Cauza T‑192/06
Caffaro Srl
împotriva
Comisiei Europene
„Concurență — Înțelegeri — Peroxid de hidrogen și perborat de sodiu — Decizie de constatare a unei încălcări a articolului 81 CE — Amenzi — Prescripție — Tratament diferențiat — Durata încălcării — Circumstanțe atenuante”
Sumarul hotărârii
1. Concurență — Amenzi — Cuantum — Stabilire — Criterii — Marjă de apreciere rezervată Comisiei
[art. 81 alin. (1) CE; Comunicarea 98/C 9/03 a Comisiei, punctul 5 lit. (d)]
2. Concurență — Amenzi — Cuantum — Stabilire — Criterii — Circumstanțe atenuante — Pretinsă participare sub constrângere — Situație de dependență economică
[art. 81 alin. (1) CE; Comunicarea 98/C 9/03 a Comisiei, punctul 5 lit. (d)]
3. Concurență — Amenzi — Cuantum — Stabilire — Principiul egalității de tratament
[art. 81 alin. (1) CE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2) și (3)]
4. Concurență — Amenzi — Aplicare — Necesitatea unui beneficiu obținut de întreprindere ca urmare a încălcării — Lipsă — Stabilire — Criterii — Gravitatea încălcării — Circumstanțe atenuante — Inexistența unui beneficiu
[Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23; Comunicarea 98/C 9/03 a Comisiei, punctul 5 litera (d)]
5. Concurență — Amenzi — Cuantum — Stabilire — Caracter descurajator — Criterii de evaluare a factorului descurajator
[Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23; Comunicarea 98/C 9/03 a Comisiei]
6. Concurență — Amenzi — Cuantum — Stabilire — Împărțirea întreprinderilor în cauză în diferite categorii
(Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23)
7. Concurență — Procedură administrativă — Decizia Comisiei de constatare a unei încălcări — Utilizarea ca mijloace de probă a declarațiilor altor întreprinderi care au participat la încălcare — Admisibilitate — Condiții
[art. 81 alin. (1) CE]
8. Concurență — Procedură administrativă — Decizia Comisiei de constatare a unei încălcări — Vicii care afectează decizia menționată
[art. 81 alin. (1) CE]
9. Concurență — Procedură administrativă — Respectarea dreptului la apărare
[art. 81 alin. (1) CE]
10. Concurență — Amenzi — Cuantum — Stabilire — Criterii — Circumstanțe atenuante — Apreciere
[art. 81 alin. (1) CE; Comunicarea 98/C 9/03 a Comisiei, punctul 3]
11. Concurență — Amenzi — Cuantum — Stabilire — Criterii — Circumstanțe atenuante — Comportament diferit de cel convenit în cadrul înțelegerii
[art. 81 alin. (1) CE; Comunicarea 98/C 9/03 a Comisiei, punctul 3 a doua liniuță]
1. Competența Comisiei de a aplica amenzi întreprinderilor care, cu intenție sau din neglijență, săvârșesc o încălcare a articolului 81 alineatul (1) CE constituie unul dintre mijloacele puse la dispoziția Comisiei pentru a‑i permite să își îndeplinească misiunea de supraveghere conferită de dreptul Uniunii. Această misiune cuprinde obligația de a desfășura o politică generală care urmărește aplicarea, în materie de concurență, a principiilor stabilite de tratat și orientarea în acest sens a comportamentului întreprinderilor.
Comisia dispune de o marjă de apreciere la stabilirea cuantumului amenzilor pentru a orienta comportamentul întreprinderilor în sensul respectării normelor de concurență. În special, faptul că în trecut Comisia a aplicat amenzi de un anumit nivel pentru anumite tipuri de încălcări nu o poate priva, așadar, de posibilitatea de a ridica, în orice moment, acest nivel pentru a asigura punerea în aplicare a politicii privind concurența a Uniunii.
Această marjă de apreciere există, cu atât mai mult, în contextul posibilității, în anumite cazuri, de a aplica o amendă denumită „simbolică”, pe care Comisia și‑a rezervat‑o la punctul 5 litera (d) din Liniile directoare privind metoda de stabilire a amenzilor aplicate în temeiul articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 și al articolului 65 alineatul (5) din Tratatul CECO, sau de a nu aplica o amendă.
(a se vedea punctele 37-39)
2. În materie de concurență, faptul că a acționat într‑o situație de dependență economică nu constituie, în sine, o circumstanță de natură să excludă răspunderea unei părți la înțelegere. O asemenea circumstanță nu trebuie în mod necesar să fie luată în considerare nici la stabilirea cuantumului amenzii.
O întreprindere care participă la reuniuni care au un obiect anticoncurențial, chiar și sub constrângerea altor participanți cu o putere economică superioară, dispune întotdeauna de posibilitatea de a introduce o plângere la Comisie pentru a denunța activitățile anticoncurențiale în cauză mai curând decât să continue participarea la reuniunile menționate. Astfel, chiar dacă se presupune că o întreprindere a fost supusă unor presiuni pentru a adera la înțelegere, ea ar fi putut totuși să informeze autoritățile competente cu privire la aceasta în loc să se ralieze la înțelegere.
Având în vedere aceste considerații, nici pretinsa situație de dependență față de o altă parte la înțelegere, nici pretinsa poziție amenințătoare adoptată de aceasta din urmă nu pot caracteriza o situație care poate fi luată în considerare de Comisie cu titlu de circumstanță atenuantă.
În consecință, a fortiori, Comisia nu poate fi obligată să ia în considerare aceste elemente pentru a decide să nu impună o amendă sau să impună numai o amendă simbolică.
(a se vedea punctele 41 și 44)
3. O practică decizională a Comisiei nu poate servi drept cadru juridic cu privire la amenzile în materie de concurență și deciziile referitoare la alte cauze nu prezintă decât un caracter indicativ în ceea ce privește existența unei eventuale încălcări a principiului egalității de tratament, având în vedere că este puțin verosimil ca circumstanțele proprii acestora, precum piețele, produsele, întreprinderile și perioadele avute în vedere, să fie identice. Acest principiu se aplică și în ceea ce privește deciziile anterioare ale Comisiei, în care aceasta nu a impus o amendă sau a aplicat numai o amendă simbolică.
Totuși, în acest context, Comisia este de asemenea obligată să respecte principiul egalității de tratament și nu poate trata situații comparabile în mod diferit sau situații diferite în același mod, cu excepția cazului în care un astfel de tratament este justificat în mod obiectiv.
(a se vedea punctele 46 și 47)
4. Faptul că o întreprindere nu a obținut niciun beneficiu ca urmare a unei încălcări a articolului 81 CE nu poate împiedica aplicarea unei amenzi, deoarece, în caz contrar, amenda și‑ar pierde caracterul descurajator. În consecință, în vederea stabilirii amenzilor, Comisia nu este obligată să dovedească faptul că încălcarea a adus un avantaj ilicit întreprinderilor în cauză și nici să ia în considerare, dacă este cazul, lipsa unui beneficiu obținut din încălcarea în discuție.
Lipsa unui asemenea beneficiu nu poate fi considerată o circumstanță atenuantă de natură a fi luată în considerare în cadrul stabilirii cuantumului amenzii și, în consecință, nu constituie un motiv care să justifice impunerea unei amenzi simbolice. Aceleași considerații sunt aplicabile, în principiu, în ceea ce privește faptul că o întreprindere a participat la o coluziune cu concurenții săi împotriva propriilor interese economice și că a suferit, în consecință, efectele negative ale acestei coluziuni, întrucât nici o asemenea circumstanță, chiar dacă se presupune că ar fi dovedită, nu constituie un element care trebuie în mod necesar să fie luat în considerare ca circumstanță atenuantă și, a fortiori, ca circumstanță care să justifice impunerea unei amenzi simbolice.
Nu se poate considera că o întreprindere care continuă să se concerteze cu concurenții săi cu privire la prețuri, în pofida pretinsului prejudiciu pe care îl suferă, a săvârșit o încălcare mai puțin gravă decât cea săvârșită de celelalte întreprinderi implicate de asemenea în coluziune.
(a se vedea punctele 59-62)
5. Amenda aplicată unei întreprinderi care a participat la o înțelegere ilicită nu poate fi considerată ca fiind lipsită de efect util pentru simplul fapt că această întreprindere nu mai operează pe piața relevantă, fără să înceteze însă orice activitate economică. Astfel, factorul descurajator este evaluat prin luarea în considerare a unei multitudini de elemente, iar nu numai a situației specifice a întreprinderii în cauză.
În plus, această evaluare nu include aprecierea probabilității ca întreprinderea în cauză să recidiveze. Astfel, urmărirea efectului descurajator nu privește numai întreprinderile identificate în mod specific în decizia de aplicare a amenzilor, în măsura în care este necesară de asemenea determinarea întreprinderilor cu dimensiuni similare și care dispun de resurse asemănătoare să se abțină să participe la încălcări similare ale normelor de concurență. În ceea ce privește obiectivul de represiune, ar fi contrar acestui obiectiv ca încetarea activităților comerciale pe piața relevantă să aibă drept consecință sustragerea întreprinderii de la aplicarea unei amenzi pentru încălcarea săvârșită.
(a se vedea punctele 66, 67, 69 și 70)
6. Împărțirea membrilor unei înțelegeri în categorii în scopul aplicării unui tratament diferențiat în etapa stabilirii cuantumurilor de plecare ale amenzilor trebuie să respecte principiul egalității de tratament potrivit căruia este interzis ca situații comparabile să fie tratate în mod diferit și ca situații diferite să fie tratate în același mod, cu excepția cazului în care un astfel de tratament este justificat în mod obiectiv. Pe de altă parte, cuantumul amenzilor trebuie să fie cel puțin proporțional cu elementele luate în considerare la aprecierea gravității încălcării.
Reținerea, în cadrul unui tratament diferențiat, a unui an de referință diferit pentru un membru al înțelegerii nu conduce, în sine, la o încălcare a principiului egalității de tratament.
Desigur, pe de o parte, utilizarea unui an de referință comun pentru toate întreprinderile care au participat la aceeași încălcare oferă fiecărei întreprinderi asigurarea că este tratată în același mod ca și celelalte, sancțiunile fiind stabilite în mod uniform, și, pe de altă parte, alegerea anului de referință care face parte din perioada încălcării permite aprecierea amplorii încălcării săvârșite în funcție de realitatea economică, astfel cum apărea în această perioadă.
Totuși, nu rezultă din acestea că alegerea anului comun constituie singurul mijloc prin care sancțiunile pot fi stabilite conform principiului egalității de tratament.
În special, Comisia poate ține seama în mod legal de faptul că, pentru o întreprindere determinată, anul de referință comun se situează în afara perioadei încălcării reținute în privința sa și nu constituie, așadar, o indicație utilă în ceea ce privește ponderea sa individuală în cadrul încălcării și, din acest motiv, poate lua în considerare cifra de afaceri a acesteia aferentă unui an diferit de anul de referință comun, cu condiția ca împărțirea membrilor unei înțelegeri în categorii să rămână coerentă și justificată în mod obiectiv.
Astfel, în lumina unor considerații similare, se impune alegerea unui exercițiu social de referință diferit, în cadrul aplicării plafonului de 10 % din cifra de afaceri, prevăzut la articolul 23 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003, în privința unei întreprinderi care nu mai este activă pe piață în cursul exercițiului social reținut pentru celelalte părți la înțelegere și care nu constituie, așadar, un indiciu fiabil al situației sale economice reale.
(a se vedea punctele 83 și 87-91)
7. Nu se poate considera că declarația unei întreprinderi acuzate că a participat la o înțelegere, a cărei exactitate este contestată de alte întreprinderi, reprezintă o dovadă suficientă a existenței unei încălcări săvârșite de acestea din urmă dacă nu este susținută de alte elemente de probă.
(a se vedea punctul 116)
8. În măsura în care anumite motive ale unei decizii a Comisiei prin care se constată o încălcare a normelor de concurență sunt, prin ele însele, de natură să o justifice corespunzător cerințelor legale, viciile care ar putea afecta alte motive ale actului nu au, în orice caz, niciun efect asupra dispozitivului acestuia.
(a se vedea punctul 124)
9. În materie de concurență, deși Comisia are obligația de a furniza întreprinderii vizate de o investigație anumite informații chiar din stadiul etapei de investigare preliminară, această obligație vizează informațiile furnizate întreprinderii în cauză la momentul primei măsuri luate în privința sa. Astfel, dreptul la apărare al unei întreprinderi nu a fost încălcat printr‑o informare tardivă în cazul în care această întreprindere a fost informată cu privire la investigația în curs, în mod adecvat, la momentul unei solicitări de informații, dacă aceasta constituie prima măsură luată în privința sa.
(a se vedea punctele 162 și 163)
10. Din Liniile directoare privind metoda de stabilire a amenzilor aplicate în temeiul articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 și al articolului 65 alineatul (5) din CECO nu reiese că fiecare dintre circumstanțele atenuante enumerate la punctul 3 din acestea trebuie întotdeauna să fie luată în considerare separat de Comisie. Deși circumstanțele enumerate figurează cu siguranță printre cele de care Comisia poate ține seama într‑un anumit caz, aceasta din urmă nu este obligată să acorde o reducere suplimentară cu acest titlu în mod automat, în cazul în care o întreprindere invocă elemente de natură să indice prezența uneia dintre aceste circumstanțe.
Astfel, în lipsa unei mențiuni de natură imperativă în cuprinsul liniilor directoare în ceea ce privește circumstanțele atenuante de care se poate ține seama, Comisia păstrează o marjă de apreciere pentru a evalua în mod global importanța unei eventuale reduceri a cuantumului amenzilor, luând în considerare ansamblul circumstanțelor atenuante care caracterizează speța.
(a se vedea punctele 173 și 174)
11. Pentru a stabili dacă o întreprindere trebuie să beneficieze de o circumstanță atenuantă în considerarea lipsei aplicării efective a unor acorduri ilicite, în temeiul punctului 3 a doua liniuță din Liniile directoare privind metoda de stabilire a amenzilor aplicate în temeiul articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 și al articolului 65 alineatul (5) din CECO, trebuie să se verifice dacă întreprinderea a invocat argumente de natură să demonstreze că, în perioada în care a aderat la acordurile ilicite, s‑a sustras în mod efectiv de la aplicarea acestora prin adoptarea unui comportament concurențial pe piață sau, cel puțin, că a încălcat în mod clar și în mare măsură obligațiile privind punerea în aplicare a înțelegerii, astfel încât a perturbat însăși funcționarea acesteia.
(a se vedea punctul 178)