HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a patra)
15 ianuarie 2013(*)
„Marcă comunitară – Procedură de opoziție – Cerere de înregistrare a mărcii comunitare verbale BELLRAM – Mărcile naționale verbală și figurative anterioare RAM și Ram – Motiv relativ de refuz – Risc de confuzie – Articolul 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 207/2009 – Dreptul de a fi ascultat – Articolul 63 alineatul (2) și articolele 75 și 76 din Regulamentul nr. 207/2009 – Termene ale procedurii de opoziție”
În cauza T‑237/11,
Lidl Stiftung & Co. KG, cu sediul în Neckarsulm (Germania), reprezentată de T. Träger, avocat,
reclamantă,
împotriva
Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (OAPI), reprezentat de K. Klüpfel și de D. Walicka, în calitate de agenți,
pârât,
cealaltă parte în procedura care s‑a aflat pe rolul camerei de recurs a OAPI, intervenientă în fața Tribunalului, fiind
Lactimilk, SA, cu sediul în Madrid (Spania), reprezentată de P. Casamitjana Lleonart, avocat,
având ca obiect o acțiune introdusă împotriva Deciziei Camerei a patra de recurs a OAPI din 1 martie 2011 (cauza R 1154/2009-4) privind o procedură de opoziție între Lactimilk, SA și Lidl Stiftung & Co. KG,
TRIBUNALUL (Camera a patra),
compus din doamnele I. Pelikánová, președinte, și K. Jürimäe (raportor) și domnul M. van der Woude, judecători,
grefier: doamna S. Spyropoulos, administrator,
având în vedere cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 4 mai 2011,
având în vedere memoriul în răspuns al OAPI depus la grefa Tribunalului la 7 octombrie 2011,
având în vedere memoriul în răspuns al intervenientei depus la grefa Tribunalului la 22 septembrie 2011,
având în vedere memoriul în replică depus la grefa Tribunalului la 3 ianuarie 2012,
având în vedere memoriul în duplică al OAPI depus la grefa Tribunalului la 7 martie 2012,
în urma ședinței din 10 iulie 2012,
pronunță prezenta
Hotărâre
Istoricul litigiului
1 La 15 mai 2006, reclamanta, Lidl Stiftung & Co. KG, a introdus o cerere de înregistrare a unei mărci comunitare la Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (OAPI) în temeiul Regulamentului (CE) nr. 40/94 al Consiliului din 20 decembrie 1993 privind marca comunitară (JO 1994, L 11, p. 1, Ediție specială, 17/vol. 1, p. 146), cu modificările ulterioare [înlocuit prin Regulamentul (CE) nr. 207/2009 al Consiliului din 26 februarie 2009 privind marca comunitară (JO L 78, p. 1)].
2 Marca a cărei înregistrare a fost solicitată este semnul verbal BELLRAM.
3 Produsele pentru care a fost solicitată înregistrarea fac parte din clasa 29 în sensul Aranjamentului de la Nisa privind clasificarea internațională a produselor și serviciilor în vederea înregistrării mărcilor, din 15 iunie 1957, cu revizuirile și cu modificările ulterioare, și corespund produselor „brânzeturi”.
4 Cererea de înregistrare a unei mărci comunitare a fost publicată în Buletinul mărcilor comunitare nr. 42/2006 din 16 octombrie 2006.
5 La 9 ianuarie 2007, intervenienta, Lactimilk, SA, a formulat o opoziție în temeiul articolului 42 din Regulamentul nr. 40/94 (devenit articolul 41 din Regulamentul nr. 207/2009) împotriva înregistrării mărcii solicitate pentru produsele din clasa 29 menționate la punctul 3 de mai sus.
6 Opoziția se întemeia pe următoarele mărci spaniole anterioare:
– marca figurativă colorată cu galben și albastru, înregistrată cu numărul 2414439 (denumită în continuare „prima marcă figurativă anterioară”), reprodusă în continuare:
– marca figurativă înregistrată cu numărul 98550 (denumită în continuare „a doua marcă figurativă anterioară”), reprodusă în continuare:
– marca verbală RAM, înregistrată cu numărul 151890 (denumită în continuare „marca verbală anterioară”).
7 Prima marcă figurativă anterioară a fost înregistrată pentru produse din clasa 29 în sensul Aranjamentului de la Nisa care corespund următoarei descrieri: „Carne, pește, păsări și vânat; extracte din carne; fructe, legume, carne și pește conservate, uscate și gătite; jeleuri, compoturi; ouă; uleiuri și grăsimi comestibile; mâncăruri pe bază de carne, de pește, de legume și în special lapte și produse lactate, iaurt, brânză, unt, margarină și smântână (produse lactate)”.
8 Cea de a doua marcă figurativă anterioară a fost înregistrată pentru produse din clasa 29 în sensul Aranjamentului de la Nisa care corespund următoarei descrieri: „Toate tipurile de unt, lapte proaspăt, lapte condensat și lapte praf, brânză, unt, iaurt, chefir și alte derivate din lapte”.
9 Marca verbală anterioară a fost inițial înregistrată pentru produsele din clasa 29 în sensul Aranjamentului de la Nisa și care corespund următoarei descrieri: „Lapte proaspăt, lapte condensat și lapte praf, brânză, unt, iaurt, chefir și alte derivate din lapte”. Această listă de produse a fost ulterior completată printr‑o altă listă de produse care corespund următoarei descrieri: „Produse alimentare de origine animală; uleiuri și grăsimi comestibile; legume uscate și alte legume preparate în vederea consumului sau conservate; jeleuri și marmelade; carne, carne de pasăre și vânat; ouă; sosuri pentru salate; băuturi lactate în care laptele este ingredientul de bază; cu excluderea expresă a peștelui și a produselor de mare conservate”.
10 Opoziția s‑a întemeiat pe toate produsele desemnate de cele trei mărci anterioare.
11 Motivul invocat în susținerea opoziției este cel prevăzut la articolul 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 40/94 [devenit articolul 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009].
12 La 31 august 2009, divizia de opoziție a admis opoziția intervenientei efectuând exclusiv o comparație între marca solicitată și prima marcă figurativă anterioară. Mai întâi, în ceea ce privește comparația dintre produsele vizate de mărcile menționate, aceasta a apreciat că erau identice. În continuare, în ceea ce privește comparația dintre semne, a arătat, pe de o parte, că exista un nivel mediu de similitudine vizuală și fonetică între acestea. În plus, divizia de opoziție a precizat că niciunul dintre cele două semne nu avea o semnificație deosebită din punct de vedere conceptual în limba spaniolă. În sfârșit, având în vedere caracterul distinctiv mediu al primei mărci figurative anterioare, aceasta a concluzionat în sensul existenței unui risc de confuzie. Pe de altă parte, divizia de opoziție a apreciat că, având în vedere riscul de confuzie existent între marca solicitată și prima marcă figurativă anterioară, nu era necesar să efectueze o comparație între marca solicitată, pe de o parte, și a doua marcă figurativă anterioară și marca verbală anterioară, pe de altă parte.
13 La 1 octombrie 2009, reclamanta a formulat o cale de atac la OAPI, în temeiul articolelor 58-64 din Regulamentul nr. 207/2009, împotriva deciziei diviziei de opoziție.
14 Prin decizia din 1 martie 2011 (denumită în continuare „decizia atacată”), Camera a patra de recurs a OAPI a respins calea de atac formulată împotriva deciziei diviziei de opoziție. În particular, aceasta a considerat, pe de o parte, că, întrucât intervenienta a adus numai dovada înregistrării mărcii verbale anterioare, examinarea riscului de confuzie nu se putea face decât cu privire la marca respectivă, cu excluderea celor două mărci figurative anterioare (a se vedea punctele 13-20 din decizia atacată). Pe de altă parte, în cadrul examinării riscului de confuzie dintre marca solicitată și marca verbală anterioară, camera de recurs a apreciat, mai întâi, că proba utilizării serioase a mărcii verbale anterioare nu a fost adusă decât pentru „lapte, smântână și băuturi lactate în care laptele este ingredientul predominant”, astfel încât aceasta nu putea fi considerată înregistrată decât pentru aceste produse (a se vedea punctele 23-29 din decizia atacată). În continuare, camera de recurs a considerat că exista o similitudine între „laptele, smântâna și băuturile lactate în care laptele este ingredientul predominant” desemnate de marca verbală anterioară și „brânzeturile” desemnate de marca solicitată (a se vedea punctul 30 din decizia menționată). În plus, aceasta a apreciat că semnele în cauză erau similare (a se vedea punctele 31-35 din decizia menționată) și că s‑a stabilit că marca verbală anterioară a dobândit, prin utilizarea sa intensivă, un caracter distinctiv pronunțat (a se vedea punctele 37-39 din decizia menționată). În lumina acestor constatări, camera de recurs a concluzionat că exista un risc de confuzie între marca solicitată și marca verbală anterioară, chiar dacă ar fi trebuit să se considere că aceasta din urmă nu prezenta decât caracter distinctiv mediu (a se vedea punctele 36-40 din decizia menționată).
Concluziile părților
15 Reclamanta solicită Tribunalului:
– anularea deciziei atacate;
– obligarea OAPI la plata cheltuielilor de judecată.
16 OAPI și intervenienta solicită Tribunalului:
– respingerea acțiunii;
– obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
În drept
17 Reclamanta invocă cinci motive, întemeiate, în primul rând, pe încălcarea dreptului reclamantei de a fi ascultată și a puterii de apreciere a camerei de recurs, în al doilea rând, pe o eroare săvârșită de camera de recurs cu privire la produsele desemnate de marca verbală anterioară care trebuiau luate în considerare în cadrul examinării riscului de confuzie, în al treilea rând, pe erori referitoare la proba utilizării serioase a mărcii verbale anterioare, în al patrulea rând, pe o eroare de apreciere a caracterului distinctiv al mărcii verbale anterioare și, în al cincilea rând, pe erori săvârșite în aprecierea riscului de confuzie dintre semnele în cauză.
18 OAPI și intervenienta contestă temeinicia tuturor acestor motive.
Cu privire la primul motiv, întemeiat pe încălcarea dreptului reclamantei de a fi ascultată și a puterii de apreciere a camerei de recurs
19 Reclamanta invocă, în esență, două critici principale în cadrul primului motiv. Pe de o parte, camera de recurs ar fi încălcat dreptul său de a fi ascultată, astfel cum decurge din articolul 63 alineatul (2) și din articolele 75 și 76 din Regulamentul nr. 207/2009. Pe de altă parte, camera de recurs și‑ar fi încălcat propria putere de apreciere, astfel cum reiese din articolul 4 alineatul (2) și din articolul 10 din Regulamentul (CE) nr. 216/96 al Comisiei din 5 februarie 1996 de stabilire a regulamentului de procedură al camerelor de recurs ale OAPI (JO L 28, p. 11, Ediție specială, 17/vol. 1, p. 221), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 2082/2004 al Comisiei din 6 decembrie 2004 (JO L 360, p. 8, Ediție specială, 17/vol. 2, p. 64), coroborate cu articolul 63 alineatul (2) și cu articolele 75 și 76 din Regulamentul nr. 207/2009, care prevăd dreptul de a fi ascultat. Astfel, potrivit reclamantei, camera de recurs ar fi trebuit să o invite să își prezinte observațiile cu privire la marca verbală anterioară în cadrul procedurii desfășurate în fața sa, având în vedere că divizia de opoziție nu a procedat decât la compararea mărcii solicitate cu prima marcă figurativă anterioară.
20 OAPI și intervenienta se opun argumentării reclamantei.
21 În primul rând, în ceea ce privește critica reclamantei potrivit căreia camera de recurs a încălcat dreptul său de a fi ascultată, trebuie arătat, mai întâi, că articolul 63 alineatul (2) din Regulamentul nr. 207/2009 prevede că, „[î]n cursul examinării căii de atac, camera de recurs invită părțile, ori de câte ori este necesar, să‑și prezinte, în termenul alocat, observațiile referitoare la notificările pe care aceasta le‑a adresat sau la comunicările prezentate de celelalte părți”.
22 În plus, articolul 75 din Regulamentul nr. 207/2009 prevede următoarele:
„Hotărârile [OAPI] sunt motivate. Acestea nu se pot întemeia decât pe motive sau dovezi asupra cărora părțile interesate au avut posibilitatea de a formula observații.”
23 Potrivit unei jurisprudențe constante, articolul 75 din Regulamentul nr. 207/2009 consacră, în cadrul dreptului mărcilor comunitare, principiul general al protecției dreptului la apărare [a se vedea prin analogie Hotărârea Tribunalului din 25 martie 2009, Anheuser‑Busch/OAPI – Budějovický Budvar (BUDWEISER), T‑191/07, Rep., p. II‑691, punctele 33 și 34 și jurisprudența citată]. Având în vedere că articolul 63 alineatul (2) din Regulamentul nr. 207/2009 și articolul 76 din același regulament prevăd dreptul părților de a prezenta în fața camerei de recurs observații, elemente de fapt și dovezi, aceste două articole consacră și în domeniul dreptului mărcilor comunitare principiul general al protecției dreptului la apărare.
24 În temeiul acestui principiu general al dreptului Uniunii, consacrat, pe de altă parte, la articolul 41 alineatul (2) litera (a) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (JO 2010, C 83, p. 389), destinatarilor deciziilor autorităților publice care le afectează în mod sensibil interesele trebuie să li se dea posibilitatea de a‑și face cunoscut în mod util punctul de vedere (a se vedea Hotărârea BUDWEISER, punctul 23 de mai sus, punctul 34 și jurisprudența citată).
25 Pe de altă parte, potrivit unei jurisprudențe constante, reiese din articolul 64 alineatul (1) din Regulamentul nr. 207/2009 că, în urma examenului de fond al căii de atac, camera de recurs se pronunță asupra acesteia și poate, procedând astfel, „să exercite competențele organului care a pronunțat decizia atacată”, și anume, poate să se pronunțe ea însăși asupra opoziției prin respingerea sau prin declararea temeiniciei acesteia, confirmând sau infirmând în acest mod decizia luată în primă instanță în fața OAPI. Rezultă astfel din această dispoziție că, prin intermediul căii de atac cu care este sesizată, camera de recurs este chemată să efectueze o nouă examinare completă a temeiniciei opoziției atât în drept, cât și în fapt (a se vedea Hotărârea BUDWEISER, punctul 23 de mai sus, punctul 43 și jurisprudența citată).
26 În plus, articolul 76 din Regulamentul nr. 207/2009 prevede următoarele:
„(1) În cursul procedurii, [OAPI] procedează la examinarea din oficiu a faptelor; cu toate acestea, în cazul unei proceduri privind motivele relative de respingere a înregistrării, examinarea este limitată la motivele invocate și la cererile introduse de părți.
(2) [OAPI] poate să nu ia în considerare faptele pe care părțile nu le‑au invocat sau dovezile pe care nu le‑au furnizat în timp util.”
27 În prezenta cauză, în primul rând, trebuie constatat că nu reiese nici din dispozițiile invocate de reclamantă, nici din jurisprudență obligația camerei de recurs de a solicita părților să își prezinte observațiile cu privire la existența unui risc de confuzie între marca solicitată și una dintre mărcile anterioare în cazul în care, precum în prezenta cauză, camera de recurs se bazează în examinarea riscului de confuzie pe o marcă anterioară pe care divizia de opoziție nu a luat‑o în considerare, dar care fusese invocată în mod valabil în susținerea respectivei opoziții. Or, în această privință, reclamanta nu contestă că, prin actul de opoziție din 9 ianuarie 2007, intervenienta a invocat în special marca verbală anterioară în susținerea acestei opoziții, nici că, în motivele pe care se întemeiază actul de opoziție depus la 19 iunie 2007, intervenienta a evocat expres riscul de confuzie dintre marca solicitată și în special marca verbală anterioară.
28 În al doilea rând, trebuie să se constate că reclamanta a avut efectiv posibilitatea, atât în fața diviziei de opoziție, cât și în fața camerei de recurs, să își prezinte argumentele referitoare la lipsa unui risc de confuzie între marca solicitată și în special marca verbală anterioară, dar că aceasta a ales să nu dezvolte astfel de argumente în fața camerei de recurs. Prin urmare, este cert că, prin scrisoarea din 22 decembrie 2009, reclamanta a invocat argumente în cadrul căii de atac pe care a introdus‑o împotriva deciziei diviziei de opoziție prin care urmărea să conteste exclusiv existența unui risc de confuzie între marca solicitată și prima marcă figurativă anterioară, iar nu existența unui risc de confuzie între marca solicitată și marca verbală anterioară. Or, având în vedere că opoziția se întemeia în special pe marca verbală anterioară, iar camera de recurs avea, conform articolului 64 alineatul (1) din Regulamentul nr. 207/2009, competența de a efectua o examinare a unui risc de confuzie numai între această marcă anterioară și marca solicitată, revenea reclamantei, conform articolului 76 alineatul (1) din Regulamentul nr. 207/2009, sarcina de a prezenta, în cadrul căii de atac în fața camerei de recurs, observații cu privire la marca verbală anterioară, dacă dorea un răspuns cu privire la acest aspect din partea camerei de recurs în decizia atacată. Prin urmare, reclamanta nu poate pretinde în mod valabil că nu putea să prevadă că analiza riscului de confuzie efectuată de camera de recurs va fi întemeiată pe marca verbală anterioară.
29 Din aprecierile formulate la punctele 27 și 28 de mai sus reiese că dreptul reclamantei de a fi ascultată nu a fost încălcat de camera de recurs prin faptul că nu a invitat‑o explicit să prezinte observații cu privire la marca verbală anterioară.
30 Pe de altă parte, întrucât reclamanta nu a invocat, în cadrul căii de atac pe care a formulat‑o împotriva deciziei diviziei de opoziție, argumente cu privire la existența unui risc de confuzie între marca solicitată și marca verbală anterioară, nu poate critica în mod întemeiat lipsa unui răspuns explicit din partea camerei de recurs în decizia atacată cu privire la respectivele argumente. Astfel, deși camera de recurs este chemată să efectueze o nouă examinare completă a temeiniciei opoziției, rezultă în schimb din articolul 76 din Regulamentul nr. 207/2009, al cărui conținut este amintit la punctul 26 de mai sus, că este ținută să nu examineze decât motivele și argumentele invocate în fața sa. În caz contrar, ar însemna ca aceasta să se pronunțe asupra unor motive și argumente pe care reclamanta nu a dorit să le invoce în acest stadiu al procedurii.
31 Din constatările anterioare (punctele 27-30 de mai sus) rezultă că prima critică formulată de reclamantă trebuie să fie respinsă ca nefondată.
32 În al doilea rând, în ceea ce privește critica reclamantei potrivit căreia camera de recurs și‑a încălcat propria putere de apreciere, deoarece era ținută să îi comunice reclamantei intenția sa de a înlocui, în cadrul examinării riscului de confuzie, prima marcă figurativă anterioară cu marca verbală anterioară, trebuie să se constate, în ceea ce privește normele de drept a căror încălcare o invocă reclamanta și care sunt prezentate la punctul 19 de mai sus, că articolul 4 alineatul (2) din Regulamentul nr. 216/96 prevede următoarele:
„Acest raportor [din cadrul fiecărei camere de recurs a OAPI] face un studiu preliminar al cauzei. Dacă este cazul, raportorul redactează, sub îndrumarea președintelui camerei, comunicările către părți. Raportorul semnează aceste comunicări în numele camerei.”
33 Pe de altă parte, articolul 10 din Regulamentul nr. 216/96 prevede că, „[d]acă o cameră consideră că trebuie să informeze părțile în legătură cu modul în care ar putea aprecia anumite probleme de fapt sau de drept, ea face acest lucru, astfel încât această informație să nu se poată interpreta ca angajând camera”.
34 Prin urmare, trebuie să se constate că, spre deosebire de ceea ce afirmă reclamanta, cele două dispoziții ale Regulamentului nr. 216/96 prezentate la punctele 32 și 33 de mai sus, despre care reclamanta susține că trebuie coroborate cu articolul 63 alineatul (2) și cu articolele 75 și 76 din Regulamentul nr. 207/2009, care prevăd dreptul de a fi ascultat, nu impun camerei de recurs nicio obligație de a informa părțile în legătură cu intenția sa de a lua în considerare una sau toate mărcile anterioare care fac obiectul opoziției în cadrul examinării sale cu privire la un risc de confuzie.
35 Prin urmare, este necesar să se respingă ca nefondate a doua critică formulată de reclamantă și primul motiv în ansamblul său.
Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe o eroare referitoare la produsele desemnate de marca verbală anterioară care trebuiau luate în considerare în cadrul examinării riscului de confuzie
36 Reclamanta susține, în esență, că a fost încălcat de către camera de recurs articolul 41 alineatul (1) din Regulamentul nr. 207/2009 coroborat cu norma 15 alineatul (2) litera (f) din Regulamentul (CE) nr. 2868/95 al Comisiei din 13 decembrie 1995 de punere în aplicare a Regulamentului nr. 40/94 (JO L 303, p. 1, Ediție specială, 17/vol. 1, p. 189), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1041/2005 al Comisiei din 29 iunie 2005 (JO L 172, p. 4, Ediție specială, 17/vol. 2, p. 71). În această privință, reclamanta arată, în esență, că, la punctul 29 din decizia atacată, camera de recurs nu ar fi trebuit să ia în considerare decât „laptele proaspăt, laptele condensat și laptele praf, brânza, untul, iaurtul, chefirul și alte derivate din lapte” desemnate de marca verbală anterioară, deoarece numai aceste produse fuseseră identificate în actul de opoziție depus în termenul legal de trei luni după publicarea cererii de înregistrare a unei mărci comunitare.
37 OAPI și intervenienta se opun argumentării reclamantei.
38 Este necesar, într‑o primă etapă, să se prezinte principalele norme privind depunerea unei opoziții, în continuare, într‑o a doua etapă, să se stabilească conținutul exact al opoziției formulate de intervenientă, pentru ca, într‑o a treia etapă, să se determine dacă, în prezenta cauză, camera de recurs era îndreptățită să ia în considerare, în cadrul examinării riscului de confuzie între mărcile în cauză, ansamblul produselor desemnate de marca verbală anterioară sau dacă ar fi trebuit să ia în considerare numai o parte din acestea.
39 În primul rând, trebuie arătat că, în temeiul articolului 41 alineatul (1) din Regulamentul nr. 207/2009, „[s]e poate formula o opoziție la înregistrarea mărcii în termen de trei luni de la publicarea cererii de înregistrare a mărcii comunitare, pe motiv că marca ar trebui să fie respinsă la înregistrare în temeiul articolului 8 [din același regulament]”.
40 În continuare, articolul 41 alineatul (3) din Regulamentul nr. 207/2009 are următorul cuprins:
„Opoziția trebuie formulată în scris și motivată […] Într‑un termen acordat de [OAPI], persoana care a formulat opoziția poate prezenta în susținerea acesteia fapte, dovezi și observații.”
41 În plus, norma 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 2868/95 prevede următoarele:
„Actul de opoziție conține:
[…]
(b) o identificare clară a mărcii anterioare sau a dreptului anterior pe care se bazează opoziția, și anume:
(i) în cazul în care opoziția se bazează pe o marcă anterioară, în sensul articolului 8 alineatul (2) litera (a) sau (b) din [Regulamentul nr. 207/2009] […], indicarea numărului de dosar sau a numărului de înregistrare a mărcii anterioare, indicarea dacă marca anterioară este înregistrată sau o cerere de înregistrare, precum și indicarea statelor membre incluzând, după caz, Beneluxul, în care sau pentru care este protejată o marcă anterioară sau, după caz, indicarea că este o marcă comunitară;
[…]
(f) bunurile și serviciile pe care se bazează opoziția;
[…]”
42 În plus, norma 17 alineatul (4) din Regulamentul nr. 2868/95 prevede următoarele:
„În cazul în care actul de opoziție nu respectă celelalte dispoziții ale normei 15 [din Regulamentul nr. 2868/95, OAPI] informează persoana care a formulat opoziția în consecință și o invită să remedieze neregulile constatate în termen de două luni. În cazul în care neregulile nu sunt remediate înainte de expirarea termenului, [OAPI] respinge opoziția ca fiind inadmisibilă.”
43 Pe de altă parte, potrivit normei 18 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2868/95, „[î]n cazul în care opoziția este considerată admisibilă în temeiul normei 17 [din regulamentul menționat, OAPI] trimite o comunicare părților informându‑le că procedurile de opoziție sunt considerate deschise la două luni de la primirea comunicării”.
44 În sfârșit, norma 19 din Regulamentul nr. 2868/95 referitoare la „Argumentarea opoziției” prevede următoarele:
„(1) [OAPI] oferă persoanei care a formulat opoziția posibilitatea de a prezenta faptele, dovezile și argumentele în sprijinul opoziției sale sau de a completa orice fapte, dovezi sau argumente deja prezentate în temeiul normei 15 alineatul (3), într‑un termen pe care îl stabilește și care trebuie să fie de cel puțin două luni de la data la care se consideră că procedurile de opoziție încep în conformitate cu norma 18 alineatul (1) [din același regulament].
(2) În termenul menționat la alineatul (1), persoana care a formulat opoziția depune, de asemenea, dovada existenței, valabilității și a domeniului de protecție a mărcii sale anterioare sau a dreptului său anterior, precum și dovada care atestă dreptul său de a depune o opoziție. În special, persoana care a formulat opoziția furnizează următoarele dovezi:
(a) în cazul în care opoziția se bazează pe o marcă ce nu este o marcă comunitară, dovada depunerii sau înregistrării sale, prin prezentarea:
[…]
(ii) în cazul în care marca este înregistrată, a unei copii a certificatului relevant de înregistrare și, după caz, a celui mai recent certificat de reînnoire care arată că termenul de protecție a mărcii se prelungește dincolo de termenul prevăzut la alineatul (1) și orice prelungire a acestuia sau a unui document echivalent care provine de la administrația la care a fost înregistrată marca;
[…]”
45 În al doilea rând, este necesar să se determine conținutul opoziției formulate de intervenientă în prezenta cauză.
46 În primul rând, nu se contestă că, în actul de opoziție depus la 9 ianuarie 2007, intervenienta a indicat că opoziția sa se baza pe „toate produsele și serviciile desemnate de [marca verbală anterioară]”.
47 În al doilea rând, în susținerea actului de opoziție depus la 9 ianuarie 2007, intervenienta a furnizat un certificat (denumit în continuare „primul certificat”) eliberat de Oficina Española de Patentes y Marcas (Oficiul Spaniol pentru Brevete și Mărci), datat 4 iunie 2004, care preciza că marca verbală anterioară fusese depusă la 30 martie 1944 pentru produse din clasa 29 care corespund următoarei descrieri: „Lapte proaspăt, lapte condensat și lapte praf, brânză, unt, iaurt, chefir și alte derivate din lapte”.
48 În al treilea rând, reiese din scrisoarea din 19 februarie 2007 adresată de OAPI intervenientei că OAPI a invitat‑o să prezinte sau să completeze, într‑un termen de patru luni, până la 20 iunie 2007, orice elemente de fapt, probe și argumente în susținerea opoziției sale și să dovedească existența și validitatea mărcilor anterioare pe care se baza opoziția sa.
49 În al patrulea rând, printr‑o scrisoare din 18 iunie 2007 trimisă OAPI ca răspuns la scrisoarea menționată la punctul 48 de mai sus, intervenienta a furnizat OAPI o fotocopie a certificatului de înregistrare a mărcii verbale anterioare. Acest certificat (denumit în continuare „al doilea certificat”) eliberat de Oficina Española de Patentes y Marcas, datat 28 martie 2007, atestă că această marcă înregistrată la 30 martie 1944 vizează produsele din clasa 29 care corespund următoarei descrieri: „Lapte proaspăt, lapte condensat, lapte praf, brânză, unt, iaurt, chefir și alte produse derivate din lapte”. Certificatul precizează de asemenea că, începând de la 8 septembrie 1995, înregistrarea a fost extinsă la produse care corespund următoarei descrieri: „Produse alimentare de origine animală, grăsimi și uleiuri comestibile; legume uscate și alte legume preparate în vederea consumului sau conservate; jeleuri și marmelade; carne, carne de pasăre și vânat; ouă; condimente pentru salată; băuturi lactate în care laptele este ingredientul predominant; cu excluderea expresă a peștelui și a produselor de mare în conservă”.
50 Reiese, așadar, din constatările prezentate la punctele 46-49 de mai sus că, mai întâi, intervenienta a formulat opoziția într‑un termen de trei luni după publicarea cererii de înregistrare a mărcii solicitate în Buletinul mărcilor comunitare. În continuare, deși acest act de opoziție preciza că opoziția se întemeia pe „toate produsele desemnate” de marca verbală anterioară, primul certificat nu enumera totuși decât o parte din produsele desemnate de marca menționată. În sfârșit, reclamanta a furnizat, în termenul acordat de OAPI pentru completarea opoziției sale, al doilea certificat care enumera toate produsele desemnate de marca amintită.
51 În al treilea rând, în lumina, pe de o parte, a normelor prezentate la punctele 39-44 de mai sus și, pe de altă parte, a constatărilor de la punctul 50 de mai sus, este necesar să se arate că, prin faptul că a luat în considerare totalitatea produselor vizate de marca anterioară în cadrul examinării riscului de confuzie, camera de recurs nu a săvârșit nicio eroare.
52 Astfel, în primul rând, intervenienta a formulat opoziția conform articolului 41 alineatul (1) din Regulamentul nr. 207/2009, la 9 ianuarie 2007, și anume în termenul de trei luni de la publicarea mărcii solicitate în Buletinul mărcilor comunitare la 16 octombrie 2006 (a se vedea punctul 4 de mai sus), invocând explicit marca verbală anterioară.
53 În al doilea rând, pe de o parte, reiese de asemenea din actul de opoziție depus de intervenientă că, în conformitate cu norma 15 alineatul (2) litera (b) punctul (i) din Regulamentul nr. 2868/95, aceasta a identificat în mod clar marca verbală anterioară ca fiind una dintre mărcile pe care se baza opoziția sa. Pe de altă parte, intervenienta a indicat, în conformitate cu norma 15 alineatul (2) litera (f) din Regulamentul nr. 2868/95, că „toate produsele” vizate de marca verbală anterioară trebuiau să fie luate în considerare în cadrul opoziției. Este, desigur, regretabil că, spre deosebire de ceea ce afirmă intervenienta și astfel cum demonstrează dosarul OAPI, aceasta a anexat primul certificat, care nu desemna decât o parte din produsele protejate de marca verbală anterioară, însă acest fapt nu afectează constatarea care reiese explicit din actul de opoziție în sensul că a invocat totalitatea produselor protejate de marca menționată în susținerea opoziției.
54 În al treilea rând, ținând seama de contradicția existentă între, pe de o parte, actul de opoziție, care preciza că opoziția se baza pe totalitatea produselor vizate de marca verbală anterioară, și, pe de altă parte, primul certificat, care nu menționa decât o parte din produse, OAPI, în conformitate cu norma 19 alineatul (1) și alineatul (2) litera (a) punctul (i) din Regulamentul nr. 2868/95, a solicitat intervenientei să îi furnizeze un alt certificat care să ateste existența mărcii verbale anterioare și întinderea protecției respectivei mărci, ceea ce intervenienta a făcut prin furnizarea celui de al doilea certificat, care enumera exhaustiv toate produsele și serviciile pe care intervenienta indicase că intenționa să își întemeieze opoziția.
55 În consecință, contrar celor susținute de reclamantă, intervenienta nu a extins în mod ilegal conținutul opoziției după expirarea termenului de trei luni, ci și‑a completat în mod valabil opoziția furnizând al doilea certificat, care stabilea lista exactă a tuturor produselor vizate de marca anterioară.
56 În aceste condiții, este necesar să se respingă al doilea motiv ca nefondat.
Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe erori referitoare la proba utilizării serioase a mărcii verbale anterioare
57 Reclamanta arată că au fost săvârșite erori de către camera de recurs în ceea ce privește proba utilizării serioase a mărcii verbale anterioare și că, procedând astfel, aceasta a încălcat articolul 15 și articolul 42 alineatele (2) și (3) din Regulamentul nr. 207/2009.
58 OAPI și intervenienta se opun argumentării reclamantei.
59 Cu titlu prealabil, trebuie amintit că, astfel cum reiese din considerentul (10) al Regulamentului nr. 207/2009, protecția unei mărci anterioare nu este justificată decât în măsura în care aceasta a fost în mod efectiv utilizată. În conformitate cu această dispoziție, articolul 42 alineatele (2) și (3) din Regulamentul nr. 207/2009 prevede că solicitantul unei mărci comunitare poate cere să fie adusă dovada că marca anterioară a făcut obiectul unei utilizări serioase pe teritoriul pe care este protejată în decursul a cinci ani care precedă publicarea cererii de înregistrare a unei mărci care a făcut obiectul unei opoziții.
60 În continuare, în temeiul normei 22 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2868/95, proba utilizării serioase trebuie să vizeze locul, timpul, măsura și natura folosirii mărcii anterioare.
61 În plus, în temeiul articolului 15 alineatul (1) litera (a) coroborat cu articolul 42 alineatele (2) și (3) din Regulamentul nr. 207/2009, proba utilizării serioase a unei mărci anterioare, naționale sau comunitare, pe care se întemeiază o opoziție împotriva unei cereri de înregistrare a unei mărci comunitare, cuprinde de asemenea proba utilizării mărcii anterioare sub o formă care diferă prin elemente care nu alterează caracterul distinctiv al acestei mărci în forma în care a fost înregistrată [a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 8 decembrie 2005, Castellblanch/OAPI – Champagne Roederer (CRISTAL CASTELLBLANCH), T‑29/04, Rec., p. II‑5309, punctul 30 și jurisprudența citată].
62 Tribunalul apreciază că este adecvat să examineze cele două critici invocate de reclamantă începând cu cea de a doua critică.
63 În primul rând, în cadrul celei de a doua critici, reclamanta arată că probele privind utilizarea serioasă furnizate de intervenientă OAPI ar fi privit mărcile figurative anterioare vizate la punctul 6 de mai sus și, în special, prima marcă figurativă anterioară, iar nu marca verbală anterioară. În această privință, reclamanta arată că, în conformitate cu Hotărârea Curții din 13 septembrie 2007, Il Ponte Finanziaria/OAPI (C‑234/06 P, Rep., p. I‑7333), intervenienta nu putea stabili utilizarea serioasă a mărcii verbale anterioare bazându‑se pe documente care reprezintă prima marcă figurativă anterioară.
64 În decizia atacată, camera de recurs a arătat, în esență, pe de o parte, la punctul 26 din decizia menționată, că intervenienta a furnizat facturi pe care le adresase unor supermarketuri spaniole, în valoare de mai multe mii de euro fiecare, în perioada relevantă cuprinsă între octombrie 2001 și octombrie 2006 și că în aceste facturi figura elementul verbal RAM atât în antet, cât și pe liniile care identificau natura produselor vândute, și anume lapte, smântână și băuturi lactate, precum și cantitatea și prețul acestora. Pe de altă parte, la punctul 27 din decizia menționată, camera de recurs a arătat, în plus, că marca verbală anterioară apărea și pe diferite documente furnizate de intervenientă, cum ar fi fotografii de reclame și de ambalaje ale anumitor produse vizate de marca menționată.
65 Pe de altă parte, camera de recurs a arătat în ceea ce privește facturile menționate la punctul anterior că, potrivit articolului 15 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 207/2009, faptul că marca verbală anterioară apărea imprimată cu albastru pe un semicerc galben nu afecta caracterul său distinctiv, având în vedere că era vorba despre elemente grafice de bază utilizate în mod curent în comerț.
66 În prezenta cauză, trebuie să se constate, pe de o parte, că, astfel cum a arătat camera de recurs în mod întemeiat la punctele 26 și 27 din decizia atacată, numărul foarte mare de facturi furnizate de intervenientă în care diferitele produse vândute sunt identificate în mod specific de marca verbală anterioară acoperă întreaga perioadă de cinci ani relevantă care precedă cererea de înregistrare a mărcii solicitate, ceea ce reclamanta nu contestă. Pe de altă parte, la aceste facturi se adaugă mai multe fotografii de reclame și de ambalaje pe care figurează nu numai prima marcă figurativă anterioară, ci și marca verbală anterioară.
67 În aceste condiții, trebuie să se constate că documentele menționate la punctul 66 de mai sus îi permiteau camerei de recurs să concluzioneze în mod corect în sensul utilizării serioase a mărcii verbale anterioare.
68 În ceea ce privește faptul că reclamanta arată că, în esență, potrivit unei jurisprudențe constante, camera de recurs nu se putea baza în mod valabil pe documente care dovedeau utilizarea serioasă a primei mărci figurative anterioare pentru a stabili utilizarea mărcii verbale anterioare, având în vedere lipsa unor diferențe semnificative între cele două mărci, un asemenea argument trebuie respins ca inoperant. Astfel, chiar dacă ar trebui să se considere că s‑a săvârșit o eroare de către camera de recurs prin faptul că a procedat la constatarea prezentată la punctul 65 de mai sus în cadrul examinării utilizării serioase a mărcii verbale anterioare, aceasta nu ar afecta concluzia expusă la punctul anterior, potrivit căreia dovezile privind utilizarea mărcii verbale anterioare erau, pe de altă parte, suficiente pentru a stabili că utilizarea mărcii menționate a fost serioasă.
69 În al doilea rând, în cadrul primei obiecții, reclamanta arată că proba utilizării serioase a mărcii verbale anterioare a fost adusă numai pentru „laptele tratat la temperaturi ultra înalte și băuturile lactate din conservă”. Prin urmare, camera de recurs ar fi concluzionat în mod greșit la punctul 29 din decizia atacată că intervenienta a adus proba utilizării serioase a mărcii verbale anterioare pentru „lapte, smântână, băuturi lactate în care laptele este ingredientul principal”, cu excluderea celorlalte produse desemnate de marca verbală anterioară.
70 În această privință, trebuie arătat că facturile și fotografiile de reclame și de ambalaje descrise la punctul 64 de mai sus atestă tocmai vânzarea de diferite tipuri de lapte, cum ar fi laptele integral, laptele semi‑degresat și laptele degresat, precum și de smântână și de băuturi lactate, cum ar fi băuturile lactate cu ciocolată.
71 În primul rând, deși este adevărat, astfel cum arată, în esență, reclamanta, că niciunul dintre documentele furnizate de intervenientă nu dovedește că marca verbală anterioară a fost utilizată pentru o categorie de produse desemnate ca fiind „lapte proaspăt”, mai întâi, nu este mai puțin adevărat că, astfel cum arată OAPI, precizarea „lapte proaspăt” în ceea ce privește marca verbală anterioară trebuie să fie înțeleasă ca referindu‑se la laptele lichid, având în vedere că acest tip de lapte completează lista celorlalte tipuri de lapte precum „laptele condensat” și „laptele praf”, vizate de marca menționată. În continuare, trebuie să se constate că reclamanta nu aduce dovada că „laptele proaspăt” ar constitui o categorie de lapte care nu poate fi lapte integral, lapte semi‑degresat și lapte degresat. În sfârșit și în orice situație, după cum arată în mod întemeiat intervenienta, laptele integral, laptele semi‑degresat și laptele degresat sunt cuprinse în categoria „băuturilor lactate în care laptele este ingredientul principal”, care corespund, în esență, „laptelui” la care sunt adăugate alte ingrediente. Argumentele reclamantei potrivit cărora intervenienta nu a adus dovada utilizării mărcii verbale anterioare pentru „lapte” sau pentru „lapte proaspăt” trebuie respinse, așadar, ca nefondate.
72 În al doilea rând, în ceea ce privește argumentul reclamantei potrivit căruia intervenienta a adus un număr restrâns de dovezi privind utilizarea mărcii verbale anterioare pentru „smântână” fără a fi menționat în actul de opoziție că respectivul produs corespundea „derivatelor din lapte”, este necesar să se arate, pe de o parte, că facturile furnizate de intervenientă, la care se face referire la punctul 64 de mai sus, menționează mai multe vânzări de „smântână” în perioada vizată. Pe de altă parte, reclamanta nu contestă că „smântâna” corespunde „derivatelor din lapte”. În aceste condiții, argumentul reclamantei în această privință trebuie respins ca nefondat.
73 În al treilea rând, în ceea ce privește argumentul reclamantei potrivit căruia „băuturile lactate în care laptele este ingredientul predominant” nu puteau fi luate în considerare deoarece nu erau incluse în opoziție, acesta trebuie respins ca nefondat. Astfel, pe de o parte, după cum s‑a constatat la punctele 51-55 de mai sus, intervenienta a invocat în mod valabil toate produsele protejate de marca menționată în susținerea opoziției sale, inclusiv „băuturile lactate în care laptele este ingredientul predominant”. Pe de altă parte, trebuie arătat că reclamanta nu contestă că intervenienta a adus proba utilizării serioase a mărcii verbale anterioare pentru aceste din urmă produse.
74 În aceste condiții, prima critică a reclamantei trebuie respinsă ca nefondată și al treilea motiv trebuie respins ca în parte nefondat și în parte inoperant.
Cu privire la al patrulea și la al cincilea motiv, întemeiate pe o eroare de apreciere în ceea ce privește caracterul distinctiv al mărcii verbale anterioare și, respectiv, pe erori în compararea semnelor în cauză
75 În cadrul celui de al patrulea motiv, reclamanta arată că au fost încălcate de camera de recurs articolul 76 din Regulamentul nr. 207/2009, precum și regula 19 alineatele (1) și (3) și regula 50 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2868/95. În esență, potrivit acesteia, camera de recurs a luat în considerare în mod greșit caracterul distinctiv pronunțat al mărcii verbale anterioare, deși intervenienta nu a invocat nici argumente, nici elemente de probă în această privință în termenele stabilite.
76 În cadrul celui de al cincilea motiv, reclamanta arată că a fost încălcat de camera de recurs articolul 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009. În această privință, reclamanta apreciază că nu există un risc de confuzie între marca solicitată și marca verbală anterioară. Mai întâi, nu există decât o similitudine foarte îndepărtată între lapte și brânză. În plus, semnele în cauză nu ar fi similare, în special deoarece accentul tonic în cadrul mărcii solicitate nu ar fi plasat pe a doua silabă. În plus, camera de recurs nu ar fi trebuit să ia în considerare un caracter distinctiv pronunțat, în special deoarece examinarea sa era limitată de întinderea opoziției, astfel cum a fost stabilită de intervenientă. În sfârșit, camera de recurs ar fi efectuat o apreciere greșită a existenței unui risc de confuzie între mărcile în cauză, în special deoarece semnul BELLRAM este compus dintr‑un singur cuvânt și având în vedere caracterul de noutate al termenului „bellram”.
77 OAPI și intervenienta se opun acestor două motive.
78 Cu titlu introductiv, trebuie amintit că, deși caracterul distinctiv al unei mărci anterioare pe care se bazează o opoziție trebuie, desigur, să fie luat în considerare în aprecierea riscului de confuzie, acesta nu este decât un element printre alte elemente care intervin în cadrul acestei aprecieri [a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 31 ianuarie 2012, Spar/OAPI – Spa Group Europe (SPA GROUP), T‑378/09, punctul 22 și jurisprudența citată]. Pentru acest motiv, se impune analizarea argumentelor invocate de reclamantă în cadrul celui de al patrulea motiv în același timp cu cele invocate de reclamantă în cadrul celui de al cincilea motiv, prin care aceasta pretinde, în esență, că nu există un risc de confuzie între marca solicitată și marca verbală anterioară.
79 Potrivit articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009, la opoziția titularului unei mărci anterioare, se respinge înregistrarea mărcii solicitate atunci când, din cauza identității sau a asemănării sale cu o marcă anterioară și din cauza identității sau a asemănării produselor sau serviciilor pe care le desemnează cele două mărci, există un risc de confuzie în percepția publicului de pe teritoriul în care este protejată marca anterioară. Riscul de confuzie include riscul de asociere cu marca anterioară.
80 Potrivit unei jurisprudențe constante, constituie risc de confuzie riscul ca publicul să creadă că produsele sau serviciile în cauză provin de la aceeași întreprindere sau de la întreprinderi legate din punct de vedere economic. Potrivit aceleiași jurisprudențe, riscul de confuzie trebuie apreciat în mod global, în funcție de percepția pe care o are publicul relevant asupra semnelor și a produselor sau serviciilor în discuție și ținând seama de toți factorii pertinenți din cauză, în special de interdependența dintre similitudinea semnelor și cea a produselor sau a serviciilor desemnate [a se vedea Hotărârea Tribunalului din 9 iulie 2003, Laboratorios RTB/OAPI – Giorgio Beverly Hills (GIORGIO BEVERLY HILLS), T‑162/01, Rec., p. II‑2821, punctele 30-33 și jurisprudența citată].
81 În sensul articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009, un risc de confuzie presupune în același timp o identitate sau o similitudine între mărcile aflate în conflict, precum și o identitate sau o similitudine între produsele sau serviciile pe care acestea le desemnează. Aceste condiții sunt cumulative [a se vedea Hotărârea Tribunalului din 22 ianuarie 2009, Commercy/OAPI – easyGroup IP Licensing (easyHotel), T‑316/07, Rep., p. II‑43, punctul 42 și jurisprudența citată].
82 Potrivit unei jurisprudențe constante, în cadrul aprecierii globale a riscului de confuzie, trebuie să se ia în considerare consumatorul mediu al categoriei de produse respective, normal informat și suficient de atent și de avizat. Trebuie să se țină seama de asemenea de faptul că nivelul atenției consumatorului mediu poate varia în funcție de categoria de produse sau servicii în cauză [a se vedea Hotărârea Tribunalului din 13 februarie 2007, Mundipharma/OAPI – Altana Pharma (RESPICUR), T‑256/04, Rep., p. II‑449, punctul 42 și jurisprudența citată].
83 În sfârșit, în ceea ce privește luarea în considerare a caracterului distinctiv al unei mărci în cadrul examinării aprecierii globale a riscului de confuzie, trebuie arătat că, chiar în prezența unei mărci anterioare cu caracter distinctiv redus, poate exista un risc de confuzie în special din cauza similitudinii semnelor și produselor sau serviciilor vizate (a se vedea în acest sens Hotărârea SPA GROUP, punctul 78 de mai sus, punctul 22 și jurisprudența citată).
84 În prezenta cauză, trebuie arătat de la bun început că riscul de confuzie între mărcile în cauză trebuie apreciat în raport cu consumatorul mediu spaniol. Astfel, după cum a arătat camera de recurs în mod întemeiat la punctul 22 din decizia atacată, iar reclamanta nu a contestat, pe de o parte, produsele în cauză se adresează consumatorilor finali care fac parte din publicul larg și, pe de altă parte, marca verbală anterioară a fost înregistrată în Spania.
Cu privire la comparația dintre produsele vizate de mărcile în cauză
85 Reclamanta contestă aprecierea camerei de recurs, care figurează la punctul 30 din decizia atacată, potrivit căreia „laptele, smântâna, băuturile lactate în care laptele este ingredientul predominant”, vizate de marca verbală anterioară, sunt foarte asemănătoare cu „brânzeturile” vizate de marca solicitată. Potrivit reclamantei, nu există o similitudine între produsele vizate de mărcile în cauză sau această similitudine este îndepărtată.
86 Potrivit unei jurisprudențe constante, pentru a aprecia similitudinea dintre produsele sau serviciile în cauză, trebuie să se ia în considerare toți factorii pertinenți care caracterizează raportul dintre acestea. Acești factori includ în special natura, destinația, utilizarea acestora, precum și caracterul lor concurent sau complementar. Se poate ține seama și de alți factori, precum canalele de distribuție a produselor vizate [a se vedea Hotărârea Tribunalului din 11 iulie 2007, El Corte Inglés/OAPI – Bolaños Sabri (PiraÑAM diseño original Juan Bolaños), T‑443/05, Rep., p. II‑2579, punctul 37 și jurisprudența citată].
87 În prezenta cauză, în primul rând, trebuie să se constate că, astfel cum a arătat în mod corect camera de recurs la punctul 30 din decizia atacată, „brânzeturile” desemnate de marca solicitată sunt produse alimentare fabricate integral sau aproape integral pe bază de „lapte”, care face parte dintre produsele vizate de marca solicitată. În consecință, contrar celor pretinse de reclamantă, produsele vizate de semnele respective nu sunt foarte diferite prin natura lor, ci, dimpotrivă, prezintă o anumită similitudine. Această similitudine este confirmată de faptul că, astfel cum arată în mod corect OAPI, „laptele” și „brânzeturile” ar putea fi percepute drept produse aflate în concurență sau substituibile de către un consumator care dorește să aibă un regim alimentar bogat în calciu. Argumentele reclamantei potrivit cărora produsele în cauză au obiective nutriționale și gusturi diferite nu infirmă această constatare.
88 În al doilea rând, chiar dacă s‑ar dovedi că, astfel cum susține reclamanta, producători importanți spanioli de brânză nu produc lapte, acest fapt nu ar permite totuși să se excludă că, după cum arată OAPI în mod întemeiat, acest element poate fi necunoscut consumatorului mediu spaniol. Astfel, acesta din urmă poate să creadă că brânzeturile și laptele provin de la aceleași întreprinderi, având în vedere că brânzeturile sunt fabricate integral sau aproape integral pe bază de lapte.
89 În al treilea rând, reclamanta nu contestă că, astfel cum subliniază OAPI, produsele în cauză au același circuit de distribuție, și anume în special supermarketurile, și că, astfel cum arată camera de recurs la punctul 30 din decizia atacată, sunt vândute în aceleași raioane de produse lactate din supermarketurile respective.
90 În lumina considerațiilor prezentate la punctele 87-89 de mai sus, trebuie să se constate că nu s‑a săvârșit nicio eroare de apreciere de către camera de recurs atunci când a considerat că produsele în cauză erau foarte similare. Argumentația reclamantei în această privință trebuie respinsă, așadar, ca nefondată.
Cu privire la comparația dintre semnele în cauză
91 Reclamanta susține că fie nu există o similitudine între semnele în cauză, fie există o similitudine redusă între acestea.
92 Potrivit unei jurisprudențe constante, aprecierea globală a riscului de confuzie trebuie să se întemeieze, în ceea ce privește similitudinea vizuală, fonetică sau conceptuală dintre semnele în conflict, pe impresia de ansamblu produsă de acestea, ținând cont în special de elementele lor distinctive și dominante. Percepția asupra mărcilor pe care o are consumatorul mediu al produselor sau serviciilor în cauză joacă un rol determinant în aprecierea globală a riscului amintit. În această privință, consumatorul mediu percepe o marcă în mod normal ca pe un tot și nu face o examinare a diferitelor detalii ale acesteia (a se vedea Hotărârea Curții din 12 iunie 2007, OAPI/Shaker, C‑334/05 P, Rep., p. I‑4529, punctul 35 și jurisprudența citată).
93 În primul rând, pe plan vizual, camera de recurs a apreciat, la punctul 33 din decizia atacată, că semnele în cauză, apreciate în ansamblu, erau similare. În această privință, ea arată, în esență, că, deși mărcile aflate în conflict sunt de lungimi diferite având în vedere primele patru litere, „b”, „e”, „l” și „l” ale mărcii solicitate, totuși, chiar dacă aceasta din urmă va fi percepută ca un întreg, este puțin probabil să fie neglijat de consumatori faptul că cele două mărci au în comun cele trei litere, „r”, „a” și „m”, care reprezintă aproape jumătate din semnul a cărui înregistrare se solicită.
94 Reclamanta se opune acestei aprecieri, susținând că este foarte puțin probabil să fie remarcată de consumatori o coincidență între ultimele trei litere, „r”, „a” și „m”, în cadrul mărcii solicitate și în cadrul mărcii verbale anterioare, având în vedere că, astfel cum reiese dintr‑o jurisprudență constantă, mărcile compuse dintr‑un singur cuvânt sunt percepute ca un întreg, iar nu ca fiind alcătuite din elemente diferite.
95 În prezenta cauză, trebuie să se constate că există diferențe vizuale între marca solicitată și prima marcă verbală anterioară, care rezultă din faptul că marca solicitată conține șapte litere, în timp ce prima marcă verbală anterioară nu cuprinde decât trei, și că primele patru litere ale mărcii solicitate sunt distincte de cele care compun prima marcă verbală anterioară. Aceste elemente de diferențiere nu sunt însă suficiente pentru a înlătura impresia consumatorului relevant că aceste mărci, apreciate în mod global, sunt similare pe plan vizual, având în vedere elementele lor de asemănare. În primul rând, astfel cum a arătat camera de recurs, faptul că una dintre cele două silabe care compun marca solicitată este identică cu silaba unică ce compune marca verbală anterioară creează o impresie de similitudine între mărcile menționate. În al doilea rând, contrar celor pretinse de reclamantă, faptul că marca solicitată va fi percepută ca un întreg nu repune în discuție similitudinea existentă între mărcile în cauză în considerarea faptului că marca anterioară verbală este inclusă integral în marca solicitată. În al treilea rând, această similitudine nu este atenuată, contrar celor susținute de reclamantă, de faptul că silaba comună acestor două mărci, și anume „ram”, nu este decât a doua silabă în cadrul mărcii solicitate, în timp ce dintr‑o jurisprudență constantă reiese că consumatorii acordă în mod normal o mai mare importanță începutului semnelor. Astfel, termenul care compune marca verbală anterioară, „ram ”, și cel care compune marca solicitată, „bellram”, care au o lungime de trei și, respectiv, de șapte litere, sunt, în aceste două cazuri, semne scurte. În aceste condiții, identitatea în cadrul celor două mărci în cauză a silabei „ram” este de natură să atragă și să rețină în mod special atenția consumatorului relevant.
96 Prin urmare, pe de o parte, trebuie respinse ca nefondate argumentele reclamantei în această privință și, pe de altă parte, trebuie să se constate, în mod analog camerei de recurs, că, apreciate în ansamblu, marca solicitată și marca verbală anterioară prezintă o similitudine pe plan vizual.
97 În al doilea rând, pe plan fonetic, camera de recurs a considerat la punctul 34 din decizia atacată că mărcile în cauză, apreciate în ansamblu, erau similare. Pe de o parte, marca solicitată ar fi pronunțată în două silabe. Pe de altă parte, potrivit regulilor de pronunție din limba spaniolă, accentul ar fi plasat pe a doua silabă, care ar fi identică cu silaba unică ce compune marca verbală anterioară. În plus, această a doua silabă ar începe cu litera „r”, care ar fi un sunet foarte puternic și distinct în limba spaniolă.
98 Reclamanta contestă această apreciere a camerei de recurs. Având în vedere regulile de pronunție din spaniolă, ar fi greșit să se considere că accentul unui cuvânt cade în mod necesar pe ultima silabă. În această privință, pronunțarea accentuată ar depinde de accentuare, iar anumite cuvinte alcătuite din mai multe silabe nu ar avea nicio accentuare. În plus, litera „r ” nu ar fi tonică.
99 Trebuie arătat, înainte de orice, astfel cum atrage atenția camera de recurs, că marca solicitată cuprinde o silabă în plus față de cea care alcătuiește prima marcă verbală anterioară și că prima dintre cele două silabe care compun marca solicitată este distinctă de cea care compune marca verbală anterioară. Aceste elemente de diferențiere nu sunt însă suficiente pentru a înlătura impresia consumatorului relevant că aceste mărci, apreciate în mod global, sunt similare pe plan fonetic, ținând seama de elementele lor de asemănare. Astfel, în primul rând, mărcile menționate sunt compuse dintr‑o silabă identică ce, pe de o parte, constituie elementul verbal unic care compune marca verbală anterioară și care, pe de altă parte, este una dintre cele două silabe care compun marca solicitată. În al doilea rând, chiar dacă se presupune că trebuie să se considere că camera de recurs a săvârșit o eroare apreciind că, în spaniolă, accentul este, în principiu, plasat pe a doua silabă, trebuie să se constate că reclamanta nu dovedește că, în prezenta cauză, accentul ar fi plasat pe prima silabă, iar nu pe a doua, astfel încât pronunțarea primei silabe ar diminua importanța celei de a doua. În aceste condiții, este necesar să se considere că un consumator relevant va fi în măsură să perceapă distinct similitudinea fonetică dintre cele două mărci aflate în conflict ținând seama de identitatea silabei „ram” în cadrul mărcilor aflate în conflict. În al treilea rând, chiar dacă se poate considera, în principiu, că un consumator acordă în mod normal mai multă importanță părții de început a cuvintelor, situația nu ar fi aceasta în prezenta cauză. Pe de o parte, astfel cum s‑a constatat la punctul 95 de mai sus, având în vedere că mărcile în cauză sunt două semne scurte, identitatea silabei „ram” în mărcile în cauză este de natură să atragă și să rețină în mod deosebit atenția consumatorului relevant atunci când este pronunțată. Pe de altă parte și în orice situație, chiar dacă, astfel cum pretinde reclamanta, consoana „r” nu este, în principiu, tonică în limba spaniolă, nu este mai puțin adevărat că este vorba despre o consoană puternică și distinctivă de natură să accentueze importanța fonetică a celei de a doua silabe a mărcii solicitate.
100 În aceste condiții, se impune, pe de o parte, respingerea ca nefondate a argumentelor reclamantei în această privință și, pe de altă parte, constatarea faptului că există o similitudine fonetică între marca solicitată și marca verbală anterioară, apreciate în ansamblu.
101 În al treilea rând, pe plan conceptual, camera de recurs a concluzionat la punctul 35 din decizia atacată că o comparație din punct de vedere conceptual a semnelor în cauză nu era de natură să influențeze aprecierea similitudinii lor. Se impune confirmarea acestei constatări, pe care reclamanta nu o contestă, având în vedere că, astfel cum a arătat în mod întemeiat camera de recurs, niciunul dintre cele două semne în cauză, considerat în ansamblu, nu are o semnificație.
102 În lumina constatărilor prezentate la punctele 96, 100 și 101 de mai sus, este necesar să se concluzioneze că semnele în cauză, apreciate în ansamblu, sunt similare, având în vedere, astfel cum a arătat camera de recurs la punctul 40 din decizia atacată, similitudinea lor vizuală și fonetică și faptul că, în plus, lipsa lor de semnificație nu este de natură să influențeze aprecierea similitudinii lor. Argumentele reclamantei în această privință trebuie respinse, așadar, ca nefondate.
Cu privire la riscul de confuzie
103 Camera de recurs a considerat, mai întâi, la punctele 37-39 din decizia atacată că marca verbală anterioară avea un caracter distinctiv pronunțat, având în vedere elementele de probă privind utilizarea intensivă a mărcii aduse de intervenientă. În continuare, aceasta a apreciat la punctul 40 din decizia atacată că, ținând seama de caracterul distinctiv pronunțat al mărcii verbale anterioare, de similitudinea vizuală și fonetică dintre semne și de similitudinea importantă dintre produse, exista un risc de confuzie. În sfârșit, camera de recurs a precizat la punctul 40 din decizia atacată că exista un risc de confuzie între semnele în cauză, chiar dacă marca verbală anterioară nu avea decât un caracter distinctiv mediu.
104 Reclamanta se opune acestei aprecieri arătând, în primul rând, în cadrul celui de al patrulea și al celui de al cincilea motiv, că camera de recurs nu putea să ia în considerare caracterul distinctiv pronunțat al mărcii verbale anterioare, deoarece intervenienta nu a invocat argumente în această privință în termenul stabilit. În al doilea rând, camera de recurs ar fi apreciat în mod greșit existența unui risc de confuzie între mărcile în cauză, în special deoarece semnul BELLRAM nu este compus decât dintr‑un singur cuvânt și având în vedere caracterul uniform și nou al termenului „bellram”.
105 În prezenta cauză, întrucât publicul relevant este compus din consumatori finali medii (a se vedea punctul 84 de mai sus), produsele în cauză sunt foarte similare (a se vedea punctul 90 de mai sus), iar semnele în cauză sunt similare (a se vedea punctul 102 de mai sus), este necesar să se constate că, astfel cum a arătat camera de recurs la punctul 40 din decizia atacată, există un risc de confuzie între mărcile în cauză, indiferent dacă marca verbală anterioară are sau nu are un caracter distinctiv pronunțat sau redus.
106 În aceste condiții, chiar dacă s‑ar putea considera că a fost săvârșită o eroare de către camera de recurs în aprecierea caracterului distinctiv al mărcii verbale anterioare, acest fapt nu ar modifica constatarea că ea a stabilit în mod corect existența unui risc de confuzie între mărcile în cauză.
107 Celelalte argumente invocate de reclamantă nu pot infirma concluzia prezentată la punctul 106 de mai sus.
108 În primul rând, în măsura în care reclamanta arată că elementul „ram” își păstrează poziția distinctivă autonomă în cadrul mărcii solicitate, este necesar să se constate că acest argument, pe care reclamanta l‑a invocat și în cadrul comparației semnelor în cauză, trebuie respins pentru motivele prezentate la punctele 95 și 99 de mai sus.
109 În al doilea rând, în ceea ce privește argumentul reclamantei potrivit căruia din jurisprudența Tribunalului reiese că acesta din urmă a considerat, în cauze referitoare la alte mărci decât cele în discuție, că existența unei singure silabe comune nu era suficientă pentru a crea un risc de confuzie, acesta trebuie respins ca nefondat. Astfel, constatarea într‑o anumită cauză a faptului că existența unei singure silabe comune pentru două mărci aflate în conflict nu ar fi suficientă pentru a crea un risc de confuzie depinde de faptele din speță și nu poate infirma aprecierea că, în prezenta cauză, camera de recurs nu a săvârșit erori în decizia atacată în ceea ce privește constatările menționate la punctul 102 de mai sus.
110 Prin urmare, al patrulea motiv trebuie respins ca inoperant, iar al cincilea motiv trebuie respins ca fiind în parte inoperant și în parte nefondat.
111 Întrucât toate motivele invocate de reclamantă trebuie respinse, se impune respingerea acțiunii în totalitate.
Cu privire la cheltuielile de judecată
112 Potrivit articolului 87 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât reclamanta a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor OAPI și ale intervenientei.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera a patra)
declară și hotărăște:
1) Respinge acțiunea.
2) Obligă Lidl Stiftung & Co. KG la plata cheltuielilor de judecată.
Pelikánová | Jürimäe | Van der Woude |
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 15 ianuarie 2013.
Semnături
Cuprins
Istoricul litigiului
Concluziile părților
În drept
Cu privire la primul motiv, întemeiat pe încălcarea dreptului reclamantei de a fi ascultată și a puterii de apreciere a camerei de recurs
Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe o eroare referitoare la produsele desemnate de marca verbală anterioară care trebuiau luate în considerare în cadrul examinării riscului de confuzie
Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe erori referitoare la proba utilizării serioase a mărcii verbale anterioare
Cu privire la al patrulea și la al cincilea motiv, întemeiate pe o eroare de apreciere în ceea ce privește caracterul distinctiv al mărcii verbale anterioare și, respectiv, pe erori în compararea semnelor în cauză
Cu privire la comparația dintre produsele vizate de mărcile în cauză
Cu privire la comparația dintre semnele în cauză
Cu privire la riscul de confuzie
Cu privire la cheltuielile de judecată