Cauza T‑330/20
ACMO Sàrl
împotriva
Comitetului unic de rezoluție
Hotărârea Tribunalului (Camera a treia extinsă) din 22 noiembrie 2023
„Uniunea economică și monetară – Uniunea bancară – Mecanismul unic de rezoluție a instituțiilor de credit și a anumite firme de investiții (MUR) – Rezoluția Banco Popular Español – Decizie a SRB prin care se refuză acordarea unei compensații acționarilor și creditorilor vizați de măsurile de rezoluție – Evaluarea diferenței de tratament – Independența evaluatorului”
1. Politica economică și monetară – Politica economică – Mecanism unic de rezoluție a instituțiilor de credit și a anumite firme de investiții – Adoptarea unei scheme de rezoluție – Puterea de apreciere a Comitetului unic de rezoluție (SRB) – Întindere – Cerere de compensare a acționarilor și a creditorilor – Aprecierea elementelor de fapt de ordin științific și tehnic deosebit de complexe – Aprecieri economice complexe – Puterea largă de apreciere – Control jurisdicțional – Limite – Eroare vădită de apreciere – Sarcina probei
[Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 41 alin. (2) lit. (a)]
(a se vedea punctele 39-45 și 68)
2. Procedură jurisdicțională – Termen de prezentare a probelor – Articolul 85 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Tribunalului – Domeniu de aplicare – Probă contrară și completarea probatoriului solicitat – Excludere – Articolul 92 alineatul (7) din Regulamentul de procedură al Tribunalului – Domeniu de aplicare – Probă contrară și completarea probatoriului solicitat – Includere
[Regulamentul de procedură al Tribunalului, art. 85 alin. (2) și art. 92 alin. (7)]
(a se vedea punctul 50)
3. Procedură jurisdicțională – Măsuri de organizare a procedurii – Solicitare de prezentare a unor înscrisuri – Puterea de apreciere a instanței Uniunii – Obligațiile solicitantului
[Regulamentul de procedură al Tribunalului, art. 88 alin. (1) și art. 89 alin. (3) lit. (d)]
(a se vedea punctele 263 și 286)
4. Politica economică și monetară – Politica economică – Mecanism unic de rezoluție a instituțiilor de credit și a anumite firme de investiții – Adoptarea unei scheme de rezoluție – Mecanism de compensare a acționarilor și a creditorilor – Metodologia de evaluare a tratamentului aplicat acționarilor și creditorilor în cadrul unei proceduri obișnuite de insolvență – Independența evaluatorului – Domeniu de aplicare
(Regulamentul nr. 806/2014 al Parlamentului European și al Consiliului; Regulamentul 2016/1075 al Comisiei)
(a se vedea punctul 336)
5. Instituțiile Uniunii Europene – Exercitarea competențelor – Delegări – Condiții – Mecanism unic de rezoluție a instituțiilor de credit și a anumite firme de investiții – Mecanism de compensare a acționarilor și a creditorilor unei entități supuse unei măsuri de rezoluție – Evaluare de către un cabinet evaluator a tratamentului aplicat acționarilor și creditorilor afectați de decizia de rezoluție – Admisibilitate – Delegare de către Comitetul unic de rezoluție (SRB) a competenței sale decizionale către un cabinet evaluator – Lipsă
[Regulamentul nr. 806/2014 al Parlamentului European și al Consiliului, art. 20 alin. (16)-(18) și art. 76 alin. (1) lit. (e); Regulamentul 2018/344 al Comisiei]
(a se vedea punctele 357-360, 364 și 365)
Rezumat
În cauzele conexate T‑302/20, T‑303/20 și T‑307/20 și în cauza T‑304/20, reclamanții sunt persoane fizice și juridice care erau acționari ai Banco Popular Español, SA (denumită în continuare „Banco Popular”) înainte de adoptarea unei scheme de rezoluție în privința acesteia din urmă. În schimb, în cauza T‑330/20, este vorba despre fonduri de investiții care, înainte de adoptarea aceleiași scheme, dețineau instrumente de capital, cu excepția unuia dintre acestea, devenit succesorul unei entități care deține obligațiuni ale Banco Popular.
La 7 iunie 2017, sesiunea executivă a Comitetului unic de rezoluție (SRB) a adoptat, în temeiul Regulamentului nr. 806/2014(1), o schemă de rezoluție în privința Banco Popular(2), aprobată în aceeași zi de Comisia Europeană(3).
Înainte de adoptarea acestei scheme, SRB angajase cabinetul Deloitte Réviseurs d’Entreprises ca evaluator (denumit în continuare „cabinetul evaluator”) pentru a realiza o evaluare a Banco Popular, anterior unei eventuale rezoluții, precum și evaluarea diferenței de tratament ulterior unei potențiale rezoluții. La 6 iunie 2017, cabinetul evaluator a transmis SRB o evaluare (denumită în continuare „evaluarea 2”), al cărei obiectiv era acela de a estima valoarea activelor și a pasivelor Banco Popular și de a furniza o estimare cu privire la tratamentul de care ar fi beneficiat acționarii și creditorii în cazul în care Banco Popular ar fi făcut obiectul unei proceduri obișnuite de insolvență, precum și elementele care permit luarea unei decizii cu privire la acțiunile și titlurile de proprietate care trebuie transferate și care permit SRB să stabilească condiții comerciale pentru instrumentul de vânzare a activității. În schema de rezoluție, considerând că erau îndeplinite condițiile necesare(4), SRB a decis să supună Banco Popular unei proceduri de rezoluție. În urma unui proces de vânzare transparent și deschis realizat de autoritatea de rezoluție spaniolă, Fondul de restructurare ordonată a instituțiilor bancare (FROB), noile acțiuni ale Banco Popular au fost transferate către Banco Santander SA.
În urma adoptării schemei de rezoluție, cabinetul evaluator a transmis SRB evaluarea diferenței de tratament(5) (denumită în continuare „evaluarea 3”) prin care urmărea să stabilească dacă acționarii și creditorii afectați ar fi beneficiat de un tratament mai bun în cazul în care Banco Popular ar fi făcut obiectul unei proceduri obișnuite de insolvență decât cel al cărui obiect l‑au făcut ca urmare a rezoluției. Această evaluare a fost efectuată în cadrul unui scenariu de lichidare, în conformitate cu legislația spaniolă, la momentul adoptării schemei de rezoluție. Cabinetul evaluator a apreciat că deschiderea unei proceduri obișnuite de insolvență ar fi condus la o lichidare neplanificată. Acesta a concluzionat că nu ar fi fost așteptată nicio recuperare în cadrul unei astfel de proceduri și că nu exista, așadar, o diferență de tratament în raport cu cea care rezultă din măsura de rezoluție.
Ulterior, pentru a putea lua o decizie finală cu privire la necesitatea de a acorda sau nu o compensație prin recurgerea la Fondul unic de rezoluție(6), SRB a invitat acționarii și creditorii afectați să îi comunice interesul lor de a‑și exercita dreptul de a fi ascultați, având în vedere decizia sa preliminară în această privință(7), în care concluziona, în raport cu evaluarea 3, că nu era obligat să le plătească o compensație. Procedura referitoare la dreptul de a fi ascultat s‑a desfășurat în două faze succesive, și anume faza de înscriere, în care acționarii și creditorii afectați erau invitați să își exprime interesul de a‑și exercita dreptul de a fi ascultați, apoi faza de consultare, în cursul căreia persoanele în cauză își puteau prezenta comentariile cu privire la decizia preliminară la care era anexată versiunea neconfidențială a evaluării 3.
La finalul acestei faze de consultare, SRB a examinat comentariile relevante și a primit de la cabinetul evaluator un document de clarificare în care acesta din urmă a confirmat că strategia și diferitele scenarii de lichidare ipotetice detaliate în evaluarea 3, precum și metodologiile urmate și analizele efectuate rămâneau valabile.
La 17 martie 2020, SRB a adoptat Decizia SRB/EES/2020/52, prin care se urmărește să se determine dacă trebuie să se acorde o compensație acționarilor și creditorilor vizați de măsurile de rezoluție privind Banco Popular (denumită în continuare „decizia atacată”), în care a considerat că cabinetul evaluator era independent și că evaluarea 3 era conformă cu cadrul juridic aplicabil și era suficient de motivată și de completă. Acesta a prezentat de asemenea comentariile transmise de acționarii și creditorii afectați, precum și evaluarea lor și a concluzionat că nu exista o diferență între tratamentul la care au fost supuși în mod real acționarii și creditorii afectați și cel de care ar fi beneficiat dacă Banco Popular ar fi fost supusă unei proceduri obișnuite de insolvență la data rezoluției.
Prin hotărârile sale, în care decide respingerea celor trei acțiuni, întemeiate pe articolul 263 TFUE, Tribunalul se pronunță, pentru prima dată, cu privire la o cerere de anulare a unei decizii a SRB privind eventuala compensare a acționarilor și a creditorilor afectați în urma unei rezoluții bancare. În acest sens, Tribunalul examinează mai multe probleme inedite invocate în cele trei acțiuni, în special în ceea ce privește aprecierea situației acționarilor și a creditorilor afectați în ipoteza în care Banco Popular ar fi făcut obiectul unei proceduri obișnuite de insolvență, independența cabinetului evaluator, dreptul de a fi ascultat în cursul procedurii, dreptul la o cale de atac efectivă și dreptul de proprietate.
Aprecierea Tribunalului
În primul rând, Tribunalul respinge criticile întemeiate pe faptul că decizia atacată ar fi afectată de nelegalitate în ceea ce privește examinarea aspectului dacă foștii acționari ai Banco Popular ar fi beneficiat de un tratament mai bun în cadrul unei proceduri obișnuite de insolvență.
Primo, Tribunalul arată, pe de o parte, că din dispozițiile Regulamentului nr. 806/2014 reiese cu claritate că referirea(8) la tratamentul de care ar fi beneficiat acționarii și creditorii entității în cazul în care aceasta ar fi fost supusă unei proceduri obișnuite de insolvență face trimitere la tratamentul lor ipotetic în cazul lichidării entității. Pe de altă parte, metoda de evaluare a tratamentului menționat definită în Regulamentul delegat 2018/344(9) corespunde valorificării activelor instituției și, prin urmare, unei lichidări, astfel cum este definită la articolul 3 alineatul (1) punctul 42 din Regulamentul nr. 806/2014.
Secundo, pentru a demonstra diferența de tratament, comparația privește tratamentul real la care au fost supuși acționarii și creditorii afectați ca urmare a rezoluției și evaluarea situației lor în ipoteza în care măsura de rezoluție nu ar fi fost adoptată, și anume în ipoteza în care entitatea ar fi fost lichidată.
Tertio, Tribunalul constată că, în cadrul aprecierii diferenței de tratament în urma unei rezoluții decise de FROB, dreptul spaniol prevede că scenariul contrafactual este un scenariu de lichidare a entității care ia în considerare dispozițiile legislației spaniole referitoare la lichidare. Acesta a concluzionat că stabilirea diferenței de tratament trebuie să se bazeze pe un scenariu de lichidare, ceea ce exclude posibilitatea unui scenariu care se bazează pe continuitatea activității entității și pe un concordat cu creditorii.
Quarto, Tribunalul precizează că scenariul contrafactual de lichidare avut în vedere în evaluarea 3 trebuia definit în raport cu situația Banco Popular la data rezoluției. La această dată, Banco Popular nu era în măsură să își continue activitățile din cauza situației sale de lichiditate, a situației de dificultate în care se afla sau era susceptibilă de a se afla și a posibilei retrageri a autorizației sale bancare și, pentru acest motiv, nu puteau fi avute în vedere nici un concordat, nici un scenariu de insolvență care să ia în calcul ipoteza unei întreprinderi care își continuă activitatea.
De asemenea, Tribunalul respinge argumentul potrivit căruia cabinetul evaluator ar fi trebuit să efectueze o evaluare a Banco Popular având în vedere vânzarea instituției în totalitate sau pe unitate de producție, întrucât implică o continuare a activităților întreprinderii. Prin urmare, cabinetul evaluator nu a săvârșit o eroare prin utilizarea unei metodologii întemeiate pe un scenariu de lichidare și pe vânzarea activelor în mod individual sau pe portofoliu.
Quinto, decizia atacată nu este afectată de nicio eroare vădită de apreciere nici în ceea ce privește luarea în considerare a unei durate maxime a procedurii de lichidare de șapte ani, ținând seama în special de obiectivul realizării unei lichidări într‑un termen rezonabil, precum și de incertitudinile determinate de o durată de lichidare prelungită, nici în ceea ce privește evaluarea portofoliilor de credite performante și neperformante, filialele imobiliare ale Banco Popular și riscurile juridice.
În al doilea rând, Tribunalul respinge motivul întemeiat pe lipsa de independență a cabinetului evaluator.
Primo, acesta arată că împrejurările speței, pe de o parte, nu demonstrează că, prin realizarea evaluării 3, cabinetul evaluator a fost influențat de faptul că a realizat evaluarea 2 și, pe de altă parte, contrazic argumentul potrivit căruia acesta putea părea în mod rezonabil lipsit de obiectivitate sau de imparțialitate.
Astfel, în cadrul evaluării 3, analiza diferenței de tratament se bazează pe tratamentul real la care au fost supuși acționarii și creditorii afectați în urma rezoluției. Evaluarea activului și a pasivului Banco Popular care figurează în prima parte a evaluării 2 nu a fost luată în considerare în evaluarea 3 și, prin urmare, nu putea influența cabinetul evaluator atunci când a efectuat‑o pe aceasta din urmă.
În plus, evaluarea 2 conținea numeroase rezerve cu privire la fiabilitatea simulării scenariului de lichidare. Prin urmare, Tribunalul respinge critica întemeiată pe faptul că, în scopul protejării reputației sale profesionale, cabinetul evaluator s‑ar fi considerat legat de concluziile care figurează în evaluarea 2 atunci când a realizat evaluarea 3.
În plus, Tribunalul respinge argumentul potrivit căruia cabinetul evaluator ar fi fost stimulat să evite orice rectificare sau modificare a concluziilor cuprinse în evaluarea 2, pentru motivul că este contrazis de împrejurările în care au fost efectuate evaluările 2 și 3. Astfel, evaluarea 3 se întemeia pe informații mai detaliate decât cele de care dispunea cabinetul evaluator în stadiul evaluării 2. Pe de altă parte, SRB, încă de la primirea evaluării 2, a fost informat cu privire la faptul că cabinetul evaluator trebuia să se bazeze pe date noi în evaluarea 3 și, prin urmare, să modifice evaluarea efectuată în simularea scenariului de lichidare. În cadrul evaluării 3, cabinetul evaluator nu s‑a limitat să confirme rezultatul simulării care figura în evaluarea 2. În plus, simplul fapt că cabinetul evaluator a ajuns la aceeași concluzie nu poate fi suficient pentru a se demonstra că acesta s‑a considerat ținut de evaluarea sa realizată în evaluarea 2 atunci când a efectuat evaluarea 3.
În sfârșit, Tribunalul respinge critica întemeiată pe faptul că SRB ar fi trebuit să recurgă la un evaluator diferit pentru a efectua o evaluare potrivit unei metode diferite, întrucât evaluarea tratamentului acționarilor și al creditorilor afectați trebuia efectuată în funcție de un scenariu de lichidare. De asemenea, nicio dispoziție a Regulamentului nr. 806/2014 sau a Regulamentului delegat 2016/1075 nu se opune în mod explicit ca evaluările 2 și 3 să fie efectuate de același evaluator.
Secundo, Tribunalul respinge criticile întemeiate pe lipsa de independență a cabinetului evaluator ca urmare a pretinselor sale legături cu Banco Popular și cu Banco Santander.
În acest sens, el observă că, la data desemnării cabinetului evaluator ca evaluator independent, pe de o parte, identitatea cumpărătorului nu era cunoscută, astfel încât nu era posibil să se ia în considerare legăturile dintre cabinetul evaluator și Banco Santander și, pe de altă parte, cabinetul evaluator nu mai furniza servicii de audit către Banco Santander.
Tribunalul subliniază că, pe tot parcursul procedurii referitoare la rezoluția Banco Popular, SRB s‑a asigurat, astfel cum era obligat să procedeze, că cerințele de independență și în special cele referitoare la inexistența unui conflict de interese prevăzute de Regulamentul delegat 2016/1075(10) erau respectate de cabinetul evaluator.
Astfel, fără a săvârși o eroare, SRB a considerat că serviciile furnizate de cabinetul evaluator atât către Banco Popular, cât și către Banco Santander nu erau de natură să influențeze aprecierea acestuia în realizarea evaluării 3 și nu erau, așadar, de natură să demonstreze existența unor interese comune substanțiale sau a unor conflicte de interese substanțiale, reale sau potențiale.
De asemenea, niciun argument nu repune în discuție aprecierile SRB referitoare la lipsa unei legături între, pe de o parte, serviciile de audit și serviciile referitoare la integrarea Banco Popular furnizate către Banco Santander de cabinetul evaluator și, pe de altă parte, elementele relevante pentru evaluarea 3, care nu privea decât evaluarea Banco Popular, iar nu pe cea a Banco Santander.
În plus, reclamanții nu explică modul în care aceste servicii prestate de cabinetul evaluator ar fi fost de natură să influențeze sau ar fi putut fi percepute în mod rezonabil că influențează aprecierea sa în realizarea evaluării 3.
Pe de altă parte, Tribunalul consideră că constatarea că SRB ar fi trebuit să țină seama de o aparență de lipsă de obiectivitate sau de imparțialitate a cabinetului evaluator ca urmare a legăturilor sale cu Banco Santander presupune să se demonstreze că, atunci când primul a apreciat, în cadrul evaluării 3, că acționarii și creditorii afectați nu ar fi beneficiat de un tratament mai bun în cadrul unei proceduri obișnuite de insolvență, ar fi intenționat să o favorizeze pe cea de a doua. În plus, chiar presupunând că, în cadrul evaluării 3, cabinetul evaluator ar fi concluzionat că acționarii și creditorii afectați ar fi beneficiat de un tratament mai bun în ipoteza unei lichidări a Banco Popular, compensația care ar putea rezulta ar fi plătită de Fondul unic de rezoluție, iar nu de Banco Santander.
În plus, Tribunalul consideră că rezultatul evaluării 3 nu influențează legalitatea și legitimitatea deciziei de a supune Banco Popular unei proceduri de rezoluție și nici rezultatul acestei rezoluții, și anume vânzarea sa către Banco Santander, și că nu poate avea drept consecință conferirea unui drept la compensație acționarilor și creditorilor afectați din partea Banco Santander.
Tribunalul concluzionează că, întrucât evaluarea 3, indiferent de rezultatul său, nu putea afecta situația Banco Santander, cabinetul evaluator nu era în măsură să o favorizeze. Prin urmare, legăturile lor nu pot da naștere unei îndoieli legitime cu privire la existența unei eventuale prejudecăți și nici nu pot conduce la o lipsă de obiectivitate sau de imparțialitate a cabinetului evaluator. Aceste legături nu constituiau o împrejurare de natură să repună în discuție independența sa pentru a realiza evaluarea 3 și desemnarea sa de către SRB ca evaluator independent.
În al treilea rând, Tribunalul respinge motivul întemeiat pe o pretinsă încălcare a dreptului de a fi ascultat al acționarilor și al creditorilor, în special întrucât SRB le‑ar fi impus să își formuleze comentariile într‑un formular.
În acest sens, primo, Tribunalul amintește că respectarea dreptului de a fi ascultat trebuie asigurată chiar și în lipsa unei reglementări care să prevadă în mod expres exercitarea acestui drept și că nici Regulamentul nr. 806/2014, nici Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”) nu prevăd o procedură specifică pentru punerea în aplicare a dreptului de a fi ascultat. Astfel, alegerea SRB de a utiliza un formular pentru a primi comentariile acționarilor și ale creditorilor afectați ținea de marja sa de apreciere în organizarea acestei proceduri pentru a permite acționarilor și creditorilor afectați să își exercite dreptul de a fi ascultați, cu condiția ca aceștia să îl poată exercita în mod efectiv și util.
Secundo, în speță, Tribunalul observă că SRB a examinat toate comentariile primite și a explicat, în decizia atacată, motivul pentru care unele dintre aceste comentarii nu erau relevante pentru adoptarea deciziei atacate și respinge argumentul întemeiat pe încălcarea dreptului de a fi ascultat pentru motivul că SRB a înlăturat comentarii nerelevante.
Tertio, acesta constată că, în formular, întrebările erau redactate în mod neutru sub forma unei prezentări succinte a subiectului în cauză și a unei trimiteri la părțile din decizia preliminară sau din evaluarea 3 vizate, urmată de o invitație adresată acționarilor și creditorilor afectați de a‑și prezenta comentariile sau opiniile cu privire la acest subiect.
Quarto, Tribunalul respinge argumentul reclamanților referitor la limitarea lungimii răspunsurilor la formular, pentru motivul că este pur teoretic și nu poate stabili corespunzător cerințelor legale că, în lipsa unei astfel de limite, procedura ar fi putut conduce la un rezultat diferit.
Astfel, pe de o parte, comentariile prezentate în cursul procedurii referitoare la dreptul de a fi ascultat ca răspuns la formular au făcut obiectul unei analize detaliate în decizia atacată și au determinat cabinetul evaluator să adopte documentul de clarificare. Astfel, chiar dacă lungimea comentariilor era limitată, SRB și cabinetul evaluator au răspuns în mod detaliat la acesta.
Pe de altă parte, reclamanții nu arată care ar fi comentariile, altele decât cele care fuseseră formulate și la care au răspuns SRB și cabinetul evaluator, pe care ar fi fost împiedicați să le invoce din cauza dimensiunii formularului. Aceștia nu precizează nici care ar fi documentele pe care ar fi dorit să le poată atașa la formular.
În al patrulea rând, Tribunalul respinge ca inoperant motivul întemeiat pe faptul că evaluarea 3 se bazează pe o viziune eronată în ceea ce privește starea financiară a Banco Popular la momentul rezoluției sale.
Astfel, acesta amintește că aprecierea diferenței de tratament trebuia efectuată la momentul adoptării schemei de rezoluție. Or, raportul de expertiză al Băncii Spaniei din 8 aprilie 2019, pe care se întemeiază reclamanții și a cărui prezentare se solicita prin intermediul unei măsuri de cercetare judecătorească, privește evenimente anterioare rezoluției Banco Popular, care nu erau relevante pentru realizarea evaluării 3.
În al cincilea rând, Tribunalul respinge motivul întemeiat pe faptul că SRB a delegat în mod nejustificat cabinetului evaluator competențele de decizie pe care i le conferă Regulamentul nr. 806/2014.
Primo, după ce a constatat că reclamanții nu invocă o excepție de nelegalitate a Regulamentului nr. 806/2014, nici critici întemeiate pe exercitarea unei puteri discreționare de către SRB sau pe o lipsă de claritate în ceea ce privește delimitarea competențelor acestuia din urmă în regulamentul menționat, nici critici întemeiate pe încălcarea regulamentului menționat de către SRB, întrucât ar fi acționat în afara competențelor pe care acesta i le conferă, Tribunalul statuează că argumentele prin care se urmărește să se reproșeze SRB că a conferit o competență decizională cabinetului evaluator nu pot dovedi o încălcare a principiilor referitoare la delegarea de competențe.
Secundo, Tribunalul amintește că decizia de a nu acorda o compensație acționarilor și creditorilor afectați a fost adoptată efectiv de SRB, iar nu de cabinetul evaluator.
În plus, în temeiul Regulamentului nr. 806/2014, aspectele economice și tehnice ale evaluării tratamentului de care ar fi beneficiat acționarii și creditorii afectați în cazul în care Banco Popular ar fi făcut obiectul unei proceduri obișnuite de insolvență trebuiau apreciate de un evaluator independent, iar nu de SRB însuși. Astfel, faptul că SRB a încredințat cabinetului evaluator realizarea evaluării 3 nu poate fi interpretat ca o delegare a competenței sale de a adopta decizia.
Tertio, pe de o parte, având în vedere dispozițiile Regulamentului nr. 806/2014, faptul că SRB a aprobat concluziile evaluării 3 nu poate fi interpretat ca o lipsă a controlului exercitat de acesta asupra respectării cerințelor pe care evaluatorul independent trebuie să le respecte atunci când efectuează evaluarea sa. Pe de altă parte, din însuși cuprinsul deciziei atacate reiese că SRB nu s‑a limitat să rezume evaluarea 3 și documentul de clarificare, ci a examinat validitatea acestora în raport cu comentariile acționarilor și ale creditorilor afectați.
În al șaselea rând, Tribunalul respinge motivul întemeiat pe încălcarea dreptului la o cale de atac efectivă.
În ceea ce privește nedivulgarea anumitor informații în versiunea neconfidențială a evaluării 3, anexată la decizia preliminară, Tribunalul arată că aprecierea SRB potrivit căreia datele cenzurate referitoare la provizioanele pentru riscuri juridice care figurează în evaluarea 3 erau acoperite de secretul profesional și erau confidențiale nu este contestată și nu se contestă nici că SRB are obligația de a proteja datele confidențiale(11). În plus, reclamanții nu arată că aceste date cenzurate ar fi necesare pentru înțelegerea deciziei atacate sau pentru exercitarea dreptului lor la o cale de atac jurisdicțională efectivă.
În al șaptelea rând, Tribunalul respinge motivul întemeiat pe încălcarea dreptului de proprietate.
Tribunalul amintește că Regulamentul nr. 806/2014 instituie un mecanism care urmărește să garanteze acționarilor sau creditorilor entității supuse unei rezoluții o despăgubire justă în conformitate cu cerințele articolului 17 alineatul (1) din cartă.
În speță, în lipsa demonstrării săvârșirii de către SRB a unei erori vădite de apreciere atunci când a concluzionat, în temeiul evaluării 3, că acționarii și creditorii afectați ai Banco Popular nu ar fi fost tratați mai bine în cadrul unei proceduri obișnuite de insolvență decât în cadrul rezoluției, reclamanții nu au dovedit o încălcare a dreptului lor de proprietate care rezultă din decizia atacată.
În plus, nu se poate susține în mod valabil că SRB a încălcat articolul 17 din cartă, întrucât valoarea compensației în temeiul principiului potrivit căruia niciun creditor nu este dezavantajat a fost calculată pe baza celui mai pesimist scenariu posibil pentru acționari, și anume a unei proceduri de lichidare a Banco Popular. Astfel, aplicarea unui scenariu contrafactual de lichidare este conformă cu dispozițiile aplicabile.