Language of document :

Hotărârea Tribunalului din 12 decembrie 2012 - Almamet/Comisia

(Cauza T-410/09)

("Concurență - Înțelegeri - Piața carburii de calciu și a magneziului pentru industriile oțelului și gazului din SEE, cu excepția Irlandei, a Spaniei, a Portugaliei și a Regatului Unit - Decizie a Comisiei de constatare a unei încălcări a articolului 81 CE - Stabilirea prețurilor și repartizarea pieței - Dreptul la apărare - Competențele Comisiei în materie de inspecție - Încălcare unică și continuă Amenzi - Cooperare în cursul procedurii administrative- Proporționalitate -Orientările din 2006 privind calcularea cuantumului amenzilor")

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamantă: Almamet GmbH Handel mit Spänen und Pulvern aus Metall (Ainring, Germania) (reprezentanți: S. Hautbourg și C. Renner, avocați)

Pârâtă: Comisia Europeană (reprezentanți: N. Khan, V. Bottka și N. von Lingen, agenți)

Obiectul

Cerere de anulare a Deciziei C(2009) 5791 final a Comisiei din 22 iulie 2009 privind o procedură în temeiul articolului 81 [CE] și al articolului 53 din Acordul privind SEE (cazul COMP/F/39.396 - Reactivi pe bază de carbură de calciu și de magneziu pentru industriile oțelului și gazului), în măsura în care aceasta o privește pe reclamantă, precum și, cu titlu subsidiar, o cerere de reducere a cuantumului amenzii aplicate reclamantei prin respectiva decizie

Dispozitivul

Respinge acțiunea.

Almamet GmbH Handel mit Spänen und Pulvern aus Metall suportă, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, și pe cele efectuate de Comisia Europeană.

____________

1 - JO C 312, 19.12.2009