Language of document :

Acțiune introdusă la 22 decembrie 2008 - Visonic/OAPI - Sedea Electronique (VISIONIC)

(Cauza T-569/08)

Limba în care a fost formulată acțiunea: engleza

Părțile

Reclamantă: Visonic Ltd (Tel Aviv, Israel) (reprezentanți: A. Beschorner şi C.Thomas, avocaţi)

Pârât: Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale)

Cealaltă parte în procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs: Sedea Electronique SA (Seclin, Franţa)

Concluziile reclamantei

Anularea Deciziei Camerei a doua de recurs a Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieţei Interne (mărci, desene și modele industriale) din 14 octombrie 2008 din cauzele conexate R 946/2007-2 și R 1151/2007-2;

declararea nulităţii mărcii comunitare nr. 1 562 982 "VISIONIC" pentru toate produsele vizate;

obligarea OAPI la plata cheltuielilor de judecată efectuate în procedurile de pe rolul Curţii și obligarea celeilalte părţi în procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs la plata cheltuielilor efectuate în procedurile administrative de pe rolul camerei de recurs;

stabilirea unei date pentru ședinţa de audiere a pledoarilor.

Motivele și principalele argumente

Marca comunitară înregistrată care a făcut obiectul unei cereri de declarare a nulității : marca verbală "VISIONIC" pentru produse din clasa 9

Titularul mărcii comunitare : cealaltă parte în procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs

Partea care solicită declararea nulității mărcii comunitare : reclamanta

Decizia diviziei de anulare : admite în parte cererea de declarare a nulităţii

Decizia camerei de recurs : admite recursul în cauza R 946/2007-2; anulează decizia atacată prin care s-a respins cererea de declarare a nulităţii; respinge recursul în cauza R 1151/2007-2.

Motivele invocate : încălcarea articolului 52 alineatul (3), a articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 40/94 al Consiliului, precum și a principiilor generale ale dreptului mărcilor întrucât camera de recurs a reţinut greșit că reclamanta a consimţit la înregistrarea mărcii comunitare care a făcut obiectul unei cereri de declarare a nulităţii și, în consecinţă, nu a examinat dacă există un risc de confuzie între mărcile vizate.

____________