Cauza T‑401/06
Brosmann Footwear (HK) Ltd și alții
împotriva
Consiliului Uniunii Europene
„Dumping – Importuri de încălțăminte cu fețe din piele originare din China și din Vietnam – Statutul de întreprindere care funcționează în condițiile economiei de piață – Tratament individual – Eșantionare – Susținerea plângerii de industria comunitară – Definiția produsului în cauză – Egalitate de tratament – Prejudiciu – Încredere legitimă – Obligația de motivare”
Sumarul hotărârii
1. Politica comercială comună – Protecție împotriva practicilor de dumping – Marjă de dumping – Determinarea valorii normale – Eșantionare
[Regulamentul nr. 384/96 al Consiliului, art. 9 alin. (6) și art. 17 alin. (1), (2) și (3)]
2. Politica comercială comună – Protecție împotriva practicilor de dumping – Marjă de dumping – Determinarea valorii normale – Importuri ce provin din țări care nu au economie de piață precum cele menționate la articolul 2 alineatul (7) litera (b) din Regulamentul nr. 384/96 – Eșantionare
[Regulamentul nr. 384/96 al Consiliului, art. 2 alin. (7), art. 9 alin. (6) și art. 17 alin. (1) și (3)]
3. Politica comercială comună – Protecție împotriva practicilor de dumping – Anchetă – Deschiderea unei anchete ca urmare a plângerii depuse de industria comunitară sau în numele acesteia – Condiții
[Regulamentul nr. 384/96 al Consiliului, art. 4 alin. (1), art. 5 alin. (1), (2) și (4) și art. 18 alin. (1)]
4. Politica comercială comună – Protecție împotriva practicilor de dumping – Anchetă – Definiția produsului în cauză – Factori care pot fi luați în considerare
[Regulamentul nr. 384/96 al Consiliului, art. 1 alin. (4), art. 2 și 3]
5. Politica comercială comună – Protecție împotriva practicilor de dumping – Marjă de dumping – Determinarea valorii normale – Eșantionare
[Regulamentul nr. 384/96 al Consiliului, art. 17 alin. (1)]
6. Politica comercială comună – Protecție împotriva practicilor de dumping – Anchetă – Cooperarea unei societăți care a săvârșit fraude la nivel național
(Regulamentul nr. 384/96 al Consiliului)
7. Acte ale instituțiilor – Motivare – Obligație – Conținut – Regulamente de instituire a unor taxe antidumping
(art. 253 CE)
8. Politica comercială comună – Protecție împotriva practicilor de dumping – Prejudiciu – Perioada care trebuie luată în considerare
[Regulamentul nr. 384/96 al Consiliului, art. 3 alin. (2)]
9. Politica comercială comună – Protecție împotriva practicilor de dumping – Prejudiciu – Marja de profit reținută pentru a calcula prețul indicativ
(Regulamentul nr. 384/96 al Consiliului, art. 3)
1. Astfel cum rezultă din modul de redactare a articolului 17 alineatele (1) și (3) din Regulamentul antidumping de bază nr. 384/96, recurgerea la eșantionare, tehnică ce permite să se facă față unui număr considerabil de reclamanți, de exportatori, de importatori, de tipuri de produse sau de tranzacții, constituie o limitare a anchetei. Această apreciere este confirmată de articolul 9 alineatul (6) din regulamentul de bază menționat, conform căruia producătorii ce nu fac parte din eșantion nu sunt incluși în anchetă.
Regulamentul de bază prevede însă că, atunci când se efectuează această limitare, instituțiile comunitare trebuie să îndeplinească două obligații. În primul rând, eșantionul constituit trebuie să fie reprezentativ în sensul articolului 17 alineatele (1) și (2) din regulamentul de bază menționat. Apoi, articolul 9 alineatul (6) din același regulament prevede că marja de dumping stabilită pentru producătorii care nu sunt incluși în eșantion nu trebuie să depășească marja medie ponderată de dumping stabilită pentru părțile care constituie eșantionul.
(a se vedea punctele 72 și 73)
2. În cazul în care se recurge la tehnica eșantionării, astfel cum se prevede la articolul 17 din Regulamentul antidumping de bază nr. 384/96, producătorii care nu fac parte din eșantion pot solicita calcularea marjei de dumping individuale, care presupune admiterea unei cereri privind statutul de întreprindere care funcționează în condițiile economiei de piață sau tratamentul individual atunci când este vorba despre țările prevăzute la articolul 2 alineatul (7) litera (b) din regulamentul de bază menționat, numai în temeiul articolului 17 alineatul (3) din acest regulament. Totuși această ultimă dispoziție conferă Comisiei competența de a aprecia dacă, având în vedere numărul de astfel de cereri care funcționează în condițiile economiei de piață sau privind tratamentul individual, examinarea acestora i‑ar complica inutil misiunea și ar împiedica încheierea anchetei în timp util.
Din aceste considerații rezultă că regulamentul antidumping de bază nu acordă operatorilor neincluși în eșantion un drept necondiționat de a beneficia de calcularea unei marje de dumping individuale. Acceptarea unei asemenea cereri depinde astfel de decizia Comisiei referitoare la aplicarea articolului 17 alineatul (3) din regulamentul de bază menționat. În plus, întrucât acordarea unui astfel de statut sau a unui astfel de tratament servește, conform articolului 2 alineatul (7) litera (b) din același regulament, numai pentru stabilirea metodei de calculare a valorii normale în vederea unei calculări a marjelor de dumping individuale, Comisia nu este obligată să examineze cererile depuse de operatorii neincluși în eșantion în cazul în care aceasta a stabilit, în cadrul aplicării articolului 17 alineatul (3) din regulamentul de bază, că o calculare a unor astfel de marje i‑ar complica inutil misiunea și ar împiedica‑o să încheie ancheta în timp util.
Aplicarea acestor reguli nu constituie o încălcare a principiului egalității de tratament între societățile incluse în eșantion și cele neincluse în eșantion, întrucât aceste două categorii se găsesc în situații diferite, de vreme ce, pentru cele dintâi, Comisia trebuie în mod necesar să calculeze o marjă de dumping individuală, ceea ce presupune analizarea și admiterea unei astfel de cereri de acordare a statutului sau a tratamentului, în timp ce nu are obligația de a stabili o marjă individuală pentru cele din a doua categorie.
În plus, principiul egalității de tratament între societățile neincluse în eșantion nu impune Comisiei să se pronunțe asupra tuturor cererilor introduse, astfel încât producătorilor sau exportatorilor neincluși în eșantion, dar cărora li s‑a acordat un astfel de statut sau de tratament, să li se poată aplica marja medie de dumping a societăților din eșantion cărora li se acordase un astfel de statut sau de tratament.
Astfel, în ipoteza în care numărul de cereri este atât de important încât analizarea lor ar împiedica instituțiile comunitare să încheie ancheta în timp util, conform articolului 17 alineatul (3) din regulamentul de bază, acestea nu au obligația de a se pronunța cu privire la toate aceste cereri, ipoteză valabilă chiar numai pentru a distinge, dintre societățile neincluse în eșantion, pe cele care ar putea sau nu ar putea să beneficieze de un astfel de statut sau de tratament în scopul de a le aplica marja medie de dumping a societăților din eșantion cărora le fusese acordat un astfel de statut sau de tratament, fără a calcula însă o marjă de dumping individuală.
(a se vedea punctele 76-78 și 81-83)
3. Rezultă din articolul 5 alineatele (1) și (4) din Regulamentul antidumping de bază nr. 384/96 că o anchetă antidumping este deschisă în mod legal, cu excepția aplicării alineatului (6) al aceluiași articol, dacă o plângere este depusă de industria comunitară sau în numele acesteia. Se consideră că o plângere este depusă de industria comunitară sau în numele acesteia în cazul în care este susținută de producători comunitari ce reprezintă, în privința produsului similar, mai mult de 50 % din producția totală a produsului similar realizată de industria comunitară care își exprimă susținerea sau opoziția față de plângere. În plus, producătorii care susțin în mod expres plângerea trebuie deopotrivă să reprezinte cel puțin 25 % din producția totală a produsului similar realizată de industria comunitară.
În ceea ce privește noțiunea „susținere”, articolul 5 alineatul (2) din regulamentul de bază amintit prevede că o plângere trebuie să conțină elemente de probă privind existența unui dumping, a unui prejudiciu și a unei legături de cauzalitate între cele două. Cu privire la acest aspect, o plângere trebuie să conțină anumite informații pe care reclamantul le poate avea la dispoziție în mod rezonabil.
Susținerea unei plângeri depuse de industria comunitară sau în numele acesteia presupune, așadar, în privința reclamantului sau a reclamanților și a persoanelor în numele cărora a fost depusă, în primul rând, furnizarea elementelor solicitate de Comisie în vederea verificării îndeplinirii condițiilor cerute pentru impunerea unei taxe antidumping și, în al doilea rând, acceptarea de a se supune oricărui control ce ar putea fi efectuat de Comisie pentru a examina dacă elementele furnizate corespund realității.
Astfel, în cazul în care un producător comunitar declară că nu acceptă verificarea datelor pe care le furnizează pentru susținerea unei plângeri depuse de acesta sau în numele său, în primul rând este necesar să fie considerat producător care refuză cooperarea, în sensul articolului 18 alineatul (1) din regulamentul de bază, și, în al doilea rând, să fie exclus din grupul producătorilor care își exprimă susținerea plângerii în sensul articolului 4 alineatul (1) și al articolului 5 alineatul (4) din regulamentul de bază.
(a se vedea punctele 103-106)
4. Definiția produsului în cauză în cadrul unei anchete antidumping are ca obiect să contribuie la elaborarea listei produselor care, dacă este cazul, vor face obiectul impunerii taxelor antidumping. În scopul acestei operațiuni, instituțiile pot ține seama de mai mulți factori, precum caracteristicile fizice, tehnice și chimice ale produselor, utilizarea acestora, interschimbabilitatea, percepția avută de consumator, canalele de distribuție, procesul de fabricație, costurile de producție, calitatea etc. Astfel, o afirmație potrivit căreia un anumit produs trebuie exclus din definiția produsului în cauză trebuie să se întemeieze pe argumente prin care să se demonstreze fie că instituțiile au apreciat eronat factorii pe care i‑au considerat pertinenți, fie că aplicarea altor factori mai pertinenți ar fi impus excluderea acestui produs din definiția produsului în cauză.
(a se vedea punctele 131 și 132)
5. Potrivit articolului 17 alineatul (1) din Regulamentul antidumping de bază nr. 384/96, recurgerea la eșantionare constă în limitarea anchetei la un număr rezonabil de părți, de produse sau de tranzacții, utilizând eșantioane reprezentative statistice sau cel mai mare volum reprezentativ de producție, de vânzări sau de exporturi care poate face în mod rezonabil obiectul anchetei, ținând seama de timpul disponibil. Această dispoziție acordă Comisiei competența de a alege, dintre societățile care și‑au declarat intenția de a participa la eșantion și care au furnizat informațiile necesare în acest scop, pe cele care vor fi incluse în eșantion. Având în vedere puterea de apreciere pe care dispoziția amintită o acordă astfel Comisiei, controlul exercitat de instanța comunitară asupra alegerii operate cu privire la acest aspect are în vedere verificarea respectării normelor de procedură, a exactității materiale a situației de fapt reținute pentru a opera alegerea contestată, a absenței unei erori vădite în aprecierea acestor fapte sau a lipsei unui abuz de putere.
(a se vedea punctele 146 și 147)
6. Faptul că o întreprindere a săvârșit fraude la nivel național nu presupune în mod obligatoriu că aceasta nu cooperează la o anchetă antidumping a instituțiilor comunitare și că furnizează informații incorecte în acest cadru. Presupunând că întreprinderea în cauză ar fi săvârșit fraude la nivel național, doar această ipoteză nu permite să se concluzioneze că datele pe care le‑a furnizat în cadrul unei anchete antidumping nu sunt fiabile dacă aceste date nu au nicio legătură cu fraudele respective.
(a se vedea punctul 168)
7. Nu este necesar ca motivarea regulamentelor de instituire a unor taxe antidumping să specifice diversele elemente de fapt și de drept, uneori foarte numeroase și complexe, care fac obiectul acestora, din moment ce regulamentele respective sunt incluse în cadrul sistematic al ansamblului de măsuri din care fac parte. În această privință, este suficient ca raționamentul instituțiilor comunitare cuprins în regulamente să fie menționat în mod clar și neechivoc. În plus, instituțiile nu au obligația să se pronunțe cu privire la toate argumentele care i‑au fost prezentate de persoanele interesate, fiind suficient să prezinte faptele și considerațiile juridice care au o importanță esențială în economia deciziei.
(a se vedea punctele 180 și 181)
8. Instituirea taxelor antidumping nu constituie o sancțiune a unui comportament anterior, ci o măsură de apărare și de protecție împotriva concurenței neloiale rezultate din practicile de dumping. Astfel, ancheta trebuie să se desfășoare pe baza unor informații cât mai actualizate posibil, pentru a putea stabili taxe antidumping adecvate pentru protejarea industriei comunitare împotriva practicilor de dumping.
În cazul în care instituțiile comunitare constată că importurile unui anumit produs, care până atunci a făcut obiectul unor restricții cantitative, cresc după expirarea restricțiilor respective, acestea pot ține seama de creșterea respectivă pentru aprecierea prejudiciului suferit de industria comunitară.
(a se vedea punctele 198 și 199)
9. Instituțiile comunitare nu au obligația să se întemeieze numai pe date referitoare la produsul în cauză pentru evaluarea marjei de profit care ar fi fost realizată de industria comunitară în lipsa dumpingului prejudiciabil. Dimpotrivă, instituțiilor le este permis să aibă în vedere produse învecinate, asemănătoare în sens larg cu produsul în cauză. Chiar dacă aceste produse nu fac parte din definiția produsului în cauză, marja de profit realizată de industria comunitară în privința acestor produse poate fi considerată o informație admisibilă a marjei de profit care ar fi fost realizată de producătorii comunitari din vânzarea produsului în cauză în lipsa importurilor ce fac obiectul unui dumping.
(a se vedea punctul 208)