Cauza C‑212/18
Prato Nevoso Termo Energy Srl
împotriva
Provincia di Cuneo și ARPA Piemonte
(cerere de decizie preliminară formulată de Tribunale Amministrativo Regionale per il Piemonte)
Hotărârea Curții (Camera a doua) din 24 octombrie 2019
„Trimitere preliminară – Mediu – Directiva 2008/98/CE – Deșeuri – Uleiuri vegetale uzate care au fost supuse unui tratament chimic – Articolul 6 alineatele (1) și (4) – Încetarea statutului de deșeu – Directiva 2009/28/CE – Promovarea utilizării energiei din surse regenerabile – Articolul 13 – Proceduri naționale de autorizare, de certificare și de acordare de licențe care se aplică instalațiilor de producție de energie electrică, de încălzire sau de răcire din surse de energie regenerabile – Utilizarea de biolichid ca sursă de alimentare a unei centrale de producție a energiei electrice”
1. Mediu – Deșeuri – Directiva 2008/98 – Încetarea statutului de deșeu – Criterii specifice – Lipsa unei definiții la nivelul Uniunii – Stabilire prin act național – Admisibilitate – Posibilitatea deținătorului de deșeuri de a solicita constatarea încetării statutului de deșeu de către autoritatea sau instanța competentă – Inexistență
(Directiva 2008/98 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 6)
(a se vedea punctele 32-38)
2. Mediu – Promovarea utilizării energiei din surse regenerabile – Directiva 2009/28 – Proceduri naționale de autorizare, de certificare și de acordare de licențe care se aplică instalațiilor de producție de energie electrică, de încălzire sau de răcire din surse de energie regenerabile – Noțiune – Procedură de adoptare a criteriilor de încetare a statutului de deșeu în sensul Directivei 2008/98 – Excludere
[Directiva 2008/98 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 6 alin. (1) și (4), și Directiva 2009/28 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 13 alin. (1)]
(a se vedea punctul 40)
3. Mediu – Deșeuri – Directiva 2008/98 – Încetarea statutului de deșeu – Criterii specifice – Lipsa unei definiții la nivelul Uniunii – Stabilire prin act național – Condiții – Substanță sau obiect care a trecut printr‑o operațiune de reciclare sau printr‑o altă operațiune de valorificare – Utilizare lipsită de efecte globale nocive pentru mediu sau pentru sănătate – Marja de apreciere a statelor membre – Principiul precauției
[art. 191 alin. (2) TFUE; Directiva 2008/98 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 6 alin (1)]
(a se vedea punctele 41-59)
Rezumat
Reglementarea italiană privind autorizarea unor biolichide drept combustibili pentru centrale de producție de energie est conformă cu dreptul Uniunii
În Hotărârea din 24 octombrie 2019, Prato Nevoso Termo Energy (C‑212/18), Curtea a confirmat că reglementarea italiană care guvernează autorizarea utilizării de biolichide obținute din tratarea unor uleiuri vegetale uzate ca sursă de alimentare a unei centrale de producție de energie nu este, în principiu, contrară nici Directivei 2008/98 privind deșeurile(1), nici Directivei 2009/28 privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile(2).
În speță, Prato Nevoso Termo Energy Srl (denumită în continuare „societatea Prato Nevoso”) care administrează o centrală de producție de energie termică și electrică, a solicitat provinciei Cuneo (Italia) autorizația de a înlocui, ca sursă de alimentare a centralei sale, metanul cu un biolichid, în speță un ulei vegetal derivat din colectarea și din tratamentul chimic al unor uleiuri de prăjire uzate. Autoritatea națională competentă a respins această cerere, conform legislației italiene aplicabile, pentru motivul că respectivul ulei vegetal nu figurează în lista națională care cuprinde categoriile de combustibili proveniți din biomasă care pot fi utilizați într‑o instalație care produce emisii atmosferice fără a trebui să se conformeze normelor în materie de recuperare energetică a deșeurilor. Singurele uleiuri vegetale incluse în aceste categorii sunt, astfel, cele provenite din culturi dedicate sau produse prin procedee exclusiv mecanice. Reglementarea italiană are, așadar, ca efect că biolichidul derivat din tratamentul chimic al unor uleiuri de prăjire uzate trebuie considerat deșeu, iar nu combustibil. Sesizată cu o acțiune introdusă de societatea Prato Nevoso împotriva acestei decizii de respingere, instanța de trimitere a adresat întrebarea preliminară prin care solicita să se stabilească dacă o astfel de reglementare națională este compatibilă cu dispozițiile directivelor menționate mai sus.
Întemeindu‑se, printre altele, pe Hotărârea Tallinna Vesi(3) din 28 martie 2019, Curtea a constatat că Directiva 2008/98 privind deșeurile nu se opune, în principiu, ca un stat membru să supună utilizarea drept combustibil a unui biolichid derivat din deșeuri reglementării în materie de recuperare energetică a deșeurilor, pentru motivul că acesta nu se încadrează în niciuna dintre categoriile înscrise pe lista națională a combustibililor autorizați într‑o instalație care produce emisii atmosferice. Potrivit Curții, această constatare nu este infirmată de dispozițiile privind procedurile naționale de autorizare prevăzute de Directiva 2009/28 privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile, din moment ce acestea nu vizează procedurile normative de adoptare a criteriilor de încetare a statutului de deșeu.
Curtea a arătat însă că, într‑o astfel de speță, este necesar să se examineze dacă autoritățile naționale au putut, fără să săvârșească o eroare vădită de apreciere, să concluzioneze că biolichidul în cauză trebuia să fie considerat deșeu. Făcând referire la obiectivele Directivei 2008/98, precum și la posibilitatea de a furniza instanței de trimitere orice indicație utilă în vederea soluționării litigiului cu care este sesizată, Curtea a amintit că articolul 6 alineatul (1) din Directiva 2008/98 prevede că anumite deșeuri încetează să mai fie deșeuri atunci când au fost supuse unei operațiuni de valorificare sau de reciclare și îndeplinesc o serie de criterii specifice, care urmează să fie definite de statele membre cu respectarea mai multor condiții, printre care figurează lipsa unor „efecte nocive asupra mediului sau a sănătății populației”. În lumina argumentelor invocate de guvernul italian, Curtea a arătat că existența unui anumit grad de incertitudine științifică referitoare la riscurile de mediu asociate încetării statutului de deșeu al unei substanțe precum biolichidul în discuție poate determina un stat membru, ținând seama de principiul precauției, să decidă să nu includă această substanță în lista combustibililor autorizați într‑o instalație care produce emisii atmosferice. Astfel, în conformitate cu principiul precauției consacrat la articolul 191 alineatul (2) TFUE, dacă examinarea celor mai bune date științifice disponibile lasă să subziste o incertitudine cu privire la aspectul dacă utilizarea în împrejurări precise a unei substanțe rezultate din valorificarea deșeurilor este lipsită de orice efect nociv posibil asupra mediului și a sănătății umane, statul membru trebuie să se abțină de la a prevedea criterii de încetare a statutului de deșeu al acestei substanțe sau posibilitatea de a adopta o decizie individuală prin care să se constate această încetare.