Acțiune introdusă la 12 aprilie 2024 – Digi International/EUIPO - Teraoka Seiko (DIGI)
(Cauza T-196/24)
Limba în care a fost formulată acțiunea: engleza
Părțile
Reclamantă: Digi International, Inc. (Hopkins, Minnesota, Statele Unite) (reprezentanți: M. Hawkins, T. Dolde și C. Zimmer, avocați)
Pârât: Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO)
Cealaltă parte din procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs: Teraoka Seiko Co. Ltd (Tokyo, Japonia)
Datele privind procedura în fața EUIPO
Solicitantul mărcii în litigiu: reclamanta
Marca în litigiu: înregistrarea internațională care desemnează Uniunea Europeană a mărcii Uniunii Europene figurativă DIGI - înregistrarea internațională care desemnează Uniunea Europeană nr. 1 326 111
Procedura care s-a aflat pe rolul EUIPO: procedură de opoziție
Decizia atacată: Decizia Camerei întâi de recurs a EUIPO din 31 ianuarie 2024 în cauza R 1906/2022-1
Concluziile
Reclamanta solicită Tribunalului:
anularea deciziei atacate în măsura în care prin aceasta se constată utilizarea efectivă a mărcii Uniunii Europene înregistrate cu numărul 3 481 199 DIGI;
modificarea deciziei atacate și respingerea, în totalitate, a opoziției nr. B 2 887 449 formulate împotriva mărcii în litigiu;
obligarea EUIPO și/sau a celeilalte părți din procedură (în măsura în care va interveni în cauză) la plata cheltuielilor de judecată.
Motivele invocate
Denaturarea probelor în temeiul articolului 72 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului;
încălcarea articolului 94 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului;
încălcarea articolului 47 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului.
____________