Language of document :

Hotărârea Tribunalului de Primă Instanţă din 12 noiembrie 2008 - Evropaïki Dynamiki/Comisia

(Cauza T-406/06)1

("Contracte de achiziții publice de servicii - Cerere de ofertă privind serviciile de asistență în favoarea sistemului de registre stabilit în temeiul Directivei 2003/87/CE - Respingerea ofertei unui ofertant - Decizie de atribuire unui alt ofertant - Eroare vădită de apreciere - Obligație de motivare - Cerere de daune-interese")

Limba de procedură: engleza

Părţile

Reclamantă: Evropaïki Dynamiki - Proigmena Systimata Tilepikoinonion Pliroforikis kai Tilematikis AE (Atena, Grecia) (reprezentanţi: N. Korogiannakis și N. Keramidas, avocați)

Pârâtă: Comisia Comunităților Europene (reprezentanţi: M. Wilderspin și E. Manhaeve, agenți)

Obiectul

Pe de o parte, cerere de anulare a Deciziei Comisiei din 19 octombrie 2006 prin care a fost respinsă oferta prezentată de reclamantă în cadrul unei cereri de ofertă privind serviciile de asistență în favoarea sistemului de registre stabilit în temeiul Directivei 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 octombrie 2003 de stabilire a unui sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul Comunității și de modificare a Directivei 96/61/CE a Consiliului (JO L 275, p. 32, Ediție specială, 15/vol. 10, p. 78), registrul comunitar independent privind tranzacțiile (CITL), întreținerea tehnică și sprijinirea utilizatorilor (JO 2006, S 102), precum și o cerere de anulare a deciziei de a atribui contractul unui alt ofertant și, pe de altă parte, cerere de daune-interese

Dispozitivul

Respinge acțiunea.

Obligă Evropaïki Dynamiki - Proigmena Systimata Tilepikoinonion Pliroforikis kai Tilematikis AE la suportarea propriilor cheltuieli de judecată, precum și a cheltuielilor de judecată efectuate de Comisie.

____________

1 - JO C 42, 24.2.2007.