu care Tribunalul a fost deja sesizat cuprinde și cererea mai restrânsă. Prin urmare, nu ne aflăm în prezența unei cereri „noi”.
94. De altfel, prin acest motiv, Comisia solicită, în esență, chiar dacă nu face acest lucru în mod foarte clar, iar aceasta nu reiese cu precizie din concluziile sale, anularea în parte a hotărârii Tribunalului și admiterea, tot în parte, a concluziilor sale prezentate în primă instanță, ceea ce este în conformitate cu dispozițiile articolului 113 din Regulamentul de procedură al Curții.
95. Prin urmare, considerăm că acest motiv poate fi declarat admisibil.
b) Cu privire la temeinicia motivului
96. Pentru a putea examina acest motiv pe fond, este necesar să se verifice în primul rând dacă, în cazul care ne interesează, era posibil să se separe, în cadrul deciziei în litigiu, partea referitoare la dobânzi de celelalte elemente ale deciziei, în special de cele privind incompatibilitatea cu dreptul comunitar a ajutorului și la valoarea inițială a acestui ajutor. În cazul unui răspuns afirmativ, va trebui să examinăm în continuare dacă Tribunalul de Primă Instanță ar fi trebuit să sancționeze numai partea din decizie referitoare la dobânzi în loc să anuleze întreaga decizie.
i) Cu privire la posibilitatea de a separa partea referitoare la dobânzi
97. Potrivit unei jurisprudențe constante, anularea în parte a unei decizii a unei instituții comunitare este posibilă numai atunci când părțile a căror anulare este solicitată pot fi în mod clar separate de restul deciziei(23). Această separare este în mod normal „materială” și constă în posibilitatea de a anula anumite articole, anumite alineate sau alte părți clar individualizate ale unui act. Totuși, în opinia noastră, se poate lua în considerare de asemenea posibilitatea unei separări pur „logice”, cum este, în situația de față, separarea dintre stabilirea cuantumului „istoric” al ajutorului și calculul dobânzilor la acest cuantum.
98. În fapt, în hotărârea atacată, Tribunalul nu ar fi putut să anuleze o parte precis identificabilă a deciziei în litigiu, având în vedere că în dispozitiv nu există o parte distinctă care să trateze în mod specific problema dobânzilor. Totuși, Tribunalul ar fi putut anula decizia „în măsura în care” sau „în partea în care” Comisia nu și‑a motivat (în mod suficient) alegerea de a utiliza dobânzi compuse.
99. Prin urmare, considerăm că, în mod concret, partea privind calculul dobânzilor la ajutor poate fi separată de restul deciziei în litigiu.
ii) Cu privire la necesitatea de a anula numai partea referitoare la dobânzi
100. Considerăm că cel de al optulea motiv de recurs invocat de Comisie trebuie să fie admis pentru următoarele motive.
101. În primul rând, trebuie să se observe că, în temeiul cerințelor privind caracterul exhaustiv și securitatea juridică, este posibil să nu se examineze decât anumite motive de recurs – celelalte motive fiind considerate încorporate – doar atunci când motivele primite permit admiterea cererilor reclamantei. Dat fiind că, în situația de față, motivul admis de Tribunal privește numai un aspect specific al deciziei în litigiu, considerăm că instanța nu s‑ar putea limita la examinarea și la admiterea motivului în discuție pentru ca, din aceasta, să deducă anularea deciziei în litigiu în totalitate.
102. Așadar, în opinia noastră, Tribunalul a comis o eroare de drept în logica raționamentului său prin faptul că a dedus din constatarea nelegalității deciziei în ceea ce privește partea referitoare la dobânzi anularea deciziei în litigiu în totalitate.
103. Pe de altă parte, alegerea Tribunalului de a renunța la examinarea tuturor celorlalte motive cu care fusese sesizat de reclamantă are ca efect faptul că, în cazul în care Comisia ar adopta o nouă decizie modificată numai în partea referitoare la calculul dobânzilor, Département du Loiret ar trebui să atace din nou această decizie în fața Tribunalului, invocând încă o dată diferitele motive deja invocate, dar neexaminate. Indiferent de posibilele probleme de admisibilitate a unei asemenea acțiuni, ni se pare evident că acest lucru ar fi contrar oricărui principiu de economie procedurală, cu atât mai importantă într‑o cauză precum aceasta, care privește evenimente petrecute cu peste 20 de ani în urmă.
104. În consecință, propunem Curții să admită cel de al optulea motiv invocat de Comisie, să anuleze hotărârea atacată și să trimită cauza spre rejudecare Tribunalului, pentru ca acesta să stabilească consecințele care se impun ca urmare a nelegalității privind problema dobânzilor și, în plus, să se pronunțe cu privire la celelalte motive de recurs invocate de Département du Loiret. Acest lucru nu aduce cu nimic atingere temeiniciei aprecierii Tribunalului în ceea ce privește motivul referitor la utilizarea de către Comisie a dobânzilor compuse.
VI – Concluzie
105. În lumina considerațiilor care precedă, invităm Curtea:
1) să anuleze Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță al Comunităților Europene din 29 martie 2007, Département du Loiret/Comisia, T‑369/00, în măsura în care Tribunalul a dedus din nelegalitatea care a afectat calculul dobânzilor anularea în totalitate a Deciziei 2002/14/CE a Comisiei din 12 iulie 2000 privind ajutorul de stat pus în aplicare de Franța în favoarea Scott Paper SA/Kimberly‑Clark;
2) să trimită cauza Tribunalului de Primă Instanță al Comunităților Europene spre rejudecare;
3) să dispună soluționarea cererii privind cheltuielile de judecată odată cu fondul.