HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a opta)

13 mai 2015(*)

„Ajutoare de stat – Ajutor de restructurare acordat de Austria în favoarea grupului Austrian Airlines – Decizie prin care ajutorul este declarat compatibil cu piața comună, sub rezerva anumitor condiții – Privatizarea grupului Austrian Airlines – Determinarea beneficiarului ajutorului – Linii directoare privind ajutorul de stat pentru salvarea și restructurarea întreprinderilor aflate în dificultate”

În cauza T‑511/09,

Niki Luftfahrt GmbH, cu sediul în Viena (Austria), reprezentată de H. Asenbauer și A. Habeler, avocați,

reclamantă,

împotriva

Comisiei Europene, reprezentată inițial de B. Martenczuk și de K. Gross, în calitate de agenți, asistați de G. Quardt, avocat, ulterior de B. Martenczuk și de R. Sauer, în calitate de agenți, asistați de G. Quardt și de J. Lipinsky, avocați,

pârâtă,

susținută de

Republica Austria, reprezentată de C. Pesendorfer și de M. Klamert, în calitate de agenți,

de

Deutsche Lufthansa AG, cu sediul în Köln (Germania), reprezentată inițial de H.‑J. Niemeyer, de H. Ehlers și de M. Rosenberg și ulterior de H.‑J. Niemeyer, de H. Ehlers, de C. Kovács și de S. Völcker, avocați,

de

Austrian Airlines AG, cu sediul în Viena, reprezentată inițial de H.‑J. Niemeyer, de H. Ehlers și de M. Rosenberg și ulterior de H.‑J. Niemeyer, de H. Ehlers și de C. Kovács, avocați,

și de

Österreichische Industrieholding AG, cu sediul în Viena, reprezentată de T. Zivny, de P. Lewisch și de H. Kristoferitsch, avocați,

interveniente,

având ca obiect o cerere de anulare a Deciziei 2010/137/CE a Comisiei din 28 august 2009 privind ajutorul de stat C 6/09 (ex N 663/08) – Austria Austrian Airlines – Plan de restructurare (JO 2010, L 59, p. 1) prin care se declară compatibil cu piața comună, sub rezerva anumitor condiții, ajutorul de restructurare acordat de Republica Austria în beneficiul grupului Austrian Airlines în cadrul preluării acestuia din urmă de grupul Lufthansa,

TRIBUNALUL (Camera a opta),

compus din domnul D. Gratsias, președinte, doamna M. Kancheva (raportor) și domnul C. Wetter, judecători,

grefier: doamna K. Andová, administrator,

având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 25 iunie 2014,

pronunță prezenta

Hotărâre

 Istoricul cauzei

1        Grupul Austrian Airlines (denumit în continuare „Austrian Airlines”) este alcătuit din trei întreprinderi: Austrian Airlines Österreichische Luftverkehrs AG, un operator de transport aerian cu activitate preponderentă în domeniul rețelelor, înființat în 1957, Tiroler Luftfahrt GesmbH, o filială regională înființată în 1978, și Lauda Air Luftfahrt GmbH, o societate pentru zboruri charter înființată în 1979. Austrian Airlines este un transportator aerian cu sediul în Viena (Austria) și operează zboruri în nodurile aeriene reprezentate de aeroportul internațional din Viena și de aeroportul din Innsbruck (Austria). Austrian Airlines este membru al Star Alliance. Republica Austria a deținut 41,56 % din participațiile în cadrul Austrian Airlines, prin intermediul holdingului de stat Österreichische Industrieholding AG (denumit în continuare „ÖIAG”), și era, în această calitate, acționarul majoritar al Austrian Airlines.

2        Reclamanta, Niki Luftfahrt GmbH, este o societate de drept austriac cu sediul în Viena care exploatează o companie aeriană cunoscută sub numele „FlyNiki” sau „Niki”. Aceasta operează cu plecare din Viena, din Linz (Austria), din Salzburg (Austria), din Graz (Austria) și din Innsbruck, de unde asigură în special zboruri având ca destinație toată Europa și Africa de Nord. La data introducerii acțiunii, 76 % din capitalul reclamantei era deținut de Privatstiftung Lauda (Fundația privată Lauda) și 24 % de cea de a doua companie aeriană germană, Air Berlin.

3        Austrian Airlines se confruntă de mai mulți ani cu dificultăți financiare importante. Ținând seama de aceste dificultăți, guvernul federal austriac a acordat la 12 august 2008 un mandat de privatizare care împuternicește ÖIAG să înstrăineze toate participațiile deținute la Austrian Airlines. La 29 octombrie 2008, mandatul a fost prelungit până la 31 decembrie 2008.

4        La 13 august 2008, ÖIAG a publicat anunțuri în presa austriacă și în presa internațională prin care invita potențialii investitori să își manifeste interesul față de achiziționarea acțiunilor pe care le deținea în cadrul Austrian Airlines. Ofertanții aveau posibilitatea de a‑și manifesta interesul până la 24 august 2008. În total, doisprezece investitori și‑au exprimat interesul.

5        La 28 august 2008, potențialii investitori au fost informați cu privire la necesitatea de a prezenta un concept de preluare până la 12 septembrie 2008. Conceptul trebuia să conțină informații despre ofertant, un concept strategic pentru viitorul Austrian Airlines, o propunere pentru structura tranzacției, informații privind finanțarea planificată, precum și anumite informații suplimentare cu privire la conținutul contractului (asigurări, garanții). Au fost transmise doar trei concepte de preluare de Air France/KLM, de Deutsche Lufthansa AG (denumită în continuare „Lufthansa”) și, respectiv, de operatorul rus de transport S7.

6        La 16 septembrie 2008, s‑a solicitat celor trei întreprinderi care au depus un concept de preluare să formuleze până la 21 octombrie 2008 oferta definitivă fără menționarea prețului de cumpărare și să transmită până la 24 octombrie 2008 oferta definitivă cu menționarea prețului de cumpărare.

7        La 21 octombrie 2008, Lufthansa a fost unicul ofertant care a transmis o ofertă, incluzând un contract și un concept strategic, fără comunicarea prețului, conform solicitării. La 24 octombrie 2008, Lufthansa a formulat o ofertă cu caracter obligatoriu cu menționarea prețului pe care era dispusă să îl plătească pentru participațiile deținute de ÖIAG în cadrul Austrian Airlines.

8        Oferta de preluare prevedea următoarele:

–        Lufthansa achită ÖIAG un preț de cumpărare de 366 268,75 EUR;

–        ÖIAG primește un certificat de recuperare, care poate conferi dreptul la o plată suplimentară în valoare de până la 162 000 000 EUR;

–        ÖIAG achită prin intermediul unui vehicul investițional specializat (SPV) o sumă în valoare de 500 000 000 EUR, care va fi utilizată pentru o majorare a capitalului Austrian Airlines.

9        În ceea ce privește certificatul de recuperare, era prevăzut că, în termen de trei ani de la închidere, respectiv cel mai târziu după prezentarea situațiilor financiare pentru exercițiul care se încheie la 31 decembrie 2011, ÖIAG ar încasa o plată suplimentară în valoare de până la 162 000 000 EUR.

10      Acțiunile Austrian Airlines deținute de ÖIAG trebuiau să fie dobândite de Österreichische Luftverkehrs‑Holding‑GmbH, deținută 49,8 % de Österreichische Luftverkehrs‑Beteiligungs‑GmbH, aceasta din urmă fiind deținută 100 % de Lufthansa, și, respectiv, 50,2 % de Österreichische Luftverkehrs‑Privatstiftung, fundație de drept austriac al cărei fondator este Österreichische Luftverkehrs‑Beteiligungs.

11      În paralel cu această tranzacție, Österreichische Luftverkehrs‑Holding GmbH trebuia să achiziționeze toate celelalte acțiuni ale Austrian Airlines prin intermediul unei oferte de preluare sau al unei operațiuni de „squeeze out” (preluare obligatorie a pachetelor minoritare) pentru a se asigura cu privire la proprietatea tuturor acțiunilor acesteia din urmă.

12      Tranzacția a fost aprobată la 3 decembrie 2008 de către Consiliul de supraveghere al Lufthansa, iar la 5 decembrie 2008 de către Consiliul de supraveghere al ÖIAG.

13      La 21 decembrie 2008, Republica Austria a notificat Comisiei Comunităților Europene măsurile referitoare la proiectul de vânzare a participațiilor sale la capitalul Austrian Airlines.

14      În paralel, Republica Austria a notificat Comisiei, la 19 decembrie 2008, decizia sa de a acorda un ajutor de salvare sub forma unei garanții de 100 % în beneficiul Austrian Airlines pentru a permite acesteia din urmă obținerea unei finanțări prin credite în valoare de 200 de milioane EUR.

15      Prin decizia din 19 ianuarie 2009 cu privire la ajutorul de stat NN 72/08, Austrian Airlines – Ajutor de salvare, Comisia a aprobat acest ajutor de salvare sub forma unei garanții care trebuia să înceteze în momentul în care Comisia ar formula o decizie definitivă cu privire la ajutorul notificat în cadrul procedurii de vânzare sau al planului de restructurare prezentate de autoritățile austriece.

16      Prin scrisoarea din 11 februarie 2009, Comisia a comunicat Republicii Austria decizia sa de deschidere a unei proceduri oficiale de investigare a ajutoarelor de stat prevăzută la articolul 88 alineatul (2) CE, cu privire la măsurile prezentate de Republica Austria în vederea cesionării participațiilor sale în Austrian Airlines.

17      La 11 martie 2009, Republica Austria a transmis Comisiei comentariile sale cu privire la inițierea procedurii oficiale de investigare.

18      În aceeași zi, decizia de deschidere a procedurii oficiale de investigare a făcut obiectul unei publicări în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, Comisia solicitând părților interesate să își prezinte observațiile (JO 2009, C 57, p. 8).

19      În această decizie, Comisia preciza, mai întâi, că trebuia să stabilească dacă prețul plătit de Lufthansa pentru participația ÖIAG în Austrian Airlines reprezenta prețul pieței. În această privință, Comisia exprima îndoielile sale cu privire la caracterul deschis, transparent și necondiționat al tranzacției și în privința valorii certificatului de recuperare. Comisia menționa că, în ipoteza în care suma plătită pentru Austrian Airlines nu ar corespunde prețului de piață, atunci diferența dintre suma plătită și prețul de piață ar trebui să fie considerată ajutor de stat.

20      Comisia considera, în continuare, că trebuia să examineze afirmația Republicii Austria potrivit căreia suma plătită de Lufthansa nu constituia ajutor de stat, întrucât orice scenariu alternativ pentru ÖIAG ar fi determinat costuri mai mari.

21      În sfârșit, întrucât Republica Austria propusese un plan de restructurare în ipoteza în care Comisia ar fi apreciat că măsura notificată constituia ajutor de stat, Comisia preciza că trebuia să verifice dacă planul menționat era compatibil cu Comunicarea Comisiei din 1 octombrie 2004 referitoare la Liniile directoare comunitare privind ajutorul de stat pentru salvarea și restructurarea întreprinderilor aflate în dificultate (JO C 244, p. 2, Ediție specială, 08/vol. 4, p. 187) (denumite în continuare „liniile directoare din 2004”) și cu Comunicarea Comisiei din 10 decembrie 1994 privind aplicarea articolelor [87 CE] și [88 CE] și a articolului 61 din Acordul privind SEE ajutoarelor de stat din sectorul aviației (JO C 350, p. 5) (denumite în continuare „liniile directoare în sectorul aviației din 1994”).

22      Comisia a primit observațiile părților interesate, inclusiv pe ale reclamantei, și le‑a trimis Republicii Austria la 15 aprilie 2009.

23      Republica Austria a transmis Comisiei observațiile sale privind punctele de vedere ale părților interesate la 8 mai 2009.

24      În aceeași zi, Comisia a primit notificarea unui proiect de concentrare prin care Lufthansa trebuia să preia controlul exclusiv asupra Austrian Airlines.

25      La cererea Republicii Austria, au avut loc reuniuni la 7 mai și la 18 mai 2009 având ca obiect privatizarea Austrian Airlines. Ca urmare a acestor reuniuni, la 22 mai 2009 și la 18 iunie 2009 au fost transmise informațiile suplimentare solicitate de Comisie.

26      La 28 august 2009, Comisia a adoptat Decizia 2010/137/CE privind ajutorul de stat C 6/09 (ex N 663/08) – Austria Austrian Airlines – Plan de restructurare (JO 2010, L 59, p. 1), prin care ajutorul de restructurare acordat de Republica Austria în favoarea Austrian Airlines a fost declarat compatibil cu piața comună, sub rezerva anumitor condiții (denumită în continuare „decizia atacată”).

27      După ce a invitat Republica Austria să îi indice, conform articolului 25 din Regulamentul nr. 659/1999 al Consiliului din 22 martie 1999 de stabilire a normelor de aplicare a articolului [88] din Tratatul CE (JO L 83, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 41), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1791/2006 al Consiliului din 20 noiembrie 2006 de adaptare a anumitor regulamente și decizii adoptate în domeniile liberei circulații a mărfurilor, liberei circulații a persoanelor, dreptului societăților comerciale, politicii în domeniul concurenței, agriculturii (inclusiv legislația sanitar‑veterinară și fitosanitară), politicii în domeniul transporturilor, fiscalității, statisticii, energiei, mediului, cooperării în domeniile justiției și afacerilor interne, uniunii vamale, relațiilor externe, politicii externe și de securitate comune și instituțiilor, având în vedere aderarea Bulgariei și a României (JO L 363, p. 1, Ediție specială, 01/vol. 7, p. 15), informațiile pe care le considera ca intrând sub incidența obligației de a păstra secretul profesional, Comisia a publicat la 9 martie 2010, conform articolului 26 alineatul (3) din același regulament, o versiune neconfidențială a deciziei atacate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

28      La 28 august 2009, Comisia a adoptat de asemenea Decizia C(2009) 6690 final (cazul COMP/M.5440 – Lufthansa/Austrian Airlines) privind declararea ca fiind compatibilă cu piața comună și cu Acordul privind SEE, sub rezerva respectării angajamentelor propuse, a operațiunii de concentrare de întreprinderi prin care se urmărea preluarea de către Lufthansa a controlului exclusiv asupra grupului Austrian, al cărei rezumat a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JO 2010, C 16, p. 11, denumită în continuare „decizia de autorizare a concentrării”).

29      În decizia atacată, Comisia a considerat că prețul de cumpărare plătit de Lufthansa către ÖIAG în schimbul acțiunilor deținute de aceasta din urmă în capitalul Austrian Airlines corespundea unui preț negativ, întrucât rezulta din diferența dintre, pe de o parte, cuantumul subvenției plătite în favoarea Austrian Airlines și, pe de altă parte, cuantumul certificatului de recuperare, precum și cel plătit pentru dobândirea de acțiuni ale ÖIAG. După ce a examinat valoarea acțiunilor deținute de ÖIAG în Austrian Airlines, Comisia a ajuns la concluzia că prețul negativ propus de Lufthansa corespundea prețului de piață și, în consecință, nu putea fi considerat un ajutor în favoarea Lufthansa.

30      Comisia a amintit totuși că, în cazul în care o întreprindere este vândută de stat la un preț negativ, împrejurarea că acest preț corespunde prețului de piață nu reprezintă un criteriu suficient pentru a concluziona că statul a acționat asemenea unui investitor în economia de piață și că nu a fost acordat niciun ajutor de stat. Un asemenea investitor trebuie în fapt să compare prețul negativ de piață cu costurile generate în sarcina sa în cazul opțiunilor alternative. În această privință, Comisia a apreciat că, în speță, insolvabilitatea Austrian Airlines, al cărei cost ar fi fost egal cu zero pentru stat, ar fi reprezentat o opțiune mai avantajoasă pentru acesta din urmă decât vânzarea participației sale în Austrian Airlines la un preț negativ. În consecință, Comisia a apreciat că suma totală a prețului negativ trebuia considerată finanțare acordată de stat în beneficiul Austrian Airlines și că atribuirea acestei finanțări, imputabilă statului, unei întreprinderi care se află în concurență cu alți operatori de transport aerian comunitari afecta schimburile comerciale între statele membre și constituia, în consecință, un ajutor de stat în sensul articolului 87 alineatul (1) CE.

31      După ce a examinat ajutorul în cauză, Comisia a considerat că acesta constituia, sub rezerva respectării anumitor condiții și în măsura în care planul de restructurare notificat Comisiei a fost pus în aplicare integral, un ajutor compatibil cu piața comună în sensul articolului 87 alineatul (3) litera (c) CE.

32      Dispozitivul deciziei atacate are următorul cuprins:

„Articolul 1

Ajutorul de restructurare acordat de Austria în beneficiul Austrian Airlines este compatibil cu piața comună, sub rezerva condițiilor și cerințelor prevăzute în articolul 2, conform articolului 87 alineatul (3) litera (c) […] CE, în măsura aplicării integrale a planului de restructurare notificat Comisiei.

Articolul 2

(1)      Austria adoptă măsurile necesare pentru ca Austrian Airlines să își reducă înainte de finalul anului 2010 capacitatea totală în ceea ce privește numărul de locuri‑kilometri oferite (ASK) cu 15 % în raport cu nivelul din ianuarie 2008. În consecință, creșterea capacității Austrian Airlines va fi limitată la media ratei de creștere pentru operatorii de transport aerian care fac parte din Association of European Airlines. Această limită maximă rămâne în vigoare până la finalul anului 2015 sau până când Austrian Airlines obține un EBIT echilibrat (prag de rentabilitate), dacă această situație survine înainte.

(2)      Austria adoptă măsurile necesare pentru ca până la 30 septembrie 2009 Austrian Airlines să își reducă la 25 % participațiile deținute la Schedule Coordination Austria GmbH și pentru ca Flughafen Wien AG sau altă parte controlată de Austrian Airlines sau de Flughafen Wien AG să nu dețină un pachet majoritar la Schedule Coordination Austria GmbH în urma acestui proces de restructurare.

(3)      Austria adoptă măsurile necesare pentru a asigura respectarea condițiilor prevăzute în decizia de fuziune în speța COMP/M.5440 – Lufthansa/Austrian Airlines.

(4)      Austria denunță acordurile aeriene bilaterale care nu conțin clauza cu privire la desemnarea comunitară sau le renegociază conform dispozițiilor din Regulamentul (CE) nr. 847/2004. Austria informează Comisia cu privire la măsurile adoptate pentru a asigura compatibilitatea acestor acorduri cu dreptul comunitar în ceea ce privește recunoașterea desemnării comunitare.

(5)      Austria prezintă Comisiei până la 31 decembrie 2009 un raport cu privire la progresele și gestionarea planului de restructurare, precum și cu privire la măsurile adoptate prin care este redusă participația Austrian Airlines la Schedule Coordination Austria GmbH. Austria notifică până la 31 aprilie 2010 demersurile efectuate pentru aplicarea articolului 2 alineatul (4). Austria prezintă Comisiei raporturi anuale cu privire la transpunerea în practică a planului de restructurare, precum și cu privire la ratele de creștere a capacității din fiecare an până în 2015.

Articolul 3

Prezenta decizie se adresează Republicii Austria.”

 Procedură

33      Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 21 decembrie 2009, reclamanta a introdus prezenta acțiune în temeiul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE.

34      Prin înscrisul depus la grefa Tribunalului la 23 aprilie 2010, Republica Austria a formulat o cerere de intervenție în prezenta procedură în susținerea concluziilor Comisiei. Prin Ordonanța din 15 iunie 2010, președintele Camerei a șasea a Tribunalului a admis cererea de intervenție a Republicii Austria.

35      Prin înscrisul depus la grefa Tribunalului la 27 aprilie 2010, Lufthansa și Austrian Airlines au formulat o cerere de intervenție în susținerea concluziilor Comisiei.

36      Prin înscrisul depus la grefa Tribunalului la 7 mai 2010, ÖIAG a formulat o cerere de intervenție în susținerea concluziilor Comisiei.

37      Prin înscrisul depus la grefa Tribunalului la 30 august 2010, Republica Austria a depus un memoriu în intervenție.

38      Întrucât compunerea camerelor Tribunalului a fost modificată, judecătorul raportor a fost repartizat la Camera a șaptea, căreia, în consecință, i‑a fost atribuită prezenta cauză la 27 septembrie 2010.

39      Prin înscrisul depus la grefa Tribunalului la 18 octombrie 2010, reclamanta a depus observații cu privire la memoriul în intervenție al Republicii Austria.

40      Prin înscrisurile depuse la grefa Tribunalului la 11 noiembrie 2010, Comisia și Republica Austria au depus observații cu privire la cererile de luare a unor măsuri de organizare a procedurii și cu privire la cererea de îndeplinire a unor activități de cercetare judecătorească formulate de reclamantă în observațiile sale cu privire la memoriul în intervenție al Republicii Austria.

41      Prin Ordonanța din 29 noiembrie 2010, președintele Camerei a șaptea a Tribunalului a admis cererile de intervenție ale Lufthansa, Austrian Airlines și ÖIAG.

42      Prin înscrisurile depuse la grefa Tribunalului la 14 februarie 2011, Lufthansa, Austrian Airlines și ÖIAG au depus memorii în intervenție.

43      Prin înscrisul depus la grefa Tribunalului la 13 mai 2011, reclamanta a depus observații cu privire la memoriile în intervenție ale Lufthansa, Austrian Airlines și ÖIAG.

44      Întrucât compunerea camerelor Tribunalului a fost modificată, judecătorul raportor a fost repartizat la Camera întâi, căreia, în consecință, i‑a fost atribuită prezenta cauză la 16 mai 2012.

45      Prin Ordonanța din 10 iulie 2012 referitoare la o măsură de cercetare judecătorească privind prezentarea de documente, Tribunalul, după ce a constatat, în primul rând, că Comisia contesta admisibilitatea anumitor argumente ale reclamantei pentru motivul că acestea se bazau pe informații detaliate care nu figurau în versiunea neconfidențială a deciziei atacate publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, în al doilea rând, că reclamanta anexase la cererea sa versiunea neconfidențială a deciziei atacate și, în al treilea rând, că informațiile eliminate din versiunea neconfidențială a deciziei atacate erau necesare pentru buna înțelegere a deciziei și, prin urmare, necesare de asemenea pentru soluționarea litigiului, a solicitat Comisiei, în temeiul articolului 65 litera (b), al articolului 66 alineatul (1) și al articolului 67 alineatul (3) al doilea paragraf din Regulamentul de procedură al Tribunalului, să prezinte versiunea completă a deciziei atacate, astfel cum aceasta fusese notificată destinatarului său, Republica Austria. În ordonanță, se preciza că versiunea completă a deciziei atacate nu ar fi comunicată reclamantei, nici celorlalte părți la procedură, cu excepția Republicii Austria, care era deja destinatarul deciziei, în acest stadiu al procedurii. Comisia a răspuns acestei solicitări la 25 iulie 2012.

46      La 11 iulie 2012, Tribunalul, în temeiul articolului 64 din Regulamentul de procedură, a invitat reclamanta să precizeze dacă avusese acces la versiunea completă a deciziei atacate, astfel cum a fost notificată Republicii Austria. Reclamanta a răspuns în mod afirmativ la această întrebare la 26 iulie 2012.

47      La 18 februarie 2013, Tribunalul a adresat mai multe cereri părților în cadrul unor măsuri de organizare a procedurii prevăzute la articolul 64 alineatul (3) literele (b) și (c) din Regulamentul de procedură.

48      Mai întâi, după ce a constatat că informațiile detaliate cuprinse în cererea introductivă, care nu figurau în versiunea deciziei atacate publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, erau cuprinse în versiunea completă a acesteia din urmă și că reclamanta confirmase că luase cunoștință de versiunea completă a deciziei atacate pentru pregătirea acțiunii sale, Tribunalul a invitat Comisia să își completeze apărarea și să se pronunțe cu privire la integralitatea motivelor, a criticilor și a argumentelor dezvoltate în cererea menționată cu privire la care aceasta nu luase încă poziție pentru motivul că, în acest mod, ar încălca obligația de respectare a secretului profesional prevăzută la articolul 339 TFUE.

49      Ulterior, Tribunalul a solicitat Comisiei să indice dacă și în ce măsură se putea renunța la confidențialitatea tuturor informațiilor cuprinse în versiunea completă a deciziei atacate în privința reclamantei și a celorlalte părți la procedură în scopul prezentului litigiu. În ipoteza în care Comisia dorea să mențină confidențialitatea tuturor acestor informații, era rugată să motiveze menținerea aplicării regimului de confidențialitate pentru fiecare element pretins confidențial în scopul de a permite Tribunalului să ia o decizie în această privință în temeiul articolului 67 alineatul (3) al doilea paragraf din Regulamentul de procedură.

50      În sfârșit, Tribunalul a invitat de asemenea intervenientele să prezinte un aviz motivat cu privire la caracterul confidențial al versiunii complete a deciziei atacate.

51      Republica Austria și ÖIAG au răspuns la această măsură de organizare a procedurii la 14 martie și, respectiv, la 18 martie 2013. Comisia, Austrian Airlines și Lufthansa au răspuns la 19 martie 2013.

52      Întrucât Comisia s‑a limitat, în răspunsul său din 19 martie 2013, pentru a justifica menținerea confidențialității versiunii complete a deciziei atacate, să facă trimitere la refuzul Republicii Austria de a renunța la confidențialitatea deciziei menționate, Tribunalul, la 18 iulie 2013, a rugat Comisia, în temeiul articolului 64 alineatul (3) literele (a) și (b) din Regulamentul de procedură, să menționeze motivele care au determinat‑o să accepte cererea de confidențialitate a Republicii Austria pentru fiecare element pretins confidențial din versiunea completă a deciziei atacate, precizând criteriile aplicate pentru a decide că era vorba despre informații care pot face obiectul obligației de păstrare a secretului profesional, în special în sensul Comunicării C(2003) 4582 a Comisiei din 1 decembrie 2003 privind secretul profesional în deciziile din domeniul ajutorului de stat (JO C 297, p. 6, Ediție specială, 08/vol. 4, p. 52). Comisia a răspuns la această măsură de organizare a procedurii la 19 septembrie 2013.

53      Întrucât compunerea camerelor Tribunalului a fost modificată, judecătorul raportor a fost repartizat la Camera a opta, căreia, în consecință, i‑a fost atribuită prezenta cauză la 1 octombrie 2013.

54      La 14 noiembrie 2013, Tribunalul, după ce a examinat argumentele Comisiei și ale intervenientelor cu privire la confidențialitatea informațiilor cuprinse în versiunea completă a deciziei atacate, a decis să o trimită Comisiei și a adoptat o nouă măsură de organizare a procedurii, prin care a invitat Comisia să prezinte o nouă versiune a deciziei atacate, în care trebuia să oculteze numai informațiile confidențiale care nu erau menționate în înscrisurile reclamantei, în vederea notificării sale celorlalte părți la procedură.

55      Prin scrisoarea din 3 decembrie 2013, Comisia a refuzat să dea curs acestei măsuri de organizare a procedurii pentru motivul, în special, că, întrucât Tribunalul i‑a trimis înapoi versiunea integrală confidențială a deciziei atacate și nu a contestat temeinicia deciziei prin care aceasta eliminase anumite informații din versiunea publică neconfidențială a deciziei atacate, ea nu se considera obligată să pregătească o nouă versiune a deciziei atacate.

56      Prin Ordonanța din 27 ianuarie 2014, Tribunalul, pe de o parte, a solicitat Comisiei să prezinte o versiune a deciziei atacate în care trebuia să oculteze numai informațiile confidențiale care nu erau menționate în înscrisurile reclamantei și, pe de altă parte, a decis că acest document ar putea fi consultat la grefa Tribunalului de către reprezentanții reclamantei, precum și de către reprezentanții Republicii Austria și cei ai ÖIAG, ai Lufthansa și ai Austrian Airlines, după comunicarea sa și până la data ședinței, fără a putea fi făcute copii. Comisia a dat curs acestei măsuri de cercetare judecătorească la 13 februarie 2014.

57      La 11 martie 2014, Tribunalul a decis, după ascultarea părților, să organizeze ședința de audiere a pledoariilor cu ușile închise, aceasta din urmă având loc la 25 iunie 2014.

 Concluziile părților

58      Reclamanta solicită Tribunalului:

–        anularea deciziei atacate;

–        obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

59      Comisia, susținută de Republica Austria, de ÖIAG, de Lufthansa și de Austrian Airlines, solicită Tribunalului:

–        respingerea acțiunii ca inadmisibilă, cel puțin în parte, și, în subsidiar, ca neîntemeiată;

–        obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

 În drept

1.     Cu privire la admisibilitate

 Cu privire la lipsa semnăturii pe originalul cererii introductive

60      În memoriul în apărare, Comisia a arătat că, întrucât cererea introductivă care i‑a fost transmisă nu era semnată, ea nu respecta cerințele articolului 43 alineatul (1) din Regulamentul de procedură și era, în consecință, inadmisibilă. Cu toate acestea, în ședința din 25 iunie 2014, Comisia a renunțat la această cauză de inadmisibilitate, ca răspuns la o întrebare a Tribunalului privind consecințele care rezultau din scrisoarea grefei Tribunalului din 14 aprilie 2010, prin care acesta din urmă îi confirmase că originalul cererii introductive fusese semnat de reprezentantul reclamantei.

 Cu privire la utilizarea de către reclamantă de informații care nu figurează în versiunea deciziei atacate publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, însă cuprinse în versiunea deciziei atacate notificată Republicii Austria

61      Fără a ridica în mod formal o excepție de inadmisibilitate în sensul articolului 114 din Regulamentul de procedură, Comisia susține că cererea introductivă este în parte inadmisibilă, întrucât conține afirmații referitoare la anumite informații, pe baza cărora Comisia ar fi concluzionat în mod eronat în sensul compatibilității ajutorului în cauză cu piața comună, care nu figurează în versiunea deciziei atacate publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, anexată la cererea introductivă.

62      Potrivit Comisiei, îi este imposibil să adopte o poziție cu privire la aceste afirmații fără a încălca obligația de respect al secretului profesional prevăzută la articolul 339 TFUE. Or, această împrejurare ar limita exercitarea dreptului său la apărare și ar determina, prin urmare, inadmisibilitatea în parte a cererii introductive în temeiul articolului 44 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul de procedură, în măsura în care aceasta face trimitere la informațiile în cauză.

63      În plus, Comisia arată că cererea introductivă este de asemenea în parte inadmisibilă în măsura în care conține informațiile în cauză, pentru motivul că acestea din urmă au fost obținute în mod nelegal de reclamantă. Potrivit Comisiei, a nu constata inadmisibilitatea în parte a cererii introductive în această privință ar însemna să se aprobe modul în care reclamanta a avut acces la informațiile în cauză și să se încurajeze astfel de practici. Aceasta ar putea aduce atingere încrederii operatorilor economici în protecția acordată informațiilor confidențiale pe care aceștia pot să le transmită Comisiei în cadrul procedurii de investigare a ajutoarelor de stat și să îi incite să nu mai furnizeze astfel de informații Comisiei în viitor, ceea ce ar afecta eficacitatea procedurilor de examinare a ajutoarelor de stat în ansamblul lor.

64      În ceea ce privește, în primul rând, argumentația Comisiei întemeiată pe încălcarea articolului 44 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul de procedură, aceasta nu este convingătoare.

65      Astfel, trebuie amintit că, conform unei jurisprudențe constante, în temeiul articolului 44 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul de procedură, orice cerere în fața Tribunalului trebuie să cuprindă obiectul litigiului și expunerea sumară a motivelor invocate. Aceste mențiuni trebuie să fie suficient de clare și de precise pentru a permite pârâtului să își pregătească apărarea, iar Tribunalului să își exercite controlul jurisdicțional. Astfel, în vederea garantării securității juridice și a bunei administrări a justiției, este necesar ca elementele esențiale de fapt și de drept pe care se întemeiază o acțiune să rezulte, cel puțin în mod sumar, dar coerent și comprehensibil, din chiar textul cererii introductive (Ordonanța din 28 aprilie 1993, De Hoe/Comisia, T‑85/92, Rec., EU:T:1993:39, punctul 20, și Ordonanța din 11 iulie 2005, Internationaler Hilfsfonds/Comisia, T‑294/04, Rec., EU:T:2005:280, punctul 23).

66      Or, Comisia nu invocă vreo lipsă de claritate sau de precizie în expunerea motivelor cuprinse în cererea introductivă, ci doar imposibilitatea de a răspunde la argumentele reclamantei din cauza unei obligații legale. În consecință, Comisia nu demonstrează existența unei încălcări a cerințelor de formă prevăzute de articolul 44 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul de procedură, de natură să determine inadmisibilitatea cererii introductive în sensul jurisprudenței citate la punctul 65 de mai sus.

67      În cele din urmă, argumentația Comisiei întemeiată pe o încălcare a dreptului său la apărare, care se bazează pe pretinsa imposibilitate de a răspunde argumentelor reclamantei întemeiate pe informații care nu figurează în versiunea publică a deciziei atacate, nu poate fi primită.

68      Astfel, o persoană fizică sau juridică care, în temeiul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE, este admisibilă să atace un act prevăzut la primul paragraf al acestei dispoziții poate invoca fără limitare toate motivele menționate în al doilea paragraf al aceluiași articol.

69      În consecință, orice limitare a dreptului unui astfel de reclamant de a invoca motivele de anulare pe care le consideră adecvate, ținând seama de faptul că aceasta ar constitui de asemenea o limitare a dreptului la o cale de atac efectivă consacrat de articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, trebuie prevăzută de dreptul Uniunii, în sensul articolului 52 alineatul (1) din aceeași cartă și trebuie să fie conform cu cerințele acestei din urmă dispoziții. Mai precis, în vederea respectării principiului proporționalității, ea trebuie să fie necesară și să răspundă efectiv obiectivelor de interes general recunoscute de Uniune sau necesității protejării drepturilor și libertăților celorlalți.

70      În această privință, trebuie amintit că articolul 339 TFUE, invocat de Comisie în susținerea cauzei sale de inadmisibilitate, prevede că aceasta este obligată să nu divulge informațiile care, prin natura lor, constituie secret profesional și îndeosebi informațiile referitoare la întreprinderi și la relațiile lor comerciale sau la elementele de preț de cost. Această obligație este amintită la articolul 24 din Regulamentul nr. 659/1999 în ceea ce privește informațiile de care au luat cunoștință în activitatea de aplicare a acestui regulament. Potrivit acestei dispoziții, obligația de respectare a secretului profesional nu revine numai Comisiei, ci și statelor membre, precum și funcționarilor lor și altor agenți, inclusiv experților independenți desemnați de Comisie. Articolul 25 din Regulamentul nr. 659/1999 precizează că Comisia notifică de îndată deciziile adoptate în temeiul capitolelor II-V și VII din același regulament statului membru respectiv, acordându‑i posibilitatea de a preciza Comisiei care sunt informațiile pe care le consideră ca intrând sub incidența obligației de a păstra secretul profesional. În plus, Comisia a expus, în Comunicarea C(2003) 4582 (a se vedea punctul 52 de mai sus), modul în care intenționează să soluționeze cererile statelor membre, în calitate de destinatari ai deciziilor din domeniul ajutorului de stat, în scopul de a considera fragmente din deciziile respective ca fiind protejate prin obligația de păstrare a secretului profesional și, prin urmare, de a nu fi dezvăluite la publicarea deciziei.

71      Este necesar să se arate că nici articolul 339 TFUE, nici articolul 24 din Regulamentul nr. 659/1999 nu prevăd în mod expres respingerea, ca fiind inadmisibile, a unor motive întemeiate pe elemente ale deciziei care face obiectul acțiunii care ar fi fost ocultate în versiunea publică a acestei decizii și la care un reclamant nu ar fi putut avea acces decât obținând, fără autorizarea Comisiei, versiunea confidențială completă a aceleiași decizii.

72      Chiar dacă se presupune că aceste dispoziții pot fi interpretate în acest sens, trebuie să se constate că, în împrejurările din speță, acestea nu ar fi aplicabile.

73      Astfel, din răspunsul Comisiei din 19 septembrie 2013 la o măsură de organizare a procedurii a Tribunalului reiese că, la 31 august 2009, aceasta a comunicat decizia atacată Republicii Austria invitând‑o, în același timp, să îi menționeze într‑un termen de cincisprezece zile lucrătoare informațiile cuprinse în această decizie pe care le considera fiind confidențiale și netrebuind să fie publicate. Prin scrisoarea din 18 septembrie 2009, Republica Austria a solicitat Comisiei omiterea anumitor informații care figurează în decizia atacată pentru motivul confidențialității acestora. Într‑o scrisoare din 29 septembrie 2009 adresată Republicii Austria, Comisia i‑a menționat acesteia din urmă că nu putea să aibă acces la cererea sa în integralitate și i‑a prezentat o versiune cenzurată provizorie a deciziei atacate cerându‑i să o aprobe într‑un termen de cinci zile lucrătoare. Prin scrisoarea din 2 octombrie 2009, Republica Austria, în esență, și‑a dat acordul pentru versiunea deciziei atacate prezentate de Comisie. Aceasta a solicitat totuși, încă o dată, omiterea informațiilor cuprinse în considerentele (61) și (63) ale deciziei atacate furnizând motive suplimentare care justifică, în opinia sa, regimul confidențial al acestor informații. După o nouă examinare a justificărilor furnizate de Republica Austria, Comisia a omis informațiile vizate în considerentele (61) și (63) ale deciziei atacate și a comunicat‑o pe aceasta din urmă (denumită în continuare „versiunea publică a deciziei atacate”) terților interesați, inclusiv reclamantei, și a publicat‑o pe pagina sa de internet la 13 octombrie 2009. Versiunea publică a deciziei atacate a fost publicată ulterior, la 9 martie 2010, în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

74      Or, la fel ca și Comisia, Tribunalul a constatat că reclamanta înainta în cererea introductivă argumente care se bazau pe informații care, deși se pretinde că se aflau în decizia atacată, nu figurau în versiunea publică a deciziei atacate anexată la cererea introductivă. Tribunalul, în plus, a constatat că, în versiunea publică a deciziei atacate, considerațiile la care reclamanta făcea trimitere pentru a‑și susține afirmațiile cu privire la informațiile în cauză cuprindeau mențiunea potrivit căreia anumite informații fuseseră omise din cauza confidențialității lor.

75      Informațiile în discuție menționate în cererea introductivă privesc valoarea contribuției proprii asumate în mod exclusiv de Austrian Airlines și procentul costurilor de restructurare pe care această contribuție se presupune că trebuie să îl reprezinte, valoarea pierderilor operaționale prevăzute de Austrian Airlines, valoarea contribuției proprii a Lufthansa, valoarea contribuției proprii cumulate a Lufthansa și a Austrian Airlines și valoarea costurilor de restructurare în ipoteza în care asumarea pierderilor operaționale ale Austrian Airlines de către Lufthansa și contribuția Lufthansa la reducerea gradului de îndatorare a Austrian Airlines nu ar fi considerate o contribuție la costurile de restructurare.

76      Aceste informații erau de asemenea referitoare la anumite măsuri din planul de restructurare, la optimizarea traficului între anumite țări, la procentele de reducere a capacității care a avut loc în anii 2008 și 2009 pe liniile regulate și pe zborurile charter ale Austrian Airlines, la numărul de aparate de care Austrian Airlines trebuia să dispună în anul 2011, precum și la numărul și la tipul de aparate pe care Austrian Airlines trebuia să le pună în serviciu, la modul de achiziționare a acestor aparate și la data prevăzută pentru punerea lor în serviciu.

77      În acest stadiu, în lipsa versiunii complete a deciziei atacate, Tribunalul nu era în măsură să verifice dacă afirmațiile reclamantei cu privire la conținutul acesteia din urmă erau sau nu erau adevărate.

78      Or, aceste afirmații priveau informații care păreau pertinente pentru soluționarea prezentului litigiu, în măsura în care reclamanta invoca, printre altele, în susținerea acțiunii formulate, o încălcare a normelor aplicabile în domeniul ajutorului de stat, din cauza insuficienței contribuției beneficiarului ajutorului la planul de restructurare, a lipsei unui veritabil plan de restructurare și a insuficienței măsurilor compensatorii pentru remedierea denaturării concurenței create prin ajutorul de stat în cauză.

79      Pe de altă parte, răspunzând la argumentele reclamantei, întemeiate pe aceste informații, Comisia ar fi putut fi determinată, chiar și în mod implicit, să infirme afirmațiile reclamantei referitoare la conținutul versiunii complete a deciziei atacate și, prin urmare, să încalce obligația respectării secretului profesional prevăzut la articolul 339 TFUE.

80      În consecință, având în vedere importanța informațiilor în cauză pentru soluționarea litigiului, Tribunalul a dispus Comisiei să prezinte versiunea completă a deciziei atacate precizând că aceasta nu ar fi comunicată, în acest stadiu al procedurii, reclamantei, nici intervenientelor, cu excepția Republicii Austria, pentru a verifica faptul că informațiile menționate în cererea introductivă și care nu figurau în versiunea publică a deciziei atacate corespundeau într‑adevăr cu cele care figurează în versiunea completă a deciziei atacate. În răspuns la această măsură de cercetare judecătorească, Comisia a prezentat versiunea completă a deciziei atacate. Tribunalul a putut, așadar, să constate că afirmațiile reclamantei referitoare la conținutul versiunii complete a deciziei atacate erau într‑adevăr exacte.

81      În același timp, Tribunalul a solicitat reclamantei, printr‑o măsură de organizare a procedurii, să indice dacă avusese acces la versiunea completă a deciziei atacate. În răspuns la această întrebare, reclamanta a indicat că avocații săi avuseseră acces la acest document pentru pregătirea acțiunii.

82      În aceste condiții, Tribunalul a considerat că, în ceea ce privește informațiile cuprinse în cererea introductivă, care nu figurau în versiunea publică a deciziei atacate, dar care erau cuprinse în versiunea completă a deciziei atacate, obligația de respect al secretului profesional ce revine Comisiei devenise fără obiect în privința reclamantei, întrucât aceasta din urmă avea deja cunoștință despre informațiile în cauză.

83      Având în vedere natura informațiilor în cauză, această obligație era de asemenea fără obiect în privința intervenientelor. Astfel, trebuie amintit că Republica Austria era destinatara versiunii complete a deciziei atacate și că, așadar, în această calitate, a luat cunoștință de conținutul acestui document. În ceea ce privește riscul de încălcare a obligației de respect al secretului profesional în privința celorlalte interveniente, este necesar să se arate că informațiile în cauză, care priveau costul planului de restructurare a Austrian Airlines, contribuția Austrian Airlines și a Lufthansa la costul acestui plan de restructurare, pierderile operaționale previzibile ale Austrian Airlines și conținutul planului de restructurare, erau, după toate probabilitățile, cunoscute de ÖIAG, de Austrian Airlines și de Lufthansa. Dacă Comisia avea o îndoială în această privință, Tribunalul consideră că revenea Comisiei obligația să solicite aplicarea regimului de confidențialitate cererii introductive în privința acestor interveniente, ceea ce ea nu a făcut.

84      În acest context, Tribunalul a invitat Comisia, printr‑o măsură de organizare a procedurii, să ia poziție cu privire la toate criticile, argumentele și motivele cu privire la care nu luase încă poziție pentru motivul că nu putea să facă acest lucru fără a încălca articolul 339 TFUE, ceea ce Comisia a făcut prezentând un memoriu în apărare complementar la 19 martie 2013.

85      Pe de altă parte, ținând seama de faptul că, pe de o parte, versiunea completă a deciziei atacate cuprindea de asemenea informații care fuseseră omise din versiunea publică a deciziei atacate din cauza confidențialității lor și care nu figurau în cererea introductivă și, pe de altă parte, exista o incertitudine în ceea ce privește aspectul dacă reclamanta avusese într‑adevăr acces la totalitatea versiunii complete a deciziei atacate, în pofida răspunsului său la întrebarea Tribunalului cu privire la acest aspect, Tribunalul a întrebat Comisia dacă era posibil să renunțe la confidențialitate în privința tuturor informațiilor cuprinse în versiunea completă a deciziei atacate în scopul prezentului litigiu. Tribunalul a invitat de asemenea intervenientele să se pronunțe cu privire la confidențialitatea versiunii complete a deciziei atacate.

86      După ce a examinat argumentele înaintate de Comisie și de interveniente pentru a justifica refuzul de renunțare la confidențialitatea versiunii complete a deciziei atacate, Tribunalul a trimis acest document Comisiei și a invitat‑o, printr‑o nouă măsură de organizare a procedurii, să prezinte o versiune a deciziei atacate în care trebuia să oculteze numai informațiile confidențiale care nu erau menționate în înscrisurile reclamantei, în vederea notificării sale celorlalte părți la procedură. În fața refuzului Comisiei de a prezenta documentul menționat, Tribunalul a adoptat ordonanța privind activitățile de cercetare judecătorească din 27 ianuarie 2014, căreia Comisia i‑a dat curs la 13 februarie 2014.

87      Pentru a asigura respectarea confidențialității informațiilor în cauză față de terți, Tribunalul, în plus, a luat decizia, după ascultarea părților, de a organiza ședința de audiere a pledoariilor cu ușile închise.

88      În această privință, trebuie să se sublinieze că, în răspuns la o întrebare a Tribunalului din cadrul ședinței, Comisia a indicat că, în pofida organizării ședinței cu ușile închise, aceasta susținea în continuare că era ținută de obligația respectării secretului profesional și că cererea introductivă trebuia în consecință să fie respinsă ca fiind în parte inadmisibilă întrucât nu îi permitea să își exercite pe deplin dreptul la apărare.

89      Cu toate acestea, Tribunalul apreciază că, ținând seama de considerațiile expuse mai sus, Comisia nu se poate prevala în speță de o încălcare a dreptului său la apărare întemeiată pe pretinsa imposibilitate de a răspunde la argumentele reclamantei fără a încălca obligația de respectare a secretului profesional.

90      Prin urmare, cauza de inadmisibilitate invocată de Comisie, întemeiată pe imposibilitatea de a răspunde la argumentele întemeiate pe informațiile cuprinse numai în versiunea completă a deciziei atacate, trebuie să fie respinsă.

91      În ceea ce privește, în al doilea rând, teza Comisiei, potrivit căreia cererea introductivă ar trebui să fie respinsă ca fiind în parte inadmisibilă, pentru motivul că conține informații care au fost obținute în mod ilegal de reclamantă, aceasta nu este mai convingătoare.

92      Astfel, în susținerea tezei sale, Comisia se mulțumește să invoce că faptul că reclamanta poate utiliza în cadrul procedurii în fața Tribunalului informații obținute în mod ilegal ar fi de natură să aducă atingere sistemului de control al ajutoarelor de stat în Uniunea Europeană, în măsura în care aceasta ar descuraja operatorii economici să îi încredințeze informații confidențiale în cadrul procedurii de examinare a ajutoarelor de stat.

93      Or, pe de o parte, astfel de considerații, dacă se presupune că sunt întemeiate, nu fac parte dintre împrejurările care justifică ca o cerere formulată în temeiul articolului 263 TFUE să fie respinsă ca inadmisibilă conform jurisprudenței referitoare la articolul 44 din regulamentul de procedură, astfel cum este prevăzută la punctul 65 de mai sus. Pe de altă parte, în lipsa unor dispoziții exprese care să prevadă respingerea ca inadmisibile a motivelor întemeiate pe elemente confidențiale ale unei decizii referitoare la un ajutor de stat, considerațiile generale invocate de Comisie sunt lipsite de pertinență.

94      Desigur, este adevărat că, astfel cum a sugerat Comisia, reclamanta avea posibilitatea să îi ceară să îi acorde accesul la versiunea completă a deciziei atacate potrivit modalităților prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2001 privind accesul public la documentele Parlamentului European, ale Consiliului și ale Comisiei (JO L 145, p. 43, Ediție specială, 01/vol. 3, p. 76) sau să conteste, în cererea sa, astfel cum au invocat Republica Austria și Lufthansa, omiterea anumitor informații din versiunea publică a deciziei atacate din cauza pretinsei lor confidențialități și să solicite Tribunalului să adopte o măsură de organizare a procedurii în vederea obținerii versiunii complete a acesteia.

95      Cu toate acestea, este important să se sublinieze că, spre deosebire de Comisie și de Republica Austria, reclamanta nu este ținută de obligația de respectare a secretului profesional prevăzută la articolul 339 TFUE și la articolul 24 din Regulamentul nr. 659/1999.

96      Prin urmare, în măsura în care reclamanta avea deja acces la informațiile cuprinse în versiunea completă a deciziei atacate, nimic nu o obliga să utilizeze una dintre căile procedurale prevăzute la punctul 94 de mai sus.

97      Astfel, reclamanta putea de asemenea să se limiteze, astfel cum a făcut, să formuleze în cererea sa afirmații referitoare la conținutul versiunii complete a deciziei atacate.

98      În astfel de împrejurări, Tribunalul consideră că era de competența sa, având în vedere că afirmațiile în cauză priveau informații esențiale pentru soluționarea litigiului, să verifice veridicitatea afirmațiilor menționate, dispunând prezentarea versiunii complete a deciziei atacate.

99      În consecință, cauza de inadmisibilitate invocată de Comisie, întemeiată pe utilizarea în cererea introductivă a unor informații cuprinse numai în versiunea completă a deciziei atacate, trebuie de asemenea să fie respinsă.

2.     Cu privire la fond

100    În susținerea prezentei acțiuni, reclamanta invocă trei motive întemeiate, primul, pe încălcarea dispozițiilor Tratatului FUE, al doilea, pe încălcarea obligației de motivare, și al treilea, pe un abuz de putere.

101    Tribunalul consideră oportun să examineze de la bun început al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea obligației de motivare.

 Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea obligației de motivare

102    Al doilea motiv invocat de reclamantă cuprinde două aspecte întemeiate, primul, pe o eroare de motivare în ceea ce privește caracterul suficient al măsurilor compensatorii, al doilea, pe o eroare de motivare în ceea ce privește respectarea principiului ajutorului unic.

 Cu privire la primul aspect al celui de al doilea motiv, întemeiat pe nemotivare în ceea ce privește caracterul suficient al măsurilor compensatorii având în vedere situația piețelor în cauză

103    Reclamanta invocă, în esență, pe de o parte, că decizia atacată nu conține nicio referire la situația pieței care poate fi afectată de acordarea ajutorului în cauză și, pe de altă parte, că decizia atacată nu este motivată în ceea ce privește caracterul suficient al măsurilor compensatorii pe care aceasta le impune având în vedere situația pieței menționate.

104    În această privință, trebuie amintit că obligația de motivare constituie o normă fundamentală de procedură care trebuie distinsă de problema temeiniciei motivării, aceasta din urmă fiind o componentă a legalității pe fond a actului în litigiu. Criticile și argumentele care urmăresc contestarea temeiniciei acestui act sunt, așadar, ineficiente în cadrul unui motiv întemeiat pe nemotivare sau pe motivarea insuficientă (Hotărârea din 22 martie 2001, Franța/Comisia, C‑17/99, Rec., EU:C:2001:178, punctele 35-38, și Hotărârea din 15 iunie 2005, Corsica Ferries France/Comisia, T‑349/03, Rec., EU:T:2005:221, punctele 52 și 59; a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 aprilie 2006, Schmitz‑Gotha Fahrzeugwerke/Comisia, T‑17/03, Rec., EU:T:2006:109, punctele 70 și 71).

105    De asemenea, trebuie amintit că întinderea obligației de motivare depinde de natura actului în cauză și de contextul adoptării sale. Motivarea trebuie să menționeze în mod clar și neechivoc raționamentul instituției care a emis actul, astfel încât să dea posibilitatea, pe de o parte, instanței Uniunii să își exercite controlul de legalitate și, pe de altă parte, persoanelor interesate să ia cunoștință de temeiurile măsurii adoptate pentru a putea să își apere drepturile și să verifice dacă decizia este bine fundamentată. Nu este obligatoriu ca motivarea să specifice toate elementele de fapt și de drept pertinente, având în vedere că problema dacă motivarea unui act respectă condițiile impuse de articolul 296 TFUE trebuie să fie apreciată nu numai prin prisma modului său de redactare, ci și în raport cu contextul său, precum și cu ansamblul normelor juridice care reglementează materia respectivă (Hotărârea din 2 aprilie 1998, Comisia/Sytraval și Brink’s France, C‑367/95 P, Rec., EU:C:1998:154, punctul 63, și Hotărârea din 3 martie 2010, Freistaat Sachsen/Comisia, T‑102/07 și T‑120/07, Rep., EU:T:2010:62, punctul 180).

106    În special, Comisia nu este obligată să își precizeze poziția cu privire la toate argumentele invocate în fața sa de persoanele interesate. Este suficient ca aceasta să expună situația de fapt și considerațiile juridice care prezintă o importanță esențială în economia deciziei (Hotărârea din 1 iulie 2008, Chronopost și La Poste/UFEX și alții, C‑341/06 P și C‑342/06 P, Rep., EU:C:2008:375, punctul 96, și Freistaat Sachsen și alții/Comisia, punctul 105 de mai sus, EU:T:2010:62, punctul 180).

107    În ceea ce privește, în primul rând, pretinsa neindicare în privința situației pieței care poate fi afectată de acordarea ajutorului în cauză, trebuie amintit că respectarea obligației de motivare impuse de articolul 296 TFUE trebuie apreciată în lumina contextului în care această decizie a fost adoptată. În această privință, trebuie arătat că decizia atacată a fost adoptată în aceeași zi cu decizia de autorizare a concentrării între Lufthansa și Austrian Airlines, în care Comisia a examinat în mod precis efectele acestei concentrări asupra pieței. În plus, reiese din considerentul (316) al deciziei atacate că Comisia a estimat că situația pieței impunea, în speță, o reducere a capacităților suplimentară față de cea deja prevăzută în planul de restructurare. În plus, din considerentele (322) și (324) ale deciziei atacate reiese că planul de restructurare se baza pe ipoteza unui reviriment al evoluției pieței începând cu anul 2010, care justifica o argumentare a capacităților Austrian Airlines limitată la media ratelor de creștere constatate ale transportatorilor aerieni europeni până la sfârșitul anului 2015 sau până ce Austrian Airlines ar fi atins pragul de rentabilitate.

108    În consecință, în mod contrar a ceea ce susține reclamanta, decizia atacată nu este lipsită de orice indicație în ceea ce privește situația pieței care poate fi afectată de acordarea ajutorului în cauză.

109    În ceea ce privește, în al doilea rând, pretinsa nemotivare a deciziei atacate cu privire la caracterul suficient al măsurilor compensatorii impuse de decizia menționată având în vedere situația pieței, este necesar să se amintească argumentele pe care reclamanta le înaintează în susținerea acestei afirmații.

110    Astfel, reclamanta invocă, în cererea introductivă, precum și în replică faptul că, admițând compatibilitatea ajutorului în cauză, Comisia va permite consolidarea practicilor anticoncurențiale de care Lufthansa și Austrian Airlines ar fi fost vinovate prin intermediul joint‑venture‑ului lor începând cu anul 2006, că măsurile compensatorii nu ar permite remedierea efectelor anticoncurențiale care ar rezulta din acordarea ajutorului, că decizia atacată nu ar prevedea nicio măsură compensatorie referitoare la piața rutelor între Austria și Europa de Est, precum și între Austria și Orientul Mijlociu, pe care Austrian Airlines ar deține o poziție dominantă, și, în sfârșit, că decizia atacată nu ar prevedea măsuri compensatorii pentru a lupta împotriva politicii neloiale în materie de prețuri desfășurate de Lufthansa și de Austrian Airlines.

111    În consecință, în pofida titlului prezentului motiv, din formularea argumentelor reclamantei, atât în cererea introductivă, cât și în replică, reiese că acestea urmăresc în realitate să conteste temeinicia aprecierii Comisiei cu privire la compatibilitatea ajutorului în cauză cu piața comună. Acestea vor trebui examinate în cadrul celui de al treilea aspect al primului motiv, întemeiat pe caracterul insuficient al planului de restructurare și al măsurilor compensatorii. Cu toate acestea, astfel cum s‑a amintit la punctul 104 de mai sus, astfel de argumente sunt inoperante în cadrul unui motiv întemeiat pe nemotivare sau pe insuficiența motivării.

112    Rezultă că primul aspect al celui de al doilea motiv trebuie respins ca neîntemeiat.

 Cu privire la al doilea aspect al celui de al doilea motiv, întemeiat pe nemotivarea cu privire la respectarea principiului ajutorului unic

113    Reclamanta impută Comisiei, în esență, pe de o parte, că nu și‑a precizat poziția în decizia atacată cu privire la numeroasele ajutoare de care ar fi beneficiat Austrian Airlines în trecut și a căror existență ar fi fost demonstrată de reclamantă în cadrul plângerii sale și, pe de altă parte, că a estimat că ajutoarele în cauză nu erau contrare principiului ajutorului unic.

114    În această privință, trebuie amintit, în primul rând, că, conform jurisprudenței citate la punctul 106 de mai sus, în ceea ce privește deciziile adoptate în temeiul articolului 87 alineatul (3) CE, în special, Comisia nu este obligată să își precizeze poziția cu privire la toate argumentele invocate în fața sa de persoanele interesate. Este suficient ca aceasta să expună situația de fapt și considerațiile juridice care prezintă o importanță esențială în economia deciziei (Hotărârea Chronopost și La Poste/UFEX și alții, punctul 106 de mai sus, EU:C:2008:375, punctul 96, și Hotărârea Freistaat Sachsen și alții/Comisia, punctul 105 de mai sus, EU:T:2010:62, punctul 180).

115    Cu toate acestea, trebuie amintit de asemenea că principiul „prima și ultima dată” prezintă o importanță deosebită pentru aprecierea compatibilității unui ajutor de restructurare cu piața comună, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 72 din liniile directoare din 2004, aplicabile în speță.

116    Or, trebuie să se constate că Comisia și‑a precizat poziția cu privire la respectarea acestui principiu în speță, indicând în considerentul (339) al deciziei atacate că constatase că nici Austrian Airlines însăși, nici altă întreprindere din grup nu primise anterior ajutoare de restructurare.

117    În consecință, reclamanta nu poate susține că Comisia a încălcat obligația de motivare neprecizându‑și poziția în detaliu în decizia atacată cu privire la toate argumentele pe care le‑a invocat în cadrul procedurii administrative în vederea demonstrării existenței unor ajutoare ilegale acordate în trecut în favoarea Austrian Airlines.

118    Pe de altă parte, în ceea ce privește critica întemeiată pe faptul că Comisia ar fi considerat în mod eronat că acordarea ajutoarelor în cauză nu era contrară principiului ajutorului unic, trebuie să se constate că acesta înseamnă repunerea în discuție a aprecierii pe fond a Comisiei și că, în consecință, acesta este inoperant în cadrul unui motiv întemeiat pe o eroare sau pe o nemotivare, conform jurisprudenței amintite la punctul 104 de mai sus.

119    În consecință, este necesar să se respingă al doilea aspect al celui de al doilea motiv ca neîntemeiat și, prin urmare, al doilea motiv în ansamblu ca fiind neîntemeiat.

 Cu privire la primul motiv, întemeiat pe încălcarea dispozițiilor din Tratatul CE

120    Primul motiv invocat de reclamantă este alcătuit din patru aspecte întemeiate, primul, pe o eroare vădită de apreciere cu privire la identitatea și la eligibilitatea beneficiarului ajutorului, al doilea, pe insuficiența contribuției proprii a beneficiarului ajutorului la planul de restructurare, al treilea, pe insuficiența planului de restructurare și a măsurilor compensatorii și, al patrulea, pe încălcarea articolului 43 CE.

 Cu privire la primul aspect al primului motiv, întemeiat pe o eroare vădită de apreciere cu privire la identitatea și la eligibilitatea beneficiarului ajutorului

121    Reclamanta impută Comisiei, în esență, că a săvârșit o eroare vădită de apreciere cu privire la identitatea beneficiarului ajutorului, care nu ar fi Austrian Airlines, ci Lufthansa. Această eroare inițială s‑ar fi repercutat asupra legalității deciziei atacate, în măsura în care Lufthansa nu era o întreprindere aflată în dificultate și nu era, așadar, eligibilă pentru a beneficia de ajutorul de restructurare în cauză. În plus, reclamanta susține că, chiar în ipoteza în care Austrian Airlines ar fi fost într‑adevăr beneficiarul ajutorului în cauză, ea tot nu ar fi îndeplinit condițiile pentru a beneficia de acesta.

122    În ceea ce privește, în primul rând, critica referitoare la o pretinsă eroare a Comisiei cu privire la identitatea beneficiarului ajutorului în cauză, trebuie amintit că reiese dintr‑o jurisprudență constantă că calificarea de ajutor, în sensul articolului 87 alineatul (1) CE, necesită ca toate condițiile prevăzute la această dispoziție să fie îndeplinite. În primul rând, trebuie să fie vorba despre o intervenție a statului sau prin intermediul resurselor de stat. În al doilea rând, această intervenție trebuie să fie susceptibilă să afecteze schimburile dintre statele membre. În al treilea rând, aceasta trebuie să acorde un avantaj beneficiarului său, prin favorizarea anumitor întreprinderi sau a producerii anumitor bunuri. În al patrulea rând, aceasta trebuie să denatureze sau să amenințe că denaturează concurența (a se vedea în acest sens Hotărârea din 24 iulie 2003, Altmark Trans și Regierungspräsidium Magdeburg, C‑280/00, Rec., EU:C:2003:415, punctele 74 și 75, și Hotărârea din 22 februarie 2006, Le Levant 001 și alții/Comisia, T‑34/02, Rec., EU:T:2006:59, punctul 110).

123    În această privință, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe consacrate, furnizarea de bunuri sau de servicii în condiții preferențiale poate constitui un ajutor de stat în sensul articolului 87 alineatul (1) CE (a se vedea în acest sens Hotărârea din 2 februarie 1988, Kwekerij van der Kooy și alții/Comisia, 67/85, 68/85 și 70/85, Rec., EU:C:1988:38, punctele 28 și 29, Hotărârea din 20 noiembrie 2003, GEMO, C‑126/01, Rec., EU:C:2003:622, punctul 29, și Hotărârea din 1 iulie 2010, Italia/Comisia, T‑53/08, Rep., EU:T:2010:267, punctul 59).

124    Aplicat la situația vânzării unui bun de către o entitate publică către o persoană privată, acest principiu are drept consecință necesitatea de a stabili în special dacă prețul cesiunii bunului în cauză este echivalent cu prețul pieței, în sensul că acesta corespunde prețului pe care l‑ar fi putut obține cumpărătorul în condiții normale de piață (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 septembrie 2004, Valmont/Comisia, T‑274/01, Rec., EU:T:2004:266, punctul 45 și jurisprudența citată). În această perspectivă, Comisia trebuie să aplice criteriul investitorului privat într‑o economie de piață pentru a verifica dacă prețul plătit de beneficiarul prezumat al ajutorului corespunde prețului pe care l‑ar fi putut stabili un operator privat care acționează în condiții de concurență normale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 2 septembrie 2010, Comisia/Scott, C‑290/07 P, Rep., EU:C:2010:480, punctul 68, și Hotărârea din 16 decembrie 2010, Seydaland Vereinigte Agrarbetriebe, C‑239/09, Rep., EU:C:2010:778, punctul 34 și jurisprudența citată). Aplicarea concretă a criteriului menționat implică, în principiu, o apreciere economică complexă (Hotărârea Comisia/Scott, citată anterior, EU:C:2010:480, punctul 68).

125    Trebuie de asemenea amintit, în ceea ce privește întinderea și natura controlului jurisdicțional, că noțiunea de ajutor de stat, astfel cum este definită în tratat, are caracter juridic și trebuie interpretată pe baza unor elemente obiective. Din acest motiv, instanța Uniunii, în principiu și ținând seama atât de elementele concrete ale litigiului cu care este sesizată, cât și de caracterul tehnic sau complex al aprecierilor efectuate de Comisie, trebuie să exercite un control deplin în ceea ce privește chestiunea dacă o măsură intră în domeniul de aplicare al articolului 87 alineatul (1) CE (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 mai 2000, Franța/Ladbroke Racing și Comisia, C‑83/98 P, Rec., EU:C:2000:248, punctul 25, și Hotărârea din 22 decembrie 2008, British Aggregates/Comisia, C‑487/06 P, Rep., EU:C:2008:757, punctul 111). Instanța Uniunii trebuie nu numai să verifice exactitatea materială a elementelor de probă invocate, fiabilitatea și coerența lor, ci și să controleze dacă aceste elemente constituie ansamblul datelor pertinente care trebuie luate în considerare pentru aprecierea unei situații complexe și dacă sunt de natură să susțină concluziile deduse (a se vedea Hotărârea Comisia/Scott, punctul 124 de mai sus, EU:C:2010:480, punctul 65 și jurisprudența citată).

126    Totuși, nu este de competența instanței Uniunii ca, în cadrul acestui control, să substituie aprecierea Comisiei cu propria apreciere economică. Astfel, controlul pe care instanța Uniunii îl exercită cu privire la aprecierile economice complexe efectuate de Comisie este un control restrâns, care se limitează în mod necesar la verificarea respectării normelor de procedură și de motivare, a exactității materiale a situației de fapt, precum și a absenței unei erori vădite de apreciere și a unui abuz de putere (a se vedea Hotărârea Comisia/Scott, punctul 124 de mai sus, EU:C:2010:480, punctul 66 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 17 decembrie 2008, Ryanair/Comisia, T‑196/04, Rep., EU:T:2008:585, punctul 41).

127    În plus, trebuie să se precizeze că legalitatea unei decizii a Comisiei în materia ajutoarelor de stat trebuie să fie apreciată în funcție de informațiile de care Comisia putea să dispună la momentul la care a adoptat decizia (Hotărârea din 10 iulie 1986, Belgia/Comisia, 234/84, Rec., EU:C:1986:302, punctul 16, Hotărârea din 14 septembrie 2004, Spania/Comisia, C‑276/02, Rec., EU:C:2004:521, punctul 31, și Hotărârea Valmont/Comisia, punctul 124 de mai sus, EU:T:2004:266, punctul 38). Rezultă în special că, din moment ce noțiunea de ajutor de stat corespunde unei situații obiective care trebuie apreciată la data la care Comisia a adoptat decizia, trebuie să se țină seama de aprecierile efectuate la această dată pentru efectuarea acestui control jurisdicțional (Hotărârea Chronopost și La Poste/UFEX și alții, punctul 106 de mai sus, EU:C:2008:375, punctul 144).

128    În lumina acestor principii trebuie să se verifice dacă Comisia, în speță, a săvârșit o eroare vădită de apreciere considerând că beneficiarul ajutorului în cauză era Austrian Airlines, iar nu Lufthansa.

129    În speță, reclamanta invocă, în esență, că subvenția de 500 000 000 de euro în cauză constituie un ajutor de stat în favoarea Lufthansa. În susținerea acestei teze, reclamanta susține că subvenția menționată corespunde unui preț plătit de vânzător, și anume ÖIAG, cumpărătorului, și anume Lufthansa, în schimbul preluării de active negative. Acest lucru ar fi confirmat de împrejurarea că subvenția a fost plătită mai întâi către Suriba Beteiligungsverwaltungs GmbH (denumită în continuare „Suriba”), societate aflată sub controlul total al Lufthansa, înainte de a fi plătită mai departe către Austrian Airlines, devenită in fine filială 100 % deținută de Lufthansa. Or, achitarea acestei subvenții ar fi reprezentat pentru stat un scenariu mai puțin favorabil decât cel la falimentului Austrian Airlines.

130    În această privință, trebuie să se sublinieze că din oferta de cumpărare prezentată de Lufthansa pentru participarea Republicii Austria în Austrian Airlines reiese că achitarea unei subvenții publice de 500 000 000 de euro în favoarea Austrian Airlines constituia o condiție a acestei cumpărări în același mod precum achitarea de către Lufthansa către ÖIAG a unui preț de cumpărare de 366 268,75 euro și existența unui certificat de recuperare susceptibil să dea naștere unei plăți suplimentare care poate atinge 162 000 000 de euro, astfel încât această subvenție poate fi analizată ca un element negativ integrat în prețul de vânzare acceptat de Republica Austria în schimbul participării sale în Austrian Airlines.

131    Această analiză a prețului de vânzare a fost adoptată de Comisie în decizia atacată și nu este oficial contestată de reclamantă.

132    Trebuie să se sublinieze de asemenea că Comisia, în decizia atacată, după ce a examinat condițiile pieței, a constatat că prețul propus de Lufthansa în oferta sa de cumpărare pentru participarea Republicii Austria în Austrian Airlines corespundea prețului pieței, împrejurare care nu este contestată de reclamantă în cadrul prezentei acțiuni.

133    Or, potrivit unei jurisprudențe constante, în cazul în care o întreprindere care a beneficiat de un ajutor de stat este achiziționată la prețul de piață, ceea ce înseamnă la cel mai mare preț pe care era dispus să îl plătească un investitor privat în condiții normale de concurență pentru societatea respectivă în situația în care se afla – în special după primirea ajutoarelor de stat, elementul de ajutor de stat este considerat ca fiind calculat la prețul de piață și inclus în prețul de cumpărare. În aceste condiții, nu se poate aprecia că respectivul cumpărător a beneficiat de un avantaj față de ceilalți operatori de pe piață (a se vedea prin analogie Hotărârea din 20 septembrie 2001, Banks, C‑390/98, Rec., EU:C:2001:456, punctul 77).

134    În consecință, reclamanta nu demonstrează în ce mod Comisia ar fi săvârșit o eroare vădită de apreciere considerând în decizia atacată că Austrian Airlines era beneficiarul ajutorului în cauză.

135    Această concluzie nu poate fi repusă în discuție de argumentul reclamantei potrivit căruia achitarea subvenției publice nu ar fi fost necesară în ipoteza în care Austrian Airlines ar fi fost cumpărată de un alt operator, nici chiar în ipoteza în care Austrian Airlines ar fi putut să își continue activitatea în mod independent în urma punerii în aplicare a unui plan de restructurare alternativ care se pretinde că ar fi fost ținut secret de Republica Austria.

136    Astfel, un asemenea argument înseamnă să se susțină că, acceptând o ofertă de cumpărare care implică un element negativ în cuantum de 500 000 000 de euro pentru participarea sa în Austrian Airlines, Republica Austria nu s‑a comportat ca un investitor privat într‑o economie de piață.

137    Or, tocmai acest lucru l‑a constatat Comisia în decizia atacată, considerând că scenariul falimentului Austrian Airlines, ale cărui costuri ar fi fost egale cu zero pentru stat, ar fi reprezentat o opțiune mai avantajoasă pentru acesta din urmă decât o vânzare a Austrian Airlines care necesită achitarea către aceasta a unei subvenții publice în valoare de 500 000 000 de euro. Pe baza acestei constatări, Comisia a estimat în decizia atacată că această subvenție publică trebuia să fie considerată un ajutor de stat, în sensul articolului 87 alineatul (1) CE, acordat de Republica Austria în favoarea Austrian Airlines.

138    Nici această concluzie nu poate fi repusă în discuție de argumentul reclamantei potrivit căruia Austrian Airlines nu ar fi fost beneficiarul subvenției publice în măsura în care achitarea acesteia din urmă de către ÖIAG către Suriba, filiala Lufthansa, nu ar fi fost urmată de o majorare a capitalului social al Austrian Airlines. Astfel, deși reiese din dispozițiile Bundesgesetz über die Übertragung von Bundesbeteiligungen in das Eigentum der ÖIAG (Legea federală privind transferul investițiilor federale deținute de ÖIAG) din 23 octombrie 2009 (BGB1. I, 87/1998) că susținerea financiară de 500 000 000 de euro trebuie să permită majorarea capitalului acesteia din urmă, nu se precizează că această măsură trebuie să îmbrace în mod necesar forma unei majorări a capitalului social. Astfel cum arată în mod întemeiat Comisia, obiectivul acestei măsuri este ameliorarea gradului de îndatorare a Austrian Airlines prin creșterea fondurilor proprii. Or, reiese din dosar că Austrian Airlines a beneficiat de o majorare a fondurilor proprii prin intermediul fuziunii sale cu Suriba.

139    Având în vedere considerațiile care precedă, trebuie respins ca neîntemeiat argumentul reclamantei potrivit căruia Lufthansa a beneficiat in fine de subvenția în cauză pentru motivul că a achiziționat direct sau indirect totalitatea acțiunilor Austrian Airlines, în măsura în care nu se contestă că subvenția publică făcea parte din prețul de vânzare negativ plătit de Lufthansa pentru Austrian Airlines și că acest preț de vânzare corespundea prețului pieței.

140    În aceste condiții, trebuie să se constate că aspectul dacă Lufthansa este o întreprindere eligibilă în sensul liniilor directoare din 2004 est lipsit de pertinență.

141    În ceea ce privește, în al doilea rând, critica potrivit căreia Comisia ar fi estimat în mod eronat în decizia atacată că Austrian Airlines era o întreprindere eligibilă pentru acordarea unui ajutor de restructurare, trebuie să se sublinieze că o astfel de critică privește o apreciere efectuată de Comisie în cadrul aplicării articolului 87 alineatul (3) litera (c) CE.

142    În acest stadiu, trebuie amintit cadrul juridic pertinent privind controlul acordării unui ajutor de restructurare.

143    În primul rând, în temeiul articolului 87 alineatul (3) litera (c) CE, pot fi considerate compatibile cu piața comună ajutoarele destinate să faciliteze dezvoltarea anumitor activități sau a anumitor regiuni economice, în cazul în care acestea nu modifică în mod nefavorabil condițiile schimburilor comerciale într‑o măsură care contravine interesului comun.

144    Potrivit unei jurisprudențe constante, pentru aplicarea articolului 87 alineatul (3) CE, Comisia se bucură de o largă putere de apreciere, a cărei exercitare implică evaluări complexe de ordin economic și social care trebuie să fie efectuate într‑un context comunitar (a se vedea în acest sens Hotărârea din 24 februarie 1987, Deufil/Comisia, 310/85, Rec., EU:C:1987:96, punctul 18, Hotărârea din 29 aprilie 2004, Italia/Comisia, C‑372/97, Rec., EU:C:2004:234, punctul 83, și Hotărârea Corsica Ferries France/Comisia, punctul 104 de mai sus, EU:T:2005:221, punctul 137).

145    În plus, Comisia își poate impune linii directoare pentru exercitarea puterii sale de apreciere prin intermediul adoptării de acte precum liniile directoare privind întreprinderile aflate în dificultate, în măsura în care astfel de acte cuprind norme indicative privind direcția care trebuie urmată de această instituție și în care nu se îndepărtează de normele din tratat (a se vedea Hotărârea din 30 ianuarie 2002, Keller și Keller Meccanica/Comisia, T‑35/99, Rec., EU:T:2002:19, punctul 77 și jurisprudența citată).

146    În acest cadru, este important să se arate, în ceea ce privește noțiunea de ajutor de restructurare, că rezultă, în esență, din alineatele (16) și (17) din liniile directoare din 2004 că Comisia consideră că un astfel de ajutor are ca obiect restabilirea viabilității pe termen lung a unei întreprinderi, spre deosebire de un ajutor pentru salvare, care constă într‑o asistență temporară și care este destinată punerii în aplicare a unor măsuri imediate.

147    În al doilea rând, potrivit unei jurisprudențe constante, controlul jurisdicțional aplicat exercitării puterii de apreciere de care beneficiază Comisia în temeiul articolului 87 alineatul (3) litera (c) CE se limitează la verificarea respectării normelor de procedură și de motivare, precum și la controlul exactității materiale a faptelor reținute și al absenței erorilor de drept, a erorilor vădite în aprecierea faptelor sau a abuzului de putere (a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 februarie 2003, Spania/Comisia, C‑409/00, Rec., EU:C:2003:92, punctul 93, și Hotărârea Corsica Ferries France/Comisia, punctul 104 de mai sus, EU:T:2005:221, punctul 138 și jurisprudența citată). În schimb, nu este de competența Tribunalului să substituie aprecierea economică a autorului deciziei cu propria apreciere (Hotărârea din 25 iunie 1998, British Airways și alții/Comisia, T‑371/94 și T‑394/94, Rec., EU:T:1998:140, punctul 79, și Corsica Ferries France/Comisia, punctul 104 de mai sus, EU:T:2005:221, punctul 138).

148    Pe de altă parte, Tribunalul trebuie să verifice de asemenea dacă au fost respectate cerințele pe care Comisia și le‑a impus în aceste linii directoare (a se vedea în acest sens Hotărârea Keller și Keller Meccanica/Comisia, punctul 145 de mai sus, EU:T:2002:19, punctul 77 și jurisprudența citată).

149    În schimb, nu este de competența instanței Uniunii să se substituie Comisiei pentru a efectua în locul ei o examinare pe care aceasta nu a realizat‑o nicicând și pentru a identifica concluziile la care ar fi ajuns instituția la încheierea sa (Hotărârea din 1 iulie 2008, Deutsche Post/Comisia, T‑266/02, Rep., EU:T:2008:235, punctul 95; a se vedea în acest sens Hotărârea Valmont/Comisia, punctul 124 de mai sus, EU:T:2004:266, punctul 136).

150    În lumina acestor principii trebuie analizată critica potrivit căreia Comisia ar fi estimat în mod eronat, în decizia atacată, că Austrian Airlines era o întreprindere eligibilă pentru acordarea unui ajutor de restructurare în măsura în care aceasta era pe punctul de a fi preluată de Lufthansa și în măsura în care aceasta din urmă avea capacitatea de a face față singură dificultăților Austrian Airlines.

151    Punctul 13 din liniile directoare din 2004, care se află în partea din liniile directoare în care Comisia precizează sensul expresiei „întreprindere aflată în dificultate”, prevede următoarele:

„O întreprindere care aparține sau este preluată de un grup de întreprinderi nu este în mod normal eligibilă pentru ajutor de salvare sau restructurare, cu excepția cazului în care se poate demonstra că dificultățile întreprinderii sunt intrinsece și nu sunt rezultatul unei alocări arbitrare a costurilor în cadrul grupului și că dificultățile sunt prea serioase pentru a fi rezolvate de către grup […]”

152    Așadar, trebuie să se verifice mai întâi dacă, la data deciziei atacate, Austrian Airlines făcea parte dintr‑un grup sau putea fi calificată drept societate preluată de un grup, în sensul punctului 13 din liniile directoare din 2004, înainte de a se întreba, eventual, cu privire la aspectul dacă Lufthansa era în măsură să rezolve dificultățile cu care se confrunta Austrian Airlines.

153    În această privință, este necesar să se arate că, contrar celor susținute de reclamantă, aprobarea de către ÖIAG a ofertei de cumpărare a Austrian Airlines de către Lufthansa, intervenită la 5 decembrie 2008, nu înseamnă că, la această dată, Austrian Airlines aparținea deja Lufthansa. Astfel, cesionarea efectivă de către ÖIAG a participării sale în Austrian Airlines în favoarea Lufthansa rămânea condiționată de autorizarea Comisiei, care a intervenit numai ulterior, la 28 august 2009, prin decizia de autorizare a concentrării.

154    În speță, reclamanta, de altfel, a admis în ședință că, la data de 5 decembrie 2008, operațiunea de preluare a Austrian Airlines, cu alte cuvinte cumpărarea de către Lufthansa a participației ÖIAG în Austrian Airlines, rămânea supusă achitării subvenției în cauză, în timp ce aceasta din urmă era ea însăși supusă autorizării Comisiei.

155    Or, achitarea subvenției în cauză nu putea să fie considerată în mod izolat, întrucât era inclusă în prețul de vânzare negativ pe care Lufthansa propusese să îl plătească, care fusese acceptat de ÖIAG.

156    În consecință, plata prețului negativ și, prin urmare, transferul de proprietate către Lufthansa privind participația ÖIAG în Austrian Airlines, rămâneau condiționate de achitarea subvenției în cauză.

157    Prin urmare, este necesar să se considere că, la data adoptării deciziei atacate, Austrian Airlines nu făcea încă parte din grupul Lufthansa.

158    Așadar, întrebarea este dacă, la aceeași dată, Austrian Airlines putea fi considerată o societate preluată de un grup în sensul punctului 13 din liniile directoare din 2004.

159    În această privință, trebuie amintit că unul dintre principiile stabilite la punctul 13 din liniile directoare din 2004 este interdicția, pentru o întreprindere aflată în dificultate care face parte dintr‑un grup, de a beneficia de un ajutor de salvare sau de restructurare, în condițiile în care dificultățile sale nu îi sunt specifice și rezultă dintr‑o alocare arbitrară a costurilor în cadrul grupului sau în condițiile în care grupul are mijloacele pentru a rezolva aceste dificultăți el însuși. Obiectivul acestei interdicții este, așadar, de a împiedica un grup de întreprinderi să facă statul să suporte costul unui plan de restructurare al uneia dintre întreprinderile care îl compun, atunci când această întreprindere este în dificultate, iar grupul este el însuși la originea acestor dificultăți sau are mijloacele de a le face față singur.

160    În acest context, obiectivul extinderii interzicerii beneficierii de ajutoarele de salvare sau de restructurare la întreprinderile în dificultate „preluate” de un grup este de a evita ca un grup de întreprinderi să eludeze această interdicție profitând de împrejurarea că o întreprindere pe care este pe cale să o cumpere nu îi aparține încă oficial la momentul plății ajutorului de restructurare în favoarea întreprinderii cumpărate.

161    Cu toate acestea, o asemenea situație nu poate fi asimilată cu cea din prezenta speță, în care achitarea de către stat a subvenției în cauză către Austrian Airlines constituie, astfel cum s‑a precizat la punctul 130 de mai sus, un element negativ integrat în prețul plătit de Lufthansa către ÖIAG pentru achiziționarea Austrian Airlines.

162    Prin urmare, este necesar să se constate că Comisia nu a săvârșit o eroare vădită de apreciere estimând că condițiile de aplicare a punctului 13 din liniile directoare din 2004 nu erau îndeplinite în speță.

163    În consecință, primul aspect al primului motiv trebuie respins ca neîntemeiat, fără să fie nevoie să se examineze aspectul dacă Lufthansa era, la date deciziei atacate, în măsură să facă față dificultăților Austrian Airlines.

 Cu privire la al doilea aspect al primului motiv, întemeiat pe insuficiența contribuției proprii a beneficiarului ajutorului la planul de restructurare

164    Reclamanta susține, în esență, că Comisia a estimat în mod eronat că contribuția proprie a beneficiarului ajutorului în cauză era adecvată din punctul de vedere al punctului 43 din liniile directoare din 2004.

165    Punctul 43 din liniile directoare din anul 2004 prevede următoarele:

„Suma și intensitatea ajutorului trebuie să fie limitate la minimul strict al costurilor de restructurare necesare pentru a permite efectuarea restructurării în funcție de resursele financiare existente ale întreprinderii, ale acționarilor sau ale grupului de întreprinderi din care face parte. Evaluarea respectivă va ține seama de orice ajutor pentru salvare acordat anterior. Este de așteptat ca beneficiarii de ajutor să contribuie semnificativ la planul de restructurare prin resursele proprii, inclusiv din vânzarea de active care nu sunt esențiale pentru supraviețuirea întreprinderii sau din finanțări externe în condiții de piață. O asemenea contribuție este un semn că piețele cred în fezabilitatea restabilirii viabilității. O astfel de contribuție trebuie să fie reală, și anume efectivă, excluzând toate profiturile viitoare estimate, cum ar fi fluxurile de capital, și trebuie să fie cât mai ridicată cu putință.”

166    Din cuprinsul punctului 44 din liniile directoare din 2004 reiese, printre altele, că, în mod normal, Comisia va considera că este adecvată o contribuție a beneficiarilor la restructurare de 50 % în cazul întreprinderilor mari.

167    De asemenea, din considerentul (307) al versiunii deciziei atacate prezentate de Comisie, în răspuns la Ordonanța Tribunalului din 27 ianuarie 2014 privind o măsură de cercetare judecătorească, reies următoarele:

„[…] Comisia a ajuns la concluzia că valoarea totală a costurilor de restructurare se va ridica la aproximativ 1 405 milioane EUR (sau 1 048 milioane EUR în situația în care Lufthansa nu va diminua datoriile Austrian Airlines cu 357 milioane EUR), contribuția proprie (asigurată individual sau împreună de Austrian Airlines și/sau de Lufthansa) 905 milioane EUR (sau 548 milioane EUR). Aceasta corespunde unei cote de 64 % (sau 52 %) din costurile de restructurare. Din acest motiv, Comisia poate concluziona că este respectată în speță cerința asigurării unei contribuții proprii corespunzătoare la costurile de restructurare.”

168    În lumina acestor elemente trebuie să se răspundă la argumentele reclamantei.

169    În ceea ce privește, în primul rând, argumentul reclamantei potrivit căruia numai contribuția beneficiarului ajutorului în cauză din fondurile proprii trebuie luată în considerare pentru a verifica caracterul adecvat al contribuției la planul de restructurare, este suficient să se arate că din cuprinsul punctului 43 din liniile directoare din 2004 reiese că beneficiarul ajutorului poate contribui la restructurare prin intermediul unei finanțări externe obținute în condițiile pieței.

170    În ceea ce privește, în al doilea rând, argumentul reclamantei potrivit căruia contribuția Lufthansa nu constituie o finanțare externă în sensul punctului 43 din liniile directoare din 2004, pentru motivul că, pe de o parte, deși Lufthansa nu era pe punctul de a prelua Austrian Airlines la data adoptării deciziei atacate, ea nu putea fi considerată un investitor extern și că, pe de altă parte, Lufthansa nu a pus la dispoziția Austrian Airlines un capital monetar, nici un capital în natură pentru restructurarea acesteia din urmă, acesta nu poate fi reținut.

171    Astfel, mai întâi, împrejurarea că Austrian Airlines nu se afla în situația unei întreprinderi care este preluată de un grup de întreprinderi, în sensul punctului 13 din liniile directoare din 2004, astfel cum s‑a constatat la punctul 162 de mai sus, este lipsit de pertinență în ceea ce privește faptul că Lufthansa reprezenta, la momentul adoptării deciziei atacate, un investitor privat a cărui ofertă de preluare cuprindea, pe lângă achitarea unei sume de 366 268,75 euro, și acordarea unui certificat de recuperare care putea atinge 162 000 000 euro, plata unui preț negativ care constă în achitarea de către Republica Austria a unui ajutor de restructurare în favoarea Austrian Airlines, restructurare la care Lufthansa se angajase să participe în cadrul planului de restructurare prezentat Comisiei.

172    În continuare, din chiar textul punctului 43 din liniile directoare din 2004 reiese că acestea nu impun ca finanțarea externă să fie adusă sub forma unui capital monetar sau în natură. Prin urmare, Comisia a putut să aprecieze, în considerentele (303) și (304) ale deciziei atacate, că o astfel de finanțare externă putea îmbrăca forma, printre altele, a suportării de pierderi operaționale sau a unor costuri precum cele care rezultă în general dintr‑o concentrare, fără a săvârși o eroare vădită de apreciere.

173    În sfârșit, deși din considerentul (302) al deciziei atacate reiese că Comisia a estimat că reducerea gradului de îndatorare a Austrian Airlines de către Lufthansa nu ar putea fi considerată o contribuție proprie decât în măsura în care această reducere a gradului de îndatorare ar îmbrăca forma unui aport de capital, iar nu a unei simple cumpărări a datoriilor, trebuie să se constate că obiectivul este de a se asigura că reducerea gradului de îndatorare a Austrian Airlines este efectiv și nu de a impune ca contribuția Lufthansa să îmbrace în mod necesar forma achitării unui capital monetar.

174    În ceea ce privește, în al treilea rând, argumentul reclamantei, potrivit căruia ar fi, în orice caz, imposibil să se considere drept contribuție la restructurarea Austrian Airlines suportarea de către Lufthansa a pierderilor operaționale ale Austrian Airlines pentru perioada 2009-2013 pentru motivul că, pe de o parte, nu este vorba de o contribuție efectivă, în măsura în care pierderile menționate nu sunt încă realizate și ar putea să fie mai reduse decât ceea ce era prevăzut, și, pe de altă parte, suportarea acestor pierderi operaționale viitoare nu poate fi asimilată, astfel precum face Comisia, achitării unei contribuții în numerar pentru restructurare, trebuie de asemenea să fie respins ca fiind întemeiat pe o premisă eronată.

175    Astfel, din considerentele (302) și (303) ale deciziei atacate reiese că, în mod contrar față de ceea ce invocă reclamanta, nu suportarea eventualelor pierderi operaționale este asimilată de Comisie unei plăți în numerar cu titlu de contribuție pentru restructurare, ci eventualul aport de capital al Lufthansa în favoarea Austrian Airlines în vederea diminuării gradului de îndatorare a acesteia din urmă.

176    Pe de altă parte, din considerentul (295) al deciziei atacate reiese că Comisia a estimat că perspectivele negative privind evoluția rezultatului global al Austrian Airlines prezentate în planul de restructurare se bazau pe prezumțiile realiste cu privire la prețul la carburant, la cursurile de schimb, la intensitatea traficului și la evoluția pieței. Or, reclamanta nu înaintează niciun argument susceptibil să repună în discuție plauzibilitatea acestor prezumții. Astfel, aceasta nu explică în ce mod pierderile operaționale viitoare ale Austrian Airlines ar putea fi mai reduse decât cele prevăzute în planul de restructurare.

177    Prin urmare, reclamanta nu demonstrează existența unei erori vădite de apreciere a Comisiei cu privire la caracterul adecvat al contribuției proprii a Austrian Airlines la finanțarea planului de restructurare în raport cu punctul 43 din liniile directoare din 2004.

178    Rezultă că al doilea aspect al primului motiv trebuie respins ca neîntemeiat.

 Cu privire la al treilea aspect al primului motiv, întemeiat pe insuficiența planului de restructurare și a măsurilor compensatorii

179    În cadrul celui de al treilea aspect al primului motiv, reclamanta condamnă caracterul adecvat, pe de o parte, al măsurilor prevăzute de planul de restructurare care urmăresc permiterea restabilirii viabilității Austrian Airlines și, pe de altă parte, al măsurilor compensatorii prevăzute de decizia atacată.

–       Cu privire la măsurile prevăzute în planul de restructurare

180    În primul rând, în ceea ce privește critica reclamantei potrivit căreia Comisia ar fi apreciat în mod eronat că planul de restructurare supus examinării sale era conform liniilor directoare din 2004, în timp ce ajutorul în cauză era afectat numai restructurării financiare a Austrian Airlines, trebuie amintit că, potrivit punctului 17 din liniile directoare din 2004:

„Restructurarea […] se va baza pe un plan fezabil, coerent și de perspectivă, urmărind restabilirea viabilității pe termen lung a întreprinderii. Restructurarea, de obicei, implică unul sau mai multe dintre următoarele elemente: reorganizarea și raționalizarea activităților societății pe baze mai eficiente, în general implicând retragerea din activitățile producătoare de pierderi, restructurarea acelor activități existente care pot fi din nou competitive și, dacă este posibil, diversificarea în direcția activităților noi și viabile. Restructurarea financiară (injecțiile de capital, reducerea datoriilor) trebuie, de obicei, să însoțească restructurarea industrială. Operațiunile de restructurare în sensul prezentelor linii directoare nu se pot totuși limita la ajutorul financiar destinat să compenseze pierderile din trecut, fără a aborda motivele respectivelor pierderi.”

181    Așadar, o restructurare implică, în mod normal, în sensul liniilor directoare din 2004, aspecte industriale, care prevăd măsuri prin care se urmărește reorganizarea și raționalizarea activităților întreprinderii, și aspecte financiare, care pot îmbrăca forma, printre altele a unui aport de capital sau a unei reduceri a gradului de îndatorare. În acest sens, o restructurare nu se poate limita la un ajutor financiar.

182    Cu toate acestea, contrar celor susținute de reclamantă, aceasta nu înseamnă totuși că ajutorul de restructurare trebuie în mod necesar să finanțeze măsurile adoptate în cadrul aspectelor industriale ale restructurării. Astfel, trebuie să se țină seama de punctul 43 din liniile directoare, din care reiese că suma ajutorului trebuie să fie limitată la minimul strict al costurilor necesare pentru a permite efectuarea restructurării în funcție de resursele financiare ale întreprinderii. Or, în cazul unei întreprinderi care se confruntă cu un grad de îndatorare important, astfel cum este cazul Austrian Airlines în speță, esența ajutorului va fi în mod logic afectată reducerii gradului de îndatorare, în timp ce măsurile de restructurare industrială vor fi asumate de beneficiarul ajutorului din fondurile proprii, precum și prin intermediul unei eventuale finanțări externe în condițiile pieței.

183    Așadar, prezenta critică trebuie respinsă ca neîntemeiată.

184    În al doilea rând, în ceea ce privește critica reclamantei potrivit căreia Comisia ar fi estimat în mod eronat în decizia atacată că măsurile de restructurare a Austrian Airlines ar produce sinergii în materie de costuri și de venituri, în condițiile în care astfel de sinergii sunt inerente oricărei concentrări, trebuie arătat că această din urmă împrejurare, dacă este considerată stabilită, nu demonstrează că aceste măsuri nu sunt adecvate în speță și că nu vor permite ameliorarea situației Austrian Airlines și asigurarea restabilirii viabilității sale, ceea ce reprezintă obiectivul oricărei restructurări. Un astfel de argument trebuie, așadar, respins ca inoperant.

185    În al treilea rând, în ceea ce privește critica reclamantei potrivit căreia măsurile prevăzute de planul de restructurare cu privire la reducerea personalului Austrian Airlines nu sunt legate de restructurarea acesteia din urmă, în măsura în care activitățile sale de comercializare nu vor fi reduse, ci pur și simplu preluate de Lufthansa pentru a acoperi piața austriacă, se impune același răspuns. Astfel, dacă este considerată întemeiată, o astfel de afirmație nu are o incidență asupra faptului că această măsură va avea drept efect reducerea costurilor Austrian Airlines și constituie o măsură clasică pentru garantarea restabilirii rentabilității unei întreprinderi, care este obiectivul restructurării, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 43 din liniile directoare din 2004.

186    În al patrulea rând, reclamanta reproșează Comisiei că a considerat că măsurile de sinergii de venit prevăzute în planul de restructurare erau adecvate, în condițiile în care măsurile menționate se bazează pe o politică de concurență neloială prin prețuri, care constituie o încălcare a articolelor 81 CE și 82 CE.

187    Reclamanta ar fi descris astfel Comisiei, într‑o plângere din 26 ianuarie 2009, strategiile de preț neloiale ale Austrian Airlines. În ceea ce privește Lufthansa, ea precizează că această politică este organizată prin intermediul convențiilor‑cadru, precum cele prevăzute în programul „PartnerPlus Progress 2008/2009”, încheiate cu clientela de afaceri și în temeiul cărora sunt propuse reduceri importante pe rutele supuse monopolului Lufthansa în schimbul cumpărării de zboruri de acești clienți pe rute supuse concurenței, în special pe rutele între Austria și Germania. Sinergiile de venit create prin integrarea Austrian Airlines în convențiile‑cadru ale Lufthansa nu ar putea fi recunoscute ca făcând parte dintr‑un plan de restructurare a unei întreprinderi aflate în dificultate care primește un ajutor de stat, chiar și în condițiile în care ar legitima o încălcare a articolelor 81 CE și 82 CE. Măsurile compensatorii impuse de Comisie în decizia atacată nu aduc, potrivit reclamantei, nicio protecție împotriva unui astfel de comportament, iar faptul că alte întreprinderi propun convenții‑cadru care prevăd posibilități variabile de reduceri nu ar fi susceptibilă să repună în discuție această concluzie.

188    În această privință, trebuie arătat că o astfel de critică este lipsită de pertinență în cadrul unei acțiuni introduse împotriva unei decizii prin care Comisia s‑a pronunțat cu privire la compatibilitatea unui ajutor cu piața comună. Revine în sarcina reclamantei, dacă aceasta estimează că politica tarifară a Lufthansa și a Austrian Airlines constituie o încălcare a articolului 81 CE și a articolului 82 CE, să introducă o plângere în această privință pe lângă Comisie, ceea ce, de altfel, aceasta a făcut cu privire la pretinsa politică de eliminare prin prețuri derulată, în opinia ei, de Austrian Airlines. În cele din urmă, trebuie amintit că, astfel cum reiese din jurisprudența citată la punctul 127 de mai sus, legalitatea unei decizii a Comisiei în materie de ajutoare de stat trebuie apreciată având în vedere informațiile de care dispunea Comisia cu ocazia adoptării acesteia. În consecință, reclamanta nu poate invoca în mod util politica tarifară a Lufthansa cu privire la care nu depusese plângere la Comisie la data deciziei atacate. Această din urmă considerație este valabilă de asemenea în ceea ce privește comportamentul tarifar al Lufthansa și al Austrian Airlines ulterior adoptării deciziei atacate.

189    În al cincilea rând, în ceea ce privește critica potrivit căreia Comisia ar fi aprobat în mod eronat în decizia atacată planul de restructurare, în condițiile în care acesta cuprindea măsuri expansioniste întrucât prevedea, contrar liniilor directoare în sectorul aviației din 1994, creșterea capacităților Austrian Airlines începând cu anul 2010, trebuie arătat că, astfel cum reiese din decizia atacată, limitarea capacităților Austrian Airlines nu constituie o măsură din planul de restructurare, ci o măsură compensatorie.

190    Pe de altă parte, trebuie subliniat de asemenea că din cuprinsul punctului 38 subpunctul 4) din liniile directoare în sectorul aviației din 1994 reiese că restructurarea nu poate conduce la o creștere a numărului de aparate sau de locuri oferite pe piețele relevante care să fie superioară creșterii acestor piețe.

191    Această limitare trebuie totuși să fie conciliată cu obiectivul stabilit la punctul 38 subpunctul 1) din liniile directoare în sectorul aviației din 1994 și reluat la punctul 38 din liniile directoare din 2004, și anume că planul de restructurare trebuie să permită companiei să regăsească o viabilitate pe termen lung într‑un termen rezonabil. Or, un astfel de obiectiv ar fi dificil de atins dacă capacitățile companiei beneficiare a ajutorului de restructurare nu ar putea crește în același ritm precum concurenții săi, în special în ipoteza unei creșteri rapide a pieței.

192    În speță, din considerentul (322) al deciziei atacate reiese că planul de restructurare prevedea că evoluția pieței se va inversa favorabil în anul 2010, cu o creștere a capacităților.

193    În consecință, prevăzând, la articolul 2 din decizia atacată, că Republica Austria este obligată să adopte măsurile necesare pentru ca Austrian Airlines să își reducă înainte de finalul anului 2010 capacitatea totală în ceea ce privește numărul de locuri pe kilometru oferite (ASK) cu 15 % în raport cu nivelul din ianuarie 2008 și limitând creșterea capacităților Austrian Airlines de locuri pe kilometru disponibile la media ratelor de creștere stabilite pentru transportatorii aerieni membri ai Asociației Companiilor Aeriene Europene până la finalul anului 2015 sau până când Austrian Airlines atinge un prag de rentabilitate, Comisia s‑a asigurat de o limitare a expansiunii capacităților Austrian Airlines, menținând totodată o restabilire a viabilității într‑un termen rezonabil.

194    Prin urmare, această critică trebuie respinsă ca neîntemeiată.

195    În al șaselea rând, în ceea ce privește critica potrivit căreia Comisia ar fi considerat în mod eronat în decizia atacată că reducerea flotei Austrian Airlines constituia o măsură adecvată, în timp ce o reducere a flotei regionale ar fi, în orice caz, compensată de achiziționarea de avioane de mare capacitate, precum și de utilizarea de aeronave de cursă lungă pe rutele scurte și medii pentru creșterea capacităților Austrian Airlines pe această piață, trebuie arătat că, în măsura în care reducerea de capacitate este exprimată de Comisie în decizia atacată prin locuri pe kilometru disponibile, Austrian Airlines rămâne liberă să repercuteze această reducere de capacitate asupra compunerii flotei sale după cum dorește, în măsura în care este integrată în planul de restructurare, în conformitate cu punctul 40 din liniile directoare din 2004.

196    Prin urmare, și o astfel de critică trebuie de asemenea să fie respinsă ca fiind neîntemeiată.

–       Cu privire la măsurile compensatorii prevăzute în decizia atacată

197    În primul rând, reclamanta reproșează Comisiei, în esență, că a estimat că o măsură de reducere a capacității de 15 % în raport cu nivelul din ianuarie 2008 era o măsură compensatorie adecvată pentru a remedia efectele de denaturare a concurenței create de ajutorul în cauză. În susținerea acestei critici, reclamanta invocă mai multe argumente.

198    În primul rând, aceasta susține că o astfel de măsură nu are un efect practic asupra pieței principale a Austrian Airlines, care este cea a zborurilor pe distanță scurtă și medie cu plecare și cu destinație în Austria și, mai precis, între Austria și Germania, precum și între Austria și Europa de Est.

199    În această privință, este necesar să se arate că punctul 40 din liniile directoare din 2004 prevede că contraprestațiile acordate în cadrul unei măsuri compensatorii trebuie să fie proporționale cu greutatea relativă a întreprinderii pe piețele pe care aceasta operează și că ele ar trebui astfel să privească în special piețele pe care întreprinderea va deține o poziție importantă după restructurare.

200    Or, din considerentul (320) al deciziei atacate reiese că o reducere a capacităților Austrian Airlines a intervenit pe zborurile regulate, precum și pe zborurile charter în cursul anului 2008.

201    De asemenea, din considerentul (322) al deciziei atacate reiese că, la începutul anului 2009, alte măsuri de restructurare au condus la o nouă reducere a capacităților pe zborurile regulate, precum și pe zborurile charter.

202    Așadar, din decizia atacată nu reiese că reducerile de capacitate operate în anii 2008 și 2009 ar fi intervenit numai pe zborurile pe distanță lungă și pe zborurile charter ale Austrian Airlines.

203    În plus, chiar în ipoteza în care reducerile de capacitate care sunt menționate în decizia atacată ar fi intervenit numai pe zborurile pe distanță lungă și pe zborurile charter, nu este nerezonabil să se estimeze că noua reducere de capacitate impusă în decizia atacată ar avea mai multe șanse să intervină pe celelalte tipuri de zboruri propuse de Austrian Airlines, inclusiv pe zborurile pe distanță scurtă și medie între Austria și Germania sau între Austria și Europa de Est.

204    În plus, eficacitatea măsurii de reducere a capacității trebuie de asemenea să fie apreciată având în vedere angajamentele luate în decizia de autorizare a concentrării. În această privință, din considerentele (328) și (329) ale deciziei atacate reiese că Lufthansa și Austrian Airlines s‑au angajat să pună la dispoziție sloturi orare pe rutele cu plecare din Viena, cu destinația Stuttgart, Köln/Bonn, München, Frankfurt am Main și Bruxelles, în vederea permiterii intrării de concurenți pe aceste rute.

205    În aceste condiții, impunerea unei măsuri de reducere a capacității întemeiată pe numărul de locuri pe kilometru disponibile nu pare să fie în mod vădit neadecvată.

206    În al doilea rând, reclamanta susține că, pentru a stabili nivelul de reducere a capacității la 15 %, Comisia trebuia să țină seama de nivelul capacității Austrian Airlines la data adoptării deciziei atacate, și anume la 28 august 2009, iar nu în ianuarie 2008. Potrivit reclamantei, chiar în ipoteza în care Comisia ar fi putut să țină seama de reducerile de capacitate intervenite în cadrul restructurării înainte de adoptarea deciziei atacate, ea nu putea ține seama de reducerile de capacitate care au avut loc înainte ca Republica Austria să încredințeze mandatul de privatizare a Austrian Airlines către ÖIAG, și anume la 12 august 2008. Astfel, nu ar exista o legătură între reducerile de capacitate intervenite în temeiul restructurării Austrian Airlines în vederea privatizării sale, în cadrul căreia ajutorul în cauză a fost acordat, și reducerile de capacitate anterioare acestei privatizări.

207    În această privință, trebuie arătat că din cuprinsul punctului 40 din liniile directoare din 2004 reiese că gradul de reducere a capacităților trebuie stabilit printr‑o evaluare de la caz la caz și că faptul că reducerea de capacitate a avut loc înaintea acordării ajutorului nu exclude ca aceasta să poată fi luată în considerare ca măsură compensatorie, cu condiția să fie parte integrantă a restructurării întreprinderii aflate în dificultate, beneficiar al ajutorului, astfel cum este stabilită în planul de restructurare.

208    În consecință, contrar celor susținute de reclamantă, Comisia nu era obligată, pentru a fixa gradul de reducere a capacității, să ia în considerare numai nivelul de capacitate la data adoptării deciziei atacate, însă putea să țină seama de reducerile de capacitate intervenite anterior, cu condiția ca acestea să fi fost parte integrantă a restructurării Austrian Airlines, astfel cum este prevăzută de planul de restructurare notificat de Republica Austria Comisiei.

209    Pe de altă parte, în ceea ce privește argumentul reclamantei potrivit căruia Comisia nu putea, în orice caz, să țină seama de reducerile de capacitate realizate anterior datei de 12 august 2008, dată la care Republica Austria a dat ÖIAG mandatul de privatizare a Austrian Airlines, este necesar să se observe că, astfel cum s‑a amintit mai sus, posibilitatea de a ține seama de măsurile de reducere de capacitate intervenite înainte de acordarea ajutorului depind de împrejurarea că aceste măsuri au fost puse în aplicare în cadrul restructurării întreprinderii beneficiare a ajutorului. Or, faptul că mandatul de privatizare a fost în mod oficial dat de Republica Austria către ÖIAG la 12 august 2008 nu exclude, în sine, ca, la această dată, reduceri de capacitate intervenite începând cu luna ianuarie 2008 să poată fi considerate ca fiind parte integrantă din restructurarea Austrian Airlines în vederea privatizării sale. De altfel, din decizia atacată reiese că reducerile de capacitate adoptate începând cu anul 2008 de Austrian Airlines nu făceau parte din cele prevăzute de planul „Go4Profit” puse în aplicare în anul 2007 și concepute în contextul unei soluții de autonomie.

210     În aceste împrejurări, critica întemeiată pe caracterul neadecvat al reducerii de 15 % a capacităților de locuri pe kilometru impuse Austrian Airlines cu titlu de măsură compensatorie trebuie respinsă ca neîntemeiată.

211    În al doilea rând, reclamanta reproșează Comisiei că a ținut seama, cu titlu de măsuri compensatorii, de eventualele tentative de restructurare care au avut loc cu mai mult de un an înaintea notificării ajutorului în cauză.

212    În această privință, în măsura în care acest argument trebuie înțeles ca vizând trimiterea în decizia atacată la măsurile instituite în anul 2006 în cadrul planului „Go4Profit”, este suficient să se arate că, contrar a ceea ce lasă să se înțeleagă reclamanta, din considerentul (319) al deciziei atacate reiese că planul menționat nu a fost considerat o măsură compensatorie.

213    În consecință, al treilea aspect al primului motiv trebuie respins ca neîntemeiat.

 Cu privire la al patrulea aspect al primului motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 43 CE

214    În acest aspect al primului motiv, reclamanta susține, în esență, că, având în vedere jurisprudența, Comisia nu putea declara ajutorul în cauză compatibil cu piața comună, în măsura în care acesta era indisolubil legat de menținerea drepturilor de trafic aerian acordate în temeiul unei clauze de naționalitate contrare articolului 43 CE.

215    În această privință, trebuie amintit că, astfel cum arată reclamanta, dacă procedura prevăzută la articolele 87 CE și 88 CE lasă în mare măsură la latitudinea Comisiei adoptarea unei decizii privind compatibilitatea unei scheme de ajutor de stat cu cerințele pieței comune, reiese clar din sistemul general al Tratatului CE că această procedură nu trebuie să producă niciodată un rezultat contrar dispozițiilor specifice din Tratatul CE (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 mai 1980, Comisia/Italia, 73/79, Rec., EU:C:1980:129, punctul 11, Hotărârea din 19 septembrie 2000, Germania/Comisia, C‑156/98, Rec., EU:C:2000:467, punctul 78, și Hotărârea din 31 ianuarie 2001, Weyl Beef Products și alții/Comisia, T‑197/97 și T‑198/97, Rec., EU:T:2001:28, punctul 75). Această obligație a Comisiei de respectare a coerenței dintre articolele 87 CE și 88 CE și alte dispoziții ale Tratatului CE se impune în special în ipoteza în care aceste dispoziții urmăresc de asemenea obiectivul unei concurențe nedenaturate pe piața comună, precum în speță articolul 43 CE, care urmărește protecția libertății de stabilire și libera concurență dintre operatorii economici ai unui stat membru stabiliți într‑un alt stat membru și operatorii economici ai acestui din urmă stat membru. Astfel, prin adoptarea unei decizii privind compatibilitatea unui ajutor cu piața comună, Comisia nu poate ignora riscul unei atingeri aduse concurenței în cadrul pieței comune de către operatorii economici particulari (a se vedea în acest sens Hotărârea din 9 septembrie 2010, British Aggregates și alții/Comisia, T‑359/04, Rep., EU:T:2010:366, punctele 91 și 92).

216    S‑a statuat de asemenea că acele aspecte ale ajutorului care ar contraveni altor dispoziții din Tratatul CE decât articolele 87 CE și 88 CE puteau fi atât de indisolubil legate cu obiectul ajutorului încât ar fi imposibil să fie evaluate separat (a se vedea în acest sens Hotărârea din 22 martie 1977, Iannelli Volpi, 74/76, Rec., EU:C:1977:51, și Hotărârea din 15 iunie 1993, Matra/Comisia, C‑225/91, Rec., EU:C:1993:239, punctul 41).

217    Cu toate acestea, trebuie să se constate că, în speță, protecția drepturilor de trafic aerian ale Austrian Airlines nu constituia un aspect al ajutorului în cauză. Astfel, deși menținerea drepturilor de trafic aerian reprezenta un interes pentru Lufthansa, în sensul că astfel de drepturi corespund unui element important al activului unei companii aeriene, aceasta nu constituia în niciun caz o condiție pentru acordarea ajutorului în cauză. Era vorba mai degrabă de o condiție a reușitei unei preluări a Austrian Airlines care se impunea oricărui dobânditor, independent de aspectul dacă se solicita Republicii Austria plata unui preț de vânzare negativ, care include, dacă este cazul, plata unui ajutor de stat în favoarea Austrian Airlines.

218    În aceste împrejurări, contrar celor susținute de reclamantă, recurgerea la un artificiu juridic prin intermediul creării unei fundații de drept austriac în vederea menținerii naționalității austriece a Austrian Airlines și, prin urmare, a protecției drepturilor de trafic aerian care i‑au fost atribuite pe baza unei clauze de naționalitate cuprinse în acorduri bilaterale încheiate cu state terțe nu poate fi considerată indisolubil legată de ajutorul în cauză în sensul jurisprudenței citate la punctul 216 de mai sus.

219    În consecință, nu se poate reproșa Comisiei că a încălcat articolul 43 CE considerând că ajutorul în cauză era compatibil cu piața comună.

220    Pe de altă parte, această concluzie nu aduce atingere examinării legalității clauzelor de naționalitate cuprinse în acordurile bilaterale de servicii aeriene încheiate de Republica Austria cu state terțe în raport cu articolul 43 CE.

221    În această privință, trebuie să se sublinieze că, în decizia atacată, Comisia a impus Republicii Austria rezilierea unor astfel de acorduri sau renegocierea lor, în conformitate cu Regulamentul nr. 847/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind negocierea și punerea în aplicare a acordurilor de reglementare a serviciilor aeriene dintre statele membre și țările terțe (JO L 157, p. 7, Ediție specială, 07/vol. 14, p. 36). De altfel, Republica Austria este de asemenea obligată, potrivit articolului 2 din decizia atacată, să informeze Comisia cu privire la măsurile pe care le‑a luat pentru a garanta compatibilitatea unor astfel de acorduri cu dreptul comunitar.

222    În aceste condiții, este necesar să se respingă al patrulea aspect al primului motiv ca neîntemeiat și, prin urmare, primul motiv în întregime.

 Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe un abuz de putere

223    Reclamanta arată că Comisia s‑a îndepărtat de liniile sale directoare în cadrul examinării caracterului adecvat al contribuției proprii a Austrian Airlines, a măsurilor de restructurare și a măsurilor compensatorii pentru adoptarea deciziei atacate, astfel încât ar fi săvârșit un abuz de putere.

224    În această privință, este necesar să se arate că, chiar dacă se presupune că este dovedită, ceea ce nu este cazul în speță, afirmația potrivit căreia Comisia s‑ar fi îndepărtat de propriile linii directoare pentru adoptarea deciziei atacate nu este de natură să demonstreze existența unui abuz de putere în raport cu condițiile stabilite de jurisprudență.

225    Astfel, potrivit jurisprudenței, o decizie nu este afectată de un abuz de putere decât dacă, pe baza unor indici obiectivi, relevanți și concordanți, aceasta pare să fi fost adoptată în scopul exclusiv sau cel puțin determinant de a atinge alte obiective decât cele invocate (Hotărârea din 6 martie 2002, Diputación Foral de Álava și alții/Comisia, T‑92/00 și T‑103/00, Rec., EU:T:2002:61, punctul 84, și Hotărârea din 12 septembrie 2007, Olympiaki Aeroporia Ypiresies/Comisia, T‑68/03, Rep., EU:T:2007:253, punctul 484). În speță, este necesar să se arate că reclamanta nu invocă niciun indiciu care să permită se presupună că Comisia ar fi efectuat, pentru motive de oportunitate, o aplicare fie deosebit de riguroasă, fie deosebit de laxistă a normelor comunitare în materie de ajutoare de stat și că nu ar fi urmat procedura și nu ar fi pus în practică criteriile aplicabile, în conformitate cu normele pertinente ale tratatului și ale dreptului derivat.

226    Prin urmare, al treilea motiv trebuie respins ca neîntemeiat.

227    În consecință, acțiunea trebuie respinsă în întregime.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

228    Potrivit articolului 87 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.

229    Întrucât reclamanta a căzut în pretenții și Comisia, precum și ÖIAG, Lufthansa și Austrian Airlines au prezentat o cerere în acest sens, se impune obligarea reclamantei la suportarea, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, a cheltuielilor de judecată efectuate de Comisie, de ÖIAG, de Lufthansa și de Austrian Airlines.

230    Republica Austria suportă propriile cheltuieli de judecată, în conformitate cu articolul 87 alineatul (4) primul paragraf din Regulamentul de procedură.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a opta)

declară și hotărăște:

1)      Respinge acțiunea.

2)      Niki Luftfahrt GmbH suportă, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, cheltuielile de judecată efectuate de Comisia Europeană, de Österreichische Industrieholding AG, de Deutsche Lufthansa AG și de Austrian Airlines AG.

3)      Republica Austria suportă propriile cheltuieli de judecată.

Gratsias Kancheva Wetter

Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 13 mai 2015.

Semnături

Cuprins

Istoricul cauzei

Procedură

Concluziile părților

În drept

1. Cu privire la admisibilitate

Cu privire la lipsa semnăturii pe originalul cererii introductive

Cu privire la utilizarea de către reclamantă de informații care nu figurează în versiunea deciziei atacate publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, însă cuprinse în versiunea deciziei atacate notificată Republicii Austria

2. Cu privire la fond

Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea obligației de motivare

Cu privire la primul aspect al celui de al doilea motiv, întemeiat pe nemotivare în ceea ce privește caracterul suficient al măsurilor compensatorii având în vedere situația piețelor în cauză

Cu privire la al doilea aspect al celui de al doilea motiv, întemeiat pe nemotivarea cu privire la respectarea principiului ajutorului unic

Cu privire la primul motiv, întemeiat pe încălcarea dispozițiilor din Tratatul CE

Cu privire la primul aspect al primului motiv, întemeiat pe o eroare vădită de apreciere cu privire la identitatea și la eligibilitatea beneficiarului ajutorului

Cu privire la al doilea aspect al primului motiv, întemeiat pe insuficiența contribuției proprii a beneficiarului ajutorului la planul de restructurare

Cu privire la al treilea aspect al primului motiv, întemeiat pe insuficiența planului de restructurare și a măsurilor compensatorii

– Cu privire la măsurile prevăzute în planul de restructurare

– Cu privire la măsurile compensatorii prevăzute în decizia atacată

Cu privire la al patrulea aspect al primului motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 43 CE

Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe un abuz de putere

Cu privire la cheltuielile de judecată

* Limba de procedură: germana.