HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a opta extinsă)

11 iunie 2009(*)

„Ajutoare de stat – Schemă de ajutoare acordate de autoritățile italiene anumitor întreprinderi de servicii publice sub formă de scutiri fiscale și de împrumuturi cu dobândă preferențială – Decizie prin care ajutoarele sunt declarate incompatibile cu piața comună – Acțiune în anulare – Afectare individuală – Admisibilitate – Ajutoare existente sau ajutoare noi – Articolul 87 alineatul (3) litera (c) CE”

În cauza T‑301/02,

AEM SpA, cu sediul în Milano (Italia), reprezentată de A. Giardina, C. Croff, A. Santa Maria și G. Pizzonia, avocați,

reclamantă,

susținută de

ASM Brescia SpA, cu sediul în Brescia (Italia), reprezentată de G. Caia, V. Salvadori, N. Pisani și F. Capelli, avocați,

intervenientă,

împotriva

Comisiei Comunităților Europene, reprezentată de domnul V. Di Bucci, în calitate de agent,

pârâtă,

având ca obiect o cerere de anulare a articolelor 2 și 3 din Decizia 2003/193/CE a Comisiei din 5 iunie 2002 privind un ajutor de stat sub formă de scutiri fiscale și de împrumuturi în condiții preferențiale acordate de Italia unor întreprinderi de servicii publice al căror acționariat este în majoritate public (JO 2003, L 77, p. 21),

TRIBUNALUL DE PRIMĂ INSTANȚĂ AL COMUNITĂȚILOR EUROPENE (Camera a opta extinsă),

compus din doamna M. E. Martins Ribeiro, președinte, domnii D. Šváby, S. Papasavvas, N. Wahl (raportor) și A. Dittrich, judecători,

grefier: domnul J. Palacio González, administrator principal,

având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 16 aprilie 2008,

pronunță prezenta

Hotărâre

 Istoricul cauzei

1        Reclamanta, AEM SpA, este o societate pe acțiuni cotată la bursă, deținută în proporție de 51 % de comuna Milano (Italia). Aceasta a fost creată în 1996 prin transformarea întreprinderii municipale cu același nume. Reclamanta asigură în principal distribuția electricității și distribuția și vânzarea de gaze naturale și de energie termică în special pe teritoriul orașului Milano.

 Cadrul juridic național

2        Legge n° 142 ordinamento delle autonomie locali (Legea nr. 142 privind organizarea autorităților autonome locale din 8 iunie 1990, GURI nr. 135 din 12 iunie 1990, denumită în continuare „Legea nr. 142/90”) a introdus în Italia o reformă a instrumentelor de organizare legale puse la dispoziția comunelor pentru gestionarea serviciilor publice, în special în sectoarele distribuției de apă, de gaze, de electricitate și în sectorul transporturilor. Articolul 22 din legea menționată, astfel cum a fost modificat, a prevăzut pentru comune posibilitatea de a înființa societăți sub diferite forme juridice pentru furnizarea de servicii publice. Printre acestea figurează constituirea de societăți comerciale sau de societăți cu răspundere limitată cu acționariat majoritar public (denumite în continuare „societăți Legea nr. 142/90”). Reclamanta este o societate Legea nr. 142/90.

3        În acest context, în temeiul articolului 9 bis din legge n° 488 di conversione in legge, con modificazioni, del decreto‑legge 1° luglio 1986, n° 318, recante provvedimenti urgenti per la finanza locale (Legea nr. 488 de transformare în lege, cu modificări, a Decretului‑lege nr. 318 din 1 iulie 1986 de introducere a unor măsuri urgente în favoarea finanțelor locale din 9 august 1986, GURI nr. 190 din 18 august 1986), între 1994 și 1998 au fost acordate unor societăți Legea nr. 142/90 care erau prestatori de servicii publice, de către Cassa Depositi e Prestiti (denumită în continuare „CDDPP”), împrumuturi cu o rată a dobânzii specială (denumite în continuare „împrumuturile de la CDDPP”).

4        În plus, în temeiul prevederilor coroborate ale articolului 3 alineatele 69 și 70 din legge n° 549 (su) misure di razionalizzazione della finanza pubblica (Legea nr. 549 privind măsuri de raționalizare a finanțelor publice din 28 decembrie 1995, supliment ordinar la GURI nr. 302 din 29 decembrie 1995, denumită în continuare „Legea nr. 549/95”) și ale decreto‑legge n° 331 (su) armonizzazione delle disposizioni in materia di imposte sugli oli minerali, sull’alcole, sulle bevande alcoliche, sui tabacchi lavorati e in materia di IVA con quelle recate da direttive CEE e modificazioni conseguenti a detta armonizzazione, nonché disposizioni concernenti la disciplina dei centri autorizzati di assistenza fiscale, le procedure dei rimborsi di imposta, l’esclusione dall’ILOR dei redditi di impresa fino all’ammontare corrispondente al contributo diretto lavorativo, l’istituzione per il 1993 di un’imposta erariale straordinaria su taluni beni ed altre disposizioni tributarie (Decretul‑lege nr. 331 privind armonizarea prevederilor în materie de impozite în diverse domenii din 30 august 1993, GURI nr. 203 din 30 august 1993, denumit în continuare „Decretul‑lege nr. 331/93”), în favoarea societăților Legea nr. 142/90 au fost introduse următoarele măsuri:

–        scutirea de toate taxele pentru transferuri de active efectuate la transformarea întreprinderilor speciale și a întreprinderilor municipale în societăți Legea nr. 142/90 (denumită în continuare „scutirea de taxele pentru transferuri”);

–        scutirea totală de impozit pe profit, mai exact, impozitul pe profitul persoanelor juridice și impozitul local pe venit, timp de trei ani, cel târziu până la exercițiul 1999 (denumită în continuare „scutirea trienală de impozit pe profit”).

 Procedura administrativă

5        În urma unei plângeri privind măsurile menționate, Comisia a solicitat autorităților italiene, prin scrisorile din 12 mai, din 16 iunie și din 21 noiembrie 1997, informații în această privință.

6        Printr‑o scrisoare din 17 decembrie 1997, autoritățile italiene au furnizat o parte din informațiile solicitate. Pe de altă parte, la 19 ianuarie 1998 a avut loc o reuniune, la cererea autorităților italiene.

7        Printr‑o scrisoare din 17 mai 1999, Comisia a notificat autorităților italiene decizia sa de a iniția procedura prevăzută la articolul 88 alineatul (2) CE. Această decizie a fost publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene (JO C 220, p. 14).

8        După primirea observațiilor formulate de terții interesați și de autoritățile italiene, Comisia a solicitat acestora, în mai multe rânduri, informații suplimentare. De asemenea, au avut loc întâlniri între, pe de o parte, Comisie și, pe de altă parte, autoritățile italiene și terții interesați care au intervenit.

9        Anumite societăți Legea nr. 142/90, cum ar fi reclamanta, precum și ACEA SpA și Azienda Mediterranea Gas e Acqua SpA (AMGA), care, pe de altă parte, au formulat acțiuni în anularea deciziei care face obiectul prezentei cauze (cauzele T‑297/02 și T‑300/02), au susținut, printre altele, că cele trei tipuri de măsuri în discuție nu constituiau ajutoare de stat.

10      Autoritățile italiene și Confederazione Nazionale dei Servizi (Confservizi), confederație care reunește în special societăți Legea nr. 142/90 și întreprinderi speciale comunale din Italia, s‑au raliat, în esență, la această poziție.

11      În schimb, Bundesverband der deutschen Industrie eV (BDI), asociație germană a industriei și a prestatorilor de servicii aferente industriei, a considerat că măsurile în discuție ar putea provoca denaturări ale concurenței nu numai în Italia, ci și în Germania.

12      De asemenea, Gas‑it, asociație italiană a operatorilor privați din sectorul distribuției de gaze, a declarat că măsurile în discuție, în special scutirea trienală de impozit pe profit, constituiau ajutoare de stat.

13      La 5 iunie 2002, Comisia a adoptat Decizia 2003/193/CE privind un ajutor de stat sub formă de scutiri fiscale și de împrumuturi în condiții preferențiale acordate de Italia unor societăți Legea nr. 142/90 (JO 2003, L 77, p. 21, denumită în continuare „decizia atacată”).

 Decizia atacată

14      Comisia subliniază mai întâi că analiza sa nu se referă decât la schemele de ajutoare de aplicabilitate generală instituite prin măsurile în litigiu, iar nu la ajutoarele individuale acordate pentru diferite întreprinderi. În această privință, Comisia declară că Republica Italiană „nu a acordat avantaje fiscale cu titlu individual și [nu i‑a] notificat […] niciun caz individual de ajutor atunci când i‑a comunicat toate informațiile necesare pentru aprecierea sa”. Comisia arată că, prin urmare, se consideră obligată să treacă la o examinare generală și abstractă a schemelor în cauză atât din punctul de vedere al calificării lor, cât și al compatibilității lor cu piața comună [considerentele (42)-(45) ale deciziei atacate].

15      În opinia Comisiei, împrumuturile de la CDDPP și scutirea trienală de impozit pe profit (denumite în continuare, împreună, „măsurile în cauză”) reprezintă ajutoare de stat. Astfel, acordarea, prin intermediul resurselor de stat, de asemenea avantaje societăților Legea nr. 142/90 are ca efect consolidarea poziției lor concurențiale în raport cu toate celelalte întreprinderi care doresc să furnizeze aceleași servicii [considerentele (48)-(75) ale deciziei atacate]. Măsurile în cauză sunt incompatibile cu piața comună din moment ce nu îndeplinesc nici condițiile prevăzute la articolul 87 alineatele (2) și (3) CE, nici condițiile prevăzute la articolul 86 alineatul (2) CE și, în plus, încalcă articolul 43 CE [considerentele (94)-(122) ale deciziei atacate].

16      În schimb, în opinia Comisiei, scutirea de taxele pentru transferuri nu constituie un ajutor de stat în sensul articolului 87 alineatul (1) CE, dat fiind că aceste taxe sunt datorate la înființarea unei noi entități economice sau la transferul de active între diferite entități economice. Or, din punct de vedere substanțial, întreprinderile municipale, pe de o parte, și societățile Legea nr. 142/90, pe de altă parte, reprezintă aceeași entitate economică. Prin urmare, scutirea de taxele menționate acordată în favoarea lor se justifică prin natura sau prin economia sistemului [considerentele (76)-(81) ale deciziei atacate].

17      Dispozitivul deciziei atacate are următorul cuprins:

„Articolul 1

Scutirea de taxele pentru transferuri […] nu constituie un ajutor în sensul articolului 87 alineatul (1) [CE].

Articolul 2

Scutirea trienală de impozit pe profit […] și avantajele care decurg din împrumuturile [de la CDDPP …] constituie ajutoare de stat în sensul articolului 87 alineatul (1) [CE].

Aceste ajutoare nu sunt compatibile cu piața comună.

Articolul 3

Italia adoptă toate măsurile care se impun pentru a solicita beneficiarului restituirea ajutorului descris la articolul 2 care i‑a fost acordat ilegal.

Recuperarea ajutorului are loc imediat, potrivit procedurilor naționale, în măsura în care acestea permit executarea efectivă și imediată a deciziei [atacate].

Ajutorul care trebuie recuperat cuprinde dobânzile care trebuie calculate de la data la care beneficiarul a primit ajutorul ilegal și până la data restituirii sale efective. Aceste dobânzi se calculează pe baza ratei de referință aplicabile la calcularea echivalentului‑subvenție a ajutoarelor regionale.

[…]”

 Procedura și concluziile părților

18      Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 30 septembrie 2002, reclamanta a introdus prezenta acțiune.

19      Prin actul depus la grefa Tribunalului la 2 ianuarie 2003, ASM Brescia SpA a formulat o cerere de intervenție în prezenta procedură în susținerea concluziilor reclamantei. Prin Ordonanța din 12 mai 2003, președintele Camerei a cincea extinse a Tribunalului (vechea compunere) a admis această cerere de intervenție. Intervenienta a depus memoriul, iar celelalte părți au depus observațiile referitoare la acesta în termenele acordate.

20      Prin act separat depus la grefa Tribunalului la 6 ianuarie 2003, Comisia a ridicat o excepție de inadmisibilitate în temeiul articolului 114 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului.

21      La 27 februarie 2003, reclamanta și‑a prezentat observațiile cu privire la excepția de inadmisibilitate.

22      La 8 august 2002, Republica Italiană a formulat de asemenea la Curte o acțiune în anulare împotriva deciziei atacate, înregistrată cu numărul C‑290/02. Curtea a constatat că această acțiune și acțiunile în cauzele T‑292/02, T‑297/02, T‑300/02, T‑301/02 și T‑309/02 aveau același obiect, mai exact, anularea deciziei atacate, și că erau conexe, deoarece motivele invocate în fiecare dintre aceste cauze se suprapuneau în foarte mare măsură. Prin Ordonanța din 10 iunie 2003, Curtea a suspendat procedura în cauza C‑290/02, în conformitate cu articolul 54 al treilea paragraf din statut, până la pronunțarea deciziei Tribunalului prin care se finalizează judecata în cauzele T‑292/02, T‑297/02, T‑300/02, T‑301/02 și T‑309/02.

23      Prin Ordonanța din 8 iunie 2004, Curtea a decis transmiterea cauzei C‑290/02 la Tribunal, care a devenit competent să se pronunțe cu privire la acțiuni formulate de statele membre împotriva Comisiei, potrivit prevederilor articolului 2 din Decizia 2004/407/CE, Euratom a Consiliului din 26 aprilie 2004 de modificare a articolelor 51 și 54 din Protocolul privind Statutul Curții de Justiție (JO L 132, p. 5, Ediție specială, 01/vol. 5, p. 30). Această cauză a fost înscrisă la grefa Tribunalului cu numărul T‑222/04.

24      Prin Ordonanța din 5 august 2004, Tribunalul a unit cu fondul excepția de inadmisibilitate ridicată de Comisie.

25      Pe baza raportului judecătorului raportor, Tribunalul (Camera a opta extinsă) a decis deschiderea procedurii orale și, în cadrul măsurilor de organizare a procedurii prevăzute la articolul 64 din Regulamentul de procedură, a adresat întrebări în scris părților, la care acestea au răspuns în termenul acordat.

26      Prin Ordonanța președintelui Camerei a opta extinse a Tribunalului din 13 martie 2008, cauzele T‑292/02, T‑297/02, T‑300/02, T‑301/02, T‑309/02, T‑189/03 și T‑222/04 au fost conexate pentru buna desfășurare a procedurii orale, potrivit articolului 50 din Regulamentul de procedură.

27      Pledoariile părților și răspunsurile acestora la întrebările adresate de Tribunal au fost ascultate în ședința din 16 aprilie 2008.

28      Reclamanta, susținută de intervenientă, solicită Tribunalului:

–        declararea admisibilității acțiunii;

–        anularea articolului 2 din decizia atacată, prin care Comisia a declarat incompatibilă cu piața comună scutirea trienală de impozit pe profit;

–        anularea articolului 3 din decizia atacată în măsura în care impune Republicii Italiene recuperarea ajutoarelor acordate cu titlu de scutire trienală de impozit pe profit;

–        obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

29      Comisia solicită Tribunalului:

–        respingerea acțiunii ca inadmisibilă;

–        respingerea acțiunii ca neîntemeiată;

–        obligarea reclamantei și a intervenientei la plata cheltuielilor de judecată.

 Cu privire la admisibilitate

 Argumentele părților

30      Comisia contestă capacitatea procesuală activă a reclamantei. Reclamanta nu ar fi vizată în mod individual de decizia atacată, în sensul articolului 230 al patrulea paragraf CE.

31      Comisia susține, în esență, că decizia atacată trebuie să fie calificată drept act cu aplicabilitate generală în măsura în care privește o schemă de ajutoare și, prin urmare, un număr nedeterminat și nedeterminabil de întreprinderi definite în funcție de un criteriu general, precum apartenența la o categorie de întreprinderi. În opinia sa, aplicabilitatea generală și, așadar, natura normativă a unui act nu sunt puse în discuție de posibilitatea de a determina, cu mai multă sau mai puțină precizie, numărul sau chiar identitatea subiectelor de drept cărora li se aplică la un moment dat, atât timp cât nu se contestă că această aplicare se efectuează pe baza unei situații obiective de drept sau de fapt definite de act, în raport cu finalitatea sa.

32      În opinia Comisiei, pentru ca un particular să fie vizat în mod individual de un act cu aplicabilitate generală, acest act trebuie să aducă atingere drepturilor sale specifice sau instituția care este autor al actului trebuie să fie obligată să țină cont de consecințele acestui act asupra situației particularului menționat. Totuși, Comisia consideră că nu aceasta este situația din speță. Astfel, decizia atacată ar fi avut repercusiuni asupra situației tuturor întreprinderilor care au beneficiat de măsurile în cauză. Prin urmare, nu ar exista o încălcare a drepturilor specifice ale anumitor întreprinderi care ar putea să se diferențieze de orice altă întreprindere beneficiară a măsurilor în cauză. Pe de altă parte, la adoptarea deciziei atacate, Comisia nici nu ar fi trebuit și nici nu ar fi putut să țină cont de consecințele deciziei sale asupra situației unei anumite întreprinderi. Nici declarația de incompatibilitate, nici ordinul de recuperare cuprinse în decizia atacată nu s‑ar referi la situația unor beneficiari individuali.

33      În opinia Comisiei, analiza sa este confirmată de jurisprudența existentă în domeniul ajutoarelor de stat, potrivit căreia faptul de a fi beneficiar al unei scheme de ajutoare declarate incompatibilă cu piața comună nu poate fi suficient pentru a demonstra afectarea individuală în sensul articolului 230 al patrulea paragraf CE.

34      Jurisprudența consacrată nu ar fi pusă în discuție de cauze mai recente. Potrivit Comisiei, soluția reținută în Hotărârea Curții din 19 octombrie 2000, Italia și Sardegna Lines/Comisia (C‑15/98 și C‑105/99, Rec., p. I‑8855, denumită în continuare „Hotărârea Sardegna Lines”), nu se poate aplica la toate acțiunile formulate de beneficiari ai unei scheme de ajutoare declarate ilegală și incompatibilă și a căror recuperare a fost dispusă. Această concluzie s‑ar impune în special atunci când, ca și în speță, schema de ajutoare în cauză a fost examinată în mod abstract. În plus, în cauza în care a fost pronunțată Hotărârea Sardegna Lines, citată anterior, reclamanta ar fi beneficiat în realitate de un ajutor individual, întrucât era vorba despre un avantaj acordat în temeiul unui act adoptat pe baza unei legi regionale caracterizate printr‑o largă putere discreționară. În plus, această situație ar fi făcut obiectul unei examinări atente în cadrul procedurii oficiale de investigare.

35      Faptele din speță ar fi de asemenea diferite de cele care au condus la pronunțarea Hotărârii Curții din 29 aprilie 2004, Italia/Comisia (C‑298/00 P, Rec., p. I‑4087, denumită în continuare „Hotărârea Alzetta”), în măsura în care, în speță, Comisia nu cunoștea nici numărul exact, nici identitatea beneficiarilor ajutoarelor în cauză, nu dispunea de toate informațiile relevante și nu cunoștea cuantumul ajutorului acordat în fiecare caz. În plus, în cazul de față, scutirea trienală de impozit pe profit s‑ar aplica în mod automat, în timp ce ajutoarele vizate în cauza în care a fost pronunțată Hotărârea Alzetta, citată anterior, fuseseră acordate prin intermediul unui act ulterior.

36      Contrar afirmațiilor reclamantei, nu cunoașterea identității unei întreprinderi ar fi importantă pentru examinarea admisibilității, ci faptul că Comisia s‑ar fi oprit asupra unor caracteristici ale cazului din speță apte să justifice o examinare individuală. Or, în decizia atacată, Comisia ar fi arătat că nu îi fusese furnizată nicio informație care să demonstreze că, în privința reclamantei, măsurile în cauză nu constituiau ajutoare sau constituiau ajutoare existente sau compatibile cu piața comună.

37      În orice caz, nici faptul de a fi participat la procedura oficială de investigare prevăzută la articolul 88 alineatul (2) CE, nici ordinul de recuperare cuprins în decizia atacată nu sunt suficiente, în opinia Comisiei, pentru individualizarea reclamantei. Astfel, dat fiind că acțiunile formulate de beneficiarii potențiali ai unei scheme de ajutoare notificate nu sunt admisibile în sensul articolului 230 CE, situația ar trebui să fie aceeași pentru cele introduse de beneficiarii unei scheme de ajutoare care nu a fost notificată.

38      În fine, declararea inadmisibilității acțiunii formulate de reclamantă în speță nu ar încălca principiul unei protecții jurisdicționale efective, întrucât căile de atac prevăzute la articolele 241 CE și 234 CE ar fi suficiente (Hotărârea Curții din 25 iulie 2002, Unión de Pequeños Agricultores/Consiliul, C‑50/00 P, Rec., p. I‑6677).

39      Reclamanta afirmă că este vizată în mod individual de partea din decizia atacată referitoare la scutirea trienală de impozit pe profit. Astfel, aceasta ar fi o societate Legea nr. 142/90, prin urmare, o întreprindere vizată de schema de ajutoare în cauză, care a beneficiat de scutirea trienală de impozit pe profit a cărei recuperare a fost dispusă.

40      Intervenienta se raliază, în esență, la poziția și la majoritatea argumentelor reclamantei.

 Aprecierea Tribunalului

41      Potrivit articolului 230 al patrulea paragraf CE, o persoană fizică sau juridică poate formula o acțiune împotriva unei decizii adresate unei alte persoane numai dacă aceasta o privește în mod direct și individual.

42      Potrivit unei jurisprudențe constante, alte persoane fizice sau juridice decât destinatarii unei decizii nu pot pretinde că aceasta le privește în mod individual decât dacă această decizie le afectează în considerarea anumitor calități care le sunt specifice sau a unei situații de fapt care le caracterizează în raport cu orice altă persoană și, ca urmare a acestui fapt, le individualizează într‑un mod analog celui al destinatarului (Hotărârea Curții din 15 iulie 1963, Plaumann/Comisia, 25/62, Rec., p. 197, 223, și Hotărârea Curții din 2 aprilie 1998, Greenpeace Council și alții/Comisia, C‑321/95 P, Rec., p. I‑1651, punctele 7 și 28).

43      Astfel, Curtea a decis că o întreprindere nu poate, în principiu, să atace o decizie a Comisiei care interzice o schemă de ajutor sectorial dacă aceasta nu este vizată de decizie decât din cauza apartenenței sale la sectorul în cauză și a calității sale de potențial beneficiar al schemei respective. Într‑adevăr, o asemenea decizie se prezintă, față de întreprinderea reclamantă, ca o măsură de aplicabilitate generală care se aplică unor situații determinate obiectiv și produce efecte juridice în privința unei categorii de persoane avute în vedere în mod general și abstract (a se vedea Hotărârea Curții din 2 februarie 1988, Van der Kooy și alții/Comisia, 67/85, 68/85 și 70/85, Rec., p. 219, punctul 15, și Hotărârea Alzetta, punctul 35 de mai sus, punctul 37 și jurisprudența citată).

44      Cu toate acestea, Curtea a statuat de asemenea, la punctele 34 și 35 din Hotărârea Sardegna Lines, punctul 34 de mai sus, că, din moment ce întreprinderea Sardegna Lines nu era vizată de decizia menționată în această cauză numai în calitate de întreprindere din sectorul navigației din Sardinia, beneficiară în mod potențial a schemei de ajutoare pentru armatorii sarzi, ci și în calitatea sa de beneficiar efectiv al unui ajutor individual acordat în temeiul acestei scheme, a cărui recuperare a fost dispusă de Comisie, Sardegna Lines era vizată în mod individual de decizia menționată și acțiunea formulată de aceasta împotriva deciziei era admisibilă (a se vedea de asemenea în acest sens Hotărârea Alzetta, punctul 35 de mai sus, punctul 39).

45      Prin urmare, trebuie să se verifice dacă reclamanta are calitatea de beneficiar efectiv al unui ajutor individual acordat în temeiul unei scheme sectoriale de ajutoare, a căror recuperare a fost dispusă de Comisie (a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 20 septembrie 2007, Salvat père & fils și alții/Comisia, T‑136/05, Rep., p. II‑4063, punctul 70).

46      În această privință, trebuie să se arate că, în primul rând, rezultă din răspunsul reclamantei la întrebările scrise adresate de Tribunal referitoare la acest aspect că aceasta este cu certitudine un beneficiar efectiv al unui ajutor individual acordat în cadrul schemei de ajutoare în cauză. Astfel, reclamanta afirmă că a beneficiat de scutirea trienală de impozit pe profit în cursul anilor 1996-1999. Această afirmație nu a fost contrazisă de Republica Italiană.

47      În al doilea rând, rezultă din articolul 3 din decizia atacată că a fost dispusă de Comisie recuperarea ajutorului în cauză.

48      Rezultă că reclamanta este vizată în mod individual de decizia atacată.

49      În ceea ce privește afectarea directă a reclamantei, în măsura în care articolul 3 din decizia atacată obligă Republica Italiană să ia toate măsurile care se impun pentru a solicita beneficiarului să restituie ajutorul descris la articolul 2 din decizia menționată care i‑a fost acordat ilegal și în măsura în care reclamanta a beneficiat de acesta și va trebui să îl restituie, aceasta trebuie considerată vizată în mod direct de această decizie (a se vedea în acest sens Hotărârea Salvat père & fils și alții/Comisia, punctul 45 de mai sus, punctul 75).

50      Rezultă din ansamblul celor ce precedă că prezenta acțiune trebuie declarată admisibilă în măsura în care se referă la partea din decizia atacată privitoare la scutirea trienală de impozit pe profit.

 Cu privire la fond

51      În susținerea acțiunii, reclamanta invocă cinci motive, întemeiate, respectiv, pe:

–        o încălcare a articolului 87 alineatul (1) CE și a articolului 253 CE în ceea ce privește calificarea scutirii trienale de impozit pe profit drept ajutor de stat;

–        o încălcare a articolului 88 alineatul (1) CE și a articolului 253 CE în ceea ce privește calificarea scutirii trienale de impozit pe profit drept ajutor nou;

–        o încălcare a articolului 87 alineatul (3) litera (c) CE și a articolului 253 CE;

–        o încălcare a principiilor nediscriminării și libertății de stabilire, precum și pe o lipsă de motivare;

–        nelegalitatea ordinului de recuperare.

 Cu privire la primul motiv, întemeiat pe o încălcare a articolului 87 alineatul (1) CE și a articolului 253 CE în ceea ce privește calificarea scutirii trienale de impozit pe profit drept ajutor de stat

 Argumentele părților

52      În cadrul acestui motiv, reclamanta susține că scutirea trienală de impozit pe profit nu constituie ajutor de stat în sensul articolului 87 alineatul (1) CE. Acest motiv este alcătuit din trei aspecte întemeiate pe lipsa cercetării, pe lipsa denaturării concurenței și pe lipsa afectării schimburilor intracomunitare.

–       Cu privire la primul aspect al motivului, întemeiat pe lipsa cercetării

53      Mai întâi, reclamanta susține că decizia atacată este afectată de o lipsă generală a cercetării în ceea ce privește determinarea riscurilor care ar decurge pentru concurență din existența scutirii trienale de impozit pe profit pe diversele piețe ale serviciilor publice locale. Spre deosebire de Comisie, aceasta consideră că nu există o „piață globală a serviciilor publice locale” și că ar fi trebuit efectuată de către Comisie o analiză a pieței pe produs și/sau pe zonă geografică, ceea ce i‑ar fi permis atunci să aprecieze efectele scutirii trienale de impozit pe profit pe fiecare dintre piețe, considerată în mod individual. Piața concesiunii serviciilor publice locale, menționată în considerentul (68) al deciziei atacate, ar fi diferită de piața serviciilor publice. În plus, reclamanta invocă o lipsă de motivare cu privire la opțiunea Comisiei de a efectua o examinare generală și abstractă.

54      De asemenea, reclamanta invocă Decizia 98/182/CE a Comisiei din 30 iulie 1997 privind ajutoarele acordate de regiunea Friuli-Venezia Giulia (Italia) în favoarea întreprinderilor de transport rutier de mărfuri din regiune (JO 1998, L 66, p. 18). Astfel, în decizia menționată, schema instituită de legislația națională ar fi fost calificată drept ajutor de stat numai în privința anumitor sectoare. În plus, anumite ajutoare ar fi fost considerate compatibile cu piața comună, în funcție de activitatea întreprinderilor beneficiare. Această decizie ar demonstra că este realizabilă o analiză mai aprofundată a situației diferitelor sectoare ale unei scheme globale de ajutoare.

55      Comisia arată că, întrucât în prezenta cauză este vorba despre o schemă de ajutoare, a fost obligată să realizeze o evaluare generală și abstractă. Pe de altă parte, autoritățile italiene nu ar fi precizat în fața Comisiei care dintre serviciile vizate nu ar fi fost deschise pentru concurența comunitară.

–       Cu privire la al doilea aspect al motivului, întemeiat pe lipsa denaturării concurenței

56      Argumentația reclamantei se axează pe trei argumente principale.

57      În primul rând, reclamanta susține că societățile Legea nr. 142/90 nu operau pe piețe concurențiale și că, prin urmare, scutirea trienală de impozit pe profit de care au beneficiat nu era în măsură să denatureze concurența pe piețele serviciilor publice locale.

58      Astfel, sectorul producției de energie electrică nu ar fi fost liberalizat decât în 1999, prin transpunerea Directivei 96/92/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 19 decembrie 1996 privind normele comune pentru piața internă de energie electrică (JO 1997, L 27, p. 20). De altfel, înainte de 31 decembrie 1999, reclamanta nu ar fi exercitat nicio activitate pe piața clienților finali liberi să își aleagă propriul furnizor de energie. De asemenea, distribuția energiei electrice ar fi fost eliminată dintre domeniile concurențiale în măsura în care prevederile legislative care reglementează prestarea acestor servicii determină o situație de monopol pentru fiecare zonă geografică.

59      În ceea ce privește distribuția gazelor, aceasta nu ar fi fost liberalizată decât în 2000, prin transpunerea în Italia a Directivei 98/30/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 iunie 1998 privind normele comune pentru piața internă în sectorul gazelor naturale (JO L 204, p. 1).

60      Comisia ar fi trebuit să respecte în speță modalitatea de abordare cuprinsă în Decizia 98/693/CE a Comisiei din 1 iulie 1998 privind schema spaniolă de ajutoare la cumpărarea de vehicule industriale Plan Renove Industrial (august 1994-decembrie 1996) (JO L 329, p. 23), în care ar fi declarat că unele măsuri nu constituiau ajutoare de stat datorită lipsei concurenței.

61      În al doilea rând, reclamanta afirmă că decizia atacată se întemeiază pe o apreciere eronată a faptelor cu privire la posibilitatea societăților Legea nr. 142/90 de a opera pe piețe din afara ariei de competență a comunelor lor de referință.

62      Societățile Legea nr. 142/90 nu ar fi beneficiat de un acces liber la serviciile publice locale ale altor comune. Astfel, posibilitatea concesionării directe ar fi subordonată acordului dintre aceste comune și comuna care controlează respectiva societate Legea nr. 142/90, precum și condiției generale a respectării intereselor colectivității locale de origine.

63      În orice caz, reclamanta precizează că nu a participat la nicio cerere de ofertă pentru atribuirea de servicii publice locale în alte zone geografice în perioada de aplicare a scutirii trienale de impozit pe profit. Așadar, aceasta nu ar fi beneficiat de niciun avantaj față de întreprinderile care nu s‑au bucurat de același tratament. Aceasta adaugă că toate întreprinderile care operează în aceste sectoare ar fi fost titulare de concesiuni exclusive de lungă durată.

64      În al treilea rând, reclamanta arată că, deși societățile Legea nr. 142/90 au adoptat forma de societăți pe acțiuni cu capital majoritar public, inspirându‑se astfel din criteriile reținute pentru întreprinderile private, acestea au fost înființate numai în scopul de a asigura furnizarea de servicii publice locale. Domeniul lor de activitate ar fi, prin urmare, restrâns la serviciile publice locale. Așadar, ar fi nejustificat să se susțină, astfel cum a susținut Comisia, că, în timp ce întreprinderile speciale ale comunelor erau obligate să opereze numai pe piețele serviciilor publice locale, societățile Legea nr. 142/90 erau, în ceea ce le privește, libere să opereze și pe alte piețe. Conținutul și obiectul activităților societăților Legea nr. 142/90 ar fi rămas în mare măsură aceleași ca și cele ale întreprinderilor speciale ale comunelor. Reclamanta precizează că, până în 1999, și‑a exercitat activitatea numai în sectoarele rezervate ale gazelor și electricității și că numai după 1999 a fost activă în sectorul telecomunicațiilor.

65      Potrivit reclamantei, din moment ce societățile Legea nr. 142/90 au fost constituite pentru exploatarea serviciilor publice, acestea nu au participat la cereri de ofertă pentru atribuirea respectivelor servicii. Rezultă că, potrivit afirmațiilor reclamantei, argumentul Comisiei întemeiat pe existența concurenței pentru câștigarea pieței nu este convingător, deoarece nu exista o piață deschisă concurenței în sectorul serviciilor publice.

66      Hotărârea camerelor reunite ale Corte suprema di cassazione (Curtea Supremă de Casație, Italia) nr. 4989 din 6 mai 1995, citată de Comisie în nota de subsol nr. 61 [considerentul (92)] din decizia atacată, s‑ar limita la recunoașterea naturii juridice private a societăților Legea nr. 142/90, fără a se pronunța asupra posibilității lor de a opera în mod liber pe diferite piețe. De asemenea, hotărârea menționată ar confirma că decizia de înființare a unei societăți Legea nr. 142/90 ar avea în mod automat ca efect încredințarea serviciilor publice locale în exclusivitate acesteia din urmă.

67      În orice caz, utilizarea de către o întreprindere a profitului obținut din furnizarea exclusivă a unui serviciu de interes economic general pentru a‑și extinde activitatea la o piață vecină deschisă concurenței nu ar constitui, prin ea însăși, o încălcare a normelor de concurență. Prin urmare, posibilitatea societăților Legea nr. 142/90 de a opera pe alte piețe nu ar reprezenta un argument pentru a califica scutirea trienală de impozit pe profit drept ajutor de stat.

68      În ceea ce privește articolul 253 CE, reclamanta subliniază că obligația de motivare este deosebit de importantă pentru cadrul general al ajutoarelor de stat și devine esențială atunci când măsurile de stat prin care se acordă un avantaj fiscal privesc, după cum este cazul în speță, un număr important de persoane private. Necesitatea unei motivări adecvate este cu atât mai imperativă cu cât în speță este vorba despre piețe speciale, cum ar fi cele ale serviciilor publice locale, care se caracterizează uneori printr‑o situație de monopol.

69      Reclamanta susține că, deși analiza condițiilor concrete de concurență poate fi superfluă pentru sectoare economice și comerciale normale, nu aceeași ar fi situația pentru sectoare în mare măsură reglementate și rezervate unor anumite întreprinderi, cum erau serviciile publice locale în Italia în anii ’90.

70      În ceea ce privește efectul anticoncurențial al scutirii trienale de impozit pe profit pe alte piețe, Comisia nu ar demonstra că concurența putea fi sau a fost efectiv denaturată, nu ar preciza piețele vizate și nu ar demonstra că pretinsa denaturare este imputabilă scutirii trienale de impozit pe profit. Comisia s‑ar fi limitat să facă trimitere într‑o manieră generală la „piețele altor produse pe care au loc schimburi intracomunitare” și la „sectoare diferite de ceea ce numim servicii publice locale” [considerentul (74) al deciziei atacate]. Or, Comisia ar fi trebuit să analizeze în mai mare măsură și exhaustiv impactul scutirii trienale de impozit pe profit asupra concurenței în celelalte sectoare.

71      Decizia atacată ar fi de asemenea afectată de o lipsă de motivare prin faptul că operează o distincție între societățile Legea nr. 142/90, pe de o parte, și întreprinderile municipale cu personalitate juridică aparținând acelorași entități locale și care beneficiază de scutirea trienală de impozit pe profit, pe de altă parte, fără a indica motivele pentru care procedează astfel.

72      Intervenienta se raliază, în esență, la poziția și la argumentele reclamantei în ceea ce privește încălcarea articolului 87 CE.

73      Comisia contestă toate argumentele invocate.

–       Cu privire la al treilea aspect al motivului, întemeiat pe lipsa afectării schimburilor intracomunitare

74      Reclamanta susține, în esență, că schimburile intracomunitare nu sunt afectate în speță. Reclamanta invocă în această privință faptul că serviciile publice locale sunt încredințate direct societăților Legea nr. 142/90. Ar fi fost organizate proceduri de selecție numai pe teritoriile pe care nu opera nicio întreprindere municipală și nicio societate Legea nr. 142/90. Reclamanta respinge teza Comisiei potrivit căreia însăși existența scutirii trienale de impozit pe profit ar fi determinat comunele să prefere să încredințeze direct serviciile publice locale societăților Legea nr. 142/90 decât să organizeze cereri de ofertă. Dimpotrivă, aceasta susține că, în lipsa posibilității de atribuire a serviciilor publice prin concesiune directă, nicio comună nu ar fi acceptat să înființeze societăți Legea nr. 142/90. Astfel, în caz contrar, comunele s‑ar fi expus riscului ca societățile „lor” Legea nr. 142/90 să se afle în concurență cu alți operatori cu ocazia procedurilor de cereri de ofertă.

75      În plus, reclamanta se referă la Comunicarea Comisiei privind serviciile de interes general în Europa (JO 2001, C 17, p. 4), în care Comisia a afirmat că normele din domeniul concurenței erau aplicabile numai atunci când activitățile în cauză erau susceptibile de a afecta schimburile dintre statele membre. De exemplu, potrivit unei reguli generale enunțate la punctul 32 din comunicarea menționată, o activitate care nu afectează piața decât în mod marginal, precum numeroase servicii de interes general care au caracter local, nu ar afecta în mod normal schimburile dintre statele membre. Or, Comisia nu ar fi indicat motivele pentru care prezentul caz s‑ar îndepărta de regula generală menționată.

76      Reclamanta apreciază că, în decizia atacată, Comisia nu a motivat suficient aprecierea sa cu privire la impactul scutirii trienale de impozit pe profit asupra schimburilor intracomunitare. Astfel, Comisia nu ar fi făcut referire la condițiile intrinseci ale fiecăreia dintre piețele de servicii publice locale și s‑ar fi limitat să afirme că „nu se poate exclude că însăși existența ajutorului în favoarea societăților Legea nr. 142/90 ar fi determinat comunele să prefere să încredințeze direct serviciile decât să acorde concesiuni în cadrul procedurilor deschise”.

77      Intervenienta se raliază, în esență, la poziția reclamantei în ceea ce privește încălcarea articolului 87 CE.

78      Comisia consideră că schimburile intracomunitare sunt afectate în speță și că decizia atacată este suficient de motivată în această privință.

 Aprecierea Tribunalului

79      Cu titlu introductiv, trebuie amintit că, pentru calificarea drept ajutor în sensul articolului 87 alineatul (1) CE, trebuie ca toate condițiile prevăzute de această dispoziție să fie îndeplinite. În primul rând, trebuie să fie vorba despre o intervenție acordată de state sau prin intermediul resurselor de stat. În al doilea rând, această intervenție trebuie să fie susceptibilă să afecteze schimburile comerciale dintre statele membre. În al treilea rând, trebuie să fie vorba despre un avantaj selectiv. În al patrulea rând, aceasta trebuie să denatureze sau să amenințe să denatureze concurența (Hotărârea Curții din 24 iulie 2003, Altmark Trans și Regierungspräsidium Magdeburg, C‑280/00, Rec., p. I‑7747, denumită în continuare „Hotărârea Altmark”, punctele 74 și 75, și Hotărârea Curții din 3 martie 2005, Heiser, C‑172/03, Rec., p. I‑1627, punctul 27).

80      În speță, reclamanta contestă, în esență, calificarea scutirii trienale de impozit pe profit drept ajutor de stat. În primul rând, aceasta susține că ar fi trebuit efectuată de către Comisie o analiză asupra fiecărei piețe și, în al doilea rând, că două dintre cele patru condiții prevăzute la articolul 87 alineatul (1) CE, referitoare la afectarea schimburilor comunitare și la denaturarea concurenței, nu sunt îndeplinite. În plus, decizia atacată ar fi afectată de o insuficiență sau de o lipsă de motivare în ceea ce privește examinarea acestor două condiții.

–       Cu privire la primul aspect al motivului, întemeiat pe lipsa cercetării

81      În ceea ce privește analiza asupra fiecărei piețe, trebuie să se constate că măsura în cauză vizează o anumită categorie de întreprinderi, mai exact, societățile Legea nr. 142/90. Încadrarea în această categorie de societăți este singura condiție necesară pentru a putea beneficia de respectiva schemă.

82      De asemenea, trebuie să se arate că aplicarea regimului de scutire trienală de impozit pe profit nu se limitează la anumite servicii și că activitățile întreprinderilor vizate de regimul menționat nu se circumscriu sectorului serviciilor publice. Astfel, este vorba despre o schemă unică de ajutoare, iar nu despre diferite scheme de ajutoare clasificate în funcție de activitatea sau de piața vizată.

83      Rezultă că, în împrejurările din speță, Comisia nu era obligată să realizeze o examinare pe sectoare pentru a aprecia efectele scutirii trienale de impozit pe profit.

84      În ceea ce privește trimiterea la Decizia 98/182, trebuie să se constate că, spre deosebire de cauza care a condus la adoptarea acestei decizii, care viza un singur sector, în speță sunt vizate o mare varietate de sectoare.

85      În ceea ce privește constatarea că piața concesiunilor ar fi diferită de piața serviciilor publice, trebuie să se arate că, pentru asigurarea serviciilor publice, colectivitățile locale pot utiliza forma juridică a concesiunii și că piața concesiunilor în acest sector este deschisă concurenței comunitare și este supusă normelor din Tratatul CE.

86      În fine, în ceea ce privește pretinsa lipsă de motivare, trebuie să se arate că, în considerentele (42)-(45) ale deciziei atacate, Comisia a indicat motivul pentru care a efectuat o examinare generală și abstractă a schemei în cauză.

87      Având în vedere cele ce precedă, primul aspect al prezentului motiv trebuie respins.

–       Cu privire la al doilea și la al treilea aspect ale primului motiv, întemeiate pe lipsa denaturării concurenței și a afectării schimburilor intracomunitare

88      În ceea ce privește a doua și a patra dintre condițiile menționate la punctul 79 din prezenta hotărâre, trebuie amintit că, în cadrul aprecierii asupra acestor două condiții, Comisia nu este obligată să demonstreze impactul real al ajutoarelor asupra schimburilor comerciale dintre statele membre și o denaturare efectivă a concurenței, ci numai să analizeze dacă aceste ajutoare sunt susceptibile să afecteze aceste schimburi și să denatureze concurența (a se vedea Hotărârea Curții din 15 decembrie 2005, Unicredito Italiano, C‑148/04, Rec., p. I‑11137, punctul 54 și jurisprudența citată).

89      De asemenea, trebuie amintit că, în cazul unei scheme de ajutoare, Comisia se poate limita la studierea caracteristicilor schemei în cauză pentru a aprecia, în motivația deciziei sale, dacă, din cauza modalităților pe care le prevede acest program, acesta este de natură să ofere avantaje în principal întreprinderilor care participă la schimburile comerciale dintre statele membre (Hotărârea Curții din 7 martie 2002, Italia/Comisia, C‑310/99, Rec., p. I‑2289).

90      Pe de altă parte, trebuie amintit că orice ajutor acordat unei întreprinderi care își desfășoară activitățile pe piața comunitară este susceptibil de a produce denaturări ale concurenței și de a afecta schimburile comerciale dintre statele membre (a se vedea Hotărârea Tribunalului din 6 martie 2002, Diputación Foral de Álava/Comisia, T‑92/00 și T‑103/92, Rec., p. II‑1385, punctul 72 și jurisprudența citată).

91      În plus, nu există un prag sau un procentaj sub care se poate considera că nu sunt afectate schimburile comerciale dintre statele membre. Astfel, importanța relativ scăzută a unui ajutor sau dimensiunile relativ modeste ale întreprinderii beneficiare nu exclud a priori eventualitatea ca schimburile comerciale dintre statele membre să fie afectate (Hotărârea Curții din 21 martie 1990, Belgia/Comisia, cunoscută sub numele „Tubemeuse”, C‑142/87, Rec., p. I‑959, punctul 43, Hotărârea Curții din 14 septembrie 1994, Spania/Comisia, C‑278/92-C‑280/92, Rec., p. I‑4103, punctul 42, și Hotărârea Altmark, punctul 79 de mai sus, punctul 81).

92      În plus, Curtea a arătat că nu era deloc exclus ca o subvenție publică acordată unei întreprinderi care nu furnizează decât servicii de transport local sau regional și care nu furnizează servicii de transport în afara statului său de origine să poată, cu toate acestea, să afecteze schimburile comerciale dintre statele membre în sensul articolului 87 alineatul (1) CE. Astfel, atunci când un stat membru acordă o subvenție publică unei întreprinderi, furnizarea de servicii de transport poate fi menținută sau majorată, cu consecința că șansele întreprinderilor stabilite în alte state membre de a furniza propriile servicii de transport pe piața acestui stat sunt diminuate (Hotărârea Altmark, punctul 79 de mai sus, punctele 77 și 78).

93      În speță, în ceea ce privește, în primul rând, condiția referitoare la afectarea concurenței, trebuie să se constate că, deși reclamanta a arătat, cu certitudine, că societățile Legea nr. 142/90 nu operau pe piețe concurențiale, referindu‑se în special la propriile sectoare de activitate, aceasta nu a furnizat nicio probă valabilă pentru susținerea afirmației potrivit căreia sectoarele economice ale serviciilor publice vizate nu erau deschise concurenței în acel moment. În această privință, trebuie amintit că în speță este vorba despre o schemă de ajutoare care înglobează o multitudine de sectoare, iar nu de diverse scheme de ajutoare care privesc, fiecare, un anumit sector.

94      Faptul că schemele de ajutoare în cauză se aplică numai societăților Legea nr. 142/90, oricare ar fi activitățile lor, și împrejurarea că aceste întreprinderi operează efectiv în diferite sectoare ale economiei, după cum s‑a arătat deja la punctele 81-83 din prezenta hotărâre, sunt suficiente pentru a se concluziona că măsura în cauză este susceptibilă să influențeze concurența și schimburile comerciale dintre statele membre.

95      În această privință, este suficient să se arate că, după cum a indicat Comisia în considerentele (73) și (84) ale deciziei atacate, anumite sectoare vizate, precum cel al produselor farmaceutice, al deșeurilor, al gazelor, al electricității și al apei, se caracterizau printr‑un anumit grad de concurență în momentul intrării în vigoare a măsurii în cauză.

96      În plus, activitățile societăților Legea nr. 142/90 nu se limitează la sectorul serviciilor publice locale. Prin urmare, măsura în cauză poate facilita extinderea societăților menționate pe alte piețe deschise concurenței, producând astfel efecte de denaturare chiar în alte sectoare decât serviciile publice locale. În această privință, rezultă din Legea nr. 142/90, astfel cum a fost interpretată de Corte suprema di cassazione, hotărârea nr. 4989 din 6 mai 1995, și de Consiglio di Stato (Consiliul de Stat, Italia), hotărârea nr. 4586 din 3 septembrie 2001, că societățile Legea nr. 142/90 au posibilitatea de a desfășura activități pe alte teritorii atât în Italia, cât și în străinătate și în domenii diferite de cele ale serviciilor publice prevăzute în statutele lor, în afara cazului în care aceasta le solicită resurse și mijloace într‑o măsură apreciabilă și este de natură să aducă atingere colectivității de referință.

97      În această privință, trebuie să se constate că statutele reclamantei cuprind prevederi similare. Astfel, din statutele menționate rezultă că reclamanta poate stabili sedii, poate înființa reprezentanțe, filiale și sucursale în Italia și în străinătate. De asemenea, rezultă din aceste statute că obiectul de activitate înglobează un domeniu de activitate extins. În plus, se prevede că reclamanta poate dobândi participații în alte societăți sau întreprinderi, atât italiene, cât și străine, având un obiect social analog, înrudit sau complementar.

98      În ceea ce privește argumentul reclamantei potrivit căruia normele de concurență nu se opun, ele însele, ca profitul realizat din furnizarea unui serviciu public să poată fi utilizat pentru extinderea unei activități pe o altă piață, trebuie să se remarce că, dacă o societate care a beneficiat de un ajutor de stat, și, prin urmare, a putut să își mărească profitul, își extinde activitatea pe o altă piață deschisă concurenței, nu este posibil să se excludă un anumit efect asupra concurenței.

99      În fine, trebuie să se constate, astfel cum a constatat și Comisia, că, în sectoarele de activitate ale societăților Legea nr. 142/90, întreprinderile se află în concurență pentru atribuirea concesiunilor de servicii publice locale în diferitele comune și că piața respectivelor concesiuni este o piață deschisă concurenței [considerentele (67) și (68) ale deciziei atacate]. Nu prezintă importanță faptul că reclamanta nu a participat la nicio cerere de ofertă pentru atribuirea de servicii publice locale în alte zone geografice în perioada de aplicare a scutirii trienale de impozit pe profit.

100    Argumentul întemeiat pe lipsa concurenței și, prin urmare, pe lipsa afectării schimburilor interstatale pentru că în realitate serviciile respective ar fi fost atribuite direct societăților Legea nr. 142/90 trebuie respins. Pe de o parte, atribuirea directă nu infirmă constatarea de la punctele precedente potrivit căreia piața în cauză se caracteriza, cel puțin, printr‑un anumit grad de concurență. Pe de altă parte, argumentul ar urmări mai degrabă să demonstreze efectele restrictive ale măsurii în cauză asupra concurenței, iar nu lipsa concurenței pe piața respectivă. Astfel, după cum subliniază Comisia în considerentul (71) al deciziei atacate, nu se poate exclude că însăși existența ajutorului în favoarea societăților Legea nr. 142/90 a determinat comunele să prefere să încredințeze în mod direct serviciile decât să acorde concesiuni în cadrul procedurilor deschise.

101    În ceea ce privește, mai exact, aspectul dacă măsura în cauză a denaturat sau a amenințat să denatureze gradul de concurență existent pe piață, trebuie să se constate că măsura în cauză a consolidat poziția concurențială a societăților Legea nr. 142/90 față de orice altă întreprindere italiană sau străină de pe piața respectivă. După cum arată în mod întemeiat Comisia în considerentul (62) al deciziei atacate, întreprinderile a căror formă juridică nu este cea de societate de capital și al căror capital nu este deținut în mod majoritar de colectivitățile locale sunt dezavantajate atunci când doresc să participe la o cerere de ofertă pentru a‑și adjudeca prestarea unui anumit serviciu pe un anumit teritoriu.

102    Rezultă din cele ce precedă că măsura vizată denaturează sau amenință să denatureze concurența, în sensul articolului 87 alineatul (1) CE.

103    În al doilea rând, în ceea ce privește condiția referitoare la afectarea schimburilor interstatale, trebuie amintit mai întâi că faptul că societățile Legea nr. 142/90 operează singure pe piața lor națională sau pe teritoriul lor de origine nu este determinant. Astfel, schimburile interstatale sunt afectate de măsura vizată atunci când șansele întreprinderilor stabilite în alte state membre de a‑și furniza serviciile pe piața italiană sunt diminuate (a se vedea punctul 92 de mai sus).

104    Așadar, în mod întemeiat Comisia a constatat, în considerentul (70) al deciziei atacate, că măsura vizată putea crea un obstacol pentru întreprinderile străine care doreau să se stabilească sau să își ofere serviciile în Italia și, prin urmare, afecta schimburile comerciale intracomunitare, în sensul articolului 87 alineatul (1) CE.

105    Astfel, pe de o parte, măsura în cauză produce prejudicii întreprinderilor străine care depun oferte pentru concesiunile locale de servicii publice în Italia, din moment ce întreprinderile publice beneficiare ale schemei respective pot propune prețuri mai competitive decât concurenții lor naționali sau comunitari, care nu beneficiază de aceasta. Pe de altă parte, măsura vizată face mai puțin atractivă pentru întreprinderile din alte state membre investiția în sectorul serviciilor publice locale în Italia (de exemplu, prin preluarea unei participații majoritare), deoarece întreprinderile preluate nu ar fi admise să beneficieze (sau ar putea pierde beneficiul) de măsura vizată din cauza naturii noilor lor acționari [considerentul (69) al deciziei atacate].

106    În ceea ce privește pretinsa lipsă de motivare a deciziei atacate în raport cu aceste două condiții, trebuie să se arate că, în considerentele (62)-(64), (69), (73) și (74) ale deciziei atacate, Comisia a explicat suficient motivele pentru care apreciase că ajutorul în cauză era de natură să denatureze concurența și să afecteze schimburile comerciale dintre statele membre. În plus, după cum s‑a mai arătat, Comisia nu este obligată să demonstreze efectele reale ale ajutoarelor deja acordate (Hotărârea Curții din 14 februarie 1990, Franța/Comisia, C‑301/87, Rec., p. I‑307, punctul 33).

107    Rezultă din cele ce precedă că, în decizia atacată, calificarea drept ajutor de stat a scutirii trienale de impozit pe profit nu este afectată de nicio eroare și că, prin urmare, al doilea și al treilea aspect ale prezentului motiv trebuie respinse.

108    Așadar, acest motiv trebuie respins în ansamblul său.

 Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe o încălcare a articolului 88 alineatul (1) CE și a articolului 253 CE din cauza calificării scutirii trienale de impozit pe profit drept ajutor nou

 Argumentele părților

109    În subsidiar, reclamanta susține că scutirea trienală de impozit pe profit reprezintă un ajutor existent și că, prin urmare, Comisia a încălcat articolul 88 alineatele (1) și (2) CE prin decizia atacată.

110    Aceasta susține că scutirea de impozitul pe profit este anterioară intrării în vigoare a Tratatului CE. Astfel, această scutire ar fi fost prevăzută pentru întreprinderile municipale și speciale încă de la începutul secolului trecut și ar fi fost prelungită în favoarea societăților Legea nr. 142/90 sub forma scutirii trienale de impozit pe profit.

111    Pentru a‑și susține mai bine argumentația, reclamanta face referire la Hotărârea Curții din 9 august 1994, Namur-Les assurances du crédit (C‑44/93, Rec., p. I‑3829, punctul 33), și la Hotărârea Tribunalului din 30 aprilie 2002, Government of Gibraltar/Comisia (T‑195/01 și T‑207/01, Rec., p. II‑2309), de unde rezultă, în opinia sa, obligația Comisiei de a examina aspectele noi ale unei scheme modificate de ajutoare. Or, în speță, domeniul de activitate al întreprinderilor însărcinate cu servicii publice nu s‑ar fi modificat. Astfel, reclamanta arată că Legea nr. 142/90 urmărea să permită entităților locale să își organizeze propriile servicii locale sub o formă juridică diferită de cea a întreprinderilor municipale.

112    Potrivit reclamantei, motivația cuprinsă în decizia atacată este ilogică și contradictorie. Astfel, pe de o parte, în cadrul examinării scutirii de taxele pentru transferuri, Comisia ar admite că întreprinderile municipale și societățile Legea nr. 142/90 ar reprezenta, în esență, aceeași entitate economică. Pe de altă parte, pentru aprecierea scutirii trienale de impozit pe profit, ar considera că societățile Legea nr. 142/90 constituie entități distincte din punct de vedere economic și substanțial de comune. Comisia, în decizia atacată, ar fi concluzionat că scutirea de taxele pentru transferuri nu constituia un ajutor de stat. Or, din moment ce condițiile pentru a beneficia de această scutire și cele pentru a beneficia de scutirea trienală de impozit pe profit ar fi identice, Comisia ar fi trebuit să considere că nici aceasta din urmă nu constituie un ajutor de stat.

113    În plus, articolul 1 litera (b) punctul (v) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului din 22 martie 1999 de stabilire a normelor de aplicare a articolului [88 CE] (JO L 83, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 41) ar prevedea că, „atunci când anumite măsuri devin ajutoare ca urmare a liberalizării unei activități în conformitate cu dreptul comunitar, astfel de măsuri nu sunt considerate ajutor existent după data fixată pentru liberalizare”. Aceasta ar însemna că, pentru perioada anterioară liberalizării sectoarelor analizate, scutirea trienală de impozit pe profit nu poate fi considerată ajutor nou, deoarece a intervenit în sectoare care nu sunt deschise concurenței.

114    Pentru aceste motive, reclamanta susține că există și o lipsă de motivare.

115    Intervenienta se raliază, în esență, la poziția și la argumentația reclamantei.

116    Comisia contestă această argumentație, făcând trimitere la considerentele (86)-(91) ale deciziei atacate. Aceasta adaugă că concluzia cuprinsă în decizia atacată ar fi astăzi confirmată de articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 794/2004 al Comisiei din 21 aprilie 2004 de punere în aplicare a Regulamentului nr. 659/1999 (JO L 140, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 2, p. 42).

 Aprecierea Tribunalului

117    În Hotărârea Namur-Les assurances du crédit, punctul 111 de mai sus (punctul 13), Curtea a statuat că rezultă atât din cuprinsul, cât și din finalitatea dispozițiilor articolului 88 CE că trebuie considerate ajutoare existente în sensul alineatului (1) al acestui articol ajutoarele care existau înainte de data intrării în vigoare a Tratatului CE și cele care au putut fi puse în aplicare în mod legal în condițiile prevăzute la articolul 88 alineatul (3) CE, inclusiv cele care rezultă din interpretarea acestui articol de către Curte în Hotărârea din 11 decembrie 1973, Lorenz (120/73, Rec., p. 1471, punctele 4-6), în timp ce măsurile care urmăresc să instituie sau să modifice ajutoare trebuie considerate ajutoare noi, supuse obligației de notificare prevăzute de această ultimă dispoziție, precizându‑se că modificările pot viza fie ajutoare existente, fie proiecte inițiale notificate Comisiei.

118    În ceea ce privește ajutoarele existente, articolul 1 litera (b) din Regulamentul nr. 659/1999 a reluat și a consacrat normele formulate de jurisprudență.

119    Potrivit acestei dispoziții, constituie ajutor existent:

(i)       orice ajutor care a existat înainte de intrarea în vigoare a Tratatului CE în statul membru vizat;

(ii)  ajutorul autorizat, respectiv schemele de ajutoare și ajutoarele individuale care au fost autorizate de Comisie sau de Consiliu;

(iii)  ajutorul considerat a fi fost autorizat în cazul în care Comisia nu a adoptat o decizie într‑un termen de două luni, care începe să curgă din ziua următoare primirii notificării complete a ajutorului și de care dispune Comisia pentru efectuarea unei examinări preliminare;

(iv)  ajutorul pentru care termenul de prescripție de 10 ani în materia recuperării a expirat;

(v)       ajutorul considerat ajutor existent deoarece se poate dovedi că, în momentul punerii în aplicare, nu reprezenta un ajutor și că a devenit ajutor ulterior, datorită evoluției pieței comune și fără să fi fost modificat de statul membru. Atunci când anumite măsuri devin ajutoare ca urmare a liberalizării unei activități în conformitate cu dreptul comunitar, astfel de măsuri nu sunt considerate ajutor existent după data fixată pentru liberalizare.

120    În plus, în temeiul articolului 1 litera (c) din regulamentul menționat, orice modificare a unui ajutor existent trebuie considerată ajutor nou.

121    În esență, măsurile care urmăresc instituirea de ajutoare sau modificarea ajutoarelor existente constituie ajutoare noi. În special, atunci când modificarea afectează schema inițială în esența ei, această schemă se transformă într‑o nouă schemă de ajutoare. Cu toate acestea, nu poate fi vorba despre o modificare substanțială atunci când elementul nou se poate detașa în mod clar de schema inițială (Hotărârea Government of Gibraltar, punctul 111 de mai sus, punctele 109-111).

122    În speță, nu se contestă că scutirea nu poate fi inclusă în situațiile a doua, a treia și a patra menționate la articolul 1 litera (b) din Regulamentul nr. 659/1999, care permit ca o măsură de ajutor să fie considerată ajutor existent. În plus, acestea nu au fost invocate de reclamantă.

123    În ceea ce privește prima dintre situațiile menționate la articolul 1 litera (b) din Regulamentul nr. 659/1999, trebuie să se constate mai întâi că scutirea trienală de impozit pe profit a fost instituită prin Decretul‑lege nr. 331/93 și prin Legea nr. 549/95. În 1990, atunci când Legea nr. 142/90 a introdus o reformă a instrumentelor legale de organizare puse la dispoziția comunelor pentru gestionarea serviciilor publice locale, printre care posibilitatea de înființare de societăți cu răspundere limitată cu participație publică majoritară, nu s‑a prevăzut pentru aceste societăți nicio scutire de impozit pe profit.

124    Astfel, orice societate Legea nr. 142/90 înființată între 1990 și intrarea în vigoare, la 30 august 1993, a articolului 66 din Decretul‑lege nr. 331/93 era supusă impozitului pe profit.

125    Prin urmare, după cum în mod întemeiat a susținut Comisia în considerentul (91) al deciziei atacate, pentru a extinde la societățile Legea nr. 142/90 regimul fiscal aplicabil colectivităților locale, legiuitorul italian a trebuit să adopte o nouă legislație la câteva decenii de la intrarea în vigoare a Tratatului CE.

126    În plus, chiar admițând că scutirea de impozite pentru întreprinderile municipale ar fi fost introdusă înainte de intrarea în vigoare a Tratatului CE și că ar fi rămas în vigoare până în 1995, nu este mai puțin adevărat că societățile Legea nr. 142/90 se disting substanțial de întreprinderile municipale. Or, extinderea avantajelor fiscale existente pentru întreprinderile municipale și speciale la o nouă categorie de beneficiari, precum societățile Legea nr. 142/90, constituie o modificare ce poate fi separată de schema inițială. Astfel, după cum se arată în hotărârea Consiglio di Stato nr. 4586 din 3 septembrie 2001, există diferențe legale între societățile Legea nr. 142/90 și întreprinderile municipale, datorate în special faptului că primele nu sunt supuse limitei teritoriale stricte impuse celorlalte și că domeniile de activitate ale primelor sunt mult mai extinse. Așadar, după cum s‑a subliniat deja la punctul 96 de mai sus, societățile Legea nr. 142/90 au posibilitatea de a acționa în afara teritoriului de referință atât în Italia, cât și în străinătate și de asemenea și în alte domenii decât cel al serviciului public prevăzut în statutele lor, în afara cazului în care aceasta le solicită resurse și mijloace într‑o măsură apreciabilă și este de natură să aducă atingere colectivității de referință.

127    În consecință, chiar dacă societățile Legea nr. 142/90 au fost succesoare ale întreprinderilor municipale în ceea ce privește drepturile și obligațiile acestora, legislația care determină domeniul lor de activitate material și geografic s‑a schimbat în mod substanțial.

128    Prin urmare, trebuie să se concluzioneze că scutirea trienală de impozit pe profit, introdusă prin dispozițiile coroborate ale articolului 3 alineatul 70 din Legea nr. 549/95 și ale articolului 66 alineatul 14 din Decretul‑lege nr. 331/93, nu intră sub incidența articolului 1 litera (b) punctul (i) din Regulamentul nr. 659/1999.

129    În ceea ce privește a doua teză a reclamantei, întemeiată pe articolul 1 litera (b) punctul (v) din Regulamentul nr. 659/1999, trebuie să se arate că această dispoziție nu se poate aplica decât măsurilor care nu reprezentau ajutoare în momentul punerii lor în aplicare. În această privință, este suficient să se constate că măsura în cauză a fost instituită într‑un moment în care piețele erau, în orice caz, deși foarte probabil în grade diferite, deschise concurenței. Prin urmare, trebuie să se considere că scutirea trienală de impozit pe profit nu intră sub incidența articolului 1 litera (b) punctul (v) din Regulamentul nr. 659/1999.

130    Pentru acest motiv, nu se poate concluziona în sensul existenței unei lipse de motivare. Faptul că exista o anumită concurență în sectoarele în care sunt active societățile Legea nr. 142/90 este motivul pentru care Comisia a înlăturat argumentul potrivit căruia măsura în cauză trebuia considerată ajutor existent [considerentele (82)-(85) ale deciziei atacate].

131    În fine, în ceea ce privește pretinsa contradicție dintre, pe de o parte, examinarea scutirii de taxele pentru transferuri din cauză că întreprinderile municipale și societățile Legea nr. 142/90 reprezintă, în esență, aceeași entitate economică și, pe de altă parte, examinarea scutirii trienale de impozit pe profit din cauză că aceste două tipuri de întreprinderi constituie entități distincte din punct de vedere economic și substanțial, trebuie să se arate că, în decizia atacată, Comisia, întemeindu‑se pe informațiile date de guvernul italian, a apreciat că prima scutire era justificată de natura și de economia generală a sistemului vizat. Fără a fi necesară pronunțarea asupra temeiniciei acestei aprecieri, trebuie să se arate că faptul că Comisia ar fi săvârșit eventual o eroare în ceea ce privește scutirea de taxele pentru transferuri nu implică necesitatea anulării unei alte părți din decizia atacată.

132    Având în vedere cele ce precedă, trebuie să se considere că măsura în cauză nu constituie un ajutor existent. Prin urmare, al doilea motiv trebuie respins.

 Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe o încălcare a articolului 87 alineatul (3) litera (c) CE și a articolului 253 CE

 Argumentele părților

133    Reclamanta susține că, prin faptul că nu a considerat că scutirea trienală de impozit pe profit era un ajutor de stat compatibil cu piața comună în temeiul articolului 87 alineatul (3) litera (c) CE, Comisia a săvârșit o eroare.

134    Reclamanta susține că scutirea trienală de impozit pe profit a permis restructurarea întreprinderilor vizate și trecerea de la o economie de piață de tip monopol la o economie concurențială. Prin urmare, Comisia ar fi trebuit să aplice același raționament ca și cel aplicat în Decizia din 10 noiembrie 1999 privind dispoziții tranzitorii pentru desființarea scutirii de impozitul pe societăți pentru întreprinderile municipale de transport (JO C 379, p. 11) și în Decizia 2000/410/CE din 22 decembrie 1999 privind schema de ajutor pe care Franța intenționează să o pună în aplicare în favoarea sectorului portuar francez (JO 2000, L 155, p. 52). Astfel, în aceste două decizii, aplicarea articolului 87 alineatul (3) litera (c) CE la unele măsuri de stat ar fi urmărit numai să asigure tranziția de la un regim de monopol către un regim liberalizat, prin intermediul unui proces de privatizare a companiilor acționare ale societăților vizate.

135    Reclamanta susține că, fără adoptarea scutirii trienale de impozit pe profit, comunele nu și‑ar fi transformat niciodată întreprinderile municipale în societăți Legea nr. 142/90. Pe de altă parte, în temeiul acestei măsuri, ar fi fost asigurată transparența relațiilor financiare dintre autoritățile publice și societățile Legea nr. 142/90 și ar fi fost prevăzută o perioadă tranzitorie pentru a permite restructurarea întreprinderilor, fără a fi totuși afectată continuitatea serviciului public. În plus, întreprinderile în cauză ar fi cunoscut constrângeri serioase în ceea ce privește teritoriul și domeniile operaționale. Din moment ce domeniile operaționale ale societăților Legea 142/90 erau limitate, scutirea trienală de impozit pe profit ar fi fost justificată.

136    În ceea ce privește situația sa personală, reclamanta susține că, după privatizarea sa în 1998, a efectuat o reorganizare și o restructurare fundamentale ale instalațiilor sale, de ale căror avantaje a beneficiat din plin orașul Milano.

137    Intervenienta se raliază, în esență, la poziția și la argumentația reclamantei.

138    Comisia, referindu‑se la considerentul (97) și următoarele ale deciziei atacate, contestă temeinicia prezentului motiv.

 Aprecierea Tribunalului

139    Trebuie amintit mai întâi că, în domeniul articolului 87 alineatul (3) CE, Comisia dispune de o largă putere de apreciere (Hotărârea Curții din 24 februarie 1987, Deufil/Comisia, 310/85, Rec., p. 901, punctul 18). Prin urmare, controlul exercitat de instanța comunitară trebuie să se limiteze la verificarea respectării normelor de procedură și a obligației de motivare, precum și a acurateței situației de fapt, a absenței unei erori vădite de apreciere și a unui abuz de putere.

140    În speță, în ceea ce privește mai întâi motivarea, rezultă din decizia atacată că, în temeiul articolului 87 alineatul (3) litera (c) CE, Comisia a verificat dacă ajutorul putea fi considerat compatibil cu piața comună, în primul rând în raport cu liniile directoare relevante și, în al doilea rând, independent de liniile directoare menționate. În această privință, Comisia a expus rațiunile pentru care ajunsese la o concluzie negativă [considerentul (97) și următoarele ale deciziei atacate].

141    În continuare, rezultă în mod clar din dosar că nu erau îndeplinite condițiile necesare pentru ca scutirea trienală de impozit pe profit să beneficieze de derogarea prevăzută la articolul 87 alineatul (3) litera (c) CE. Scutirea trienală de impozit pe profit nu urmărea restabilirea rentabilității beneficiarilor și nu era rezervată pentru întreprinderi aflate în dificultate. Presupunând chiar că aceasta ar fi fost situația, nu a fost prezentat niciun plan de restructurare și nicio măsură menită să compenseze denaturările concurenței inerente acordării ajutoarelor în cauză. Or, potrivit jurisprudenței, pentru a fi declarate compatibile cu piața comună în temeiul articolului 87 alineatul (3) litera (c) CE, ajutoarele în favoarea întreprinderilor aflate în dificultate trebuie să fie legate de un plan de restructurare coerent, care trebuie prezentat Comisiei împreună cu toate precizările necesare (Hotărârea Curții din 22 martie 2001, Franța/Comisia, C‑17/99, Rec., p. I‑2481, punctul 45).

142    În ceea ce privește argumentul potrivit căruia măsura în cauză ar fi facilitat trecerea de la o economie de piață de tip monopol la o economie de piață concurențială, trebuie să se arate că reclamanta nu demonstrează în ce mod măsura în cauză ar fi determinat o intensificare a concurenței. Astfel, după cum s‑a arătat deja, piețele vizate se caracterizau deja printr‑un anumit grad de concurență și, prin urmare, măsura în cauză putea denatura concurența.

143    În ceea ce privește pretinsa contradicție cu alte decizii ale Comisiei de autorizare a unui sistem tranzitoriu, trebuie să se arate că din cele două decizii la care se referă reclamanta rezultă că acestea nu sunt comparabile. În ceea ce privește Decizia din 10 noiembrie 1999, după cum a susținut în mod întemeiat Comisia, beneficiarilor scutirii fiscale în cauză li s‑a interzis să participe la cereri de ofertă în afara teritoriului lor de referință până la deschiderea propriilor piețe naționale. În ceea ce privește Decizia 2000/410, acordarea ajutoarelor în cauză în acest caz era subordonată realizării de investiții pentru transferul și pentru înlocuirea echipamentelor existente.

144    Prin urmare, al treilea motiv trebuie respins.

 Cu privire la al patrulea motiv, întemeiat pe încălcarea principiilor nediscriminării și libertății de stabilire, precum și pe o lipsă de motivare

 Argumentele părților

145    Reclamanta contestă încălcarea principiilor nediscriminării și libertății de stabilire, invocată de Comisie în decizia atacată, și susține existența unei lipse de motivare în această privință.

146    Mai întâi, reclamanta afirmă că trebuie să se distingă principiul nediscriminării, care are un caracter general, de principiul libertății de stabilire, care are, în ceea ce îl privește, un caracter special. Potrivit reclamantei, aceste două principii nu sunt încălcate de scutirea trienală de impozit pe profit.

147    Reclamanta exclude că atât întreprinderile din alte state membre, cât și întreprinderile italiene care nu provin din transformarea unei întreprinderi municipale într‑o societate Legea nr. 142/90 îndeplinesc condițiile necesare pentru a beneficia de scutirea trienală de impozit pe profit. Prin urmare, aceasta nu ar fi fost aplicată în mod discriminatoriu, pentru favorizarea întreprinderilor italiene.

148    Faptul de a putea beneficia de scutirea trienală de impozit pe profit nu ar depinde nici de naționalitatea întreprinderii, nici de natura asociaților, deoarece, după cum afirmă Comisia în considerentul (121) al deciziei atacate, eligibilitatea unei întreprinderi pentru acordarea beneficiului scutirii trienale de impozit pe profit depinde numai de forma sa juridică (mai exact, o fostă entitate publică transformată în societate pe acțiuni) și de acționariatul său (majoritate deținută de autoritatea publică). Pentru acest motiv, reclamanta susține de asemenea că decizia atacată este contradictorie.

149    De asemenea, faptul că societăților Legea nr. 142/90 li s‑a încredințat exploatarea directă și exclusivă a serviciilor publice locale pe teritoriul comunei lor de referință ar fi exclus posibilitatea oricărei alte întreprinderi, italiene sau dintr‑un alt stat membru, de a interveni pe piața serviciilor.

150    În plus, potrivit reclamantei, întreprinderile din alte state membre care dețin o participație minoritară într‑o societate Legea nr. 142/90 puteau beneficia indirect de avantajele scutirii trienale de impozit pe profit.

151    Principiul nediscriminării ar impune de asemenea ca situații diferite să nu fie tratate în același mod. Prin urmare, întrucât societățile Legea nr. 142/90 nu se aflau în aceeași situație ca și societățile „normale” din cauza domeniului lor operațional limitat, scutirea trienală de impozit pe profit ar fi justificată.

152    Intervenienta se raliază, în esență, la poziția reclamantei.

153    Comisia consideră că prezentul motiv este neîntemeiat. În această privință, Comisia amintește că, potrivit unei jurisprudențe constante, un ajutor de stat care încalcă alte prevederi ale Tratatului CE decât articolul 87 CE nu poate fi declarat compatibil cu piața comună.

 Aprecierea Tribunalului

154    Mai întâi, trebuie amintit că primul și al treilea motiv au fost respinse în măsura în care scutirea trienală de impozit pe profit constituie un ajutor și în care nu sunt îndeplinite condițiile necesare pentru a se putea beneficia de derogarea prevăzută la articolul 87 alineatul (3) CE. În consecință, declararea incompatibilității scutirii trienale de impozit pe profit cu piața comună din cauza încălcării principiilor nediscriminării și libertății de stabilire privește o motivație subsidiară în decizia atacată. Așadar, al patrulea motiv este inoperant.

155    Prin urmare, al patrulea motiv trebuie respins.

 Cu privire la al cincilea motiv, întemeiat pe nelegalitatea ordinului de recuperare

 Argumentele părților

156    Reclamanta susține că ordinul de recuperare încalcă Tratatul CE și normele juridice referitoare la aplicarea acestuia. Potrivit reclamantei, în decizia atacată, Comisia obligă Republica Italiană, în mod necondiționat și general, să recupereze toate avantajele de care ar fi beneficiat toate societățile Legea nr. 142/90, în timp ce însăși Comisia a recunoscut posibilitatea ca anumite ajutoare, fără a le identifica totuși, să fie compatibile cu Tratatul CE. Astfel, în decizia atacată, Comisia ar fi menținut posibilitatea ca anumite cazuri particulare să intre sub incidența regulii de minimis sau să fie considerate ajutoare existente, în funcție de situația beneficiarului, ori să fie compatibile cu piața comună din rațiuni specifice cazului din speță.

157    Așadar, decizia atacată ar fi afectată de nelegalitate din două motive: pe de o parte, întrucât Comisia ordonă recuperarea de ajutoare eventual compatibile cu Tratatul CE și, pe de altă parte, pentru că obligă Republica Italiană să determine care dintre măsurile concrete constituie ajutoare. Colaborarea pe care Comisia este obligată să o acorde nu poate compensa incertitudinile care decurg din procedura de recuperare din speță.

158    Intervenienta se raliază la poziția reclamantei.

159    Comisia respinge teza reclamantei potrivit căreia aprecierea abstractă a unei scheme de ajutoare, fără examinarea detaliată a cazurilor individuale de aplicare, nu poate conduce la adoptarea unui ordin de recuperare.

 Aprecierea Tribunalului

160    Astfel cum s‑a amintit la punctul 89 de mai sus, jurisprudența este constantă în sensul că Comisia poate, în cazul unei scheme de ajutoare, să se limiteze la studierea caracteristicilor schemei.

161    De asemenea, rezultă din jurisprudență că o decizie negativă referitoare la o schemă de ajutoare nu trebuie să cuprindă o analiză a ajutoarelor acordate în cazuri individuale în temeiul schemei. Este necesar să se verifice situația individuală a fiecărei întreprinderi vizate numai la nivelul recuperării ajutoarelor (Hotărârea din 7 martie 2002, Italia/Comisia, punctul 89 de mai sus, punctul 91).

162    În continuare, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, desființarea unui ajutor ilegal prin recuperarea acestuia, precum și plata, dacă este cazul, a dobânzilor aferente reprezintă consecința logică a constatării incompatibilității acestuia cu piața comună (Hotărârea Tubemeuse, punctul 91 de mai sus, punctul 66, Hotărârea Curții din 14 ianuarie 1997, Spania/Comisia, C‑169/95, Rec., p. I‑135, punctul 47, și Hotărârea Curții din 29 iunie 2004, Comisia/Consiliul, C‑110/02, Rec., p. I‑6333, punctul 41).

163    În această privință, trebuie să se arate și că această jurisprudență se aplică atât pentru un ajutor individual, cât și pentru ajutoare plătite în cadrul unei scheme de ajutoare.

164    Cu toate acestea, analiza generală și abstractă a unei scheme de ajutoare nu exclude ca, într‑un caz individual, suma acordată pe baza acestei scheme să nu intre în sfera interdicției prevăzute la articolul 87 alineatul (1) CE, de exemplu, pentru faptul că acordarea individuală a unui ajutor intră sub incidența regulilor de minimis. Această considerație explică rezervele care figurează în considerentele (72), (85) și (126) ale deciziei atacate.

165    Cu certitudine, rolul autorităților naționale se limitează, atunci când Comisia adoptă o decizie de declarare a incompatibilității unui ajutor cu piața comună, la executarea acestei decizii, iar autoritățile nu dispun, în această privință, de nicio marjă de apreciere (Hotărârea Curții din 22 martie 1977, Steinicke & Weinlig, 78/76, Rec., p. 595, punctul 10). Aceasta nu se opune ca autoritățile naționale, executând decizia menționată, să țină cont de aceste rezerve. Prin urmare, contrar susținerilor reclamantei, Comisia dispune numai recuperarea ajutoarelor în sensul articolului 87 CE, iar nu a sumelor care, deși plătite în temeiul schemei în cauză, nu constituie ajutoare sau reprezintă ajutoare existente ori compatibile în temeiul unui regulament de exceptare pe categorii sau al regulilor de minimis ori al unei alte decizii a Comisiei.

166    În continuare, în ceea ce privește pretinsa nelegalitate a deciziei atacate din cauză că Republica Italiană ar fi obligată să determine care dintre măsurile concrete constituie ajutoare, trebuie să se arate că noțiunea de ajutor are caracter juridic și trebuie interpretată pe baza unor elemente obiective. În această privință, autoritatea competentă nu dispune de o marjă de apreciere la aplicarea articolului 87 alineatul (1) CE. În plus, instanța națională este competentă să interpreteze noțiunile de ajutor și de ajutor existent și va putea să se pronunțe cu privire la eventualele particularități ale unui anumit caz de aplicare, adresând, dacă este cazul, o întrebare preliminară Curții.

167    În plus, a admite teza reclamantei potrivit căreia aprecierea abstractă a unei scheme de ajutoare, fără examinarea detaliată a cazurilor individuale de aplicare, nu poate conduce la adoptarea unui ordin de recuperare ar însemna a exclude sistematic posibilitatea de recuperare a ajutoarelor plătite în mod necuvenit și, prin urmare, a lipsi de sens articolele 87 CE și 88 CE. Într‑un astfel de caz, Comisia, singura autoritate competentă să aprecieze compatibilitatea ajutoarelor cu piața comună, s‑ar afla în imposibilitatea de a examina numeroasele cazuri de aplicare a schemelor de ajutoare.

168    Rezultă din cele ce precedă că al cincilea motiv trebuie respins.

169    Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, acțiunea trebuie respinsă.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

170    Potrivit articolului 87 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât reclamanta a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor Comisiei.

171    În temeiul articolului 87 alineatul (4) al treilea paragraf din Regulamentul de procedură, intervenienta suportă propriile cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a opta extinsă)

declară și hotărăște:

1)      Respinge acțiunea.

2)      Obligă AEM SpA la suportarea propriilor cheltuieli de judecată, precum și a celor efectuate de Comisie.

3)      ASM Brescia SpA suportă propriile cheltuieli de judecată.

Martins Ribeiro Šváby Papasavvas

Wahl        Dittrich

Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 11 iunie 2009.

Semnături

* Limba de procedură: italiana.