HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a doua)
24 octombrie 2019(*)
„Trimitere preliminară – Mediu – Directiva 2008/98/CE – Deșeuri – Uleiuri vegetale uzate care au fost supuse unui tratament chimic – Articolul 6 alineatele (1) și (4) – Încetarea statutului de deșeu – Directiva 2009/28/CE – Promovarea utilizării energiei din surse regenerabile – Articolul 13 – Proceduri naționale de autorizare, de certificare și de acordare de licențe care se aplică instalațiilor de producție de energie electrică, de încălzire sau de răcire din surse de energie regenerabile – Utilizarea de biolichid ca sursă de alimentare a unei centrale de producție a energiei electrice”
În cauza C‑212/18,
având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Tribunale amministrativo regionale per il Piemonte (Tribunalul Administrativ Regional din Piemonte, Italia), prin decizia din 14 februarie 2018, primită de Curte la 26 martie 2018, în procedura
Prato Nevoso Termo Energy Srl
împotriva:
Provincia di Cuneo,
ARPA Piemonte,
cu participarea:
Comune di Frabosa Sottana,
CURTEA (Camera a doua),
compusă din domnul A. Arabadjiev (raportor), președinte de cameră, doamna R. Silva de Lapuerta, vicepreședintă a Curții, îndeplinind funcția de judecător al Camerei a doua, și domnul C. Vajda, judecători,
avocat general: domnul H. Saugmandsgaard Øe,
grefier: domnul R. Schiano, administrator,
având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 13 februarie 2019,
luând în considerare observațiile prezentate:
– pentru Prato Nevoso Termo Energy Srl, de A. Blasi și de F. Munari, avvocati;
– pentru Provincia di Cuneo, de A. Sciolla și de A. Gammaidoni, avvocati;
– pentru guvernul italian, de G. Palmieri, în calitate de agent, asistată de G. Palatiello, avvocato dello Stato;
– pentru guvernul neerlandez, de M. K. Bulterman și de M. A. M. de Ree, în calitate de agenți;
– pentru Comisia Europeană, de G. Gattinara, de F. Thiran și de K. Talabér‑Ritz, în calitate de agenți,
după ascultarea concluziilor avocatului general în ședința din 20 iunie 2019,
pronunță prezenta
Hotărâre
1 Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 6 din Directiva 2008/98/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 19 noiembrie 2008 privind deșeurile și de abrogare a anumitor directive (JO 2008, L 312, p. 3), a articolului 13 din Directiva 2009/28/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2009 privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile, de modificare și ulterior de abrogare a Directivelor 2001/77/CE și 2003/30/CE (JO 2009, L 140, p. 16), astfel cum a fost modificată prin Directiva (UE) 2015/1513 a Parlamentului European și a Consiliului din 9 septembrie 2015 (JO 2015, L 239, p. 1) (denumită în continuare „Directiva 2009/28”), precum și a principiilor proporționalității, transparenței și simplificării.
2 Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Prato Nevoso Termo Energy Srl (denumită în continuare „Prato Nevoso”), pe de o parte, și Provincia di Cuneo (provincia Cuneo, Italia) și ARPA Piemonte, pe de altă parte, în legătură cu respingerea unei cereri depuse de această societate de a înlocui metanul cu biolichid obținut prin tratamentul chimic al uleiurilor vegetale uzate, ca sursă de alimentare a centralei sale pentru producția de energie termică și electrică.
Cadrul normativ
Dreptul Uniunii
Directiva 2008/98
3 Considerentele (8) și (29) ale Directivei 2008/98 enunță:
„(8) Este […] necesar […] [să se întărească] măsurile care trebuie luate pentru prevenirea generării deșeurilor, pentru a introduce o abordare care să ia în considerare întregul ciclu de viață al produselor și materialelor și nu doar stadiul de deșeu, precum și pentru a pune accentul pe reducerea efectelor generării și gestionării deșeurilor asupra mediului, consolidându‑se astfel valoarea economică a deșeurilor. În plus, ar trebui încurajate valorificarea deșeurilor și utilizarea materialelor valorificate pentru a conserva resursele naturale. […]
[…]
(29) Statele membre ar trebui să sprijine utilizarea materialelor reciclate, cum ar fi hârtia recuperată, în conformitate cu ierarhia deșeurilor și în vederea realizării unei societăți a reciclării și nu ar trebui să sprijine depozitarea materialelor reciclate în depozite de deșeuri sau incinerarea acestora, atunci când acest lucru este posibil.”
4 În temeiul articolului 1 din directiva menționată, intitulat „Obiectul și domeniul de aplicare”, aceasta stabilește măsuri în vederea protecției mediului și a sănătății populației prin prevenirea sau reducerea efectelor adverse generate de generarea și gestionarea deșeurilor și prin reducerea efectelor generale ale folosirii resurselor și creșterea eficienței folosirii acestora.
5 Articolul 3 din Directiva 2008/98, intitulat „Definiții”, este redactat după cum urmează:
„În sensul prezentei directive se aplică următoarele definiții:
1. «deșeuri» înseamnă orice substanță sau obiect pe care deținătorul le aruncă sau are intenția sau obligația să le arunce;
[…]”
6 Articolul 4 din această directivă, intitulat „Ierarhia deșeurilor”, prevede la alineatul (1):
„Ierarhia deșeurilor, astfel cum este prezentată mai jos, se aplică în calitate de ordine a priorităților în cadrul legislației și al politicii în materie de prevenire a generării și de gestionare a deșeurilor:
(a) prevenirea;
(b) pregătirea pentru reutilizare;
(c) reciclarea;
(d) alte operațiuni de valorificare, de exemplu valorificarea energetică; și
(e) eliminarea.”
7 Potrivit articolului 6 din aceeași directivă, intitulat „Încetarea statutului de deșeu”:
„(1) Anumite categorii de deșeuri încetează să mai fie considerate deșeuri, în sensul articolului 3 punctul 1 în momentul în care au trecut printr‑o operațiune de valorificare, inclusiv reciclarea, și îndeplinesc o serie de criterii specifice care urmează să fie definite conform următoarelor condiții:
(a) substanța sau obiectul sunt utilizate în mod curent pentru îndeplinirea unor scopuri specifice;
(b) există o piață sau cerere pentru substanța sau obiectul în cauză;
(c) substanța sau obiectul îndeplinește cerințele tehnice pentru îndeplinirea scopurilor specifice și respectă legislația și normele aplicabile produselor și
(d) utilizarea substanței sau a obiectului nu va produce efecte nocive asupra mediului sau a sănătății populației.
Criteriile includ și valorile limită pentru poluanți, dacă este necesar și iau în considerare orice eventuale efecte negative asupra mediului ale substanței sau produsului în cauză.
(2) Măsurile respective, destinate să modifice elemente neesențiale ale prezentei directive prin completarea acesteia, cu privire la adoptarea criteriilor prevăzute la alineatul (1) și care precizează tipurile de deșeuri cărora li se aplică respectivele criterii se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare cu control menționată la articolul 39 alineatul (2). Criteriile specifice încetării statutului de deșeu trebuie luate în considerare, printre altele, cel puțin în cazul agregatelor, hârtiei, sticlei, metalelor, anvelopelor și al textilelor.
[…]
(4) În cazul în care nu există criterii stabilite la nivel comunitar în conformitate cu procedura prevăzută la alineatele (1) și (2), statele membre pot decide de la caz la caz dacă un anumit deșeu a încetat să fie considerat ca atare, luând în considerare jurisprudența aplicabilă. […]”
Directiva 2009/28
8 Articolul 2 din Directiva 2009/28, intitulat „Definiții”, are următorul cuprins:
„[…]
[…] se aplică definițiile următoare:
[…]
(h) «biolichide» înseamnă combustibil lichid produs din biomasă utilizat în scopuri energetice altele decât pentru transport, inclusiv pentru energie electrică, energie destinată încălzirii și răcirii;
[…]
(p) «deșeuri» înseamnă termenul definit la articolul 3 punctul 1 din Directiva [2008/98]; substanțele care au fost modificate sau contaminate intenționat pentru a corespunde definiției respective nu sunt vizate de această definiție; […]”
9 Intitulat „Proceduri administrative, reglementări și coduri”, articolul 13 din Directiva 2009/28 prevede:
„(1) Statele membre se asigură că orice norme naționale referitoare la procedurile de autorizare, certificare și acordare de licențe care se aplică centralelor și infrastructurilor conexe ale rețelei de transport și distribuție pentru producția de energie electrică, încălzire sau răcire din surse regenerabile de energie, precum și procesului de transformare a biomasei în biocarburanți sau alte produse energetice, sunt proporționale și necesare.
Statele membre iau măsurile adecvate pentru a se asigura, în special, că:
(a) sub rezerva diferențelor dintre structurile administrative și de organizare ale statelor membre, responsabilitățile fiecăruia dintre organismele administrative naționale, regionale și locale privind procedurile de autorizare, certificare și acordare de licențe, inclusiv amenajarea teritoriului, sunt clar coordonate și definite, cu calendare transparente pentru determinarea cererilor de planificare și construcție;
[…]
(c) procedurile administrative sunt raționalizate și accelerate la un nivel administrativ corespunzător;
(d) normele care reglementează autorizarea, certificarea și acordarea de licențe sunt obiective, transparente, proporționale, nu fac discriminare între solicitanți și țin pe deplin seama de particularitățile fiecăreia dintre tehnologiile care utilizează [a se citi «în materie de»] surse regenerabile de energie;
[…]”
Dreptul italian
10 Articolul 184‑ter din decreto legislativo n. 152 – Norme in materia ambientale (Decretul legislativ nr. 152 privind norme în materie de mediu) din 3 aprilie 2006 (supliment ordinar la GURI nr. 88 din 14 aprilie 2006), în versiunea aplicabilă faptelor din litigiul principal (denumit în continuare „Decretul legislativ nr. 152/2006”), intitulat „Încetarea statutului de deșeu”, prevede:
„1. Un deșeu încetează să mai fie un deșeu în momentul în care a trecut printr‑o operațiune de valorificare, inclusiv reciclarea și pregătirea în vederea reutilizării sale, și îndeplinește criterii specifice care urmează să fie adoptate cu respectarea următoarelor condiții:
(a) substanța sau obiectul sunt utilizate în mod curent pentru îndeplinirea unor scopuri specifice;
(b) există o piață sau cerere pentru substanța sau obiectul în cauză;
(c) substanța sau obiectul îndeplinește cerințele tehnice pentru îndeplinirea scopurilor specifice și respectă legislația și normele aplicabile produselor;
(d) utilizarea substanței sau a obiectului nu va produce efecte globale nocive asupra mediului sau a sănătății populației.”
11 Potrivit articolului 268 din acest decret, intitulat „Definiții”:
„În sensul prezentului titlu:
[…]
eee‑bis) combustibil: orice material solid, lichid sau gazos cu privire la care anexa X la partea V prevede utilizarea pentru producerea de energie prin ardere, cu excepția deșeurilor;
[…]”
12 Articolul 293 din decretul menționat, intitulat „Combustibili autorizați”, prevede la alineatul 1:
„Instalațiile reglementate de titlul I și de titlul II din partea V, inclusiv instalațiile termice civile a căror putere este mai mică decât valoarea prag, pot utiliza doar combustibilii prevăzuți pentru aceste categorii de instalații de anexa X la partea V, în condițiile prevăzute în aceasta. Materiile și substanțele enumerate în anexa X la partea V din prezentul decret nu pot fi utilizate drept combustibili în sensul prezentului titlu, din moment ce constituie deșeuri în sensul părții IV din prezentul decret. Arderea materialelor și a substanțelor care nu sunt conforme cu anexa X la partea V din prezentul decret sau care, în orice caz, constituie deșeuri în sensul părții IV din prezentul decret este supusă reglementării în vigoare în materie de deșeuri. […]”
13 Anexa X la partea V a Decretului legislativ nr. 152/2006, intitulată „Reglementarea combustibililor”, cuprinde ea însăși două părți. Partea II, intitulată „Caracteristici comerciale ale combustibililor și metode de măsurare”, este ea însăși împărțită în patru secțiuni, dintre care a patra, care se referă la caracteristicile biomaselor combustibile și la condițiile de utilizare aferente acestora, precizează următoarele:
„1. Tip și origine
a) materiale vegetale provenite de la culturi dedicate;
b) materiale vegetale rezultate dintr‑un tratament exclusiv mecanic, spălarea cu apă sau uscarea unor culturi agricole nededicate;
[…]
e) materiale vegetale rezultate din prelucrarea exclusiv mecanică, din spălarea cu apă sau din uscarea de produse agricole;
[…]”
14 În conformitate cu articolul 281 alineatul 5 din acest decret, modificările și actualizările anexelor la partea V din decretul menționat „sunt adoptate prin decret al ministrului mediului, al protecției teritoriului și al mării, în acord cu ministrul sănătății și cu ministrul dezvoltării economice, și, în limitele competențelor acestuia, cu ministrul infrastructurilor și al transporturilor, după ascultarea conferinței unificate […]”.
15 Articolul 2 alineatul 1 litera h) din decreto legislativo nr. 28 – Attuazione della direttiva 2009/28/CE sulla promozione dell’uso dell’ergia da fonti rinobili, recante modifica e abrogazione delle direttive 2001/77/CE e 2003/30/CE (Decretul legislativ nr. 28 de transpunere a Directivei 2009/28/CE privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile, de modificare și ulterior de abrogare a Directivelor 2001/77/CE și 2003/30/CE) din 3 martie 2011 (supliment ordinar la GURI nr. 71 din 28 martie 2011, denumit în continuare „Decretul nr. 28/2011”) definește noțiunea de „biolichide” drept „combustibili lichizi produși din biomasă utilizați în scopuri energetice altele decât pentru transport, inclusiv pentru producerea de energie electrică și de energie destinată încălzirii și răcirii”.
16 Articolul 5 alineatul 1 din Decretul nr. 28/2011 prevede:
„Fără a aduce atingere dispozițiilor prevăzute la articolele 6 și 7, construirea și funcționarea instalațiilor de producție a energiei electrice alimentate din surse regenerabile, lucrările conexe și infrastructurile indispensabile pentru construirea și funcționarea instalațiilor, precum și modificările substanțiale ale instalațiilor respective sunt supuse autorizației unice menționate la articolul 12 din Decretul legislativ nr. 387 din 29 decembrie 2003, astfel cum a fost modificat prin prezentul articol, în conformitate cu procedura și cu condițiile prevăzute de Decretul legislativ nr. 387 din 2003 și de liniile directoare adoptate în temeiul alineatului 10 al aceluiași articolul 12 și de dispozițiile pertinente ale regiunilor și ale provinciilor autonome.”
17 În temeiul articolului 1 secțiunea 2 secțiunea partea A alineatul 2 din anexa I la decreto n. 264 – Regolamento recante criteri indicativi per agevolare dimostrazione della sussistenza dei requisiti per la qualifica dei residui di produzione come sottoprodotti e non come rifiuti (Decretul nr. 264 privind normele referitoare la criteriile indicative prin care se urmărește facilitarea demonstrării existenței condițiilor pentru calificarea reziduurilor de producție drept subproduse și nu drept deșeuri) din 13 octombrie 2016 (GURI nr. 38 din 15 februarie 2017):
„Pe baza reglementării aplicabile la data intrării în vigoare a prezentului decret, nu pot fi utilizate pentru producerea de energie prin ardere decât produsele obținute din biomasa reziduală prevăzute de anexa X la partea V din [Decretul legislativ nr. 152/2006] și de articolul 2-bis din Decretul‑lege nr. 171 din 3 noiembrie 2008, fără a aduce atingere dispozițiilor viitoare care reglementează în mod expres utilizarea unor produse provenite din biomasa reziduală drept combustibili. În cazul unei destinații pentru producerea de energie prin ardere, materiile prevăzute la articolul 185 din [Decretul legislativ nr. 152/2006] sunt, în orice caz, supuse regimului de deșeuri dacă nu sunt indicate în dispozițiile menționate la prezentul alineat.”
Litigiul principal și întrebările preliminare
18 Prato Nevoso administrează o centrală de producție de energie termică și electrică.
19 La 8 noiembrie 2016, Prato Nevoso a solicitat provinciei Cuneo, în temeiul articolului 5 alineatul 1 din Decretul nr. 28/2011, autorizația de a înlocui, ca sursă de alimentare a centralei sale, metanul cu un biolichid, în speță un ulei vegetal produs de ALSO Srl, derivat din colectarea și din tratamentul chimic al unor uleiuri de prăjire uzate, al unor reziduuri de rafinare a uleiurilor vegetale și al unor reziduuri de spălare a rezervoarelor în care erau depozitate.
20 ALSO dispune de o autorizație de comercializare a acestui ulei ca „încetare a statutului de deșeu”, în sensul articolului 184-ter din Decretul legislativ nr. 152/2006, pentru o utilizare legată de producția de biomotorină, cu condiția ca acesta să prezinte caracteristicile fizico‑chimice indicate în respectiva autorizație și ca pe documentele comerciale să figureze mențiunea „produs rezultat din valorificarea unor deșeuri de uz legat de producția de biomotorină”.
21 Printr‑o decizie din 25 mai 2017, Prato Nevoso i s‑a refuzat autorizația solicitată pentru motivul că respectivul ulei vegetal nu era menționat în lista care figurează în partea a II‑a secțiunea 4 din anexa X la Decretul legislativ nr. 152/2006, care prevede categoriile de combustibili proveniți din biomasă care pot fi utilizați într‑o instalație care produce emisii atmosferice fără a trebui să se conformeze normelor în materie de recuperare energetică a deșeurilor (denumită în continuare „lista combustibililor autorizați”). Singurele uleiuri vegetale incluse în aceste categorii sunt, astfel, cele provenite din culturi dedicate sau produse prin procedee exclusiv mecanice. Provincia Cuneo a concluzionat din aceasta că, în conformitate cu articolul 293 alineatul 1 din respectivul decret legislativ, acest ulei vegetal trebuia să fie considerat drept un deșeu.
22 Prato Nevoso a formulat o acțiune împotriva acestei decizii la instanța de trimitere, susținând printre altele că dispozițiile naționale citate anterior erau contrare articolului 6 din Directiva 2008/98 și articolului 13 din Directiva 2009/28.
23 Instanța de trimitere arată că lista combustibililor autorizați nu poate fi modificată decât printr‑un decret ministerial, a cărui procedură de adoptare nu este coordonată cu procedura administrativă de autorizare a utilizării unei substanțe rezultate din biomasă drept combustibil și, prin urmare, nu poate face obiectul unei contestații în cadrul acestei din urmă proceduri.
24 Această instanță adaugă că cererea formulată de Prato Nevoso a fost respinsă în pofida faptului că uleiul vegetal în discuție în litigiul principal respectă norma tehnică UNI aplicabilă biocombustibililor lichizi, că are propria piață în calitate de combustibil și că, în cadrul procedurii de autorizare, Prato Nevoso a prezentat un raport tehnic potrivit căruia bilanțul de mediu al substituirii metanului prin uleiul vegetal în discuție în litigiul principal ar fi în mod global pozitiv.
25 În aceste condiții, Tribunale amministrativo regionale per il Piemonte (Tribunalul Administrativ Regional din Piemonte, Italia) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:
„1) Articolul 6 din Directiva [2008/98] și, în orice caz, principiul proporționalității, se opun unei reglementări naționale precum cea prevăzută la articolul 293 din Decretul legislativ nr. 152/2006 și la articolul 268 litera eee‑bis) din Decretul legislativ nr. 152/2006, care impun să se considere deșeu, inclusiv în cadrul procedurii de autorizare a unei centrale alimentate cu biomasă, un biolichid care îndeplinește cerințele tehnice în acest sens și care este solicitat pentru a fi utilizat drept combustibil într‑un proces de producție, dacă și în măsura în care biolichidul menționat nu figurează în partea II secțiunea 4 punctul 1 din anexa X la partea V din Decretul legislativ [nr. 152/2006] și aceasta independent de realizarea unor analize ale impactului negativ asupra mediului sau de existența oricărei contestații cu privire la caracteristicile tehnice ale produsului, în cadrul procedurii de autorizare?
2) Articolul 13 din Directiva [2009/28] și, în orice caz, principiile proporționalității, transparenței și simplificării se opun unei reglementări naționale precum cea prevăzută la articolul 5 din Decretul legislativ nr. 28/2011, în sensul că, în situația în care solicitantul formulează o cerere de autorizare a utilizării unei biomase în calitate de combustibil într‑o instalație care generează emisii atmosferice, aceasta nu prevede nici o coordonare cu procedura privind autorizarea acestei utilizări drept combustibil prevăzută în anexa X la partea V din Decretul legislativ nr. 152/2006 și nici o posibilitate de apreciere în concret a soluției propuse în cadrul unei proceduri unice de autorizare și în lumina unor specificații tehnice prestabilite?”
Cu privire la întrebările preliminare
26 Cu titlu introductiv, este necesar să se arate că din modul de redactare a întrebărilor preliminare reiese că instanța de trimitere solicită Curții să interpreteze articolul 6 din Directiva 2008/98, articolul 13 din Directiva 2009/28, precum și, „în orice caz”, principiile proporționalității, transparenței și simplificării.
27 Cu toate acestea, din interpretarea motivelor prezentate de instanța de trimitere rezultă că aceasta solicită în realitate Curții să se pronunțe cu privire la compatibilitatea unei reglementări naționale precum cea în discuție în litigiul principal, pe de o parte, cu articolul 6 alineatele (1) și (4) din Directiva 2008/98 și, pe de altă parte, cu articolul 13 alineatul (1) din Directiva 2009/28.
28 În plus, nu reiese din cererea de decizie preliminară niciun element care să permită examinarea acestei probleme independent de dispozițiile menționate, având în vedere doar principiile menționate la punctul 26 din prezenta hotărâre.
29 Astfel, prin intermediul întrebărilor formulate, care trebuie examinate împreună, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 6 alineatele (1) și (4) din Directiva 2008/98 și articolul 13 alineatul (1) din Directiva 2009/28, coroborate, trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naționale în temeiul căreia o cerere de autorizare în scopul înlocuirii, ca sursă de alimentare a unei instalații de producere a energiei electrice care produce emisii atmosferice, a metanului cu o substanță derivată din tratamentul chimic al uleiurilor vegetale uzate, precum cea în discuție în litigiul principal, trebuie să fie refuzată pentru motivul că aceasta din urmă nu face obiectul unei înscrieri în lista categoriilor de combustibili proveniți din biomasă autorizați în acest scop, iar această listă nu poate fi modificată decât printr‑un act intern cu aplicabilitate generală a cărui procedură de adoptare nu este coordonată cu procedura administrativă de autorizare a utilizării unei substanțe rezultate din biomasă drept combustibil.
30 Trebuie amintit că articolul 3 punctul 1 din Directiva 2008/98 definește noțiunea de „deșeu” ca fiind orice substanță sau obiect pe care deținătorul le aruncă sau are intenția sau obligația să le arunce.
31 Articolul 6 alineatul (1) primul paragraf din Directiva 2008/98 prevede condițiile pe care trebuie să le îndeplinească criteriile specifice care permit să se determine care deșeuri încetează să mai fie deșeuri, în sensul articolului 3 punctul 1 din această directivă, atunci când au fost supuse unei operațiuni de valorificare sau de reciclare (Hotărârea din 28 martie 2019, Tallinna Vesi, C‑60/18, EU:C:2019:264, punctul 19).
32 În temeiul articolului 6 alineatul (2) din Directiva 2008/98, stabilirea normelor de aplicare a alineatului (1) al acestui articol este încredințată Comisiei în vederea adoptării criteriilor specifice care permit determinarea încetării statutului de deșeu (Hotărârea din 28 martie 2019, Tallinna Vesi, C‑60/18, EU:C:2019:264, punctul 20). Este cert că astfel de norme nu au fost adoptate la nivelul Uniunii Europene în ceea ce privește uleiurile vegetale uzate în discuție în cauza principală.
33 În astfel de împrejurări, statele membre pot, după cum reiese din textul articolului 6 alineatul (4) din Directiva 2008/98, să decidă de la caz la caz dacă anumite deșeuri au încetat să mai fie deșeuri, fiind totodată obligate, atunci când Directiva 98/34/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 iunie 1998 de stabilire a unei proceduri pentru furnizarea de informații în domeniul standardelor și reglementărilor tehnice (JO 1998, L 204, p. 37, Ediție specială, 13/vol. 23, p. 207), astfel cum a fost modificată prin Directiva 98/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 iulie 1998 (JO 1998, L 217, p. 18, Ediție specială, 13/vol. 23, p. 282), impune acest lucru, să notifice Comisiei standardele și normele tehnice adoptate în această privință (Hotărârea din 28 martie 2019, Tallinna Vesi, C‑60/18, EU:C:2019:264, punctul 21).
34 Este necesar să se precizeze că, din moment ce măsurile adoptate în temeiul articolului 6 alineatul (4) din Directiva 2008/98, la fel ca reglementările Uniunii adoptate în temeiul alineatului (2) al acestui articol, conduc la încetarea statutului de deșeu și, prin urmare, la încetarea protecției pe care dreptul care guvernează deșeurile o garantează în ceea ce privește mediul și sănătatea umană, acestea trebuie să asigure respectarea condițiilor prevăzute la alineatul (1) literele (a)-(d) al articolului menționat și în special să țină cont de orice eventuale efecte negative ale substanței sau ale obiectului în cauză asupra mediului și a sănătății umane (Hotărârea din 28 martie 2019, Tallinna Vesi, C‑60/18, EU:C:2019:264, punctul 23).
35 Astfel cum a statuat Curtea la punctele 24-27 din Hotărârea din 28 martie 2019, Tallinna Vesi (C‑60/18, EU:C:2019:264), un stat membru poate, în lipsa unor criterii armonizate la nivelul Uniunii pentru determinarea sfârșitului statutului de deșeu cu privire la un anumit tip de deșeuri, să aprecieze că, deși întrunirea condițiilor de încetare a statutului de deșeu prevăzute nu este exclusă de la bun început, respectarea lor nu poate fi garantată decât prin intermediul definirii unor criterii într‑un act intern cu aplicabilitate generală. În plus, un stat membru poate, ținând seama de toate elementele pertinente și de stadiul cel mai recent al cunoștințelor științifice și tehnice, să decidă să nu prevadă, pentru anumite tipuri de deșeuri, nici criterii și nici posibilitate de decizie individuală de constatare a încetare a statutului de deșeu.
36 Astfel, după cum a arătat avocatul general la punctele 46-55 din concluzii, statele membre dispun de o largă marjă de apreciere în ceea ce privește, pe de o parte, stabilirea modalităților procedurale adecvate și, pe de altă parte, examinarea pe fond a respectării condițiilor de încetare a statutului de deșeu, care implică, din partea autorităților naționale competente, evaluări tehnice și științifice complexe.
37 Pe de altă parte, trebuie amintit că condițiile prevăzute la articolul 6 alineatul (1) din Directiva 2008/98 și pe care trebuie să le îndeplinească criteriile specifice care permit să se determine care deșeuri încetează să mai fie considerate deșeuri, în sensul articolului 3 punctul 1 din această directivă, în cazul în care au trecut printr‑o operațiune de valorificare sau de reciclare, nu pot, prin ele însele, să permită să se stabilească în mod direct că anumite deșeuri sau anumite categorii de deșeuri nu mai trebuie să fie considerate ca atare (Hotărârea din 28 martie 2019, Tallinna Vesi, C‑60/18, EU:C:2019:264, punctul 29 și jurisprudența citată).
38 Prin urmare, este necesar să se considere că articolul 6 alineatul (4) din Directiva 2008/98 nu permite, în principiu, unui deținător de deșeuri să solicite constatarea încetării statutului de deșeu de către autoritatea competentă a statului membru sau de către o instanță din acest stat membru (a se vedea în acest sens Hotărârea din 28 martie 2019, Tallinna Vesi, C‑60/18, EU:C:2019:264, punctul 30).
39 Din cele de mai sus rezultă că dreptul Uniunii nu exclude, în principiu, faptul de a supune reglementării naționale în materie de valorificare energetică a deșeurilor utilizarea, drept combustibil într‑o instalație care produce emisii atmosferice, a unei substanțe derivate din deșeuri pentru motivul că aceasta nu se încadrează în niciuna dintre categoriile înscrise pe lista combustibililor autorizați, prevăzând totodată că această listă nu poate fi modificată decât printr‑un act intern cu aplicabilitate generală, precum un decret ministerial.
40 Această constatare nu este infirmată de articolul 13 alineatul (1) din Directiva 2009/28, care impune statelor membre să garanteze că normele naționale referitoare la procedurile administrative de autorizare, de certificare și de acordare de licențe care se aplică instalațiilor precum cea în discuție în litigiul principal sunt proporționale, necesare, coordonate și definite, din moment ce, astfel cum a arătat avocatul general la punctul 93 din concluzii, această dispoziție nu vizează procedurile normative de adoptare a criteriilor de încetare a statutului de deșeu, prevăzute la articolul 6 alineatul (4) din Directiva 2008/98.
41 Or, în speță, ținând seama de neincluderea uleiurilor vegetale în discuție în litigiul principal în lista combustibililor autorizați, legislația în discuție în litigiul principal are ca efect faptul că această substanță trebuie considerată ca fiind deșeu, iar nu drept combustibil.
42 Este necesar să se asigure faptul că legislația în discuție în litigiul principal nu constituie un obstacol în calea realizării obiectivelor Directivei 2008/98, cum ar fi încurajarea aplicării ierarhiei deșeurilor prevăzute la articolul 4 din această directivă sau, după cum reiese din considerentele (8) și (29) ale acesteia, în calea valorificării deșeurilor și a utilizării materialelor valorificate pentru a conserva resursele naturale și a permite dezvoltarea unei economii circulare (a se vedea în acest sens Hotărârea din 28 martie 2019, Tallinna Vesi, C‑60/18, EU:C:2019:264, punctul 27).
43 În această privință, astfel cum a arătat avocatul general la punctele 57 și 61 din concluzii, trebuie să se verifice că situația în discuție în litigiul principal nu provine dintr‑o eroare vădită de apreciere privind nerespectarea condițiilor prevăzute la articolul 6 alineatul (1) din Directiva 2008/98. În speță, este necesar să se examineze dacă statul membru a putut, fără să săvârșească o astfel de eroare, să concluzioneze că nu s‑a demonstrat că utilizarea uleiului vegetal în discuție în litigiul principal în asemenea împrejurări permite să se considere că condițiile prevăzute la această dispoziție sunt îndeplinite și în special, că respectiva utilizare este lipsită de orice efect nociv posibil asupra mediului și a sănătății oamenilor.
44 Revine instanței naționale, singura competentă să constate și să aprecieze faptele, sarcina de a stabili dacă această situație se regăsește în cauza principală și în special de a verifica dacă neincluderea uleiurilor respective în lista combustibililor autorizați rezultă dintr‑o aplicare justificată a principiului precauției.
45 Conform unei jurisprudențe constante a Curții, aceasta poate totuși să furnizeze instanței respective orice indicație utilă în vederea soluționării litigiului cu care este sesizată (Hotărârea din 26 octombrie 2017, BB construct, C‑534/16, EU:C:2017:820, punctul 25 și jurisprudența citată).
46 Astfel, este necesar, ținând seama de cele amintite la punctul 42 din prezenta hotărâre, să se asigure faptul că actualizarea listei combustibililor autorizați este efectuată astfel încât să nu compromită obiectivul de mediu al Directivei 2008/98, și anume, astfel cum reiese din articolul 1 din aceasta, protecția mediului și a sănătății umane prin prevenirea sau reducerea efectelor nocive ale producției și ale gestionării deșeurilor și prin îmbunătățirea eficienței gestionării deșeurilor și a resurselor.
47 În primul rând, din dosarul de care dispune Curtea reiese că autorizația eliberată ALSO prevede caracteristicile tehnice, fizico‑chimice și de performanță energetică pe care trebuie să le prezinte substanțele rezultate din activitățile acesteia din urmă în scopul de a pierde statutul de deșeu, precizând în același timp că aceste caracteristici sunt strict legate de producția de biomotorină căreia îi sunt destinate aceste substanțe în temeiul autorizației menționate.
48 Guvernul italian arată în plus că împrejurarea că, în ordinea juridică națională, biolichidul în discuție în litigiul principal, obținut pornind de la tratamentul chimic al uleiurilor vegetale uzate, poate fi utilizat ca element pentru producția de biomotorină, iar nu drept combustibil pentru încălzire în instalațiile de biomasă, se justifică prin faptul că, în prima ipoteză, nu există o utilizare directă a biolichidului drept combustibil, ceea ce este, în schimb, cazul atunci când acest lichid este utilizat în instalații care produc emisii atmosferice.
49 Provincia Cuneo și guvernul italian invocă în această privință respectarea principiului precauției. Potrivit acestora din urmă, un impact global negativ asupra mediului sau a sănătății umane a utilizării uleiului vegetal drept combustibil într‑o instalație de cogenerare nu poate fi exclus cu un grad rezonabil de certitudine științifică.
50 Astfel cum a arătat avocatul general la punctul 63 din concluzii, împrejurarea că autoritatea națională competentă constată că, în măsura în care anumite criterii sunt îndeplinite, un anumit deșeu pierde calitatea de deșeu pentru o anumită utilizare nu implică faptul că acest deșeu încetează să mai fie un deșeu atunci când este utilizat în alte scopuri. Astfel, nu este exclus ca respectarea condițiilor prevăzute la articolul 1, la articolul 6 alineatul (1) și la articolul 13 din Directiva 2008/98 să depindă de tratamentul specific și de utilizările specifice avute în vedere, ceea ce presupune ca această respectare să fie verificată separat pentru fiecare dintre utilizările menționate.
51 În al doilea rând, din dosarul de care dispune Curtea reiese că autoritățile naționale competente au admis că bilanțul de mediu al schimbării combustibilului era pozitiv, întrucât această schimbare era de natură să determine o reducere a emisiilor asociate arderii de metan.
52 Cu toate acestea, este necesar să se arate că împrejurarea că utilizarea uleiului vegetal ar determina o reducere a emisiilor asociate cu arderea de metan nu este de natură să demonstreze că acest ulei poate fi utilizat fără a pune în pericol sănătatea umană și fără a dăuna mediului.
53 Situația este aceeași în ceea ce privește împrejurarea că uleiul vegetal respectă norma tehnică UNI aplicabilă biocombustibililor lichizi.
54 Astfel, aceste împrejurări nu aduc atingere eventualelor efecte asupra mediului care rezultă din arderea uleiurilor vegetale precum cele în discuție în speță, în ceea ce privește posibile emisii ale altor substanțe poluante generate de incinerarea deșeurilor.
55 Ar trebui astfel să se stabilească, în conformitate cu articolul 6 alineatul (1) litera (d) din Directiva 2008/98, că utilizarea substanței în afara regimului aplicabil deșeurilor nu are un impact de mediu și sanitar negativ superior celui al utilizării sale sub imperiul acestui regim.
56 Guvernul italian arată de asemenea că, atunci când astfel de uleiuri sunt arse într‑o instalație de acest tip, reactivii chimici pe care îi conțin sunt emiși în atmosferă în proporții mult mai importante decât în cazul în care acestea sunt consumate ca și componente ale biomotorinei. Lucrările științifice disponibile nu ar exclude că arderea de uleiuri vegetale uzate tratate chimic și utilizate drept combustibili într‑o instalație care generează emisii atmosferice implică riscuri pentru mediu sau pentru sănătatea umană. Aceste riscuri ar fi potențial superioare celor legate de utilizarea uleiurilor de acest tip pentru a produce biomotorină.
57 Este necesar să se considere că existența unui anumit grad de incertitudine științifică referitoare la riscurile de mediu asociate încetării statutului de deșeu a unei substanțe precum uleiurile în discuție în litigiul principal poate determina un stat membru, ținând seama de principiul precauției, să decidă să nu includă această substanță în lista combustibililor autorizați.
58 Astfel, trebuie subliniat că, în conformitate cu principiul precauției consacrat la articolul 191 alineatul (2) TFUE, dacă examinarea celor mai bune date științifice disponibile lasă să subziste o incertitudine cu privire la aspectul dacă utilizarea, în împrejurări precise, a unei substanțe rezultate din valorificarea deșeurilor este lipsită de orice efect nociv posibil asupra mediului și a sănătății umane, statul membru trebuie să se abțină de la a prevedea criterii de încetare a statutului de deșeu al acestei substanțe sau posibilitatea de a adopta o decizie individuală privind această încetare.
59 Având în vedere considerațiile care precedă, trebuie să se răspundă la întrebările adresate de instanța de trimitere că articolul 6 alineatele (1) și (4) din Directiva 2008/98 și articolul 13 alineatul (1) din Directiva 2009/28, coroborate, trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări naționale în temeiul căreia o cerere de autorizare în vederea înlocuirii, ca sursă de alimentare a unei instalații de producere a energiei electrice care produce emisii atmosferice, a metanului printr‑o substanță derivată din tratarea chimică a unor uleiuri vegetale uzate, trebuie refuzată pentru motivul că această substanță nu face obiectul unei includeri în lista categoriilor de combustibili proveniți din biomasă autorizați în acest scop iar această listă nu poate fi modificată decât printr‑un decret ministerial a cărui procedură de adoptare nu este coordonată cu procedura administrativă de autorizare a utilizării unei astfel de substanțe drept combustibil, în cazul în care statul membru a putut să considere, fără a săvârși o eroare vădită de apreciere, că nu s‑a demonstrat că utilizarea uleiului vegetal respectiv, în asemenea împrejurări, îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 6 alineatul (1) din Directiva 2008/98/CE și în special că această utilizare este lipsită de orice efect nociv asupra mediului și a sănătății populației. Instanței de trimitere îi revine sarcina de a verifica dacă această situație se regăsește în cauza principală.
Cu privire la cheltuielile de judecată
60 Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.
Pentru aceste motive, Curtea (Camera a doua) declară:
Articolul 6 alineatele (1) și (4) din Directiva 2008/98/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 19 noiembrie 2008 privind deșeurile și de abrogare a anumitor directive și articolul 13 alineatul (1) din Directiva 2009/28/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2009 privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile, de modificare și ulterior de abrogare a Directivelor 2001/77/CE și 2003/30/CE astfel cum a fost modificată prin Directiva (UE) 2015/1513 a Parlamentului European și a Consiliului din 9 septembrie 2015, coroborate, trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări naționale în temeiul căreia o cerere de autorizare în vederea înlocuirii, ca sursă de alimentare a unei instalații de producere a energiei electrice care produce emisii atmosferice, a metanului printr‑o substanță derivată din tratarea chimică a unor uleiuri vegetale uzate, trebuie refuzată pentru motivul că această substanță nu face obiectul unei includeri în lista categoriilor de combustibili proveniți din biomasă autorizați în acest scop iar această listă nu poate fi modificată decât printr‑un decret ministerial a cărui procedură de adoptare nu este coordonată cu procedura administrativă de autorizare a utilizării unei astfel de substanțe drept combustibil, în cazul în care statul membru a putut să considere, fără a săvârși o eroare vădită de apreciere, că nu s‑a demonstrat că utilizarea uleiului vegetal respectiv, în asemenea împrejurări, îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 6 alineatul (1) din Directiva 2008/98 și în special că această utilizare este lipsită de orice efect nociv asupra mediului și a sănătății populației. Instanței de trimitere îi revine sarcina de a verifica dacă această situație se regăsește în cauza principală.
Semnături