HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE
A UNIUNII EUROPENE
(Camera a treia)
25 ianuarie 2016
Cauza F‑47/15
Marie‑Pierre Darchy
împotriva
Comisiei Europene
„Funcție publică – Funcționari – Alocații familiale – Alocație pentru creșterea copilului aflat în întreținere – Copiii soției reclamantei – Plată cu efect retroactiv”
Obiectul: Acțiune formulată în temeiul articolului 270 TFUE, aplicabil Tratatului CEEA potrivit articolului 106a din acesta, prin care doamna Darchy solicită anularea deciziei din 9 decembrie 2014 prin care Comisia Europeană i‑a acordat beneficiul alocației pentru creșterea copilului aflat în întreținere, pentru cei doi copii ai soției sale, începând din 1 martie 2014 în loc de prima zi a lunii căsătoriei sale, și anume 1 septembrie 2011
Decizia: Respinge acțiunea. Doamna Darchy suportă propriile cheltuieli de judecată și este obligată la suportarea cheltuielilor de judecată efectuate de Comisia Europeană.
Sumarul hotărârii
1. Acțiune introdusă de funcționari – Reclamație administrativă prealabilă – Termene – Caracter de ordine publică – Cerere de reexaminare a unei decizii a administrației devenite definitivă în vederea beneficierii de plata retroactivă a unor alocații refuzate anterior – Hotărâre pronunțată în urma reexaminării în cadrul unei proceduri care nu îl vizează în mod direct pe reclamant – Lipsa unui fapt nou de natură să determine repunerea în termen
(Statutul funcționarilor, art. 90 și 91)
2. Funcționari – Obligația de solicitudine care incumbă administrației – Principiul bunei administrări – Conținut – Obligația administrației de a se îndepărta de termenele de introducere a reclamației și de introducere a acțiunii atunci când reconsideră o decizie devenită definitivă – Inexistență
(Statutul funcționarilor, art. 24)
3. Acțiune introdusă de funcționari – Acțiune în despăgubire – Motive – Nelegalitatea unei decizii a autorității împuternicite să facă numiri neatacată în termen – Inadmisibilitate
(Statutul funcționarilor, art. 90 și 91)
1. Termenele de introducere a reclamației și a acțiunii, care sunt de ordine publică și nu sunt la dispoziția părților și nici a instanței, urmăresc apărarea, în cadrul instituțiilor Uniunii, a securității juridice, indispensabilă pentru buna lor funcționare, evitându‑se repunerea nesfârșită în discuție a actelor Uniunii care determină efecte juridice.
A admite că, drept răspuns la o cerere de reexaminare introdusă ulterior de funcționarul vizat, acesta poate beneficia de plata retroactivă de alocații anterior refuzate ar fi de natură să genereze o puternică insecuritate juridică, cu un risc de acumulare de datorii ale instituțiilor față de funcționari, fără ca instituțiile să fie în măsură să limiteze acest risc.
În plus, o hotărâre nu poate fi considerată un fapt nou și substanțial, de natură să justifice repunerea în termenele de introducere a reclamației și a acțiunii împotriva deciziei administrative devenite definitivă, în măsura în care funcționarul vizat nu ar fi parte în această hotărâre și nici direct vizat de actul anulat prin această hotărâre.
(a se vedea punctele 27 și 29)
Trimitere la:
Curte: Hotărârea din 21 februarie 1974, Kortner și alții/Consiliul și alții, 15/73-33/73, 52/73, 53/73, 57/73-109/73, 116/73, 117/73, 123/73, 132/73 și 135/73-137/73, EU:C:1974:16, punctele 36 și 39
Tribunalul de Primă Instanță: Hotărârea din 5 martie 2008, Combescot/Comisia, T‑414/06 P, EU:T:2008:58, punctul 43 și jurisprudența citată
Tribunalul Funcției Publice: Hotărârea din 13 aprilie 2011, Sukup/Comisia, F‑73/09, EU:F:2011:40, punctul 62, și Ordonanța din 13 februarie 2014, Probst/Comisia, F‑75/13, EU:F:2014:20, punctul 23
2. În ceea ce privește pretinsa încălcare a obligației de solicitudine, pe de o parte, și, respectiv, a principiilor bunei administrări, precum și securității juridice, pe de altă parte, este suficient să se observe că obligația de solicitudine, nu mai mult decât principiul bunei administrări, nu poate obliga administrația să se îndepărteze de termenele de introducere a reclamației și a acțiunii, care, fiind de ordine publică, nu se află la dispoziția sa, reconsiderând pentru trecut o decizie devenită definitivă. În ceea ce privește principiul securității juridice, el servește tocmai drept temei al considerației care precedă.
(a se vedea punctul 39)
3. Posibilitatea de a formula o cerere în sensul articolului 90 alineatul (1) din statut nu poate permite funcționarului să evite aplicarea termenelor prevăzute la articolele 90 și 91 din statut pentru introducerea reclamației și a acțiunii, prin repunerea în discuție în mod indirect, prin intermediul unei astfel de cereri ulterioare, a unei decizii care nu ar fi fost contestată în termen. În această privință, din moment ce funcționarul a omis să atace o decizie administrativă devenită definitivă, el nu poate în mod valabil, prin intermediul unei cereri de despăgubire introduse ulterior și al cărei obiect ar fi în mod clar obținerea unui rezultat pecuniar identic cu cel care ar fi rezultat dintr‑o acțiune în anulare, exercitată în timp util, împotriva deciziei menționate, să își procure un nou termen de introducere a acțiunii.
(a se vedea punctul 43)
Trimitere la:
Tribunalul Funcției Publice: Ordonanța din 28 septembrie 2011, Hecq/Comisia, F‑12/11, EU:F:2011:165, punctul 50 și jurisprudența citată, și Ordonanța din 20 martie 2014, Michel/Comisia, F‑44/13, EU:F:2014:40, punctul 46 și jurisprudența citată