Recurs introdus la 10 septembrie 2010 de Paulette Füller-Tomlinson împotriva Hotărârii pronunțate la 1 iulie 2010 de Tribunalul Funcției Publice în cauza F-97/08, Füller-Tomlinson/Parlamentul European

(cauza T-390/10 P)

Limba de procedură: franceza

Părțile

Recurentă: Paulette Füller-Tomlinson (Bruxelles, Belgia) (reprezentant: L. Levi, avocat)

Cealaltă parte în proces: Parlamentul European

Concluziile recurentei

Anularea Hotărârii Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene pronunțate la 1 iulie 2010 în cauza F-97/08;

în consecință, admiterea concluziilor pe care recurenta din prezenta procedură le-a formulat în primă instanță și, prin urmare,

anularea Deciziei din 9 aprilie 2008 a șefului Unității Pensii și Asigurări Sociale, prin care, la articolul 3, se stabilește la 20 % rata de invaliditate permanentă parțială imputabilă originii profesionale a bolii;

în măsura în care este necesar, anularea deciziei de respingere a reclamației, decizie adoptată la 26 august 2008 și notificată la 28 august 2008;

în subsidiar, obligarea pârâtului la plata unei sume de 12 000 euro cu titlu de reparare a prejudiciului moral;

obligarea Parlamentului European la plata cheltuielilor de judecată.

obligarea Parlamentului European la plata tuturor cheltuielilor de judecată aferente procedurilor în fața celor două instanțe.

Motivele și principalele argumente

Prin prezentul recurs, recurenta solicită anularea Hotărârii Tribunalului Funcției Publice (denumit în continuare "TFP") pronunțate la 1 iulie 2010 în cauza Füller-Tomlinson/Parlamentul European, F-97/08, prin care a fost respinsă acțiunea prin care recurenta solicitase, printre altele, anularea deciziei Parlamentului European de stabilire la 20 % a ratei de invaliditate permanentă de origine profesională potrivit baremului european de evaluare în scopuri medicale a atingerilor aduse integrității fizice și psihice.

În susținerea recursului formulat, recurenta invocă mai multe motive întemeiate pe:

o încălcare a întinderii controlului legalității efectuat de instanță în ceea ce privește condițiile stabilite de reglementarea privind asigurarea adoptată potrivit articolului 73 din Statutul funcționarilor Uniunii Europene, întrucât TFP și-a limitat controlul la erori vădite de apreciere și la depășirea de către instituții a limitelor competențelor lor de apreciere, în condițiile în care controlul ar trebui să fie un control integral care privește legalitatea pe fond a actului;

o încălcare a controlului erorii vădite de apreciere, o denaturare a dosarului, o încălcare a obligației de motivare a instanței care a judecat cauza în primă instanță și o încălcare a articolului 73 din Statut și din reglementarea privind asigurarea:

întrucât TFP nu a luat în considerare expunerea faptelor prezentată în cursul ședinței în continuarea motivelor cererii introductive;

întrucât TFP a considerat, printre altele, că libertatea de apreciere a doctorilor nu ar privi decât constatarea unei patologii, iar nu și stabilirea ratei de invaliditate, validând astfel caracterul obligatoriu al baremului european de evaluare a atingerilor aduse integrității fizice și psihice care limitează rata de invaliditate în cazul de față la 20 %, deși comisia medicală apreciase că rata de invaliditate a recurentei era de 100 %;

o încălcare a noțiunii de termen rezonabil și o denaturare a dosarului, întrucât TFP menționează, cu ocazia expunerii situației de fapt, o examinare medicală care nu ar fi avut loc niciodată, pentru a concluziona ulterior că termenele în care a fost tratat dosarul recurentei nu erau nerezonabile.

____________