CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL
HENRIK SAUGMANDSGAARD ØE
prezentate la 18 februarie 2016(1)
Cauza C‑19/15
Verband Sozialer Wettbewerb eV
împotriva
Innova Vital GmbH
[cerere de decizie preliminară formulată de Landgericht München I (Tribunalul Regional München I, Germania)]
„Trimitere preliminară – Protecția consumatorilor – Regulamentul (CE) nr. 1924/2006 – Articolul 1 alineatul (2) – Domeniu de aplicare – Mențiuni nutriționale și de sănătate înscrise pe produse alimentare care urmează să fie livrate ca atare consumatorului final – Mențiuni cuprinse în comunicări comerciale adresate exclusiv profesioniștilor”
I – Introducere
1. Cererea de decizie preliminară formulată de Landgericht München I (Tribunalul Regional München I, Germania) privește interpretarea articolului 1 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1924/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 decembrie 2006 privind mențiunile nutriționale și de sănătate înscrise pe produsele alimentare(2).
2. Această cerere se înscrie în cadrul unui litigiu dintre o asociație care apără interesele comerciale ale membrilor săi și o societate care vinde un supliment alimentar, cu privire la afirmații cuprinse într‑o scrisoare publicitară pe care aceasta din urmă a expediat‑o numai unor medici. Curtea este invitată, în mod inedit, să stabilească dacă cerințele prevăzute de regulamentul menționat sunt aplicabile în cazul în care mențiunile nutriționale și de sănătate înscrise pe un produs alimentar care urmează a fi livrat ca atare consumatorilor figurează în comunicări comerciale care nu sunt adresate în mod direct acestora din urmă, ci exclusiv unor profesioniști.
II – Cadrul juridic
3. Potrivit considerentelor (1), (4), (9), (16), (23) și (29) ale Regulamentului nr. 1924/2006:
„(1) Un număr sporit de produse alimentare din Comunitate etichetate și care fac obiectul publicității poartă mențiuni nutriționale și de sănătate. Pentru a asigura un nivel ridicat de protecție consumatorilor și pentru a le facilita alegerea, produsele introduse pe piață, inclusiv produsele importate, ar trebui să prezinte siguranță și să fie etichetate corespunzător. […]
[…]
(4) Prezentul regulament ar trebui să se aplice tuturor mențiunilor nutriționale și de sănătate făcute în comunicările comerciale, inclusiv, inter alia, în publicitatea generică la produse alimentare și campaniile de promovare, cum sunt cele finanțate integral sau parțial de autoritățile publice. Acesta nu ar trebui să se aplice mențiunilor formulate în comunicările cu caracter necomercial, cum ar fi orientările sau sfaturile alimentare emise de autoritățile și organismele publice competente în materie de sănătate, sau comunicărilor și informărilor cu caracter necomercial din presă și publicații științifice. […]
[…]
(9) O varietate mare de nutrienți și de alte substanțe […] cu efect nutrițional sau fiziologic poate să fie prezentă într‑un produs alimentar și să facă obiectul unei mențiuni. Prin urmare, ar trebui să se stabilească principiile general aplicabile tuturor mențiunilor făcute pe produsele alimentare, pentru a se asigura un nivel ridicat de protecție a consumatorului, pentru a‑i oferi consumatorului informațiile necesare pentru a face alegeri în cunoștință de cauză, și pentru a crea, de asemenea, condiții egale de concurență pentru industria alimentară.
[…]
(16) Este important ca mențiunile privind produsele alimentare să fie înțelese de consumator și este necesar ca toți consumatorii să fie protejați de mențiunile înșelătoare. […]
[…]
(23) Utilizarea mențiunilor de sănătate nu ar trebui să fie autorizată în Comunitate decât după o evaluare științifică la cele mai înalte standarde posibile. Pentru a asigura o evaluare științifică armonizată a acestor mențiuni, Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară ar trebui să efectueze astfel de evaluări. […]
[…]
(29) Pentru a se asigura că mențiunile de sănătate sunt veridice, clare, fiabile și utile consumatorului în alegerea unei alimentații sănătoase, formularea și prezentarea mențiunilor ar trebui luate în considerare în avizul Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară și în procedurile ulterioare.”
4. Articolul 1 alineatele (1) și (2) din acest regulament prevede:
„(1) Prezentul regulament armonizează actele cu putere de lege și actele administrative ale statelor membre referitoare la mențiunile nutriționale și de sănătate pentru a asigura funcționarea eficientă a pieței interne oferind, în același timp, un nivel ridicat de protecție a consumatorilor.
(2) Prezentul regulament se aplică mențiunilor nutriționale și de sănătate formulate în cadrul comunicărilor comerciale, fie că apar la etichetarea, [la] prezentarea sau [la] publicitatea produselor alimentare care urmează să fie livrate ca atare consumatorului final. […]”
5. Articolul 2 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 1924/2006 face trimitere, în sensul aplicării regulamentului menționat, la definițiile noțiunilor „produs alimentar” și „consumator final” prevăzute la articolul 2 și la articolul 3 punctul 18 din Regulamentul (CE) nr. 178/2002(3). Alineatul (2) punctele 1, 4 și 5 al aceluiași articol stabilește ce trebuie să se înțeleagă prin „mențiune”, prin „mențiune nutrițională” și prin „mențiune de sănătate” în sensul Regulamentului nr. 1924/2006.
6. Capitolul II, care cuprinde articolele 3-7, din Regulamentul nr. 1924/2006 stabilește principiile generale de utilizare a mențiunilor nutriționale și de sănătate.
7. Articolul 3, intitulat „Principii generale aplicabile tuturor mențiunilor”, prevede că „[m]ențiunile nutriționale și de sănătate nu pot fi folosite la etichetarea, prezentarea și publicitatea produselor alimentare introduse pe piața comunitară decât dacă sunt conforme cu dispozițiile prezentului [r]egulament”. Acesta adaugă că, „[f]ără a aduce atingere Directivelor 2000/13/CE[(4)] și 84/450/CEE[(5)], folosirea mențiunilor nutriționale și de sănătate nu trebuie [printre altele] să fie falsă, ambiguă sau înșelătoare”.
8. Articolul 5 alineatele (1) și (2), intitulat „Condiții generale”, precizează că utilizarea mențiunilor nutriționale și de sănătate este permisă numai dacă sunt îndeplinite condițiile enumerate în articolul respectiv și numai „în cazul în care se așteaptă ca efectele benefice, astfel cum au fost prezentate în mențiune, să fie înțelese de consumatorul mediu”.
9. Capitolul III din Regulamentul nr. 1924/2006, care cuprinde articolele 8 și 9, prevede condițiile de utilizare specifice mențiunilor nutriționale.
10. Capitolul IV din același regulament, în care figurează articolele 10-19, conține dispoziții speciale aplicabile mențiunilor de sănătate.
11. Potrivit articolului 10 alineatele (1) și (2), intitulat „Condiții specifice”:
„(1) Mențiunile de sănătate sunt interzise, cu excepția cazului în care acestea respectă cerințele generale din capitolul II și cerințele specifice din prezentul capitol și sunt autorizate în conformitate cu prezentul regulament și incluse în listele de mențiuni autorizate prevăzute la articolele 13 și 14.
(2) Mențiunile de sănătate nu sunt permise decât dacă […] informații[le] [cuprinse în acest alineat] sunt incluse pe etichete sau […] în prezentare și publicitate”.
12. Articolul 13 permite ca mențiunile de sănătate pe care le enumeră să fie utilizate „fără a fi supuse procedurilor [de autorizare] stabilite la articolele 15-19”, cu condiția ca acestea să figureze „în lista prevăzută la alineatul (3)” al acestui articol, să fie „bazate pe dovezi științifice general acceptate” și să fie „bine înțelese de consumatorul mediu”.
13. Articolul 14 permite utilizarea unor „mențiuni privind reducerea riscului de îmbolnăvire” și a unor „mențiuni referitoare la dezvoltarea și sănătatea copiilor” dacă „acestea au fost autorizate în conformitate cu procedura prevăzută la articolele 15, 16, 17 și 19” din acest regulament.
III – Litigiul principal, întrebarea preliminară și procedura în fața Curții
14. Verband Sozialer Wettbewerb eV (denumită în continuare „Verband Sozialer Wettbewerb”) este o asociație germană care, potrivit statutului său, are ca misiune protecția intereselor comerciale ale membrilor săi, ceea ce implică în special respectarea normelor privind concurența loială.
15. Innova Vital GmbH (denumită în continuare „Innova Vital”), societate germană al cărei administrator este un medic, comercializează o emulsie care conține vitamina D3 și care se administrează sub formă de picături, denumită „Innova Mulsin® Vitamin D3”.
16. În luna noiembrie 2013, administratorul societății Innova Vital a adresat, exclusiv unor medici desemnați nominal, o scrisoare potrivit căreia acest supliment alimentar ar contribui la prevenirea unor boli provocate de un nivel insuficient de vitamina D, care avea următorul cuprins:
„Cunoașteți situația: 87 % dintre copiii din Germania au un nivel de vitamina D în sânge mai mic de 30 ng/ml. Potrivit Societății Germane de Nutriție [Deutsche Gesellschaft für Ernährung, DGE], această valoare ar trebui să se situeze mai degrabă între 50 și 75 ng/ml.
Astfel cum au arătat deja numeroase studii, vitamina D contribuie în mod semnificativ la prevenirea mai multor boli, precum dermatita atopică, osteoporoza, diabetul zaharat și MS‑ul [scleroza multiplă]. Potrivit acestor studii, un nivel prea scăzut de vitamina D încă din copilărie este responsabil în parte de apariția ulterioară a acestor patologii.
[…]
În calitate de medic specializat în imunologie, am reflectat la această problemă și am realizat o emulsie de vitamina D3 (Innova Mulsin® D3), care poate fi administrată sub formă de picături.
[…]
Avantajele emulsiilor Mulsin®:
[…]
– Prevenirea sau eliminarea rapidă a carențelor (80 % din populație este descrisă ca având carență de vitamina D3 în timpul iernii)
[…]
Condițiile privind comanda directă, precum și material informativ gratuit pentru cabinetul dumneavoastră pot fi obținute la numărul […].”(6)
17. Această scrisoare conținea de asemenea o prezentare în imagini a produsului respectiv, informații cu privire la compoziția acestuia, prețul său de vânzare, precum și costul zilnic al unui tratament potrivit posologiei recomandate de o picătură pe zi sau în funcție de recomandarea medicului. Se preciza că „la un preț de vânzare de 26,75 euro, pacienții dumneavoastră investesc 0,11 euro pe zi pentru un aport echilibrat de vitamina D3”.
18. Verband Sozialer Wettbewerb a sesizat instanța de trimitere cu o acțiune în încetare îndreptată împotriva Innova Vital, în temeiul Legii privind concurența neloială germane (Gesetz gegen den unlauteren Wettbewerb, UWG)(7). Aceasta și‑a întemeiat acțiunea pe încălcarea Regulamentului nr. 1924/2006, vizând în special două dintre indicațiile sus‑menționate(8).
19. În susținerea cererii sale, Verband Sozialer Wettbewerb arată că dispozițiile Regulamentului nr. 1924/2006 sunt aplicabile publicității destinate atât profesioniștilor, cât și neprofesioniștilor. Cu titlu principal, aceasta arată că articolul 10 alineatul (1) din regulamentul respectiv interzice mențiunile de sănătate, cu excepția cazului în care astfel de mențiuni au fost autorizate în conformitate cu acest regulament și sunt incluse pe lista mențiunilor autorizate prevăzută la articolul 13 din acesta, caz care nu s‑ar regăsi în privința mențiunilor în discuție. Verband Sozialer Wettbewerb mai arată că suplimentul alimentar în cauză, având în vedere compoziția și eficacitatea sa, nu ar fi în conformitate cu condițiile generale prevăzute la articolul 5 alineatul (1) din regulamentul menționat. Cu titlu subsidiar, aceasta invocă o încălcare a articolului 10 alineatul (2) din același regulament, pentru motivul că mențiunile obligatorii pe care le prevede această dispoziție nu figurează în anunțul publicitar în litigiu.
20. Innova Vital susține în schimb că articolele 5 și 10 din Regulamentul nr. 1924/2006 nu sunt aplicabile afirmațiilor cuprinse în scrisoarea în cauză, din moment ce aceasta se adresa numai unor medici, iar acest regulament nu ar putea fi aplicabil publicității destinate profesioniștilor.
21. În acest context, prin decizia din 16 decembrie 2014, primită de Curte la 19 ianuarie 2015, Landgericht München I (Tribunalul Regional München I) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:
„Articolul 1 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1924/2006 trebuie interpretat în sensul că dispozițiile regulamentului menționat se aplică și mențiunilor nutriționale și de sănătate care figurează în comunicările comerciale din publicitatea pentru alimente livrate consumatorului final chiar și atunci când comunicarea comercială sau publicitatea este adresată exclusiv sectorului profesioniștilor?”
22. Innova Vital, guvernele elen și francez, precum și Comisia Europeană au depus observații scrise. Nu a avut loc o ședință de audiere a pledoariilor.
IV – Analiză
A – Considerații introductive
23. Având în vedere observațiile scrise prezentate Curții, rezultă că o serie de întrebări care se referă la domeniul de aplicare material al Regulamentului nr. 1924/2006 ar trebui examinate cu titlu prealabil, respectiv înainte de a putea răspunde la întrebarea preliminară.
24. Subliniem de la bun început că, potrivit instanței de trimitere, este cert că, în conformitate cu condițiile de aplicare prevăzute la articolul 1 alineatul (2) din acest regulament, pe de o parte, produsul menționat în scrisoarea în discuție în litigiul principal constituie un produs alimentar destinat a fi livrat ca atare consumatorului final și, pe de altă parte, comunicarea efectuată de Innova Vital avea un scop publicitar pentru aceasta din urmă.
1. Cu privire la calificarea mențiunilor în litigiu în raport cu Regulamentul nr. 1924/2006
25. Din decizia de trimitere reiese că reclamantul din litigiul principal a susținut că scrisoarea care făcea obiectul acțiunii sale conținea „mențiuni de sănătate” interzise prin Regulamentul nr. 1924/2006. Landgericht München I (Tribunalul Regional München I) nu repune în discuție această calificare, fiind totuși de observat că întrebarea preliminară se referă atât la mențiunile „nutriționale”, cât și la mențiunile „de sănătate” vizate de acest regulament.
26. Guvernul francez ridică problema corectitudinii acestei presupuneri. Potrivit acestuia, mențiunile în litigiu nu constituie nici mențiuni nutriționale, nici mențiuni de sănătate, astfel cum sunt definite la articolul 2 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1924/2006 și, prin urmare, nu intră în domeniul de aplicare al acestuia. Mențiunile respective ar face parte mai degrabă din categoria informațiilor privind produsele alimentare care le atribuie acestora proprietăți de prevenire, de tratare sau de vindecare a unei afecțiuni umane și a căror utilizare este, în principiu, interzisă prin articolul 7 din Regulamentul nr. 1169/2011/UE(9). Cu toate acestea, guvernul francez consideră că Curtea este obligată să răspundă la întrebarea adresată(10), pentru motivul că inaplicabilitatea Regulamentului nr. 1924/2006 în speță nu ar fi evidentă, întrucât ar fi condiționată de calificarea juridică a mențiunilor atacate.
27. Potrivit unei jurisprudențe constante, este exclusiv de competența instanței naționale să aprecieze și să califice situația de fapt din litigiul principal, precum și să aplice dispozițiile relevante din dreptul Uniunii în conformitate cu interpretarea acestora din urmă care este dată de Curte(11). Această regulă a fost deja pusă în aplicare de Curte în ceea ce privește în special dispoziții ale Regulamentului nr. 1924/2006(12). Precizăm însă că, precum Comisia, considerăm că prezenta întrebare preliminară este lipsită de caracter ipotetic din moment ce, având în vedere datele litigiului amintite anterior, mențiunile atacate par să se încadreze efectiv în noțiunea „mențiuni de sănătate” în sensul acestui regulament, astfel cum a fost interpretată în hotărârile Curții referitoare la această noțiune(13).
2. Cu privire la legătura dintre Regulamentul nr. 1924/2006 și Directiva 2000/13
28. Comisia consideră că este necesar să se stabilească dacă, într‑o situație precum cea care face obiectul procedurii principale, utilizarea mențiunilor în litigiu nu este deja interzisă prin articolul 2 alineatul (1) litera (b) coroborat cu alineatul (3) al aceluiași articol din Directiva 2000/13, care prevede un principiu general în temeiul căruia informațiile referitoare la un produs alimentar conținute în special în publicitate nu trebuie să îi atribuie acestuia proprietăți de prevenire a unei afecțiuni umane(14).
29. Guvernul francez susține în esență același lucru, întrucât arată că mențiunile de această natură ar intra sub incidența dispozițiilor echivalente cu cele sus‑menționate din Directiva 2000/13, care figurează la articolul 7 alineatele (3) și (4) din Regulamentul nr. 1169/2011. Dat fiind că acest regulament a abrogat Directiva 2000/13 începând de la 13 decembrie 2014(15), așadar ulterior faptelor din litigiul principal(16), el nu este totuși aplicabil ratione temporis în speță.
30. Trebuie amintit că Directiva 2000/13, care se referă în special la publicitatea produselor alimentare, are vocația de a se aplica în paralel cu Regulamentul nr. 1924/2006, iar nu în detrimentul acestuia. Astfel, potrivit considerentului (3) al regulamentului menționat, acesta are scopul de a completa principiile generale din Directiva 2000/13(17) și de a stabili dispoziții specifice privind utilizarea mențiunilor nutriționale și de sănătate referitoare la produsele alimentare care urmează să fie livrate ca atare consumatorului. Articolul 3 al doilea paragraf din Regulamentul nr. 1924/2006 prevede aplicarea Directivei 2000/13, ca regulă generală, cu excepțiile prevăzute de acest regulament. În special, articolul 14 alineatul (1) din acesta din urmă permite în mod expres derogarea de la articolul 2 alineatul (1) litera (b) din această directivă în ceea ce privește utilizarea a două tipuri precise de mențiuni de sănătate, și anume cele privind reducerea riscului de îmbolnăvire și cele referitoare la dezvoltarea și la sănătatea copiilor, sub rezerva ca astfel de mențiuni să fi fost autorizate în conformitate cu condițiile stricte stabilite prin regulamentul menționat.
31. Astfel cum observă și Comisia, împrejurarea că Directiva 2000/13 poate eventual să fie aplicabilă unui litigiu precum cel din speță nu este nicidecum incompatibilă cu examinarea prezentei cereri de decizie preliminară, din moment ce Regulamentul nr. 1924/2006 este astfel aplicabil în mod complementar în raport cu această directivă, iar nu în mod alternativ. În plus, punerea în aplicare a dispozițiilor din regulamentul respectiv în litigiul principal este în mod clar avută în vedere de instanța de trimitere, care este singura în măsură să aprecieze relevanța și utilitatea întrebării pe care o adresează pentru a soluționa litigiul cu care este sesizată(18).
B – Cu privire la aplicabilitatea Regulamentului nr. 1924/2006 în privința unor comunicări comerciale adresate exclusiv unor profesioniști
32. Întrebarea adresată în prezenta cauză se referă la eventuala aplicare a Regulamentului nr. 1924/2006 în prezența unor mențiuni nutriționale sau de sănătate cuprinse în comunicări comerciale referitoare la produse alimentare destinate consumatorilor finali în cazul în care astfel de comunicări nu sunt adresate acestora din urmă, ci exclusiv unor profesioniști, care sunt în speță profesioniști din domeniul sănătății(19). Curtea nu a mai fost sesizată niciodată cu o cerere de interpretare de această natură, ale cărei efecte practice sunt totuși notabile(20).
33. Părțile din litigiul principal susțin poziții antagoniste în ceea ce privește aplicabilitatea acestui regulament în astfel de împrejurări. Instanța de trimitere precizează că întrebarea adresată este soluționată de asemenea în mod divergent în literatura juridică de limbă germană, prezentând în mod detaliat termenii acestei dezbateri doctrinare.
34. Potrivit observațiilor prezentate Curții, numai Innova Vital susține că comunicările comerciale adresate exclusiv unor profesioniști nu sunt reglementate de dispozițiile Regulamentului nr. 1924/2006. În schimb, atât guvernele elen și francez, cât și Comisia apreciază că domeniul de aplicare al acestui regulament include o astfel de situație. Și noi susținem acest din urmă punct de vedere.
35. Diferite considerații privind o interpretare nu doar literală, ci și teleologică și contextuală, vin în susținerea răspunsului afirmativ pe care îl propunem astfel să fie dat la întrebarea preliminară.
1. Cu privire la cuprinsul dispozițiilor relevante ale Regulamentului nr. 1924/2006
36. Innova Vital invocă considerentele (1), (8)-(10), (15) și (28), precum și articolul 5 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1924/2006 pentru a susține că acest instrument nu se poate aplica publicității destinate unui public format din profesioniști, din moment ce aceste dispoziții pun accentul pe consumatori, iar profesioniștii nu sunt nicidecum menționați.
37. Este adevărat că acest regulament cuprinde numeroase referiri la consumatori, observându‑se în special că percepția mențiunilor nutriționale și de sănătate pe care o poate avea „consumatorul mediu” este reținută în regulamentul respectiv ca punct de reper de mai multe ori(21).
38. Cu toate acestea, având în vedere cuprinsul articolului 1 alineatul (2) și al tuturor celorlalte dispoziții ale Regulamentului nr. 1924/2006, nimic nu permite, în opinia noastră, să se excludă că acesta reglementează atât comunicările comerciale care sunt adresate în mod direct consumatorilor, cât și pe cele care, deși sunt adresate exclusiv profesioniștilor, urmăresc în realitate să ajungă în mod indirect la consumatorii susceptibili să achiziționeze produsul alimentar în cauză.
39. Astfel, legiuitorul nu a instituit nicio distincție în funcție de calitatea destinatarului comunicărilor care conțin mențiuni nutriționale și de sănătate vizate de regulamentul menționat. Singurele cerințe care figurează în acesta din urmă se referă la obiectul și la natura acestor comunicații. Ele trebuie, pe de o parte, să se refere la produsele alimentare care urmează să fie livrate ca atare unui consumator final(22) și, pe de altă parte, să aibă un „caracter comercial”, luând fie forma etichetării sau a prezentării unor astfel de produse, fie – precum în litigiul principal – forma publicității făcute acestora(23). Prin urmare, produsul însuși este cel care trebuie în mod necesar să fie destinat consumatorilor, iar nu comunicarea care vizează respectivul produs(24).
40. Criteriul caracterului comercial constituie, în opinia noastră, precum și potrivit guvernului elen și Comisiei, un element major pentru a răspunde la întrebarea adresată în prezenta cauză(25). În această privință, considerentul (4) al regulamentului menționat stabilește o delimitare netă între comunicările comerciale, cărora li se aplică acest instrument, și comunicările necomerciale, care nu intră sub incidența acestuia, indicând în același timp că primele dintre respectivele comunicări urmăresc scopuri „publicitare” sau „de promovare”(26).
41. Deși Regulamentul nr. 1924/2006 nu conține o definiție explicită a acestui criteriu, reiese din alte acte ale dreptului Uniunii, astfel cum precizează Comisia, că natura comercială trimite în general la o comunicare ce are ca scop asigurarea promovării economice a unor produse sau servicii în mod „direct”(27) sau chiar „indirect”(28) și să influențeze astfel deciziile potențialilor cumpărători. Subliniem că o abordare similară a fost urmată, la nivel internațional, în „directivele pentru utilizarea mențiunilor referitoare la nutriție și la sănătate” adoptate de Codex Alimentarius(29), la care considerentul (7) al acestui regulament face referire în mod expres(30).
42. Cuprinsul Regulamentului nr. 1924/2006 nu limitează domeniul de aplicare al acestuia la comunicările ai căror destinatari sunt în mod direct consumatori finali, întrucât caracterul lor comercial nu depinde în mod necesar de o asemenea configurare. Astfel, într‑o situație precum cea avută în vedere de instanța de trimitere, chiar dacă consumatorii nu primesc ei înșiși comunicarea cuprinzând mențiuni care intră în domeniul de aplicare al acestui regulament, ei se dovedesc a fi în realitate persoanele vizate în mod indirect de demersul comercial respectiv, dat fiind că produsul alimentar care face obiectul acestuia este, prin ipoteză, destinat să le fie vândut lor, iar nu profesioniștilor care au primit mesajul publicitar(31). Într‑o astfel de situație, aceștia din urmă sunt în realitate simpli intermediari, care sunt contactați de o întreprindere din sectorul alimentar tocmai pentru că pot facilita promovarea produsului pe care aceasta îl vinde, asigurând transmiterea informațiilor comerciale despre produs către eventuali cumpărători sau chiar recomandându‑le acestora să îl cumpere.
43. Or, profesioniștii sunt în general în măsură să exercite o influență notabilă asupra consumatorilor care li se adresează, iar aceasta cu atât mai mult atunci când este vorba despre profesioniști din domeniul sănătății, cărora pacienții le acordă o încredere sporită și o credibilitate puternică. Însuși obiectivul unui mesaj publicitar precum cel în discuție în litigiul principal este ca medicii care l‑au primit să își sfătuiască pacienții să consume produsul respectiv. Nu este totuși garantat că, pentru a juca eventual acest rol de stimulare, toți profesioniștii solicitați vor fi pe deplin în măsură să verifice mențiunile conținute în această comunicare comercială și să știe să se delimiteze de ele dacă este necesar(32).
44. În opinia noastră, pentru ca Regulamentul nr. 1924/2006 să se aplice, este indiferent dacă profesioniștii le transmit consumatorilor documentul pe care l‑au primit ca atare sau numai în esență, important fiind, în opinia noastră, ca mențiunile nutriționale și de sănătate cuprinse în acest document, care ar intra în domeniul de aplicare al regulamentului respectiv, să poată fi aduse la cunoștința unor consumatori finali, chiar în mod indirect, astfel cum este cazul în speță(33).
2. Cu privire la finalitățile Regulamentului nr. 1924/2006
45. Interpretarea pe care o propunem spre adoptare Curții având în vedere cuprinsul dispozițiilor relevante ale Regulamentului nr. 1924/2006 este confirmată în lumina obiectivelor acestuia.
46. Este cert că acest regulament are scopul dublu de „a asigura funcționarea eficientă a pieței interne”, ceea ce impune printre altele „[crearea unor] condiții egale de concurență” privind valorizarea produselor, precum și de a asigura „un nivel ridicat de protecție a consumatorilor”(34), în principal permițând acestora să efectueze opțiuni alimentare în mod avizat, grație unor informații obiective și bazate pe probe(35).
47. În acest scop, regulamentul respectiv autorizează utilizarea unor mențiuni nutriționale și de sănătate în comunicări comerciale, întrucât astfel de informații pot fi utile consumatorilor, cu condiția ca acestea să fie clare și veridice(36), însă reglementează în mod strict această utilizare. În ceea ce privește în special mențiunile de sănătate, utilizarea lor face obiectul unor restricții specifice, iar regulamentul menționat permite să se recurgă la ele numai după o evaluare științifică deopotrivă independentă și armonizată, care este efectuată de Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA), și după acordarea unei autorizații comunitare eliberate de Comisie(37).
48. Astfel de obiective și principii implică existența unei concepții suficient de largi a domeniului de aplicare al Regulamentului nr. 1924/2006 pentru a permite ca realizarea și respectarea acestora să nu fie compromise, în conformitate cu abordarea reținută până în prezent de Curte în raport cu tentativele operatorilor din industria alimentară care urmăreau să limiteze domeniul de aplicare material al acestui regulament(38). În speță, în lipsa unei desemnări exprese a consumatorilor ca fiind singurii destinatari potențiali, trebuie, în opinia noastră, să se considere că regulamentul menționat este aplicabil și unei comunicări comerciale precum cea din litigiul principal, adresată exclusiv unor profesioniști, care îndeplinește celelalte condiții prevăzute de acest instrument.
49. Desigur, profesioniștii sunt, în principiu(39), mai avizați și mai informați decât consumatorul mediu. Totuși, în practică, atât filtrarea pe care o pot efectua, cât și protecția pe care o pot astfel constitui pentru consumatori prezintă limite, întrucât nu poate fi exclus ca aceștia să fie ei înșiși induși în eroare de mențiuni inexacte sau înșelătoare, chiar mincinoase. Astfel, după cum arată guvernul elen, acestora le este efectiv imposibil să dispună în permanență de toate cunoștințele specializate și actualizate care sunt necesare pentru a evalua fiecare produs alimentar și orice tip de mențiuni aferente acestuia.
50. La fel ca guvernul francez, apreciem că, dacă s‑ar admite că mențiunile nutriționale și de sănătate nu intră sub incidența dispozițiilor Regulamentului nr. 1924/2006 pentru motivul că acestea figurează în comunicările comerciale adresate profesioniștilor, consecințele concrete ar putea fi, în mod paradoxal, chiar mai grave și mai nefaste pentru consumator decât în cazul în care mesajele publicitare îi sunt adresate în mod direct. Astfel, consumatorul va avea în general încredere în sfatul dat de profesioniști care i‑ar recomanda, cu bună‑credință, produsul în cauză și va acționa poate chiar cu mai puține precauții și ezitări decât în cazul în care trebuie să realizeze propria apreciere în calitate de necunoscător. În situația vizată de întrebarea preliminară, protecția consumatorilor în privința unor mențiuni care ar fi inexacte este, în consecință, la fel de necesară, chiar mai necesară, decât în cazul în care aceștia primesc ei înșiși mesajul publicitar și realizează singuri alegerile alimentare.
51. În plus, faptul de a exclude această categorie de comunicări din domeniul de aplicare al regulamentului menționat ar conduce la pierderea unei părți din efectul său util, în special întrucât lipsa unei evaluări efectuate în amonte de EFSA ar permite utilizarea unor mențiuni de sănătate care nu se întemeiază pe dovezi științifice. În practică, pentru întreprinderile din sectorul alimentar, opțiunea de a-și difuza mențiunile în rândul consumatorilor prin intermediul profesioniștilor ar putea să constituie un mijloc facil de a eluda cerințele riguroase ale Regulamentului nr. 1924/2006. În orice caz, o astfel de interpretare ar avea drept consecință riscul de a altera buna funcționare a pieței interne și de a reduce nivelul de protecție a consumatorilor care sunt totuși vizați de acest regulament.
52. În opinia noastră, interpretarea teleologică pe care o propunem nu poate fi repusă în discuție în mod valabil de argumentele prezentate împotriva acestei abordări de Innova Vital, care se întemeiază pe tezele susținute de o parte a doctrinei germane potrivit precizărilor cuprinse în observațiile sale, precum și în decizia de trimitere.
53. În primul rând, Innova Vital se întemeiază pe o inadecvare între sistemul imperativ prevăzut de Regulamentul nr. 1924/2006 și cunoștințele deținute de experții care sunt profesioniștii. Innova Vital susține în esență că, dacă comunicările comerciale adresate acestora ar fi incluse în domeniul de aplicare al regulamentului menționat, utilizarea unei terminologii tehnice sau științifice în mențiuni nutriționale și de sănătate ar fi interzisă, în temeiul articolului 5 alineatul (2)(40) din regulament, întrucât astfel de termeni nu ar putea fi înțeleși de un „consumator mediu”, chiar dacă ar fi cunoscuți de specialiștii destinatari ai mesajului publicitar.
54. Totuși, în opinia noastră, acest argument este inoperant, întrucât, în împrejurări precum cele care fac obiectul litigiului principal, scrisoarea publicitară are vocația nu de a fi transmisă ca atare consumatorului, ci de a fi adresată unor profesioniști care sunt invitați în mod implicit să îi explice acestuia în ce privințe produsul vizat este interesant pentru el(41). Buna înțelegere a mențiunilor care sunt conținute în comunicarea comercială, astfel cum este impusă prin articolul 5 alineatul (2) menționat, se efectuează în acest caz prin intermediul profesioniștilor, care sunt însărcinați cu transmiterea acestor informații către necunoscători, reformulându‑le dacă este necesar.
55. În al doilea rând, Innova Vital invocă un efect nefast al regimului prevăzut de Regulamentul nr. 1924/2006 asupra comunicărilor între profesioniști, în condițiile în care aceștia ar avea așteptări diferite de cele ale consumatorilor, în special în ceea ce privește o informare obiectivă cu privire la noile evoluții științifice(42).
56. Este adevărat că, în cazul în care Curtea recunoaște că dispozițiile din Regulamentul nr. 1924/2006 se aplică într‑un context precum cel din litigiul principal, comunicările dintre profesioniști pot fi afectate sau chiar restrânse. Totuși, pentru ca sistemul care limitează mențiunile nutriționale și de sănătate prevăzut de acest regulament să aibă vocația de a interveni, comunicările în cauză trebuie, în principiu, să urmărească nu doar să furnizeze informații de ordin pur tehnic, ci să difuzeze indicații „comerciale”, conform articolului 1 alineatul (2) primul paragraf din regulament. Amintim că considerentul (4) al regulamentului menționat exclude de altfel în mod explicit aplicarea acestuia la „informările cu caracter necomercial din […] publicații științifice”. În contextul unei prospectări comerciale, și, prin urmare, al unei informări care nu este neutră, considerăm că este normal ca scopul legitim de a proteja consumatorii împotriva unor mențiuni inexacte să primeze asupra dorinței de a permite transmiterea de informații între profesioniști.
57. În consecință, considerăm că articolul 1 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1924/2006 trebuie interpretat în sensul că acest regulament are vocația de a se aplica în cazul în care mențiuni nutriționale sau de sănătate figurează în comunicări comerciale care sunt în mod cert adresate exclusiv unor profesioniști, dar care urmăresc în practică să ajungă în mod indirect la consumatori finali, cărora produsele alimentare care fac obiectul acestor mențiuni le vor fi, prin ipoteză, livrate ca atare.
V – Concluzie
58. Având în vedere considerațiile prezentate mai sus, propunem Curții să răspundă la întrebarea preliminară adresată de Landgericht München I (Tribunalul Regional München I, Germania) după cum urmează:
„Articolul 1 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1924/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 decembrie 2006 privind mențiunile nutriționale și de sănătate înscrise pe produsele alimentare trebuie interpretat în sensul că dispozițiile regulamentului menționat se aplică mențiunilor nutriționale și de sănătate privind produse alimentare destinate a fi livrate ca atare consumatorului final care sunt formulate în comunicări comerciale atunci când acestea se adresează exclusiv unor profesioniști, dar au ca obiectiv să ajungă în mod indirect la consumatori prin intermediul acestora.”