ORDONANȚA PREȘEDINTELUI TRIBUNALULUI

19 iulie 2007(*)

„Măsuri provizorii – Cerere de suspendare a executării – Directiva 91/414/CEE – Admisibilitate – Fumus boni juris – Urgență – Evaluarea comparativă a intereselor”

În cauza T‑31/07 R,

Du Pont de Nemours (France) SAS, cu sediul în Puteaux (Franța),

Du Pont Portugal – Serviços, Sociedada Unipessoal L^da, cu sediul în Lisabona (Portugalia),

Du Pont Ibérica SL, cu sediul în Barcelona (Spania),

Du Pont de Nemours (Belgium) BVBA, cu sediul în Mechelen (Belgia),

Du Pont de Nemours      Italiana Srl, cu sediul în Milano (Italia),

Du Pont De Nemours (Nederland) BV, cu sediul în Dordrecht (Țările de Jos),

Du Pont de Nemours (Deutschland) GmbH, cu sediul în Bad Homburg vor der Höhe (Germania),

DuPont CZ s.r.o., cu sediul în Praga (Republica Cehă),

DuPont Magyarország Kereskedelmi kft, cu sediul în Budaors (Ungaria),

DuPont Poland sp. z o.o., cu sediul în Varșovia (Polonia),

DuPont Romania Srl, cu sediul în București (România),

DuPont (UK) Ltd, cu sediul în Herts (Regatul Unit),

Dy‑Pont Agkro Ellas AE, cu sediul în Halandri (Grecia),

DuPont International Operations SARL, cu sediul în Grand Saconnex (Elveția),

DuPont Solutions (France) SAS, cu sediul în Puteaux,

reprezentate de D. Waelbroeck și N. Rampal, avocats,

reclamante,

împotriva

Comisiei Comunităților Europene, reprezentată de domnii L. Parpala și B. Doherty, în calitate de agenți,

pârâtă,

având ca obiect o cerere de suspendare a unor dispoziții din Directiva 2006/133/CE a Comisiei din 11 decembrie 2006 de modificare a Directivei 91/414/CEE a Consiliului în vederea înscrierii substanței active flusilazol (JO L 349, p. 27, Ediție specială, 03/vol. 78, p. 104),

PREȘEDINTELE TRIBUNALULUI DE PRIMĂ INSTANȚĂ AL COMUNITĂȚILOR EUROPENE

pronunță prezenta

Ordonanță

 Cadrul juridic

1        Directiva 91/414/CEE a Consiliului din 15 iulie 1991 privind introducerea pe piață a produselor de uz fitosanitar (JO L 230, p. 1, Ediție specială, 03/vol. 10, p. 30), stabilește printre altele regimul comunitar aplicabil autorizării și retragerii autorizării de introducere pe piață a produselor de uz fitosanitar.

2        Articolul 4 alineatul (1) litera (a) din Directiva 91/414 prevede că „statele membre se asigură că un produs fitosanitar este autorizat numai în condițiile în care substanțele sale active sunt menționate în anexa I […]”.

3        Substanțele active care nu sunt înscrise în anexa I la Directiva 91/414 pot beneficia, în anumite condiții, de un regim derogatoriu de tranziție. Astfel, articolul 8 alineatul (2) din Directiva 91/414 prevede că „un stat membru poate autoriza, de‑a lungul unei perioade de doisprezece ani de la data notificării prezentei directive, introducerea pe piață, pe teritoriul său, a produselor de uz fitosanitar care conțin substanțe active ce nu sunt menționate în anexa I și care se află deja pe piață la doi ani de la notificarea prezentei directive”.

4        Regulamentul (CEE) nr. 3600/92 al Comisiei din 11 decembrie 1992 de stabilire a normelor de punere în aplicare a primei etape a programului de lucru prevăzut la articolul 8 alineatul (2) din Directiva 91/414 (JO L 366, p. 10, Ediție specială, 03/vol. 11, p. 220) organizează procedura de evaluare a mai multor substanțe în vederea eventualei lor înscrieri în anexa I la directiva respectivă. Printre aceste substanțe figurează flusilazolul.

5        Procedura instituită de Regulamentul nr. 3600/92 debutează printr‑o notificare a interesului, prevăzută la articolul 4 alineatul (1) din acest regulament, adresată Comisiei de către producătorul care dorește să asigure includerea unei substanțe în anexa I la Directiva 91/414.

6        Articolul 5 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul nr. 3600/92 prevede că, după examinarea notificărilor, se desemnează un stat membru raportor pentru evaluarea fiecărei substanțe active vizate. În speță, Irlanda a fost desemnată ca stat membru raportor pentru flusilazol (denumită în continuare „statul membru raportor”), în temeiul Regulamentului (CE) nr. 933/94 al Comisiei din 27 aprilie 1994 de stabilire a listei substanțelor active din produsele fitosanitare și de desemnare a statelor membre raportoare pentru aplicarea Regulamentului nr. 3600/92 (JO L 107, p. 8, Ediție specială, 03/vol. 14, p. 252).

7        După desemnarea statului membru raportor, fiecare autor al unei notificări îi transmite acestuia, în temeiul articolului 6 alineatul (1) din Regulamentul nr. 3600/92, un „dosar rezumat” și un „dosar complet”, astfel cum sunt definite la articolul 6 alineatele (2) și (3) din același regulament.

8        Potrivit articolului 19 alineatul (1) din Directiva 91/414, astfel cum a fost modificată prin Regulamentul (CE) nr. 806/2003 al Consiliului din 14 aprilie 2003 de adaptare la Decizia 1999/468/CE a dispozițiilor privind comitetele care asistă Comisia în exercitarea competențelor de executare prevăzute de actele Consiliului adoptate în conformitate cu procedura de consultare (majoritate calificată) (JO L 122, p. 1), Comisia este asistată de comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală (denumit în continuare „comitetul”).

9        Articolul 7 alineatul (3)a din Regulamentul nr. 3600/92, introdus de Regulamentul (CE) nr. 1199/97 al Comisiei din 27 iunie 1997 de modificare a Regulamentului nr. 3600/92 (JO L 170, p. 19, Ediție specială, 03/vol. 21, p. 229), prevede că, în urma examinării de către comitet a dosarului rezumat și a raportului stabilit de statul membru raportor, această examinare fiind prevăzută la articolul 7 alineatul (3) din acel regulament, Comisia sesizează comitetul fie cu privire la un proiect de directivă cu scopul înscrierii substanței active în anexa I la Directiva 91/414, fie cu un proiect de decizie privind retragerea autorizațiilor pentru produsele fitosanitare care conțin substanța activă respectivă, fie cu un proiect de decizie prin care se stabilește o astfel de retragere, reținându‑se, în același timp, posibilitatea revizuirii înscrierii în anexa I la acea directivă după comunicarea rezultatelor unor testări suplimentare sau a unor informații complementare, fie, în sfârșit, cu un proiect de decizie prin care se stabilește amânarea înscrierii substanței active respective până la comunicarea rezultatelor unor testări suplimentare sau a unor informații complementare.

10      Articolul 5 alineatul (1) din Directiva 91/414 prevede:

„1.      Având în vedere stadiul cunoștințelor științifice și tehnice, o substanță activă este înscrisă în anexa I pentru o perioadă inițială care nu poate depăși zece ani în cazul în care se poate estima că produsele de uz fitosanitar care conțin această substanță activă vor îndeplini condițiile următoare:

a)      reziduurile lor provenite în urma aplicării pe baza practicilor fitosanitare nu au efecte nocive asupra sănătății umane sau animale sau asupra apelor subterane sau influențe negative asupra mediului și, în măsura în care sunt semnificative din punct de vedere toxicologic sau al mediului, pot fi determinate prin metode utilizate în mod curent;

b)      utilizarea lor în urma unei aplicări pe baza practicilor fitosanitare nu are efect nociv asupra sănătății umane sau animale sau influențe negative asupra mediului în conformitate cu articolul 4 alineatul (1) litera (b) punctele (iv) și (v).”

11      Articolul 5 alineatul (5) din Directiva 91/414 prevede:

„La cerere, înscrierea unei substanțe în anexa I poate fi reînnoită o dată sau de mai multe ori pentru perioade care nu depășesc zece ani, aceasta putând fi revizuită în orice moment dacă există motive să se creadă că nu mai sunt respectate criteriile prevăzute la alineatele (1) și (2). În cazul unei solicitări, prezentată cu suficient timp în avans și în orice caz cu cel puțin doi ani înaintea expirării perioadei de înscriere, reînnoirea se acordă pentru durata necesară reexaminării și pentru durata necesară furnizării informațiilor cerute în conformitate cu articolul 6 alineatul (4).”

12      Articolul 6 alineatul (1) din Directiva 91/414 prevede:

„1.      Înscrierea unei substanțe active în anexa I se decide în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 19.

Această procedură se aplică, de asemenea, pentru a decide:

–        condițiile de care este, eventual, legată această înscriere;

–        modificarea anexei I, dacă este cazul;

–        eliminarea unei substanțe active din anexa I dacă se constată că nu mai îndeplinește cerințele prevăzute în articolul 5 alineatele (1) și (2).”

13      Adoptarea unei decizii sau a unei directive, în conformitate cu articolul 7 alineatul (3)a din Regulamentul nr. 3600/92, pune capăt regimului derogatoriu de tranziție prevăzut la articolul 8 alineatul (2) din Directiva 91/414.

14      Directiva 2006/133/CE a Comisiei din 11 decembrie 2006 de modificare a Directivei 91/414 în vederea înscrierii substanței active flusilazol (JO L 349, p. 27, Ediție specială, 03/vol. 78, p. 104, denumită în continuare „directiva în litigiu”), care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2007, modifică anexa I a Directivei 91/414 în vederea înscrierii în cadrul aceasteia a flusilazolului.

15      Articolul 1 din directiva în litigiu prevede:

„Anexa I la Directiva 91/414 […] se modifică în conformitate cu anexa la prezenta directivă.”

16      Partea A din dispozițiile specifice ale anexei la directiva în litigiu prevede următoarele:

„Pot fi autorizate numai utilizările ca fungicide pe următoarele culturi:

–        cereale (altele decât orezul),

–        porumb,

–        semințe de colză,

–        sfecla de zahăr,

în procente care nu depășesc 200 g de substanță activă pe hectar și pe aplicare.

Nu se autorizează următoarele utilizări:

–        aplicare aeriană;

–        pompe de stropit de spate sau pompe de mână, nici de către utilizatori amatori, nici de utilizatori profesioniști;

–        gradinărit.

Statele membre asigură aplicarea tuturor măsurilor corespunzătoare pentru diminuarea riscurilor […]”

17      Articolul 2 din directiva litigioasă prevede că:

„Statele membre adoptă și publică, până la 30 iunie 2007, actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive. Statele membre comunică de îndată Comisiei textul acestor dispoziții, precum și un tabel de corespondență între aceste dispoziții și prezenta directivă.

Statele membre aplică aceste dispoziții de la 1 iulie 2007.

[…]”

18      Articolul 3 din directiva în litigiu prevede:

„1.      Atunci când este necesar, statele membre modifică sau retrag, în conformitate cu Directiva 91/414 […], autorizațiile existente pentru produsele fitosanitare care conțin flusilazol ca substanță activă până la 30 iunie 2007. Înainte de această dată, statele membre verifică în special dacă au fost respectate condițiile prevăzute în anexa I la directiva respectivă în ceea ce privește flusilazolul, cu excepția celor din partea B a înscrierii referitoare la această substanță activă, și dacă titularul autorizației posedă un dosar sau are acces la un dosar care îndeplinește cerințele din anexa II la directiva respectivă în conformitate cu condițiile prevăzute la articolul 13.

2.      Prin derogare de la alineatul (1), orice produs fitosanitar autorizat care conține flusilazol face obiectul unei reevaluări de către statele membre, în conformitate cu principiile uniforme prevăzute în anexa VI la Directiva 91/414 […], pe baza unui dosar care îndeplinește condițiile din anexa III la directiva respectivă și ținând seama de partea B a înscrierii în anexa I la directiva respectivă, în ceea ce privește flusilazolul. În funcție de această evaluare, statele membre stabilesc dacă produsul îndeplinește condițiile enunțate la articolul 4 alineatul (1) literele (b), (c), (d) și (e) din Directiva 91/414/CEE.

După verificarea respectării acestor condiții, statele membre modifică sau retrag, atunci când este necesar, autorizația acordată pentru produsele care conțin flusilazol, până la 30 iunie 2008.”

 Istoricul cauzei

19      Flusilazolul este un fungicid utilizat și comercializat în Comunitatea Europeană de mai mult de 20 de ani.

20      Autorizațiile actuale de introducere pe piață a produselor fitosanitare pe bază de flusilazol au fost înregistrate pentru o utilizare pe 26 de tipuri de culturi în cincisprezece state membre.

21      Prin urmare, această substanță activă era deja prezentă pe piață atunci când Directiva 91/414 a intrat în vigoare, la 25 iulie 1993.

22      Reclamantele își desfășoară activitatea în domeniul producerii și vânzării flusilazolului și a produselor fitosanitare pe bază de flusilazol.

23      La 23 iulie 1993, Du Pont de Nemours (France) SA (denumită în continuare „autorul notificării”) a notificat statului membru raportor intenția sa de a obține înscrierea flusilazolului în anexa I la Directiva 91/414.

24      În iulie 1996, statul membru raportor a prezentat Comisiei proiectul său de raport de evaluare prin care recomanda înscrierea flusilazolului în anexa I la Directiva 91/414 pentru o perioadă de 10 ani.

25      La 17 octombrie 1996, Comisia a transmis proiectul de raport de evaluare tuturor statelor membre pentru consultare, după care a întreprins o vastă consultare a unor experți originari din diferite state membre.

26      La 14 aprilie 1997, raportul complet a fost trimis statelor membre și autorului notificării pentru observații și informații complementare. Apoi, au fost solicitate date complementare autorului notificării.

27      Evaluarea finală a diferitelor elemente din dosar de către comitet a avut loc în perioada decembrie 1997-ianuarie 2001 și ar fi trebuit să fie finalizată cu ocazia reuniunii comitetului care s‑a ținut la 7 decembrie 2001.

28      La 8 noiembrie 2001, Comisia a concluzionat, în proiectul său de raport de reexaminare, că flusilazolul părea să fie în conformitate cu cerințele de securitate prevăzute de Directiva 91/414, însă erau necesare studii complementare pentru a confirma această concluzie.

29      În septembrie 2003, după ce au fost efectuate toate studiile solicitate, statul membru raportor a concluzionat că flusilazolul nu prezenta niciun pericol și putea fi înscris în anexa I la Directiva 91/414.

30      La începutul lunii octombrie 2004, Comisia a aprobat o propunere de înscriere a flusilazolului în anexa I la Directiva 91/414. Cu toate acestea, la 8 octombrie 2004, Comisia a decis să nu supună această propunere votului comitetului.

31      În aprilie 2005, o nouă propunere a fost discutată în cadrul grupului de lucru al comitetului, care a preconizat o înscriere a flusilazolului în anexa I la Directiva 91/414 limitată la o durată de șapte ani și însoțită de o obligație de efectuare a unor teste în conformitate cu liniile directoare care, la vremea respectivă, erau pe cale de a fi finalizate în cadrul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) pentru probe, în scopul de a îmbunătăți evaluarea proprietăților potențiale ale perturbărilor endocrine.

32      În august 2005, deși noua propunere nu fusese supusă votului comitetului, Comisia a informat autorul notificării că examina posibilitatea de a adopta o decizie de neînscriere a flusilazolului în anexa I la Directiva 91/414.

33      La 10 august 2005, statul membru raportor a informat Comisia că nu era de acord cu abordarea urmată.

34      La 20 octombrie 2005, Comisia a informat autorul notificării, printr‑o scrisoare, că o eventuală înscriere a flusilazolului în anexa I la Directiva 91/414 nu ar acoperi decât culturile care au fost efectiv evaluate în momentul efectuării testelor științifice.

35      La 3 martie 2006, nu s‑a putut atinge o majoritate suficientă în cadrul comitetului pentru a aproba o nouă propunere a Comisiei, care viza, de această dată, înscrierea flusilazolului în anexa I la Directiva 91/414 pentru o utilizare limitată la culturile de cereale, de semințe de colză, de porumb și de sfeclă de zahăr.

36      La 25 iunie 2006, în temeiul Deciziei 1999/468/CE din 28 iunie 1999 de stabilire a normelor privind exercitarea competențelor de executare conferite Comisiei (JO L 184, p. 23, Ediție specială, 01/vol. 2, p. 159) și în lipsa obținerii unui vot pozitiv în cadrul comitetului, Comisia a supus Consiliului propunerea sa, care prevedea înscrierea flusilazolului în anexa I din Directiva 91/414 pentru o durată de șapte ani și pentru o utilizare limitată la culturile de cereale, de semințe de colză, de porumb și de sfeclă de zahăr. Totuși, majoritatea calificată cerută pentru adoptarea acestei propuneri de către Consiliu nu a putut fi atinsă.

37      În aceste condiții, la 13 septembrie 2006, Comisia a supus Consiliului un proiect modificat, care prevedea o înscriere a flusilazolului în anexa I la Directiva 91/414 pentru o durată limitată la 18 luni.

38      La 11 decembrie 2006, în lipsa unei decizii a Consiliului, Comisia a adoptat directiva în litigiu, în conformitate cu dispozițiile articolului 5 alineatul (6) al treilea paragraf din Decizia 1999/468, dând curs ultimei sale propuneri, și anume prevăzând o înscriere a flusilazolului în anexa I la Directiva 91/414 pentru o durată limitată la 18 luni și pentru o utilizare limitată la culturile de cereale (altele decât orezul), de semințe de colză, de porumb și de sfeclă de zahăr (denumite în continuare „restricțiile contestate”).

 Procedura și concluziile părților

39      La 12 februarie 2007, reclamantele au introdus, pe de o parte, o acțiune în anularea în parte a directivei în litigiu în temeiul articolului 230 al patrulea paragraf CE și, pe de altă parte, o acțiune în despăgubiri în temeiul articolului 288 CE.

40      În aceeași zi, reclamantele au introdus o cerere de măsuri provizorii în temeiul articolelor 242 CE și 243 CE prin care solicitau, pe de o parte, suspendarea executării unora dintre dispozițiile directivei în litigiu și, pe de altă parte, adoptarea altor măsuri provizorii.

41      La 28 februarie 2007, Comisia a depus observații privind cererea de măsuri provizorii, iar reclamantele au depus observațiile finale la 15 martie 2007.

42      La 23 aprilie 2007, părțile au prezentat observații orale.

43      În cererea de măsuri provizorii, reclamantele solicită președintelui Tribunalului:

–        obligarea Comisiei să ia măsurile necesare pentru a amâna, până la pronunțarea hotărârii în acțiunea principală:

–        data expirării perioadei de înscriere a flusilazolului în anexa I la Directiva 91/414, stabilită în prezent la 30 iunie 2008 prin anexa la directiva în litigiu;

–        data până la care statele membre trebuie să modifice sau să retragă, după reevaluare, autorizația pentru produsele care conțin flusilazol, stabilită, de asemenea, la 30 iunie 2008 prin articolul 3 alineatul (2) din directiva în litigiu;

–        obligarea Comisiei să ia măsurile necesare pentru a suspenda, până la pronunțarea hotărârii în acțiunea principală, restricția conținută în partea A din dispozițiile specifice prevăzute în anexa la directiva în litigiu și care vizează tipurile de culturi în privința cărora statele membre pot autoriza utilizarea flusilazolului în temeiul înscrierii acestuia în anexa I la Directiva 91/414, care trebuie transpusă până la 30 iunie 2007 cel mai târziu;

–        obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

44      Comisia solicită, pe de o parte, declararea inadmisibilității sau a netemeiniciei cererii de măsuri provizorii și, pe de altă parte, obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.

 În drept

45      În temeiul articolelor 242 CE și 243 CE, pe de o parte, și a articolului 225 alineatul (1) CE, pe de altă parte, Tribunalul, în măsura în care consideră că împrejurările o impun, poate ordona suspendarea executării actului atacat sau poate dispune măsurile provizorii necesare.

46      Articolul 104 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Tribunalului prevede că cererile de măsuri provizorii trebuie să indice obiectul litigiului, împrejurările care determină urgența, precum și motivele de fapt și de drept care justifică, la prima vedere (fumus boni juris) dispunerea măsurii provizorii solicitate. Aceste condiții sunt cumulative, astfel încât cererile de măsuri provizorii trebuie respinse dacă una dintre acestea lipsește [Ordonanța președintelui Curții din 14 octombrie 1996, SCK și FNK/Comisia, C‑268/96 P(R), Rec., p. I‑4971, punctul 30]. De asemenea, dacă este cazul, judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii procedează la evaluarea comparativă a intereselor prezente în cauză (Ordonanța Președintelui Curții din 23 februarie 2001, Austria/Consiliul, C‑445/00 R, Rec., p. I‑1461, punctul 73).

47      În plus, în cadrul acestei examinări de ansamblu, judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii dispune de o largă putere de apreciere și este liber să stabilească, ținând cont de particularitățile speței, modul în care aceste diferite condiții trebuie să fie verificate, precum și ordinea acestei examinări, din moment ce nicio regulă de drept comunitar nu îi impune un plan de analiză prestabilit pentru a aprecia necesitatea de a se pronunța cu caracter provizoriu [Ordonanța președintelui Curții din 19 iulie 1995, Comisia/Atlantic Container Line și alții, C‑149/95 P(R), Rec., p. I‑2165, punctul 23, și Ordonanța președintelui Curții din 17 decembrie 1998, Emesa Sugar/Comisia, C‑364/98 P(R), Rec., p. II‑8815, punctul 44].

 Argumentele părților

 Cu privire la admisibilitate

48      În opinia Comisiei, cererea de măsuri provizorii este inadmisibilă.

49      Comisia susține în această privință, pe de o parte, că acțiunea principală pe care se sprijină cererea de măsuri provizorii este inadmisibilă, dat fiind că, în primul rând, reclamantele solicită anularea unui act de aplicabilitate generală, în speță o directivă, în timp ce niciuna dintre ele nu este vizată individual de aceasta și, în al doilea rând, concluziile din acțiunea principală prin care se solicita anularea restricțiilor contestate sunt inadmisibile având în vedere că acele restricții au fost concepute ca un ansamblu și nu pot fi detașate de restul directivei.

50      Comisia afirmă, pe de altă parte, că acele concluzii prin care se solicită judecătorului delegat cu luarea măsurilor provizorii să o oblige să adopte anumite măsuri sunt inadmisibile, întrucât, în primul rând, Tribunalul nu are competența de a adresa somații în cadrul acțiunilor în anulare introduse în temeiul articolului 230 CE și, în al doilea rând, o astfel de somație nu ar putea produce efecte deoarece ar urmări să obțină o modificare a legislației în vigoare pe care Comisia nu are competența de a o adopta fără intervenția celorlalte părți în procedura legislativă, care s‑ar putea opune acestei modificări.

51      În opinia reclamantelor, în schimb, atât acțiunea principală, cât și cererea de măsuri provizorii sunt admisibile.

 Cu privire la fumus boni juris

52      Reclamantele afirmă că directiva în litigiu este ilegală în măsura în care, în primul rând, prin introducerea restricțiilor contestate în temeiul unei evaluări a pericolelor utilizării flusilazolului, iar nu pe baza unei evaluări a riscurilor prezentate de această substanță, acea directivă nu este conformă cu Directiva 91/414, potrivit căreia orice substanță activă trebuie evaluată pe baza unei evaluări a riscurilor.

53      În opinia reclamantelor, efectele flusilazolului asupra sănătății umane și asupra mediului înconjurător au fost evaluate în conformitate cu dispozițiile aplicabile. Toate probele disponibile referitoare la eventualele temeri legate de efectele sale toxice intrinsece, inclusiv riscul unor perturbări endocrine, ar fi fost luate în considerare pe parcursul perioadei de evaluare. În cursul acestei proceduri, autorul notificării ar fi demonstrat că flusilazolul putea fi utilizat în siguranță și o concluzie favorabilă în ceea ce privește siguranța flusilazolului fusese adoptată, cu anumite rezerve, în proiectul de raport de reexaminare al Comisiei din iunie 2004.

54      În opinia reclamantelor, simple temeri exprimate de diferite state membre cu privire la proprietățile periculoase ale flusilazolului nu justifică nici interzicerea acestuia după 30 iunie 2008, nici retragerea prealabilă începând cu 30 iunie 2007 a tuturor autorizațiilor acestei substanțe active pentru alte utilizări decât cele autorizate de directiva în litigiu.

55      În al doilea rând, directiva în litigiu ar încălca principiul precauției, a cărui aplicare nu ar trebui să se întemeieze decât pe o evaluare a riscurilor, iar nu pe o evaluare a pericolelor.

56      În al treilea rând, directiva în litigiu ar încălca principiul proporționalității, întrucât (i) Comisia nu ar fi adoptat niciodată astfel de restricții în cazuri similare, (ii) directiva în litigiu ar împiedica statele membre să adopte orice decizie de gestiune a riscurilor, în special în ceea ce privește alte utilizări pentru care flusilazolul ar putea fi autorizat, și (iii) s‑ar fi putut adopta alte măsuri mai puțin restrictive.

57      În al patrulea rând, Comisia ar fi încălcat principiul egalității de tratament, având în vedere că alte substanțe, a căror toxicitate ar fi mai evidentă decât cea a flusilazolului, ar fi fost înscrise în anexa I la Directiva 91/414 fără nicio restricție.

58      În al cincilea rând, prin adoptarea directivei în litigiu, Comisia ar fi încălcat obligația de bună administrare, dreptul reclamantelor de a fi ascultate, principiul securității juridice, principiul protecției încrederii legitime, precum și obligația de motivare care îi incumbă.

59      În al șaselea rând, directiva în litigiu ar fi viciată de o eroare vădită de apreciere, datorită faptului că restricțiile contestate ar fi întemeiate pe unele temeri, invocate de anumite state membre, care nu ar fi documentate.

60      În ultimul rând, directiva în litigiu ar fi rezultatul unui abuz de putere.

61      În schimb, în opinia Comisiei, directiva în litigiu este legală.

62      Cu titlu preliminar, Comisia amintește, în primul rând, că este singura competentă să adopte o decizie referitoare la siguranța utilizării flusilazolului după ce a urmat procedura prevăzută de Directiva 91/414. În speță, această procedură ar fi condus la apariția unor dubii în ceea ce privește efectele flusilazolului asupra sistemului endocrin. În exercitarea puterii sale de apreciere, Comisia ar fi putut să decidă astfel să nu autorizeze comercializarea acestei substanțe decât cu respectarea anumitor condiții restrictive.

63      În al doilea rând, restricțiile contestate ar răspunde preocupării Comisiei de a aplica principiul precauției, care s‑ar putea întemeia nu numai pe o evaluare a riscurilor, ci și pe o gestiune a riscurilor.

64      În al treilea rând, competența Tribunalului de a aprecia un act precum directiva în litigiu ar fi restrânsă, dat fiind că aceasta ar fi rezultatul unor evaluări complexe privind aspecte tehnice.

65      În ceea ce privește argumentele prezentate de reclamante, Comisia răspunde, în primul rând, că, în ceea ce privește restricția referitoare la utilizarea flusilazolului, aceasta a adoptat restricții similare atunci când, în alte cazuri, substanțele evaluate ridicau dubii legate de periculozitatea acestora. În speță, restricția respectivă ar fi fost justificată de riscurile de perturbare endocrină constatate de Comisie, care, în temeiul articolului 5 alineatul (1) și al articolului 6 alineatul (1) din Directiva 91/414, ar fi decis să nu autorizeze decât utilizările care făcuseră în mod efectiv obiectul testelor științifice efectuate.

66      În al doilea rând, în ceea ce privește restricția referitoare la durata limitată la 18 luni a înscrierii flusilazolului în anexa I la Directiva 91/414, aceasta ar urmări să oblige statele membre să se preocupe cu prioritate de flusilazol, ținând cont de pericolele specifice pe care acesta le prezintă.

67      În al treilea rând, în ceea ce privește principiul bunei administrări, în opinia Comisiei, acesta nu poate fi invocat independent de încălcarea unui alt drept.

68      În al patrulea rând, în ceea ce privește dreptul de a fi ascultat, reclamantele nu ar fi dovedit că au fost împiedicate să prezinte argumente în cursul perioadei de evaluare.

69      În al cincilea rând, în ceea ce privește principiul securității juridice, reclamantele nu ar fi indicat în ce ar consta încălcarea.

70      În al șaselea rând, în ceea ce privește principiul protecției încrederii legitime, Comisia afirmă, în esență, că reclamantele nu au indicat elementele pe baza cărora acestea și‑ar fi fondat încrederea.

71      În al șaptelea rând, în ceea ce privește principiul egalității de tratament, în opinia Comisiei, orice substanță activă trebuie să fie evaluată independent de alte substanțe active, iar atunci când o substanță activă este autorizată, pot fi adoptate măsuri de diminuare a riscurilor.

72      În al optulea rând, în ceea ce privește încălcarea obligației de motivare, Comisia amintește că motivele care au condus‑o la adoptarea restricțiilor contestate sunt conținute în considerentele 6 și 8 din directiva în litigiu.

73      În al nouălea rând, în ceea ce privește obiecția prin care i se reproșează comiterea unei erori vădite de apreciere, Comisia arată că aceasta nu este dovedită.

74      În ultimul rând, în ceea ce privește abuzul de putere, Comisia arată că reclamantele nu au indicat care ar fi scopul ilegitim urmărit de Comisie.

 Cu privire la urgență

75      Reclamantele consideră că este urgent ca cererea lor de măsuri provizorii să fie admisă pentru a evita suportarea unui prejudiciu grav și ireparabil, care nu este de natură pur financiară. Reclamantele afirmă în special că acest prejudiciu ar consta, în primul rând, în pierderea ireparabilă a cotei lor de piață pe piața europeană a fungicidelor triazole, în al doilea rând, în închiderea complexului lor industrial situat la Cernay (Franța) și, în al treilea rând, în prejudiciul pe care îl vor suporta agricultorii care utilizează flusilazolul, precum și agricultura europeană în ansamblu.

76      În ceea ce privește primul prejudiciu invocat de reclamante, legat de pierderea ireparabilă a cotelor lor de piață pe piața europeană a fungicidelor triazole, în esență, reclamantele susțin, în primul rând, că prejudiciul invocat este iminent, dat fiind că directiva în litigiu, care, în fapt, presupune interzicerea comercializării flusilazolului, va avea drept consecință, începând cu 30 iunie 2008, pierderea fondurilor lor de comerț a căror valoare netă actuală este estimată la aproximativ 84 milioane de euro, calculată pe baza profitului pe care reclamantele l‑ar fi putut obține din comercializarea flusilazolului în perioada 2007-2017.

77      În al doilea rând, în opinia reclamantelor, acest prejudiciu este ireversibil, întrucât (i) acestea nu dispun de produse de substituție pentru a înlocui flusilazolul pe piața fungicidelor triazole și (ii) concurenții reclamantelor pe această piață, în special Bayer CropScience, BASF și Syngenta, ar cuceri ușor cotele lor de piață. Într‑adevăr, reclamantele nu ar deține decât o cotă de piață care se ridică la aproximativ [confidențial](1), în timp ce cotele de piață ale Bayer CropScience, BASF și Syngenta s‑ar ridica, respectiv, la [confidențial]. În plus, (iii) imaginea flusilazolului ar fi compromisă de interzicerea iminentă a utilizării sale, situație la care conduce aplicarea directivei în litigiu, iar, mai târziu, cumpărătorii nu ar mai dori să comande acest produs; (iv) consultanții tehnici oficiali din statele membre ar exclude flusilazolul din programele recomandate și, în consecință, după o anumită perioadă de absență, ar fi extrem de dificil, dacă nu imposibil, să fie reintrodus în aceste programe; (v) sensibilitatea față de chestiunile de sănătate publică de care dau dovadă clienții și partenerii comerciali ai reclamantelor ar avea drept consecință o pierdere a încrederii în produsul respectiv și (vi) imaginea reclamantelor în sectorul industrial în cauză ar fi, de asemenea, compromisă.

78      În ceea ce privește al doilea prejudiciu invocat de reclamante, legat de închiderea complexului industrial de la Cernay, unde reclamantele își concentrează întreaga lor producție de flusilazol pentru piața europeană, acestea afirmă, în esență, că închiderea unui astfel de complex, a cărui producție este destinată pieței europene în proporție de [confidențial], ar avea drept consecință, în primul rând, pierderea a 40 de posturi chiar în acest complex, în al doilea rând, pierderea a zeci de locuri de muncă în întreprinderile care tratează flusilazolul, în al treilea rând, dacă uzina ar trebui restructurată, imposibilitatea unei restructurări ulterioare în ipoteza în care Tribunalul ar anula directiva în litigiu, în al patrulea rând, o gravă afectare a furnizorilor de materii prime și, în al cincilea rând, o reducere importantă a nivelului investițiilor în materie de cercetare și dezvoltare.

79      În ceea ce privește al treilea prejudiciu invocat de reclamante, legat de prejudiciul pe care l‑ar suporta agricultorii care utilizează flusilazolul și agricultura europeană în general, reclamantele arată, mai întâi, că nu există, în prezent, nicio soluție tehnică în afara flusilazolului pentru a trata bolile lemnului viței‑de‑vie, apoi, că nu există niciun alt produs înregistrat apt să împiedice răspândirea ciupercii phomopsis la culturile de floarea‑soarelui și, în sfârșit, că flusilazolul este singurul produs care permite tratarea bolilor inului și cânepei. În plus, în alte culturi, retragerea flusilazolului ar majora costul de producție a culturilor împotriva bolilor fungicide. Reclamantele cifrează prejudiciul pe care l‑ar suporta agricultorii europeni la aproximativ 90 milioane de euro.

80      În opinia Comisiei, reclamantele nu au demonstrat că este urgent ca cererea lor de măsuri provizorii să fie admisă.

81      Comisia prezintă, cu titlu preliminar, un anumit număr de considerente prin care arată, în primul rând, că prejudiciile invocate de reclamante sunt de natură financiară, astfel încât nu pot fi considerate drept ireparabile. În al doilea rând, reclamantele nu ar fi furnizat documente care să provină de la surse independente pentru a dovedi cele invocate. În al treilea rând, reclamantele ar fi trebuit să prezinte elemente care să permită să se stabilească prejudiciul pe care ar risca să îl suporte fiecare dintre acestea. În al patrulea rând, dat fiind că nu este posibil să se știe care va fi regimul juridic al flusilazolului după 30 iunie 2008, ar trebui să se aprecieze doar consecințele pe care le‑ar putea avea pentru reclamante o interdicție de 18 luni de comercializare a flusilazolului, iar nu consecințele pe care le‑ar putea avea o interdicție totală. În plus, din moment ce perioada prevăzută de directiva în litigiu pentru vânzarea stocurilor se întinde până la 30 iunie 2007, aprecierea impactului acesteia nu ar trebui făcută decât pentru perioada cuprinsă între 30 iunie 2007 și 30 iunie 2008. În al cincilea rând, prejudiciul invocat de reclamante nu ar fi iminent. În al șaselea rând, reclamantele nu ar fi reușit să demonstreze că autorizația de comercializare a flusilazolului nu va putea fi reînnoită după 30 iunie 2008.

82      În legătură cu prejudiciile invocate de reclamante, Comisia arată că, în ceea ce privește pierderea fondurilor de comerț ale reclamantelor, criteriul de calcul al valorii nete actuale a fondurilor de comerț, care se raportează la profitul pe care reclamantele l‑ar fi putut obține din comercializarea flusilazolului în perioada 2007-2017, este greșit. În primul rând, acesta s‑ar întemeia pe premiza greșită conform căreia inscrierea flusilazolului nu va fi reînnoită după cele 18 luni prevăzute de directiva în litigiu, deși este imposibil să se prevadă care va fi regimul juridic al flusilazolului după scurgerea acestui termen. În al doilea rând, calculul ar ține cont de un prejudiciu care, în esență, s‑ar produce cu mult timp după terminarea procedurii principale. În al treilea rând, pentru fiecare dintre anii din perioada 2007-2017, reclamantele ar deduce sume considerabile cu titlu de cheltuieli, care ar fi cuprinse între [confidențial] și [confidențial]. Comisia consideră, în această privință, că, în măsura în care flusilazolul nu este comercializat, nu pot exista cheltuieli de comercializare, de administrare sau de distribuire a acestuia.

83      În ceea ce privește pretinsa pierdere a unor cote de piață de către reclamante pe piața fungicidelor triazole, Comisia arată, în primul rând, că o astfel de pierdere presupune că înscrierea flusilazolului nu va fi reînnoită după scurgerea celor 18 luni prevăzute de directiva în litigiu, ceea ce nu poate fi demonstrat.

84      În al doilea rând, chiar dacă s‑ar presupune că după 30 iunie 2008 comercializarea flusilazolului ar fi total interzisă, reclamantele ar fi trebuit să demonstreze că, din acest motiv, ar fi expuse unei situații care le‑ar putea pune în pericol însăși existența sau care le‑ar putea modifica în mod iremediabil cotele de piață. În special, acestea ar fi trebuit să arate că obstacole de natură structurală sau juridică le‑ar împiedica să revină pe piață dacă directiva în litigiu ar fi, în cele din urmă, anulată de Tribunal.

85      În al treilea rând, în ceea ce privește argumentele reclamantelor potrivit cărora, pe de o parte, furnizorii vor adopta orientări diferite și, prin urmare, nu vor reveni la reclamante și, pe de altă parte, consilierii tehnici oficiali nu vor mai include flusilazolul în programele lor recomandate dacă această decizie devine ireversibilă, Comisia consideră că nici unul, nici celălalt nu este susținut de fapte.

86      În al patrulea rând, în ceea ce privește posibilitatea de a înlocui flusilazolul, Comisia arată, pe de o parte, că fungicidele tebuconazol și proquinazid, care sunt comercializate și de reclamante, pot înlocui flusilazolul și, pe de altă parte, că, și în cazul în care reclamantele nu ar avea propriile produse de substituție, acestea ar putea încheia contracte comerciale pentru distribuirea produselor altor fabricanți.

87      În al cincilea rând, în ceea ce privește susținerile conform cărora reclamantele nu ar putea reveni pe piață chiar dacă directiva în litigiu ar fi anulată, întrucât consumatorii ar fi îngrijorați de efectele acestei substanțe asupra sănătății publice, Comisia arată, pe de o parte, că, în cazul în care directiva în litigiu ar fi anulată, reclamantele ar putea organiza o campanie de informare cu scopul de a convinge clienții să revină către produsele lor și, pe de altă parte, că acestea nu au furnizat elemente care să permită stabilirea motivului pentru care ar fi imposibil, în această ipoteză, de a convinge clienții să cumpere din nou flusilazol.

88      În al șaselea rând, în opinia Comisiei, reclamantele nu prezintă niciun element care să permită stabilirea faptului că întreprinderile concurente vor absorbi cotele lor de piață și că această pierdere de cote de piață va fi ireversibilă.

89      În ceea ce privește închiderea complexului industrial de la Cernay, Comisia arată că reclamantele, pe de o parte, nu furnizează elemente care să permită stabilirea faptului că vânzările efectuate în afara Comunității nu ar fi suficiente pentru a evita închiderea acestui complex și, pe de altă parte, invocă prejudicii care ar fi suportate, în realitate, de către terți și care, prin urmare, nu ar fi suportate direct de către reclamante.

90      În ceea ce privește prejudiciul care ar fi adus agriculturii europene, Comisia consideră că acesta, pe de o parte, nu este suficient dovedit și, pe de altă parte, nu ar fi un prejudiciu suportat direct de reclamante.

91      În sfârșit, în ceea ce privește posibilitatea ca prejudiciul pretins să pună în pericol chiar existența reclamantelor, Comisia arată că (i) societatea‑mamă a grupului din care fac parte acestea este o întreprindere importantă, care a înregistrat un profit ce se ridica, în 2006, la suma de 27,4 miliarde de dolari americani (USD), (ii) pretinsa pierdere de 84 milioane de euro ar echivala cu aproximativ 0,22 % din capitalizarea totală la bursă numai a acestei societăți‑mamă și (iii) pretinsa pierdere nu ar reprezenta decât 0,108 %, cu alte cuvinte, aproximativ o miime din profitul anual al grupului respectiv.

92      În observațiile finale din 15 martie 2007, reclamantele răspund la argumentele Comisiei.

93      În primul rând, reclamantele reafirmă că directiva în litigiu presupune interzicerea comercializării flusilazolului după 30 iunie 2008. Într‑adevăr, posibilitatea unei prorogări fiind pur ipotetică, aceasta nu ar putea permite excluderea urgenței, o cerere de măsuri provizorii trebuind apreciată numai pe baza situației existente în momentul introducerii acestei cereri.

94      Într‑adevăr, după 30 iunie 2008, cu alte cuvinte după scurgerea celor 18 luni prevăzute de directiva în litigiu, în temeiul acesteia comercializarea flusilazolului va fi interzisă.

95      În această privință, în esență, reclamantele susțin, în primul rând, că, deși Comisia afirmă că procedura care permite prorogarea perioadei de înscriere a flusilazolului în anexa I la Directiva 91/414 ar putea fi foarte rapidă, aceasta nu furnizează niciun element care să permită să se ajungă la concluzia că o evaluare definitivă a flusilazolului ar fi posibilă în câteva luni, în timp ce, pe de o parte, până în prezent mai mulți ani nu au fost suficienți pentru a finaliza o astfel de evaluare și, pe de altă parte, o cerere de prorogare trebuie în mod normal introdusă cu cel puțin doi ani înainte de data la care expiră autorizarea substanței în cauză. În al doilea rând, Comisia nu ar fi explicat în ce sens s‑ar putea schimba situația în cursul celor 18 luni în care flusilazolul mai poate fi parțial comercializat numai pentru utilizările autorizate. În al treilea rând, argumentarea Comisiei conform căreia cererea de măsuri provizorii este prematură, care se întemeiază pe ideea că, în principiu, Comisia ar putea lua o decizie care să modifice decizia sa inițială, ar însemna că o astfel de cerere ar trebui, în realitate, să fie întotdeauna considerată prematură și că, prin urmare, niciodată nu ar putea fi primită, lăsând procedura măsurilor provizorii fără obiect. În al patrulea rând, orice decizie care ar interveni după cele 18 luni ar fi prea tardivă pentru a evita efectele negative ale restricțiilor contestate.

96      În ceea ce privește pierderea cotelor de piață, reclamantele prezintă anumite considerații preliminare cu scopul de a arăta că, în conformitate cu jurisprudența Curții și a Tribunalului, condiția urgenței, care este necesară pentru adoptarea unor măsuri provizorii, nu impune demonstrarea existenței unui risc de dispariție a reclamantului. În opinia reclamantelor, pentru a îndeplini condiția urgenței, este suficient să demonstreze că sunt amenințate să își piardă în mod ireversibil cotele de piață.

97      În ceea ce privește caracterul ireparabil al prejudiciului invocat, reclamantele arată, în primul rând, că cele două produse menționate de Comisie nu pot fi privite drept produse de substituție, întrucât reclamantele comercializează, pe de o parte, tebuconazolul în baza unei licențe care nu le permite decât comercializarea acestuia în Statele Unite și, pe de altă parte, proquinazidul, pe baza unei licențe care nu le permite comercializarea acestuia decât pentru utilizarea pe alte culturi sau împotriva altor boli decât cele pentru care este comercializat flusilazolul. În al doilea rând, înainte de a putea comercializa o nouă substanță, reclamantele ar avea nevoie de cel puțin zece ani pentru a efectua studiile, cercetările și demersurile administrative necesare pentru a o produce. În al treilea rând, soluțiile alternative avute în vedere de Comisie, precum importurile paralele, contractele de distribuție încheiate cu alți producători și comercializarea de produse generice, nu ar putea fi luate în considerare în practică, întrucât, mai întâi, pentru un producător concurent ar fi lipsit de sens economic să permită reclamantelor să supraviețuiască pe această piață, apoi, importurile paralele nu ar fi posibile decât pentru cantități limitate, care nu ar fi suficiente pentru a acoperi costurile reclamantelor, și, în sfârșit, reclamantele nu ar fi active pe piața produselor generice și, în orice caz, crearea unui produs generic ar necesita, de asemenea, mai mulți ani. În al patrulea rând, retragerea autorizației de comercializare a flusilazolului ar antrena schimbări ireversibile în structura pieței, ținând cont de faptul că, pe de o parte, astfel cum au recunoscut mai mulți distribuitori, faptul că un produs a făcut obiectul unei retrageri a autorizației ar compromite în mod ireparabil imaginea acestuia și, pe de altă parte, inerția consumatorilor ar avea drept consecință faptul că aceștia nu ar schimba încă o dată produsul cu un produs pe care tocmai l‑au abandonat.

98      În sfârșit, retragerea autorizației de comercializare a flusilazolului ar antrena închiderea uzinei de la Cernay, a cărei producție ar fi destinată pieței europene în proporție de [confidențial]. Producția ar fi, într‑adevăr, întreruptă timp de nouă luni, ceea ce ar antrena un cost de [confidențial], întrucât o lună de întrerupere ar antrena un cost de [confidențial]. În plus, creșterea estimată a costurilor pe kilogram vândut de produse pe bază de flusilazol ar fi de [confidențial], consecință a creșterii costului unui kilogram de materii prime care ar rezulta din reducerea cantităților furnizate. Costurile fixe generate de producerea flusilazolului în 2006, care se ridică la un total de [confidențial], ar trebui repartizate cantității de flusilazol rămase, al cărei cost de fabricare ar crește, în consecință, cu [confidențial] pe litru de produs finit.

99      În cadrul ședinței, Comisia a răspuns, în ceea ce privește, în primul rând, efectele directivei în litigiu, pe de o parte, că reclamantele nu au furnizat elemente care să permită stabilirea faptului că această directivă presupune interzicerea comercializării flusilazolului după 30 iunie 2008 și, pe de altă parte, că, și în cazul în care ar fi adoptată o decizie de interzicere a comercializării flusilazolului, retragerea autorizațiilor naționale ar fi antrenate de această decizie, iar nu de directiva în litigiu, astfel încât prejudiciul invocat de reclamante nu ar fi decât ipotetic.

100    În ceea ce privește, în al doilea rând, caracterul ireparabil al prejudiciului invocat de reclamante, Comisia arată că argumentele reclamantelor sunt contradictorii în măsura în care se referă, în același timp, la caracterul unic al proprietăților flusilazolului, pentru a demonstra imposibilitatea de a‑l înlocui cu alte produse, și la existența mai multor produse de substituție, pentru a dovedi că, în cazul în care Tribunalul ar anula directiva în litigiu, consumatorii nu ar reveni la flusilazol.

101    În ceea ce privește caracterul grav al prejudiciului invocat, Comisia consideră că reclamantele nu se pot limita la a invoca o pierdere a cotelor de piață, ci sunt obligate în egală măsură să demonstreze că o astfel de pierdere le‑ar cauza un prejudiciu grav, având în vedere dimensiunea grupului din care fac parte prin intermediul acționarilor lor.

 Cu privire la evaluarea comparativă a intereselor

102    Reclamantele susțin că balanța intereselor înclină în favoarea lor întrucât, pe de o parte, măsurile provizorii solicitate se limitează la a urmări menținerea situației actuale și, pe de altă parte, flusilazolul este esențial pentru agricultorii Comunității și le permite să concureze cu ceilalți agricultori din lume.

103    În cadrul ședinței, reclamantele au solicitat, în plus, ca, atunci când interesele vor fi evaluate comparativ, să se țină cont de prejudiciile pe care le‑au invocat în cererea de măsuri provizorii și care pot fi cauzate lucrătorilor, întreprinderilor dependente de producția de flusilazol, agricultorilor care utilizează această substanță activă și agriculturii europene în general.

104    În opinia Comisiei, balanța intereselor înclină în favoarea respingerii cererii de măsuri provizorii, întrucât, pe de o parte, restricțiile contestate au fost concepute ca un ansamblu și nu pot fi separate de restul directivei în litigiu fără a compromite scopul reglementării, acela de protejare a sănătății publice, iar pe de altă parte, dacă restricțiile contestate ar fi suspendate, s‑ar diminua protecția sănătății și a mediului înconjurător.

 Aprecierea judecătorului delegat cu luarea măsurilor provizorii

 Cu privire la admisibilitate

105    Trebuie amintit că articolul 104 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul de procedură prevede că orice cerere de suspendare a executării unui act al unei instituții, formulată în temeiul articolului 242 CE, este admisibilă numai în cazul în care solicitantul a atacat acest act în cadrul unei acțiuni în fața Tribunalului.

106    Rezultă dintr‑o jurisprudență constantă că, deși este adevărat că problema admisibilității acțiunii principale nu trebuie, în principiu, să fie examinată în cadrul unei proceduri de măsuri provizorii, deoarece s‑ar prejudeca acțiunea principală, nu este mai puțin adevărat că, pentru a declara admisibilă cererea de suspendare a executării unui act, reclamantul trebuie să dovedească existența anumitor elemente care să permită să se ajungă, la prima vedere, la concluzia admisibilității acțiunii principale pe care se sprijină cererea sa de măsuri provizorii, cu scopul de a evita ca acesta să poată obține, prin intermediul măsurilor provizorii, suspendarea executării unui act a cărui anulare i‑ar fi refuzată mai târziu de către instanța comunitară, acțiunea principală fiind declarată inadmisibilă [Ordonanța președintelui Curții din 18 noiembrie 1999, Pfizer Animal Health/Consiliul, C‑329/99 P(R), Rec., p. I‑8343, punctul 89, Ordonanța președintelui Tribunalului din 7 iulie 2004, Região autónoma dos Açores/Consiliul, T‑37/04 R, Rec., p. II‑2153, punctul 108].

107    O astfel de examinare a admisibilității acțiunii principale este în mod necesar sumară, ținând cont de caracterul urgent al procedurii de măsuri provizorii [Ordonanța președintelui Curții din 12 octombrie 2000, Federación de Cofradías de Pescadores de Guipúzcoa și alții/Consiliul, C‑300/00 P(R), Rec., p. I‑8797, punctul 35, Ordonanța Região autónoma dos Açores/Consiliul, punctul 106 de mai sus, punctul 109].

108    Într‑adevăr, în cadrul unei cereri de măsuri provizorii, admisibilitatea acțiunii principale poate fi apreciată doar la prima vedere, finalitatea fiind aceea de a examina dacă reclamantul prezintă suficiente elemente, care justifică a priori tragerea concluziei că admisibilitatea acțiunii principale nu poate fi exclusă. Judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii nu trebuie să declare inadmisibilă această cerere decât dacă admisibilitatea acțiunii principale poate fi exclusă în totalitate. Într‑adevăr, faptul de a se pronunța asupra admisibilității în stadiul măsurilor provizorii atunci când aceasta nu este, la prima vedere, total exclusă ar însemna să se prejudece decizia Tribunalului, care se pronunță în cauza principală (Ordonanța președintelui Tribunalului din 17 ianuarie 2001, Petrolessence și SG2R/Comisia, T‑342/00 R, Rec., p. II‑67, punctul 17, Ordonanța președintelui Tribunalului din 19 decembrie 2001, Government of Gibraltar/Comisia, T‑195/01 R și T‑207/01 R, Rec., p. II‑3915, punctul 47, și Ordonanța Região autónoma dos Açores/Consiliul, punctul 106 de mai sus, punctul 110).

109    În speță, reclamantele își sprijină cererea de măsuri provizorii pe o acțiune în anulare a cărei admisibilitate este contestată de Comisie.

110    Prin urmare, trebuie să se verifice dacă elementele prezentate de reclamante permit să se tragă concluzia, la prima vedere, că admisibilitatea acțiunii principale nu este în mod vădit exclusă.

111    Comisia contestă faptul că reclamantele sunt vizate individual de directiva în litigiu.

112    În această privință, pe de o parte, trebuie arătat că, în timpul ședinței, reclamantele au prezentat un document din care rezultă că Du Pont de Nemours (France) SA, care fusese menționată în Regulamentul nr. 933/94 în calitate de autor al notificării, și‑a schimbat între timp denumirea, aceasta denumindu‑se pe viitor Du Pont de Nemours (France) SAS. În consecință, prima reclamantă trebuie considerată ca fiind autoarea notificării. În plus, aceasta a participat la procedura de evaluare și a beneficiat în această calitate de garanții procedurale. În aceste condiții, nu poate fi exclus, la prima vedere, ca directiva în litigiu să afecteze în mod individual prima reclamantă și ca acțiunea principală introdusă de aceasta să fie admisibilă (a se vedea în acest sens Hotărârile Tribunalului din 11 septembrie 2002, Pfizer Animal Health/Consiliul, T‑13/99, Rec., p. II‑3305, punctele 99-105, și Alpharma/Consiliul, T‑70/99, Rec., p. II‑3495, punctele 91-96).

113    Pe de altă parte, trebuie amintit că, în conformitate cu o jurisprudență constantă, atunci când este vorba de stabilirea admisibilității uneia și aceleiași acțiuni introduse de mai mulți reclamanți și când acțiunea este admisibilă în privința unuia dintre aceștia, nu mai trebuie examinată calitatea activă a celorlalți reclamanți (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 24 martie 1993, CIRFS și alții/Comisia, C‑313/90, Rec., p. I‑1125, punctul 31, Hotărârea Tribunalului din 6 martie 2002, Diputación Foral de Álava și alții/Comisia, T‑127/99, T‑129/99 și T‑148/99, Rec., p. II‑1275, punctul 52, și Hotărârea Tribunalului din 8 iulie 2003, Verband der freien Rohrwerke și alții/Comisia, T‑374/00, Rec., p. II‑2275, punctul 57).

114    În ceea ce privește admisibilitatea concluziilor din acțiunea principală prin care se solicită anularea în parte a directivei în litigiu, trebuie amintit că rezultă dintr‑o jurisprudență constantă că anularea în parte a unui act comunitar nu este posibilă decât în măsura în care elementele a căror anulare este solicitată pot fi separate de restul actului. Curtea s‑a pronunțat în mod repetat în sensul că această condiție referitoare la separare nu ar fi îndeplinită atunci când anularea în parte a unui act ar avea ca efect modificarea substanței acestuia (Hotărârea Curții din 30 martie 2006, Espagne/Consiliul, C‑36/04, Rec., p. I‑2981, punctele 12 și 13; a se vedea în acest sens și Hotărârea Curții din 31 martie 1998, Franța și alții/Comisia, C‑68/94 și C‑30/95, Rec., p. I‑1375, punctul 257).

115    Or, este suficient să se constate că Comisia se limitează la a susține că restricțiile contestate nu pot fi separate de restul directivei în litigiu fără a oferi totuși elemente care să permită să se ajungă, la prima vedere, la concluzia că anularea în parte solicitată ar avea ca efect modificarea substanței acesteia.

116    În speță, reclamantele susțin că scopul urmărit prin acțiunea lor nu este acela de a obține anularea directivei în litigiu, care este o directivă adoptată în vederea înscrierii flusilazolului în anexa I la Directiva 91/414, ci acela de a obține o înscriere a acestei substanțe fără restricțiile contestate, pe care acestea le consideră nejustificate din punct de vedere științific și ilegale.

117    În cadrul unei cereri de măsuri provizorii, admisibilitatea acțiunii principale poate fi apreciată doar la prima vedere, scopul acestei operațiuni fiind acela de a examina dacă reclamantul prezintă elemente suficiente care justifică, prima facie, să se concluzioneze că admisibilitatea acțiunii principale nu poate fi exclusă. Prin urmare, judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii nu trebuie să declare această cerere inadmisibilă decât dacă admisibilitatea acțiunii principale poate fi total exclusă.

118    Or, cele susținute de Comisie nu permit judecătorului delegat cu luarea măsurilor provizorii să tragă vreo concluzie privind caracterul separabil sau inseparabil al dispozițiilor atacate raportat la alte dispoziții din directiva în litigiu, astfel încât admisibilitatea concluziilor din acțiunea principală nu poate fi exclusă la prima vedere.

119    Pe de altă parte, trebuie amintit că, în egală măsură, Curtea s‑a pronunțat în sensul că problema dacă o anulare în parte modifică substanța actului atacat constituie un criteriu obiectiv, iar nu unul subiectiv, legat de voința politică a autorității care a adoptat actul în litigiu (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 30 septembrie 2003, Germania/Comisia, C‑239/01, Rec., p. I‑10333, punctul 37).

120    Prin urmare, obiectivul politic urmărit de Comisie prin adoptarea unei directive care înscrie flusilazolul în anexa I la Directiva 91/414, însoțind, în același timp, această înscriere de un anumit număr de restricții, nu poate fi luat în considerare pentru a aprecia dacă o anulare în parte a directivei în litigiu ar modifica substanța actului atacat.

121    În plus, trebuie arătat, în orice caz, că flusilazolul era, înainte de 30 iunie 2007, o substanță autorizată. În ceea ce privește directiva în litigiu, aceasta are ca efect autorizarea acestei substanțe pentru o anumită perioadă și cu respectarea anumitor condiții de utilizare. Or, dacă reclamantele nu puteau solicita decât anularea în întregime a actului, așa cum insinuează Comisia, iar nu doar a restricțiilor contestate, o astfel de acțiune ar conduce reclamantele la o situație în care flusilazolul ar fi interzis, întrucât reclamantele nu ar mai beneficia de înscrierea acestuia în anexa I la Directiva 91/414. O astfel de acțiune ar fi în mod evident lipsită de efect util pentru acestea.

122    Prin urmare, dacă s‑ar reține argumentele Comisiei, reclamantele nu ar putea solicita nici anularea în întregime a actului, nici anularea în parte a acestuia, nici, în consecință, să ia măsuri de precauție împotriva unui prejudiciu grav și ireparabil care ar rezulta din directiva în litigiu. Așadar, argumentele Comisiei nu pot fi admise în acest stadiu.

123    Având în vedere cele de mai sus, trebuie trasă concluzia, la prima vedere, că nu există elemente care să permită să se stabilească, în speță, că admisibilitatea acțiunii principale este exclusă în mod vădit.

124    În ceea ce privește admisibilitatea cererii de măsuri provizorii, pe care Comisia o contestă pe baza faptului că aceasta urmărește să obțină adresarea unei somații Comisiei de către judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii, trebuie arătat că, în realitate, ceea ce reclamantele urmăresc să obțină prin cererea lor de măsuri provizorii este suspendarea executării anumitor dispoziții ale directivei în litigiu.

125    În orice caz, reclamantele nu se limitează la a‑și întemeia cererea de măsuri provizorii pe articolul 242 CE, ci invocă și articolul 243 CE.

126    Or, în temeiul articolului 243 CE, judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii poate dispune măsurile provizorii necesare. În special, acesta poate adresa Comisiei, cu titlu provizoriu, somațiile oportune (a se vedea în acest sens Ordonanța președintelui Curții din 5 august 1983, Muratori/Comisia, 118/83 R, Rec., p. 2583, punctul 53).

127    În consecință, trebuie trasă concluzia că, pe baza elementelor prezentate de părți, cererea de măsuri provizorii este admisibilă.

 Cu privire la fumus boni juris

128    Trebuie constatat că cel puțin unele dintre motivele invocate de reclamante par, la prima vedere, pertinente și, în orice caz, nelipsite de temei în întregime. În această situație se află, în special, primul și al doilea motiv.

129    Aceste două motive prezentate de reclamante se sprijină pe argumente comune care sunt întemeiate, în esență, pe distincția dintre, pe de o parte, noțiunea de risc și, pe de altă parte, noțiunea de pericol.

130    Tribunalul a avut deja ocazia să precizeze, într‑un sector similar care face parte de asemenea din politica agricolă comună în sensul articolului 37 CE, că noțiunea „risc” corespunde unei funcții a probabilității efectelor adverse pentru bunul protejat de ordinea juridică din cauza utilizării unui produs sau a unui procedeu. Noțiunea „pericol” este utilizată în mod obișnuit într‑un sens mai larg și descrie toate produsele sau procedeele care pot avea un efect advers pentru sănătatea umană (Hotărârea Pfizer Animal Health/Consiliul, punctul 112 de mai sus, punctul 147).

131    Pe de altă parte, Tribunalul a precizat că evaluarea riscurilor are ca obiect aprecierea gradului de probabilitate a efectelor adverse ale unui anumit produs sau procedeu pentru sănătatea umană și a gravității acestor efecte potențiale (a se vedea în acest sens Hotărârea Pfizer Animal Health/Consiliul, punctul 112 de mai sus, punctul 148).

132    Or, prin primul motiv, reclamantele susțin că procedura de evaluare introdusă de Directiva 91/414, astfel cum rezultă din articolul 5 din directivă, se întemeiază pe o evaluare a riscurilor. Într‑adevăr, niciunul dintre produsele fitosanitare care intră sub incidența reglementării în cauză nu ar avea proprietăți periculoase, iar scopul legislației în cauză ar fi acela de a gestiona riscul inerent comercializării unor astfel de produse.

133    După cum arată reclamantele, în temeiul articolului 5 din Directiva 91/414, înscrierea unei substanțe active în anexa I la această directivă este exclusă cu excepția cazului în care, ținând cont de stadiul cunoștințelor științifice și tehnice, se poate considera că cel puțin un produs fitosanitar care conține substanța activă respectivă va fi sigur. Cu alte cuvinte, chiar dacă o substanță este periculoasă, aceasta poate, la prima vedere, sa fie înscrisă în anexa I la Directiva 91/414, dacă răspunde unui standard de risc acceptabil din punct de vedere juridic atunci când sunt respectate consemnele de utilizare potrivite.

134    Comisia nu pare să conteste că Directiva 91/414 impune o evaluare a riscurilor legate de substanțele a căror comercializare trebuie autorizată. Aceasta susține, într‑adevăr, că directiva în litigiu, care se întemeiază pe Directiva 91/414, se sprijină pe o evaluare a riscurilor, astfel cum rezultă din testele științifice efectuate în cursul analizării flusilazolului.

135    În plus, prin cel de al doilea motiv, reclamantele susțin că principiul precauției, invocat în speță chiar de către Comisie, se întemeiază, de asemenea, pe o evaluare a riscurilor, iar nu pe o evaluare a pericolelor.

136    În special, reclamantele se sprijină pe jurisprudența Tribunalului, conform căreia principiul precauției nu poate fi aplicat decât în situații de risc, în special pentru sănătatea umană, situații care, fără a fi întemeiate pe simple ipoteze neverificate științific, încă nu au putut fi demonstrate pe deplin (Hotărârea Pfizer Animal Health/Consiliul, punctul 112 de mai sus, punctul 146).

137    În această privință, asfel cum Comisia precizează pe bună dreptate, trebuie amintit că a fost deja precizat de Curte că, atunci când o autoritate comunitară trebuie, în cadrul misiunii sale, să efectueze evaluări complexe, aceasta se bucură ca urmare a acestui fapt de o largă putere de apreciere, a cărei exercitare este supusă unui control jurisdicțional limitat, care implică faptul că instanța comunitară nu poate înlocui aprecierea făcută de acea autoritate cu propria apreciere. Astfel, în cazuri de acest gen, instanța comunitară se limitează să examineze materialitatea faptelor și calificările juridice deduse de această autoritate și în special dacă acțiunea acesteia din urmă nu este viciată de o eroare vădită ori de un abuz de putere sau dacă această autoritate nu a depășit în mod vădit limitele puterii sale de apreciere [Ordonanța președintelui Curții din 11 aprilie 2001, Comisia/Cambridge Healthcare Supplies, C‑471/00 P(R), Rec., p. I‑2865, punctul 96].

138    Rezultă din cele de mai sus că, pentru a răspunde celor două motive în cauză, s‑ar putea ca Tribunalul să trebuiască să se pronunțe asupra întrebării dacă, prin adoptarea directivei în litigiu, Comisia și‑a depășit marja de apreciere.

139    Or, în această privință, reclamantele amintesc faptul că, în baza unei serii de studii științifice furnizate de autorul notificării la cererea Comisiei însăși, aceasta din urmă ajunsese, într‑o primă etapă, la concluzia că flusilazolul era sigur și putea fi înscris în anexa I la Directiva 91/414 pentru o durată de zece ani, chiar dacă această înscriere trebuia însoțită de anumite condiții. Proiectul inițial al Comisiei a fost modificat numai după examinarea acestuia de către comitet, modificarea fiind făcută în mai multe rânduri până la versiunea finală adoptată de Comisie. Aceasta a motivat modificările sprijinindu‑se pe riscurile inerente perturbării endocrine care ar putea fi imputată flusilazolului.

140    Or, după cum arată reclamantele, o astfel de motivare pare, la prima vedere, să repună în cauză evaluarea riscurilor estimate anterior.

141    În plus, această repunere în cauză a rezultatelor raportului de examinare al Comisiei și a diferitelor studii complementare pare, la prima vedere, să rezulte numai din temerile care au fost exprimate de anumite state membre în cadrul comitetului, după cum rezultă din considerentul 7 din directiva în litigiu, fără a fi clare motivele pentru care Comisia a considerat că aceste temeri trebuiau să aibă întâietate față de elementele de probă pe care le adunase anterior în cursul numeroșilor ani de evaluare.

142    Având în vedere cele de mai sus, presupunând că Comisia a săvârșit efectiv o eroare atunci când a întemeiat directiva în litigiu pe o evaluare a pericolelor și că, în consecință, aceasta a încălcat, pe de o parte, Directiva 91/414 și, pe de altă parte, principiul precauției, nu poate fi exclus ca o astfel de eroare să poată avea consecințe asupra legalității directivei în litigiu.

143    Prin urmare, întrucât cele două motive, pe care reclamanta le întemeiază, în esență, pe de o parte, pe o încălcare a Directivei 91/414 prin aceea că directiva în litigiu nu ar fi fondată pe o evaluare a riscurilor și, pe de altă parte, pe o încălcare a principiului precauției, impun, datorită complexității acestora, o examinare aprofundată, care nu poate fi făcută de judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii, acestea nu pot, la prima vedere, să fie considerate drept lipsite de orice temei. Condiția referitoare la fumus boni juris fiind îndeplinită, pare, așadar, justificat ca judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii să treacă la examinarea celorlalte condiții de acordare a măsurilor provizorii.

 Cu privire la urgență

144    Conform unei jurisprudențe constante, caracterul urgent al unei cereri de măsuri provizorii trebuie apreciat prin raportare la necesitatea de a se pronunța cu titlu provizoriu cu scopul de a evita ca partea care solicită măsura provizorie să sufere un prejudiciu grav și ireparabil [a se vedea Ordonanța Pfizer Animal Health/Consiliul, punctul 106 de mai sus, punctul 94, și jurisprudența citată]. Atunci când prejudiciul depinde de intervenția mai multor factori, este suficient ca acesta să apară ca fiind previzibil cu un grad de probabilitate suficient [Ordonanța președintelui Tribunalului din 16 ianuarie 2004, Arizona Chemical și alții/Comisia, T‑369/03 R, Rec., p. II‑205, punctul 71; a se vedea în acest sens și Ordonanța Curții din 29 iunie 1993, Germania/Consiliul, C‑280/93 R, Rec., p. I‑3667, punctele 32-34, și Ordonanța președintelui Curții din 14 decembrie 1999, HFB și alții/Comisia, C‑335/99 P(R), Rec., p. I‑8705, punctul 67].

145    Totuși, reclamantul continuă să fie obligat să dovedească faptele pe care se întemeiază convingerea că s‑ar putea produce un astfel de prejudiciu grav și ireparabil (Ordonanța Arizona Chemical și alții/Comisia, punctul 144 de mai sus, punctul 72; a se vedea în acest sens și Ordonanța HFB și alții/Comisia, punctul 144 de mai sus, punctul 67).

146    În speță, reclamantele invocă trei prejudicii care constau, în primul rând, în pierderea cotelor de piață pe piața relevantă, în al doilea rând, în închiderea complexului industrial de la Cernay și, în al treilea rând, într‑un prejudiciu care ar fi cauzat agricultorilor care utilizează flusilazolul și agriculturii europene în general.

147    Trebuie constatat, cu titlu preliminar, că prejudiciul grav și ireparabil invocat, a cărui evitare constituie obiectul măsurii provizorii solicitate, nu poate fi luat în considerare de judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii, în cadrul examinării condițiilor referitoare la urgență, decât în măsura în care acest prejudiciu poate fi ocazionat intereselor părții care solicită măsura provizorie. Prin urmare, prejudiciile care pot fi cauzate de executarea actului atacat unei alte părți decât cea care solicită măsura provizorie nu pot fi luate în considerare, dacă este cazul, de către judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii decât în cadrul evaluării comparative a intereselor prezente în cauză (Ordonanța președintelui Tribunalului din 2 august 2006, Aughinish Alumina/Comisia, T‑69/06 R, nepublicată în Recueil, punctul 80; a se vedea în acest sens și Ordonanța președintelui Tribunalului din 30 iunie 1999, Pfizer Animal Health/Consiliul, T‑13/99 R, Rec., p. II‑1961, punctul 136, și Ordonanța președintelui Tribunalului din 1 februarie 2006, Endesa/Comisia, T‑417/05 R, nepublicată în Recueil, Rec., 2006, p. II‑18*, punctul 64).

148    Prin urmare, argumentele prezentate de reclamante pentru a demonstra existența celui de al treilea prejudiciu, care ar putea fi cauzat agricultorilor ce utilizează flusilazolul și agriculturii europene în general, nu vor fi luate în considerare decât în cadrul evaluării comparative a intereselor.

149    În consecință, rămâne să se examineze pretinsele prejudicii care constau, pe de o parte, în închiderea complexului industrial de la Cernay și, pe de altă parte, în pierderea cotelor de piață de către reclamante pe piețele relevante.

150    În această privință, trebuie, cu titlu preliminar, să se respingă argumentele Comisiei prin care se urmărește, în primul rând, să se susțină că ar fi greșită interpretarea dată de reclamante dispozițiilor directivei în litigiu, care afirmă că, după 30 iunie 2008, flusilazolul ar fi interzis, în al doilea rând, să se conteste iminența prejudiciilor invocate, întrucât, la ora actuală, nu s‑ar ști dacă flusilazolul va rămâne complet interzis după 30 iunie 2008 din moment ce Comisia ar putea propune o modificare a legislației în vigoare, în al treilea rând, să se susțină că prejudiciul, dacă ar fi cazul, nu s‑ar manifesta decât după pronunțarea hotărârii în acțiunea principală și, în sfârșit, în al patrulea rând, să se aprecieze întinderea prejudiciului numai în funcție de consecințele sale între 30 iunie 2007 și 30 iunie 2008.

151    Într‑adevăr, astfel cum reclamantele susțin pe bună dreptate, în stadiul actual al legislației, flusilazolul va fi interzis parțial începând cu 30 iunie 2007 și interzis total începând cu 30 iunie 2008. Or, judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii trebuie să se pronunțe în lumina acestei interdicții, iar nu în lumina unei ipotetice modificări a legislației care va fi, eventual, propusă de Comisie. Într‑adevăr, prejudiciul invocat este iminent în măsura în care, pe de o parte, reclamantele vor fi private, după 30 iunie 2007, de posibilitatea de a‑și vinde stocurile pentru alte culturi decât cele enumerate de directiva în litigiu și, pe de altă parte, acesta va începe să se facă simțit începând cu 1 iulie 2007, și anume cu mult timp înainte ca o hotărâre să fie pronunțată în cadrul acțiunii principale.

152    În plus, trebuie să se sublinieze și că argumentele reclamantelor privind imposibilitatea practică de a modifica legislația în vigoare înainte de 30 iunie 2008, având în vedere necesitatea de a introduce o cerere de reînnoire într‑un termen de doi ani înainte de expirarea înscrierii flusilazolului în anexa I la Directiva 91/414, ceea ce ar fi imposibil din cauza termenelor prevăzute de directiva în litigiu, nu pot fi respinse la prima vedere.

153    Într‑adevăr, explicațiile date de Comisie cu privire la acest subiect, în legătură cu aplicarea articolului 5 alineatul (5) din Directiva 91/414, care urmăresc să facă o distincție între situația juridică reglementată de prima teză a acestei dispoziții și cea reglementată de a doua teză a acesteia și care consideră că termenul de doi ani nu s‑ar aplica în speță, par a fi cel puțin sibilinice și nu conving.

154    Într‑adevăr, în esență, Comisia susține, pe de o parte, că, astfel cum confirmă considerentul (11) al directivei în litigiu, nimic nu împiedică reclamantele sau orice altă parte interesată să introducă o cerere de reînnoire. Pe de altă parte, aceasta pretinde că prima teză a articolului 5 alineatul (5) din Directiva 91/414 instituie o putere generală de reînnoire a înscrierilor și se încheie cu posibilitatea autorităților naționale de a le revizui, în special dacă există probleme de securitate, în timp ce a doua teză completează această dispoziție și se referă la cazul particular al substanțelor care sunt supuse unei reexaminări și a căror înscriere poate expira înainte de terminarea acesteia. Având în vedere că, în opinia Comisiei, reexaminarea unei substanțe active trebuie să fie efectuată la inițiativa autorităților publice, iar nu a unui operator, reexaminarea și, în consecință, a doua teză a articolului 5 alineatul (5) din Directiva 91/414 nu se aplică în ipoteza unei cereri de reînnoire a unei înscrieri.

155    Or, la prima vedere, se pare că nu se poate face o distincție între cererea menționată în prima teză a articolului 5 alineatul (5) din Directiva 91/414 și cererea menționată în a doua teză a acestui articol. Ipoteza unei reexaminări pare, într‑adevăr, inerentă cererii de reînnoire în sensul modalităților procedurale prevăzute la articolul 6 din această directivă. Într‑adevăr, prima facie, articolul 6 alineatul (4) al doilea paragraf din Directiva 91/414 pare să prevadă că aceste modalități se aplică cererilor de reînnoire care intră sub incidența articolului 5 alineatul (5) din această directivă.

156    Prin urmare, la prima vedere, se pare că termenul de doi ani menționat de articolul 5 alineatul (5) din Directiva 91/414 trebuie să se aplice în ipoteza reînnoirii unei înscrieri, precum cea în discuție în speță.

157    Or, trebuie constatat că acest termen de cel puțin doi ani pentru depunerea unei cereri de reînnoire nu poate fi respectat în speță, având în vedere, pe de o parte, data intrării în vigoare a directivei în litigiu, în acest caz 1 ianuarie 2007, și, pe de altă parte, data prevăzută de directiva în litigiu pentru expirarea înscrierii flusilazolului în anexa I la Directiva 91/414, și anume 30 iunie 2008.

158    În plus, trebuie arătat că articolul 3 alineatul (2) primul paragraf din directiva în litigiu prevede că orice produs fitosanitar autorizat care conține flusilazol face obiectul unei reevaluări de către statele membre, în conformitate cu principiile uniforme prevăzute în anexa VI la Directiva 91/414, pe baza unui dosar care îndeplinește condițiile din anexa III la directiva respectivă și ținând seama de partea B a înscrierii în anexa I la directiva respectivă, în ceea ce privește flusilazolul.

159    Or, trebuie constatat că reevaluarea nu se va face, în principiu, decât pentru produsele autorizate de Directiva 91/414.

160    Prin urmare, reevaluarea nu poate conduce, la prima vedere, la o extindere a utilizărilor autorizate în temeiul Directivei 91/414, contrar celor lăsate să se înțeleagă de către Comisie, însă ar putea, în schimb, conduce la noi restricții sau chiar la o interzicere completă a produselor fitosanitare pe bază de flusilazol.

161    Această examinare sumară a cadrului juridic existent nu poate deci conduce, la prima vedere, la excluderea temeiniciei argumentelor reclamantelor și, în consecință, a iminenței prejudiciului care le amenință.

 Cu privire la închiderea complexului industrial de la Cernay

162    Reclamantele pretind că adoptarea directivei în litigiu, în măsura în care aceasta presupune a le interzice comercializarea flusilazolului, ar antrena închiderea complexului industrial de la Cernay.

163    Reclamantele afirmă, în această privință, că dispun de trei complexe industriale în Europa, dintre care unul localizat la Cernay. Singurul complex unde reclamantele produc flusilazolul ar fi Cernay. [confidențial] din producția de flusilazol a complexului de la Cernay ar fi destinată comercializării în cadrul Comunității.

164    Totuși, trebuie constatat că rezultă din înscrisurile reclamantelor că și alte substanțe par a fi produse de complexul de la Cernay. Desigur, o pierdere de [confidențial] din producție nu ar putea, desigur, să fie considerată ca având dimensiuni limitate și aceasta chiar dacă s‑ar presupune, astfel cum arată Comisia, că alte piețe situate în afara Comunității ar fi deschise reclamantelor. Cu toate acestea, reclamantele nu au furnizat elemente care să permită măsurarea impactului unei astfel de pierderi asupra totalității producției complexului industrial în cauză, ci s‑au limitat să furnizeze elemente privind fondul de comerț legat de producția flusilazolului.

165    În aceste condiții, trebuie trasă concluzia că reclamantele nu au prezentat suficiente elemente pentru a stabili că pierderea de [confidențial] din producția de flusilazol a complexului de la Cernay ar antrena închiderea acestuia, care ar rezulta din interzicerea comercializării flusilazolului la care ar conduce directiva în litigiu.

166    Chiar dacă s‑ar presupune că reclamantele au reușit să demonstreze că adoptarea directivei în litigiu ar antrena închiderea complexului industrial de la Cernay, ar trebui să se constate că acestea nu au prezentat elemente care să permită stabilirea faptului că această închidere le‑ar ocaziona un prejudiciu grav și ireparabil.

167    Într‑adevăr, reclamantele afirmă că închiderea complexului industrial de la Cernay ar avea drept consecință, în primul rând, pierderea a 40 de posturi chiar în acest complex, în al doilea rând, pierderea a zeci de locuri de muncă în întreprinderile care tratează flusilazolul, în al treilea rând, dacă uzina ar trebui restructurată, imposibilitatea unei restructurări ulterioare, în ipoteza în care Tribunalul ar anula directiva în litigiu, în al patrulea rând, o gravă afectare a furnizorilor de materii prime și, în al cincilea rând, o reducere importantă a nivelului investițiilor în materie de cercetare și dezvoltare.

168    Or, având în vedere jurisprudența amintită la punctul 147 de mai sus, trebuie constatat că, în primul rând, pierderea a 40 de posturi chiar în complexul de la Cernay, în al doilea rând, pierderea a zeci de locuri de muncă în întreprinderile care tratează flusilazolul și, în al treilea rând, grava afectare a furnizorilor de materii prime nu sunt prejudicii ocazionate intereselor reclamantelor și, în consecință, nu pot fi luate în considerare decât în cadrul evaluării comparative a intereselor.

169    Trebuie arătat totuși că, în măsura în care aceste dificultăți ar compromite în mod iremediabil producția reclamantelor sau ciclul de fabricație a fluzilazolului, acestea ar putea fi luate în considerare în cadrul examinării condițiilor privind urgența.

170    Totuși, din înscrisurile reclamantelor nu rezultă suficient de temeinic că acesta ar fi cazul în speță. Într‑adevăr, în esență, acestea nu pretind decât că ar avea loc o majorare a costurilor în situația în care uzina de la Cernay ar trebui să se limiteze la a produce flusilazol numai pentru export în țările terțe, iar nu o imposibilitate tehnică de a reîncepe să producă această substanță în ipoteza în care ar avea câștig de cauză în acțiunea principală.

171    Prin urmare, nu trebuie ținut cont de această susținere în cadrul aprecierii urgenței.

172    Pe de altă parte, trebuie constatat că reclamantele nu au furnizat niciun element de probă care să susțină afirmațiile acestora în ceea ce privește, pe de o parte, reducerea importantă a nivelului investițiilor în materie de cercetare și dezvoltare și, pe de altă parte, imposibilitatea ca uzina de la Cernay să poată face obiectul unei restructurări ulterioare dacă Tribunalul ar anula directiva în litigiu.

173    Rezultă că reclamantele nu au reușit să stabilească faptul că închiderea eventuală a complexului de la Cernay le‑ar ocaziona un prejudiciu grav și ireparabil.

 Cu privire la prejudiciul legat de pretinsa pierdere de cote de piață

174    Rezultă dintr‑o jurisprudență constantă că, în afara unor situații excepționale, un prejudiciu de natură financiară nu poate fi considerat ireparabil sau dificil de reparat, din moment ce poate face obiectul unei compensații financiare ulterioare [Ordonanța președintelui Camerei a treia a Curții din 3 iulie 1984, De Compte/Parlamentul European, 141/84 R, Rec., p. 2575, punctul 4, și Ordonanța președintelui Tribunalului din 11 aprilie 2003, Solvay Pharmaceuticals/Consiliul, T‑392/02 R, Rec., p. II‑1825, punctul 106; a se vedea în acest sens și Ordonanța Comisia/Cambridge Healthcare Supplies, punctul 137 de mai sus, punctul 113].

175    În temeiul acestui principiu, suspendarea executării solicitate nu s‑ar justifica decât dacă ar rezulta că, în lipsa unei astfel de măsuri, reclamanta s‑ar afla într‑o situație care i‑ar putea pune în pericol însăși existența sau i‑ar modifica în mod iremediabil cotele de piață (a se vedea în acest sens Ordonanțele Pfizer Animal Health/Consiliul, punctul 147 de mai sus, punctul 138, și Solvay Pharmaceuticals/Consiliul, punctul 174 de mai sus, punctul 107).

176    În speță, reclamantele nu pretind că directiva în litigiu va pune în pericol însăși existența acestora. Totuși, acestea pretind că directiva în litigiu va antrena o modificare iremediabilă a cotelor lor de piață.

177    În consecință, trebuie verificat, conform unei jurisprudențe constante, dacă, pe de o parte, pierderea de cote de piață pretinsă de reclamante este demonstrată suficient de temeinic și dacă, pe de altă parte, s‑a demonstrat că aceasta are un caracter ireversibil.

178    Trebuie constatat că nu se contestă de către Comisie că directiva în litigiu va avea ca efect împiedicarea reclamantei de a comercializa flusilazolul, pe de o parte, începând cu 30 iunie 2007, pentru alte culturi decât cele enumerate în directiva respectivă și, pe de altă parte, începând cu 30 iunie 2008, pentru toate culturile, dacă, între timp, nu este adoptată nicio modificare a legislației în vigoare.

179    În ceea ce privește caracterul ireversibil al pierderii cotelor de piață de către reclamante pe piața europeană a fungicidelor triazole, reclamantele afirmă, în primul rând, că nu dispun de produse de substituție pentru a înlocui flusilazolul pe piața fungicidelor triazole.

180    Pe de o parte, trebuie arătat, în această privință, că reclamantele au furnizat elemente suficiente pentru a ajunge la concluzia că cele două substanțe de substituție indicate de Comisie nu pot fi considerate în mod rezonabil drept o alternativă pentru flusilazol pe piața europeană a fungicidelor triazole. Rezultă, într‑adevăr, în primul rând, că tebuconazolul este o substanță [confidențial] pentru a combate rugina la soia și, în al doilea rând, că proquinazidul este conceput pentru a combate un tip diferit de boli și nu este sau nu mai este autorizat în majoritatea statelor membre. Prin urmare, trebuie considerat că reclamantele susțin pe bună dreptate, în primul rând, că flusilazolul este singura substanță, în gama acestor produse, care aparține grupei de fungicide triazole și, în al doilea rând, că acestea nu fabrică niciun fungicid de substituție care să poată înlocui flusilazolul și care să poată fi utilizat pe culturile sau pentru bolile tratate în prezent cu această substanță.

181    Pe de altă parte, nu ar fi rezonabil să se ceară, astfel cum susține Comisia, ca reclamantele să încheie acorduri comerciale pentru a distribui produsele altor fabricanți, ceea ce le‑ar aduce la situația de a trebui să depindă de voința concurenților acestora pentru a evita să își piardă cotele de piață.

182    În al doilea rând, situația concurențială, astfel cum a fost descrisă de reclamante fără a fi contestată în mod serios de către Comisie, lasă să apară un grad mare de concurență între diferitele întreprinderi prezente pe această piață și nu permite să se excludă, cu un grad de probabilitate suficient, că întreprinderile concurente, în special Bayer CropScience, BASF și Syngenta, nu ar cuceri cotele de piață ale reclamantelor.

183    Reclamantele dețin, într‑adevăr, o cotă de piață care se ridică la aproximativ [confidențial], în timp ce cotele de piață ale BASF, Bayer, CropScience și Syngenta se ridică la [confidențial] și, respectiv, [confidențial].

184    Or, astfel cum atestă elementele de probă prezentate de reclamante, chiar dacă flusilazolul răspunde la o necesitate tehnică precisă și deține o cotă de piață semnificativă pentru anumite culturi sau în ceea ce privește anumite țări, nu este contestat că mai multe produse triazole vândute de aceste trei întreprinderi îi fac o concurență directă în aceste sectoare și ar putea să îl substituie imediat.

185    Prin urmare, trebuie constatat că reclamantele susțin pe bună dreptate că sunt expuse unui risc extrem de important de a‑și pierde cotele de piață în urma intrării în vigoare a restricțiilor contestate.

186    În plus, în primul rând, astfel cum atestă scrisorile distribuitorilor reclamantelor prezentate de acestea în anexele la înscrisurile lor, este verosimil ca interzicerea produselor reclamantelor să compromită, în viitor, imaginea flusilazolului, din moment ce, în special, alte produse concurente sunt prezente pe piață și nu poate fi exclus că ar putea, foarte probabil, să rezulte de aici un dezinteres din partea cumpărătorilor.

187    În al doilea rând, astfel cum atestă în egală măsură scrisorile distribuitorilor reclamantelor, consultanții tehnici oficiali din statele membre vor fi în mod inevitabil constrânși să elimine flusilazolul din programele recomandate, întrucât acesta va fi interzis și, prin urmare, este verosimil ca, după o perioadă de absență, să fie foarte dificil a‑l reintroduce în aceste programe.

188    În al treilea rând, astfel cum rezultă din scrisorile și din raportul întocmit de dmrkynetec Ltd, de asemenea prezentate de reclamante în anexă la înscrisurile acestora, este evident că sensibilitatea destinatarilor finali ai produselor, și anume agricultorii, clienții și partenerii comerciali ai reclamantelor, în ceea ce privește problemele de sănătate publică, va avea drept consecință pierderea încrederii acestora în flusilazol. Prin urmare, trebuie să se considere că afirmațiile reclamantelor prin care se susține că va fi extrem de dificil să se refacă această încredere după o perioadă de interzicere a flusilazolului, care ar putea dura mai mulți ani, sunt suficient de verosimile.

189    În sfârșit, în al patrulea rând, nu poate fi exclus ca imaginea reclamantelor în sectorul industrial în cauză, care se caracterizează printr‑o concurență intensă între un număr restrâns de mari întreprinderi, să fie, de asemenea, compromisă.

190    Desigur, trebuie arătat, în această privință, astfel cum Comisia a subliniat pe bună dreptate, că, dacă Tribunalul ar anula directiva în litigiu, reclamantele ar putea organiza o campanie de presă și de publicitate pentru a recuceri cotele de piață pierdute.

191    Trebuie totuși constatat că, faptul de a duce o campanie publicitară după mai mulți ani poate de la dispariția flusilazolului, nu oferă nicio garanție reclamantelor că vor fi în măsură să recupereze, chiar și parțial, cotele de piață pierdute, astfel cum arată raportul întocmit de dmrkynetec, prezentat de reclamante.

192    Trebuie precizat în această privință că, în mod contrar celor afirmate de Comisie, lipsa unei probleme de sănătate publică care să rezulte din utilizarea flusilazolului după comercializarea acestuia nu este, în sine, de natură să răstoarne, în cadrul unei astfel de campanii, efectul negativ pe care l‑ar putea avea o măsură de interzicere a acestei substanțe active.

193    În plus, trebuie amintit că, în conformitate cu o jurisprudență constantă, dacă executarea unui act, a cărui anulare se solicită printr‑o acțiune în anulare principală, poate provoca o evoluție ireversibilă pe piața pe care reclamantul este deja prezent, prejudiciul pe care acesta l‑ar putea suporta, deși este de natură financiară, poate fi totuși considerat în mod excepțional ca fiind ireparabil în cadrul unei cereri de măsuri provizorii (a se vedea Ordonanța Tribunalului din 12 septembrie 2001, Comafrica și Dole Fresh Fruit Europe/Comisia, T‑139/01 R, Rec., p. II‑2415, punctul 94, și jurisprudența citată).

194    Or, în speță, este posibil ca piața în cauză să sufere o evoluție ireversibilă.

195    În aceste circumstanțe, nu poate fi exclus ca cel puțin o parte din prejudiciul care ar fi suportat de reclamante ca urmare a pierderii cotelor lor de piață să fie ireversibilă.

196    În ceea ce privește gravitatea prejudiciului legat de o pierdere de cote de piață, trebuie amintit că, atunci când solicitantul este o întreprindere, gravitatea unui prejudiciu de natură materială trebuie evaluată ținând cont în special de mărimea acestei întreprinderi (Ordonanța președintelui Tribunalului din 20 septembrie 2005, Deloitte Business Advisory/Comisia, T‑195/05 R, Rec., p. II‑3485, punctul 156; a se vedea în acest sens și Ordonanța președintelui Curții din 23 mai 1990, Comos Tank și alții/Comisia, C‑51/90 R și C‑59/90 R, Rec., p. I‑2167, punctele 26 și 31, și Ordonanța președintelui Tribunalului din 22 decembrie 2004, Microsoft/Comisia, T‑201/04 R, Rec., p. II‑4463, punctul 257). În plus, aprecierea situației materiale a unui reclamant poate fi efectuată luând în considerare în special caracteristicile grupului din care face parte prin acționarii săi [Ordonanța Solvay Pharmaceuticals/Consiliul, punctul 174 de mai sus, punctul 108; a se vedea în acest sens și Ordonanța președintelui Curții din 7 martie 1995, Transacciones Marítimas și alții/Comisia, C‑12/95 P, Rec., p. I‑467, punctul 12, și Ordonanța președintelui Curții din 15 aprilie 1998, Camar/Comisia și Consiliul, C‑43/98 P(R), Rec., p. I‑1815, punctul 36].

197    În speță, Comisia afirmă că pierderea cotelor de piață pe care ar suporta‑o reclamantele nu ar avea oricum decât un impact foarte redus asupra cifrei de afaceri a acestora având în vedere grupul din care face parte. Comisia prezintă în această privință un anumit număr de argumente prin care încearcă să demonstreze că pierderile financiare pe care le‑ar putea suporta acest grup nu i‑ar pune în niciun caz în discuție existența.

198    Trebuie arătat în această privință că reclamantele nu pretind că existența le‑ar fi compromisă de directiva în litigiu. Acestea afirmă, în schimb, că numai pierderea cotelor de piață, dacă este demonstrată, constituie, în sine, un prejudiciu grav și ireparabil din perspectiva jurisprudenței și că, prin urmare, nu trebuie să se examineze în ce măsură pierderea cotelor de piață poate afecta grupul din care fac parte acestea.

199    Trebuie amintit că măsurile provizorii solicitate nu se justifică decât dacă rezultă că, în lipsa unor astfel de măsuri, reclamantele s‑ar afla într‑o situație care le‑ar putea pune în pericol însăși existența sau care le‑ar putea modifica în mod iremediabil cotele de piață (a se vedea în acest sens Ordonanța din 30 iunie 1999, Pfizer Animal Health/Consiliul, punctul 147 de mai sus, punctul 138, și Ordonanța Solvay Pharmaceuticals/Consiliul, punctul 174 de mai sus, punctul 107).

200    Prin urmare, nu se impune ca reclamantele să demonstreze că le este pusă în pericol existența atunci când invocă riscul unei pierderi de cote de piață.

201    Reclamantele trebuie totuși să demonstreze că prejudiciul despre care pretind că se va produce este un prejudiciu grav.

202    Desigur, în speță, impactul financiar al pierderii fondurilor de comerț ale reclamantelor legat de comercializarea flusilazolului nu poate fi considerat ca fiind de natură să pună în pericol existența grupului însuși din care fac parte acestea. Totuși, aprecierea gravității pierderii ireversibile a cotelor de piață nu se poate sprijini, astfel cum susține Comisia, numai pe valoarea contabilă a fondului de comerț cu care sunt realizate cotele de piață și pe pierderea unei astfel de valori pentru grup.

203    Într‑adevăr, trebuie amintit că luarea în considerare a caracteristicilor grupului impune o apreciere a tuturor împrejurărilor de fapt din speță (a se vedea în acest sens Ordonanța Aughinish Alumina/Comisia, punctul 147 de mai sus, punctele 69-78).

204    În plus, conform unei jurisprudențe constante, intră în sarcina judecătorului delegat cu luarea măsurilor provizorii să aprecieze, în funcție de circumstanțele proprii fiecărei spețe, dacă executarea imediată a actului care face obiectul cererii de suspendare poate cauza reclamantului un prejudiciu grav și iminent, pe care nicio decizie ulterioară nu ar putea să îl repare (Ordonanța președintelui Tribunalului din 7 mai 2002, Yusuf și Al Barakaat International Foundation/Consiliul și Comisia, T‑306/01 R, Rec., p. II‑2387, punctul 93, și Ordonanța președintelui Tribunalului din 15 mai 2003, Sison/Consiliul, T‑47/03 R, Rec., p. II‑2047, punctul 30).

205    Trebuie constatat, în speță, că reclamantele sunt prezente pe piață de mai mult de 20 de ani și beneficiază de autorizații de introducere pe piață a produselor fitosanitare pe bază de flusilazol înregistrate pentru o utilizare pe 26 de tipuri de culturi în cincisprezece state membre. În plus, nu se contestă faptul că alte produse comercializate de reclamante se bucură de o reputație comercială care poate fi afectată în mod semnificativ de o interdicție totală a flusilazolului începând cu 30 iunie 2008. Pierderea cotelor de piață ale reclamantelor, care au fost constituite grație unor cunoștințe, unor investiții în materie de cercetare și dezvoltare, precum și prin constituirea unei clientele de‑a lungul a numeroși ani pe o piață caracterizată de o puternică concurență trebuie, din perspectiva acestor circumstanțe, să fie considerată ca putând să îi pricinuiască un prejudiciu grav. Faptul că această pierdere nu are decât o influență redusă asupra cifrei de afaceri a grupului nu poate fi suficient, în circumstanțele din speță, pentru a înlătura caracterul grav al acelui prejudiciu.

 Cu privire la evaluarea comparativă a intereselor

206    Atunci când, în cadrul unei cereri de măsuri provizorii, judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii, în fața căruia se invocă riscul pentru solicitant de a suporta un prejudiciu grav și ireparabil, evaluează comparativ diferitele interese prezente în cauză, acesta trebuie în special să examineze dacă anularea eventuală a deciziei în litigiu de către judecătorul fondului ar permite răsturnarea situației care ar fi fost provocată prin executarea imediată a acesteia și, invers, dacă suspendarea executării acestei decizii ar fi de natură să împiedice deplina eficacitate a acesteia în cazul în care acțiunea principală ar fi respinsă (Ordonanța președintelui Tribunalului din 20 iulie 2006, Globe/Comisia, T‑114/06 R, Rec., p. II‑2627, punctul 147; a se vedea în acest sens și Ordonanța președintelui Curții din 26 iunie 2003, Belgique și Forum 187/Comisia, C‑182/03 R și C‑217/03 R, Rec., p. I‑6887, punctul 142).

207    Se impune să amintim în această privință că, în principiu, trebuie să se recunoască cerințelor legate de protecția sănătății publice un caracter preponderent față de considerentele economice (a se vedea Ordonanța președintelui Tribunalului din 30 iunie 1999, Alpharma/Consiliul, T‑70/99 R, Rec., p. II‑2027, punctul 152 și jurisprudența citată).

208    Or, în speță, motivele prezentate de Comisie pentru a justifica adoptarea directivei în litigiu se întemeiază pe riscurile de perturbare endocrină pe care le‑ar putea prezenta flusilazolul. Totuși, trebuie constatat că însăși Comisia, pe parcursul întregii proceduri de evaluare, lăsase să se înțeleagă faptul că, pe baza testelor științifice efectuate și în temeiul informațiilor și al studiilor furnizate de autorul notificării la cererea Comisiei, flusilazolul prezenta siguranță.

209    Într‑adevăr, pe baza acestei evaluări, Comisia propusese înscrierea flusilazolului în anexa I la Directiva 91/414. Măsurile inițiale prezentate comitetului prevedeau limitarea perioadei de înscriere la șapte ani pentru ca statele membre să acorde prioritate reexaminării produselor fitosanitare care conțin flusilazol și care se găsesc deja pe piață.

210    Astfel cum rezultă din considerentul (8) al directivei în litigiu, numai după o examinare în cadrul comitetului și al Consiliului, pe baza temerilor exprimate de unele state membre, Comisia și‑a modificat propunerea estimând că erau necesare unele restricții suplimentare pentru a reduce riscul la un nivel care poate fi considerat acceptabil și conform cu nivelul ridicat de protecție urmărit de Comunitate.

211    În consecință, Comisia, în afara unui anumit număr de restricții care figuraseră în propunerea sa inițială, a introdus limitarea perioadei de înscriere la 18 luni în loc de 7 ani prevăzuți inițial.

212    Întrucât comitetul nu a emis un aviz în termenul acordat de președintele acestuia, Comisia a supus Consiliului o propunere care conținea restricțiile contestate. La data expirării termenului stabilit prin Directiva 91/414, Consiliul nu adoptase nici actul de punere în aplicare propus și nici nu își exprimase opoziția față de acest act. Comisia a putut, astfel, să adopte propunerea cu restricțiile contestate.

213    În acest context, trebuie arătat că, în primul rând, flusilazolul este produs și comercializat de reclamante de mai bine de 20 de ani.

214    În al doilea rând, nu rezultă din înscrisurile părților că utilizarea acestuia ar fi adus atingere sănătății publice.

215    În al treilea rând, evaluarea flusilazolului a durat mai mult de 13 ani, perioadă în care poziția Comisiei a fost constantă în ceea ce privește lipsa proprietăților vătămătoare ale acestei substanțe și numai după ce a propus înscrierea în anexa I la Directiva 91/414 pentru o perioadă de 10 ani, în urma discuțiilor care au avut loc în cadrul comitetului, Comisia a propus o limitare a acestei perioade de înscriere la 7 ani, pentru a o reduce, în final, la 18 luni.

216    În sfârșit, în al patrulea rând, flusilazolul a fost considerat, în final, suficient de sigur pentru ca utilizarea sa să fie admisă pentru anumite culturi și se pare că interzicerea utilizării acestuia pentru alte culturi a fost motivată doar de temerile exprimate de anumite state membre.

217    De asemenea, trebuie subliniat că, sub rezerva celor menționate la punctul 160 de mai sus, Comisia, în ceea ce o privește, nu înlătură posibilitatea ca înscrierea în anexa I la Directiva 91/414 de care beneficiază flusilazolul să poată fi extinsă, în viitor, la alte culturi.

218    Or, fără ca judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii să se substituie Comisiei în aprecierea considerentelor tehnice care sunt prin esența lor complexe, trebuie constatat că reclamantele se limitează la a solicita menținerea unei situații care există de numeroși ani.

219    Trebuie constatat că, în acest stadiu, rezultă că, pe de o parte, Comisia nu a fost în măsură să ducă la bun sfârșit ansamblul evaluărilor impuse în perioada de cincisprezece ani care i‑a fost acordată în acest scop, conducând, în detrimentul reclamantelor, la o evaluare incompletă și, pe de altă parte, că, deși efectele flusilazolului asupra anumitor culturi sunt, desigur, încă necunoscute, produsele fitosanitare care utilizează această substanță activă au fost totuși admise de statele membre timp de mai mult de cincisprezece ani fără ca, la prima vedere, vreo măsură de interzicere sau de protecție să fie considerată necesară în ceea ce privește produsele reclamantelor.

220    Prin urmare, o măsură prin care se urmărește suspendarea executării restricțiilor contestate până la soluționarea acțiunii principale nu pare să fie, în speță, de natură să compromită mai mult sănătatea decât lipsa măsurilor luate atât la nivel comunitar, cât și la nivel național timp de mai bine de cincisprezece ani, în special atunci când nu a fost indicat niciun efect nociv confirmat al flusilazolului și când, dimpotrivă, au fost identificate utilizări sigure atât de către statul membru raportor, cât și de către comitetul de reexaminare.

221    În plus, trebuie amintit, pe de o parte, că articolul 4 alineatul (5) din Directiva 91/414 permite reexaminarea, în orice moment, a autorizațiilor de care beneficiază produsele fitosanitare dacă există motive pentru a crede că una dintre cerințele enumerate la alineatul (1) al acestui articol nu mai este respectată, printre care figurează cerința ca, având în vedere cunoștințele științifice și tehnice, aceste produse să nu aibă, direct sau indirect, efecte nocive asupra sănătății umane sau animale ori asupra apelor subterane și ca acestea să nu aibă o influență inacceptabilă asupra mediului înconjurător.

222    Pe de altă parte, articolul 11 alineatul (1) din Directiva 91/414 prevede că, în cazul în care un stat membru are motive valabile să considere că un produs pe care l‑a autorizat sau urmează să îl autorizeze, în conformitate cu articolul 10, prezintă un risc pentru sănătatea umană, animală sau pentru mediul înconjurător, el poate să limiteze sau să interzică, provizoriu, utilizarea și/sau vânzarea acestuia pe teritoriul său. În astfel de cazuri, acesta trebuie să informeze de îndată Comisia și celelalte state membre și să arate motivele deciziei sale.

223    Prin urmare, se pare că, dacă restricțiile contestate ar fi suspendate până la pronunțarea hotărârii în acțiunea principală, în caz de necesitate, s‑ar putea lua măsuri de protecție în temeiul Directivei 91/414.

224    Pe de altă parte, executarea directivei în litigiu poate afecta semnificativ nu doar interesele reclamantelor, ci și pe cele ale terților. În special, chiar dacă reclamantele nu au reușit să demonstreze, la prima vedere, astfel cum s‑a constatat la punctele 162-173 de mai sus, că directiva în litigiu ar putea antrena închiderea complexului lor industrial de la Cernay, se poate aștepta în mod rezonabil ca reducerea ireversibilă a cotelor de piață ale reclamantelor să aibă consecințe importante. În special, nu se poate exclude reducerea probabilă a efectivelor în cadrul acestui complex industrial și nici afectarea întreprinderilor care tratează flusilazolul.

225    În plus, reclamantele afirmă că agricultorii care utilizează flusilazolul și agricultura europeană, în general, vor fi afectate, în special din cauza faptului că, mai întâi, nu există în prezent nicio soluție tehnică în afara flusilazolului pentru a trata bolile lemnului de viță‑de‑vie, apoi, nu există niciun produs înregistrat apt să împiedice răspândirea ciupercii phomopsis la culturile de floarea‑soarelui și, în sfârșit, că flusilazolul este singurul produs care permite tratarea bolilor inului și cânepei.

226    Or, Comisia se mulțumește să conteste aceste argumente indicând că acestea sunt în contradicție cu cele care au fost prezentate de reclamante pentru a contesta posibilitatea de a substitui flusilazolul cu alte produse concurente.

227    Este suficient să se arate, în această privință, că faptul că flusilazolul are proprietăți unice asupra anumitor culturi nu exclude în mod vădit ca acesta să poată fi înlocuit cu alte substanțe pe piața fungicidelor triazole în ceea ce privește alte culturi. Prin urmare, argumentele Comisiei nu pot fi admise.

228    În consecință, trebuie trasă concluzia că balanța intereselor prezente în cauză înclină în favoarea acordării măsurilor provizorii solicitate.

229    Având în vedere cele de mai sus, trebuie trasă concluzia că, în speță, sunt îndeplinite condițiile pentru acordarea măsurilor provizorii solicitate.

230    În consecință, trebuie să se suspende, până la data pronunțării hotărârii în acțiunea principală, pe de o parte, expirarea termenului de înscriere a flusilazolului în anexa I la Directiva 91/414, stabilit la data de 30 iunie 2008 prin anexa la directiva în litigiu, precum și data până la care statele membre modifică sau retrag, dacă este cazul, după evaluare, autorizația acordată produselor care conțin flusilazol, stabilită pentru 30 iunie 2008 prin articolul 3 al doilea paragraf din directiva în litigiu și, pe de altă parte, restricția prevăzută în partea A din dispozițiile specifice ale anexei la directiva în litigiu care vizează tipurile de culturi pentru care statele membre pot autoriza utilizarea flusilazolului, și anume cerealele (altele decât orezul), porumbul, semințele de colză și sfecla de zahăr.

Pentru aceste motive,

PREȘEDINTELE TRIBUNALULUI

dispune:

1)      Suspendă până la pronunțarea hotărârii în acțiunea principală expirarea termenului de înscriere a flusilazolului în anexa I la Directiva 91/414/CEE a Consiliului din 15 iulie 1991 privind introducerea pe piață a produselor de uz fitosanitar, stabilit la data de 30 iunie 2008 prin anexa la Directiva 2006/133/CE a Comisiei din 11 decembrie 2006 de modificare a Directivei 91/414 în vederea înscrierii substanței active flusilazol.

2)      Suspendă până la pronunțarea hotărârii în acțiunea principală data până la care statele membre modifică sau retrag, dacă este cazul, după evaluare, autorizația acordată produselor care conțin flusilazol, stabilită la 30 iunie 2008 prin articolul 3 alineatul (2) al doilea paragraf din Directiva 2006/133.

3)      Suspendă până la pronunțarea hotărârii în acțiunea principală restricția prevăzută în partea A din dispozițiile specifice ale anexei la Directiva 2006/133 care vizează tipurile de culturi pentru care statele membre pot autoriza utilizarea flusilazolului, și anume cerealele (altele decât orezul), porumbul, semințele de colză și sfecla de zahăr.

4)      Cererea privind cheltuielile de judecată se va soluționa odată cu fondul.

Pronunțată la Luxemburg, la 19 iulie 2007.

Grefier       Președinte

E. Coulon       B. Vesterdorf

* Limba de procedură: engleza.

1 – Date confidenţiale ascunse