Cauza T‑6/12

(publicată în extras)

Godrej Industries Ltd

și

VVF Ltd

împotriva

Consiliului Uniunii Europene

„Dumping – Importuri de anumiți alcooli grași și amestecurile lor, originari din India, Indonezia și Malaysia – Ajustare solicitată în temeiul conversiei valutare – Sarcina probei – Prejudiciu – Taxă antidumping definitivă”

Sumar – Hotărârea Tribunalului (Camera a patra) din 6 septembrie 2013

1.      Politica comercială comună – Protecție împotriva practicilor de dumping – Prejudiciu – Stabilirea legăturii de cauzalitate – Obligații ale instituțiilor – Luarea în considerare a unor factori care nu au legătură cu dumpingul – Neatribuirea prejudiciului cauzat de acești factori

[Regulamentul nr. 1225/2009 al Consiliului, art. 3 alin. (6) și (7)]

2.      Politica comercială comună – Protecție împotriva practicilor de dumping – Prejudiciu – Noțiunea de industrie a Uniunii – Importuri efectuate de un producător din Uniune de produse provenite din țările vizate de o anchetă antidumping – Includere – Luarea în considerare a importurilor menționate cu titlu de „alt factor” în sensul articolului 3 alineatul (7) din Regulamentul nr. 1225/2009 – Admisibilitate

[Regulamentul nr. 1225/2009 al Consiliului, art. 3 alin. (7) și art. 4 alin. (1) lit. (a)]

1.      Din articolul 3 alineatul (6) din Regulamentul antidumping de bază nr. 1225/2009 reiese că instituțiile Uniunii trebuie să demonstreze că importurile care fac obiectul unui dumping cauzează un prejudiciu important industriei Uniunii, având în vedere volumul și prețul lor. Este vorba în acest caz despre analiza numită de atribuire. Din articolul 3 alineatul (7) din acest regulament rezultă de asemenea că instituțiile menționate trebuie să analizeze, pe de o parte, toți ceilalți factori cunoscuți care cauzează un prejudiciu industriei Uniunii, în același timp cu importurile care fac obiectul unui dumping, și, pe de altă parte, să procedeze de așa manieră încât prejudiciul cauzat de acești alți factori să nu fie atribuit importurilor respective. Este vorba în acest caz despre analiza numită de neatribuire.

Obiectivul articolului 3 alineatele (6) și (7) din Regulamentul nr. 1225/2009 este, așadar, ca instituțiile Uniunii să disocieze și să distingă efectele prejudiciabile ale importurilor care fac obiectul unui dumping de efectele celorlalți factori. Dacă instituțiile nu ar disocia și nu ar distinge impactul diverșilor factori ai prejudiciului, acestea nu ar putea concluziona în mod valabil că importurile care fac obiectul unui dumping au cauzat un prejudiciu industriei Uniunii. În continuare, la determinarea prejudiciului, instituțiile au în special obligaţia de a examina dacă prejudiciul pe care intenţionează să îl reţină ar fi cauzat de propriul comportament al producătorilor din Uniune.

(a se vedea punctele 62-64)

2.      Noțiunea de industrie a Uniunii figurează la articolul 4 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul antidumping de bază nr. 1225/2009. Or, includerea în definiția industriei Uniunii a unui producător care este el însuși importator al produsului care se presupune că face obiectul unui dumping nu implică automat faptul că importurile acestuia nu mai trebuie considerate un „alt factor” în sensul articolului 3 alineatul (7) din regulamentul menționat. Astfel, natura autoprovocată a prejudiciului care ar putea eventual să decurgă din cumpărarea de către un producător al Uniunii a unor produse care fac obiectul unui dumping provenite din țările vizate de ancheta antidumping este un „alt factor” de care instituțiile trebuie să țină seama în cadrul analizei prejudiciului. Totuși, nu reiese nici din Regulamentul nr. 1225/2009, nici din jurisprudență că importurile, efectuate de un producător din Uniune, de produse care fac obiectul unui dumping provenite din țări vizate de ancheta antidumping nu pot fi niciodată luate în considerare în cadrul analizei prejudiciului.

(a se vedea punctele 65 și 67)