Language of document :

Acțiune introdusă la 20 decembrie 2013 – Bilbaína de Alquitranes și alții/Comisia

(Cauza T-689/13)

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamante: Bilbaína de Alquitranes, SA (Luchana-Baracaldo, Vizcaya, Spania), Deza, a.s. (Valašské Meziříčí, Republica Cehă), Industrial Química del Nalón, SA (Oviedo, Spania), Koppers Denmark A/S (Nyborg, Danemarca), Koppers UK Ltd (Scunthorpe, Regatul Unit), Koppers Netherlands BV (Uithoorn, Țările de Jos), Rütgers basic aromatics GmbH (Castrop-Rauxel, Germania), Rütgers Belgium NV (Zelzate, Belgia), Rütgers Poland Sp. z o.o. (Kędzierzyn-Koźle, Polonia), Bawtry Carbon International Ltd (Doncaster, Regatul Unit), Grupo Ferroatlántica, SA (Madrid, Spania), SGL Carbon GmbH (Meitingen, Germania), SGL Carbon GmbH (Bad Goisern am Hallstättersee, Austria), SGL Carbon (Passy, Franța), SGL Carbon, SA (La Coruña, Spania), SGL Carbon Polska S.A. (Racibórz, Polonia) și ThyssenKrupp Steel Europe AG (Duisburg, Germania) (reprezentanți: K. Van Maldegem și C. Mereu, avocați)

Pârâtă: Comisia Europeană

Concluziile

Reclamantele solicită Tribunalului:

admiterea cererii ca admisibilă și fondată;

anularea actului atacat în măsura în care clasifică CTPHT ca H400 și H410;

obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

Reclamantele vizează anularea în parte a Regulamentului (UE) nr. 944/2013 al Comisiei din 2 octombrie 2013 de modificare, în vederea adaptării la progresul tehnic și științific, a Regulamentului (CE) nr. 1272/2008 al Parlamentului European și al Consiliului privind clasificarea, etichetarea și ambalarea substanțelor și a amestecurilor (JO L 261, p. 5) (denumit în continuare „Regulamentul CLP”) în măsura în care prevede pentru smoală, gudron de huilă, temperatură înaltă, nr. CAS 65996-93-2 (denumite în continuare „SGHTI”) clasificarea „Aquatic Acute 1 (H400)” și „Aquatic Chronic 1 (H410)” (denumit în continuare „actul atacat”).

În susținerea acțiunii, reclamantele invocă trei motive.

1.    Prin intermediul primului motiv se pretinde că actul atacat este nelegal întrucât încalcă prevederile Regulamentelor REACH și CLP cu privire la clasificarea substanțelor ca toxice pentru mediul acvatic și studiile care trebuie recunoscute în acest sens, precum și principiul egalității de tratament, în măsura în care respinge studiile realizate în conformitate cu Regulamentul REACH și cu liniile directoare ale OCDE și impune teste care nu se bazează pe nicio metodă standardizată acceptată.

2.    Prin intermediul celui de al doilea motiv se susține că actul atacat este nelegal întrucât se întemeiază pe o eroare vădită de apreciere, având în vedere că nu a luat în considerare proprietățile inerte intrinseci ale SGHTI care au în special un impact semnificativ în testele cu raze și aplicarea metodei însumării. De asemenea, acesta a stabilit factorii M pentru constituenții HAP în lipsa unei analize adecvate a studiilor la care se face referire și a respins informația furnizată de reclamante fără o justificare valabilă.

3.    Prin intermediul celui de al treilea motiv se susține că actul atacat este nelegal întrucât încalcă principiul transparenței și dreptul la apărare consacrate în dreptul Uniunii.