HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a șaptea)
9 septembrie 2016(*)
„Marcă a Uniunii Europene – Procedură de opoziție – Cerere de înregistrare a unei mărci a Uniunii Europene figurative care reprezintă o felină în salt – Mărci internaționale figurative anterioare care reprezintă o felină în salt – Motiv relativ de refuz – Bună administrare – Dovada renumelui mărcilor anterioare – Articolul 8 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 207/2009”
În cauza T‑159/15,
Puma SE, cu sediul în Herzogenaurach (Germania), reprezentată de P. González‑Bueno Catalán de Ocón, avocat,
reclamantă,
împotriva
Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO), reprezentat inițial de P. Bullock, ulterior de D. Hanf, în calitate de agenți,
pârât,
cealaltă parte din procedura care s‑a aflat pe rolul camerei de recurs a EUIPO fiind
Gemma Group Srl, cu sediul în Cerasolo Ausa (Italia),
având ca obiect o acțiune formulată împotriva Deciziei Camerei a cincea de recurs a EUIPO din 19 decembrie 2014 (cauza R 1207/2014‑5), privind o procedură de opoziție între Puma și Gemma Group,
TRIBUNALUL (Camera a șaptea),
compus din domnul M. van der Woude (raportor), președinte, doamna I. Wiszniewska‑Białecka și domnul I. Ulloa Rubio, judecători,
grefier: doamna A. Lamote, administrator,
având în vedere cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 1 aprilie 2015,
având în vedere memoriul în răspuns depus la grefa Tribunalului la 22 iunie 2015,
în urma ședinței din 12 aprilie 2016,
pronunță prezenta
Hotărâre
Istoricul cauzei
1 La 14 februarie 2013, Gemma Group Srl a formulat o cerere de înregistrare a unei mărci a Uniunii Europene la Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO), în temeiul Regulamentului (CE) nr. 207/2009 al Consiliului din 26 februarie 2009 privind marca Uniunii Europene (JO 2009, L 78, p. 1).
2 Marca a cărei înregistrare a fost solicitată este semnul figurativ de culoare albastră următor:
3 Produsele pentru care a fost solicitată înregistrarea fac parte din clasa 7 în sensul Aranjamentului de la Nisa privind clasificarea internațională a produselor și serviciilor în vederea înregistrării mărcilor din 15 iunie 1957, cu revizuirile și cu modificările ulterioare, și corespund următoarei descrieri: „Mașini pentru prelucrarea lemnului; mașini pentru prelucrarea aluminiului; mașini pentru prelucrarea PVC‑ului”.
4 Cererea de înregistrare a mărcii Uniunii Europene a fost publicată în Buletinul mărcilor comunitare nr. 66/2013 din 8 aprilie 2013.
5 La 8 iulie 2013, reclamanta, Puma SE, a formulat opoziție, în temeiul articolului 41 din Regulamentul nr. 207/2009, față de înregistrarea mărcii solicitate pentru produsele vizate la punctul 3 de mai sus. Motivul opoziției era cel enunțat la articolul 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 207/2009.
6 Opoziția se întemeia în special pe următoarele mărci anterioare (denumite în continuare „mărcile anterioare”):
– marca internațională figurativă reprezentată în continuare, înregistrată la 30 septembrie 1983 cu numărul 480105 și reînnoită până în anul 2023, care produce efecte în Austria, în Benelux, în Croația, în Franța, în Ungaria, în Italia, în Portugalia, în Republica Cehă, în România, în Slovacia și în Slovenia și care desemnează produse din clasele 18, 25 și 28, corespunzând, pentru fiecare dintre aceste clase, următoarei descrieri:
– clasa 18: „Genți cu bandulieră și genți de voiaj, geamantane și valize, în special pentru aparate și îmbrăcăminte de sport”;
– clasa 25: „Îmbrăcăminte, cizme, pantofi și papuci”;
– clasa 28: „Jocuri, jucării; aparate pentru exerciții fizice, aparate de gimnastică și de sport (necuprinse în alte clase), inclusiv mingi de sport”:
– marca internațională figurativă reprezentată în continuare, înregistrată la 17 iunie 1992 cu numărul 593987 și reînnoită până în anul 2022, care produce efecte în Austria, în Benelux, în Bulgaria, în Cipru, în Croația, în Spania, în Estonia, în Finlanda, în Franța, în Grecia, în Ungaria, în Italia, în Letonia, în Lituania, în Polonia, în Portugalia, în Regatul Unit, în Republica Cehă, în România, în Slovenia și în Slovacia și care desemnează în special produse care fac parte din clasele 18, 25 și 28, corespunzând, pentru fiecare dintre aceste clase, următoarei descrieri:
– clasa 18: „Produse din piele și/sau din imitație de piele (cuprinse în această clasă); genți de mână și alte tocuri neadaptate produselor pe care sunt destinate să le conțină, precum și articolele mici din piele, în special punguțe, portofele, tocuri pentru chei; genți de mână, mape pentru documente, saci de depozitare și de provizii, genți școlare și ghiozdane, saci de camping, rucsacuri, săculețe, genți pentru meciuri, saci de transport și de depozitare și saci de călătorie din piele și din imitație de piele, din materiale sintetice, din stofă și din materiale textile sau din înlocuitori ai pielii; truse de călătorie (marochinărie); banduliere (curele); piei de animale; geamantane și valize; umbrele, parasolare și bastoane; bice, articole de șelărie”;
– clasa 25: „Articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, articole pentru acoperirea capului; părți și componente de încălțăminte, tălpi, tălpi false și platforme pentru înălțime, tocuri, carâmbi de cizme; antiderapante pentru încălțăminte, crampoane și țepi; întărituri, buzunare confecționate pentru articole de îmbrăcăminte articole de corsetărie; cizme, șoșoni, saboți și papuci; articole finite de încălțăminte, încălțăminte pentru oraș, pentru sport, pentru timp liber, pentru antrenament, pentru jogging, pentru gimnastică, pentru baie și fiziologică (cuprinse în această clasă), pantofi de tenis; jambiere și ghetre, jambiere și ghetre din piele, colanți, benzi pentru gambă, ghetre pentru pantofi; ținute de antrenament, șorturi și bluze de gimnastică, șorturi și bluze de fotbal, cămăși și șorturi de tenis, articole de îmbrăcăminte și ținute de baie și de plajă, indispensabili, slipuri de baie și costume de baie, inclusiv ansambluri din două piese, articole de îmbrăcăminte și ținute de sport și pentru timp liber (inclusiv articole de îmbrăcăminte și ținute tricotate și din jerseu), de asemenea pentru antrenament fizic, jogging sau curse de anduranță și gimnastică, șorturi și pantaloni de sport, bluze, pulovere, tricouri, jachete, articole de îmbrăcăminte și ținute de tenis și de schi; treninguri și ținute pentru timp liber, treninguri și ținute pentru orice moment, ciorapi (tricotați sau croșetați), șosete de fotbal, mănuși, inclusiv mănuși din piele, de asemenea din imitație de piele sau din piele sintetică, căști și șepci, benzi pentru păr, benzi pentru frunte și benzi care absorb transpirația, eșarfe, baticuri, șaluri, fulare; curele, hanorace și parka, scurte și impermeabile, paltoane, bluze, jachete și sacouri, fuste, pantaloni și pantaloni scurți, pulovere și ansambluri alcătuite din mai multe articole de îmbrăcăminte și din haine de corp; lenjerie de corp”;
– clasa 28: „Jocuri, jucării, inclusiv încălțăminte în miniatură și mingi în miniatură (ca jucării); aparate și mașini pentru antrenament fizic, pentru gimnastică și pentru sport (cuprinse în această clasă); echipamente de schi, de tenis și de pescuit; schiuri, legături pentru schiuri, bețe de schiuri; canturi de schiuri, piei pentru schiuri; mingi și baloane pentru jocuri, inclusiv mingi și baloane pentru sport și pentru jocuri; haltere, bile, discuri, sulițe de aruncat; rachete de tenis, rachete de ping‑pong sau de tenis de masă, de badminton și de squash, bâte de crichet, bastoane și crose de golf și de hochei; mingi de tenis și fluturași; patine cu rotile și patine, încălțăminte pentru seturi pentru patinaj pe rotile, de asemenea cu tălpi duble; mese pentru tenis de masă; bastoane de gimnastică, inele pentru sport, plase pentru sport, plase pentru porți și plase pentru mingi; mănuși de sport (accesorii pentru jocuri); păpuși, îmbrăcăminte pentru păpuși, încălțăminte pentru păpuși, șepci și căști pentru păpuși, curele pentru păpuși, șorțuri pentru păpuși; genunchiere, cotiere, glezniere și jambiere pentru sport; decorațiuni pentru pomi de Crăciun”:
7 În susținerea opoziției întemeiate pe articolul 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 207/2009, reclamanta s‑a prevalat de renumele mărcilor anterioare în totalitatea statelor membre și pentru toate produsele enumerate la punctul 6 de mai sus.
8 La 10 martie 2014, divizia de opoziție a respins opoziția în totalitate. În ceea ce privește renumele mărcii anterioare nr. 593987, aceasta a considerat că, din motive de economie de procedură, nu era necesară examinarea dovezilor depuse de reclamantă pentru a demonstra utilizarea sa extinsă și renumele său și că examinarea ar fi efectuată pe baza ipotezei potrivit căreia marca anterioară respectivă avea un „caracter distinctiv sporit”.
9 La 7 mai 2012, reclamanta a formulat o cale de atac la EUIPO împotriva deciziei diviziei de opoziție, în temeiul articolelor 58-64 din Regulamentul nr. 207/2009.
10 Prin decizia din 19 decembrie 2014 (denumită în continuare „decizia atacată”), Camera a cincea de recurs a EUIPO a respins calea de atac. În primul rând, ea a considerat că mărcile anterioare și marca solicitată prezentau un anumit grad de similitudine vizuală și vehiculau aceeași noțiune de „felină în salt care evocă o pumă”. În al doilea rând, camera de recurs a respins argumentul reclamantei potrivit căruia divizia de opoziție confirmase existența renumelui mărcilor anterioare, pentru motivul că divizia de opoziție se mulțumise în fapt să afirme, din rațiuni de economie de procedură, că nu era necesar în speță să se aprecieze elementele de probă a renumelui prezentate de reclamantă și că examinarea ar fi efectuată pornind de la ipoteza că marca anterioară nr. 593987 avea un „caracter distinctiv sporit”. În continuare, camera de recurs a examinat și respins elementele de probă privind renumele mărcilor anterioare pentru produsele menționate la punctul 6 de mai sus. În al treilea rând, camera de recurs a considerat că, presupunând chiar că renumele mărcilor anterioare trebuie considerat stabilit, opoziția întemeiată pe articolul 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 207/2009 trebuia respinsă întrucât nici celelalte condiții, și anume existența unui profit necuvenit obținut din caracterul distinctiv sau din renumele mărcilor anterioare sau a unui prejudiciu adus acestora, nu erau îndeplinite.
Concluziile părților
11 Reclamanta solicită Tribunalului:
– anularea deciziei atacate;
– obligarea EUIPO la plata cheltuielilor de judecată.
12 EUIPO solicită Tribunalului:
– respingerea acțiunii;
– obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
În drept
Cu privire la admisibilitatea înscrisurilor prezentate pentru prima dată în fața Tribunalului
13 Cu titlu introductiv, EUIPO consideră că imaginile reproduse la punctul 56 din cererea introductivă, care sunt extrase de pe site‑ul internet al unui terț, constituie „noi documente”, care sunt inadmisibile.
14 Aceste imagini, prezentate pentru prima dată în fața Tribunalului, nu pot fi luate în considerare. Într‑adevăr, acțiunea în fața Tribunalului vizează controlul legalității deciziilor camerelor de recurs ale EUIPO în sensul articolului 65 din Regulamentul nr. 207/2009, astfel încât rolul Tribunalului nu este de a reexamina împrejurările de fapt în lumina înscrisurilor prezentate pentru prima dată în fața sa. Prin urmare, este necesar ca imaginile menționate anterior să fie înlăturate fără a fi necesară examinarea forței lor probante [a se vedea în acest sens Hotărârea din 24 noiembrie 2005, Sadas/OAPI – LTJ Diffusion (ARTHUR ȘI FELICIE), T‑346/04, EU:T:2005:420, punctul 19 și jurisprudența citată].
Cu privire la fond
15 Reclamanta invocă în esență trei motive în susținerea acțiunii formulate, întemeiate, primul, pe încălcarea principiilor securității juridice și bunei administrări, în măsura în care camera de recurs a respins dovezile referitoare la renumele mărcilor anterioare și a concluzionat că renumele acestora nu era demonstrat, al doilea, pe încălcarea articolelor 75 și 76 din Regulamentul nr. 207/2009, în măsura în care camera de recurs a examinat elementele de probă referitoare la renumele mărcilor anterioare în timp ce divizia de opoziție nu a efectuat o asemenea examinare, și, al treilea, pe încălcarea articolului 8 alineatul (5) din regulamentul respectiv.
16 În ceea ce privește primul motiv, întemeiat pe încălcarea principiilor securității juridice și bunei administrări, reclamanta arată în esență că, respingând elementele de probă ale reclamantei referitoare la renumele mărcilor anterioare și îndepărtându‑se de practica sa decizională referitoare la renumele mărcilor anterioare, camera de recurs a încălcat principiile securității juridice și bunei administrări. Prin urmare, în susținerea acestui motiv, reclamanta invocă două argumente, unul referitor la refuzul camerei de recurs de a lua în considerare elementele de probă care nu fuseseră traduse în limba de procedură și celălalt privind împrejurarea că camera de recurs s‑ar fi îndepărtat de practica sa decizională.
17 În speță, camera de recurs a enumerat în decizia atacată următoarele elemente de probă: două studii de piață privind Franța (2008) și Suedia (2011), cincisprezece decizii ale unor oficii pentru mărci naționale, și anume trei ale Urząd Patentowy Rzeczypospolitej Polskiej (Oficiul Polonez pentru Brevete), patru ale Institut national de la propriété industrielle (INPI, Institutul Național Francez pentru Proprietate Industrială), una a Instituto nacional da propriedade industrial (INPI, Institutul Portughez pentru Proprietate Industrială) și șapte ale Oficina Española de Patentes y Marcas (Oficiul Spaniol pentru Brevete și Mărci), precum și Hotărârea din 7 noiembrie 2013, Budziewska/OAPI – Puma (Felină în salt) (T‑666/11, nepublicată, EU:T:2013:584). Ea a constatat că studiul de piață referitor la Suedia era lipsit de relevanță întrucât opoziția nu era întemeiată pe drepturi anterioare în Suedia și că studiul de piață referitor la Franța nu a fost furnizat în limba de procedură, care era engleza, cu încălcarea normei 19 alineatele (1), (3) și (4) din Regulamentul (CE) nr. 2868/95 al Comisiei din 13 decembrie 1995 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 40/94 al Consiliului privind marca comunitară (JO 1995, L 303, p. 1, Ediție specială, 17/vol. 1, p. 189). Ea a arătat că, în plus, acest din urmă studiu a fost realizat cu cinci ani înainte de depunerea cererii de înregistrare a mărcii și că era dificil să se cunoască pe ce bază fusese efectuat acest studiu și la ce produse se raporta pretinsul renume. În mod similar, camera de recurs a arătat că două dintre cele trei decizii ale Oficiului Polonez pentru Brevete și deciziile Oficiului Spaniol pentru Brevete și Mărci nu fuseseră traduse în limba de procedură și, prin urmare, trebuiau respinse. Referitor la decizia din 2008 a Oficiului Polonez pentru Brevete și la deciziile INPI francez care fuseseră traduse, camera de recurs a constatat că era dificil să se cunoască pe ce elemente de probă se întemeiaseră aceste oficii naționale pentru a constata renumele mărcilor anterioare. Ea a explicat, de exemplu, că decizia INPI francez din 13 noiembrie 2012 menționa pur și simplu documente prezentate pentru a atesta faptul că elementul figurativ al mărcii anterioare – care consta în reprezentarea unei pume – era notoriu cunoscut publicului în domeniul articolelor de îmbrăcăminte, însă că era imposibil să se verifice exactitatea acestei afirmații fără dovezile renumelui care fuseseră prezentate în cadrul acestei proceduri naționale. Ea a amintit în această privință că renumele trebuie apreciat pe baza elementelor de probă prezentate de persoana care a formulat opoziția în conformitate cu norma 19 alineatele (1) și (4) din Regulamentul nr. 2868/95 și a subliniat că documentele prezentate în alte proceduri nu pot fi luate în considerare decât dacă sunt citate și identificate în mod expres de partea care le invocă. În sfârșit, camera de recurs a amintit că, în orice caz, legalitatea deciziilor EUIPO nu trebuie apreciată decât în temeiul Regulamentului nr. 207/2009, astfel cum este interpretat de instanța Uniunii Europene, iar nu pe baza unei practici decizionale anterioare a EUIPO sau a oficiilor naționale. În concluzie, camera de recurs a considerat că, în ansamblu, elementele de probă erau insuficiente pentru a demonstra renumele mărcilor anterioare în privința produselor vizate în oricare dintre statele membre.
18 Înainte de a examina cele două argumente ale reclamantei, trebuie amintit că, potrivit articolului 41 alineatul (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, dreptul la bună administrare include în principal obligația administrației de a‑și motiva deciziile.
19 Reiese dintr‑o jurisprudență constantă că obligația de motivare a deciziilor EUIPO are dublul obiectiv de a permite, pe de o parte, celor interesați să ia cunoștință de temeiurile măsurii luate, cu scopul de a‑și apăra drepturile, și, pe de altă parte, instanței Uniunii să își exercite controlul asupra legalității deciziei [Hotărârea din 21 octombrie 2004, KWS Saat/OAPI, C‑447/02 P, EU:C:2004:649, punctele 64 și 65, și Hotărârea din 28 noiembrie 2013, Herbacin cosmetic/OAPI – Laboratoire Garnier (HERBA SHINE), T‑34/12, nepublicată, EU:T:2013:618, punctul 42].
20 Trebuie arătat de asemenea că Curtea a decis că, având în vedere principiile egalității de tratament și bunei administrări, EUIPO trebuie, în cadrul examinării unei cereri de înregistrare a unei mărci a Uniunii Europene, să ia în considerare deciziile adoptate deja cu privire la cereri similare și să analizeze cu o deosebită atenție aspectul dacă este sau nu este necesar să decidă în același sens. Totuși, a adăugat aceasta, principiile egalității de tratament și bunei administrări trebuie să se concilieze cu respectarea legalității. În consecință, persoana care solicită înregistrarea unui semn ca marcă nu poate invoca în beneficiul său o nelegalitate care ar fi fost eventual săvârșită în favoarea altei persoane pentru a obține o decizie identică. De altfel, pentru motive de securitate juridică și, mai exact, de bună administrare, examinarea oricărei cereri de înregistrare trebuie să fie strictă și completă pentru a se evita înregistrarea necorespunzătoare a mărcilor. Această examinare trebuie să aibă loc în fiecare caz concret. Astfel, înregistrarea unui semn ca marcă depinde de criterii specifice, aplicabile în cadrul împrejurărilor de fapt ale cauzei, care au ca obiectiv să se verifice dacă semnul în cauză nu intră sub incidența unui motiv de refuz (Hotărârea din 10 martie 2011, Agencja Wydawnicza Technopol/OAPI, C‑51/10 P, EU:C:2011:139, punctele 74-77).
21 În ceea ce privește primul argument, referitor la refuzul camerei de recurs de a lua în considerare anumite elemente de probă care nu fuseseră traduse, reclamanta arată că studiul de piață referitor la Franța este, desigur, redactat în franceză, însă că nu era necesar să fie tradus întrucât acest studiu este „absolut elocvent” în ceea ce privește renumele mărcilor anterioare. În plus, același studiu ar fi fost depus în cadrul altor proceduri de opoziție fără nici cea mai mică obiecție din partea organelor EUIPO.
22 EUIPO contestă acest argument făcând trimitere în esență la norma 19 din Regulamentul nr. 2868/95.
23 Norma 19 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2868/95 prevede că „[i]nformațiile și dovezile menționate la alineatele (1) și (2) [ale aceluiași articol] trebuie să fie în limba de procedură sau trebuie să fie însoțite de o traducere”, care este „prezentată în termenul specificat pentru depunerea documentului original”. Norma 19 alineatul (4) din Regulamentul nr. 2868/95 prevede că „[EUIPO] nu ține seama de prezentările sau documentele scrise sau de părți ale acestora care nu au fost prezentate sau care nu au fost traduse în limba de procedură, în termenul stabilit de [EUIPO]”.
24 Norma 19 din Regulamentul nr. 2868/95 este clară și precisă și permitea reclamantei să știe încă de la începutul procedurii de opoziție ce trebuia să facă referitor la dovezile care există într‑o limbă diferită de cea de procedură, în conformitate cu principiul securității juridice.
25 Prin urmare, este necesar să se constate că în mod întemeiat camera de recurs a considerat că înscrisurile care nu fuseseră traduse în limba de procedură nu puteau fi luate în considerare. Faptul că studiul de piață referitor la Franța era în orice caz „absolut elocvent” sau că ar fi fost admis fără traducere în proceduri anterioare nu poate repune în discuție o asemenea concluzie. Norma 19 din Regulamentul nr. 2868/95 se justifică astfel prin necesitatea de a respecta principiul contradictorialității, precum și egalitatea armelor între părțile din procedurile inter partes [a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 noiembrie 2007, SAEME/OAPI – Racke (REVIAN’s), T‑407/05, EU:C:2007:329, punctul 35 și jurisprudența citată].
26 În plus, din jurisprudența citată la punctul 20 de mai sus reiese că principiile egalității de tratament și bunei administrări trebuie conciliate cu respectarea legalității. Faptul că norma 19 din Regulamentul nr. 2868/95 a putut fi eventual încălcată în alte cauze este lipsit de relevanță în speță.
27 Este necesar, prin urmare, să se respingă primul argument pe care reclamanta l‑a invocat în susținerea primului motiv.
28 În ceea ce privește al doilea argument, reclamanta se prevalează de o eroare de drept pe care camera de recurs ar fi săvârșit‑o îndepărtându‑se de practica decizională a EUIPO, invocată totuși de ea, precum și de mai multe decizii ale unor oficii naționale și de Hotărârea din 7 noiembrie 2013, Felină în salt (T‑666/11, nepublicată, EU:T:2013:584). Toate aceste decizii ar stabili existența unui renume al mărcilor anterioare. Ar fi vorba, astfel, despre un element de fapt specific mărcilor al căror renume a fost recunoscut, care nu poate depinde de mărcile care fac obiectul opoziției. Or, camera de recurs nu ar fi explicat în ce măsură o asemenea îndepărtare față de deciziile invocate era justificată.
29 EUIPO contestă acest argument. În primul rând, apreciază că reclamanta nu poate reproșa camerei de recurs, invocând practica decizională anterioară, faptul că nu a luat în considerare dovezile privind renumele. Acesta trimite în esență la motivarea de la punctul 20 din decizia atacată, potrivit căreia legalitatea deciziilor EUIPO trebuie apreciată doar pe baza Regulamentului nr. 207/2009, astfel cum este interpretat de instanța Uniunii, iar nu pe baza unei practici decizionale anterioare a EUIPO sau a oficiilor naționale, practica sa decizională neimpunându‑se în mod automat, fiecare cauză caracterizându‑se prin împrejurări de fapt și de drept specifice care pot conduce la concluzii diferite.
30 În speță, este necesar să se arate că reclamanta a invocat în înscrisurile sale în fața diviziei de opoziție o practică decizională recentă a EUIPO prin care s‑a constatat renumele și cunoașterea largă de către public a mărcilor anterioare. Astfel, din decizia EUIPO din 30 mai 2011 (opoziția B1291618) reiese că se considerase că marca anterioară nr. 480105 se bucurase, pe baza unui mare număr de probe, de un mare renume, cel puțin în Franța, având în vedere utilizarea sa pe piață, pentru produsele din clasa 25 (articole de îmbrăcăminte, cizme, pantofi și papuci). În această decizie fuseseră enumerate în special următoarele dovezi: un istoric al întreprinderii și decupaje din presă, extrase de pe site‑ul său internet, imagini cu o jucătoare de tenis cunoscută la nivel mondial care poartă produsele reclamantei, decupaje din presă care arată echipe de fotbal celebre care poartă produsele reclamantei, cataloage cu articole de încălțăminte și de îmbrăcăminte datând din anii 1996-1998 cu imagini ale produselor reclamantei, documente care indică activitățile de sponsorizare ale reclamantei în domeniul sporturilor motorizate, copii după revista Sporting Goods intelligence din perioada 2002-2007 cu informații din domeniul sportului și care menționează marca reclamantei sau numele întreprinderii Puma, copii după articole și publicitate din numeroase reviste din Franța, din Germania, din Spania, din Benelux, din Italia, din Regatul Unit, din România și din Grecia, raportul anual 2007 care arată că cheltuielile de marketing ajunseseră, de la 29 milioane de euro în anul 1997, la 424,9 milioane de euro în anul 2007. EUIPO a explicat că din dovezile furnizate reieșea că respectiva marcă anterioară fusese utilizată „în mod prelungit și intensiv” și că era cunoscută în general pe piețele în discuție, unde deținea o „poziție consolidată” printre „mărcile lider”, astfel cum reieșea din „surse diverse și independente”. În plus, EUIPO a menționat diverse referințe din presă (de exemplu în Votre Beauté, în Maximal, în Femme Actuelle, în Le Point, în Têtu, în Paris Match, în Biba, în Vogue, în Glamour etc.) care, printre alte elemente, demonstrau că marca beneficia de un grad ridicat de recunoaștere în cadrul publicului relevant. Conform deciziei EUIPO din 30 august 2010 privind opoziția B1287178, și marca anterioară nr. 593987 fusese considerată, având în vedere numeroasele dovezi furnizate, ca bucurându‑se de un mare renume dobândit prin utilizare în Uniune, în ceea ce privește articolele de îmbrăcăminte și de încălțăminte, articolele pentru acoperirea capului, articolele de sport neincluse în alte clase. În decizia sa din 20 august 2010, privind opoziția B1459017, EUIPO a concluzionat de asemenea că marca anterioară nr. 593987 beneficia de un caracter distinctiv ridicat care rezulta din utilizarea sa „prelungită și intensivă” și din „puternicul grad de recunoaștere” al acesteia.
31 Aceste decizii anterioare ale EUIPO, deși sunt invocate în mod corespunzător de reclamantă, nu sunt nici examinate și nici măcar menționate în decizia atacată, camera de recurs mulțumindu‑se să amintească că EUIPO nu era ținut de practica sa decizională anterioară.
32 În plus, concluziile la care au ajuns aceste decizii în privința renumelui mărcilor anterioare erau confirmate de deciziile oficiilor naționale furnizate. Astfel, contrar constatărilor camerei de recurs, decizia Oficiului Polonez pentru Brevete din 4 iulie 2008 era ea însăși deosebit de detaliată în privința elementelor de probă pe care își întemeiase aprecierea privind renumele mărcilor anterioare (dintre care marca anterioară nr. 593987). Oficiul Polonez pentru Brevete detaliase astfel în special campaniile globale de marketing și de publicitate ale reclamantei și acțiunile sale de sponsorizare a unor personalități din domeniul sportului. Acesta constatase în special că întreprinderea era prezentă pe piață din 1948, respectiv de 60 de ani la data deciziei, și că marca reprezentând o felină în salt era cunoscută în Polonia de mulți ani. Pe baza unor elemente de probă pe care le‑a considerat „fiabile, logice și coerente”, care demonstrează în mod credibil eforturile reclamantei în materia promovării mărcii sale, acesta a considerat că mărcile reclamantei care arată o felină în salt fuseseră utilizate intensiv în comerț și, ca urmare a acestui fapt, dobândiseră un renume. În plus, toate deciziile INPI francez, în special cele din 10 aprilie 2013 și din 25 octombrie și din 13 noiembrie 2012, și decizia INPI portughez din 10 martie 2009, deși nu detaliază elementele de probă pe care și‑au întemeiat concluziile, concordă în privința existenței unei largi cunoașteri de către publicul relevant (în special în domeniul articolelor de îmbrăcăminte) sau a unei notorietăți a mărcilor anterioare ale reclamantei. În sfârșit, din Hotărârea din 7 noiembrie 2013, Felină în salt (T‑666/11, nepublicată, EU:T:2013:584, punctul 36), invocată de reclamantă, reiese că „desenul sau modelul [corespunzător mărcilor anterioare este] renumit”. Desigur, era vorba despre o procedură de declarare a nulității unui desen sau model industrial, însă cererea în nulitate era întemeiată pe desene sau modele anterioare „divulgate” în înregistrări internaționale de mărci ale reclamantei, inclusiv în mărcile anterioare.
33 Astfel, trebuie arătat că, pe de o parte, renumele mărcilor anterioare fusese constatat de EUIPO în trei decizii recente, care au fost confirmate de mai multe decizii naționale, și că aceste decizii priveau aceleași mărci anterioare, produse identice sau asemănătore celor în discuție și unele dintre statele membre vizate în speță. Pe de altă parte, constatarea renumelui mărcilor anterioare este o constatare de ordin faptic care nu depinde de marca solicitată, astfel cum remarcă reclamanta.
34 În aceste împrejurări, este necesar să se constate că, prin prisma jurisprudenței amintite la punctul 20 de mai sus, potrivit căreia EUIPO trebuie să ia în considerare deciziile adoptate deja cu privire la cereri similare și să analizeze cu o deosebită atenție aspectul dacă este sau nu este necesar să decidă în același sens, și având în vedere obligația sa de motivare, camera de recurs nu putea să se îndepărteze de practica decizională a EUIPO fără a furniza nici cea mai mică explicație cu privire la motivele care o determinaseră să considere că constatările de fapt privind renumele mărcilor anterioare efectuate în aceste decizii nu ar fi sau nu ar mai fi pertinente. Astfel, camera de recurs nu invocă nicidecum o scădere a acestui renume de la deciziile recente menționate anterior și nici o eventuală nelegalitate a acestei practici decizionale.
35 În al doilea rând, EUIPO arată că aceste decizii nu trebuiau luate în considerare pentru motivul că niciuna dintre ele nu era însoțită de dovezi privind renumele mărcilor anterioare prezentate în cadrul acestor proceduri. EUIPO subliniază că reclamanta ar fi trebuit să depună din nou elementele de probă privind renumele pe care le prezentase deja în cadrul acestor proceduri anterioare sau să facă trimitere la ele în mod precis.
36 Potrivit normei 50 alineatul (1) al treilea paragraf din Regulamentul nr. 2868/95, atunci când calea de atac este îndreptată împotriva unei decizii a unei divizii de opoziție, camera de recurs limitează examinarea căii de atac la faptele și la probele prezentate în termenele stabilite sau specificate de divizia de opoziție, cu excepția cazului în care consideră că trebuie să se țină seama de fapte și de probe noi sau suplimentare în temeiul articolului 76 alineatul (2) din Regulamentul nr. 207/2009. Regulamentul nr. 2868/95 prevede, așadar, în mod expres că, la momentul examinării unei căi de atac îndreptate împotriva unei decizii a unei divizii de opoziție, camera de recurs dispune de puterea de apreciere care rezultă din norma 50 alineatul (1) al treilea paragraf din Regulamentul nr. 2868/95 și din articolul 76 alineatul (2) din Regulamentul nr. 207/2009 pentru a decide dacă trebuie sau nu trebuie luate în considerare fapte și probe noi sau suplimentare care nu au fost prezentate în termenele stabilite sau specificate de divizia de opoziție (Hotărârea din 3 octombrie 2013, Rintisch/OAPI, C‑120/12 P, EU:C:2013:638, punctele 31 și 32).
37 În consecință, în împrejurările speței, având în vedere practica sa decizională anterioară recentă, susținută de un număr relativ ridicat de decizii naționale și de o hotărâre a Tribunalului, camera de recurs ar fi trebuit, în conformitate cu principiul bunei administrări, astfel cum este explicat la punctele 18-20 de mai sus, fie să solicite reclamantei să prezinte dovezi suplimentare privind renumele mărcilor anterioare – chiar dacă numai pentru a le respinge –, astfel cum îi permitea norma 50 alineatul (1) al treilea paragraf din Regulamentul nr. 2868/95, fie să furnizeze motivele pentru care aprecia că constatările efectuate în aceste decizii anterioare referitor la renumele mărcilor anterioare trebuiau înlăturate în speță. Acest lucru era cu atât mai necesar cu cât unele dintre aceste decizii menționau foarte detaliat dovezile care se aflau la baza aprecierii renumelui mărcilor anterioare, fapt care ar fi trebuit să îi atragă atenția asupra existenței lor.
38 Având în vedere cele ce precedă, este necesar să se constate încălcarea principiului bunei administrări, în special a obligației EUIPO de a‑și motiva deciziile.
39 Prin urmare, prezentul motiv trebuie admis.
40 Această simplă concluzie nu poate fi suficientă însă pentru anularea deciziei atacate. Astfel, trebuie remarcat că camera de recurs s‑a pronunțat de asemenea, cu titlu suplimentar, asupra aspectului dacă era îndeplinită și cealaltă condiție indispensabilă din perspectiva articolului 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 207/2009, și anume existența unui prejudiciu adus caracterului distinctiv sau renumelui mărcilor anterioare sau a unui profit necuvenit obținut din acestea.
41 În această privință, este necesar să se considere că eroarea săvârșită de camera de recurs poate avea o influență determinantă în ceea ce privește rezultatul opoziției. Este adevărat că camera de recurs și‑a întemeiat aprecierea privind existența unui prejudiciu, în sensul articolului 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 207/2009, pe ipoteza că renumele mărcilor anterioare era dovedit. Cu toate acestea, intensitatea renumelui mărcilor anterioare este luată în considerare în aprecierea globală a existenței unui prejudiciu, în sensul articolului 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 207/2009, atât în ceea ce privește aprecierea unei legături între mărci, cât și a unei atingeri în sensul articolului 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 207/2009, care sunt condiții distincte și indispensabile.
42 Astfel, existența unei legături între mărci trebuie apreciată în mod global, ținând seama de toți factorii pertinenți din cauză, printre care intensitatea renumelui mărcii anterioare și gradul caracterului distinctiv, intrinsec sau dobândit prin utilizare, al mărcii anterioare (Hotărârea din 27 noiembrie 2008, Intel Corporation, C‑252/07, EU:C:2008:655, punctele 41, 42 și 53, și Hotărârea din 12 martie 2009, Antartica/OAPI, C‑320/07 P, nepublicată, EU:C:2009:146, punctul 45). După modelul existenței unei legături între mărcile în conflict, existența unei atingeri vizate la articolul 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 207/2009 sau existența unui risc serios ca o astfel de atingere să se producă în viitor trebuie apreciată în mod global, ținând seama de toți factorii pertinenți din cauză, printre care figurează intensitatea renumelui mărcii anterioare și gradul caracterului distinctiv, intrinsec sau dobândit prin utilizare, al mărcii anterioare (Hotărârea din 27 noiembrie 2008, Intel Corporation, C‑252/07, EU:C:2008:655, punctele 42 și 68). În plus, cu cât caracterul distinctiv și renumele acestei mărci sunt mai importante, cu atât existența unei atingeri va fi admisă cu mai multă ușurință (a se vedea Hotărârea din 27 noiembrie 2008, Intel Corporation, C‑252/07, EU:C:2008:655, punctul 69 și jurisprudența citată).
43 Or, întrucât camera de recurs nu a efectuat o examinare completă a renumelui mărcilor anterioare, Tribunalul nu este în măsură să statueze cu privire la motivul întemeiat pe încălcarea articolului 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 207/2009 [a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 iulie 2011, Edwin/OAPI, C‑263/09 P, EU:C:2011:452, punctele 72 și 73, Hotărârea din 14 decembrie 2011, Völkl/OAPI – Marker Völkl (VÖLKL), T‑504/09, EU:T:2011:739, punctul 63, și Hotărârea din 29 martie 2012, You‑Q/OAPI – Apple Corps (BEATLE), T‑369/10, nepublicată, EU:T:2012:177, punctul 75 și jurisprudența citată].
44 În consecință, primul motiv trebuie admis și, prin urmare, decizia atacată trebuie anulată în măsura în care prin aceasta s‑a respins opoziția reclamantei, fără a fi necesar să se examineze celelalte motive invocate de reclamantă.
Cu privire la cheltuielile de judecată
45 Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.
46 Întrucât EUIPO a căzut în pretenții, se impune obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor reclamantei.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera a șaptea)
declară și hotărăște:
1) Anulează Decizia Camerei a cincea de recurs a Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) din 19 decembrie 2014 (cauza R 1207/2014‑5).
2) Obligă EUIPO la plata cheltuielilor de judecată, inclusiv a celor efectuate de Puma SE.
Van der Woude | Wiszniewska‑Białecka | Ulloa Rubio |
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 9 septembrie 2016.
Semnături