Cauza C‑172/13

Comisia Europeană

împotriva

Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord

„Neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru – Articolul 49 TFUE – Articolul 31 din Acordul privind SEE – Impozit pe profit – Grupuri de societăți – Degrevare la nivelul grupului – Transferul pierderilor suferite de o filială nerezidentă – Condiții – Data prin raportare la care se stabilește caracterul definitiv al pierderilor filialei nerezidente”

Sumar – Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 3 februarie 2015

Libertatea de stabilire – Legislație fiscală – Impozit pe profit – Degrevare fiscală – Deducerea pierderilor suferite de o filială nerezidentă – Legislație națională prin care se stabilește data prin raportare la care se apreciază caracterul definitiv al pierderilor filialei respective – Admisibilitate

(art. 49 TFUE; Acordul privind SEE, art. 31)

Nu încalcă obligațiile care îi revin în temeiul articolului 49 TFUE și al articolului 31 din Acordul privind Spațiul Economic European un stat membru care prevede un sistem de degrevare la nivelul grupului potrivit căruia pierderile suferite de o societate pot fi imputate asupra profitului altor societăți din același grup atunci când, spre deosebire de pierderile suferite de societățile rezidente, cele suferite de societățile nerezidente nu pot fi luate în considerare în temeiul degrevării la nivelul grupului decât dacă au un caracter definitiv. În această privință, caracterul definitiv poate fi constatat într‑o situație în care, pe de o parte, filiala nerezidentă a epuizat posibilitățile de luare în considerare a pierderilor care există în statul său de reședință în anul fiscal avut în vedere în cererea de degrevare la nivelul grupului, precum și în anii fiscali viitori și, pe de altă parte, nu există nicio posibilitate ca aceste pierderi să poată fi luate în considerare în statul său de reședință în exercițiile viitoare fie de ea însăși, fie de un terț, în special în cazul cesiunii către acesta a filialei respective. Pe de altă parte, articolul 49 TFUE și articolul 31 din acordul menționat nu se opun ca aprecierea caracterului definitiv al pierderilor suferite de o societate nerezidentă să se facă prin referire la situația așa cum se prezintă imediat după încheierea exercițiului fiscal în cursul căruia au fost suferite pierderile.

Astfel, caracterul definitiv al pierderilor suferite de o filială nerezidentă poate fi constatat numai dacă aceasta nu mai încasează venituri în statul membru în care are reședința. În această privință, atât timp cât această filială continuă să încaseze venituri, chiar minime, există o posibilitate ca pierderile suferite să mai poată fi compensate cu profituri viitoare realizate în statul membru în care aceasta are reședința. Or, caracterul definitiv al pierderilor unei filiale nerezidente poate fi demonstrat în cazul în care, imediat după încheierea exercițiului fiscal în cursul căruia au fost suferite acele pierderi, respectiva filială și‑a încetat activitățile comerciale și a vândut sau a eliminat toate activele sale care produceau venituri.

(a se vedea punctele 21, 26, 31, 36 și 37)