Language of document :

Acțiune introdusă la 15 noiembrie 2010 - Reber/OAPI - Klusmeier (Wolfgang Amadeus Mozart PREMIUM)

(Cauza T-530/10)

Limba în care a fost formulată acțiunea: germana

Părțile

Reclamantă: Reber Holding GmbH & Co. KG (Bad Reichenhall, Germania) (reprezentanți: O. Spuhler și M. Geitz, avocați)

Pârât: Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale)

Cealaltă parte în procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs: Anna Klusmeier (Bielefeld, Germania)

Concluziile reclamantei

Anularea deciziei Camerei a patra de recurs a Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) pronunţată la 14 septembrie 2010 în cauza R 363/2008-4 și

obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

Solicitantul mărcii comunitare: predecesorul în drepturi al doamnei Anna Klusmeier

Marca comunitară vizată: marca verbală "Wolfgang Amadeus Mozart PREMIUM" pentru produse din clasele 30 și 32

Titularul mărcii sau al semnului invocat în sprijinul opoziției: reclamanta

Marca sau semnul invocat în sprijinul opoziției: mărcile figurative germane care conţin elementul verbal "W. Amadeus Mozart", pentru următoarele produse și servicii: produse de patiserie, produse de cofetărie, produse din ciocolată și produse zaharoase, servicii de alimentație în cadrul unei cofetării și ceainării

Decizia diviziei de opoziție: respinge opoziţia

Decizia camerei de recurs: respinge acţiunea

Motivele invocate: Încălcarea articolului 42 alineatul (2) prima teză coroborat cu alineatul (3) al aceluiași articol din Regulamentul (CE) nr. 207/20091, deoarece documentele privind utilizarea prezentate de reclamantă constituiau o indicaţie concretă a formei de utilizare a mărcii invocate în susţinerea opoziţiei "W. Amadeus Mozart", precum și încălcarea articolului 15 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 207/2009, întrucât a fost dovedit faptul că mărcile invocate în susţinerea opoziţiei sunt utilizate în mod clar ca mărci

____________

1 - Regulamentul (CE) nr. 207/2009 al Consiliului din 26 februarie 2009 privind marca comunitară (JO L 78, p. 1).