Language of document :

Hotărârea Tribunalului din 20 septembrie 2011 - Evropaïki Dynamiki/BEI

(Cauza T-461/08)1

("Contracte de achiziții publice de servicii - Procedură de cerere de ofertă - Prestare de servicii de ajutor pentru întreținere, asistență și dezvoltarea unui sistem informatic - Respingerea ofertei unui ofertant - Atribuirea contractului unui alt ofertant - Acțiune în anulare - Admisibilitate - Competență - Obligația de motivare - Dreptul la un recurs efectiv - Transparență - Proporționalitate - Egalitate de tratament și nediscriminare - Criterii de selecție și de atribuire - Acțiune în despăgubire - Admisibilitate - Beneficiu nerealizat")

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamantă: Evropaïki Dynamiki - Proigmena Systimata Tilepikoinonion Pliroforikis kai Tilematikis AE (Atena, Grecia) (reprezentanți: N. Korogiannakis și P. Katsimani, avocați)

Pârâtă: Banca Europeană de Investiții (reprezentanți: C. Gómez de la Cruz și T. Pietilä, agenți, asistați de J. Stuyck, avocat)

Obiectul

Pe de o parte, o cerere de anulare a Deciziei BEI din 31 ianuarie 2008 de a nu selecta oferta depusă de reclamantă în cadrul unei cereri de ofertă privind prestarea de servicii destinate să asigure un ajutor pentru întreținerea, asistența și dezvoltarea unui sistem informatic și de atribuire a contractului unui alt ofertant, introdusă în temeiul articolelor 225 CE și 230 CE, și, pe de altă parte, o cerere de despăgubiri, introdusă în temeiul articolelor 225 CE, 235 CE și 288 CE

Dispozitivul

Anulează decizia Băncii Europene de Investiții (BEI) de a nu selecta oferta prezentată de Evropaïki Dynamiki - Proigmena Systimata Tilepikoinonion Pliroforikis kai Tilematikis AE în cadrul cererii de ofertă 2007/S 176 215155 privind prestarea de servicii destinate furnizării unui "[a]jutor pentru întreținerea, asistența și dezvoltarea sistemului "Loans Front Office" (Serapis)" și de a atribui contractul societății Sybase BVBA.

Respinge acțiunea cu privire la restul motivelor.

Obligă BEI la plata cheltuielilor de judecată.

____________

1 - JO C 19, 24.1.2009.