Cauza T‑469/07
Philips Lighting Poland S. A.
și
Philips Lighting BV
împotriva
Consiliului Uniunii Europene
„Dumping – Importuri de lămpi fluorescente compacte cu balast electronic integrat (CFL‑i) originare din China, din Vietnam, din Pakistan și din Filipine – Expirarea măsurilor antidumping – Reexaminare – Articolul 4 alineatul (1), articolul 5 alineatul (4) și articolul 9 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 384/96 [devenite articolul 4 alineatul (1), articolul 5 alineatul (4) și articolul 9 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1225/2009] – Noțiunea de industrie comunitară – Determinarea prejudiciului – Obligația de motivare”
Sumar – Hotărârea Tribunalului (Camera a cincea) din 11 iulie 2013
1. Acțiune în anulare – Admisibilitate – Respingere a unei acțiuni pe fond, fără a se statua în privința admisibilității – Puterea de apreciere a instanței Uniunii
2. Politica comercială comună – Protecție împotriva practicilor de dumping – Procedură de reexaminare – Anchetă de reexaminare – Decizie de încheiere a procedurii – Obligația Comisiei de a încheia procedura ca urmare a trecerii nivelului de susținere a plângerii sub pragul minim de 50 % din producția comunitară – Inexistență
[Regulamentul nr. 384/96 al Consiliului, art. 5 alin. (4), art. 9 alin. (1) și art. 11 alin. (5), și Regulamentul nr. 1225/2009 al Consiliului, art. 5 alin. (4), art. 9 alin. (1) și art. 11 alin. (5)]
3. Politica comercială comună – Protecție împotriva practicilor de dumping – Prejudiciu – Noțiunea de industrie comunitară – Puterea de apreciere a Comisiei – Definirea industriei comunitare care susține o plângere sau o cerere în timpul procedurii de reexaminare – Producții suplimentare ale producătorilor care constituie o proporție majoră – Trimitere la pragul minim de 25 % – Admisibilitate
[Regulamentul nr. 384/96 al Consiliului, art. 4 alin. (1), art. 5 alin. (4) și art. 9 alin. (1), și Regulamentul nr. 1225/2009 al Consiliului, art. 4 alin. (1), art. 5 alin. (4) și art. 9 alin. (1)]
4. Acte ale instituțiilor – Motivare – Obligație – Conținut – Regulamente de impunere a unor taxe antidumping
(art. 296 TFUE)
1. Instanța Uniunii are dreptul de a aprecia, potrivit împrejurărilor fiecărei spețe, dacă buna administrare a justiției justifică respingerea pe fond a acțiunii, fără pronunțarea prealabilă cu privire la admisibilitate.
(a se vedea punctul 61)
2. Articolul 5 alineatul (4) din Regulamentul antidumping de bază nr. 384/96 [devenit articolul 5 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1225/2009] nu conține nicio obligație a Comisiei de a încheia o procedură antidumping în curs atunci când nivelul de susținere a plângerii coboară sub un prag minim de 25 % din producția comunitară. Astfel, această dispoziție nu privește decât gradul de susținere a plângerii necesar pentru a permite Comisiei să deschidă o procedură. În plus, conform articolului 9 alineatul (1) din regulamentul menționat [devenit articolul 9 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1225/2009], Comisia nu este supusă unei obligații de a încheia procedura în cazul retragerii plângerii. Soluția trebuie a fortiori să fie aceeași în cazul simplei scăderi a nivelului de susținere a acesteia. Articolul 5 alineatul (4) și articolul 9 alineatul (1) din regulamentul de bază fiind aplicabile procedurilor de reexaminare în temeiul articolului 11 alineatul (5) din acest regulament [devenit articolul 11 alineatul (5) din Regulamentul nr. 1225/2009], principiile expuse mai sus sunt valabile de asemenea în cazul în care nivelul de susținere a cererii de reexaminare coboară sub pragul de 50 % din producția comunitară în cursul anchetei de reexaminare. Rezultă că instituțiile au întru totul dreptul de a continua procedura de reexaminare în pofida faptului că era posibil să nu mai fie atins pragul de 50 % menționat la articolul 5 alineatul (4) din regulamentul de bază.
În plus, articolul 9 alineatul (1) din regulamentul de bază nu obligă în mod expres instituțiile, pe plan strict formal, să țină cont de interesul Uniunii decât în ipoteza în care intenționează să încheie procedura ca urmare a retragerii plângerii.
(a se vedea punctele 84-87)
3. Articolul 4 alineatul (1) din Regulamentul antidumping de bază nr. 384/96 [devenit articolul 4 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1225/2009] definește industria comunitară ca fiind fie „totalitatea producătorilor comunitari de produse similare”, fie „cei dintre ei ale căror producții suplimentare constituie un procent semnificativ, în sensul articolului 5 alineatul (4) din acest regulament [devenit articolul 5 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1225/2009], din producția comunitară totală a acestor produse similare”, dispunând că, în ambele cazuri, pot fi excluși din producția comunitară producătorii aflați în situațiile prevăzute la articolul 4 alineatul (1) litera (a) din același regulament. Instituțiile dispun de o largă putere de apreciere în ceea ce privește alegerea între cele două componente ale acestei alternative.
În plus, industria comunitară astfel cum este reținută pentru determinarea prejudiciului nu trebuie să fie în mod necesar constituită din aceiași producători comunitari ca și cei care compun industria comunitară de care s‑a ținut cont pentru a se stabili dacă plângerea inițială sau cererea de reexaminare beneficia de o susținere suficientă conform articolului 5 alineatul (4) din regulamentul de bază. Astfel, pe de o parte, în al doilea caz, industria comunitară nu poate să cuprindă decât producătorii comunitari care susțin plângerea sau cererea, în timp ce, în primul caz, ea poate include totalitatea producătorilor comunitari, indiferent dacă au exprimat sau nu au exprimat o astfel de susținere. Pe de altă parte, definirea industriei comunitare pentru determinarea prejudiciului este un exercițiu care se efectuează de către instituții după deschiderea procedurii.
Or, dacă, în cursul procedurii, un producător comunitar care la origine susținea plângerea sau cererea de reexaminare își retrage această susținere sau se abține să coopereze cu Comisia, un astfel de producător nu va fi inclus în industria comunitară pentru determinarea prejudiciului în ipoteza în care instituțiile aleg să definească această industrie reținând a doua componentă a alternativei prevăzute la articolul 4 alineatul (1) din regulamentul de bază.
Cazurile vizate, explicit sau implicit, la articolul 9 alineatul (1) din regulamentul de bază [devenit articolul 9 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1225/2009] presupun, prin definiție, că nu mai este atins pragul de 50 % prevăzut la articolul 5 alineatul (4) din acest regulament. În consecință, atunci când, în exercitarea largii lor puteri de apreciere, instituțiile aleg să definească industria comunitară prin intermediul celei de a doua componente a alternativei prevăzute la articolul 4 alineatul (1) din regulamentul de bază, trimiterea din cuprinsul acestei dispoziții la articolul 5 alineatul (4) din acest regulament în general în ceea ce privește expresia „procent semnificativ [...] din producția comunitară totală” nu poate fi înțeleasă decât în sensul trimiterii la pragul minim de 25 %, iar nu la cel de 50 %. O astfel de soluție se impune cu atât mai mult cu cât cerința potrivit căreia industria comunitară trebuie să constituie un procent semnificativ din producția comunitară totală urmărește să garanteze că producțiile suplimentare ale producătorilor incluși în această industrie sunt suficient de reprezentative.
(a se vedea punctele 92-95)
4. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctele 105-107, 109 și 111-113)