Cauza T‑541/08

Sasol și alții

împotriva

Comisiei Europene

„Concurență – Înțelegeri – Piața cerii de parafină – Piața gaciului de parafină – Decizie de constatare a unei încălcări a articolului 81 CE – Stabilirea prețurilor și împărțirea piețelor – Răspunderea unei societăți‑mamă pentru încălcările normelor de concurență săvârșite de filialele sale și de o întreprindere comună deținută parțial de aceasta – Influență decisivă exercitată de societatea‑mamă – Prezumție în cazul deținerii unei participații de 100 % – Succesiune de întreprinderi – Proporționalitate – Egalitate de tratament – Orientările din 2006 privind calcularea cuantumului amenzilor – Circumstanțe agravante – Rol de conducător – Plafonarea amenzii – Fond”

Sumar – Hotărârea Tribunalului (Camera a treia) din 11 iulie 2014

1.      Concurență – Normele Uniunii – Încălcări – Imputare – Societate‑mamă și filiale – Unitate economică – Criterii de apreciere – Prezumție a unei influențe decisive exercitate de societatea‑mamă asupra filialelor deținute în proporție de 100 % de aceasta – Prezumție refragabilă – Obligații în materia probelor ale societății care intenționează să răstoarne această prezumție – Elemente insuficiente pentru răsturnarea prezumției – Încălcarea principiului prezumției de nevinovăție – Inexistență – Încălcarea principiului răspunderii personale – Inexistență

[art. 81 CE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2)]

2.      Concurență – Normele Uniunii – Încălcări – Imputare – Societate‑mamă și filiale – Unitate economică – Criterii de apreciere – Aplicabilitate în cazul stabilirii răspunderii în sarcina societăților‑mamă pentru încălcarea săvârșită de întreprinderea comună a acestora

[art. 81 CE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2)]

3.      Concurență – Normele Uniunii – Încălcări – Imputare – Societate‑mamă și filiale – Unitate economică – Criterii de apreciere – Imputarea comportamentului anticoncurențial al unei întreprinderi comune unei singure societăți‑mamă a acesteia – Condiții – Influență decisivă exercitată unilateral de această societate‑mamă – Sarcina probei care revine Comisiei

[art. 81 CE; Regulamentul nr. 139/2004 al Consiliului]

4.      Concurență – Normele Uniunii – Încălcări – Imputare – Societate‑mamă și filiale – Unitate economică – Răspundere solidară a societăților‑mamă actuale ale societății direct implicate în încălcare – Exonerare în privința fostelor societăților‑mamă ale acestei societăți – Inegalitate de tratament

[art. 81 CE; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 20 și 21; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2)]

5.      Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Puterea de apreciere conferită Comisiei prin articolul 23 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003 – Încălcarea principiului legalității pedepselor – Inexistență – Caracterul previzibil al modificărilor introduse prin noile orientări – Încălcarea principiului neretroactivității – Inexistență

[Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 49 alin. (1); Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2); Comunicările 98/C 9/03 și 2006/C 210/02 ale Comisiei]

6.      Concurență – Procedură administrativă – Decizie a Comisiei de constatare a unei încălcări – Probă – Probă furnizată de un anumit număr de manifestări diferite ale încălcării – Admisibilitate – Recurgere la o serie de indicii – Nivelul necesar al forței probante în raport cu fiecare dintre indicii – Mijloace de probă scrise – Criterii – Credibilitatea probelor prezentate – Obligații în materie de probă ale întreprinderilor care contestă existența încălcării

[art. 81 alin. (1) CE]

7.      Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Gravitatea încălcării – Stabilirea amenzii în mod proporțional cu elementele de apreciere a gravității încălcării

[art. 81 alin. (1) CE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2) și (3); Comunicarea 2006/C 210/02 a Comisiei]

8.      Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Gravitatea încălcării – Circumstanțe agravante – Rolul de conducător al încălcării – Noțiune – Criterii de apreciere

[Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2) și (3); Comunicarea 2006/C 210/02 a Comisiei, punctul 28]

9.      Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Putere de apreciere a Comisiei – Control jurisdicțional – Competența de fond a instanței Uniunii – Întindere – Plafonarea cuantumului amenzii

(art. 261 TFUE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 31)

1.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 29-32, 36, 134-141, 145-150, 153, 154 și 163)

2.      În materia concurenței, comportamentul unei filiale poate fi imputat societății‑mamă din cauza apartenenței acesteia la aceeași întreprindere atunci când această filială nu își decide în mod autonom comportamentul pe piață deoarece, în această privință, se află sub influența decisivă a societății‑mamă.

Comportamentul pe piață al filialei se află sub influența decisivă a societății‑mamă în special în cazul în care filiala aplică, în esență, instrucțiunile care îi sunt date de societatea‑mamă.

Comportamentul pe piață al filialei se află, în principiu, sub influența decisivă a societății‑mamă atunci când aceasta reține numai prerogativa de definire sau de aprobare a anumitor decizii comerciale strategice, eventual de către reprezentanții săi în organele filialei, în timp ce prerogativa de definire a politicii comerciale stricto sensu a filialei este delegată conducătorilor care au sarcina administrării operaționale a acesteia, aleși de societatea‑mamă și care reprezintă și promovează interesele sale comerciale.

Aceste principii se aplică și în cazul stabilirii răspunderii uneia sau mai multor societăți‑mamă pentru o încălcare săvârșită de întreprinderea comună a acestora.

(a se vedea punctele 33-35 și 37)

3.      În materia concurenței, pentru a putea imputa comportamentul anticoncurențial al unei întreprinderi comune unei singure societăți‑mamă care deține două treimi din capitalul acesteia, în temeiul articolului 81 CE, Comisia nu se poate întemeia numai pe capacitatea de influență decisivă a acestei societăți‑mamă, astfel cum s‑a reținut în cadrul aplicării Regulamentului nr. 139/2004 privind controlul concentrărilor economice între întreprinderi cu ocazia demonstrării controlului, fără să fie necesar să verifice dacă această influență a fost exercitată efectiv. Dimpotrivă, Comisia are, în principiu, obligația de a demonstra existența unei asemenea influențe decisive pe baza unui ansamblu de elemente de fapt. Printre aceste elemente se numără cumulul de funcții, de către aceleași persoane fizice, în conducerea societății‑mamă și în cea a filialei sau a întreprinderii comune sau faptul că aceste societăți aveau obligația de a urma directivele emise de conducerea lor unică fără a putea adopta un comportament independent pe piață.

În plus, exercitarea efectivă a unei influențe decisive de către una sau mai multe societăți‑mamă asupra comportamentului comercial al întreprinderii comune poate fi demonstrat și prin examinarea modalităților de luare a deciziei în cadrul acesteia. Deși prerogativa sau posibilitatea de a determina deciziile comerciale ale întreprinderii comune se încadrează, în sine, doar în simpla capacitate de a exercita o influență decisivă asupra comportamentului său comercial și, astfel, în noțiunea „control” în sensul Regulamentului nr. 139/2004, Comisia și instanțele Uniunii pot prezuma că actele cu putere de lege și clauzele acordurilor referitoare la funcționarea întreprinderii comune, în special cele din contractul care instituie întreprinderea comună și cele din convențiile acționarilor cu privire la dreptul de vot, au fost puse în aplicare și au fost respectate. Într‑o asemenea situație, examinarea exercitării efective a unei influențe decisive asupra comportamentului comercial al întreprinderii comune poate consta într‑o analiză abstractă a documentelor încheiate înainte de începerea funcționării acesteia.

Cu toate acestea, întrucât examinarea privind exercitarea efectivă a unei influențe decisive este retrospectivă și poate astfel să se întemeieze pe elemente concrete, atât Comisia, cât și părțile interesate pot dovedi că deciziile comerciale ale întreprinderii comune au fost determinate potrivit unor modalități diferite de cele care rezultau doar din examinarea abstractă a acordurilor referitoare la funcționarea întreprinderii comune.

În plus, atunci când examinează exercitarea efectivă de către o societate‑mamă a unei influențe decisive asupra comportamentului comercial al unei întreprinderi comune, Comisia trebuie să ia în considerare, în mod imparțial, toate elementele de drept și de fapt pertinente care îi sunt prezentate de părțile interesate. Spre deosebire de situația în care o singură societate‑mamă deține integral capitalul filialei, în cazul întreprinderii comune este pertinentă chestiunea dacă societatea‑mamă a exercitat o influență reală asupra conducerii sale operaționale. Astfel, într‑un asemenea caz, există o pluralitate de acționari, iar deciziile organelor întreprinderii comune sunt luate de membrii care reprezintă interesele comerciale ale diferitor societăți‑mamă, care pot coincide, însă pot fi și divergente.

În această privință, examinarea legăturilor organizatorice dintre întreprinderea comună și societatea‑mamă nu privește în mod necesar chestiunea reprezentării societății‑mamă, care decurge dintr‑un mandat formal dat de aceasta conducătorului întreprinderii comune. Astfel, este mai pertinent să se țină seama de reprezentarea, în sens larg, a intereselor comerciale ale societății‑mamă și de influența asupra deciziilor organelor întreprinderii comune în vederea alinierii politicii comerciale a acestei întreprinderi la cea a societății‑mamă, atestată îndeosebi prin cumulul de posturi în conducerea societății‑mamă și în întreprinderea comună, precum și prin deținerea unei părți din capitalul societății‑mamă de un conducător al întreprinderii comune.

În cazul în care Comisia stabilește răspunderea pentru o încălcare săvârșită de o întreprindere comună în sarcina unei singure societăți‑mamă a acesteia, are obligația de a demonstra că influența decisivă asupra comportamentului comercial al întreprinderii comune era exercitată unilateral de această societate‑mamă.

(a se vedea punctele 43, 44, 49, 50, 54, 76, 85 și 112)

4.      În materia concurenței, atunci când Comisia stabilește răspunderea solidară a societăților‑mamă actuale ale societății direct implicate într‑o încălcare a articolului 81 alineatul (1) CE pentru perioada ulterioară dobândirii întregului capital al acestei societăți de către societățile‑mamă actuale și, în același timp, exonerează de răspunderea solidară fostele societăți‑mamă care au deținut integral capitalul societății direct implicate în perioada anterioară a aceleiași încălcări, ea tratează două situații comparabile în mod diferit.

Cu toate acestea, respectarea principiului egalității de tratament, consacrat la articolele 20 și 21 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, trebuie conciliată cu respectarea principiului legalității, potrivit căruia nimeni nu poate invoca, în beneficiul său, o nelegalitate săvârșită în favoarea altuia. În plus, din moment ce, prin propriul comportament, o întreprindere a încălcat articolul 81 alineatul (1) CE, aceasta nu poate fi exonerată de orice sancțiune pentru motivul că altor operatori nu li s‑a aplicat o amendă, în cazul în care instanța Uniunii nu este sesizată cu privire la situația acestora.

Prin urmare, atunci când nu a săvârșit o eroare prin faptul că a stabilit în sarcina societăților‑mamă actuale răspunderea pentru încălcarea săvârșită de societatea direct implicată în perioada ulterioară dobândirii întregului capital de către acestea, Comisia stabilește în mod întemeiat răspunderea în solidar a acestora pentru perioada menționată.

(a se vedea punctele 181, 185-187, 194 și 196)

5.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 202-214)

6.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 218-239, 265, 291 și 427)

7.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 315-319 și 405)

8.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 355-360, 375, 384, 393-396 și 400)

9.      Controlul legalității deciziilor adoptate de Comisie este completat de competența de fond, care este recunoscută instanței Uniunii prin articolul 31 din Regulamentul nr. 1/2003, conform articolului 229 CE și, în prezent, conform articolului 261 TFUE. Această competență autorizează instanța, dincolo de simplul control al legalității sancțiunii, să substituie aprecierea Comisiei cu propria apreciere și, în consecință, să anuleze, să reducă sau să majoreze cuantumul amenzii sau al penalității cu titlu cominatoriu aplicate. Controlul prevăzut de tratate implică, așadar, conform cerințelor dreptului la protecție jurisdicțională efectivă prevăzut la articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, faptul că instanța Uniunii exercită un control atât de drept, cât și de fapt și că are competența de a aprecia probele, de a anula decizia atacată și de a modifica cuantumul amenzilor. Cu toate acestea, exercitarea competenței de fond nu echivalează cu un control din oficiu, iar procedura în fața instanțelor Uniunii este în contradictoriu.

Întrucât inegalitatea de tratament produsă de Comisie atunci când stabilește răspunderea solidară în sarcina societăților‑mamă actuale ale societății direct implicate într‑o încălcare a articolului 81 alineatul (1) CE pentru perioada ulterioară dobândirii întregului capital al acestei societăți de către societățile‑mamă actuale și, în același timp, exonerează de răspunderea solidară fostele societăți‑mamă care au deținut integral capitalul societății direct implicate în perioada anterioară a aceleiași încălcări coroborată cu inexistența unei plafonări separate pentru partea din amenda aferentă acestei ultime perioade poate agrava răspunderea financiară a societăților‑mamă actuale pentru încălcarea săvârșită de societatea direct implicată, este adecvat să plafoneze partea din amenda aplicată acestei societăți pentru încălcarea săvârșită în perioada respectivă la 10 % din cifra sa de afaceri în anul de referință.

De asemenea, întrucât erorile de apreciere ale Comisiei privind imputarea comportamentului anticoncurențial al unei întreprinderi comune unei singure societăți‑mamă coroborate cu inexistența plafonării separate pentru partea din amendă aferentă perioadei întreprinderii comune pot agrava efectele financiare ale încălcării săvârșite direct de întreprinderea comună asupra acestei societăți‑mamă, este adecvat să plafoneze partea din amenda aplicată acestei întreprinderi pentru încălcarea săvârșită în perioada respectivă la 10 % din cifra sa de afaceri în anul de referință.

(a se vedea punctele 437, 439, 452, 453, 461 și 462)