HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a treia)

11 septembrie 2014(*)

„Dumping – Importuri de hârtie cretată de calitate superioară originară din China – Statutul de întreprindere care funcționează în condiții de economie de piață – Termen pentru adoptarea deciziei privind acest statut – Examinare cu diligență și cu imparțialitate – Dreptul la apărare – Eroare vădită de apreciere – Principiul bunei administrări – Sarcina probei – Prejudiciu – Determinarea marjei de profit – Definiția produsului în cauză – Industria comunitară – Legătură de cauzalitate”

În cauza T-443/11,

Gold East Paper (Jiangsu) Co. Ltd, cu sediul în Jiangsu (China),

Gold Huasheng Paper (Suzhou Industrial Park) Co. Ltd, cu sediul în Jiangsu,

reprezentate de V. Akritidis, de Y. Melin și de F. Crespo, avocați,

reclamante,

împotriva

Consiliului Uniunii Europene, reprezentat de J.‑P. Hix, în calitate de agent, asistat inițial de G. Berrisch și de A. Polcyn, avocați, și de N. Chesaites, barrister, și ulterior de B. O’Connor, solicitor, și de S. Gubel, avocat,

pârât,

susținut de

Comisia Europeană, reprezentată de M. França și de A. Stobiecka-Kuik, în calitate de agenți,

și de

Cepifine AISBL, cu sediul în Bruxelles (Belgia),

Sappi Europe SA, cu sediul în Bruxelles,

Burgo Group SpA, cu sediul în Altavilla Vicentina (Italia),

Lecta SA, cu sediul în Luxemburg (Luxemburg),

reprezentate de L. Ruessmann și de W. Berg, avocați,

interveniente,

având ca obiect o cerere de anulare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 451/2011 al Consiliului din 6 mai 2011 de instituire a unei taxe antidumping definitive și de colectare definitivă a taxei provizorii instituite asupra importurilor de hârtie cretată de calitate superioară originară din Republica Populară Chineză (JO L 128, p. 1), în măsura în care privește reclamantele,

TRIBUNALUL (Camera a treia),

compus din domnul O. Czúcz, președinte, doamna I. Labucka (raportor) și domnul D. Gratsias, judecători,

grefier: doamna S. Spyropoulos, administrator,

având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 12 noiembrie 2013,

pronunță prezenta

Hotărâre

 Cadrul juridic

1.     Dreptul OMC

1        Articolul VI.1 din Acordul General pentru Tarife și Comerț 1994 (GATT) prevede că „[p]ărțile contractante recunosc că dumpingul care permite introducerea produselor pe piața unei alte țări la un preț inferior valorii lor normale poate face obiectul unei sancțiuni dacă produce sau amenință cu producerea unui prejudiciu important pentru o ramură de producție de pe teritoriul unei părți contractante sau dacă produce întârzieri importante în crearea unei ramuri de producție naționale”.

2        Acordul privind aplicarea articolului VI al GATT (JO 1994, L 336, p. 103, Ediție specială, 11/vol. 10, p. 112, denumit în continuare „Acordul antidumping”) figurează în anexa 1 A la Acordul de instituire a Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) (JO 1994, L 336, p. 3, Ediție specială, 11/vol. 10, p. 5).

3        Articolul 6.8 din Acordul antidumping are următorul cuprins:

„În cazurile în care o parte interesată refuză accesul la informațiile necesare sau nu le comunică în decursul unei perioade rezonabile sau împiedică derularea investigației într-un mod semnificativ, pot fi realizate determinări preliminare și finale, pozitive sau negative, pe baza datelor efectiv disponibile. Prevederile anexei II trebuie să fie respectate la aplicarea prezentului paragraf.”

4        Anexa II la Acordul antidumping, intitulată „Cele mai bune informații disponibile în sensul articolului 6 alineatul (8)”, prevede la punctul 7:

„Dacă autoritățile trebuie să-și fundamenteze deciziile, inclusiv pe acelea referitoare la valoarea normală, pe baza informațiilor dintr-o sursă secundară, inclusiv informații furnizate în cererea de inițiere a investigației, autoritățile trebuie să facă dovada unei prudențe speciale. În asemenea cazuri, autoritățile trebuie, atunci când este practic posibil, să verifice aceste informații cu alte surse independente de care dispun, de exemplu recurgând la liste publicate de prețuri, statistici de import oficiale sau statistici vamale, precum și recurgând la informațiile obținute de la alte părți interesate în cursul investigației. Este evident totuși că, dacă o parte interesată nu cooperează și dacă, urmare a acestui fapt, informații relevante nu sunt comunicate autorităților, ar putea rezulta pentru această parte o situație mai puțin favorabilă decât dacă ea cooperează în mod efectiv.”

5        Articolul 32.1 din acordul OMC intitulat „Acord privind subvențiile și măsurile compensatorii” (JO 1994, L 336, p. 156, Ediție specială, 11/vol. 10, p. 166, denumit în continuare „Acordul SMC”), prevede că „[n]u se poate lua nicio măsură specifică împotriva unei subvenții acordate de un alt membru decât în conformitate cu prevederile GATT 1994, astfel cum acestea sunt interpretate prin prezentul acord”.

2.     Dreptul Uniunii Europene

6        Reglementarea antidumping de bază este constituită de Regulamentul (CE) nr. 1225/2009 al Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Europene (JO L 343, p. 51, rectificare în JO 2010, L 7, p. 22, denumit în continuare „regulamentul de bază”), care a înlocuit Regulamentul (CE) nr. 384/96 al Consiliului din 22 decembrie 1995 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Europene (JO 1996, L 56, p. 1, Ediție specială, 11/vol. 12, p. 223), cu modificările ulterioare.

7        Din articolul 2 alineatul (7) litera (b) din regulamentul de bază rezultă că, „[î]n cazul anchetelor antidumping privind importurile din Republica Populară Chineză, Vietnam și Kazahstan, precum și din orice țară care nu are economie de piață și care este membră a OMC la data deschiderii anchetei, valoarea normală se stabilește în conformitate cu alineatele (1)-(6), în cazul în care se stabilește pe baza unor cereri documentate corespunzător prezentate de unul sau mai mulți producători care fac obiectul anchetei și în conformitate cu criteriile și procedurile prevăzute la litera (c) că în cazul acestui producător sau al acestor producători prevalează condițiile economiei de piață în ceea ce privește fabricarea și vânzarea produsului similar respectiv[; î]n cazul în care nu apare o astfel de situație, se aplică dispozițiile de la litera (a)”.

8        Potrivit articolului 2 alineatul (7) litera (c) din regulamentul menționat:

„Cererea prezentată în temeiul [dispoziției de la litera (b)] trebuie formulată în scris și să conțină probe suficiente că producătorul își desfășoară activitatea în condițiile unei economii de piață, și anume că:

–        deciziile întreprinderilor referitoare la prețuri și la costurile inputurilor, de exemplu ale materiilor prime, tehnologiei, mâinii de lucru, producției, vânzărilor și investițiilor, se adoptă ținându-se seama de semnalele pieței care reflectă cererea și oferta și fără o intervenție semnificativă din partea statului în această privință, iar costurile principalelor inputuri reflectă în mare parte valorile pieței;

–        întreprinderile utilizează o singură serie de registre contabile de bază, care fac obiectul unui audit independent în conformitate cu standardele internaționale și care sunt utilizate în toate scopurile;

–        costurile de producție și situația financiară ale întreprinderilor nu fac obiectul niciunei denaturări importante, determinate de vechiul sistem de economie planificată, mai ales în ceea ce privește amortizarea activelor, alte reduceri de valoare, barter sau plăți sub formă de compensare de datorii;

[...]

În termen de trei luni de la inițierea procedurii, se determină dacă producătorul îndeplinește sau nu criteriile menționate anterior, după o consultare specifică a comitetului consultativ și după ce industria comunitară a avut ocazia să își prezinte observațiile. Soluția stabilită rămâne în vigoare pe tot parcursul anchetei.”

9        Articolul 3 din regulamentul de bază prevede:

„(1) În sensul prezentului regulament, prin termenul «prejudiciu» se înțelege, în cazul în care nu se specifică altfel, un prejudiciu important adus unei industrii comunitare, amenințarea cu un prejudiciu important adus unei industrii comunitare sau o întârziere semnificativă în crearea unei industrii comunitare și se interpretează în conformitate cu dispozițiile prezentului articol.

(2)      Stabilirea existenței unui prejudiciu se bazează pe elemente de probă pozitive și implică o examinare obiectivă:

(a)      a volumului importurilor care fac obiectul unui dumping și a efectului acestor importuri asupra prețului produselor similare pe piața Comunității și

(b)      a efectului acestor importuri asupra industriei comunitare.

(3)      În ceea ce privește volumul importurilor care fac obiectul unui dumping, se analizează dacă a avut loc o creștere substanțială a importurilor care fac obiectul unui dumping, fie în cantități absolute, fie în raport cu producția sau cu consumul în Comunitate. În ceea ce privește efectul importurilor care fac obiectul unui dumping asupra prețurilor se analizează dacă a existat, în cazul importurilor care fac obiectul unui dumping asupra prețurilor, o subcotare semnificativă a prețului în raport cu prețul unui produs similar din industria comunitară sau dacă aceste importuri au ca efect, în alt mod, diminuarea semnificativă a prețurilor sau împiedicarea în mod semnificativ a creșterii prețurilor care, altfel, s-ar fi produs. Unul sau mai mulți dintre acești factori nu constituie neapărat o bază decisivă de orientare.

(4)      În cazul în care importurile unui produs provenite din mai multe țări fac simultan obiectul unor anchete antidumping, efectele acestor importuri nu pot face obiectul unei evaluări cumulative decât în cazul în care:

(a)      marja de dumping stabilită în raport cu importurile provenite din fiecare țară este superioară nivelului de minimis în sensul articolului 9 alineatul (3) și în cazul în care volumul importurilor provenite din fiecare țară nu este neglijabil și

(b)      o evaluare cumulativă a efectelor importurilor este adecvată, având în vedere condițiile de concurență între produsele importate și concurența între produsele importate și produsul comunitar similar.

(5)      Examinarea efectului importurilor care fac obiectul unui dumping asupra industriei comunitare respective implică o evaluare a tuturor factorilor și indicilor economici pertinenți care influențează situația acestei industrii, inclusiv faptul că o industrie nu a surmontat în totalitate efectele practicilor de dumping sau de subvenționare din trecut, importanța marjei de dumping efective, diminuarea efectivă și potențială a vânzărilor, a profiturilor, a producției, a segmentului de piață, a productivității, a randamentului investițiilor sau a utilizării capacităților; factorii care influențează prețurile în Comunitate, efectele negative efective și potențiale asupra fluxului numerarului, asupra stocurilor, asupra ocupării forței de muncă, asupra salariilor, asupra creșterii economice, asupra capacității de a mobiliza capitaluri sau investiții. Această listă nu este exhaustivă și unul sau mai mulți dintre acești factori nu constituie neapărat o bază decisivă de orientare.

(6)      Trebuie demonstrat cu ajutorul tuturor elementelor doveditoare pertinente prezentate în legătură cu alineatul (2) că importurile care fac obiectul unui dumping cauzează un prejudiciu în sensul prezentului regulament. Concret, acest lucru implică demonstrarea faptului că volumul și/sau nivelurile prețurilor menționate la alineatul (3) au un impact asupra industriei comunitare în sensul alineatului (5) și că acest impact este de asemenea natură încât poate fi considerat important.

(7)      Factorii cunoscuți, alții decât importurile care fac obiectul unui dumping și care aduc în același timp un prejudiciu industriei comunitare, se analizează, de asemenea, de așa manieră încât prejudiciul adus de acești alți factori să nu fie atribuit importurilor care fac obiectul unui dumping în sensul alineatului (6). Factorii care pot fi considerați ca pertinenți în acest sens includ, printre altele, volumul și prețul importurilor care nu sunt vândute la prețuri de dumping, scăderea cererii sau modificările configurației consumului, practicile comerciale restrictive ale producătorilor din țări terțe și membre ale Comunității și concurența între acești producători, evoluția tehnologiilor, precum și rezultatele la export și productivitatea industriei comunitare.

(8)      Efectul importurilor care fac obiectul unui dumping este evaluat în raport cu producția comunitară a produsului similar atunci când datele disponibile permit identificarea acestei producții separat pe baza unor criterii precum procedeele de producție, vânzările și profiturile producătorilor. În cazul în care această producție nu poate fi identificată separat, efectele importurilor care fac obiectul unui dumping se evaluează prin examinarea producției celui mai restrâns grup sau a celei mai restrânse game de produse care include produsul similar, pentru care pot fi furnizate informațiile necesare.

(9)      Stabilirea existenței amenințării cu prejudiciul important se bazează pe fapte, nu doar pe presupuneri, conjuncturi sau posibilități îndepărtate. Modificarea condițiilor care ar crea o situație în care dumpingul ar cauza un prejudiciu trebuie să fie previzibilă în mod clar și iminentă.

Pentru a stabili existența amenințării cu prejudiciul important, este necesar să se examineze, printre altele, factori precum:

(a)      o rată semnificativă de creștere a importurilor care fac obiectul unui dumping pe piața comunitară, care denotă probabilitatea unei creșteri substanțiale a importurilor;

(b)      capacitatea suficientă și liber disponibilă a exportatorului sau creșterea iminentă și semnificativă a capacității exportatorului, care denotă probabilitatea unei creșteri substanțiale a exporturilor care fac obiectul unui dumping către Comunitate, având în vedere existența altor piețe de export care pot absorbi exporturile suplimentare;

(c)       intrarea importurilor la prețuri care pot determina scăderea substanțială a prețurilor sau pot împiedica creșterea prețurilor și care pot duce probabil la o creștere a cererii de noi importuri;

(d)      stocurile produsului care face obiectul anchetei.

Niciunul dintre acești factori nu constituie în mod necesar o bază de orientare decisivă, dar totalitatea factorilor luați în considerare trebuie să conducă la concluzia că sunt iminente alte exporturi care fac obiectul unui dumping și că se va produce un prejudiciu important în cazul în care nu se iau măsuri de protecție.”

10      Articolul 4 din regulamentul de bază, referitor la definiția industriei comunitare, prevede la alineatul (1):

„În sensul prezentului regulament, se înțelege prin «industrie comunitară» totalitatea producătorilor comunitari de produse similare sau cei dintre ei ale căror producții comune constituie un procent semnificativ în sensul articolului 5 alineatul (4) din producția comunitară totală a acestor produse, cu excepția:

(a)    în cazul în care producătorii sunt afiliați cu exportatorii sau cu importatorii sau sunt ei înșiși importatori ai produsului care se presupune că face obiectul unui dumping, expresia «industrie comunitară» poate fi interpretată ca desemnând restul producătorilor;

(b)    în condiții excepționale, teritoriul Comunității poate fi împărțit, în ceea ce privește producția în cauză, în două sau mai multe piețe concurente și se poate considera că producătorii din interiorul fiecărei piețe constituie o industrie distinctă în cazul în care:

(i)    producătorii din interiorul unei astfel de piețe vând în totalitate sau aproape în totalitate producția produsului în cauză pe această piață și

(ii) cererea pe această piață nu este satisfăcută într-o măsură semnificativă de către producătorii produsului în cauză stabiliți în altă parte a Comunității. În aceste circumstanțe, se poate concluziona că există un prejudiciu chiar dacă nu este afectată o proporție importantă a întregii industrii comunitare, cu condiția ca importurile care fac obiectul unui dumping să se concentreze pe această piață izolată și ca, în afară de aceasta, importurile care fac obiectul unui dumping să aducă un prejudiciu producătorilor producției totale sau aproape totale din interiorul acestei piețe.”

11      Articolul 5 din regulamentul de bază, referitor la deschiderea procedurii, prevede la alineatul (4):

„Nu se deschide o anchetă, în conformitate cu alineatul (1), decât în cazul în care s-a stabilit, pe baza unei examinări a gradului de susținere sau de opoziție a producătorilor comunitari ai produsului similar față de plângerea formulată, că plângerea a fost depusă de industria comunitară sau în numele acesteia. Se consideră că plângerea a fost depusă de industria comunitară sau în numele acesteia în cazul în care ea este susținută de producători comunitari ale căror producții reprezintă în total mai mult de 50 % din producția totală a produsului similar realizată de industria comunitară care își exprimă susținerea sau opoziția față de plângere. Cu toate acestea, nu se deschide o anchetă în cazul în care producătorii comunitari care susțin în mod expres plângerea reprezintă mai puțin de 25 % din producția totală a produsului similar realizată de industria comunitară.”

12      Articolul 9 din regulamentul de bază, referitor la încheierea procedurii fără instituirea de măsuri, prevede, la alineatul (4):

„În cazul în care din constatarea definitivă a faptelor reiese că există dumping și prejudiciu care rezultă din acesta și că interesul Comunității necesită o acțiune în conformitate cu articolul 21, Consiliul impune o taxă antidumping definitivă, hotărând cu privire la propunerea Comisiei, prezentată după consultarea comitetului consultativ. Propunerea este adoptată de Consiliu, cu excepția cazului în care hotărăște cu majoritate simplă să o respingă, în termen de o lună de la prezentarea acesteia de către Comisie. În cazul în care sunt în vigoare taxe provizorii, se prezintă o propunere de măsuri definitive cu cel puțin o lună înainte de expirarea acestor taxe. Valoarea taxei antidumping nu trebuie să depășească marja de dumping stabilită și trebuie să fie mai mică decât această marjă, în cazul în care această taxă mai mică este suficientă pentru a elimina prejudiciul adus industriei comunitare.”

13      Articolul 18 din regulamentul de bază, referitor la lipsa cooperării, are următorul cuprins:

„(1)      În cazul în care o parte interesată nu permite accesul la informațiile necesare sau nu le furnizează în termenele prevăzute în prezentul regulament sau obstrucționează semnificativ ancheta, pot fi stabilite constatări preliminare sau finale, pozitive sau negative, pe baza datelor disponibile. În cazul în care se constată că o parte interesată a furnizat o informație falsă sau care induce în eroare, această informație nu este luată în considerare și se pot utiliza datele disponibile. Părțile interesate trebuie informate cu privire la consecințele unui refuz de a coopera.

[...]

(3)      În cazul în care informațiile prezentate de o parte interesată nu sunt cele mai bune din toate punctele de vedere, ele nu trebuie ignorate, cu condiția ca eventualele lipsuri să nu îngreuneze excesiv stabilirea unor constatări de o acuratețe rezonabilă, ca informațiile să fie furnizate în timp util, ca ele să poată fi verificate și ca partea să fi acționat cât mai bine posibil.

[...]

(6)      În cazul în care o parte interesată nu cooperează sau cooperează doar parțial și din această cauză nu sunt comunicate informații pertinente, situația părții respective poate fi mai puțin favorabilă decât în cazul în care ea ar fi cooperat.”

 Istoricul cauzei

14      Reclamantele, Gold East Paper (Jiangsu) Co. Ltd (denumită în continuare „GE”) și Gold Huasheng Paper (Suzhou Industrial Park) Co. Ltd (denumită în continuare „GHS”), sunt societăți afiliate ale grupului Asia Pulp and Paper China (denumit în continuare „grupul APP”) care produc în China hârtie cretată de calitate superioară pe care o exportă în Uniunea Europeană.

1.     Ancheta

15      Hârtia cretată de calitate superioară a făcut obiectul a două anchete distincte, care au fost efectuate în paralel. În primul rând, o anchetă antidumping a condus la adoptarea Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 451/2011 al Consiliului din 6 mai 2011 de instituire a unei taxe antidumping definitive și de colectare definitivă a taxei provizorii instituite asupra importurilor de hârtie cretată de calitate superioară originară din Republica Populară Chineză (JO L 128, p. 1, denumit în continuare „regulamentul atacat”). În al doilea rând, o anchetă antisubvenție a condus la adoptarea Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 452/2011 al Consiliului din 6 mai 2011 de instituire a unei taxe antisubvenție definitive asupra importurilor de hârtie cretată de calitate superioară originară din Republica Populară Chineză (JO L 128, p. 18).

16      La 18 februarie 2010, un aviz al Comisiei Europene de deschidere a unei proceduri antidumping privind importurile de hârtie cretată de calitate superioară originară din Republica Populară Chineză a făcut obiectul unei publicări în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JO C 41, p. 6).

17      Data limită inițială pentru ca părțile interesate să își prezinte observațiile referitoare la statutul de societate care funcționează în condițiile unei economii de piață (denumit în continuare „SEP”) fusese stabilită la 30 martie 2010. La 22 martie 2010, la cererea grupului APP, Comisia a prelungit acest termen până la 12 aprilie 2010.

18      La 12 aprilie 2010, reclamantele au prezentat cereri de acordare a SEP pentru ele însele și pentru toate societățile care erau afiliate acestora și care erau vizate de producția și de vânzarea de hârtie cretată de calitate superioară sau de producerea de materii prime, așa cum Comisia solicitase la momentul respectiv.

19      La 16 aprilie 2010, reclamantele și‑au prezentat observațiile cu privire la anumite aspecte ale anchetei și la plângerea depusă de Cepifine AISBL, Asociația Europeană a Fabricaților de Hârtie de Calitate Superioară, care este reclamanta aflată la originea acestei anchete.

20      Comisia a trimis patru scrisori grupului APP pentru a obține datele pertinente în susținerea cererii de acordare a SEP:

–        în scrisoarea din 19 mai 2010, aceasta a solicitat GE să completeze formularul cel târziu la 21 mai 2010;

–        în scrisoarea din 21 mai 2010, aceasta a solicitat GE să îi comunice anexele și traducerile corespunzătoare cel târziu la 1 iunie 2010, dată la care GE a solicitat o prelungire a termenului, pe care Comisia i‑a acordat‑o stabilind ca nouă dată limită data de 4 iunie 2010;

–        în scrisoarea din 27 mai 2010, Comisia a solicitat GHS să pună anexele corespunzătoare la dispoziția funcționarilor Comisiei din prima zi a vizitei de verificare la fața locului;

–        în scrisoarea din 2 iunie 2010, Comisia a solicitat grupului APP să completeze anumite secțiuni ale formularului de cerere de acordare a SEP și să aducă câteva precizări la aceasta.

21      Prin scrisoarea din 8 iunie 2010, reclamantele și‑au prezentat observațiile privind implicațiile deschiderii unei anchete antisubvenție paralele în privința evaluării cererilor lor de acordare a SEP.

22      Comisia a efectuat, între 8 și 18 iunie 2010, o primă verificare la fața locului, în clădirile a patru producători‑exportatori afiliați grupului APP, printre care reclamantele.

23      Comisia a procedat la o a doua verificare la fața locului, în clădirile reclamantelor, între 23 iunie și 12 iulie 2010, pentru a verifica răspunsurile acestora la chestionar. La 9, 10 și 13 septembrie 2010, Comisia a procedat la o a treia verificare la fața locului, în clădirile APP Italy, comerciantul din Uniune afiliat reclamantelor.

24      La 2 septembrie 2010, Comisia a trimis un document de informare privind cererile de acordare a SEP în care aceasta a concluzionat în mod provizoriu că niciunul dintre cei patru producători‑exportatori afiliați grupului APP nu îndeplinea primul, al doilea și al treilea criteriu necesar pentru obținerea SEP. Termenul acordat de Comisie reclamantelor pentru a‑și prezenta observațiile a fost stabilit la 12 septembrie 2010.

25      În aceeași zi, Comisia a trimis comitetului consultativ antidumping o copie a documentului de lucru referitor la propunerea sa privind respingerea cererilor de acordare a SEP ale reclamantelor.

26      La 9 septembrie 2010, reclamantele au solicitat ca termenul pentru a-și prezenta observațiile asupra documentului de informare al Comisiei privind SEP să fie prelungit până la 28 septembrie 2010. Comisia nu a acordat o prelungire a termenului decât până la 16 septembrie 2010. Aceasta a propus de asemenea să organizeze o audiere la 17 septembrie 2010 solicitând reclamantelor să îi confirme această dată în cazul în care aceasta le‑ar conveni.

27      La 14 septembrie 2010, în cadrul reuniunii prevăzute cu comitetul consultativ antidumping, propunerea referitoare la cererea de acordare a SEP reclamantelor a fost examinată.

28      Prin e-mailul din 17 septembrie 2010, reclamantele au depus observații preliminare referitoare la documentul de informare privind cererile lor de acordare a SEP și au explicat că vor prezenta până la 27 septembrie 2010 o scrisoare completată și revizuită.

29      În aceeași zi, a avut loc o audiere la Comisie.

30      La 21 septembrie 2010, Comisia a trimis comitetului consultativ antidumping un rezumat al observațiilor formulate de reclamante asupra documentului de informare privind SEP și a stabilit la 24 septembrie 2010 data limită la care acesta trebuia să își de avizul.

31      La 12 octombrie 2010, Comisia a adoptat decizia sa privind cererile de acordare a SEP reclamantelor (denumită în continuare „decizia privind SEP”), în care a confirmat respingerea acestor cereri.

32      În aceeași zi, reclamantele au scris o scrisoare Comisiei pentru a critica faptul că aceasta din urmă adoptase decizia sa privind SEP înainte ca audierea în prezența consilierului‑auditor să fi putut avea loc. Acestea au prezentat de asemenea observații suplimentare referitoare la prejudiciu.

33      La 13 octombrie 2010, reclamantele au prezentat un rezumat al întrebărilor la care acestea doreau ca Comisia să răspundă.

34      La 15 octombrie 2010, Comisia a organizat o audiere în prezența consilierului‑auditor. La 19 octombrie 2010, reclamantele au trimis Comisiei observații prin care rezumau argumentele formulate în cursul audierii. La 28 octombrie 2010, reclamantele au prezentat noi observații asupra documentului de informare privind SEP.

35      La 17 noiembrie 2010, Comisia a trimis reclamantelor o scrisoare însoțită de o copie a Regulamentului (UE) nr. 1042/2010 al Comisiei din 16 noiembrie 2010 de instituire a unei taxe antidumping provizorii asupra importurilor de hârtie cretată de calitate superioară originară din Republica Populară Chineză (JO L 299, p. 7, denumit în continuare „regulamentul provizoriu”), de un rezumat al metodologiilor utilizate în vederea calculării dumpingului și a marjelor de prejudiciu, precum și de un răspuns la argumentele invocate de reclamante.

36      La 13 și la 17 decembrie 2010, reclamantele au prezentat, în trei scrisori, observații privind măsurile provizorii.

37      La 16 martie 2011, Comisia a trimis reclamantelor un document de informare în care explica că intenționa să propună Consiliului Uniunii Europene instituirea unei taxe antidumping definitive asupra exporturilor lor către Uniunea Europeană. Reclamantele și-au prezentat observațiile la 28 martie 2011.

38      La 29 martie 2011, Comisia a trimis reclamantelor, la cererea consilierului‑auditor, o notă actualizată pentru dosar, în care explica metodologia pentru calcularea marjei de profit țintă în lipsa importurilor care făceau obiectul unui dumping.

39      La 11 aprilie 2011, reclamantele și‑au prezentat observațiile asupra metodologiei utilizate de Comisie pentru a stabili marja țintă de profit.

2.     Regulamentul atacat

40      La 6 mai 2011, regulamentul atacat a fost adoptat de Consiliu.

41      În regulamentul atacat, SEP a fost refuzat reclamantelor pentru motivul, în primul rând, că nu era în special posibilă stabilirea existenței unor plăți referitoare la transferul de acțiuni, precum și la costul principalelor intrări de materii prime, în al doilea rând, că principiile fundamentale ale Standardelor internaționale de contabilitate nu fuseseră respectate nici în conturi, nici în auditul acestora, ceea ce punea în discuție fiabilitatea conturilor societăților, și, în al treilea rând, că existau importante denaturări în ceea ce privește drepturile de folosire a terenurilor aparținând reclamantelor.

42      În plus, rulourile de hârtie pentru mașinile de tipărit alimentate cu hârtie în sul nu au fost incluse în determinarea produsului în cauză [considerentele (17) și (41) ale regulamentului atacat]. Se ia în considerare un profit țintă de 8 % ca fiind nivelul pe care industria l-ar putea atinge în absența importurilor care fac obiectul unui dumping [considerentul (158) al regulamentului atacat].

43      Articolul 1 din regulamentul atacat a instituit o taxă antidumping definitivă de 8 % asupra importurilor în Uniune de hârtie cretată de calitate superioară fabricată de reclamante. În temeiul alineatului (3) al aceluiași articol, nivelul taxei antidumping definitive de 20 %, prevăzut la alineatul (2) al articolului menționat, nu se va colecta la nivelul de 12 % în ceea ce privește reclamantele, în măsura în care suma corespunzătoare se colectează în conformitate cu Regulamentul de punere în aplicare nr. 452/2011 (a se vedea punctul 15 de mai sus).

 Procedura și concluziile părților

44      Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 8 august 2011, reclamantele au introdus prezenta acțiune.

45      Prin înscrisul depus la grefa Tribunalului la 24 noiembrie 2011, Comisia a formulat o cerere de intervenție în prezenta cauză în susținerea concluziilor Consiliului.

46      Prin înscrisul depus la grefa Tribunalului la 1 decembrie 2011, Cepifine, Sappi Europe SA, Burgo Group SpA și Lecta SA (denumite în continuare „interveniente private”) au formulat o cerere de intervenție în prezenta cauză în susținerea concluziilor Consiliului. În observațiile sale, depuse la 24 ianuarie 2012, Consiliul nu a ridicat obiecțiuni împotriva acestei intervenții.

47      Prin Ordonanța din 23 ianuarie 2012, președintele Camerei a treia a Tribunalului a admis cererea de intervenție a Comisiei. Aceasta a depus memoriul în termenul acordat.

48      Reclamantele au solicitat, la 8 februarie 2012, regimul de confidențialitate în raport cu intervenientele private al anumitor elemente confidențiale cuprinse în memorii, precum și în anexele respective. Reclamantele au prezentat o versiune neconfidențială a acestor diferite acte de procedură.

49      Prin Ordonanța din 8 martie 2012, președintele Camerei a treia a Tribunalului a admis cererile intervenientelor private de a interveni în ședință în susținerea concluziilor Consiliului. În aceeași ordonanță, președintele Camerei a treia a dispus soluționarea odată cu fondul, pe de o parte, a deciziei dacă reclamantele să primească raportul de ședință pentru a identifica elementele care pot fi considerate confidențiale și, pe de altă parte, a deciziei dacă intervenientele private să primească o versiune provizorie neconfidențială pentru a‑și prezenta eventualele observații cu privire la cererea de aplicare a regimului de confidențialitate.

50      Pe baza raportului judecătorului raportor, Tribunalul (Camera a treia) a decis deschiderea procedurii orale. În cadrul măsurilor de organizare a procedurii, acesta a solicitat Consiliului să depună anumite înscrisuri. Consiliul a dat curs acestei cereri în termenul acordat.

51      Pledoariile părților principale din litigiu și ale intervenientelor și răspunsurile acestora la întrebările orale adresate de Tribunal au fost ascultate în ședința din 12 noiembrie 2013.

52      Reclamantele solicită Tribunalului:

–        anularea regulamentului atacat, în măsura în care le privește;

–        obligarea Consiliului la plata cheltuielilor de judecată.

53      Comisia solicită Tribunalului:

–        respingerea acțiunii;

–        obligarea reclamantelor la plata cheltuielilor de judecată.

54      Comisia solicită Tribunalului:

–        respingerea acțiunii;

–        obligarea reclamantelor la plata cheltuielilor de judecată.

55      Intervenientele private susțin concluziile Consiliului.

 În drept

56      În susținerea acțiunii, reclamantele invocă opt motive. Aceste motive pot fi clasificate în două categorii.

57      Motivele care intră în prima categorie privesc cererile de acordare a SEP ale reclamantelor și sunt întemeiate:

–        primul, pe încălcarea articolului 2 alineatul (7) litera (c) al doilea paragraf din regulamentul de bază, întrucât decizia de neacordare a SEP reclamantelor ar fi fost luată în funcție de ceea ce Comisia știa cu privire la efectul unei astfel de respingeri asupra marjei de dumping a reclamantelor;

–        al doilea, pe o încălcare a unei norme fundamentale de procedură, prevăzută la articolul 2 alineatul (7) litera (c) al doilea paragraf din regulamentul de bază, precum și pe încălcarea dreptului la apărare;

–        al treilea motiv, pe existența unor erori vădite de apreciere în aplicarea articolului 2 alineatul (7) litera (c) primul paragraf din regulamentul de bază și pe o lipsă de motivare;

–        al patrulea, pe derularea inechitabilă și parțială a anchetei și pe o sarcină a probei excesivă.

58      Motivele care intră în a doua categorie privesc evaluarea prejudiciului și sunt întemeiate:

–        al cincilea, pe încălcarea articolului 3 alineatul (2) din regulamentul de bază;

–        al șaselea, pe încălcarea articolului 3 alineatul (1) și a articolului 9 alineatul (4) din regulamentul de bază;

–        al șaptelea, pe încălcarea articolului 3, a articolului 4 alineatul (1) și a articolului 5 alineatul (4) din regulamentul de bază;

–        al optulea, pe încălcarea articolului 3 alineatele (2) și (7) din regulamentul de bază.

1.     Cu privire la întinderea capătului de cerere privind anularea

59      Cu titlu introductiv, trebuie arătat că regulamentul atacat instituie o taxă antidumping definitivă asupra importurilor de hârtie cretată de calitate superioară originară din China.

60      Reclamantele solicită în cadrul mai multor motive anularea în tot a regulamentului atacat. În obiectul acțiunii și în concluzii, acestea se limitează totuși să conteste legalitatea taxei antidumping în măsura în care aceasta le este aplicată și le privește.

61      Trebuie să se considere, în această privință, că eventuala nelegalitate a acestei taxe nu ar afecta legalitatea regulamentului atacat decât în măsura în care impune reclamantelor o taxă antidumping. Aceasta nu ar afecta, în schimb, legalitatea celorlalte elemente ale regulamentului atacat, și anume în special taxele antidumping impuse celorlalte societăți destinatare.

62      Reiese din jurisprudență că, atunci când un regulament care instituie o taxă antidumping impune taxe diferite unei serii de societăți, o societate nu este vizată în mod individual decât prin dispozițiile care îi impun o taxă antidumping specifică și stabilesc cuantumul acesteia, iar nu prin acele dispoziții care impun taxe antidumping altor societăți, astfel încât acțiunea acestei societăți nu este admisibilă decât în măsura în care prin aceasta se solicită anularea regulamentului în privința acelor dispoziții care o privesc în mod exclusiv (a se vedea prin analogie Hotărârea Curții din 15 februarie 2001, Nachi Europe, C‑239/99, Rec., p. I‑1197, punctul 22 și jurisprudența citată).

63      În aceste împrejurări, prezenta acțiune în anulare trebuie interpretată în sensul că nu privește decât anularea în parte a regulamentului atacat, în măsura în care impune o taxă antidumping definitivă reclamantelor.

2.     Cu privire la motivele referitoare la cererile de acordare a SEP ale reclamantelor

 Cu privire la primul motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 2 alineatul (7) litera (c) al doilea paragraf din regulamentul de bază, întrucât decizia de neacordare a SEP reclamantelor ar fi fost adoptată în funcție de ceea ce Comisia știa cu privire la efectul unei astfel de respingeri asupra marjei de dumping a reclamantelor

64      În cadrul primului motiv, reclamantele susțin că decizia de neacordare a SEP a fost adoptată în funcție de ceea ce Comisia știa cu privire la efectul unei astfel de respingeri asupra marjei lor de dumping, cu încălcarea articolului 2 alineatul (7) litera (c) al doilea paragraf din regulamentul de bază, astfel cum a fost interpretat de Tribunal în Hotărârea din 14 noiembrie 2006, Nanjing Metalink/Consiliul (T‑138/02, Rec., p. II‑4347, punctul 44), și în Hotărârea din 18 martie 2009, Shanghai Excell M&E Enterprise și Shanghai Adeptech Precision/Consiliul (T‑299/05, Rep., p. II‑565, punctele 127 și 138).

65      Reclamantele invocă de asemenea o „încălcare flagrantă a dreptului la apărare”, întrucât Comisia „[a] făcut totul [...] pentru a respinge absolut toate explicațiile [pe care ele le‑au furnizat] în cursul anchetei prin care urmăreau să demonstreze că îndeplineau criteriile de acordare a SEP”.

66      Cu titlu introductiv, în ceea ce privește pretinsa încălcare a dreptului la apărare al reclamantelor, trebuie amintit că, în temeiul articolului 21 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene și al articolului 44 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, cererea de sesizare a instanței trebuie să cuprindă o expunere sumară a motivelor invocate. Această expunere trebuie să fie suficient de clară și de precisă, pentru a permite pârâtului să își pregătească apărarea, iar Tribunalului să se pronunțe asupra acțiunii, dacă este cazul, fără să aibă nevoie de alte informații. Cererea introductivă trebuie, prin urmare, să clarifice în ce constă motivul pe care se întemeiază acțiunea, astfel încât simpla enunțare abstractă a acestuia nu îndeplinește cerințele prevăzute de Regulamentul de procedură (Hotărârea Tribunalului din 12 ianuarie 1995, Viho/Comisia, T‑102/92, Rec., p. II-17, punctul 68, Hotărârea Tribunalului din 14 mai 1998, Mo och Domsjö/Comisia, T‑352/94, Rec., p. II‑1989, punctul 333, și Hotărârea Tribunalului din 12 octombrie 2011, Association belge des consommateurs test-achats/Commission, T‑224/10, Rep., p. II‑7177, punctul 71). Având în vedere că reclamantele nu au detaliat deloc critica lor întemeiată pe o încălcare a dreptului lor la apărare, pentru a permite Tribunalului să îi identifice obiectul însuși, aceasta trebuie declarată inadmisibilă.

67      În ceea ce privește încălcarea articolului 2 alineatul (7) litera (c) al doilea paragraf din regulamentul de bază, reclamantele invocă faptul că, la data propunerii referitoare la SEP, Comisia dispunea de toate informațiile detaliate care îi permiteau să calculeze marja de dumping a reclamantelor, indiferent dacă este cu sau fără SEP, în China și în țara similară.

68      În ședință, reclamantele au precizat, în urma unei întrebări a Tribunalului, că nu acordau într‑adevăr importanță termenului de trei luni ca atare, ci mai degrabă protecției drepturilor producătorilor-exportatori.

69      Articolul 2 alineatul (7) litera (c) al doilea paragraf din regulamentul de bază prevede că, „[î]n termen de trei luni de la inițierea procedurii, se determină dacă [producătorul își desfășoară activitatea în condițiile unei economii de piață] [...], după o consultare specifică a comitetului consultativ și după ce industria comunitară a avut ocazia să își prezinte observațiile”, și că „[s]oluția stabilită rămâne în vigoare pe tot parcursul anchetei”.

70      Contrar celor susținute de reclamante, în Hotărârile Nanjing Metalink/Consiliul, Shanghai Excell M&E Enterprise și Shanghai Adeptech Precision/Consiliul, punctul 64 de mai sus, și în Hotărârea Zhejiang Harmonic Hardware Products/Consiliul (T‑274/07, nepublicată în Repertoriu), Tribunalul nu a considerat că ratio legis a articolului 2 alineatul (7) litera (c) al doilea paragraf din regulamentul de bază justifica anularea în privința unei întreprinderi a unui regulament de instituire a unor taxe antidumping definitive de fiecare dată când Comisia a putut avea cunoștință despre efectul unei decizii privind SEP asupra calculului marjei de dumping a acestei întreprinderi și pentru simplul fapt al unei astfel de cunoașteri în momentul adoptării deciziei privind SEP. Trebuie arătat că, astfel cum consideră și Consiliul, nu există o legătură imediată între termenul de trei luni prevăzut la articolul 2 alineatul (7) litera (c) al doilea paragraf din regulamentul de bază și eventuala cunoaștere de către Comisie a efectului unei decizii privind SEP asupra marjei de dumping a unei întreprinderi.

71      Pe de altă parte, regulamentul de bază nu impune ca decizia privind SEP să fie adoptată într-un moment în care Comisia nu avea cunoștință de elementele care să îi permită să cunoască efectul unei decizii privind SEP asupra marjei de dumping a unei întreprinderi. În această privință, nu se poate exclude ca, chiar în absența oricărei depășiri a termenului în cauză la adoptarea deciziei privind SEP, Comisia să adopte o astfel de decizie, deși era deja în posesia informațiilor care îi permiteau calcularea efectului acesteia asupra marjei de dumping a întreprinderii vizate.

72      În orice caz, din Hotărârea Curții din 1 octombrie 2009, Foshan Shunde Yongjian Housewares & Hardware/Consiliul (C‑141/08 P, Rep., p. I‑9147), rezultă că, întemeindu-se pe principiile legalității și bunei administrări și sub rezerva respectării garanțiilor procedurale prevăzute de regulamentul de bază, Curtea înțelege să privilegieze mai degrabă aplicarea corectă a criteriilor materiale stabilite la articolul 2 alineatul (7) litera (c) din regulamentul de bază decât cerința unei decizii imuabile privind SEP sau chiar necunoașterea efectului unei decizii privind SEP asupra marjei de dumping a unei întreprinderi la adoptarea unei astfel de decizii.

73      După cum a amintit Tribunalul în Hotărârea Zhejiang Harmonic Hardware Products/Consiliul, punctul 70 de mai sus (punctul 39), Curtea a considerat astfel în Hotărârea Foshan Shunde Yongjian Housewares & Hardware/Consiliul, punctul 72 de mai sus, că, în lumina principiilor legalității și bunei administrări, articolul 2 alineatul (7) litera (c) din regulamentul de bază nu poate primi o interpretare care ar obliga Comisia să propună Consiliului măsuri definitive, care ar perpetua, în detrimentul întreprinderii în cauză, o eroare săvârșită în aprecierea inițială a criteriilor materiale stabilite în această dispoziție. Astfel, în cazul în care, în cursul anchetei, Comisia ar observa că, în mod contrar aprecierii sale inițiale, o întreprindere îndeplinește criteriile stabilite la articolul 2 alineatul (7) litera (c) primul paragraf din regulamentul de bază, i-ar reveni sarcina de a acționa în consecință, asigurând în același timp respectarea garanțiilor procedurale prevăzute de regulamentul de bază (Hotărârea Foshan Shunde Yongjian Housewares & Hardware/Consiliul, punctul 72 de mai sus, punctele 111 și 112).

74      Având în vedere expunerea care precedă, trebuie să se considere că, dacă, cu certitudine, în principiu, orice decizie privind SEP, în conformitate cu textul articolului 2 alineatul (7) litera (c) al doilea paragraf din regulamentul de bază, ar trebui adoptată în termen de trei luni de la deschiderea anchetei și dacă soluția reținută ar trebui să rămână în vigoare pe toată durata acestei anchete, totuși, în etapa actuală a dreptului Uniunii, potrivit interpretării acestei dispoziții de către instanța Uniunii, amintită la punctele 70 și 73 de mai sus, pe de o parte, adoptarea unei decizii în afara acestui termen nu determină numai din acest motiv anularea regulamentului care impune o taxă antidumping și, pe de altă parte, o astfel de decizie ar putea fi modificată în cursul procedurii dacă s-ar dovedi că era eronată.

75      În speță, este clar că decizia finală de respingere a cererilor de SEP ale reclamantelor nu a fost adoptată în termenul de trei luni prevăzut la articolul 2 alineatul (7) litera (c) al doilea paragraf din regulamentul de bază. Astfel, avizul de deschidere a procedurii de anchetă a fost publicat în Jurnalul Oficial la 18 februarie 2010. Or, decizia finală de respingere a cererii de acordare a SEP a fost propusă la 2 septembrie 2010 și confirmată la 12 octombrie 2010.

76      În plus, reiese din dosar că răspunsurile reclamantelor la chestionarul antidumping au fost prezentate Comisiei, la 7 și, respectiv, la 10 mai 2010, și că vizitele de verificare antidumping au avut loc între 23 iunie și 12 iulie 2010. Vizitele de verificare în țara similară au fost efectuate în cursul ultimei săptămâni a lunii august 2010. Numai vizitele privind vânzările la export ale reclamantelor prin intermediul societății afiliate cu sediul în Uniune nu avuseseră încă loc. Potrivit reclamantelor, reiese din cronologia faptelor expuse că, atunci când Comisia a divulgat propunerea sa de a respinge cererile privind SEP ale reclamantelor, aceasta era în posesia tuturor documentelor și datelor care îi permiteau să calculeze marja de dumping a reclamantelor, atât în cazul în care SEP ar fi fost acordat, cât și în cazul în care acesta nu ar fi fost acordat.

77      Prin urmare, argumentul Consiliului, susținut de Comisie, potrivit căruia Comisia nu fusese în măsură să determine efectul pe care l‑ar avea decizia privind SEP asupra marjei de dumping la momentul la care aceasta a comunicat reclamantelor documentul de informare privind SEP nu ar putea să fie admis.

78      În această privință, trebuie amintit că posibilitatea ca problema referitoare la acordarea SEP să fie soluționată în funcție de efectul său asupra calculului marjei de dumping nu presupune cunoașterea marjei de dumping exacte, calculată pe baza informațiilor reclamantelor privind valoarea normală, ci numai cunoașterea informațiilor privind efectul pe care acordarea SEP îl poate avea asupra acestei marje potrivit celor două metode de calcul posibile.

79      Având în vedere expunerea care precedă, trebuie să se considere că, presupunând chiar că faptul că Comisia, din cauza nerespectării termenului de trei luni prevăzut la articolul 2 alineatul (7) litera (c) al doilea paragraf din regulamentul de bază, a putut avea cunoștință de efectul deciziei referitoare la SEP în privința reclamantelor asupra marjei de dumping a acestora poate fi relevant, în măsura în care s-ar considera că Comisia ar fi putut fi influențată de această cunoaștere la adoptarea unei astfel de decizii, ar trebui să se constate că reclamantele nu au demonstrat că regulamentul atacat ar fi putut avea un conținut diferit în absența pretinsei neregularități care afectează procesul de adoptare a deciziei privind SEP.

80      Argumentul reclamantelor potrivit căruia decizia Comisiei de respingere a cererii lor de SEP ar fi fost adoptată în funcție de ceea ce Comisia știa cu privire la impactul acestei decizii asupra marjei lor de dumping, astfel încât această decizie ar fi putut fi diferită dacă Comisia nu ar fi dispus de această informație, nu poate fi primit.

81      Astfel, simpla cunoaștere a efectului unei decizii privind SEP asupra marjei de dumping a unei întreprinderi nu implică în mod necesar că o astfel de decizie – și, pe cale de consecință, regulamentul de instituire a unei taxe antidumping – ar fi putut avea un conținut diferit dacă această decizie ar fi fost adoptată în termenul de trei luni prevăzut la articolul 2 alineatul (7) litera (c) al doilea paragraf din regulamentul de bază.

82      Trebuie să se sublinieze că, chiar în ipoteza în care Comisia dispune de informații care îi permit calcularea marjei de dumping a unui producător în momentul adoptării deciziei privind SEP al acestui producător, continuă să existe oricând posibilitatea ca decizia menționată, ca și regulamentul care impune taxe antidumping definitive, să nu fi putut să fie diferite.

83      Aceasta ar putea fi situația dacă ar fi evident că un astfel de producător nu putea beneficia de SEP din cauză că Comisia a concluzionat în mod întemeiat că acesta nu respecta criteriile de acordare a SEP prevăzute la articolul 2 alineatul (7) litera (c) din regulamentul de bază și că erau îndeplinite condițiile necesare pentru a putea institui taxe antidumping.

84      Aprecierea Comisiei cu privire la respectarea criteriilor de acordare a SEP în cazul din speță va fi examinată în cadrul celui de al treilea motiv.

85      În speță, pe de o parte, reclamantele se limitează să afirme că faptul că Comisia dispunea de toate documentele și informațiile care să îi permită să calculeze marja de dumping a acestora „repune în discuție imparțialitatea deciziei subsecvente a Comisiei referitoare la cererile privind SEP” și că, „[c]el puțin, aceasta dă naștere unor suspiciuni fondate și rezonabile care fac să se creadă că Comisia a decis că poate să respingă cererile privind SEP ale reclamantelor nu pe baza unei examinări obiective a acestor cereri cu privire la fond, ci pentru că dorea să instituie taxe antidumping asupra importurilor reclamantelor”.

86      Pe de altă parte, reclamantele nu furnizează nicio indicație privind elementele deciziei privind SEP care, în opinia lor, ar fi putut fi apreciate diferit dacă decizia Comisiei în această privință ar fi fost adoptată în termenul de trei luni sau în absența oricărei pretinse cunoștințe despre incidența acestei decizii asupra marjei de dumping.

87      Reclamantele invocă numai că, „dacă SEP [le‑]ar fi fost acordat [...], marja lor de dumping – bazată pe o comparare a vânzărilor lor la export cu vânzările lor interioare beneficiare în China – ar fi fost de 0,01 %, cu alte cuvinte s‑ar fi situat în interiorul nivelului de minimis de 2 %” și că, „[î]n consecință, Comisia era pe deplin conștientă de impactul deciziei sale privind cererile de SEP asupra rezultatului anchetei, întrucât acordarea SEP ar fi condus la încheierea anchetei, în măsura în care aceasta privea reclamantele”.

88      Reclamantele adaugă că, „[d]acă, cu ocazia adoptării deciziei sale privind cererile de SEP, Comisia nu ar fi cunoscut caracterul de minimis al marjei de dumping (în cazul în care SEP ar fi acordat) sau nivelul său foarte ridicat din cauza recurgerii la valoarea normală din țara similară (în cazul în care SEP ar fi respins), nu ar fi exclus ca [Comisia] să fi exercitat în această privință puterea sa de apreciere în mod diferit față de cum a făcut‑o în cadrul anchetei”.

89      Reclamantele concluzionează din aceasta că „este probabil ca respingerea cererilor lor de SEP să fi fost soluționată în speță «în funcție de efectul său asupra calcului marjei de dumping»”.

90      În acest context, chiar dacă se presupune că, prin formularea argumentelor lor, reclamantele au intenționat să demonstreze existența unui abuz de putere al Comisiei, acestea ar trebui respinse. Rezultă dintr-o jurisprudență constantă că o decizie sau un act al Uniunii este afectat de un abuz de putere numai dacă rezultă din indicii obiective, pertinente și concordante că a fost adoptat în scopul de a atinge alte obiective decât pe cele declarate (Hotărârea Curții din 11 iulie 1990, Sermes, C‑323/88, Rec., p. I‑3027, punctul 33, Hotărârea Tribunalului din 18 septembrie 1995, Nölle/Consiliul și Comisia, T‑167/94, Rec., p. II‑2589, punctul 66, și Hotărârea Tribunalului din 15 octombrie 1998, Industrie des poudres sphériques/Consiliul, T‑2/95, Rec., p. II‑3939, punctul 376). Or, reclamantele nu au furnizat astfel de indicii.

91      Pe de altă parte, reclamantele estimează că propriul lor comportament nu a avut drept efect întârzierea adoptării de către Comisie a deciziei privind cererile lor de SEP, astfel cum invocă Consiliul și Comisia, întrucât Comisia a insistat pentru ca informațiile referitoare la dumping să fie prezentate chiar la momentul la care aceasta efectua examinarea cererilor privind SEP și a solicitat informații suplimentare.

92      Nu rezultă totuși că problema imputării întârzierii este pertinentă în speță și, prin urmare, nu va fi examinată.

93      În consecință, primul motiv trebuie respins.

 Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe o încălcare a unei norme fundamentale de procedură, prevăzută la articolul 2 alineatul (7) litera (c) al doilea paragraf din regulamentul de bază, precum și a dreptului la apărare

94      Acest motiv se împarte în două aspecte privind consultarea efectivă a comitetului consultativ antidumping și, respectiv, încălcarea dreptului la apărare.

 Cu privire la primul aspect, privind consultarea efectivă a comitetului consultativ antidumping

95      Reclamantele pretind că Comisia nu a comunicat „anumite elemente esențiale comitetului consultativ antidumping” și că aceasta „[l]‑a indus în eroare” prezentându-i o propunere privind SEP care cuprindea „inexactități și omisiuni grave” și făcând o prezentare eronată a observațiilor formulate de reclamante cu privire la propunerea Comisiei, ceea ce a împiedicat comitetul să emită un aviz în deplină cunoștință de cauză.

96      Cu titlu introductiv, trebuie să se observe că, în Hotărârea Curții din 7 mai 1991, Nakajima/Consiliul (C‑69/89, Rec., p. I‑2069, punctele 48-51), Curtea a hotărât că persoanele fizice sau juridice nu se pot prevala de o încălcare pretinsă a unor norme care nu sunt destinate să asigure protecția particularilor, ci care au ca obiect organizarea funcționării interne a serviciilor în interesul unei bune administrări, precum cele referitoare la respectarea termenului prevăzut pentru stabilirea ordinii de zi provizorii a unei sesiuni a Consiliului sau la disponibilitatea tuturor versiunilor lingvistice ale unui regulament în ziua adoptării sale.

97      Aceasta nu înseamnă însă că un particular nu poate niciodată să invoce în mod util încălcarea unei norme care reglementează procesul decizional care conduce la adoptarea unui act al Uniunii. Astfel, trebuie să se facă distincție, printre dispozițiile care reglementează procedurile interne ale unei instituții, între cele a căror încălcare nu poate fi invocată de persoanele fizice și juridice, întrucât nu privesc decât condițiile de funcționare internă a instituției care nu sunt susceptibile să afecteze situația juridică a acestora, și cele a căror încălcare poate, dimpotrivă, să fie invocată, cu condiția de a crea drepturi și de a reprezenta un factor de securitate juridică pentru aceste persoane.

98      Astfel, nerespectarea unei norme privind consultarea unui comitet nu este susceptibilă să determine nelegalitatea deciziei finale a instituției respective decât dacă prezintă un caracter suficient de substanțial și dacă afectează, în mod prejudiciabil, situația juridică și materială a părții care invocă un viciu de procedură.

99      Astfel, consultarea unui comitet consultativ constituie o normă fundamentală de procedură a cărei încălcare afectează legalitatea actului adoptat în urma consultării dacă se stabilește că lipsa transmiterii anumitor elemente esențiale nu a permis comitetului să emită avizul în deplină cunoștință de cauză, cu alte cuvinte fără să fi fost indus în eroare asupra unui aspect esențial prin inexactități sau omisiuni (a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 17 februarie 2011, Zhejiang Xinshiji Foods și Hubei Xinshiji Foods/Consiliul, T‑122/09, nepublicată în Repertoriu, punctul 104 și jurisprudența citată).

100    Nu aceasta este situația atunci când documentele care nu au fost transmise comitetului sau care au fost transmise tardiv nu conțin elemente de apreciere importante sau inedite în raport cu cele care figurează deja în dosarul comunicat comitetului cu ocazia convocării. Astfel, într‑o ipoteză de acest tip, lipsa transmiterii sau întârzierea transmiterii unui document al Comisiei nu are niciun efect asupra rezultatului procedurii de consultare.

101    În consecință, o astfel de omisiune nu este susceptibilă să vicieze ansamblul procedurii administrative și să pună astfel în discuție legalitatea actului final (a se vedea în acest sens Hotărârea Zhejiang Xinshiji Foods și Hubei Xinshiji Foods/Consiliul, punctul 99 de mai sus, punctul 105 și jurisprudența citată).

102    Pe de altă parte, posibilitatea ca o încălcare a dispozițiilor care reglementează consultarea unui comitet să afecteze legalitatea actului adoptat în final nu este repusă în discuție de caracterul neobligatoriu al avizului comitetului.

103    În speță, trebuie amintit că Comisia a trimis la 2 septembrie 2010 documentul său de informare provizorie cu privire la cererile privind SEP în mod simultan reclamantelor și comitetului consultativ antidumping. Termenul acordat de Comisie reclamantelor pentru a‑și prezenta observațiile a fost stabilit la 12 septembrie 2010. În urma unei cereri în acest sens a reclamantelor, Comisia a acordat o prelungire a termenului până la 16 septembrie 2010. Reuniunea comitetului consultativ antidumping a avut loc la 14 septembrie 2010. La 17 septembrie 2010, reclamantele au depus observații preliminare referitoare la documentul de informare provizorie. Audierea a avut loc în aceeași zi. La 21 septembrie 2010, Comisia a trimis comitetului consultativ antidumping, după ce a inițiat o analiză și o evaluare completă a cererii privind SEP, un rezumat al observațiilor formulate de reclamante asupra documentului de informare privind SEP și în cursul audierii. Aceasta a stabilit de asemenea la 24 septembrie 2010 data limită la care comitetul consultativ antidumping trebuia să își prezinte avizul. În ședința în fața Tribunalului, Consiliul a precizat, ca răspuns la o întrebare care i‑a fost adresată cu privire la acest aspect, că membrii comitetului menționat au acces la dosar și că pot solicita Comisiei să aducă anumite documente strânse în cursul anchetei. Potrivit reclamantelor, membrii comitetului nu primesc decât rezumatul. Reclamantele au subliniat, prin urmare, importanța acestui rezumat.

104    Este necesar să se constate, astfel cum face Consiliul, că, în primul rând, reclamantele nu prezintă niciun element de probă privind modul în care Comisia ar fi indus comitetul consultativ antidumping în eroare, în al doilea rând, acestea nu identifică „inexactitățile și omisiunile grave” la care ele se referă, în al treilea rând, acestea nu precizează pentru ce motiv prezentarea observațiilor formulate de reclamante în propunerea de SEP ar fi eronată și, în al patrulea rând, acestea nu explică de ce Comisia „ar fi fost împiedicată în capacitatea sa de a modifica propunerea în lumina observațiilor lor”.

105    Este necesar să se arate că din dosar reiese, mai întâi, că reclamantele nu au respectat termenul, care fusese prelungit până la 16 septembrie 2010, pentru comunicarea observațiilor lor asupra documentului de informare privind SEP (a se vedea punctul 103 de mai sus). Ulterior, reclamantele au precizat, în observațiile lor făcute prin e‑mailul din 17 septembrie 2010, că acestea analizau în observațiile menționate toate afirmațiile Comisiei și că, „[a]tunci când informațiile necesare stabilirii temeiniciei explicațiilor furnizate de [grupul] APP nu erau disponibile la momentul la care [grupul] APP era obligat să își comunice observațiile, [acestea menționaseră]” și că „[o] nouă scrisoare completată și revizuită [ar fi] transmisă cel târziu la 27 septembrie 2010, atunci când [acestea ar dispune] de toate informațiile necesare”. În sfârșit, observațiile completate și revizuite au fost transmise de reclamante abia la 28 octombrie 2010.

106    În consecință, nici reclamantele nu ar putea să se prevaleze de faptul că Comisia nu a așteptat observațiile lor asupra documentului de informare provizorie înainte de a sesiza comitetul consultativ antidumping sau, în orice caz, că aceasta nu a reportat discuția privind propunerea pentru o reuniune ulterioară a acestui comitet, după ce a primit și a analizat observațiile menționate, pentru a invoca o încălcare a unei norme fundamentale de procedură, prevăzută la articolul 2 alineatul (7) litera (c) din regulamentul de bază, care afectează legalitatea regulamentului atacat.

107    În plus, reiese din analiza observațiilor reclamantelor asupra documentului de informare din 2 septembrie 2010 și a documentului transmis la 21 septembrie 2010 de Comisie membrilor comitetului consultativ antidumping privind aceste observații că Comisia nu a prezentat o propunere privind SEP care prezintă „inexactități și omisiuni grave” comitetului menționat. În această privință, este necesar să se arate că Comisia a întocmit un rezumat al observațiilor reclamantelor referitor la primele trei condiții de acordare a SEP reluând elementele noi în raport cu elementele reluate în documentul de informare provizorie din 2 septembrie 2010.

108    În consecință, este necesar să se constate că comitetul consultativ antidumping nu a fost indus în eroare asupra unui aspect esențial prin inexactități sau omisiuni și că a fost în măsură să își exprime opinia în deplină cunoștință de cauză.

109    În consecință, primul aspect al prezentului motiv trebuie respins ca nefondat.

 Cu privire la al doilea aspect, privind încălcarea dreptului la apărare

110    În speță, reclamantele invocă o încălcare a dreptului la apărare și a dreptului la garanțiile procedurale în măsura în care Comisia a trimis simultan, la 2 septembrie 2010, o copie a documentului de lucru privind propunerea sa comitetului consultativ antidumping și documentul de informare privind SEP reclamantelor.

111    Reclamantele susțin în această privință că, la 2 septembrie 2010, Comisia decisese deja să respingă cererea lor de SEP și că aceasta nu dorea deloc să analizeze observațiile lor înainte de a ajunge la o propunere finală care trebuia transmisă pentru aviz comitetului consultativ antidumping și că, pe de altă parte, aceasta „refuzase să rectifice documentul de informare [provizorie] privind SEP” în urma observațiilor lor din 16 septembrie 2010.

112    Potrivit reclamantelor, această împrejurare „ar fi exercitat în mod aparent o influență asupra concluziilor pe care [Comisia] le‑ar fi putut trage din aceste observații”.

113    Trebuie amintit că, dacă este considerată dovedită, o astfel de atingere adusă dreptului la apărare ar fi de natură să constituie o neregularitate a procedurii administrative. Or, potrivit unei jurisprudențe constante, o neregularitate procedurală nu poate determina anularea în tot sau în parte a unei decizii decât dacă se dovedește că, în lipsa acestei neregularități, procedura administrativă ar fi putut conduce la un rezultat diferit și că, în consecință, decizia privind cererile de SEP ar fi putut avea un conținut diferit (a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 12 martie 2008, Evropaïki Dynamiki/Comisia, T‑345/03, Rep., p. II‑341, punctul 147, și Hotărârea Tribunalului din 12 martie 2008, European Service Network/Comisia, T‑332/03, nepublicată în Repertoriu, punctul 130 și jurisprudența citată). Or, reclamantele nu aduc niciun element care ar putea să demonstreze că neregularitatea pretinsă ar fi avut o influență asupra deciziei în cauză.

114    Prin urmare, al doilea aspect al celui de al doilea motiv trebuie să fie respins ca nefondat.

115    În consecință, al doilea motiv trebuie respins în totalitate.

 Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe existența unor erori vădite de apreciere în aplicarea articolului 2 alineatul (7) litera (c) primul paragraf din regulamentul de bază și pe o lipsă de motivare

 Observații introductive

116    Potrivit unei jurisprudențe constante, în vederea interpretării unei dispoziții de drept al Uniunii, trebuie să se țină seama nu numai de formularea acesteia, ci și de contextul său și de obiectivele urmărite de reglementarea din care face parte această dispoziție (a se vedea Hotărârea Curții din 7 iunie 2005, VEMW și alții, C‑17/03, Rec., p. I‑4983, punctul 41 și jurisprudența citată).

117    Pe de altă parte, în cazul în care interpretările literală și istorică ale unui regulament și în special ale uneia dintre dispozițiile acestuia nu permit o apreciere exactă a sferei sale de aplicare, reglementarea în cauză trebuie interpretată atât în raport cu finalitatea sa, cât și cu economia sa generală (a se vedea prin analogie Hotărârea Curții din 31 martie 1998, Franța și alții/Comisia, C‑68/94 și C‑30/95, Rec., p. I‑1375, punctul 168, și Hotărârea Tribunalului din 25 martie 1999, Gencor/Comisia, T‑102/96, Rec., p. II‑753, punctul 148).

118    În sfârșit, trebuie amintit de asemenea că dispozitivul unui act nu poate fi disociat de motivarea acestuia, astfel încât trebuie să fie interpretat, dacă este necesar, luându-se în considerare motivele care au condus la adoptarea lui (Hotărârea Curții din 15 mai 1997, TWD/Comisia, C‑355/95 P, Rec., p. I‑2549, punctul 21).

119    Potrivit articolului 2 alineatul (7) litera (b) din regulamentul de bază:

„În cazul anchetelor antidumping privind importurile din [China], valoarea normală se stabilește în conformitate cu alineatele (1)-(6), în cazul în care se stabilește pe baza cererilor documentate corespunzător prezentate de unul sau mai mulți producători care fac obiectul anchetei și în conformitate cu criteriile și procedurile prevăzute la litera (c) că în cazul acestui producător sau al acestor producători prevalează condițiile economiei de piață în ceea ce privește fabricarea și vânzarea produsului similar respectiv. În cazul în care nu apare o astfel de situație, se aplică dispozițiile de la litera (a).”

120    Articolul 2 alineatul (7) litera (c) din regulamentul de bază precizează că „[c]ererea prezentată în temeiul [articolului 2 alineatul (7) litera (b)] trebuie formulată în scris și să conțină probe suficiente că producătorul își desfășoară activitatea în condițiile unei economii de piață, și anume că[, printre altele,] deciziile întreprinderilor referitoare la prețuri, costuri și intrări, de exemplu materii prime, costurile tehnologiei și mâinii de lucru, producție, vânzări și investiții, se adoptă ținându-se seama de semnalele pieței care reflectă cererea și oferta și fără o intervenție semnificativă din partea statului în această privință, iar costurile principalelor intrări reflectă în mod real valorile pieței”.

121    Din dispozițiile menționate mai sus reiese că sarcina probei incumbă producătorului ce dorește să beneficieze de SEP în temeiul articolului 2 alineatul (7) litera (b) din regulamentul de bază. Prin urmare, nu incumbă instituțiilor Uniunii sarcina de a dovedi că producătorul nu îndeplinește condițiile prevăzute pentru a beneficia de statutul menționat. În schimb, aceste instituții trebuie să aprecieze dacă elementele furnizate de producătorul respectiv sunt suficiente pentru a demonstra îndeplinirea criteriilor menționate la articolul 2 alineatul (7) litera (c) primul paragraf din regulamentul de bază pentru a i se recunoaște SEP, iar instanța Uniunii are obligația de a verifica dacă această apreciere nu este viciată de o eroare vădită (a se vedea în acest sens Hotărârea Shanghai Excell M&E Enterprise și Shanghai Adeptech Precision/Consiliul, punctul 64 de mai sus, punctul 83 și jurisprudența citată).

122    În plus, reiese din jurisprudență că, în cadrul evaluării situațiilor de fapt de ordine juridică și politică existente în țara respectivă, pentru a stabili dacă un exportator poate beneficia de acordarea SEP, instituțiile Uniunii dispun de o largă putere de apreciere. Rezultă astfel că controlul efectuat de instanța Uniunii cu privire la asemenea aprecieri ale instituțiilor trebuie să se limiteze la verificarea respectării normelor de procedură, a exactității materiale a faptelor reținute pentru efectuarea alegerii contestate, a lipsei unei erori vădite în aprecierea acestor fapte sau a lipsei unui abuz de putere (a se vedea Hotărârea Tribunalului din 28 octombrie 2004, Shanghai Teraoka Electronic/Consiliul, T‑35/01, Rec., p. II‑3663, punctele 48 și 49 și jurisprudența citată).

123    Or, potrivit de asemenea unei jurisprudențe constante, atunci când instituțiile Uniunii dispun de o astfel de competență, respectarea garanțiilor conferite de ordinea juridică a Uniunii în procedurile administrative dobândește o importanță cu atât mai mare și printre aceste garanții figurează între altele obligația instituției competente de a examina atent și imparțial toate elementele relevante ale cauzei (Hotărârea Curții din 21 noiembrie 1991, Technische Universität München, C‑269/90, Rec., p. I‑5469, punctul 14, și Hotărârea Nölle/Consiliul și Comisia, punctul 90 de mai sus, punctul 73).

124    În speță, SEP a fost refuzat reclamantelor pentru motivul că acestea nu dovediseră că îndeplineau primele trei criterii enunțate la articolul 2 alineatul (7) litera (c) primul paragraf din regulamentul de bază (a se vedea punctul 41 de mai sus), și anume cele care urmăresc să asigure că:

–        deciziile întreprinderilor referitoare la prețuri, costuri și intrări, de exemplu materii prime, costurile tehnologiei și mâinii de lucru, producție, vânzări și investiții, se adoptă ținându-se seama de semnalele pieței care reflectă cererea și oferta și fără o intervenție semnificativă din partea statului în această privință, iar costurile principalelor intrări reflectă în mod real valorile pieței;

–        întreprinderile utilizează o singură serie de registre contabile de bază, care fac obiectul unui audit independent în conformitate cu standardele internaționale și care sunt utilizate în toate scopurile;

–        costurile de producție și situația financiară ale întreprinderilor nu fac obiectul niciunei denaturări importante, determinate de vechiul sistem de economie planificată, mai ales în ceea ce privește amortizarea activelor, alte reduceri de valoare, barter sau plăți sub formă de compensare de datorii.

 Cu privire la pretinsa lipsă de motivare

125    Din titlul prezentului motiv reiese că reclamantele invocă de asemenea o lipsă de motivare, pe care, de altfel, nu au menționat‑o în etapa replicii. În această privință, trebuie amintit că expunerea sumară a motivelor invocate, în sensul articolului 44 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul de procedură, nu implică o formulare deosebită a acestora. Potrivit jurisprudenței, trebuie să se interpreteze motivele invocate de un reclamant mai degrabă prin prisma conținutului decât din perspectiva calificării acestora (Hotărârea Curții din 15 decembrie 1961, Fives Lille Cail și alții/Înalta Autoritate, 19/60, 21/60, 2/61 și 3/61, Rec., p. 559). Cu toate acestea, trebuie să se constate că reclamantele nu invocă niciun argument în mod aparent și evident referitor la lipsa de motivare pretinsă, astfel încât nu este necesar să se efectueze o analiză în acest sens.

126    În consecință, trebuie să se examineze numai argumentele întemeiate pe existența unor erori vădite de apreciere în aplicarea articolului 2 alineatul (7) litera (c) primul paragraf din regulamentul de bază. În această privință, trebuie amintit că condițiile enunțate la articolul 2 alineatul (7) litera (c) din regulamentul de bază au un caracter cumulativ, deși, atunci când un producător nu îndeplinește una dintre aceste condiții, cererea sa de obținere a SEP trebuie respinsă (Hotărârea Shanghai Teraoka Electronic/Consiliul, punctul 122 de mai sus, punctul 54).

127    Trebuie analizat, mai întâi, al treilea aspect al prezentului motiv, care privește al treilea criteriu de acordare a SEP.

 Cu privire la al treilea aspect, care privește al treilea criteriu de acordare a SEP

128    Din considerentul (39) al regulamentului provizoriu reiese că:

„[D]in anchetă reiese existența unor distorsiuni importante legate de respectul drepturilor de folosire a terenurilor (denumite în continuare „DFT”) relevante pentru cei patru producători-exportatori afiliați. Astfel de distorsiuni duc la concluzia că DFT nu sunt acordate și menținute în conformitate cu condițiile economiei de piață. De asemenea, s-a stabilit la fața locului că există distorsiuni semnificative în acordarea de credite celor patru producători-exportatori afiliați de către sectorul bancar/financiar chinez. Majoritatea creditelor au fost acordate de bănci care au o parte considerabilă de acțiuni deținute de stat și există indicații clare că instituțiile financiare au ținut cont de politici industriale generale de stat atunci când au stabilit bonitatea grupului, ceea ce a determinat acordarea de credite societăților cu o situație financiară proastă. Luând în considerare toate cele menționate anterior, s-a concluzionat că cei patru producători-exportatori afiliați nu au demonstrat că îndeplinesc criteriul 3.”

–       Cu privire la drepturile de folosire a terenurilor

129    Comisia a considerat, în documentul său de informare privind SEP, că:

–        atribuirea drepturilor de folosire a terenurilor este legată de o promisiune explicită de investiție a părții căreia i se atribuie aceste drepturi; dacă nu se realizează investiția într‑un anumit termen, statul poate lua terenurile înapoi fără a plăti vreo formă de compensație;

–        nu este prevăzută nicio compensație pentru investitor/societate la data rezilierii obișnuite a contractului privind drepturile de folosire a terenurilor; cu alte cuvinte, statul se așteaptă, în aceste cazuri, ca investitorul privat să își realizeze investițiile, cu alte cuvinte să construiască uzina, și îi lasă în mod gratuit întreg activul imobil (clădiri, mașini etc.) la sfârșitul duratei contractului de închiriere;

–        răspunderea finală de a aproba concesionarea drepturilor de folosire a terenurilor revenea comisiei naționale de planificare/ministerului de comerț;

–        Suzhou Industrial Park a stabilit prețul drepturilor de folosire a terenurilor în conformitate cu instrucțiuni clare, date de Consiliul de Stat al Republicii Populare Chineze, referitoare la metodele de stabilire a prețului terenurilor;

–        aceste distorsiuni determină concluzia că drepturile de folosire a terenurilor nu au fost obținute de societățile în cauză în conformitate cu condițiile unei economii de piață.

130    Reiese din considerentul (46) al regulamentului provizoriu că grupul APP, căruia îi aparțin reclamantele, a invocat că „distorsiunile identificate în legătură cu acordarea DFT nu sunt specifice [Chinei], ci există și în Europa, deoarece este vorba despre restricții impuse de autoritățile responsabile pentru atragerea investitorilor și pentru garantarea faptului că investițiile îndeplinesc cerințele reglementare aplicabile”.

131    În cadrul prezentei acțiuni, reclamantele afirmă, în primul rând, că pretinsele distorsiuni în cauză sunt observate în mod curent în țările cu economie de piață. În al doilea rând, acestea consideră că prețurile terenurilor situate în zona industrială sunt întotdeauna stabilite de autorități în toate țările și că autoritățile menționate impun peste tot restricții înainte de a autoriza proiecte industriale.

132    În susținerea argumentelor lor, reclamantele se mulțumesc să facă trimitere la probele furnizate cu observațiile lor privind cererile privind SEP din 28 octombrie 2010 și la actele anexate la memoriul în replică.

133    Este necesar să se constate, astfel cum a făcut Consiliul în mod întemeiat, că reclamantele nu contestă concluziile Comisiei potrivit cărora, pe de o parte, le‑au fost acordate drepturi de folosire a terenurilor în condiții care nu corespund valorii de piață și, pe de altă parte, că statul intervine în stabilirea prețurilor acestor drepturi.

134    Acestea recunosc de asemenea în mod explicit că o anchetă privind SEP nu are drept obiect să determine dacă pot exista distorsiuni și în Uniune, astfel cum a remarcat Comisia în considerentul (46) al regulamentului provizoriu.

135    Trebuie amintit că, în temeiul articolului 21 din Statutul Curții și al articolului 44 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, cererea de sesizare a instanței trebuie să cuprindă o expunere sumară a motivelor invocate. Această mențiune trebuie să fie suficient de clară și de precisă pentru a permite pârâtului să își pregătească apărarea, iar Tribunalului să se pronunțe asupra acțiunii, dacă este cazul, fără să se bazeze pe alte informații. Pentru garantarea securității juridice și a unei bune administrări a justiției, este necesar, pentru ca o acțiune să fie admisibilă din punctul de vedere al dispozițiilor menționate, ca elementele esențiale de fapt și de drept pe care aceasta se întemeiază să rezulte cel puțin într-o manieră sumară, dar în mod coerent și comprehensibil, chiar din cererea introductivă. Deși textul acesteia poate fi susținut și completat prin trimiteri la extrase determinate din înscrisurile anexate acesteia, o trimitere globală la alte înscrisuri, chiar anexate cererii introductive, nu poate suplini lipsa elementelor esențiale ale argumentării în drept, care, în temeiul dispozițiilor menționate anterior, trebuie să fie expuse în cererea introductivă (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 13 decembrie 1990, Comisia/Grecia, C‑347/88, Rec., p. I‑4747, punctul 28, și Hotărârea Curții din 31 martie 1992, Comisia/Danemarca, C‑52/90, Rec., p. I‑2187, punctele 17-19). Or, elementele de fapt și de drept pe care se întemeiază reclamantele pentru susținerea prezentei critici nu rezultă într-un mod comprehensibil din înscrisurile acestora. Având în vedere că reclamantele se mulțumesc să pledeze prin intermediul unor anexe, prezenta critică trebuie declarată inadmisibilă.

–       Cu privire la împrumuturi

136    Din documentul de informare privind SEP reiese că Comisia a considerat, după ce a examinat solvabilitatea reclamantelor și a grupului APP, că era dificil de știut în ce temei băncile chineze deținute de stat au evaluat solvabilitatea grupului APP, întrucât societățile grupului aveau probleme serioase pentru rambursarea împrumuturilor lor, nu erau în măsură să respecte o parte dintre obligațiile lor față de băncile menționate, iar acestea din urmă nu reacționau totuși. Comisia a constatat de asemenea că băncile acordau împrumuturi în pofida problemelor grave de trezorerie și de finanțare și a dificultăților de mobilizare de capitaluri. În general, Comisia a constatat că băncile chineze deținute de statul care furniza fonduri grupului APP nu considerau drept problematică situația financiară critică a grupului.

137    Comisia a concluzionat ulterior:

„Reiese cu claritate din tot ceea ce precedă că există în speță distorsiuni importante în ceea ce privește împrumuturile acordate de sectorul bancar/financiar chinez. Pe de altă parte, împrumuturile acordate pe o bază necomercială au efecte cu o importanță considerabilă. Pare îndoielnic, astfel, că societatea ar exista fără aceste împrumuturi. Cea mai mare parte a împrumuturilor au fost acordate de bănci în care statul deținea o participație importantă. Acest tip de distorsiuni este simptomatic pentru un comportament care nu corespunde celui al unei economii de piață și reiese clar din aceasta că societatea nu obține împrumuturile în condițiile unei economii de piață, ci ținând seama de politicile industriale generale ale guvernului.”

138    Din considerentul (39) al regulamentului provizoriu reiese că „[m]ajoritatea creditelor au fost acordate de bănci care au o parte considerabilă de acțiuni deținute de stat și există indicații clare că instituțiile financiare au ținut cont de politici industriale generale de stat atunci când au stabilit bonitatea grupului, ceea ce a determinat acordarea de credite societăților cu o situație financiară proastă”.

139    Pe de altă parte, din considerentul (47) al regulamentului provizoriu reiese că grupul APP, pe de o parte, „[a] susținut că [...] constatările Comisiei sunt speculative”. Pe de altă parte, „[acesta] a susținut că distorsiunile identificate de Comisie ar putea constitui cel mult subvenții” și „[p]rin urmare, [...] a afirmat că, deoarece există o anchetă antisubvenții desfășurată în paralel, aceste subvenții presupuse nu pot constitui un temei pentru respingerea acordării [SEP]”.

140    În primul rând, este necesar să se constate că reclamantele nu neagă că distorsiunile dezvăluite de Comisie există și că acestea nu furnizează niciun element de probă în susținerea afirmației lor potrivit căreia concluziile Comisiei au un caracter pur speculativ.

141    În al doilea rând, în ceea ce privește argumentul potrivit căruia aceste distorsiuni sunt „în mod vădit subvenții” care nu trebuie să fie compensate decât prin taxe compensatorii, reiese din considerentul (47) al regulamentului provizoriu că Comisia a observat că „evaluarea pentru acordarea [SEP] a stabilit existența unor distorsiuni legate de acordarea creditelor de către sectorul bancar/financiar chinez”. Comisia a considerat, prin urmare, că „[a]ceasta reprez[enta] o distorsiune moștenită de la sistemul economic planificat și nu [avea] nicio legătură cu faptul de a decide dacă aceste comportamente ar putea fi considerate sau nu ca fiind subvenții pasibile de măsuri compensatorii”.

142    În speță, reclamantele fac, într‑un mod general, referire la scrisoarea lor din 8 iunie 2010, în care au arătat că o subvenție nu ar putea constitui un motiv de respingere a cererilor de SEP fără a oferi explicații mai ample.

143    Din declarațiile grupului APP reținute în această scrisoare și rezumate în considerentul (48) al regulamentului provizoriu reiese că, potrivit grupului APP, „grupului chinez de producători-exportatori trebuie să i se acorde [SEP] pentru a evita numărarea dublă în cadrul anchetei antisubvenții desfășurate în paralel.” Grupul APP pretindea că „subvenționarea de către stat face parte din evaluarea pentru acordarea [SEP], are un impact asupra constatărilor privind [SEP] și, prin urmare, ea trebuie tratată în cadrul anchetei desfășurate în paralel.” Grupul APP a făcut referire de asemenea la principiul proporționalității și la dreptul la bună administrare.

144    Comisia a respins aceste argumente în considerentul (49) al regulamentului provizoriu, în primul rând, întrucât „[f]aptul că în prezent se desfășoară o anchetă antisubvenții nu anulează obligația autorității responsabile cu ancheta de a se asigura că sunt îndeplinite condițiile de acordare a [SEP]”. În al doilea rând, „problema «numărării duble» a taxelor antidumping și a taxelor compensatorii este reglementată de dispozițiile legislației UE relevante, în special de articolul 14 alineatul (1) din regulamentul de bază și de articolul 24 alineatul (1) al doilea paragraf din Regulamentul (CE) nr. 597/2009 al Consiliului din 11 iunie 2009 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unor subvenții din partea țărilor care nu sunt membre ale [Uniunii], și nu depinde de acordarea sau de refuzarea [SEP] exportatorului în cauză”, în timp ce, „[î]n orice caz, dat fiind că taxa antidumping provizorie propusă pentru toate părțile cooperante din China se bazează pe nivelul de eliminare a prejudiciului, și nu pe marja de dumping, orice afirmație privind numărarea dublă nu este validă”.

145    În speță, reiese din dosar că reclamantele nu au contestat aceste considerații.

146    Reclamantele amintesc că ele explicaseră de asemenea, în scrisoarea din 8 iunie 2010, că, potrivit dreptului OMC, mai precis articolului 32 alineatul 1 din Acordul SMC, nu există decât două măsuri corectoare împotriva unor subvenții, și anume, pe de o parte, recurgerea la soluționarea litigiilor în cadrul OMC și, pe de altă parte, taxele compensatorii, care nu pot fi aplicate decât după ce s‑a procedat la o anchetă în materie de subvenție. În consecință, instituțiile Uniunii nu ar putea sancționa unilateral societățile care primesc subvenții prin respingerea cererii lor de SEP într‑o anchetă antidumping și fără a aprecia dacă aceste subvenții sunt ilegale sau pasibile de măsuri compensatorii.

147    Dintr-o jurisprudență constantă rezultă că, ținând cont de natura și de economia acestora, acordurile OMC nu figurează, în principiu, printre normele în lumina cărora instanța Uniunii controlează legalitatea actelor instituțiilor Uniunii în temeiul articolului 230 primul paragraf CE (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 23 noiembrie 1999, Portugalia/Consiliul, C‑149/96, Rec., p. I‑8395, punctul 47, și Hotărârea Curții din 9 ianuarie 2003, Petrotub și Republica/Consiliul, C‑76/00 P, Rec., p. I‑79, punctul 53).

148    Cu toate acestea, în ipoteza în care Uniunea a intenționat să pună în aplicare o obligație specifică asumată în cadrul OMC sau în împrejurarea în care actul Uniunii face trimitere în mod expres la dispoziții precise ale acordurilor OMC, Curtea are obligația să controleze legalitatea actului Uniunii în cauză în lumina normelor OMC (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții Portugalia/Consiliul, punctul 147 de mai sus, punctul 49, Hotărârea Curții Petrotub și Republica/Consiliul, punctul 147 de mai sus, punctul 54, și Hotărârea Curții din 27 septembrie 2007, Ikea Wholesale, C‑351/04, Rec., p. I‑7723, punctul 30).

149    În consecință, trebuie analizat dacă această situație se regăsește în speță.

150    La această întrebare trebuie să se răspundă totuși negativ.

151    În primul rând, articolul 2 alineatul (7) litera (c) primul paragraf a treia liniuță din regulamentul de bază nu pune în aplicare articolul 32 alineatul 1 din Acordul SMC.

152    În al doilea rând, nici decizia privind SEP nu face trimitere în mod expres la dispoziții precise ale acordurilor OMC, inclusiv la Acordul SMC.

153    În al treilea rând, deciziile privind SEP sunt luate după ce se determină dacă sunt îndeplinite criteriile referitoare la acordarea sa, astfel cum sunt enunțate la articolul 2 alineatul (7) litera (c) primul paragraf din regulamentul de bază. Acestea nu sunt adoptate după stabilirea unui dumping sau a unei subvenționări. Acestea nu sunt legate în mod indisociabil de elementele constitutive ale unui dumping sau ale unei subvenții. În consecință, o decizie privind SEP nu este o măsură specifică în sensul articolului 32 alineatul 1 din Acordul SMC.

154    Din ansamblul considerațiilor care precedă reiese că susținerea reclamantelor că decizia privind SEP a fost luată cu încălcarea articolului 32 alineatul 1 din Acordul SMC este neîntemeiată.

155    În consecință, instituțiile Uniunii nu au săvârșit nicio eroare de apreciere în cadrul aplicării articolului 2 alineatul (7) litera (c) primul paragraf din regulamentul de bază concluzionând că reclamantele nu îndeplinesc al treilea criteriu de acordare a SEP.

156    Întrucât condițiile stabilite la acest articol sunt cumulative, nu este necesar să se examineze primul și al doilea criteriu de acordare a SEP, din moment ce, în speță, al treilea criteriu nu este îndeplinit.

157    Prin urmare, este necesar să se respingă al treilea aspect al celui de al treilea motiv și, cu acesta, motivul în integralitatea sa.

 Cu privire la al patrulea motiv, întemeiat pe derularea inechitabilă și parțială a anchetei și pe o sarcină a probei excesivă

158    Prezentul motiv cuprinde două aspecte, primul privind o pretinsă încălcare a principiului bunei administrări, iar al doilea privind o pretinsă încălcare a articolului 18 alineatele (1), (3) și (6) din regulamentul de bază.

 Cu privire la primul aspect, privind o pretinsă încălcare a principiului bunei administrări

159    În cadrul prezentului aspect, reclamantele susțin că Comisia a încălcat principiul bunei administrări, pe de o parte, impunându‑le o sarcină excesivă în materie de probă cu ocazia aprecierii cererilor de SEP și, pe de altă parte, modificând motivarea sa în ceea ce privește obligația unei societăți de a face să coincidă contabilitatea sa cu operațiunile sale atunci când această se confruntă cu refuzurile lor. În plus, cererile de acordare a SEP nu ar fi fost apreciate într‑un mod imparțial și loial.

160    În ceea ce privește argumentul potrivit căruia cererile de SEP nu ar fi fost apreciate într‑un mod imparțial și loial, este necesar să se constate că reclamantele nu au explicat deloc critica lor, astfel încât aceasta din urmă trebuie declarată inadmisibilă în temeiul articolului 44 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul de procedură. Pe de altă parte, împrejurarea potrivit căreia reclamantele apreciază că explicațiile furnizate de instituțiile Uniunii nu sunt satisfăcătoare nu demonstrează în niciun mod că acestea din urmă și‑au încălcat obligația de diligență.

161    În speță, Comisia ar fi pretins reclamantelor, atât în documentul de informare referitor la cererile de acordare a SEP din 2 septembrie 2010, cât și în cursul unei audieri din 17 septembrie 2010, ca acestea să demonstreze că funcționează în condițiile unei economii de piață, fără ca aceasta însăși să fie obligată să dovedească că reclamantele nu îndeplineau criteriile referitoare la acordarea SEP.

162    Rezultă dintr-o jurisprudență constantă a Curții că, în domeniul politicii comerciale comune și în special în domeniul măsurilor de protecție comercială, instituțiile Uniunii dispun de o putere largă de apreciere datorită complexității situațiilor economice, politice și juridice pe care acestea trebuie să le analizeze. În ceea ce privește controlul jurisdicțional al unei asemenea aprecieri, acesta trebuie să se limiteze astfel la verificarea respectării regulilor de procedură, a exactității materiale a faptelor reținute pentru efectuarea alegerii contestate, a absenței oricărei erori vădite în aprecierea acestor fapte sau a absenței oricărui abuz de putere (Hotărârea Curții Ikea Wholesale, punctul 148 de mai sus, punctele 40 și 41, și Hotărârea Curții din 16 februarie 2012, Consiliul și Comisia/Interpipe Niko Tube și Interpipe NTRP, C‑191/09 P și C‑200/09 P, punctul 63).

163    În mod similar trebuie procedat în ceea ce privește situațiile de fapt, de ordin juridic sau politic, care se manifestă în țara respectivă și pe care instituțiile Uniunii trebuie să le evalueze pentru a stabili dacă un exportator acționează în condițiile pieței fără intervenția semnificativă a statului și poate, prin urmare, să beneficieze de acordarea statutului propriu întreprinderilor care funcționează în condiții de economie de piață (Hotărârea Tribunalului din 18 septembrie 1996, Climax Paper/Consiliul, T‑155/94, Rec., p. II‑873, punctul 98, Hotărârea Tribunalului Shanghai Teraoka Electronic/Consiliul, punctul 122 de mai sus, punctul 49, și Hotărârea Tribunalului Shanghai Excell M&E Enterprise și Shanghai Adeptech Precision/Consiliul, punctul 64 de mai sus, punctul 81).

164    Cu toate acestea, deși, în domeniul măsurilor de protecție comercială și în special al măsurilor antidumping, instanța Uniunii nu poate interveni în aprecierea rezervată autorităților Uniunii, îi revine totuși sarcina să se asigure că instituțiile au ținut cont de toate împrejurările relevante și că au evaluat elementele dosarului cu toată diligența necesară (a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 13 iulie 2006, Shandong Reipu Biochemicals/Consiliul, T‑413/03, Rec., p. II‑2243, punctul 64 și jurisprudența citată).

165    Pe de altă parte, trebuie amintit că reiese de la articolul 2 alineatul (7) litera (c) din regulamentul de bază că sarcina probei incumbă producătorului care dorește să beneficieze de statutul recunoscut întreprinderilor care funcționează în economia de piață. Astfel, în temeiul articolului 2 alineatul (7) litera (c) din regulamentul de bază, cererea prezentată în temeiul articolului 2 alineatul (7) litera (b) din același regulament trebuie să fie făcută în scris și să conțină probe suficiente ale faptului că producătorul își desfășoară activitatea în condițiile unei economii de piață. Prin urmare, nu incumbă instituțiilor Uniunii sarcina de a dovedi că producătorul nu îndeplinește condițiile prevăzute pentru a beneficia de statutul menționat. În schimb, aceste instituții trebuie să aprecieze dacă elementele furnizate de producătorul respectiv sunt suficiente pentru a demonstra îndeplinirea criteriilor menționate la articolul 2 alineatul (7) litera (c) din regulamentul de bază, iar instanța Uniunii are obligația de a verifica dacă această apreciere nu este viciată de o eroare vădită [Hotărârea Curții din 2 februarie 2012, Brosmann Footwear (HK) și alții/Consiliul, C‑249/10 P, punctul 32; a se vedea în acest sens Hotărârea Shanghai Teraoka Electronic/Consiliul, punctul 122 de mai sus, punctul 53, și Hotărârea Shanghai Excell M&E Enterprise și Shanghai Adeptech Precision/Consiliul, punctul 64 de mai sus, punctul 83].

166    Cu toate acestea, din principiul bunei administrări, care face parte dintre principiile generale ale dreptului Uniunii, reiese că sarcina probei pe care instituțiile o impun producătorilor‑exportatori care solicită SEP nu poate fi nerezonabilă (a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 8 iulie 2008, Huvis/Consiliul, T‑221/05, nepublicată în Repertoriu, punctul 77).

167    Din dosarul cauzei reiese că reclamantele contestă numai faptul că lor le revenea sarcina de a prezenta elementele de probă care demonstrau că contabilitatea lor reflecta operațiunile lor, iar aceasta în cadrul celei de a doua condiții de acordare a SEP. Cu acest titlu, reclamantele ar trebui să demonstreze o legătură între plăți și debite și înregistrările care figurează în contabilitatea lor pentru, în primul rând, operațiunile la export, în al doilea rând, vânzările interioare realizate cu părți afiliate și, în al treilea rând, achizițiile de materii prime efectuate de la furnizori neafiliați.

168    O astfel de sarcină a probei nu poate fi considerată nerezonabilă.

169    În plus, nu reiese din dosar că Comisia își modificase raționamentul cu privire la obligația de a face să coincidă contabilitatea reclamantelor cu operațiunile lor, astfel cum acestea pretind.

170    Rezultă că primul aspect al prezentului motiv trebuie respins.

 Cu privire la al doilea aspect, privind o pretinsă încălcare a articolului 18 alineatele (1), (3) și (6) din regulamentul de bază

171    Reclamantele consideră că din situația de fapt, astfel cum au expus‑o în cadrul primului aspect, rezultă că Comisia nu a lucrat cu ele în vederea realizării obiectivului comun prin care se urmărește să se stabilească dacă informațiile pe care le‑au prezentat în cererile lor de SEP erau exacte, astfel cum este prevăzut la articolul 18 alineatele (1), (3) și (6) din regulamentul de bază, interpretat în lumina concluziilor organului de apel al OMC din 24 iulie 2001 în cauza „Statele Unite – Măsuri antidumping privind anumite produse din oțel laminate la cald din Japonia” [WT/DS184/AB/R alineatul (99)]. Potrivit reclamantelor, din concluziile menționate reiese că Comisia încalcă articolul 18 din regulamentul de bază de fiecare dată când nu lucrează cu părțile care fac obiectul unei anchete în vederea realizării unui obiectiv comun.

172    Înainte de a trece la examinarea celui de al doilea aspect, trebuie să se identifice situația de fapt, astfel cum a fost expusă în cadrul primului aspect la care se referă reclamantele. Este necesar să se constate că reclamantele afirmă, în primul rând, la punctul 201 din cererea introductivă, că, în loc să se angajeze într‑un proces de cooperare cu ele, Comisia „ar fi colectat fapte defavorabile în cursul verificării și nu [le‑]a comunicat [...] decât în documentele de informare referitoare la cererile lor de SEP”. În al doilea rând, reclamantele susțin, la punctul 204 din cererea introductivă, că Comisia „avea ca singură preocupare și prioritate [cu ocazia verificării la fața locului] să facă legătura între sumele forfetare primite în conturi deschise și facturi specifice, pe baza unor documente care figurează în documentele contabile”.

173    Este necesar să se constate totuși că reclamantele nu înaintează niciun element de probă în susținerea afirmațiilor lor. Acestea se mulțumesc să facă simple afirmații.

174    Având în vedere că critica întemeiată pe încălcarea articolului 18 alineatele (1), (3) și (6) din regulamentul de bază nu este însoțită de nicio expunere sumară a argumentelor de fapt și de drept pe care se întemeiază, aceasta trebuie declarată inadmisibilă în temeiul articolului 44 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul de procedură.

175    În orice caz, afirmațiile reclamantelor sunt contrazise de faptul că, în speță, Comisia s‑a arătat cooperantă pe tot parcursul anchetei. În primul rând, la cererea expresă a reclamantelor, aceasta a prelungit în mai multe rânduri termenele care le‑au fost acordate, ceea ce nu este contestat de reclamante. În al doilea rând, aceasta a acordat o audiere la câteva ore după ce a primit o cerere în acest sens din partea reclamantelor, lucru care de asemenea nu este contestat de acestea din urmă. În al treilea rând, aceasta a ținut seama de observațiile formulate de reclamante cu privire la documentul de informare privind SEP.

176    Rezultă că al doilea aspect al prezentului motiv trebuie respins.

177    În consecință, se impune respingerea în integralitate a celui de al patrulea motiv.

3.     Cu privire la motivele privind evaluarea prejudiciului

 Cu privire la al cincilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 3 alineatul (2) din regulamentul de bază

178    Al cincilea motiv cuprinde două aspecte.

179    Primul aspect se întemeiază pe o încălcare a articolului 3 alineatul (2) din regulamentul de bază întrucât Comisia a exclus din evaluarea prejudiciului unul dintre cei cinci producători din Uniune care au cooperat la anchetă, fără a oferi vreo justificare.

180    Al doilea aspect este întemeiat pe o încălcare a articolului 3 alineatul (2) din regulamentul de bază întrucât Comisia a invocat datele transmise de patru producători reprezentativi, iar nu datele privind industria Uniunii în ansamblul său, atunci când aceasta a evaluat ceea ce se cheamă indicatorii microeconomici.

181    Cu titlu introductiv, trebuie amintit că, potrivit articolului 3 alineatul (2) din regulamentul de bază, „[s]tabilirea existenței unui prejudiciu se bazează pe elemente de probă pozitive și implică o examinare obiectivă[, pe de o parte,] a volumului importurilor care fac obiectul unui dumping și[, pe de altă parte,] a efectului acestor importuri asupra prețului produselor similare pe piața Comunității și a efectului acestor importuri asupra industriei comunitare”.

182    Trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, în domeniul politicii comerciale comune și în special în domeniul măsurilor de protecție comercială, instituțiile Uniunii dispun de o putere largă de apreciere datorită complexității situațiilor economice, politice și juridice pe care acestea trebuie să le analizeze [a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 4 octombrie 1983, Fediol/Comisia, 191/82, Rec., p. 2913, punctul 26, Hotărârea Curții Ikea Wholesale, punctul 148 de mai sus, punctul 40, Hotărârea Curții din 3 septembrie 2009, Moser Baer India/Consiliul, C‑535/06 P, Rep., p. I‑7051, punctul 85, și Hotărârea Tribunalului din 18 septembrie 2012, Since Hardware (Guangzhou)/Consiliul, T‑156/11, punctul 134].

183    Potrivit unei jurisprudențe constante, stabilirea prejudiciului presupune aprecierea unor aspecte economice complexe. În cadrul acestei operațiuni, instituțiile Uniunii dispun de o largă putere de apreciere [Hotărârea Nakajima/Consiliul, punctul 96 de mai sus, punctul 86, Hotărârea Tribunalului din 28 septembrie 1995, Ferchimex/Consiliul, T‑164/94, Rec., p. II‑2681, punctul 131, Hotărârea Tribunalului din 14 martie 2007, Aluminium Silicon Mill Products/Consiliul, T‑107/04, Rep., p. II‑669, punctul 43, și Hotărârea Tribunalului Since Hardware (Guangzhou)/Consiliul, punctul 182 de mai sus, punctul 135].

184    Prin urmare, instanța Uniunii trebuie să își limiteze controlul la verificarea respectării normelor de procedură, a exactității materiale a faptelor reținute pentru efectuarea alegerii contestate, a absenței unei erori vădite în aprecierea acestor fapte și a lipsei unui abuz de putere [Hotărârea Tribunalului Ferchimex/Consiliul, punctul 183 de mai sus, punctul 67, Hotărârea Tribunalului din 28 octombrie 1999, EFMA/Consiliul, T‑210/95, Rec., p. II‑3291, punctul 57, Hotărârea Tribunalului Aluminium Silicon Mill Products/Consiliul, punctul 183 de mai sus, punctul 43, și Hotărârea Tribunalului Since Hardware (Guangzhou)/Consiliul, punctul 182 de mai sus, punctul 136].

185    Pe de altă parte, reclamantele sunt cele care trebuie să depună elementele de probă care permit Tribunalului să constate că Consiliul a săvârșit o eroare vădită de apreciere în evaluarea prejudiciului [a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului Shanghai Teraoka Electronic/Consiliul, punctul 122 de mai sus, punctul 119, și Hotărârea Tribunalului din 4 octombrie 2006, Moser Baer India/Consiliul, T‑300/03, Rec., p. II‑3911, punctul 140 și jurisprudența citată, Hotărârea Tribunalului Since Hardware (Guangzhou)/Consiliul, punctul 182 de mai sus, punctul 137].

 Cu privire la primul aspect, privind pretinsa lipsă de justificare a excluderii unui producător finlandez în cadrul evaluării prejudiciului

186    În primul rând, reclamantele susțin că, deși nu a efectuat o eșantionare, Comisia a restrâns analiza mai multor indicatori de prejudiciu catalogați ca microeconomici, în sensul că numai cele patru reclamante au fost controlate și considerate ca fiind reprezentative pentru industria Uniunii. În acest sens, Comisia nu ar fi justificat excluderea unui producător finlandez.

187    Reclamantele arată că, întrucât nu a ținut seama în evaluarea prejudiciului de unul dintre producătorii Uniunii care prezenta tendințe pozitive și nu a considerat ca reprezentativi decât pe cei patru producători reclamanți, Comisia nu a efectuat o „examinare obiectivă” a faptelor care i‑au fost prezentate în sensul descris de organul de apel al OMC.

188    Consiliul susține că Comisia nu a neglijat cooperarea producătorului finlandez în cauză din moment ce, în ceea ce privește analiza indicatorilor de prejudiciu microeconomici, acesta din urmă nu a comunicat niciodată datele necesare și, în ceea ce privește analiza indicatorilor de prejudiciu macroeconomici, datele privind producătorul menționat erau acoperite de informațiile comunicate de Cepifine.

189    Consiliul susține că producția producătorului finlandez în cauză nu reprezenta decât cel mult 1,4 % din producția industriei Uniunii, iar cifrele comunicate, chiar dacă indicau o anumită tendință pozitivă, nu puteau contrazice analiza prejudiciului în privința tuturor producătorilor Uniunii.

190    Consiliul invocă faptul că o eșantionare nu poate fi realizată decât dacă întreprinderile care au ales să coopereze sunt atât de numeroase încât nu este posibil să se efectueze o anchetă la fiecare dintre ele. În orice caz, întreprinderile care au cooperat erau reprezentative pentru industria Uniunii.

191    În lumina celor de mai sus, trebuie să se stabilească dacă, astfel cum susțin reclamantele, Comisia nu a realizat efectiv o examinare a evaluării prejudiciului întemeindu‑se pe elemente de probă obiective, întrucât a exclus un producător finlandez din industria Uniunii care prezenta date pozitive.

192    În această privință, reclamantele prezintă o scrisoare, trimisă la 18 martie 2010, în care Comisia a solicitat producătorului finlandez în cauză să își prezinte observațiile și la care acesta a răspuns printr-o scrisoare din 30 aprilie 2010, din care reiese că acesta nu a suferit un prejudiciu. În acest sens, reclamantele au invocat, cu ocazia anchetei, faptul că Comisia nu putea neglija fără un motiv rezonabil cooperarea acestui producător.

193    Trebuie arătat că, în cadrul cauzelor antidumping, Consiliul și Comisia depind de cooperarea voluntară a părților pentru a le furniza informațiile necesare în termenele prevăzute (Hotărârea EFMA/Consiliul, punctul 184 de mai sus, punctul 71).

194    Astfel cum arată reclamantele, în considerentul (10) al regulamentului provizoriu se menționează că „[d]ouă grupuri de producători-exportatori chinezi, [CEPIFINE], cei patru producători din Uniune reclamanți și un producător din Uniune suplimentar, 16 importatori și comercianți independenți, 17 utilizatori și 3 asociații din sectoarele tipăririi și hârtiei, precum și un producător din SUA, țară preconizată ca țară analoagă, au transmis răspunsuri la chestionare și alte declarații.”

195    Or, din considerentul (29) al regulamentului provizoriu reiese că numai patru producători din Uniune s-au făcut cunoscuți în termenele stabilite în avizul de deschidere.

196    Din considerentul (90) al regulamentului atacat reiese că, „[î]n cadrul prezentei anchete, industria din Uniune a fost definită la nivelul producătorilor din Uniune care reprezintă producția totală a Uniunii [...], indiferent dacă aceștia au susținut plângerea sau au cooperat la anchetă”.

197    Din considerentul (77) al regulamentului provizoriu reiese că, „[î]n cursul [perioadei de anchetă], produsul similar a fost fabricat de 14 producători cunoscuți și de câțiva alți producători foarte mici din Uniune” și că „[s]e estimează că datele furnizate de CEPIFINE acoperă 98 % din producția totală a producătorilor din Uniune”.

198    Având în vedere ceea ce precedă, situația producătorului finlandez în cauză a fost luată în considerare în ceea ce privește indicatorii macroeconomici, din moment ce datele transmise de Cepifine reprezentau 98 % din producția producătorilor‑exportatori din Uniune.

199    Cu toate acestea, în ceea ce privește indicatorii microeconomici, care nu pot fi apreciați decât prin transmiterea datelor de către întreprinderile individuale, trebuie constatat că producătorul finlandez în cauză nu a răspuns în termenele stabilite în avizul de deschidere.

200    Astfel, împrejurarea că producătorul finlandez nu a răspuns nu poate constitui o omisiune în cadrul unei examinări concrete întemeiate pe elemente de probă obiective ale evaluării prejudiciului.

201    Prin urmare, prezenta critică trebuie respinsă.

202    În al doilea rând, reclamantele susțin că instituțiile nu au respectat cerințele de motivare din punctul de vedere al articolului 296 TFUE și al articolului 41 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

203    Consiliul consideră că, în ceea ce privește lipsa de motivare a regulamentului atacat, reclamantele nu aduc niciun element probatoriu.

204    Având în vedere examinarea efectuată în cadrul primei critici a primului aspect, este necesar să se concluzioneze că nici dispozițiile articolului 296 TFUE, nici cele ale articolului 41 din Carta drepturilor fundamentale nu au fost încălcate.

205    Prin urmare, prezenta critică trebuie respinsă.

206    În consecință, primul aspect al prezentului motiv trebuie respins.

 Cu privire la al doilea aspect, privind condițiile pretinsei evaluări a indicatorilor de prejudiciu microeconomici bazate pe patru producători reprezentativi din Uniune

207    În primul rând, reclamantele susțin că Consiliul a definit industria Uniunii ca fiind constituită din cei paisprezece membri ai Cepifine, în timp ce, în cadrul anchetei sale, analiza Comisiei a fost restrânsă la aprecierea situației celor patru producători reprezentativi în ceea ce privește anumiți indicatori de prejudiciu.

208    Reclamantele invocă că anumiți indicatori de prejudiciu, și anume indicatorii microeconomici, privesc un număr limitat de producători, cu alte cuvinte cele patru reclamante și producătorul finlandez în cauză, care sunt singurii care au răspuns la chestionar.

209    Potrivit reclamantelor, această metodologie a creat o imagine falsificată a prejudiciului întrucât aceasta nu corespunde nici situației unui subgrup de producători, nici celei a celor paisprezece membri ai Cepifine. Astfel, Comisia nu poate proceda la o evaluare a prejudiciului suferit de industria Uniunii în ceea ce privește anumiți indicatori, pe de o parte, și să se limiteze la o evaluare a prejudiciului suferit de o parte reprezentativă numai a producătorilor în ceea ce privește alți indicatori, pe de altă parte.

210    Reclamantele estimează că criteriile utilizate de Comisie pentru clasificarea indicatorilor de prejudiciu în categoriile macroeconomice și microeconomice nu sunt logice. Pe de altă parte, acestea susțin că regulamentul atacat nu oferă niciun motiv și nicio explicație în această privință.

211    Consiliul susține că industria Uniunii a fost definită ca fiind ansamblul producătorilor Uniunii reprezentând producția totală a Uniunii, din care fac parte cei paisprezece membri ai Cepifine.

212    Consiliul invocă faptul că articolul 3 alineatul (2) din regulamentul de bază nu interzice analizarea diferiților indicatori de prejudiciu în privința diferitelor subansamble de producători din Uniune.

213    Consiliul consideră că analiza respectă criteriile enunțate la articolul 3 alineatul (2) din regulamentul de bază, atât în ceea ce privește indicatorii de prejudiciu microeconomici, cât și în ceea ce privește indicatorii de prejudiciu macroeconomici.

214    Consiliul estimează că distincția stabilită între criteriile de prejudiciu macroeconomice și microeconomice este logică și se bazează pe considerații practice, în special disponibilitatea datelor.

215    Trebuie să se arate că, în cadrul prezentului motiv, reclamantele nu contestă nici relevanța factorilor și a indicilor economici care au fost reținuți de instituții la evaluarea prejudiciului suferit de industria Uniunii, nici analiza acestora realizată de Comisie, astfel cum rezultă din considerentele (90) și (91) ale regulamentului atacat.

216    Trebuie amintit că reclamantele contestă clasificarea indicatorilor și metodologia utilizată de Comisie.

217    Articolul 3 alineatul (5) din regulamentul de bază prevede:

„Examinarea efectului importurilor care fac obiectul unui dumping asupra industriei comunitare respective implică o evaluare a tuturor factorilor și indicilor economici pertinenți care influențează situația acestei industrii, inclusiv faptul că o industrie nu a surmontat în totalitate efectele practicilor de dumping sau de subvenționare din trecut, importanța marjei de dumping efective, diminuarea efectivă și potențială a vânzărilor, a profiturilor, a producției, a segmentului de piață, a productivității, a randamentului investițiilor sau a utilizării capacităților; factorii care influențează prețurile în Comunitate, efectele negative efective și potențiale asupra fluxului numerarului, asupra stocurilor, asupra ocupării forței de muncă, asupra salariilor, asupra creșterii economice, asupra capacității de a mobiliza capitaluri sau investiții. Această listă nu este exhaustivă și unul sau mai mulți dintre acești factori nu constituie neapărat o bază decisivă de orientare.”

218    În ceea ce privește factorii macroeconomici, din considerentul (90) al regulamentului atacat reiese că „Comisia practică evaluarea factorilor macroeconomici pentru a determina prejudiciul suferit la nivelul industriei din Uniune în ansamblul său [...], industria din Uniune [fiind] definită la nivelul producătorilor din Uniune care reprezintă producția totală a Uniunii [...], indiferent dacă aceștia [...] au cooperat la anchetă”.

219    În această privință, din considerentul (89) al regulamentului provizoriu reiese că „[e]lementele macroeconomice (producția, capacitatea, utilizarea capacității, volumul vânzărilor, cota de piață, creșterea, precum și importanța marjelor de dumping) au fost evaluate la nivelul întregii producții din Uniune, pe baza informațiilor furnizate de CEPIFINE”.

220    În ceea ce privește factorii microeconomici, din considerentul (91) al regulamentului atacat reiese că „factorii microeconomici sunt analizați la nivelul producătorilor reprezentativi din Uniune, indiferent dacă aceștia susțin plângerea sau nu”.

221    În această privință, din considerentul (90) al regulamentului provizoriu reiese că „[a]naliza elementelor microeconomice (prețurile unitare medii, ocuparea forței de muncă, salariile, productivitatea, stocurile, rentabilitatea, fluxul de lichidități, investițiile, randamentul investițiilor și capacitatea de mobilizare a capitalurilor) a fost realizată la nivelul producătorilor din Uniune pe baza informațiilor furnizate de către aceștia și verificate în mod corespunzător”.

222    Trebuie amintit că, în cadrul cauzelor antidumping, Consiliul și Comisia depind de cooperarea voluntară a părților pentru a le fi furnizate informații necesare în termenele prevăzute (a se vedea punctul 193 de mai sus).

223    Din ceea ce precedă rezultă că, conform articolului 3 alineatul (5) din regulamentul de bază, Comisia a efectuat o analiză a diferitelor criterii din punctul de vedere al industriei Uniunii, în ceea ce privește indicatorii macroeconomici, și din punctul de vedere al întreprinderilor individuale, în ceea ce privește indicatorii microeconomici.

224    Astfel, indicatorii macroeconomici au fost apreciați pe baza informațiilor transmise de Cepifine, care acoperă 98 % din producția producătorilor Uniunii.

225    Pe de altă parte, indicatorii microeconomici, care se bazează pe disponibilitatea informațiilor transmise de întreprinderile individuale, au fost evaluați pe baza transmiterii de date efectuată de către cei patru producători reclamanți reprezentativi, cu excluderea producătorului finlandez în cauză, care nu s‑a manifestat în termenele stabilite.

226    În cadrul puterii lor de apreciere, nicio obligație care rezultă din regulamentul de bază nu impune instituțiilor Uniunii o clasificare a criteriilor macroeconomice și microeconomice sau o interdicție de a constitui subgrupuri de producători, din moment ce Comisia efectuează o examinare obiectivă întemeiată pe elemente de probă ele însele obiective, astfel cum a fost realizată în speță.

227    Astfel, trebuie să se constate că reclamantele nu prezintă, în susținerea criticii lor, niciun element de natură să demonstreze că clasificarea indicatorilor de prejudiciu și metodologia Comisiei nu au permis să se efectueze o examinare concretă întemeiată pe elemente de probă obiective.

228    Prin urmare, critica trebuie respinsă.

229    În al doilea rând, reclamantele invocă faptul că Comisia ar fi trebuit să se recurgă la o eșantionare.

230    Din considerentul (30) al regulamentului de bază reiese că „[e]ste esențial să se recurgă la eșantionare atunci când numărul părților sau al tranzacțiilor respective este mare, astfel încât anchetele să poată fi duse la sfârșit în cadrul termenelor stabilite”.

231    Or, astfel cum arată Consiliul, Comisia nu era obligată în prezenta speță să recurgă la metoda eșantionării (a se vedea punctul 190 de mai sus).

232    Astfel, în temeiul marjei de apreciere a instituțiilor Uniunii, astfel cum este aceasta recunoscută de jurisprudență, Comisia nu a săvârșit o eroare vădită de apreciere din moment ce numai patru producători reprezentativi au contribuit la anchetă.

233    Prin urmare, critica trebuie respinsă.

234    În al treilea rând, trebuie să se constate că reclamantele se mulțumesc să invoce faptul că regulamentul atacat este afectat de o lipsă de motivare, fără a oferi însă vreun element de natură să caracterizeze o pretinsă încălcare a articolului 296 TFUE.

235    Astfel, critica trebuie să fie respinsă.

236    Prin urmare, al doilea aspect trebuie respins.

237    În consecință, se impune respingerea în integralitate a celui de al cincilea motiv.

1.     Cu privire la al șaselea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 3 alineatul (1) și a articolului 9 alineatul (4) din regulamentul de bază

238    În primul rând, reclamantele atrag atenția Tribunalului că „abia târziu în cursul procedurii [ele] au luat cunoștință de metodologia pe care Comisia o urmase pentru a ajunge la o marjă de profit țintă de 8 %”.

239    Din considerentul (156) al regulamentului atacat reiese că „[u]n grup de producători-exportatori chinezi a solicitat mai multe detalii în legătură cu metoda utilizată pentru calcularea profitului țintă de 8 % utilizat pentru stabilirea prețului neprejudiciabil, [făcând ] referire la plângerea în care profitul țintă sugerat era mai mic”.

240    Presupunând că este vorba despre un argument, reclamantele nu demonstrează că această pretinsă tardivitate le‑a fost prejudiciabilă pentru a face cunoscut în mod util punctul lor de vedere și a adus atingere dreptului lor la apărare.

241    Prin urmare și în măsura în care reclamantele înțeleg, în esență, să se prevaleze de o încălcare a dreptului la apărare, este necesar să se respingă această critică.

242    În al doilea rând, reclamantele susțin că Comisia a încălcat articolul 3 alineatul (1) și articolul 9 alineatul (4) din regulamentul de bază din moment ce a reținut un profit țintă de 8 %.

243    Trebuie amintit că articolul 3 alineatul (1) din regulamentul de bază prevede că „prin termenul «prejudiciu» se înțelege, în cazul în care nu se specifică altfel, un prejudiciu important adus unei industrii comunitare, amenințarea cu un prejudiciu important adus unei industrii comunitare sau o întârziere semnificativă în crearea unei industrii comunitare”.

244    Articolul 9 alineatul (4) din regulamentul de bază prevede că „[v]aloarea taxei antidumping nu trebuie să depășească marja de dumping stabilită și trebuie să fie mai mică decât această marjă, în cazul în care această taxă mai mică este suficientă pentru a elimina prejudiciul adus industriei comunitare”.

245    Din interpretarea articolelor menționate rezultă că marja de profit care urmează să fie utilizată de către Consiliu la calcularea prețului țintă, înlăturând prejudiciul în cauză, trebuie limitată la marja de profit pe care industria Uniunii ar putea să o obțină în mod rezonabil în condiții normale de concurență, în absența importurilor care fac obiectul unui dumping. Nu ar fi conform articolului 3 alineatul (1) și articolului 9 alineatul (4) din regulamentul de bază să se acorde industriei Uniunii o marjă de profit pe care nu ar fi putut‑o aștepta în lipsa unui dumping (Hotărârea EFMA/Consiliul, punctul 184 de mai sus, punctul 60).

246    Reclamantele susțin că profitul țintă a fost calculat pe baza a ceea ce a fost considerat ca reprezentând un randament adecvat al capitalului (investit) pentru industria papetăriei din Uniune mai degrabă decât pe marja realizabilă în mod real în absența unor importuri care fac obiectul unui dumping, aceasta trebuind să fie limitată la marja de profit pe care industria Uniunii ar putea să o obțină în mod rezonabil în condiții normale de concurență.

247    Problema nu ar consta în a ști dacă o marjă de profit țintă de 8 % este suficientă pentru a acoperi investițiile și riscurile implicate, ci dacă o astfel de marjă de profit este realizabilă în absența importurilor care fac obiectul unui dumping. Acest argument trebuie înțeles în sensul că privește o eroare vădită de apreciere în calcularea marjei de profit.

248    Consiliul susține că există o legătură între randamentul adecvat al capitalului unei industrii în special și beneficiile care pot fi realizate în condiții de piață normale și nedenaturate, întrucât sectoarele industriale cu o mare intensitate de capital, care necesită investiții inițiale ridicate, nu vor investi decât dacă pot obține un randament suficient.

249    Astfel cum reiese dintr-o jurisprudență constantă, în ceea ce privește evaluarea unei situații economice complexe, Consiliul se bucură de o largă putere de apreciere în determinarea marjei de profit corespunzătoare. Prin urmare, instanța Uniunii trebuie să își limiteze controlul la verificarea respectării normelor de procedură, a exactității materiale a faptelor reținute pentru efectuarea alegerii contestate, a absenței unei erori vădite în aprecierea acestor fapte sau a lipsei unui abuz de putere (Hotărârea EFMA/Consiliul, punctul 184 de mai sus, punctul 57, și Hotărârea Ferchimex/Consiliul, punctul 183 de mai sus, punctul 67).

250    Având în vedere ceea ce precedă, trebuie analizat dacă Consiliul a săvârșit o eroare vădită de apreciere în calcularea marjei de profit.

251    Trebuie amintit că reclamantele sunt cele care trebuie să depună elemente de probă care permit Tribunalului să constate că Consiliul a săvârșit o eroare vădită de apreciere în sensul jurisprudenței (a se vedea punctul 185 de mai sus).

252    Din considerentul (158) al regulamentului atacat reiese că:

„Ar trebui clarificat faptul că profitul țintă, astfel cum a fost sugerat în plângere, a fost examinat pe baza răspunsurilor la chestionar și a vizitelor de verificare la producătorii reprezentativi din Uniune. Mai exact, a fost luat în considerare costul investițiilor în utilaje. S-a constatat că profitul țintă stabilit pe baza acestui din urmă element reflectă investiția inițială mare necesară și riscurile pentru această industrie cu investiții mari pe unitate de produs în absența importurilor care fac obiectul unui dumping sau al unor subvenții. Prin urmare, se ia în considerare un profit țintă de 8 % ca fiind nivelul pe care industria l-ar putea atinge în absența importurilor care fac obiectul unui dumping. Conform considerentului (86), pentru a garanta că respectivele calcule ale dumpingului și ale subcotării prețurilor efective și a prețurilor indicative se înscriu într-o abordare coerentă și din motivele stabilite în considerentele (68)-(71), calculul nivelului de eliminare a prejudiciului a fost revizuit pentru a exclude vânzările la export ale unei societăți din cadrul grupului producătorilor-exportatori chinezi cooperanți.”

253    Trebuie constatat că reclamantele contestă numai faptul că, la calcularea marjei de profit, Comisia a integrat considerațiile referitoare la acoperirea investițiilor și a riscurilor implicate.

254    Trebuie arătat că, atunci când utilizează marja de apreciere pe care le‑o conferă regulamentul de bază, instituțiile nu sunt obligate să explice în detaliu și în avans criteriile pe care intenționează să le aplice în fiecare situație, nici în cazul în care stabilesc noi opțiuni de principiu (Hotărârea Tribunalului din 17 iulie 1998, Thai Bicycle/Consiliul, T‑118/96, Rec., p. II‑32991, punctul 68; a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 5 octombrie 1988, Brother Industries/Consiliul, 250/85, Rec., p. 5683, punctele 28 și 29, și Hotărârea Curții Nakajima/Consiliul, punctul 96 de mai sus, punctul 118).

255    În speță, este necesar să se arate că Comisia a ținut seama de mai multe criterii, precum răspunsurile la chestionar, costul investiției, riscurile, împrejurarea că industria are o puternică intensitate de capital și excluderea vânzărilor la export ale unei societăți care face parte dintr‑un producător-exportator cooperant.

256    Astfel cum arată Consiliul, reclamantele „nu pretind [...] că vreunul dintre acești factori este afectat de eroare sau nu este fiabil”.

257    Trebuie constatat că reclamantele nu contestă afirmația Consiliului potrivit căreia „există în mod evident o legătură între randamentul adecvat al capitalului unei industrii în special și beneficiile care pot fi realizate în condiții de piață normale și nedenaturate”.

258    Cu toate acestea, reclamantele susțin că „obiectivul impunerii de taxe antidumping nu este restabilirea unui preț la un nivel normal și nedenaturat, ci restabilirea la nivelul care ar fi putut fi atins în absența importurilor care fac obiectul unui dumping”.

259    În susținerea argumentării lor, reclamantele fac trimitere la anexa A.28 la cererea introductivă, care este constituită dintr‑o notă a Comisiei, datată 29 martie 2001, având ca obiect „Subject: Profitability in the absence of injurious dumping” (Obiect: Profit în absența unui dumping prejudiciabil), în care se face mențiune despre metodologia Comisiei pentru reținerea marjei de profit de 8 %.

260    Niciun element nu permite să se concluzioneze că Comisia ar fi urmărit obiectivul impunerii de taxe antidumping pentru restabilirea unui preț la un nivel normal și nedenaturat.

261    Reclamantele susțin că, la punctul 356 din plângerea antisubvenție, Cepifine afirmă că fabricanții europeni din cadrul asociației ar fi putut obține un beneficiu de 5 % în absența importurilor care fac obiectul unui dumping.

262    Din această plângere nu reiese totuși nici că Comisia a impus taxe antidumping cu obiectivul de a restabili un preț la un nivel normal și nedenaturat.

263    În cadrul puterii lor de apreciere, instituțiile Uniunii au considerat că valoarea marjei de profit de 8 % a putut fi atinsă în absența importurilor care fac obiectul unui dumping.

264    Astfel, este necesar să se considere că Comisia a stabilit în mod clar că profitul țintă de 8 % era considerat ca fiind nivelul pe care industria l-ar putea atinge în absența importurilor care fac obiectul unui dumping (a se vedea punctul 252 de mai sus).

265    În orice caz, trebuie să se constate că reclamantele se mulțumesc să facă trimitere la elementele de probă care figurează în dosarul administrativ al cauzei și nu furnizează niciun element de natură să caracterizeze vreo oarecare eroare vădită de apreciere a instituțiilor Uniunii în sensul că acestea ar fi impus taxe antidumping cu singurul obiectiv de a restabili un preț la un nivel normal și nedenaturat.

266    Prin urmare, critica trebuie respinsă.

267    În al treilea rând, în susținerea argumentelor lor, reclamantele arată că, în cursul anului 2005, adică înainte de perioada de anchetă, marja de profit medie a reclamantelor se ridica la 2 %, în timp ce marja pentru calcularea profitului țintă se ridica la 2,88 % în anul 2009, adică în cursul perioadei de anchetă.

268    Consiliul arată că instituțiile Uniunii nu au putut să se bazeze pe profitul realizat de industria Uniunii în perioada avută în vedere, întrucât sectorul în cauză înregistra pierderi excepționale imputabile unor probleme structurale. Reiese din dosar că reclamantele nu au contestat aceste considerații.

269    În considerentul (116) al regulamentului atacat se menționează:

„Producătorii reprezentativi din Uniune au suferit pierderi în anii 2006-2008 și situația financiară s-a redresat doar în 2009, când prețul mondial al pastei de hârtie, principala materie primă, a înregistrat, în mod excepțional, o scădere semnificativă ca urmare a crizei economice. Scăderea prețului pastei de hârtie (− 19 %) a fost considerată anormal de mare, aceasta contribuind în mod direct la îmbunătățirea situației financiare în cursul [perioadei de anchetă]. Trebuie precizat faptul că începând cu [perioada de anchetă], prețurile pastei de hârtie au revenit la nivelurile înregistrate înainte de [perioada de anchetă].”

270    În considerentul (128) al regulamentului provizoriu se menționează:

„Cu toate acestea, ancheta a arătat că pierderile au fost suportate de industria din Uniune în perioada examinată, în special în 2008, în ciuda restructurării producătorilor, întrucât [...] industria din Uniune încă nu era în măsură să-și ridice prețurile la niveluri mai mari decât costurile. Această situație a fost cauzată în principal de presiunea prețurilor exercitată de importurile care fac obiectul unui dumping care subcotau prețurile industriei Uniunii.”

271    Din considerentul (117) al regulamentului provizoriu reiese că „se concluzionează în mod provizoriu că înregistrarea unei creșteri rapide a importurilor din [China] la un preț scăzut și care fac obiectul unui dumping a avut un impact negativ considerabil asupra situației economice a industriei din Uniune”.

272    Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se considere că valoarea marjei de profit medii a reclamantelor, în cursul anului 2005, astfel cum este invocată de reclamante, nu este suficientă în sine pentru a dovedi faptul că Consiliul a săvârșit o eroare vădită de apreciere în determinarea marjei de profit în absența importurilor care fac obiectul unui dumping înaintea perioadei de anchetă (a se vedea în acest sens Hotărârea EFMA/Consiliul, punctul 184 de mai sus, punctul 89).

273    Prin urmare, critica trebuie respinsă.

274    Din toate cele de mai sus rezultă că al șaselea motiv trebuie respins.

 Cu privire la al șaptelea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 3, a articolului 4 alineatul (1) și a articolului 5 alineatul (4) din regulamentul de bază

275    Cu titlu introductiv, trebuie arătat că reclamantele nu contestă că hârtia cretată de calitate superioară utilizată de mașinile de tipărit alimentate cu hârtie în coli nu este interschimbabilă cu rulourile pentru mașinile de tipărit alimentate cu hârtie în sul.

276    Trebuie de asemenea să se sublinieze că reclamantele nu contestă că rulourile utilizate pentru mașinile de tipărit alimentate cu hârtie în sul nu sunt interschimbabile cu rulourile pentru mașinile de tipărit alimentate cu hârtie în coli.

277    Reclamantele nu contestă nici faptul că rulourile pentru mașinile de tipărit alimentate cu hârtie în sul pot fi utilizate pe mașinile de tipărit alimentate cu hârtie în coli dotate cu tehnologia CutStar.

278    Reclamantele contestă definiția produsului în cauză, în sensul că instituțiile au exclus rulourile pentru mașinile de tipărit alimentate cu hârtie în sul și au concluzionat că acestea nu erau interschimbabile cu rulourile de tăiat.

279    Consiliul susține că rulourile pentru mașinile de tipărit alimentate cu hârtie în sul trebuie să fie excluse din definiția produsului în cauză, întrucât diferitele tipuri de hârtie prezintă caracteristici fizice distincte.

280    Consiliul arată că diferitele tipuri de hârtie nu sunt interschimbabile și că instituțiile Uniunii au definit produsul în cauză ca fiind hârtia pentru tipărirea cu hârtie în coli, indiferent dacă este vorba despre coli de hârtie sau de rulouri utilizabile cu mașinile CutStar.

281    Astfel, trebuie analizat, pentru a caracteriza caracterul interschimbabil al produselor, dacă rulourile pentru mașinile de tipărit alimentate cu hârtie în sul pot fi utilizate pe mașinile de tipărit alimentate cu hârtie în coli dotate cu tehnologia CutStar și dacă rulourile pentru mașinile de tipărit alimentate cu hârtie în coli pot fi utilizate în mașinile de tipărit alimentate cu hârtie în sul.

282    Reiese din considerentul (16) al regulamentului atacat că reclamantele au arătat că nu exista „o diferență substanțială în materie de caracteristici esențiale între hârtia cretată de calitate superioară sub formă de coli sau rulouri adecvată pentru a fi utilizată în mașinile de tipărit alimentate cu hârtie în coli [...] și rulourile adecvate pentru a fi utilizate în presele alimentate cu hârtie în sul”.

283    În această privință, reclamantele afirmă că au prezentat în anexă la cererea introductivă „elemente de probă concludente din care reiese că mașinile echipate cu sistemul CutStar pot utiliza cele două tipuri de rulouri”.

284    Potrivit considerentului (15) al regulamentului provizoriu:

„[Hârtia cretată de calitate superioară] constă în hârtie și carton de calitate superioară, utilizate în general pentru tipărirea de materiale de citit precum reviste, cataloage, rapoarte anuale, anuare. Produsul în cauză include atât foile, cât și rulourile adecvate utilizării în mașini de tipărit alimentate cu hârtie în coli («CutStar»). Rulourile adecvate utilizării în mașini de tipărit alimentate cu hârtie în coli («rulouri de tăiat») sunt concepute pentru a fi tăiate în bucăți înainte de tipărire și, prin urmare, se consideră că ele pot înlocui foile de hârtie și fac concurență directă acestora.”

285    Considerentul (16) al regulamentului provizoriu menționează că rulourile pentru mașinile de tipărit alimentate cu hârtie în sul, excluse din produsul în cauză, sunt „utilizate direct pentru alimentarea mașinilor de tipărit, fără a fi tăiate în prealabil”.

286    Or, trebuie să se constate că reclamantele se limitează să afirme că instituțiile Uniunii ar fi săvârșit o eroare vădită de apreciere în definirea produsului în cauză, fără a aduce totuși elemente în susținerea argumentelor lor.

287    Astfel, reclamantele nu aduc niciun element de natură să demonstreze că hârtia cretată de calitate superioară în rulouri ar putea fi utilizată în procesul de tipărire cu hârtie în sul, indiferent dacă ne referim din punctul de vedere al caracteristicilor fizice sau tehnice, precum rezistența la smulgere, sau al interschimbabilității din punct de vedere economic.

288    Potrivit unei jurisprudențe constante, definiția produsului în cauză în cadrul unei anchete antidumping are ca obiect să contribuie la elaborarea listei produselor care, dacă este cazul, vor face obiectul impunerii taxelor antidumping. Pentru această operațiune, instituțiile Uniunii pot ține seama de mai mulți factori, precum, printre altele, caracteristicile fizice, tehnice și chimice ale produselor, utilizarea acestora, interschimbabilitatea, percepția avută de consumator, canalele de distribuție, procesul de fabricație, costurile de producție și calitatea [Hotărârea Tribunalului din 13 septembrie 2010, Whirlpool Europe/Consiliul, T‑314/06, Rep., p. II‑5005, punctul 138, Hotărârea Tribunalului din 17 decembrie 2010, EWRIA și alții/Comisia, T‑369/08, Rep., p. II‑6283, punctul 82, și Hotărârea Tribunalului din 10 octombrie 2012, Gem‑Year și Jinn‑Well Auto‑Parts (Zhejiang)/Consiliul, T‑172/09, punctul 59].

289    Potrivit considerentului (18) al regulamentului provizoriu:

„[A]ncheta a confirmat că, într-adevăr, există caracteristici tehnice și fizice diferite, precum umiditatea și rigiditatea, între hârtia utilizată pentru tipărirea cu hârtie în sul și cea utilizată pentru tipărirea cu hârtie în coli. Ancheta a confirmat și că acele caracteristici tehnice enumerate în considerentul [(16)] [...] se aplică numai pentru rulourile adecvate utilizării în mașinile de tipărit alimentate cu hârtie în sul. Ca urmare a acestor diferențe, hârtia pentru tipărirea cu hârtie în sul și cea pentru tipărirea cu hârtie în coli nu pot fi utilizate pentru același tip de mașină de tipărit și [...] ele nu sunt interschimbabile. Se precizează că toate părțile au fost de acord că cele două tipuri de hârtie sunt diferite în ceea ce privește rezistența la tracțiune și rezistența suprafeței.”

290    Or, din considerentul (29) al regulamentului atacat reiese că „criteriile stabilite în considerentele (16) și (18) ale regulamentului provizoriu [...] nu au fost contestate”.

291    În plus, trebuie să se sublinieze că, astfel cum reiese din considerentul (42) al regulamentului atacat, nu au fost primite observații cu privire la constatările cu privire la produsul similar.

292    Prin urmare, dispozițiile regulamentului de bază referitoare la definirea produsului în cauză nu au fost încălcate, astfel încât prezenta critică trebuie să fie respinsă.

293    În ceea ce privește definiția industriei Uniunii și calitatea procesuală activă în cadrul procedurii antidumping, reclamantele arată că definiția eronată a produsului în cauză a fost utilizată în scopul de a defini industria Uniunii care fabrică produsul similar și de a evalua prejudiciul suferit de această industrie.

294    Reiese din considerentul (83) al regulamentului atacat că, „[î]n lipsa altor observații cu privire la producția din Uniune, [s‑au confirmat] considerentele (77)-(79) ale regulamentului provizoriu”.

295    Potrivit considerentului (79) al regulamentului provizoriu:

„După cum s-a menționat [...] în considerentul (17), o parte a pretins că [hârtia și cartonul de calitate superioară] adecvată pentru tipărirea cu hârtie în sul ar fi trebuit inclusă în domeniul de aplicare a prezentei anchete. Pe această bază, partea a susținut că industria din Uniune reclamantă nu ar avea suficientă reprezentativitate în cadrul prezentei proceduri. Cu toate acestea, pe baza concluziilor prezentate [...] în considerentele [(20) și (22)], și anume că [hârtia și cartonul de calitate superioară] adecvată pentru tipărirea cu hârtie în sul și [hârtia și cartonul de calitate superioară] pentru tipărirea cu hârtie în coli reprezintă două produse diferite, această afirmație a trebuit să fie respinsă.”

296    Astfel cum arată Consiliul, motivul nu ar merita să fie examinat decât dacă definiția produsului în cauză ar fi eronată.

297    Or, din ceea ce precedă rezultă că instituțiile Uniunii nu au săvârșit o eroare vădită de apreciere în definirea produsului în cauză.

298    Astfel, prezenta critică este privată de premisa sa.

299    În plus, trebuie să se constate că reclamantele se limitează să afirme că instituțiile Uniunii ar fi încălcat articolul 4 alineatul (1), articolul 3 și articolul 5 alineatul (4) din regulamentul de bază, fără a aduce totuși elemente în susținerea argumentelor lor.

300    Prin urmare, prezenta critică trebuie respinsă.

301    În ceea ce privește nerespectarea articolului 296 TFUE, reclamantele arată că instituțiile Uniunii nu și‑au respectat obligația de motivare a regulamentului atacat din moment ce tăcerea instituțiilor menționate cu privire la interschimbabilitatea celor două produse în cauză, atunci când sunt utilizate pe mașini dotate cu un echipament de tip CutStar, a împiedicat reclamantele să apere în mod eficace în fața Tribunalului afirmația lor potrivit căreia sistemul CutStar face să fie interschimbabile rulourile pentru mașinile de tipărit alimentate cu hârtie în sul și rulourile de tăiat și să conteste o decizie importantă care avea un efect considerabil asupra calității procesuale active și a evaluării prejudiciului, precum și asupra rezultatului anchetei.

302    Trebuie amintit că motivarea impusă la articolul 296 TFUE trebuie să fie adaptată naturii actului în cauză și trebuie să menționeze în mod clar și neechivoc raționamentul instituției care a emis actul, astfel încât să dea posibilitatea persoanelor interesate să ia cunoștință de temeiurile măsurii luate, iar instanței competente să își exercite controlul (a se vedea Hotărârea Curții din 29 septembrie 2011, Elf Aquitaine/Comisia, C‑521/09 P, Rep., p. I‑8947, punctul 147 și jurisprudența citată).

303    În această privință, trebuie amintit că obligația de motivare constituie o normă fundamentală de procedură care trebuie diferențiată de problema temeiniciei motivării, aceasta din urmă ținând de legalitatea pe fond a actului în litigiu (a se vedea Hotărârea Elf Aquitaine/Comisia, punctul 302 de mai sus, punctul 146 și jurisprudența citată).

304    Astfel, în cadrul deciziilor individuale, dintr-o jurisprudență constantă reiese că obligația de a motiva o decizie individuală are ca scop, în afară de a permite un control judiciar, să furnizeze persoanei interesate indicații suficiente pentru a ști dacă decizia prezintă eventuale vicii care să permită să i se conteste validitatea (a se vedea Hotărârea Elf Aquitaine/Comisia, punctul 302 de mai sus, punctul 148 și jurisprudența citată).

305    Trebuie să se considere că critica întemeiată pe împrejurarea potrivit căreia regulamentul atacat nu ar fi motivat sau ar fi insuficient motivat din cauza eventualei tăceri a instituțiilor Uniunii cu privire la caracterul interschimbabil al produselor în cauză nu este întemeiată.

306     Astfel, instituțiile Uniunii au analizat împrejurarea potrivit căreia hârtia cretată de calitate superioară sub formă de coli sau rulouri adecvată pentru a fi utilizată în mașinile de tipărit alimentate cu hârtie în coli și rulourile adecvate pentru a fi utilizate în presele alimentate cu hârtie în sul constituiau grupe de produse distincte și nu erau interschimbabile [considerentul (17) al regulamentului atacat], atât din punctul de vedere al caracteristicilor fizice și tehnice, considerentul (17) al regulamentului atacat confirmând considerentul (18) al regulamentului provizoriu, care el însuși face trimitere la considerentul (16) al regulamentului provizoriu, în special în ceea ce privește rezistența la smulgere, precum și rigiditatea ca criterii distinctive pertinente [considerentele (16) și (29) ale regulamentului atacat], cât și dintr‑un punct de vedere economic, considerentul (17) al regulamentului atacat confirmând considerentul (20) al regulamentului provizoriu.

307    Așadar, instituțiile Uniunii nu au încălcat articolul 296 TFUE, în măsura în care reclamantele puteau identifica în mod clar elementele luate în considerare în regulamentul atacat pentru a concluziona în sensul lipsei interschimbabilității rulourilor de tăiat pentru mașinile alimentate cu hârtie în coli și a rulourilor pentru presele alimentate cu hârtie în sul.

308    Prin urmare, critica trebuie respinsă.

309    În consecință, rezultă din toate cele de mai sus că al șaptelea motiv trebuie să fie respins.

 Cu privire la al optulea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 3 alineatele (2) și (7) din regulamentul de bază

310    În primul rând, reclamantele arată că, în temeiul principiului neatribuirii, regulamentul atacat este viciat de o lipsă de motivare din moment ce instituțiile Uniunii nu au furnizat explicații pertinente, nici o motivare suficientă în ceea ce privește faptul că prețul neprejudiciabil nu depășea ceea ce era necesar pentru a elimina prejudiciul cauzat de importurile care făceau obiectul dumpingului.

311    Or, trebuie arătat că instituțiile Uniunii au motivat în mod clar rezultatul testului de neatribuire din moment ce au procedat la evaluarea efectului altor factori asupra prejudiciului, precum evoluția consumului pe piața Uniunii [considerentele (137) și (138) ale regulamentului atacat și considerentele (118) și (119) ale regulamentul provizoriu], prețul materiilor prime [considerentul (139) al regulamentului atacat și considerentele (120)-(122) ale regulamentului provizoriu], rezultatele la export ale industriei Uniunii [considerentele (140)-(142) ale regulamentului atacat și considerentele (123) și (124) ale regulamentului provizoriu], importurile din alte țări terțe [considerentul (143) al regulamentului atacat și considerentele (125)-(127) ale regulamentului provizoriu], precum și supracapacitatea structurală [considerentele (144) și (145) ale regulamentului atacat și considerentul (128) al regulamentului provizoriu].

312    Astfel, este necesar să se considere că instituțiile Uniunii au motivat în mod clar faptul că celorlalți factori nu li se putea imputa prejudiciul cauzat de importurile care fac obiectul unui dumping și că, în consecință, prețul neprejudiciabil fusese determinat astfel încât să nu depășească ceea ce era necesar pentru a elimina prejudiciul cauzat de aceste importuri.

313    Reclamantele susțin de asemenea că instituțiile Uniunii nu s‑au asigurat că prejudiciul imputabil altor factori decât dumpingul nu intrase în calcul în determinarea nivelului taxei instituite împotriva importurilor lor, în condițiile în care revine instituțiilor menționate sarcina de a demonstra că au procedat la o analiză de neatribuire.

314    Este necesar să se constate că reclamantele observă numai că nivelul taxelor instituite se ridică la 20 % și că prețul neprejudiciabil pe baza căruia această rată a fost calculată a fost obținut adăugând o marjă de profit de 8 % la costurile de producție.

315    Astfel cum arată Consiliul, reclamantele nu contestă ca principiu abordarea adoptată de instituțiile Uniunii privind profitul țintă și nici nu contestă că acesta ar putea fi stabilit la nivelul pe care industria Uniunii l‑ar putea realiza în absența unor importuri care fac obiectul un dumping.

316    În această privință, trebuie amintit că reclamantele nu contestă fiabilitatea acestor elemente.

317    Astfel, trebuie să se sublinieze că reclamantele nu contestă nivelul taxelor instituite în condițiile în care se mulțumesc să amintească calculul marjei de prejudiciu, astfel cum este acesta menționat în considerentul (165) al regulamentului atacat.

318    În orice caz, trebuie amintit că instituțiile Uniunii, conform articolului 3 alineatul (7) din regulamentul de bază, au analizat efectul celorlalți factori cunoscuți care ar fi putut cauza un prejudiciu industriei Uniunii și au constatat că niciunul dintre aceștia nu era de natură să rupă legătura de cauzalitate stabilită între importurile din China care fac obiectul unui dumping și prejudiciul suferit de industria Uniunii [considerentele (137)-(145) ale regulamentului atacat și considerentele (118)-(128) ale regulamentului provizoriu]. Astfel, instituțiile Uniunii au îndeplinit condițiile necesare pentru a lua măsurile în cauză.

319    Prin urmare, critica trebuie respinsă.

320    În al doilea rând, reclamantele susțin că instituțiile Uniunii au respins în mod sumar toate cauzele de prejudiciu care le fuseseră prezentate cu ocazia anchetei și diferite de importurile care făceau obiectul unui dumping.

321    În această privință, reclamantele se limitează să afirme, cu titlu de exemplu, că prejudiciul suferit nu poate fi imputat în totalitate importurilor din China din moment ce, în prezența unei pierderi a unei părți de piață de 5 % în cursul perioadei de anchetă, importurile chineze nu au crescut decât cu 3 %, ceea ce semnifică că un alt concurent a câștigat partea de piață pierdută de industria Uniunii în cotă de 2 %. Astfel, reclamantele nu sunt singurele responsabile de pierderea părții de piață și de prejudiciul care rezultă din aceasta.

322    În măsura în care este vorba despre un argument al reclamantelor, trebuie să se amintească faptul că, potrivit jurisprudenței, Consiliul și Comisia au obligația de a examina dacă prejudiciul pe care înțeleg să îl rețină decurge efectiv din importuri care au făcut obiectul unui dumping și de a nu lua în considerare niciun prejudiciu care decurge din alți factori (Hotărârea Curții din 11 iunie 1992, Extramet Industrie/Consiliul, C‑358/89, Rec., p. I‑3813, punctul 16, și Hotărârea Tribunalului din 25 octombrie 2011, CHEMK și KF/Consiliul, T‑190/08, Rep., p. II‑7359, punctul 188).

323    Trebuie de asemenea să se amintească faptul că problema dacă alți factori decât importurile care fac obiectul unui dumping au contribuit la prejudiciul suferit de industria Uniunii implică evaluarea unor aspecte economice complexe, pentru care instituțiile Uniunii dispun de o putere largă de apreciere, ceea ce implică faptul că instanța Uniunii nu poate exercita decât un control restrâns asupra acestei evaluări (Hotărârea CHEMK și KF/Consiliul, punctul 322 de mai sus, punctul 189).

324    Pe de altă parte, reclamantele sunt cele care trebuie să depună elementele de probă care permit Tribunalului să constate că Consiliul a săvârșit o eroare vădită de apreciere în evaluarea prejudiciului [a se vedea Hotărârea Shanghai Teraoka Electronic/Consiliul, punctul 122 de mai sus, punctul 119, și Hotărârea Moser Baer India/Consiliul, punctul 185 de mai sus, punctul 140 și jurisprudența citată, Hotărârea Since Hardware (Guangzhou)/Consiliul, punctul 182 de mai sus, punctul 137].

325    Trebuie să se deducă din această jurisprudență că evaluarea prejudiciului ia în considerare toate condițiile de determinare a prejudiciului menționat, inclusiv legătura de cauzalitate.

326    Or, reclamantele se limitează să formuleze simple afirmații, în plus cu titlu de exemplu.

327    Astfel, trebuie să se constate că reclamantele nu prezintă niciun element de probă în susținerea argumentului lor de natură să demonstreze că instituțiile Uniunii ar fi săvârșit o eroare de apreciere în determinarea legăturii de cauzalitate.

328    Cu titlu suplimentar, astfel cum arată Consiliul, trebuie arătat că reclamantele nu contestă concluziile care reies din considerentele (125)-(127) ale regulamentului provizoriu potrivit cărora importurile din alte țări terțe nu au contribuit la prejudiciul important suferit de industria Uniunii.

329    În al treilea rând, în ceea ce privește degradarea rezultatelor la export ale industriei Uniunii, reclamantele contestă afirmația instituțiilor Uniunii potrivit căreia această degradare nu este cauza principală a prejudiciului suferit de producători și, în consecință, nu rupe legătura de cauzalitate.

330    Astfel cum arată Consiliul, rezultatele la export ale industriei Uniunii au atenuat efectele prejudiciabile ale importurilor care făceau obiectul unui dumping.

331    Astfel, în considerentul (123) al regulamentului provizoriu, confirmat de considerentul (141) al regulamentului atacat, se menționează, printre altele:

„Deoarece exporturile joacă un rol important în menținerea unei utilizări ridicate a capacității pentru a acoperi costurile fixe ridicate ale investițiilor în mașini, s-a considerat că, deși rezultatele la export se deteriorau, ele au avut un efect global pozitiv. În consecință, se consideră că, deși scăderea activităților de export ar fi putut contribui la deteriorarea situației de ansamblu a industriei din Uniune, acestea, pe de altă parte, au atenuat pierderile suferite pe piața Uniunii și, prin urmare, nu sunt de natură să rupă legătura de cauzalitate stabilită între importurile care fac obiectul unui dumping din [China] și prejudiciul suferit de industria din Uniune.”

332    În această privință, trebuie să se constate că reclamantele nu prezintă niciun element de probă de natură să demonstreze că instituțiile Uniunii ar fi săvârșit o eroare de apreciere în stabilirea legăturii de cauzalitate.

333    Ținând seama de ansamblul considerațiilor precedente, al optulea motiv trebuie respins, așadar, în totalitate.

334    În consecință, acțiunea trebuie să fie respinsă în totalitate.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

335    Potrivit articolului 87 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât reclamantele au căzut în pretenții, se impune ca, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, să fie obligate să suporte și cheltuielile de judecată efectuate de Consiliu, de Cepifine, de Sappi Europe, de Burgo Group și de Lecta, conform concluziilor acestora din urmă.

336    Comisia suportă propriile cheltuieli de judecată, conform articolului 87 alineatul (4) primul paragraf din Regulamentul de procedură.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a treia)

declară și hotărăște:

1)      Respinge acțiunea.

2)      Gold East Paper (Jiangsu) Co. Ltd și Gold Huasheng Paper (Suzhou Industrial Park) Co. Ltd suportă, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, cheltuielile de judecată efectuate de Consiliul Uniunii Europene, de Cepifine AISBL, de Sappi Europe SA, de Burgo Group SpA și de Lecta SA.

3)      Comisia Europeană suportă propriile cheltuieli de judecată.

Czúcz Labucka Gratsias

Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 11 septembrie 2014.

Semnături

Cuprins

Cadrul juridic

1. Dreptul OMC

2. Dreptul Uniunii Europene

Istoricul cauzei

1. Ancheta

2. Regulamentul atacat

Procedura și concluziile părților

În drept

1. Cu privire la întinderea capătului de cerere privind anularea

2. Cu privire la motivele referitoare la cererile de acordare a SEP ale reclamantelor

Cu privire la primul motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 2 alineatul (7) litera (c) al doilea paragraf din regulamentul de bază, întrucât decizia de neacordare a SEP reclamantelor ar fi fost adoptată în funcție de ceea ce Comisia știa cu privire la efectul unei astfel de respingeri asupra marjei de dumping a reclamantelor

Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe o încălcare a unei norme fundamentale de procedură, prevăzută la articolul 2 alineatul (7) litera (c) al doilea paragraf din regulamentul de bază, precum și a dreptului la apărare

Cu privire la primul aspect, privind consultarea efectivă a comitetului consultativ antidumping

Cu privire la al doilea aspect, privind încălcarea dreptului la apărare

Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe existența unor erori vădite de apreciere în aplicarea articolului 2 alineatul (7) litera (c) primul paragraf din regulamentul de bază și pe o lipsă de motivare

Observații introductive

Cu privire la pretinsa lipsă de motivare

Cu privire la al treilea aspect, care privește al treilea criteriu de acordare a SEP

– Cu privire la drepturile de folosire a terenurilor

– Cu privire la împrumuturi

Cu privire la al patrulea motiv, întemeiat pe derularea inechitabilă și parțială a anchetei și pe o sarcină a probei excesivă

Cu privire la primul aspect, privind o pretinsă încălcare a principiului bunei administrări

Cu privire la al doilea aspect, privind o pretinsă încălcare a articolului 18 alineatele (1), (3) și (6) din regulamentul de bază

3. Cu privire la motivele privind evaluarea prejudiciului

Cu privire la al cincilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 3 alineatul (2) din regulamentul de bază

Cu privire la primul aspect, privind pretinsa lipsă de justificare a excluderii unui producător finlandez în cadrul evaluării prejudiciului

Cu privire la al doilea aspect, privind condițiile pretinsei evaluări a indicatorilor de prejudiciu microeconomici bazate pe patru producători reprezentativi din Uniune

Cu privire la al șaselea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 3 alineatul (1) și a articolului 9 alineatul (4) din regulamentul de bază

Cu privire la al șaptelea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 3, a articolului 4 alineatul (1) și a articolului 5 alineatul (4) din regulamentul de bază

Cu privire la al optulea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 3 alineatele (2) și (7) din regulamentul de bază

Cu privire la cheltuielile de judecată

* Limba de procedură: engleza.