Ediție provizorie
CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL
DOMNUL MANUEL CAMPOS SÁNCHEZ‑BORDONA
prezentate la 8 mai 2024(1)
Cauzele C‑717/22 și C‑372/23
SISTEM LUX OOD
și
VU
împotriva
Teritorialna direktsia Mitnitsa Burgas
[cereri de decizie preliminară formulate de Rayonen sad Svilengrad (Tribunalul de Raion din Svilengrad, Bulgaria) și de Administrativen sad Haskovo (Tribunalul Administrativ din Haskovo, Bulgaria)]
„Trimitere preliminară – Uniunea vamală și libera circulație a mărfurilor – Regulamentul (UE) nr. 952/2013 – Încălcarea legislației vamale – Sancțiuni administrative – Sancțiuni efective, proporționale și cu efect de descurajare – Reglementare națională care prevede confiscarea obiectului încălcării vamale – Bunuri aparținând unui terț”
1. În aceste două trimiteri preliminare, cele două instanțe bulgare sesizează Curtea cu îndoielile pe care le au cu privire la interpretarea regimului de încălcări și sancțiuni stabilit de Regulamentul (UE) nr. 952/2013(2).
2. Prin intermediul întrebărilor preliminare, instanțele de trimitere doresc să afle în esență: a) dacă intenția este un element constitutiv obligatoriu al încălcării constând în nefurnizarea către autoritățile vamale a informațiilor prevăzute la articolul 15 din Codul vamal; și b) dacă, în circumstanțe precum cele din litigiile de origine, dreptul Uniunii se opune unei reglementări naționale care prevede confiscarea mărfurilor drept sancțiune pentru neîndeplinirea obligațiilor vamale.
I. Cadrul juridic
A. Dreptul Uniunii
1. Decizia‑cadru 2005/212/JAI(3)
3. Articolul 1 („Definiții”) a patra liniuță înțelege prin „«confiscare» […] o pedeapsă sau o măsură dispusă de o instanță în urma unei proceduri în legătură cu o infracțiune sau infracțiuni, având ca rezultat deposedarea definitivă de bunul respectiv”(4).
2. Codul vamal
4. Considerentul (38) stabilește:
„Este oportun să se țină seama de buna‑credință a persoanei în cauză, în cazurile în care o datorie vamală a luat naștere în urma nerespectării legislației vamale, și să se minimizeze impactul neglijenței din partea debitorului.”
5. Considerentul (45) prevede:
„Este oportun să se stabilească, la nivelul Uniunii, normele care reglementează distrugerea sau alte moduri de a dispune de mărfuri de către autoritățile vamale, deoarece acestea necesitau reglementări în cadrul legislației naționale.”
6. Articolul 15 („Furnizarea de informații autorităților vamale”) stipulează:
„(1) Orice persoană implicată direct sau indirect în îndeplinirea formalităților vamale sau în controalele vamale furnizează autorităților vamale, la cererea acestora și în termenul fixat, toate documentele și informațiile solicitate, într‑o formă adecvată, și întreaga asistență necesară pentru îndeplinirea formalităților sau efectuarea controalelor.
(2) La depunerea unei declarații vamale, a unei declarații de depozitare temporară, a unei declarații sumare de intrare sau ieșire, a unei declarații de reexport sau a unei notificări de reexport de către o persoană la autoritățile vamale sau la depunerea unei cereri pentru obținerea unei autorizații sau pentru obținerea oricărei alte decizii, persoana în cauză răspunde în ansamblu de:
(a) corectitudinea și caracterul complet al informațiilor furnizate în această declarație, notificare sau cerere;
(b) autenticitatea, corectitudinea și valabilitatea oricărui document justificativ al declarației, al notificării sau al cererii;
(c) dacă este cazul, respectarea tuturor obligațiilor referitoare la plasarea mărfurilor respective sub regimul vamal în cauză sau la executarea operațiunilor autorizate.
Primul paragraf se aplică, de asemenea, furnizării sub orice altă formă a oricărei informații solicitate de către autoritățile vamale sau comunicate acestora din urmă.
În cazul în care depunerea declarației sau a notificării, prezentarea cererii sau furnizarea informațiilor se realizează de către un reprezentant vamal al persoanei în cauză, în conformitate cu articolul 18, reprezentantul vamal se află și el sub incidența obligațiilor prevăzute la primul paragraf de la prezentul alineat.”
7. Articolul 42 („Aplicarea sancțiunilor”) stabilește:
„(1) Fiecare stat membru prevede sancțiuni în caz de încălcare a legislației vamale. Aceste sancțiuni sunt efective, proporționale și cu efect de descurajare.
(2) În cazul în care se aplică sancțiuni administrative, acestea pot lua, inter alia, una sau ambele forme de mai jos:
(a) o sancțiune pecuniară aplicată de autoritățile vamale, inclusiv o tranzacție aplicată în locul unei sancțiuni penale, dacă este cazul;
(b) revocarea, suspendarea sau modificarea oricărei autorizații deținute de persoana în cauză.
[…]”.
8. Articolul 79 („Datoria vamală care ia naștere prin nerespectare”) alineatul (1) prevede:
„În cazul mărfurilor supuse unor taxe la import, o datorie vamală la import ia naștere în cazul nerespectării uneia dintre următoarele:
(a) o obligație stabilită în legislația vamală cu privire la introducerea mărfurilor neunionale pe teritoriul vamal al Uniunii, la scoaterea lor de sub supravegherea vamală sau la circulația, perfecționarea, depozitarea, depozitarea temporară, admiterea temporară sau dispunerea de astfel de mărfuri pe teritoriul respectiv;
(b) o obligație stabilită în legislația vamală cu privire la destinația finală a mărfurilor pe teritoriul vamal al Uniunii;
(c) o condiție care reglementează plasarea mărfurilor neunionale sub un regim vamal sau acordarea, datorită destinației finale a mărfurilor, a unei exceptări de taxe sau a unei reduceri de taxe la import.”
9. Articolul 158 („Declararea mărfurilor în vamă și supravegherea vamală a mărfurilor unionale”) stipulează:
„(1) Toate mărfurile destinate plasării sub un regim vamal, cu excepția regimului de zonă liberă, fac obiectul unei declarații vamale corespunzătoare acestui regim.
(2) În anumite cazuri, altele decât cele menționate la articolul 6 alineatul (3), o declarație vamală poate fi depusă utilizându‑se alte mijloace decât tehnicile de prelucrare electronică a datelor.
(3) Mărfurile unionale declarate pentru export, tranzit în interiorul Uniunii sau perfecționare pasivă se află sub supravegherea vamală din momentul acceptării declarației menționate la alineatul (1) și până în momentul în care sunt scoase în afara teritoriului vamal al Uniunii, sunt abandonate în favoarea statului sau sunt distruse sau până când declarația vamală este invalidată.”
10. Potrivit articolului 198 („Măsuri de luat de către autoritățile vamale”):
„(1) Autoritățile vamale iau toate măsurile necesare, inclusiv confiscarea și vânzarea sau distrugerea, pentru a dispune de mărfuri în cazurile următoare:
(a) în cazul în care una dintre obligațiile definite în legislația vamală cu privire la introducerea mărfurilor neunionale pe teritoriul vamal al Uniunii nu a fost îndeplinită sau mărfurile au fost sustrase de sub supraveghere vamală;
[…]”
11. Articolul 233 („Obligațiile titularului regimului de tranzit unional și ale transportatorului sau destinatarului mărfurilor care circulă sub regimul de tranzit unional”) alineatul (3) stipulează:
„Transportatorul sau destinatarul mărfurilor care le acceptă cunoscând faptul că acestea circulă sub un regim de tranzit unional este, de asemenea, responsabil de a le prezenta intacte la biroul vamal de destinație în termenul prevăzut și de a îndeplini măsurile de identificare luate de către autoritățile vamale.”
B. Dreptul național. Zakon za mitnitsite (Legea vamală)
12. Articolul 231 stabilește că deciziile de aplicare a sancțiunilor administrative sunt emise de directorul Agenției vamale sau de agenții desemnați de către acesta.
13. Potrivit articolului 233:
„(1) Persoana care transferă sau transportă marfă peste frontiera de stat, fără înștiințarea sau aprobarea autorității vamale, sau care încearcă acest lucru este sancționată, în măsura în care fapta săvârșită nu reprezintă infracțiune, cu o amendă pentru contrabandă vamală cuprinsă între 100 și 200 de procente din valoarea vamală a mărfurilor la import sau din valoarea vamală a mărfurilor la export.
[…]
(6) Mărfurile care constituie obiectul contrabandei vamale sunt supuse confiscării în beneficiul statului, indiferent de raporturile de proprietate; în cazul în care acestea nu sunt disponibile sau au fost înstrăinate, se dispune confiscarea contravalorii acestora care corespunde valorii lor vamale la import sau – la export – valorii respectivelor mărfuri.
[…]”
II. Situația de fapt, litigiile și întrebările preliminare
14. La 28 mai 2021, VU, cetățean sârb, șoferul unui camion cu semiremorcă încărcat cu table de aluminiu, s‑a prezentat la un birou de control vamal bulgar, deplasându‑se din Turcia cu destinația Serbia.
15. Pe parcursul verificării documentelor vamale și de trecere ale vehiculului, s‑a constatat existența unei cantități de mărfuri cu mult peste cea declarată în documentele respective.
16. După realizarea controlului corespunzător, în spațiul de încărcare al vehiculului au fost găsite treisprezece paleţi cu profiluri de aluminiu. Potrivit documentelor, cinci dintre aceștia corespundeau în totalitate încărcăturii unei anumite întreprinderi expeditoare. Profilele de aluminiu aflate în ceilalți opt paleţi, aparținând unei alte întreprinderi expeditoare, nu fuseseră declarate.
17. Aceste fapte au condus la două proceduri jurisdicționale, în cadrul cărora instanțele competente au decis să sesizeze Curtea cu o trimitere preliminară.
A. Cauza C‑717/22
18. La 28 mai 2021, Teritorialna direktsia „Juzhna morska” (Direcția regională „Juzhna morska”) a inițiat o procedură administrativă de sancționare împotriva șoferului camionului cu semiremorcă, ca urmare a încălcării articolului 233 alineatul (1) din Legea vamală. Panourile de aluminiu nedeclarate, precum și camionul cu semiremorcă au fost puse sub sechestru.
19. Procedura de sancționare administrativă a fost suspendată ca urmare a demarării unei cercetări penale având ca obiect aceleași fapte.
20. În cele din urmă, nefiind constatată existența unei infracțiuni și reluându‑se procedura de sancționare, autoritatea administrativă a stabilit că fapta șoferului (și anume, transportul panourilor de aluminiu peste frontiera națională fără ca autoritatea vamală să aibă cunoștință de acesta și în lipsa unei autorizări din partea acestei autorități) întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzute la articolul 233 alineatul (1) din Legea vamală.
21. Prin urmare, autoritatea administrativă:
– a aplicat șoferului o sancțiune administrativă sub forma unei amenzi în cuantum de 73 140,06 leve (BGN) (aproximativ 37 400 de euro), care corespunde în proporție de 100 % valorii în vamă a mărfii;
– în temeiul articolului 233 alineatul (6), coroborat cu articolul 233 alineatul (1) din Legea vamală, a dispus confiscarea panourilor de aluminiu și restituirea camionului cu semiremorcă către proprietar, un terț care nu era implicat în săvârșirea faptelor.
22. Societatea Sistem Lux, proprietara mărfurilor confiscate, a atacat această decizie la Rayonen sad Svilengrad (Tribunalul de Raion din Svilengrad, Bulgaria), care a decis sesizarea Curții cu trei întrebări preliminare, dintre care le reproducem pe primele două:
„1) Articolul 42 alineatul (2) din [Codul vamal], care enumeră în mod exhaustiv tipurile de sancțiuni administrative ce pot fi aplicate în caz de încălcare a legislației vamale, coroborat cu articolul 17 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene [denumită în continuare «carta»], trebuie interpretat în sensul că se opune unei dispoziții din dreptul național, precum cea a articolului 233 alineatul (6) din [Legea vamală], care prevede ca sancțiune administrativă suplimentară confiscarea (confiscarea proprietății în favoarea statului) obiectului încălcării? Confiscarea obiectului încălcării este permisă în cazurile în care bunul confiscat aparține unei alte persoane decât autorul încălcării?
2) Articolul 42 alineatul (1) din [Codul vamal] coroborat cu articolul 49 alineatul (3) din cartă trebuie interpretat în sensul că se opune unei dispoziții din dreptul național, precum cea a articolului 233 alineatul (6) din [Legea vamală], care prevede, pe lângă sancțiunea «amenzii», ca sancțiune suplimentară confiscarea (confiscarea proprietății în favoarea statului) obiectului încălcării, ca reprezentând o atingere disproporționată adusă dreptului de proprietate în raport cu obiectivul legitim urmărit, în cazul general în care bunul confiscat care a făcut obiectul încălcării aparține autorului și în care bunul aparține unui terț care nu este autorul încălcării, precum și în cazul particular în care autorul nu a săvârșit încălcarea cu intenție, ci din culpă?”
B. Cauza C‑372/23
23. VU, transportatorul la care s‑a făcut referire în cauza C‑717/22, a atacat la Rayonen sad Svilengrad (Tribunalul de Raion din Svilengrad) atât amenda aplicată, cât și confiscarea mărfurilor. Acțiunea sa a fost respinsă prin hotărârea din 17 ianuarie 2022.
24. Hotărârea pronunțată de prima instanță a fost atacată de VU în recurs la Administrativen sad Haskovo (Tribunalul Administrativ din Haskovo, Bulgaria), care a decis sesizarea Curții cu cinci întrebări preliminare, dintre care le reproducem pe primele patru:
„1) Articolul 15 coroborat cu articolul 42 alineatul (1) din [Codul vamal] trebuie interpretat în sensul că se opune unei dispoziții naționale precum cea prevăzută la articolul 233 alineatul (1) din [Legea vamală] coroborat cu articolul 7 din Zakon za administrativnite narushenia i nakazania (Legea privind contravențiile și sancțiunile administrative), care, în cazul unei încălcări vamale săvârșite din neglijență, legată de nerespectarea formei corespunzătoare a declarației pentru mărfurile transportate peste frontiera de stat, prevede aplicarea unei sancțiuni pentru contrabanda săvârșită fără intenție? Este admisibilă o reglementare națională care permite, în asemenea cazuri, calificarea încălcării drept contrabandă vamală săvârșită din culpă sau intenția este un element constitutiv obligatoriu al contrabandei vamale?
2) Articolul 42 alineatul (1) din [Codul vamal] trebuie interpretat în sensul că se opune unei dispoziții naționale precum cea prevăzută la articolul 233 alineatul (1) din [Legea vamală] coroborat cu articolul 7 din Legea privind contravențiile și sancțiunile vamale, potrivit căreia o încălcare care constituie «contrabandă vamală», săvârșită pentru prima dată, poate fi sancționată cu o pedeapsă de aceeași natură și în același cuantum, și anume, cu «amendă» cuprinsă între 100 % și 200 % din valoarea în vamă a obiectului încălcării, indiferent dacă a fost săvârșită cu intenție sau din culpă?
3) Articolul 42 alineatul (2) din [Codul vamal] trebuie interpretat în sensul că se opune unei dispoziții naționale precum cea prevăzută la articolul 233 alineatul (6) din [Legea vamală], care prevede drept sancțiune administrativă suplimentară confiscarea (confiscarea proprietății în favoarea statului) mărfii sau a bunurilor care au făcut obiectul încălcării și a căror deținere nu este interzisă? Confiscarea obiectului încălcării este permisă în cazurile în care bunul confiscat aparține unei alte persoane decât autorul încălcării?
4) Articolul 42 alineatul (1) din [Codul vamal] coroborat cu articolul 49 alineatul (3) din cartă […] trebuie interpretat în sensul că se opune unei dispoziții naționale precum cea prevăzută la articolul 233 alineatul (6) din [Legea vămilor], care, pe lângă sancțiunea «amenzii», prevede drept sancțiune suplimentară confiscarea (confiscarea proprietății în favoarea statului) mărfii sau a bunurilor care au făcut obiectul încălcării chiar și atunci când este vorba despre mărfuri a căror deținere nu este interzisă, ca reprezentând o atingere disproporționată adusă dreptului de proprietate în raport cu obiectivul legitim urmărit, în cazul general în care bunul confiscat care a făcut obiectul încălcării aparține autorului și în care bunul aparține unui terț care nu este autorul încălcării, precum și în cazul particular în care autorul nu a săvârșit încălcarea cu intenție, ci din culpă?”
III. Procedura în fața Curții
25. Cererea de decizie preliminară care a dat naștere cauzei C‑717/22 a fost înregistrată la Curte la 23 noiembrie 2022.
26. În cadrul acestei proceduri, au prezentat observații Sistem Lux, Teritorialna direktsia Mitnitsa Burgas (Direcția teritorială a vămilor din Burgas), guvernele bulgar, italian și leton, precum și Comisia Europeană.
27. Cererea de decizie preliminară care a dat naștere cauzei C‑372/23 a fost înregistrată la Curte la 13 iunie 2023.
28. În cadrul acestei a doua proceduri, au prezentat observații Teritorialna direktsia Mitnitsa Burgas (Direcția teritorială a vămilor din Burgas), guvernele belgian, bulgar, spaniol și italian, precum și Comisia.
29. Pentru buna desfășurare a fazei orale a procedurii și în vederea pronunțării hotărârii, datorită similitudinilor, cele două cauze au fost conexate.
30. Curtea, care nu a considerat necesară desfășurarea unei ședințe publice, a solicitat ca concluziile să se axeze pe primele două întrebări preliminare din cauza C‑717/22 (care coincid în mod substanțial cu a treia și cu a patra întrebare preliminară din cauza C‑372/23) și pe primele două întrebări preliminare din cauza C‑372/23.
IV. Analiză
31. Primele două întrebări preliminare din cauza C‑717/22 au ca obiect compatibilitatea dreptului Uniunii cu o reglementare națională care, într‑un context specific de încălcare a legislației vamale, prevede confiscarea mărfurilor implicate.
32. Primele două întrebări din cauza C‑372/23 se referă la compatibilitatea dreptului Uniunii cu o reglementare națională care prevede aplicarea unei anumite sancțiuni în cazul contrabandei vamale.
33. Vom analiza, în primul rând, întrebările preliminare referitoare la sancțiunea principală (cauza C‑372/23), după care le vom aborda pe cele referitoare la confiscare (cauzele C‑717/22 și C‑372/23).
34. Nu vom aborda efectele articolului 17 alineatul (1) și ale articolului 49 alineatul (3) din cartă, întrucât instanțele de trimitere nu expun motivele care le determină, în mod concret, să solicite interpretarea acestor dispoziții.
A. Sancționarea încălcării obligației de a furniza informațiile vamale (prima și a doua întrebare preliminară din cauza C‑372/23)
35. Instanța de trimitere dorește să cunoască compatibilitatea cu dreptul Uniunii [în special cu articolul 15 coroborat cu articolul 42 alineatul (1), ambele din Codul vamal] a unei reglementări naționale care sancționează o încălcare vamală comisă din culpă, pe care o califică drept contrabandă fără intenție.
36. În mod concret, dorește să afle:
– dacă intenția este un element constitutiv obligatoriu al contrabandei vamale (prima întrebare);
– dacă contrabanda vamală poate fi sancționată „de aceeași natură și în același cuantum” în cazurile în care încălcarea a fost săvârșită cu intenție și în cele în care a fost săvârșită din culpă (a doua întrebare).
37. Amintim că VU a fost sancționat ca urmare a încălcării articolului 233 alineatul (1) din Legea vamală. Această dispoziție incriminează în Bulgaria transportul mărfurilor peste frontierele de stat fără ca autoritatea vamală să aibă cunoștință de acesta și în lipsa unei autorizații din partea acestor autorități. Obligația de a furniza informații autorităților vamale, prevăzută la articolul 15 din Codul vamal(5), se încadrează în această dispoziție. O astfel de obligație nu este îndeplinită în cazul în care informațiile furnizate sunt false, întrucât nu corespund conținutului real al mărfurilor.
38. Chiar dacă decizia de trimitere nu precizează acest aspect, se pare că mărfurile transportate, provenind din Turcia, urmau să ajungă în Serbia, Bulgaria fiind doar o țară de tranzit. În acest caz, dispoziția de drept al Uniunii aplicabilă în primul rând este articolul 158 din Codul vamal.
39. În temeiul acestui articol, mărfurile destinate plasării sub regim vamal (cu excepția regimului de zonă francă) fac obiectul unei declarații vamale corespunzătoare [alineatul (1)] și rămân sub supraveghere vamală din momentul acceptării declarației menționate și până în momentul în care sunt scoase în afara teritoriului vamal al Uniunii, sunt abandonate în favoarea statului sau sunt distruse sau până când declarația vamală este invalidată [alineatul (3)].
40. Potrivit articolului 233 alineatul (3) din Codul vamal, transportatorul mărfurilor în tranzit este responsabil de a le prezenta intacte la biroul vamal de destinație în termenul prevăzut și de a îndeplini măsurile de identificare luate de către autoritățile vamale(6).
41. Neîndeplinirea obligațiilor de a declara în mod corect mărfurile pe care VU le transporta în regim de tranzit a constituit, în opinia instanței de trimitere, pe care nimeni nu o pune la îndoială și care nici nu poate fi revizuită în cadrul prezentei proceduri, o încălcare a articolului 15 din Codul vamal săvârșită de persoana în cauză(7).
42. În conformitate cu articolul 15 alineatul (1) din Codul vamal, persoana implicată în mod direct sau indirect în îndeplinirea formalităților vamale sau în controalele vamale furnizează autorităților vamale, la cererea acestora, documentele și informațiile solicitate, într‑o formă adecvată, și întreaga asistență necesară pentru îndeplinirea formalităților sau efectuarea controalelor.
43. În temeiul alineatului (2) al aceluiași articol 15 din Codul vamal, persoana care depune o declarație vamală la autoritățile vamale răspunde de corectitudinea și caracterul complet al acesteia, precum și de autenticitatea, corectitudinea și valabilitatea documentelor justificative.
44. Potrivit articolului 42 din Codul vamal, orice încălcare a legislației vamale trebuie sancționată de statele membre într‑un mod efectiv, proporțional și cu efect de descurajare.
45. Instanța de trimitere solicită Curții, în mod concret, să stabilească dacă sancțiunea aplicată este compatibilă cu articolul 15 din Codul vamal în ceea ce privește caracterul intenționat al încălcării și cu articolul 42 alineatul (1) din același cod în ceea ce privește caracterul proporțional al sancțiunii însăși.
46. Pentru a răspunde primei întrebări, trebuie să se țină seama de faptul că, potrivit Curții:
– nerespectarea obligației stabilite la articolul 15 alineatul (1) din Codul vamal constituie o „încălcare a legislației vamale”, în sensul articolului 42 alineatul (1) din codul menționat;
– „[…] această noțiune [încălcarea legislației vamale] nu vizează numai activitățile frauduloase, ci include orice nerespectare a legislației vamale a Uniunii, independent de aspectul dacă nerespectarea a fost intenționată sau a fost săvârșită din neglijență sau în lipsa oricărui comportament culpabil al operatorului în cauză”(8).
47. Același lucru este valabil, astfel cum a observat Comisia, în ceea ce privește, în special, neîndeplinirea obligației prevăzute la articolul 158 din Codul vamal, care constă în prezentarea unei declarații vamale corespunzătoare regimului în cauză.
48. Din această premisă se deduce că intenția nu este un element constitutiv obligatoriu al contrabandei vamale. În cazul unei încălcări a articolului 15 alineatul (1) din Codul vamal săvârșite din neglijență statele membre trebuie să aplice o sancțiune în conformitate cu articolul 42 din același cod.
49. Sancțiunea trebuie să fie, în orice caz și în măsura în care este important în prezenta cauză, proporțională, astfel cum prevede articolul 42 alineatul (1) din Codul vamal.
50. Problema pe care o ridică instanța de trimitere prin intermediul celei de a doua întrebări preliminare din cauza C‑372/23 nu este atât aspectul proporționalității în sens strict, ci, repetăm, relevanța intenției în stabilirea sancțiunii.
51. În fapt, instanța de trimitere insistă asupra intenției, pusă acum în legătură cu articolul 42 alineatul (1) din Codul vamal, cu alte cuvinte, din perspectiva sancțiunii, iar nu din perspectiva definiției faptei care constituie încălcarea.
52. Problema de fond este aceeași, și anume compatibilitatea cu Codul vamal a unei reglementări naționale care califică drept încălcare vamală o faptă săvârșită din neglijență (prima întrebare), la care se adaugă aspectul sancțiunii care nu face diferența între faptele săvârșite din neglijență și cele săvârșite cu intenție (a doua întrebare).
53. Prin urmare, nu este vorba despre a stabili dacă sancțiunea în discuție în litigiul principal a fost sau nu a fost proporțională în ceea ce privește cuantumul sau alte circumstanțe, ci în ceea ce privește caracterul culpabil sau fără intenție al încălcării.
54. Or, instanța de trimitere pune accentul pe aspectul că fapta „poate fi sancționată cu o pedeapsă de aceeași natură și în același cuantum […] indiferent dacă a fost săvârșită cu intenție sau din culpă”. Pentru instanța de trimitere, cu adevărat „disproporționat” ar fi să nu se distingă între fapta săvârșită cu intenție și cea săvârșită din neglijență.
55. Referința, pur tangențială, la proporționalitatea sancțiunii aplicate nu ar trebui să abată atenția. Problema care se ridică de fapt în aceste întrebări este, repetăm, aceea dacă contrabanda vamală poate fi sancționată și în ce condiții numai atunci când este rezultatul unei fapte săvârșite cu intenție.
56. Într‑o jurisprudență constantă, Curtea a statuat că măsurile represive permise de legislația națională trebuie să nu depășească limitele a ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivelor urmărite în mod legitim de această reglementare și să nu fie disproporționate în raport cu obiectivele respective(9).
57. Prin urmare, „autoritățile naționale […] trebuie să țină seama, atât pentru a realiza încadrarea juridică a încălcării eventual săvârșite, cât și pentru a determina, dacă este cazul, sancțiunile pentru nerespectarea legislației vamale care trebuie impuse, de toate elementele relevante, inclusiv, dacă este necesar, de buna‑credință a declarantului, pentru a garanta că aceste sancțiuni sunt efective, proporționale și cu efect de descurajare”(10).
58. Relevanța bunei‑credințe în determinarea sancțiunilor nu presupune că acestea din urmă sunt admisibile numai dacă este vorba despre încălcări cu intenție. Astfel cum am arătat, noțiunea de „încălcare a legislației vamale”, în sensul articolului 42 alineatul (1) din Codul vamal, cuprinde orice încălcare a legislației menționate, independent dacă aceasta a fost săvârșită cu intenție sau din culpă.
59. În concluzie, suntem de părere că trebuie să se răspundă la a doua întrebare preliminară din cauza C‑372/23 în același sens ca la prima întrebare: dreptul Uniunii nu exclude sancționarea încălcărilor săvârșite din culpă, întrucât intenția nu este un element constitutiv obligatoriu al contrabandei vamale, iar simpla încălcare a articolului 15 alineatul (1) din Codul vamal este suficientă pentru a sancționa fapta în conformitate cu articolul 42 din codul menționat.
60. Curtea a confirmat această interpretare a articolului 42 alineatul (1) din Codul vamal statuând că, în cazul furnizării unor informații inexacte în cuprinsul declarației vamale, aplicarea unei amenzi administrative este posibilă în pofida bunei‑credințe a operatorului în cauză(11).
61. Acest răspuns nu se opune luării în considerare, pentru a stabili sancțiunea adecvată, a tuturor elementelor pertinente (inclusiv buna‑credință a autorului, dacă este cazul) din panoplia stabilită de legiuitorul național, în funcție de care sancțiunea poate fi fixată în sensul majorării sau reducerii(12).
B. Confiscarea în cazul încălcării obligației de a furniza informații autorității vamale (prima și a doua întrebare preliminară din cauza C‑717/22, care coincid cu a treia și a patra întrebare din cauza C‑372/23)
62. Prin intermediul acestor întrebări preliminare, instanța de trimitere dorește să se stabilească în esență:
– dacă este posibilă confiscarea ca sancțiune administrativă suplimentară în cazul „contrabandei vamale”;
– în cazul unui răspuns afirmativ, dacă poate fi confiscat un bun aparținând unui terț, altul decât autorul încălcării, în special în cazul în care acesta din urmă nu a săvârșit încălcarea cu intenție.
63. Articolul 42 alineatul (2) din Codul vamal nu stabilește o listă exhaustivă a „tipurilor” (modalităților) de sancțiuni administrative pe care le pot stabili statele membre. Este ceea ce se deduce din modul de redactare al acestei dispoziții, care utilizează expresia inter alia(13) sau expresii similare pentru a enumera, cu titlu de exemplu, aceste modalități.
64. Astfel cum a statuat în mod constant Curtea, „în lipsa unei armonizări a legislației Uniunii în domeniul sancțiunilor aplicabile în caz de nerespectare a condițiilor prevăzute de un sistem instituit prin această legislație, statele membre rămân competente să aleagă sancțiunile care le par adecvate.” În mod logic, statele membre „sunt […] obligate să își exercite competențele cu respectarea dreptului Uniunii și a principiilor sale generale”(14).
65. Acestea fiind spuse, considerăm că nu există motive pentru a exclude confiscarea din rândul sancțiunilor administrative suplimentare în cazuri precum cel în litigiu, și anume în cazul încălcării articolului 15 alineatul (1) din Codul vamal(15).
66. Însuși Codul vamal (articolul 198) impune autorităților vamale obligația de lua toate măsurile necesare pentru a dispune de mărfuri în cazul neîndeplinirii obligațiilor prevăzute de legislația vamală. Printre aceste măsuri, menționează în mod expres confiscarea și vânzarea sau distrugerea mărfurilor respective.
67. Or, fie cu titlu de sancțiune administrativă (articolul 42 din Codul vamal), fie cu titlu de măsură necesară în cazul neîndeplinirii unei obligații vamale (articolul 198 din același cod), confiscarea mărfurilor reținute, în cazuri precum cel din speță, este admisă de dreptul Uniunii(16).
68. Se poate discuta cu privire la cazurile în care confiscarea in concreto este licită, dar nu însă cu privire la aspectul că este vorba despre o măsură compatibilă, ca atare, cu dreptul Uniunii.
69. În ceea ce privește confiscarea bunurilor care aparțin unui terț de bună‑credință, altul decât autorul încălcării, Curtea s‑a pronunțat deja în mod inechivoc: „ținând seama de atingerea semnificativă adusă drepturilor persoanelor, pe care o determină confiscarea unui bun, și anume deposedarea definitivă de dreptul de proprietate asupra acestuia, este necesar să se arate că, în ceea ce privește un terț de bună‑credință care nu știa și nu putea ști că bunul său a fost utilizat pentru săvârșirea unei infracțiuni, o asemenea confiscare constituie, în raport cu scopul urmărit, o intervenție disproporționată și intolerabilă care aduce atingere înseși substanței dreptului de proprietatea al acestuia”(17).
70. Din informația pusă la dispoziție de instanțele de trimitere nu se poate deduce cu certitudine că mărfurile confiscate aparțineau într‑adevăr unui terț care a acționat cu bună‑credință, în sensul expus anterior.
71. Totul pare să indice că aceste mărfuri nu sunt proprietatea lui VU (și anume transportatorul sancționat), în ciuda faptului că legitimitatea acestuia de a ataca confiscarea lor nu a fost pusă în discuție. Acestea ar fi mai degrabă proprietatea Sistem Lux, parte reclamantă în litigiul care a dat naștere procedurii preliminare din cauza C‑717/22.
72. Cu toate acestea, potrivit observațiilor autorităților vamale(18) și ale guvernului bulgar(19), Sistem Lux era principalul responsabil în ceea ce privește regimul de tranzit la care erau supuse mărfurile confiscate. Dacă aceasta este situația, aspect pe care trebuie să îl verifice instanțele de trimitere, Sistem Lux nu ar putea fi calificată drept „terț” în sens strict.
73. Din susținerile autorității vamale, care sunt reproduse în decizia de trimitere din cauza C‑717/22(20), se deduce că decizia administrativă de confiscare ar rezulta din neîndeplinirea de către Sistem Lux a obligațiilor sale vamale cu privire la mărfurile puse sub sechestru. În cazul în care instanța de trimitere ar accepta această teză, o astfel de încălcare ar putea conduce la adoptarea măsurii de confiscare, în conformitate cu articolul 198 din Codul vamal.
74. În concluzie, în pofida faptului că Sistem Lux nu ar fi săvârșit încălcarea concretă imputată lui VU, aceasta nu și‑ar fi neîndeplinit propria obligație, ceea ce poate să justifice confiscarea.
V. Concluzie
75. În temeiul considerațiilor prezentate, propunem Curții să răspundă Rayonen sad Svilengrad (Tribunalul de Raion din Svilengrad, Bulgaria) și Administrativen sad Haskovo (Tribunalul Administrativ din Haskovo, Bulgaria), după cum urmează:
„Articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 octombrie 2013 de stabilire a Codului vamal al Uniunii coroborat cu articolul 42 alineatele (1) și (2) din acesta
trebuie interpretat în sensul că:
1) intenția nu este un element constitutiv obligatoriu al încălcării de contrabandă vamală;
2) o reglementare națională poate stabili confiscarea mărfurilor ca sancțiune suplimentară impusă persoanelor care au săvârșit o contravenție prin neîndeplinirea obligațiilor prevăzute de legislația vamală.”