HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a opta)

12 noiembrie 2015(*)

„Ajutoare de stat – Sectorul bancar – Restructurarea HSH Nordbank – Decizie prin care ajutorul este declarat compatibil cu piața internă în anumite condiții – Acțiune în anulare – Lipsa afectării individuale – Acționar minoritar al beneficiarului ajutorului – Noțiunea de interes distinct – Inadmisibilitate parțială – Diluare a capitalului”

În cauza T‑499/12,

HSH Investment Holdings Coinvest‑C Sàrl, cu sediul în Luxemburg (Luxemburg),

HSH Investment Holdings FSO Sàrl, cu sediul în Luxemburg,

reprezentate de H.‑J. Niemeyer, de H. Ehlers și de C. Kovács, avocați,

reclamante,

împotriva

Comisiei Europene, reprezentată de L. Flynn, de T. Maxian Rusche și de R. Sauer, în calitate de agenți,

pârâtă,

având ca obiect o cerere de anulare a Deciziei 2012/477/UE a Comisiei din 20 septembrie privind ajutorul de stat acordat de Germania în favoarea HSH Nordbank AG SA.29338 (C 29/09 (ex N 264/09)] (JO 2012, L 225, p. 1),

TRIBUNALUL (Camera a opta),

compus din domnul D. Gratsias, președinte, doamna M. Kancheva și domnul C. Wetter (raportor), judecători,

grefier: doamna K. Andová, administrator,

având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 22 aprilie 2015,

pronunță prezenta

Hotărâre

 Istoricul cauzei

1        HSH Nordbank AG a fost înființată la 2 iunie 2003 în urma fuziunii dintre Hamburgische Landesbank și Landesbank Schleswig‑Holstein. Aceasta constituie împreună cu filialele sale (denumite în continuare „grupul HSH”) a cincea bancă regională germană.

2        HSH Nordbank și grupul HSH au suportat, ca numeroase alte instituții financiare, consecințele crizei survenite în anul 2007 (așa‑zisa criză a „creditelor subprime”) și acutizate în luna septembrie a anului 2008 prin falimentul băncii Lehman Brothers, astfel încât HSH Nordbank a solicitat de la Sonderfonds Finanzmarktstabilisierung (Fondul german special pentru stabilitatea piețelor financiare, denumit în continuare „fondul special”) garanții de lichiditate în valoare de 30 miliarde de euro.

3        După ce Bundesanstalt für Finanzdienstleistungsaufsicht (Autoritatea germană de reglementare a activității bancare) a emis opinia conform căreia acordarea unei asemenea garanții ar permite doar cu dificultate respectarea legii germane privind cerințele din domeniul capitalului propriu, Republica Federală Germania a notificat Comisiei Comunităților Europene, la 30 aprilie 2009, acordarea a două măsuri de ajutor, și anume, în primul rând, o recapitalizare de 3 miliarde de euro (denumită în continuare „recapitalizarea”), prin emisiunea de acțiuni de către HSH Nordbank și subscrierea integrală a acestor acțiuni de o instituție de drept public, HSH Finanzfonds, creată și controlată de landurile Hamburg și Schleswig‑Holstein și deținută de acestea în proporții egale, și, în al doilea rând, o garanție, denumită „pentru a doua pierdere”, în valoare de 10 miliarde de euro (denumită în continuare „garanția de risc”), destinată să protejeze HSH Nordbank împotriva pierderilor susceptibile să afecteze portofoliul său de active depreciate și să consolideze în acest mod rata capitalului propriu al băncii. Tranșa „pentru prima pierdere” rămânea în sarcina HSH Nordbank înseși.

4        Prin Decizia din 29 mai 2009 privind ajutorul de stat N 264/09 (JO C 179, p. 1), Comisia a autorizat recapitalizarea și garanția de risc pentru o perioadă de șase luni, ca măsuri de salvare a grupului HSH, în temeiul articolului 87 alineatul (3) litera (b) CE, și a invitat Republica Federală Germania să prezinte un plan de restructurare în termen de trei luni.

5        Cele două landuri menționate mai sus au acordat în favoarea HSH Nordbank măsurile de ajutor în cauză în lunile mai și iunie ale anului 2009. Ca urmare a recapitalizării, fondul special a acordat în beneficiul HSH Nordbank o parte din garanțiile de lichiditate solicitate de aceasta, în limita sumei de 17 miliarde de euro (denumită în continuare „garanția de lichiditate”).

6        La 1 septembrie 2009, Republica Federală Germania a prezentat Comisiei un plan de restructurare a grupului HSH.

7        Comisia a deschis, la 22 octombrie 2009, procedura prevăzută la articolul 88 alineatul (2) CE în legătură cu recapitalizarea și cu garanția de risc. Părțile interesate au fost invitate să își prezinte observațiile într‑un termen de 15 zile de la publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a deciziei Comisiei, la 21 noiembrie 2009 (JO C 281, p. 42). În acest cadru, grupul de investitori reprezentat de societatea americană JC Flowers & Co. LLC, printre care și reclamantele, HSH Investment Holdings Coinvest‑C Sàrl și HSH Investment Holdings FSO Sàrl, au solicitat, la 3 decembrie 2009, un termen suplimentar pentru a‑și putea prezenta observațiile, care le‑a fost acordat. Comisia a primit respectivele observații la 17 decembrie 2009, după ce o reuniune între aceasta și toate părțile interesate, inclusiv JC Flowers & Co., reprezentând în special reclamantele, a avut loc la 2 decembrie 2009.

8        Investitorii reprezentați de JC Flowers & Co., care dețineau împreună 25,67 % din capitalul HSH Nordbank înainte de recapitalizare, nu mai dețineau decât 9,19 % după recapitalizare, în măsura în care în mod deliberat nu au participat la aceasta.

9        În scopul de a ține seama de informațiile complementare privind planul de restructurare urmărit în speță, transmise între octombrie 2009 și iunie 2011, Republica Federală Germania a prezentat, la 11 iulie 2011, un plan de restructurare modificat.

10      Prin Decizia 2012/477/UE din 20 septembrie 2011 privind ajutorul de stat acordat de Germania în favoarea HSH Nordbank AG SA.29338 (C 29/09 (ex N 264/09)] (JO 2012, L 225, p. 1, denumită în continuare „decizia atacată”), Comisia a considerat că recapitalizarea, garanția de risc și garanția de lichiditate constituie ajutoare de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE, dar că acestea sunt compatibile cu piața internă, în măsura în care Republica Federală Germania respectă angajamentele asumate în fața Comisiei, enumerate în anexele I și III la decizia atacată, și condițiile pe care aceasta le‑a impus, care figurează în anexa II la respectiva decizie.

11      Conform punctului 1.11 din anexa II la decizia atacată, intitulat „Plata sumei forfetare și majorarea capitalului”, HSH Finanzfonds și HSH Nordbank vor modifica sau vor completa cu documente suplimentare contractul de garanție încheiat la 2 iunie 2009, „astfel încât să se asigure că HSH Finanzfonds […] are o creanță față de HSH [Nordbank] privind plata unei sume forfetare cu o valoare nominală de 500 milioane [de euro]” (denumită în continuare „plata sumei forfetare”). Plata sumei forfetare constă în acordarea de către HSH Nordbank a 500 de milioane de euro în favoarea HSH Finanzfonds, această sumă trebuind să fie ulterior afectată, astfel cum rezultă în mod expres din textul respectivului punct 1.11 din anexa II la decizia atacată, unei „contribuții în natură” la capitalul deținut de HSH Nordbank. La punctul 1.13 din aceeași anexă se precizează că majorarea capitalului reprezentând suma menționată mai sus în favoarea HSH Finanzfonds trebuie să intervină „fără drept de opțiune pentru acționarii minoritari” sau, dacă aceasta ar trebui să fie realizată printr‑o majorare a capitalului mixt prin intermediul contribuției în natură și în numerar, cu un drept de opțiune pentru toți acționarii, dar cu condiția ca HSH Finanzfonds să nu participe la majorarea capitalului printr‑o contribuție în numerar.

12      La punctul 3 din aceeași anexă, intitulat „Interdicția privind plata dividendelor”, se precizează că „HSH [Nordbank] nu va plăti dividende în perioada până la și incluzând exercițiul financiar care se încheie la 31 decembrie 2014”.

13      În plus, la punctul 4 din anexa menționată, intitulat „Protejarea rezervelor ”, se prevede că „[î]n perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2015 și 31 decembrie 2016, plățile dividendelor nu pot depăși 50 % din excedentul anual pentru exercițiul financiar anterior” și „doar în măsura în care nu periclitează respectarea dispozițiilor Basel III privind capitalul instituțiilor de credit pe termen mediu”.

 Procedura și concluziile părților

14      Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 13 noiembrie 2012, reclamantele au introdus prezenta acțiune.

15      La 1 februarie 2013, Comisia a depus memoriul în apărare.

16      Memoriul în replică al reclamantelor a fost depus la grefa Tribunalului la 15 aprilie 2013. Memoriul în duplică a fost transmis Tribunalului la 11 iunie 2013.

17      Ca urmare a înlocuirii parțiale a judecătorilor Tribunalului, judecătorul raportor a fost repartizat în Camera a opta, căreia i‑a fost reatribuită, în consecință, prezenta cauză.

18      Reclamantele solicită Tribunalului:

–        anularea deciziei atacate;

–        obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

19      Comisia solicită Tribunalului:

–        respingerea acțiunii ca inadmisibilă;

–        în subsidiar, respingerea celui de al cincilea motiv din a doua parte, B.I, a cererii introductive și a criticilor din a doua parte, B.II, a cererii introductive ca inadmisibile;

–        cu titlu mai subsidiar, respingerea acțiunii ca nefondată;

–        obligarea reclamantelor la plata cheltuielilor de judecată.

20      Comisia și‑a retras celelalte două capete de cerere, pe care le‑a prezentat cu titlu încă mai subsidiar, lucru de care s‑a luat act în procesul‑verbal al ședinței, care a avut loc la 22 aprilie 2015.

 În drept

 Cu privire la admisibilitate

21      Reclamantele susțin că beneficiază de calitate procesuală activă pentru a introduce prezenta acțiune, decizia atacată afectându‑le în mod direct și individual, în sensul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE, în calitatea lor de acționar al HSH Nordbank. Reclamantele susțin că jurisprudența recunoaște acționarilor, unici sau nu, dreptul de a formula o acțiune în fața instanței Uniunii Europene. Reclamantele adaugă că au participat în mod activ la procedura administrativă care a condus la adoptarea deciziei atacate.

22      Comisia contestă argumentele reclamantelor și susține în special, fără să fi ridicat în mod formal o excepție de inadmisibilitate în sensul articolului 130 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, că acțiunea lor este inadmisibilă.

23      Trebuie să se amintească mai întâi că, astfel cum rezultă din jurisprudență, în lipsa interesului de a exercita acțiunea, nu este necesar să se examineze dacă reclamantul este vizat în mod direct și individual în sensul dispozițiilor articolului 263 al patrulea paragraf TFUE (Hotărârea din 18 decembrie 2003, Fern Olivieri/Comisia și EMEA, T‑326/99, Rec., EU:T:2003:351, punctul 66, și Ordonanța din 15 mai 2013, Post Invest Europe/Comisia, T‑413/12, EU:T:2013:246, punctul 17).

24      Astfel, interesul de a exercita acțiunea constituie condiția esențială și primordială a oricărei acțiuni în justiție. O acțiune în anulare introdusă de o persoană fizică sau juridică este astfel admisibilă numai cu condiția ca reclamantul să aibă un interes în anularea actului atacat. Interesul unui reclamant de a exercita acțiunea presupune ca anularea actului atacat să fie susceptibilă prin ea însăși să aibă consecințe juridice, ca acțiunea să fie astfel, prin rezultatul său, de natură să aducă un beneficiu părții care a formulat‑o și ca aceasta să demonstreze existența unui interes născut și actual pentru anularea respectivului act (Hotărârea din 19 iunie 2009, Socratec/Comisia, T‑269/03, EU:T:2009:211, punctul 36, și Ordonanța Post Invest Europe/Comisia, punctul 23 de mai sus, EU:T:2013:246, punctul 22).

25      Potrivit jurisprudenței, revine reclamantului sarcina de a face dovada interesului său de a exercita acțiunea (Ordonanța din 31 iulie 1989, S./Comisia, C‑206/89 R, Rec., EU:C:1989:333, punctul 8, și Hotărârea din 14 aprilie 2005, Sniace/Comisia, T‑141/03, Rec., EU:T:2005:129, punctul 31). Reclamantul trebuie, în special, să demonstreze existența unui interes personal în obținerea anulării actului atacat. Acest interes trebuie să fie născut și actual și se apreciază la data la care se formulează acțiunea (Hotărârea Sniace/Comisia, citată anterior, EU:T:2005:129, punctul 25, și Hotărârea din 20 septembrie 2007, Salvat père & fils și alții/Comisia, T‑136/05, Rep., EU:T:2007:295, punctul 34).

26      Totuși, în cazul în care o acțiune în anulare este introdusă de un reclamant neprivilegiat împotriva unui act al cărui destinatar nu este, cerința potrivit căreia efectele juridice obligatorii ale măsurii atacate trebuie să fie de natură să afecteze interesele reclamantului, modificând în mod distinct situația juridică a acestuia, se suprapune cu condițiile prevăzute la articolul 263 al patrulea paragraf TFUE (Hotărârea din 13 octombrie 2011, Deutsche Post și Germania/Comisia, C‑463/10 P și C‑475/10 P, Rep., EU:C:2011:656, punctul 38, și Hotărârea din 16 octombrie 2014, Alro/Comisia, T‑517/12, Rep., EU:T:2014:890, punctul 25).

27      În consecință, pentru a se evalua dacă decizia atacată poate face obiectul unei căi de atac introduse de reclamante, trebuie analizat dacă aceasta constituie un act care urmărește să producă efecte juridice obligatorii în privința lor (a se vedea în acest sens Hotărârea Deutsche Post și Germania/Comisia, punctul 26 de mai sus, EU:C:2011:656, punctul 40, și Hotărârea Alro/Comisia, punctul 26 de mai sus, EU:T:2014:890, punctul 26).

28      Trebuie subliniat în continuare că procedura de control al ajutoarelor de stat este, ținând seama de economia sa generală, o procedură inițiată față de statul membru responsabil de acordarea ajutorului (Hotărârea din 24 martie 2011, Freistaat Sachsen și Land Sachsen‑Anhalt/Comisia, T‑443/08 și T‑455/08, Rep., EU:T:2011:117, punctul 50, și Ordonanța din 19 februarie 2013, Provincie Groningen și alții/Comisia, T‑15/12 și T‑16/12, EU:T:2013:74, punctul 41).

29      În consecință, în cazul în care o acțiune în anulare îndreptată împotriva unei decizii prin care se constată existența unui ajutor de stat este introdusă nu de statul membru în cauză, ci de o persoană fizică sau juridică, respectiva acțiune nu este admisibilă, în ceea ce privește un ajutor individual, iar nu o schemă de ajutoare, decât în măsura în care această persoană este vizată direct și individual de actul atacat în sensul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE.

30      Potrivit unei jurisprudențe constante, alte persoane în afara destinatarilor unei decizii nu pot pretinde că respectiva decizie le privește în mod individual decât dacă aceasta le aduce atingere în temeiul anumitor calități care le sunt specifice sau în temeiul unei situații de fapt care le caracterizează în raport cu orice altă persoană și, din acest motiv, le individualizează analog cu destinatarul unei astfel de decizii (Hotărârea din 15 iulie 1963, Plaumann/Comisia, 25/62, Rec., EU:C:1963:17, p. 197, și Hotărârea din 17 iulie 2014, Westfälisch‑Lippischer Sparkassen- und Giroverband/Comisia, T‑457/09, Rep., EU:T:2014:683, punctul 80).

31      În sfârșit, trebuie amintit că, cu excepția situației în care se poate valorifica un interes de a exercita acțiunea distinct de cel al unei întreprinderi vizate de un act al Uniunii și la care aceasta deține o parte a capitalului, o persoană nu poate să își apere interesele față de acest act altfel decât prin exercitarea drepturilor sale de asociat al acestei întreprinderi, care, la rândul său, are dreptul de a introduce o acțiune (Hotărârea din 20 iunie 2000, Euromin/Consiliul, T‑597/97, Rec., EU:T:2000:157, punctul 50, Ordonanța din 27 martie 2012, European Goldfields/Comisia, T‑261/11, EU:T:2012:157, punctul 21, Ordonanța Post Invest Europe/Comisia, punctul 23 de mai sus, EU:T:2013:246, punctul 24, și Hotărârea Westfälisch‑Lippischer Sparkassen- und Giroverband/Comisia, punctul 30 de mai sus, EU:T:2014:683, punctul 112).

32      În această privință, trebuie să se arate că simplul fapt că Comisia, în decizia sa, declară un ajutor ca fiind compatibil cu piața internă și că respectiva decizie, în principiu, nu cauzează prejudicii beneficiarului ajutorului (a se vedea în acest sens Hotărârea Freistaat Sachsen și Land Sachsen‑Anhalt/Comisia, punctul 28 de mai sus, EU:T:2011:117, punctul 52) nu dispensează instanța Uniunii de obligația de a examina dacă aprecierea Comisiei produce efecte juridice obligatorii de natură să afecteze interesele acestuia (a se vedea în acest sens Hotărârea din 30 ianuarie 2002, Nuove Industrie Molisane/Comisia, T‑212/00, Rec., EU:T:2002:21, punctul 38, Hotărârea Salvat père & fils și alții/Comisia, punctul 25 de mai sus, EU:T:2007:295, punctul 36, și Ordonanța Provincie Groningen și alții/Comisia, punctul 28 de mai sus, EU:T:2013:74, punctul 32).

33      În plus, conform jurisprudenței, un astfel de reclamant nu poate fi vizat în mod individual ca urmare a participării sale active la procedura ce a condus la adoptarea actului atacat decât în cazul în care este vorba despre situații speciale în care reclamantul ocupă o poziție de negociator clar delimitată și intim legată de obiectul însuși al deciziei, punându‑l într‑o situație de fapt care îl caracterizează în raport cu orice altă persoană (a se vedea în acest sens Ordonanța din 9 septembrie 2013, Banco Bilbao Vizcaya Argentaria/Comisia, T‑429/11, EU:T:2013:488, punctul 26 și jurisprudența citată).

34      În lumina acestor principii trebuie să se stabilească dacă și eventual în ce măsură acțiunea este admisibilă, precizându‑se că este cert că reclamantele sunt vizate în mod direct de decizia atacată, ceea ce de altfel nu este disputat de părți.

35      În speță, trebuie amintit că decizia atacată conține un articol 1, prin care Comisia, la alineatul (1), consideră recapitalizarea, garanția de risc și garanția de lichiditate ca fiind ajutoare de stat și, la alineatul (2), consideră aceste trei ajutoare ca fiind compatibile cu piața internă. Articolul 2 din respectiva decizie prevede că planul de restructurare inițial prezentat la 1 septembrie 2009, astfel cum a fost modificat în ultimul rând prin comunicarea Republicii Federale Germania din 11 iulie 2011, inclusiv condițiile care figurează în anexa II la aceeași decizie, va fi pus în aplicare de statul membru menționat în conformitate cu calendarul stabilit. Această anexă, după cum s‑a arătat la punctele 11-13 de mai sus, condiționează compatibilitatea cu piața internă a ajutoarelor în cauză, pe de o parte, de plata sumei forfetare și, pe de altă parte, de interzicerea, apoi de limitarea, plății dividendelor.

36      Reclamantele prezintă concluzii ce cuprind două aspecte. În cea de a doua parte a cererii introductive, reclamantele solicită anularea în tot a deciziei atacate și invocă, în susținerea acestor concluzii, cinci motive. În prima parte a cererii introductive, reclamantele solicită anularea în parte a deciziei atacate, în măsura în care, prin aceasta din urmă, Comisia le‑a impus obligații, în calitate de acționare minoritare. Ele invocă, în această privință, opt motive.

37      Trebuie să se examineze admisibilitatea acțiunii în măsura în care aceasta conține concluzii ce vizează anularea în tot a deciziei atacate.

38      Cu titlu introductiv, în primul rând, trebuie subliniat că acțiunea a fost formulată, nu de beneficiarul măsurilor de ajutor, ci de către doi dintre acționarii minoritari ai acestuia. În al doilea rând, prin decizia atacată, Comisia consideră că aceste măsuri sunt compatibile cu piața internă, sub rezerva respectării anumitor condiții, printre care plata sumei forfetare și interzicerea, apoi limitarea, plății dividendelor. În al treilea rând, obligațiile ce decurg din aceste condiții incumbă, ținând seama de modul de redactare a dispozitivului deciziei atacate și a anexei II la aceasta, Republicii Federale Germania, în calitate de destinatar al aceleiași decizii, precum și HSH Nordbank și HSH Finanzfonds, în calitate de persoane juridice cărora le sunt impuse condițiile în cauză.

39      În primul rând, trebuie să se examineze, așadar, dacă, în calitate de acționare minoritare, reclamantele pot, având în vedere fondul deciziei atacate, să se prevaleze de un interes de a exercita acțiunea distinct de cel al HSH Nordbank înseși, în aplicarea jurisprudenței amintite la punctul 31 de mai sus.

40      Trebuie să se arate de la bun început că, în ceea ce privește articolul 1 din decizia atacată, prin care măsurile de ajutor în cauză au fost considerate de Comisie ca fiind compatibile cu piața internă, interesul reclamantelor se suprapune cu cel al HSH Nordbank.

41      Astfel, mai întâi, trebuie amintit că, fără măsurile de salvare constând în recapitalizare, garanția de risc și garanția de lichiditate, HSH Nordbank ar fi dat cel mai probabil faliment, iar acționarii săi minoritari, obligați să își vadă participația înstrăinată la prețuri derizorii, chiar distrusă, în cadrul procedurii de lichidare, și‑ar fi pierdut investiția în capitalul HSH Nordbank. Pentru a susține această afirmație, este suficient să se facă referire la datele contabile ce figurează în tabelul 1 din decizia atacată, din care rezultă că HSH Nordbank a realizat o pierdere de 3 miliarde 195 de milioane de euro în anul 2008 (capitalul propriu rămas se ridica, conform raportului de activitate din același an, la puțin peste 2 miliarde de euro) și de 838 milioane de euro în anul 2009. Deficitul cumulat al HSH Nordbank se ridica, la 31 decembrie 2009, la 1 miliard 851 de milioane de euro.

42      În continuare, deși nu au participat la recapitalizare, în condițiile în care ar fi fost îndreptățite din punct de vedere juridic să facă acest lucru [a se vedea considerentele (255) și (256) ale deciziei atacate], reclamantele au beneficiat totuși de respectivele măsuri de salvare fără a suporta, într‑o primă etapă, alte consecințe, cu excepția diluării participației lor având în vedere recapitalizarea în cauză. Interesul lor a coincis în mod clar, în speță, cu cel al societății, și anume primirea ajutoarelor de stat în cauză pentru a permite perenitatea acesteia.

43      În final, dacă ajutoarele de stat în cauză ar fi fost considerate incompatibile cu piața internă, Republica Federală Germania ar fi fost obligată să efectueze recuperarea acestora de la HSH Nordbank, ceea ce ar fi afectat, proporțional cu aportul lor la capital, situația economică a reclamantelor.

44      Prin urmare, este necesar să se concluzioneze că, în măsura în care acțiunile lor privesc articolul 1 din decizia atacată, reclamantele nu au făcut dovada existenței unui interes de a exercita acțiunea distinct de cel al HSH Nordbank, presupunând că aceasta însăși ar fi avut interes să conteste respectiva dispoziție. Prin urmare, reclamantele nu ar putea fi considerate, în această privință, ca fiind vizate în mod individual în sensul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE.

45      În al doilea rând, trebuie să se analizeze dacă, astfel cum susțin reclamantele, ele îndeplinesc acest ultim criteriu datorită participării lor la procedura administrativă. În această privință, trebuie să se arate că, deși este cert că reclamantele au participat, la fel ca ansamblul grupurilor de investitori reprezentate de JC Flowers & Co., la procedura administrativă, ele nu au fost consultate în calitate de negociatori, în sensul jurisprudenței citate la punctul 33 de mai sus, sau în calitate de beneficiari direcți ai ajutorului, ci în calitate de simple părți interesate. Așadar, în speță, participarea reclamantelor la respectiva procedură nu este suficientă pentru a se considera că acestea sunt vizate în mod individual în sensul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE.

46      Prin urmare, reclamantele nu au dovedit că au interes să ceară anularea articolului 1 din decizia atacată și acțiunea este astfel inadmisibilă în ceea ce privește al doilea aspect, în cadrul căruia acestea solicită anularea în tot a respectivei decizii.

47      În plus, trebuie să se examineze admisibilitatea acțiunii în ceea ce privește primul aspect, referitor la concluziile ce vizează anularea în parte a deciziei atacate, în măsura în care, prin această decizie, Comisia ar fi impus obligații în sarcina reclamantelor, în calitate de acționare minoritare.

48      Astfel cum s‑a amintit la punctul 38 de mai sus, modul de redactare a dispozitivului deciziei atacate și a anexei II la această decizie nu le vizează nicidecum pe reclamante. În respectiva decizie sunt menționate, ca persoane juridice, pe lângă statul membru în cauză, numai HSH Nordbank, beneficiară a măsurilor de ajutor în cauză, și HSH Finanzfonds, acționară majoritară a HSH Nordbank. Admisibilitatea acțiunii în măsura în care aceasta are ca obiect cererea de anulare a condițiilor impuse în sarcina HSH Nordbank, și anume, în ceea ce privește susținerile reclamantelor, primo, plata sumei forfetare, secundo, interzicerea plății dividendelor și, tertio, limitarea plății acestora din urmă, presupune, așadar, ca reclamantele să dovedească un interes de a exercita acțiunea distinct de cel al HSH Nordbank, ceea ce implică ca respectivele condiții să producă efecte juridice obligatorii în privința lor.

49      Pentru a stabili existența eventuală a unui asemenea interes, este necesar să se aplice criteriile expuse în Hotărârea Westfälisch‑Lippischer Sparkassen- und Giroverband/Comisia, punctul 30 de mai sus (EU:T:2014:683).

50      În această hotărâre, Tribunalul a apreciat că reclamantul, acționar minoritar al unei societăți care a beneficiat de ajutoare de stat considerate ca fiind compatibile cu piața internă în temeiul articolului 87 alineatul (3) litera (c) CE, avea în parte calitate procesuală activă pentru a contesta legalitatea deciziei Comisiei, în măsura în care prin aceasta din urmă s‑a impus acționarilor să vândă societatea unui terț independent, ceea ce îi obliga, astfel cum a arătat Tribunalul, „să renunțe, în termene imperative, la dreptul lor de proprietate” asupra respectivei societăți (Hotărârea Westfälisch‑Lippischer Sparkassen- und Giroverband/Comisia, punctul 30 de mai sus, EU:T:2014:683, punctul 116).

51      Tribunalul a arătat, în schimb, „că drepturile nepolitice ale unui acționar al unei societăți pe acțiuni germane se limit[au], pe de o parte, la distribuirea profiturilor societății și, pe de altă parte, la primirea unei eventuale prime în cazul lichidării întreprinderii”, calitatea de acționar neconferind drepturi „asupra activelor întreprinderii” (Hotărârea Westfälisch‑Lippischer Sparkassen- und Giroverband/Comisia, punctul 30 de mai sus, EU:T:2014:683, punctul 118).

52      Întrucât HSH Nordbank este o societate pe acțiuni de drept german, principiile enunțate de Tribunal și amintite la punctele 50 și 51 de mai sus pot fi transpuse în speță.

53      În ceea ce privește plata sumei forfetare, este important să se precizeze că aceasta a intervenit în aplicarea articolului 2 din decizia atacată, conform căruia „Germania se va asigura că planul de restructurare inițial […] este pus în aplicare integral, inclusiv angajamentele prezentate în anexele I și III și condițiile stabilite în anexa II, și în conformitate cu calendarul stabilit în aceeași anexă”.

54      Pe de altă parte, din dispozițiile punctului 1.11 coroborate cu cele ale punctului 1.13 din anexa II la decizia atacată, prezentate la punctul 11 de mai sus, rezultă că plata sumei forfetare este în realitate o operațiune complexă, ce nu se limitează doar la aspectul privitor la plată stricto sensu. Această operațiune conține trei aspecte distincte.

55      În primul rând, HSH Nordbank efectuează o plată de 500 de milioane de euro în beneficiul HSH Finanzfonds, ceea ce constituie o diminuare a activelor primei instituții și o creștere a activelor celei de a doua instituții. În al doilea rând, această sumă este utilizată concomitent de HSH Finanzfonds pentru achiziționarea de noi acțiuni ale HSH Nordbank și pentru majorarea în acest mod a participației sale la capitalul societății menționate. În al treilea rând, această majorare de capital în beneficiul exclusiv al HSH Finanzfonds diminuează automat partea deținută de ceilalți acționari, printre care și reclamantele.

56      În ceea ce privește primul aspect, este important să se sublinieze că, așa cum s‑a indicat la punctul 51 de mai sus, în Hotărârea Westfälisch‑Lippischer Sparkassen- und Giroverband/Comisia, punctul 30 de mai sus (EU:T:2014:683, punctul 118) se afirmă expressis verbis că, „în temeiul dreptului german, calitatea de acționar nu conferă drepturi asupra activelor întreprinderii”. Mai precis, aspectele referitoare la reducerea unuia dintre posturile din activul bilanțului se raportează la activitatea comercială a societății în cauză și la vânzarea și/sau la lichidarea patrimoniului său. Așadar, aceasta este pe deplin aptă să invoce orice argument prin care se urmărește contestarea măsurilor adoptate în această privință de Comisie (a se vedea în acest sens Hotărârea Westfälisch‑Lippischer Sparkassen- und Giroverband/Comisia, punctul 30 de mai sus, EU:T:2014:683, punctul 117). Condițiile privind reducerea totalului activului bilanțului unei societăți pe acțiuni de drept german nu pot, în consecință, să afecteze niciun drept al acționarilor acesteia (a se vedea în acest sens Hotărârea Westfälisch‑Lippischer Sparkassen- und Giroverband/Comisia, punctul 30 de mai sus, EU:T:2014:683, punctul 118). Rezultă că, în ceea ce privește plata stricto sensu, reclamantele nu ar putea să se prevaleze de un interes distinct de cel al HSH Nordbank.

57      În ceea ce privește al doilea aspect, dispozitivul deciziei atacate prevede o opțiune, și anume fie simpla utilizare a celor 500 de milioane de euro pentru creșterea capitalului fizic al HSH Nordbank în beneficiul HSH Finanzfonds, fie recurgerea la o astfel de utilizare combinată cu o majorare de capital prin intermediul contribuției în numerar din partea acționarilor minoritari. Totuși, conform punctului 1.13 din anexa II la această decizie, HSH Finanzfonds și HSH Nordbank „pot alege forma majorării capitalului care va garanta punerea în aplicare și înregistrarea la registrul comerțului cu mai mare rapiditate”. Din aceste dispoziții coroborate rezultă că Comisia a permis, prin intermediul deciziei atacate, societății beneficiare a ajutorului și acționarului său majoritar să limiteze, dacă este cazul, dreptul de proprietate al acționarilor minoritari impunându‑le interdicția de a achiziționa noi acțiuni, în contradicție cu funcționarea normală a unei societăți pe acțiuni. Opțiunea care a fost reținută în practică este de altfel cea a excluderii acționarilor minoritari, printre care figurează reclamantele. Trebuie să se constate, așadar, că această interdicție, chiar potențială, aduce atingere dreptului de proprietate al reclamantelor (Hotărârea Westfälisch‑Lippischer Sparkassen- und Giroverband/Comisia, punctul 30 de mai sus, EU:T:2014:683, punctul 116), în măsura în care poate să împiedice eventual exercitarea respectivului drept, acționarilor minoritari fiindu‑le interzisă posibilitatea de a‑și păstra participația aferentă la capitalul HSH Nordbank. Respectiva interdicție restrânge de asemenea, în mod corespunzător, drepturile sociale ale acționarului, acesta văzându‑și capacitatea decizională redusă nu de funcționarea normală a pieței, ci ca urmare a deciziei atacate, care, sub acest aspect, produce deci efecte juridice în privința acționarilor minoritari, dintre care fac parte reclamantele (a se vedea în acest sens Hotărârea Alro/Comisia, punctul 26 de mai sus, EU:T:2014:890, punctul 26).

58      În ceea ce privește al treilea aspect, trebuie să se arate că afectarea unei părți a trezoreriei HSH Nordbank recapitalizării sale în beneficiul exclusiv al HSH Finanzfonds aduce atingere drepturilor reclamantelor în calitate de acționare, nu numai, astfel cum s‑a subliniat la punctul 57 de mai sus, din cauza puterii lor mai scăzute în cadrul organelor decizionale ale HSH Nordbank, ci și pentru că, în raport cu un volum de bani determinat (partea beneficiilor care poate fi distribuită sub formă de dividende), remunerația lor va fi mai redusă din cauza diminuării valorii nominale a fiecărei acțiuni.

59      Trebuie să se constate, în final, că reclamantele au dovedit existența unui interes personal de a exercita acțiunea, distinct de cel al HSH Nordbank în ceea ce privește al doilea și al treilea aspect, menționate la punctele 57 și 58 de mai sus (a se vedea în acest sens Hotărârea Westfälisch‑Lippischer Sparkassen- und Giroverband/Comisia, punctul 30 de mai sus, EU:T:2014:683, punctul 120), plata sumei forfetare rămânând neutră pentru societate, din moment ce suma de 500 de milioane de euro avansată din trezorerie a fost compensată simultan de majorarea cu 500 milioane de euro a capitalului social.

60      Acțiunea este, așadar, admisibilă, în măsura în care reclamantele sunt vizate direct și individual de decizia atacată, în condițiile în care Comisia stabilește în aceasta drept condiție o majorare a capitalului HSH Nordbank în beneficiul exclusiv al HSH Finanzfonds.

61      În plus, în ceea ce privește interzicerea distribuirii dividendelor până la 31 decembrie 2014 și limitarea eventualei plăți a acestora în condițiile amintite la punctul 13 de mai sus între 1 ianuarie 2015 și 31 decembrie 2016, trebuie subliniat că aceste măsuri se referă în mod cert la distribuirea beneficiilor societății în sensul jurisprudenței citate la punctul 51 de mai sus. Această condiție necesară nu este însă suficientă, întrucât se impune ca interesul reclamantelor să le fie propriu, altfel spus, ca ele să fi avut, în această privință, în calitatea lor de acționare minoritare, un interes distinct de cel al HSH Nordbank.

62      Pe de o parte, trebuie să se arate cu privire la acest aspect că o societate poate avea interes să distribuie dividendele în scopul de a‑și fideliza acționarii, precum și de a‑i recompensa pentru investiția lor și, prin urmare, poate fi afectată de o măsură de interdicție, apoi de limitare, a acestei plăți, având, așadar, capacitate procesuală activă pentru a contesta o asemenea măsură. Pe de altă parte, nedistribuirea dividendelor îi profită, întrucât își consolidează capitalul propriu, acesta constituind obiectivul vizat de Comisie în privința HSH Nordbank. Cât despre interesul acționarului, acesta se dovedește a fi eminamente contingent. De regulă, interesul unui acționar este, pe termen scurt, să obțină, cât mai curând posibil, un profit de pe urma investiției și, așadar, o distribuire a dividendelor. Pe termen mediu și lung, acționarul urmărește dezvoltarea societății, de exemplu pentru realizarea unei plus‑valori prin vânzarea acțiunilor sale, și, în perioadă de criză, atunci când obiectivul de dezvoltare a societății se dovedește a fi irealizabil, menținerea sau redresarea acesteia din urmă.

63      În speță, interesele acționarilor, minoritari sau majoritari, și cele ale societății par convergente. Din înscrisurile de la dosar rezultă astfel că, pentru a permite salvarea HSH Nordbank, interesul comun al acesteia și al tuturor acționarilor săi era de a consolida cota de capital propriu al societății, așa încât aceasta să își poată îmbunătăți ratingul și să atragă noi investitori. Trebuie deci să nu li se recunoască reclamantelor un interes propriu cu privire la interzicerea, apoi limitarea, distribuirii dividendelor. Prin urmare, acestea nu sunt vizate individual de decizia atacată în ceea ce privește acest aspect.

64      În plus, astfel cum subliniază în mod întemeiat Comisia, reclamantele nu invocă motive fondate și nici argumente precise în susținerea concluziilor lor având ca obiect anularea respectivelor interdicții și limitări.

65      Rezultă că, cu excepția cererii de anulare a condiției referitoare la majorarea capitalului HSH Nordbank în beneficiul exclusiv al HSH Finanzfonds, în privința căreia reclamantele au demonstrat că sunt vizate direct și individual în sensul articolului 263 TFUE, acțiunea este inadmisibilă. Astfel, pe de o parte, reclamantele nu sunt vizate individual de decizia atacată și, pe de altă parte, în plus, în ceea ce privește condiția referitoare la interzicerea, apoi limitarea, distribuirii dividendelor, cererea introductivă nu conține precizările prevăzute la articolul 44 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul de procedură al Tribunalului din 2 mai 1991.

 Cu privire la fond

 Cu privire la motivele „generale” din prima parte a cererii introductive

66      Printre cele opt motive invocate de reclamante în cadrul primei părți a acțiunii lor și care pot fi considerate admisibile, trebuie să se analizeze, într‑o primă etapă, motivele care pot fi calificate drept „generale”, dar în lumina concluziei care figurează la punctul 65 de mai sus, altfel spus, numai în măsura în care acestea se referă la plata sumei forfetare.

–       Cu privire la încălcarea obligației de motivare

67      În primul rând trebuie să se analizeze al doilea motiv, prin care reclamantele impută Comisiei încălcarea obligației de motivare ce rezultă din articolul 296 al doilea paragraf TFUE, întrucât nu a explicat de ce acestea trebuiau considerate beneficiare ale unui ajutor de stat indirect și nu a indicat motivele pentru care valoarea întreprinderii HSH Nordbank a fost calculată în mod eronat.

68      Trebuie să se arate pe scurt, în prealabil, motivele pentru care reclamantele ar putea fi calificate drept beneficiare indirecte ale unui ajutor de stat. În speță, acționarii minoritari ai HSH Nordbank au profitat, prin intermediul acestei persoane juridice ai cărei acționari sunt, de măsurile de ajutor de care ea a beneficiat în mod direct și nominal, în special de recapitalizare, iar aceasta fără să fi participat la respectiva recapitalizare, spre deosebire de principalii acționari ai HSH Nordbank. Comisia a considerat [a se vedea în special considerentele (245) și (275) ale deciziei atacate] că un asemenea ajutor indirect ar fi existat dacă nu s‑ar fi recurs la condițiile prevăzute în anexa II la decizia atacată, destinate să asigure compatibilitatea ajutorului direct (singurul care a făcut obiectul procedurii oficiale de investigare) cu piața internă.

69      Trebuie să se arate că primul aspect al prezentului motiv, prin care se impută Comisiei că nu a explicat de ce reclamantele trebuiau să fie considerate beneficiare ale unui ajutor de stat indirect, nu corespunde situației de fapt. Contrar susținerilor reclamantelor, Comisia a arătat, în considerentele (247)-(262) ale deciziei atacate, de ce un asemenea ajutor indirect ar fi existat în lipsa unei noi repartizări a sarcinilor între acționari și motivele pentru care ea considera că trebuiau respinse obiecțiile Republicii Federale Germania și ale terților.

70      Astfel, în considerentul (247) al deciziei atacate se arată că „[a]vantajul conferit în mod indirect acționarilor minoritari a fost creat ca rezultat al renunțării de către acționarii publici la acea parte din participațiile în cadrul HSH [Nordbank] pe care aceștia ar fi primit‑o dacă prețul noilor acțiuni ar fi fost stabilit corect” și că exista „o legătură de cauzalitate între ajutorul acordat în favoarea HSH [Nordbank] din resurse ale statului și avantajul conferit acționarilor minoritari”. În considerentul (248) al deciziei atacate, Comisia precizează că, contrar elementelor care figurează în obiecțiile menționate mai sus, avantajul obținut de acționarii minoritari provenea de la stat, întrucât, în momentul adoptării de către adunarea generală a acționarilor a deciziei privind recapitalizarea, numărul și prețul unitar al acțiunilor, „[…] acționarii publici au participat în calitate de acționari și au acționat din poziția de organisme publice”.

71      Considerentele (249)-(253) ale deciziei atacate au fost consacrate demonstrării faptului că natura prea limitată a diluării capitalului după recapitalizare ar constitui, în absența unei remedieri, un ajutor.

72      Comisia a considerat de asemenea că este lipsită de pertinență comparația cu una dintre deciziile sale anterioare în materia repartizării sarcinilor între acționari [considerentul (254) al deciziei atacate] și a arătat că, întrucât contribuțiile financiare ale acționarilor minoritari au fost acordate înainte de măsurile de ajutor și în special înainte de recapitalizare, acestea nu puteau decât să rămână fără incidență asupra legalității corectivelor care trebuiau aduse respectivelor măsuri [considerentele (255) și (256) ale deciziei atacate].

73      Comisia a decis, așadar, în considerentul (262) al deciziei atacate, în sensul existenței unui „eventual avantaj al acționarilor minoritari” și, prin urmare, în sensul „necesit[ății] repartizării adecvate a sarcinilor”. Rezultă, prin urmare, în mod clar că motivul întemeiat pe nemotivare nu este întemeiat în privința primului aspect.

74      În plus, în ceea ce privește al doilea aspect, din analiza deciziei atacate rezultă că nici acesta nu trebuie să fie admis. Astfel, după cum s‑a amintit la punctul 71 de mai sus, problema valorii HSH Nordbank și, prin urmare, a prețului unitar al acțiunilor care constituie capitalul acesteia este abordată în considerentele (249)-(253) ale deciziei menționate. În acele considerente se subliniază că analiza Republicii Federale Germania și a acționarilor publici ai HSH Nordbank, întemeiată pe un raport de evaluare realizat de o societate de audit renumită (denumit în continuare „raportul de evaluare”), conținea mai multe lacune [considerentul (250) al deciziei atacate], și anume faptul că respectiva evaluare se baza pe un plan de afaceri care nu ținea seama de necesitatea de a „îndeplini cerințele privind capitalul de reglementare” [considerentul (251) al deciziei atacate] și, prin urmare, de a restructura în mod substanțial HSH Nordbank.

75      Comisia arată în special că ipoteza unei normalizări a piețelor în anul 2011, care figura în acest plan de afaceri, nu putea „fi considerată prudentă” (același considerent). Aceasta subliniază de asemenea [considerentul (252) al deciziei atacate] că Republica Federală Germania și acționarii publici ai HSH Nordbank nu au ținut seama de rezervele emise de autorii înșiși ai raportului de evaluare, în special de faptul că retrogradarea HSH Nordbank de la A la BBB+ cu perspectivă negativă „nu s‑a reflectat în planul de finanțare pe care s‑a bazat evaluarea, în consecință, nu a fost luată în considerare la calcularea valorii indicative” a acestei societăți. Pe de altă parte, revenirea la un rating A în anul 2013 se întemeia, potrivit Comisiei, pe o ipoteză eronată. Comisia adaugă, în același considerent, că respectivul raport scotea în evidență tocmai necesitatea integrării restructurărilor care vor fi în mod sigur prescrise în cadrul procedurii de investigare a ajutoarelor de stat. În sfârșit, Comisia a concluzionat că valoarea întreprinderii a fost calculată în mod eronat în raportul de evaluare, întrucât s‑a considerat certă punerea în aplicare a garanției de risc [considerentul (253) al deciziei atacate], în timp ce obiectul procedurii oficiale de investigare îl constituie tocmai faptul de a stabili dacă măsurile în cauză reprezintă ajutoare de stat și, în cazul unui răspuns afirmativ, dacă acestea sunt compatibile cu piața internă și în ce condiții.

76      Din ceea ce precedă reiese că al doilea aspect al celui de al doilea motiv trebuie respins ca neîntemeiat și că, în consecință, respectivul motiv trebuie respins în întregime.

77      În al doilea rând, Tribunalul consideră oportun să analizeze un alt motiv, întemeiat pe încălcarea unor norme fundamentale de procedură, și anume cel al existenței unui viciu de procedură rezultat din închiderea nelegală a procedurii oficiale de investigare.

–       Cu privire la încălcarea articolului 7 alineatul (1) din Regulamentul nr. 659/1999 și a principiului securității juridice ca urmare a închiderii nelegale a procedurii oficiale de investigare

78      Reclamantele susțin că articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului din 22 martie 1999 de stabilire a normelor de aplicare a articolului [108 TFUE] (JO L 83, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 41) și principiul securității juridice au fost încălcate din cauza închiderii nelegale a procedurii oficiale de investigare, întrucât Comisia nu a adoptat niciuna dintre deciziile menționate la respectivul articol 7 alineatul (1) pentru a închide procedura în cauză privind eventualele ajutoare ilegale de care ar fi beneficiat acționarii minoritari. Acestea susțin că, dacă îi este permis Comisiei să lase deschisă procedura oficială de investigare, instituția în cauză trebuie să indice însă, în temeiul principiului securității juridice, pentru ce măsuri aceasta închide respectiva procedură, ceea ce nu s‑ar fi întâmplat în ceea ce privește ajutoarele indirecte în discuție.

79      Trebuie amintit, cu titlu introductiv, că articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul nr. 659/1999 face trimitere la articolul 7 alineatele (2)-(5) din regulamentul menționat, care prevede patru tipuri de decizii: decizia prin care se consideră că măsura în cauză nu constituie un ajutor [alineatul (2)], cea care recunoaște, dacă este cazul, în urma modificării efectuate de statul membru în cauză, că ajutorul respectiv este compatibil cu piața internă [„decizie pozitivă”, definită la alineatul (3)], cea conform căreia Comisia stabilește într‑o decizie pozitivă condiții care îi permit să recunoască compatibilitatea cu piața internă și obligații care îi permit să controleze respectarea deciziei sale [„decizie condiționată”, prevăzută la alineatul (4)] și, în sfârșit, decizia prin care Comisia consideră ajutorul de stat incompatibil cu piața internă [„decizie negativă”, menționată la alineatul (5)]. Reclamantele susțin în mod întemeiat că procedura oficială de investigare trebuie să se încheie cu una dintre aceste patru tipuri de decizii.

80      Reclamantele susțin însă în mod eronat că acest lucru nu s‑a întâmplat în privința ajutoarelor indirecte acordate eventual acționarilor minoritari și în special că dispozitivul deciziei atacate nu conține prevederi în acest sens. Este astfel cert că aceasta din urmă este o decizie condiționată în sensul articolului 7 alineatul (4) din Regulamentul nr. 659/1999, întrucât ajutorul de stat acordat în favoarea HSH Nordbank nu este considerat compatibil cu piața internă decât cu condiția adoptării unor corective în privința repartizării sarcinilor între acționari, în scopul consolidării contribuției acționarilor minoritari. Comisia nu a avut, așadar, nevoie să se pronunțe cu privire la existența unui ajutor de stat indirect acordat în beneficiul acționarilor minoritari, din moment ce plata sumei forfetare a fost adoptată tocmai în scopul de a evita ca respectivul ajutor să existe.

81      Comisia nu a încălcat deci articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul nr. 659/1999 și nici principiul securității juridice prin faptul că nu s‑a pronunțat, în dispozitivul deciziei atacate, cu privire la existența unui ajutor indirect în beneficiul acționarilor minoritari, printre care și reclamantele, din moment ce tocmai în scopul prevenirii apariției unei astfel de eventualități au fost stabilite condițiile detaliate la punctele 11-13 de mai sus. Acest raționament nu îl contrazice cu nimic pe cel prezentat în considerentul (73) și la punctul 5 din decizia de deschidere a procedurii oficiale de investigare, menționată la punctul 7 de mai sus, în măsura în care aceasta avea drept scop numai să permită Comisiei să verifice dacă respectivul ajutor indirect putea exista, ceea ce, conform acestei instituții, s‑ar fi întâmplat fără condițiile stabilite în decizia atacată.

82      Rezultă că prezentul motiv nu poate fi decât respins ca neîntemeiat.

–       Cu privire la motivele întemeiate, mai întâi, pe inexistența unui ajutor autonom în favoarea acționarilor minoritari, în continuare, pe eroarea de apreciere a faptelor cu ocazia analizării eventualului avantaj acordat acestora din urmă și, în sfârșit, pe neluarea în considerare a prestațiilor prealabile furnizate de reclamante în cadrul repartizării sarcinilor.

83      Trebuie să se analizeze împreună primul, al treilea și al patrulea motiv, în măsura în care toate trei se referă la aprecierea temeiniciei demonstrației Comisiei în ceea ce privește existența eventuală a unui ajutor indirect în favoarea acționarilor minoritari, printre care și reclamantele. Aceste motive constituie, pe fond, completarea motivului referitor la nemotivare, a cărui examinare a permis să se stabilească că Comisia a prezentat corespunzător cerințelor legale motivele cu privire la toate aceste chestiuni. În acest moment se pune problema temeiniciei poziției Comisiei în această privință.

84      În ceea ce privește, în primul rând, motivul întemeiat pe faptul că presupusul ajutor indirect nu constituie un ajutor autonom, reclamantele invocă jurisprudența rezultată din Hotărârea din 13 iunie 2002, Țările de Jos/Comisia (C‑382/99, Rec., EU:C:2002:363, punctul 62 și următoarele), și din Hotărârea din 20 noiembrie 2003, GEMO (C‑126/01, Rec., EU:C:2003:622, punctele 28 și următoarele), pentru a susține că nu poate exista un ajutor indirect decât în ipoteza în care avantajul economic este transferat de beneficiarul inițial (în speță HSH Nordbank) către alți beneficiari (în acest caz, acționarii minoritari). Or, reclamantele consideră că jurisprudența menționată este inaplicabilă in casu, întrucât avantajul economic de care ele, ca și ceilalți acționari minoritari, ar fi beneficiat nu constituie „decât simplul reflex economic al sprijinului acordat în favoarea HSH Nordbank”.

85      Această critică se lovește de două obiecții, care concură la respingerea sa. Primo, astfel cum s‑a arătat în cadrul examinării motivului privind nemotivarea, Comisia nu a intenționat să demonstreze existența ca atare a unui ajutor indirect, ci că acest eventual ajutor ar fi existat dacă nu s‑ar fi adus corective ajutorului acordat în favoarea HSH Nordbank. Premisa majoră a raționamentului reclamantelor este, așadar, inexactă. Secundo, presupunând că Comisia a intenționat să demonstreze existența unui ajutor ca atare în favoarea acționarilor minoritari, ar trebui să se observe că jurisprudența citată de reclamante nu ar putea exclude ipoteza unui transfer parțial al avantajului acordat beneficiarului inițial.

86      Prima critică trebuie, așadar, respinsă.

87      În ceea ce privește, în al doilea rând, presupusa eroare de apreciere privind recunoașterea unui avantaj în favoarea acționarilor minoritari, reclamantele susțin că raportul de evaluare se întemeia, contrar celor susținute de Comisie, pe metode recunoscute. În special, ele contestă că ar fi fost necesar să se recurgă în speță la o evaluare „prudentă” și consideră că această poziție de principiu a Comisiei este afectată de o eroare vădită de apreciere. Reclamantele subliniază că revine Tribunalului, chiar în cazul unor aprecieri economice complexe, obligația de a verifica probele invocate, fiabilitatea și coerența lor, precum și aspectul dacă acestea sunt de natură să stea la baza concluziilor pe care le formulează Comisia. Reclamantele consideră că raportul de evaluare indică o valoare a întreprinderii obiectivă și, prin urmare, neutră; ele susțin că evaluări viitoare incerte nu pot fi luate în considerare într‑un mod care dezavantajează unilateral interesele unei părți, ceea ce s‑ar fi întâmplat în ipoteza unei evaluări mai prudente.

88      Pe de altă parte, conform acestora:

–        a pleca de la ideea unei normalizări a cadrului general al condițiilor economice începând cu anul 2011 era realist la momentul evaluării;

–        luarea în considerare a altor măsuri de restructurare decât cele la care a fost deja supusă HSH Nordbank nu era justificată în mod obiectiv și nu ar fi avut incidență asupra rezultatului, întrucât participațiile și portofoliile menite să determine valoarea întreprinderii erau evaluate având în vedere valoarea lor de piață, iar reducerea valorii întreprinderii susținută de Comisie nu ar corespunde realității decât în cazul vânzării sub valoarea de piață;

–        era de asemenea justificată în mod obiectiv neluarea în considerare a scăderii ratingului HSH Nordbank de către o agenție de rating, respectiva scădere rămânând fără incidență asupra evaluării valorii întreprinderii;

–        luarea în considerare a garanției de risc era justificată în mod obiectiv;

–        reducerea prețului de emisiune al acțiunilor ordinare cu ocazia recapitalizării nu era justificată în mod obiectiv.

89      Trebuie amintit aici în ce cadru se înscrie argumentația reclamantelor. Astfel cum rezultă din cuprinsul punctului 32 din memoriul în apărare, cu ocazia recapitalizării, prețul de emisiune al noilor acțiuni a fost fixat la 19 euro pe unitate, pe baza raportului de evaluare, conform căruia valoarea întreprinderii se înscria într‑un interval de valori care variau de la 2,01 la 2,94 miliarde de euro, respectiv un preț al acțiunii cuprins între 19,1 și 27,8 euro. Prețul reținut este, așadar, puțin mai redus decât limita inferioară a intervalului de valori care figurează în raportul de evaluare. Comisia a considerat însă că chiar și această cifră de 19 euro pe acțiune era „mult prea ridicat[ă]” [considerentul (253) al deciziei atacate și punctul 32 din memoriul în apărare].

90      Reclamantele consideră, pentru motivele prezentate la punctele 87 și 88 de mai sus, că evaluarea valorii întreprinderii HSH Nordbank și, prin urmare, prețul unitar al acțiunilor care compun capitalul acesteia sunt conforme cu normele juridice.

91      Este necesară pronunțarea cu privire la fiecare dintre cele cinci argumente enunțate la punctul 88 de mai sus, cu precizarea că faptele ca atare nu sunt contestate.

92      În ceea ce privește, primo, caracterul eronat al ipotezei unei normalizări a pieței începând cu anul 2011, trebuie să se arate, mai întâi, că în mod întemeiat Comisia amintește, la punctul 38 din memoriul în apărare, că normele aplicate de cabinetele de audit cu ocazia realizării raporturilor lor nu pot stabili nicidecum obligații în sarcina Comisiei. În continuare, contrar susținerilor reclamantelor, respectivele norme au drept scop să prevină și să limiteze riscurile și deci să dea dovadă de prudență, ceea ce Comisia a amintit în mod întemeiat în decizia atacată. În sfârșit, această ipoteză putea fi calificată în mod efectiv drept imprudentă cu ocazia stabilirii prețului acțiunilor, întrucât, pe de o parte, din raportul de evaluare rezultă că ratele de creștere prevăzute pentru 2009 și pentru 2010 corespundeau unui colaps (2009), apoi unei lejere redresări (2010), ceea ce nu permitea să se decidă în sensul unei restabiliri a creșterii economice normale în anul 2011, și, pe de altă parte, același raport nu conține nicio mențiune și niciun raționament care să permită susținerea acestei ipoteze în sine, întrucât se limitează la a indica faptul că planul de afaceri prevedea o asemenea restabilire. Primul argument al reclamantelor nu poate fi, așadar, decât respins.

93      În ceea ce privește, secundo, neluarea în considerare, în calcularea prețului de emisiune al noilor acțiuni, a măsurilor de restructurare și compensatorii, este necesar să se constate că revenea autorităților germane, cu ocazia adoptării măsurii de ajutor constând în recapitalizare, obligația de a anticipa care urma să fie analiza Comisiei în temeiul legislației privind ajutoarele de stat. Deși este adevărat că anumite măsuri de restructurare au fost propuse în raportul de evaluare, acest lucru s‑a realizat în scopul de a permite HSH Nordbank să se conformeze numai legislației germane, în special ținând seama de intervenția prevăzută a fondului special. Comisia a subliniat de altfel în mod întemeiat, în considerentul (252) al deciziei atacate, că raportul de evaluare însuși indica necesitatea de a prevedea măsuri de restructurare și compensatorii suplimentare, fără a ține însă seama de consecințele acestora în stabilirea prețului unitar al acțiunilor HSH Nordbank.

94      În consecință, acționarii minoritari ai acesteia, printre care și reclamantele, nu pot să se întemeieze pe cuprinsul respectivului raport a fortiori pentru a susține că nu puteau anticipa aplicarea unor norme juridice bine cunoscute de ei și care trebuiau să fie luate în considerare de operatorii economici prudenți și avizați, așa cum aceștia trebuiau să fie în ceea ce privește măsurile de natură să le afecteze interesele (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 iulie 2011, Alcoa Trasformazioni/Comisia, C‑194/09 P, Rep., EU:C:2011:497, punctul 71, și Hotărârea din 16 octombrie 2014, Eurallumina/Comisia, T‑308/11, EU:T:2014:894, punctul 59).

95      Reclamantele susțin de asemenea în mod eronat că luarea în considerare a restructurărilor și a măsurilor compensatorii nu putea afecta stabilirea valorii întreprinderii HSH Nordbank în lipsa vânzării la un preț inferior prețului pieței. Astfel, după cum susține în mod întemeiat Comisia, studiul pe care se bazează reclamantele, care figurează în anexa A3 la cererea introductivă, se întemeiază pe postulatul că vânzătorul își menține posibilitatea de a nu vinde, posibilitate care este prin definiție exclusă în cazul planului de restructurare modificat prezentat de Republica Federală Germania, întrucât acesta conținea obligația de a vinde anumite portofolii și domenii de activitate într‑un termen stabilit. Nu se poate susține nici că încetarea de către HSH Nordbank a noilor sale activități nu a avut nicio incidență asupra valorii întreprinderii, din moment ce această încetare a avut drept consecință automată diminuarea continuă a acțiunilor în funcție de scadențele aferente activelor care formau portofoliile vizate de respectivele activități. Afirmația reclamantelor cu privire la lipsa de incidență a unei asemenea încetări nu ar fi fost pertinentă decât în cazul unei rentabilități suficiente a respectivelor active pentru acoperirea propriilor costuri de finanțare sau de înlocuire a acestor activități cu altele, și mai recente, și suficient de rentabile. Or, reclamantele nu au dovedit nicidecum că asemenea condiții ar fi fost îndeplinite. Și al doilea argument al reclamantelor trebuie, așadar, respins.

96      În ceea ce privește, tertio, neluarea în considerare a scăderii ratingului HSH Nordbank de către o agenție, trebuie respinsă ca inexactă afirmația reclamantelor conform căreia o astfel de scădere nu putea decât să rămână fără incidență asupra stabilirii valorii întreprinderii HSH Nordbank. Dimpotrivă, trebuie amintit că ratingurile au ca obiect și, în majoritatea cazurilor, ca efect tocmai reflectarea în modul cel mai exact posibil a valorii unei întreprinderi și a evoluției permanente a acestei valori.

97      În aceste condiții, neluarea în considerare a scăderii unui rating poate fi justificată în mod obiectiv din punct de vedere economic dacă întreprinderea vizată dispune de elemente care infirmă motivele respectivei scăderi, de exemplu alte ratinguri stabilite de agenții în sens contrar. Or, această situație se regăsește în speță, reclamantele referindu‑se la menținerea ratingului A de către alte două agenții. Din faptele expuse în considerentul (31) al deciziei atacate rezultă că prima agenție a scăzut ratingul HSH Nordbank în mai 2009, celelalte două agenții nefăcând același lucru decât cu un an mai târziu, în mai și în iulie 2010. Or, toate aceste ratinguri se aflau la dispoziția Comisiei, întrucât recapitalizarea și garanția de risc au fost acordate în mai și în iunie 2009, iar procedura oficială de investigare a fost deschisă la 22 octombrie 2009. Comisia își justifică analiza prin faptul că o simplă degradare a ratingului este suficientă în general pentru scumpirea costului creditului pentru întreprinderea vizată. Aceasta a precizat în ședință că, în momentul crizei creditelor subprime, cei câțiva investitori rămași erau pe deplin sensibili la scăderea unui rating, chiar dacă o singură agenție trăgea semnalul de alarmă. În opinia sa, prima luare de poziție cu privire la scădere are, din acest punct de vedere, o importanță deosebită.

98      Fără a minimiza importanța acestui ultim argument, se impune totuși respingerea sa. Astfel, încrederea relativă pe care o aveau în speță piețele, cel puțin până în mai 2010, în perenitatea întreprinderii rezulta din menținerea ratingului respectivei întreprinderi de către mai multe agenții (în speță, de către două dintre cele trei „mari” agenții). În consecință, Comisia a invocat în mod eronat pierderea ratingului „A” în favoarea ratingului „BBB+” în susținerea raționamentului său care conducea la concluzia că valoarea întreprinderii HSH Nordbank fusese supraevaluată.

99      Trebuie să se analizeze celelalte argumente ale reclamantelor înainte de a stabili incidența acestei analize eronate asupra legalității deciziei atacate.

100    În ceea ce privește, quarto, faptul că garanția de risc a fost considerată dobândită și pusă în aplicare, deși Comisia trebuia să se pronunțe cu privire la aspectul dacă ea constituia un ajutor de stat și, în caz afirmativ, dacă acest ajutor era compatibil cu piața internă, reclamantele nu pot susține în mod întemeiat că se putea ține cont ex ante de această măsură pentru stabilirea valorii economice a întreprinderii, chiar dacă „detaliile privind garanția de risc, precum costurile, valoarea și durata, erau deja cunoscute” de HSH Nordbank. Astfel, împrejurarea că conținutul acestor măsuri era cunoscut și că această societate l‑a comunicat interlocutorilor săi pentru a‑i asigura de viabilitatea sa economică nu permite nicidecum să se afirme că Comisia urma să considere respectivele măsuri drept un ajutor de stat compatibil cu piața internă, cum este de altfel cazul, sub rezerva respectării anumitor condiții. Cu alte cuvinte, deși se putea ține seama de măsurile în cauză ca garanție a supraviețuirii economice a HSH Nordbank, acest lucru nu constituia totuși un temei juridic pertinent pentru a le integra drept unul dintre parametrii stabilirii valorii economice a întreprinderii înainte de recunoașterea legalității respectivelor măsuri în raport cu dreptul Uniunii. Admiterea unui postulat contrar ar goli de însăși substanța sa și ar priva de rațiunea sa de a fi procedura aplicabilă în materie de ajutoare de stat.

101    Trebuie să se considere de asemenea ca lipsită de pertinență afirmația conform căreia Comisia nu putea în același timp să refuze luarea în calcul a garanției de risc și să solicite luarea în considerare a măsurilor de restructurare și a măsurilor compensatorii prevăzute. Trebuie subliniat aici că acestea din urmă, precum cesiunea de portofolii sau de domenii de activitate, ar fi fost, în orice caz, impuse de piețe și de bancă, odată stabilit principiul supraviețuirii întreprinderii, pentru a crește rentabilitatea acesteia. În acest context, astfel cum a amintit în mod întemeiat Comisia în memoriul în duplică, raportul de evaluare avea drept finalitate stabilirea valorii HSH Nordbank fără ajutor pentru a stabili pe această bază prețul de emisiune al acțiunilor destinate tocmai finanțării măsurilor de ajutor. Era, așadar, normal ca HSH Nordbank să ia în considerare, pentru stabilirea valorii întreprinderii, constrângeri legate de proceduri pe care un operator economic prudent și avizat trebuia să le anticipeze. Situația este diferită în ceea ce privește măsurile de ajutor ce fac obiectul deciziei atacate, care nu corespund unor componente ale valorii de piață a întreprinderii, ci constituie facilități excepționale destinate să evite falimentul acesteia și să permită eventual redresarea ei în final. Din jurisprudență reiese astfel că, în temeiul Comunicării Comisiei intitulate „Aplicarea normelor privind ajutoarele de stat în cazul măsurilor adoptate în legătură cu instituțiile financiare în contextul actualei crize financiare mondiale” (JO 2008, C 270, p. 8), acordarea unei garanții de stat trebuie să fie considerată o măsură de urgență și, prin urmare, trebuie să fie în mod necesar temporară, o astfel de garanție trebuind de asemenea să fie însoțită de măsuri de restructurare sau de lichidare a beneficiarului (Hotărârea din 5 martie 2015, Banco Privado Português și Massa Insolvente do Banco Privado Português, C‑667/13, Rep., EU:C:2015:151, punctul 70). În plus, niciun element nu permitea să se afirme că aceste măsuri ar fi fost considerate legale de Comisie, cu alte cuvinte, privite fie ca neconstituind un ajutor de stat, fie ca fiind un ajutor de stat compatibil cu piața internă. În plus, compatibilitatea acestui ajutor a fost recunoscută doar în mod condiționat, reclamantele contestând de altfel chiar aceste condiții. Trebuie să se indice astfel din nou că, deși era logic și util ca HSH Nordbank să prezinte partenerilor săi comerciali și băncilor ceea ce ar constitui situația sa financiară odată acordată garanția de risc, nu se putea ține seama de aceasta din urmă pentru a stabili valoarea noilor acțiuni emise în cadrul recapitalizării fără a supraevalua în mod automat valoarea menționată.

102    Al patrulea argument al reclamantelor nu poate fi, așadar, primit.

103    Quinto, în ceea ce privește, în ultimul rând, caracterul nejustificat al reducerii prețului de emisiune al noilor acțiuni, reclamantele merg până la a susține că acest preț era chiar, în realitate, prea scăzut, bazându‑se pe prețul mediu pe acțiune de 23,50 euro ce rezulta din raportul de evaluare. Întrucât acest ultim argument trebuie analizat practic ca o concluzie a celor patru argumente anterioare, trebuie să se aprecieze că, ținând seama de toate motivele reținute de Comisie, cu excepția celui privitor la scăderea ratingului de o singură agenție dintre cele mai importante trei agenții, această instituție a luat în considerare toate datele pertinente și nu a săvârșit nicio eroare vădită de apreciere estimând că valoarea de 19 euro pe acțiune era prea semnificativă și trebuia să fie compensată printr‑o nouă repartizare a sarcinilor între acționari.

104    Și a doua critică a reclamantelor trebuie, așadar, respinsă.

105    În ceea ce privește, în al treilea rând, motivul întemeiat pe neluarea în considerare a prestațiilor prealabile furnizate de reclamante în cadrul repartizării sarcinilor, acesta trebuie respins ca inoperant. Astfel, decizia atacată este singura care face obiectul prezentului litigiu (ceea ce exclude întregul comportament al acționarilor HSH Nordbank înainte ca aceasta să fi decis să recurgă la intervenția autorităților germane în cadrul măsurilor de salvare), de altfel nu în măsura în care ea recunoaște că respectivele măsuri constituie ajutoare de stat, ci în măsura în care impune acționarilor minoritari ai HSH Nordbank un anumit număr de condiții care țin de o nouă repartizare a sarcinilor între acționari în scopul de a face ajutoarele în cauză compatibile cu piața internă. Faptul că reclamantele au intervenit, ca de altfel toți ceilalți acționari, anterior recapitalizării nu poate, așadar, decât să rămână fără incidență asupra aprecierii legalității respectivelor condiții. Cu titlu suplimentar, trebuie să se indice, cum a făcut Comisia, că atunci, când a fost decisă majorarea capitalului în 2008, acționarii HSH Nordbank contau pe faptul că investiția lor ar fi fost avantajoasă. Ei considerau astfel că aceasta din urmă ieșise din criza financiară cu puține cheltuieli și au indicat atunci Comisiei că acționaseră conform principiului investitorului în economia de piață, afirmație la care Comisia a subscris [a se vedea considerentul (25) al deciziei atacate]. În consecință, chiar presupunând că acest motiv este operant, ar trebui să fie respins ca nefondat.

–       Cu privire la încălcarea principiului proporționalității privind noua repartizare a sarcinilor

106    Prin intermediul celui de al șaptelea motiv din prima parte a cererii lor introductive, reclamantele susțin că principiul proporționalității a fost încălcat, în măsura în care Comisia, pe de o parte, a omis să verifice dacă acest principiu era respectat în lumina noii repartizări a sarcinilor ce rezulta din decizia atacată și, pe de altă parte, a încălcat în mod efectiv respectivul principiu prin faptul că le‑a impus plata sumei forfetare.

107    Trebuie să se arate mai întâi că primul aspect al motivului nu corespunde situației de fapt.

108    Astfel, Comisia arată, înainte de a justifica recurgerea la condițiile impuse acționarilor minoritari, că „planul de restructurare modificat conține măsuri suplimentare care îmbunătățesc semnificativ repartizarea sarcinilor în ceea ce îi privește pe acționarii minoritari” [considerentul (258) al deciziei atacate], că „măsurile suplimentare privind remunerarea garanției de risc, impuse de către Comisie […] vor spori gradul de repartizare a sarcinilor” [considerentul (259) al deciziei atacate] și că „repartizarea sarcinilor în ceea ce îi privește pe acționarii minoritari va fi, de asemenea, îmbunătățită ca urmare a restricției privind remunerarea instrumentelor de capital” [considerentul (260) al deciziei atacate]. Aceasta amintește în plus că, în raport cu obiectivul constând în „[implicarea acționarilor minoritari în] repartizarea sarcinilor” [considerentul (261) al deciziei atacate], măsurile de ajutor în cauză ar trebui să fie declarate totuși incompatibile cu piața internă dacă nu pot fi prevăzute noi dispoziții care să amelioreze participarea acționarilor minoritari la repartizarea sarcinilor. Comisia subliniază în mod expres, în considerentul (262) al deciziei atacate, că interzicerea plății dividendelor trebuie „să fie limitată [în temeiul principiului proporționalității]”. În considerentul (263) al deciziei atacate, aceasta urmărește, potrivit propriei sale formulări, „o contribuție proprie adecvată și o repartizare corectă a sarcinilor”, ceea ce reflectă implicit, dar necesar faptul că principiul proporționalității a fost luat în considerare de Comisie cu ocazia adoptării deciziei atacate. Este, așadar, inexact să se susțină că această instituție a omis să examineze dacă respectivul principiu fusese respectat.

109    Al doilea aspect al motivului trebuie de asemenea respins pentru motivele de mai jos.

110    Comisia a obiectat, atât în înscrisurile sale, cât și în ședință, că reclamantele nu puteau contesta în mod întemeiat măsuri care, prin natura lor, le plasau într‑o situație mai favorabilă decât cea care ar fi rezultat din lipsa autorizării ajutorului. Totuși, din moment ce interesul reclamantelor de a exercita acțiunea a fost stabilit în condițiile definite la punctele 56-60 de mai sus, examinarea legalității condițiilor impuse de Comisie – și în special examinarea respectării de către acestea a principiului proporționalității – trebuie efectuată de instanța Uniunii în funcție, pe de o parte, de motivele invocate de reclamante și considerate admisibile și operante, precum și, pe de altă parte, de motivele de ordine publică.

111    Pe fond, se pare că acest principiu a fost respectat de Comisie în speță, contrar celor susținute de reclamante în mod evaziv. Comisia nu a omis nici să cifreze în ce măsură acționarii minoritari nu au participat în mod suficient la repartizarea sarcinilor, nici să determine care era întinderea sarcinilor acționarilor ce rezultau din plata sumei forfetare sub formă de acțiuni.

112    În această privință, după cum s‑a indicat în mod pertinent în memoriul în apărare, trebuie să se arate că cuantificarea participării insuficiente la repartizarea sarcinilor acționarilor minoritari rezultă clar din coroborarea considerentelor (40) și (253) ale deciziei atacate, și anume că este vorba de diferența dintre prețul unitar de 19 euro pe acțiune reținut efectiv în speță și cel corectat de Comisie [9,1 euro, cu alte cuvinte, 13,6 euro deducând beneficiul garanției de risc, minus 4,5 euro în lumina considerațiilor care figurează în considerentul (40) al deciziei atacate, privind diminuarea prețului de emisiune al noilor acțiuni cu plata dividendelor scăzute cu 10 %, pentru perioada 2009-2012]. În ceea ce privește valoarea plății sumei forfetare sub formă de acțiuni, considerentul (196) al deciziei atacate aduce precizările necesare reclamantelor.

113    Comisia a respectat, așadar, fără îndoială pe deplin principiul proporționalității.

 Cu privire la motivele „specifice” din prima parte a cererii introductive

114    Trebuie să se analizeze, într‑o a doua etapă, motivele care pot fi calificate drept „specifice”, dar, și în acest caz, numai în măsura în care pot avea legătură cu plata sumei forfetare.

115    În această privință, al șaselea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia ar fi încălcat articolul 7 alineatul (4) din Regulamentul nr. 659/1999 și Comunicarea privind tratarea activelor depreciate în sectorul bancar comunitar (JO 2009, C 72, p. 1) prevăzând în decizia atacată condiții și obligații care nu erau legate de restructurarea HSH Nordbank, ci constituiau o autorizație condiționată ascunsă a unui ajutor indirect, este în realitate îndreptat exclusiv împotriva plății sumei forfetare. În această privință, trebuie amintite câteva considerații.

116    Plata sumei forfetare face obiectul considerentelor (245)-(259) ale deciziei atacate, sub rubrica intitulată „Repartizarea sarcinilor în ceea ce privește acționarii minoritari”. În aceste considerente, Comisia reia elementele care figurau în decizia de deschidere a procedurii oficiale de investigare [considerentul (245) al deciziei atacate], înainte de a respinge argumentele Republicii Federale Germania și ale celorlalte părți interesate, printre care și acționarii minoritari (și anume Asociația caselor de economii din Schleswig‑Holstein și societățile reprezentate de JC Flowers & Co., printre care și reclamantele).

117    Potrivit Comisiei, acțiunile deținute de acționarii minoritari care nu au participat la recapitalizare erau insuficient diluate, cu alte cuvinte, prețul lor unitar era prea ridicat, în lipsa repartizării adecvate a sarcinilor în cadrul salvării HSH Nordbank, permițând considerarea măsurilor de ajutor drept compatibile cu piața internă. Comisia a apreciat de asemenea că avantajul indirect care ar fi rezultat pentru acționarii minoritari din inexistența condițiilor care figurau în decizia atacată putea fi considerat el însuși un ajutor de stat, în măsura în care, dacă prețul acțiunilor ar fi fost fixat în mod corect, acționarii publici (și anume landurile Hamburg și Schleswig‑Holstein) ar fi beneficiat de o participație suplimentară la capitalul HSH Nordbank, la care aceștia renunțaseră [considerentele (247) și (248) ale deciziei atacate].

118    Comisia înlătură de asemenea argumentele Republicii Federale Germania și ale acționarilor minoritari privind pertinența evaluării inițiale a prețului și a numărului de acțiuni. Potrivit acestor părți, parametrii în cauză, stabiliți pe baza raportului de evaluare, erau pertinenți, în timp ce Comisia consideră că omisiunea unui anumit număr de aspecte din acest raport a condus la o supraevaluare a prețului pe acțiune cu ocazia recapitalizării [considerentele (249) și (250) ale deciziei atacate]. Mai precis, Comisia își exprimă dezacordul cu privire la două dintre ipotezele reținute în raportul de evaluare pentru fixarea prețului unitar al acțiunilor [considerentele (251) și (252) ale deciziei atacate], cea a unei normalizări a piețelor în 2011 și cea a unei recuperări a ratingului A la agențiile de rating (în 2009, HSH Nordbank a fost retrogradată la ratingul BBB+ cu perspectivă negativă), pe care le consideră inacceptabil de optimiste.

119    Din cele ce precedă Comisia deduce necesitatea unei corectări prin intermediul plății sumei forfetare, în scopul de a obține gradul dorit de diluare a participației acționarilor minoritari la capitalul HSH Nordbank [considerentul (259) al deciziei atacate].

120    Reclamantele susțin, în cadrul celui de al șaselea motiv, că plata sumei forfetare, în măsura în care le revine acționarilor minoritari, printre care acestea se numără, nu este de natură să constituie o contribuție a HSH Nordbank la rambursarea elementului de ajutor privit ca fiind incompatibil la acel moment cu piața internă în considerentul (209) al deciziei atacate. Ele consideră că măsurile adoptate nu conțin fluxuri de plăți în contrapartidă către furnizorul ajutorului.

121    Comisia amintește în mod pertinent că HSH Finanzfonds „are un rol dublu […], de acționar al […] HSH Nordbank, pe de o parte, și de furnizor de ajutor[,] pe de altă parte.” În acest context, în cadrul plății sumei forfetare, 500 de milioane de euro au fost plătite către HSH Finanzfonds de HSH Nordbank, fiind concomitent deduse din activele acesteia din urmă. Suma respectivă a fost plătită sub formă de acțiuni, majorarea de capital fiind efectuată proporțional. Nu este mai puțin adevărat că activele HSH Finanzfonds au crescut cu 500 de milioane de euro în urma acestei operațiuni și, întrucât din activele HSH Nordbank a fost sustrasă aceeași sumă (înainte ca aceasta să fie reintegrată în capitalul său social), toți acționarii au suferit o scădere a valorii pe acțiune a participației lor în cadrul respectivului capital.

122    Deși este adevărat că Comisia a obținut ca astfel capitalul investit de acționarii minoritari, printre care reclamantele, să suporte o parte din pierderi, pentru a permite o nouă repartizare a sarcinilor între acționarii minoritari și acționarul majoritar HSH Finanzfonds, reclamantele nu pot susține în mod întemeiat că această redistribuire ar fi nejustificată, cum s‑a statuat de altfel la punctul 113 de mai sus. În plus, contrar afirmațiilor acestora din urmă, plata sumei forfetare produce efecte asupra tuturor acționarilor, iar nu doar asupra unei categorii specifice de acționari, chiar dacă împrejurarea că acționarul majoritar, care, în această calitate, contribuie, așadar, și el la redistribuirea sumei de 500 de milioane de euro prin intermediul valorii acțiunilor pe care le deținea deja, este de asemenea beneficiarul noilor acțiuni emise, poate da impresia unei disparități de tratament. Totuși, aceasta ar fi o viziune denaturată a plății sumei forfetare, întrucât HSH Finanzfonds a primit noile acțiuni doar în calitatea sa de furnizor de ajutor penalizat prin supraevaluarea valorii întreprinderii, iar nu în calitatea sa de acționar. Așa cum subliniază în mod întemeiat Comisia, pentru a obține această reechilibrare, ar fi fost posibil să se recurgă la un nou organism de drept public care să nu fi fost acționar, ci doar destinatar al fondurilor, și s‑ar fi asistat atunci la aceeași repartizare a sarcinilor între toți acționarii în favoarea furnizorului ajutorului, reprezentat de organismul menționat.

123    Prin urmare, este necesar să se constate că plata sumei forfetare, deși are drept consecință economică diminuarea valorii participației acționarilor minoritari în cadrul capitalului HSH Nordbank, este totuși întemeiată în drept în măsura în care îi obligă pe aceștia la un efort proporțional în raport cu cel aprobat de acționarii publici cu ocazia recapitalizării, astfel încât acționarii minoritari nu beneficiază în mod indirect de un ajutor, iar măsurile în cauză pot fi declarate compatibile cu piața internă.

124    Al șaselea motiv din prima parte a cererii introductive trebuie, așadar, respins.

125    În cadrul celui de al optulea motiv din prima parte a cererii introductive, reclamantele invocă trei decizii ale Comisiei.

126    În această privință, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, practica decizională anterioară a Comisiei nu poate afecta validitatea unei decizii ulterioare, care nu poate fi apreciată decât în raport cu normele obiective ale tratatului (Hotărârea din 20 mai 2010, Todaro Nunziatina & C., C‑138/09, Rep., EU:C:2010:291, punctul 21, și Hotărârea Eurallumina/Comisia, punctul 94 de mai sus, EU:T:2014:894, punctul 80).

127    Cu titlu suplimentar, trebuie să se prezinte următoarele elemente.

128    În ceea ce privește comparația cu decizia Comisiei din 7 mai 2009, reclamantele susțin faptul că grupul Generali, care nu participase la creșterea de capital, nu a fost nici obligat să contribuie la sarcini, „cu excepția suspendării eventualelor dividende pentru perioada a două exerciții”. Trebuie să se concluzioneze că această primă comparație nu se referă deci, în realitate, decât la temeinicia plății sumei forfetare. Întrucât această temeinicie a fost stabilită cu ocazia examinării celui de al șaselea motiv, o astfel de comparație este destinată eșecului.

129    A doua comparație este efectuată potrivit aceluiași postulat implicit, reclamantele susținând că, în această cauză, în care anumiți acționari nu au participat la creșterea de capital, comunicatul de presă al Comisiei „nu permitea să se știe dacă respectivii acționari participaseră la repartizarea sarcinilor printr‑o simplă interdicție a dividendelor sau văzându‑și impuse sarcini suplimentare”.

130    În cadrul celei de a treia comparații, reclamantele amintesc că Comisia era de părere că, în cauza care a determinat adoptarea Deciziei Comisiei din 9 decembrie 2011 privind ajutorul de stat SA.31883 (ex N 516/10), „casele de economii bavareze ar suporta o sarcină suplimentară dat fiind faptul că acestea nu ar mai obține o remunerație anuală pentru participațiile lor pasive și că ar trebui să renunțe la plata dividendelor din cauza interdicției acestora din urmă” și consideră că aceste sarcini „nu sunt comparabile cu sarcina pe care acționarii minoritari ai HSH Nordbank au obligația să o suporte din cauza plății sumei forfetare și a limitării dividendelor”.

131    Nici în acest caz nu se contestă ca atare nelegalitatea interdicției, apoi a limitării, distribuirii dividendelor, această contestație fiind, în orice caz, inadmisibilă în speță, astfel cum s‑a arătat la punctul 65 de mai sus, ci cea care rezultă din cumulul acestora cu sarcina constând în plata sumei forfetare. Prin urmare, pentru aceleași motive cu cele care privesc prima comparație, a doua și a treia comparație nu pot fi primite. În orice caz, reclamantele nu demonstrează că acest cumul ar fi afectat de vreo eroare vădită de apreciere și nici că ar încălca principiul proporționalității, respectivul principiu fiind respectat în speță, așa cum rezultă din concluzia care figurează la punctul 113 de mai sus.

132    Prin urmare, al optulea motiv din prima parte a cererii introductive nu poate fi decât respins.

133    În concluzie, reclamantele nu au dovedit că plata sumei forfetare, care avea drept unic scop, astfel cum subliniază în mod întemeiat Comisia, de a face ajutorul de stat compatibil cu piața internă, constituia o condiție disproporționată sau contrară principiului egalității de tratament.

134    În consecință, acțiunea trebuie respinsă, în parte ca inadmisibilă și în parte ca nefondată.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

135    Întrucât Comisia a solicitat obligarea reclamantelor la plata cheltuielilor de judecată, iar reclamantele au căzut în pretenții, se impune obligarea acestora, în temeiul articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a opta)

declară și hotărăște:

1)      Respinge acțiunea.

2)      Obligă HSH Investment Holdings Coinvest‑C Sàrl și HSH Investment Holdings FSO Sàrl la plata cheltuielilor de judecată.

Gratsias Kancheva Wetter

Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 12 noiembrie 2015.

Semnături

* Limba de procedură: germana.