Cauza C‑247/17
Denis Raugevicius
(cerere de decizie preliminară formulată de Korkein oikeus)
„Trimitere preliminară – Cetățenia Uniunii Europene – Articolele 18 și 21 TFUE – Cerere adresată unui stat membru de o țară terță prin care se solicită extrădarea unui cetățean al Uniunii, resortisant al altui stat membru, care și‑a exercitat dreptul la liberă circulație în primul stat membru – Cerere formulată în vederea executării unei pedepse privative de libertate, iar nu în vederea urmăririi penale – Interdicția extrădării aplicată numai resortisanților naționali – Restricție privind libera circulație – Justificare întemeiată pe prevenirea impunității – Proporționalitate”
Sumar – Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 13 noiembrie 2018
1. Cetățenia Uniunii – Dispozițiile tratatului – Domeniu de aplicare personal – Resortisant al unui stat membru care are și cetățenia unui stat terț – Includere
(art. 20 TFUE și 21 TFUE)
2. Cetățenia Uniunii – Dreptul de liberă circulație și de liberă ședere pe teritoriul statelor membre – Cerere adresată unui stat membru de către un stat terț prin care se solicită extrădarea unui cetățean al Uniunii, resortisant al altui stat membru, care și‑a exercitat dreptul la liberă circulație în primul stat membru – Cerere de extrădare în scopul executării unei pedepse privative de libertate – Stat membru solicitat care interzice extrădarea propriilor resortisanți în scopul executării unei pedepse și permite executarea unei astfel de pedepse pronunțate în străinătate pe teritoriul său – Obligația acestui stat membru de a asigura cetățenilor Uniunii care au reședința permanentă pe teritoriul său un tratament identic cu cel rezervat propriilor resortisanți
(art. 18 TFUE și 21 TFUE)
3. Cetățenia Uniunii – Dreptul de liberă circulație și de liberă ședere pe teritoriul statelor membre – Cerere adresată unui stat membru de către un stat terț prin care se solicită extrădarea unui cetățean al Uniunii, resortisant al altui stat membru, care și‑a exercitat dreptul la liberă circulație în primul stat membru – Obligația de verificare a garanțiilor prevăzute la articolul 19 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene
(Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 19)
1. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctul 29)
2. Articolele 18 și 21 TFUE trebuie interpretate în sensul că, în prezența unei cereri de extrădare, formulată de o țară terță, a unui cetățean al Uniunii Europene care și‑a exercitat dreptul de liberă circulație, nu în scopul urmăririi penale, ci al executării unei pedepse privative de libertate, statul membru solicitat, a cărui legislație națională interzice extrădarea propriilor resortisanți în afara Uniunii în vederea executării unei pedepse și prevede posibilitatea ca o astfel de pedeapsă pronunțată în străinătate să fie executată pe teritoriul său, este obligat să asigure acestui cetățean al Uniunii, din moment ce el are reședința permanentă pe teritoriul său, un tratament identic cu cel rezervat propriilor resortisanți în materie de extrădare.
Întrucât, după cum s‑a amintit la punctul 33 din prezenta hotărâre, extrădarea este de natură să evite riscul de impunitate a resortisanților statelor membre altele decât statul membru solicitat și întrucât reglementarea națională în discuție în litigiul principal permite extrădarea resortisanților altor state membre decât Republica Finlanda, trebuie să se examineze caracterul proporțional al acestei reglementări, verificând dacă există măsuri care permit să se atingă la fel de eficient acest obiectiv, dar care să afecteze mai puțin libertatea de circulație a acestor din urmă resortisanți (Hotărârea din 6 septembrie 2016, Petruhhin, C‑182/15, EU:C:2016:630, punctul 41), ținând seama de toate împrejurările cauzei, în fapt și în drept.
În această privință, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, statutul de cetățean al Uniunii are vocația de a fi statutul fundamental al resortisanților statelor membre (a se vedea printre altele Hotărârea din 20 septembrie 2001, Grzelczyk, C‑184/99, EU:C:2001:458, punctul 31, Hotărârea din 8 martie 2011, Ruiz Zambrano, C‑34/09, EU:C:2011:124, punctul 41, precum și Hotărârea din 5 iunie 2018, Coman și alții, C‑673/16, EU:C:2018:385, punctul 30). Prin urmare, orice cetățean al Uniunii se poate prevala de interdicția de discriminare pe motiv de cetățenie sau naționalitate prevăzută la articolul 18 TFUE în toate situațiile care se încadrează în domeniul de aplicare ratione materiae al dreptului Uniunii, aceste situații cuprinzând, precum în litigiul principal, exercitarea libertății fundamentale de circulație și de ședere pe teritoriul statelor membre, conferită de articolul 21 TFUE (a se vedea Hotărârea din 4 octombrie 2012, Comisia/Austria, C‑75/11, EU:C:2012:605, punctul 39, și Hotărârea din 11 noiembrie 2014, Dano, C‑333/13, EU:C:2014:2358, punctul 59). În plus, deși, în lipsa unor norme ale dreptului Uniunii care să reglementeze extrădarea resortisanților statelor membre către Rusia, statele membre rămân competente să adopte astfel de norme, aceleași state membre sunt obligate să își exercite această competență cu respectarea dreptului Uniunii, în special a interdicției de discriminare prevăzute la articolul 18 TFUE, precum și a libertății de circulație și de ședere pe teritoriul statelor membre garantate la articolul 21 alineatul (1) TFUE.
Or, în ceea ce privește obiectivul constând în evitarea riscului de impunitate, resortisanții finlandezi, pe de o parte, și resortisanții altor state membre care au reședința permanentă în Finlanda și demonstrează astfel un grad cert de integrare în societatea acestui stat, pe de altă parte, se află într‑o situație comparabilă (a se vedea prin analogie Hotărârea din 6 octombrie 2009, Wolzenburg, C‑123/08, EU:C:2009:616, punctul 67). Prin urmare, articolele 18 și 21 TFUE impun ca resortisanții altor state membre care au reședința permanentă în Finlanda și care fac obiectul unei cereri de extrădare formulate de o țară terță, în scopul executării unei pedepse privative de libertate, să beneficieze de norma care interzice extrădarea aplicată resortisanților finlandezi și să poată, în aceleași condiții ca aceștia din urmă, să își execute pedeapsa pe teritoriul finlandez.
(a se vedea punctele 40, 43-47 și 50 și dispozitivul)
3. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctul 49)