Language of document :

Ordonanța președintelui Tribunalului din 16 octombrie 2013 – Comunidad Autónoma del País Vasco şi Itelazpi/Comisia

(Cauza T-462/13 R)1

(„Procedură referitoare la măsurile provizorii – Ajutoare de stat – Decizie prin care ajutorul este declarat incompatibil cu piața internă și prin care se dispune recuperarea acestuia, precum și anularea plăților în curs – Cerere de suspendare a executării – Lipsa urgenței”)

Limba de procedură: spaniola

Părțile

Reclamante: Comunidad Autónoma del País Vasco şi Itelazpi, SA (Zamudio, Spania) (reprezentanţi: J. Buendía Sierra, A. Lamadrid de Pablo, M. Muñoz de Juan şi N. Ruiz García, avocaţi)

Pârâtă: Comisia Europeană (reprezentanți: É. Gippini Fournier, B. Stromsky şi P. Němečková, agenţi)

Obiectul

Cerere de suspendare a executării articolelor 3 și 4 din Decizia C (2013) 3204 final a Comisiei din 19 iunie 2013 privind ajutorul de stat SA.28599 (C 23/2010) (ex NN 36/010, ex CP 163/2009) pus în aplicare de Regatul Spaniei pentru extinderea televiziunii digitale terestre în zonele îndepărtate și mai puțin urbanizate (cu excepția Castilla-La Mancha)

Dispozitivul

Respinge cererea de măsuri provizorii.

Amână pronunțarea cu privire la cheltuielile de judecată.

____________

1     JO C @@, @@.