Cauza C‑58/22
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova
(cerere de decizie preliminară formulată de Curtea de Apel Craiova)
Hotărârea Curții (Camera întâi) din 25 ianuarie 2024
„Trimitere preliminară – Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – Articolul 50 – Principiul ne bis in idem – Urmărire penală începută in rem – Ordonanță de clasare emisă de un procuror – Admisibilitatea unei urmăriri penale ulterioare începute in personam pentru aceleași fapte – Condiții care trebuie îndeplinite pentru a se putea considera că o persoană a făcut obiectul unei hotărâri judecătorești definitive – Cerința unei urmăriri penale aprofundate – Lipsa audierii unui eventual martor – Lipsa audierii persoanei în cauză în calitate de «suspect»”
1. Întrebări preliminare – Competența Curții – Limite – Cerere de interpretare a Cartei drepturilor fundamentale – Reglementare națională care constituie o măsură de punere în aplicare a dreptului Uniunii – Competența Curții
[Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 51 alin. (1); Decizia‑cadru 2003/568 a Consiliului, art. 2 și 4; Decizia 2006/928 a Comisiei, anexă)
(a se vedea punctele 40-42)
2. Drepturi fundamentale – Principiul ne bis in idem – Condiții de aplicare – Existența unei decizii anterioare definitive – Criterii de apreciere – Stingerea acțiunii penale – Decizie definitivă luată în urma unei aprecieri asupra fondului cauzei, precedată de o cercetare aprofundată – Apreciere de către instanța națională
[Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 50]
(a se vedea punctele 48, 52, 61, 62 și 64)
3. Drepturi fundamentale – Principiul ne bis in idem – Domeniu de aplicare – Ordonanță de clasare adoptată de un parchet fără examinarea răspunderii penale a persoanei suspectate – Excludere
[Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 50]
(a se vedea punctele 70, 71 și 73-75 și dispozitivul)
Rezumat
Sesizată cu titlu preliminar de Curtea de Apel Craiova (România), Curtea aduce precizări cu privire la cele două componente, „bis” și „idem”, ale principiului ne bis in idem, enunțat la articolul 50 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”)(1), în contextul unei cauze în care urmărirea penală începută împotriva unei persoane în cadrul unei a doua proceduri a fost încetată din cauza existenței unei ordonanțe de clasare adoptate de un parchet, într‑o primă procedură, din care nu reiese cu evidență că situația juridică a acestei persoane, în calitate de persoană răspunzătoare din punct de vedere penal pentru faptele care constituie infracțiunea urmărită, ar fi fost examinată.
La 30 aprilie 2015, cu ocazia unei ședințe a societății cooperative BX, președinta acestei societăți, NR, ar fi solicitat unora dintre angajații săi să plătească o sumă de bani pe care o datora, sub sancțiunea rezilierii contractelor lor de muncă. Întrucât cererea sa nu a fost satisfăcută, ea a emis și a semnat decizii de desfacere a acestor contracte.
În aceste condiții, angajații în cauză au formulat două plângeri penale împotriva lui NR, care au fost înregistrate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina (România), cu numărul 673/P/2016, și, respectiv, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt (România), cu numărul 47/P/2016.
În dosarul 673/P/2016, după ce urmărirea penală a fost începută in rem pentru infracțiunea de șantaj, procurorul însărcinat cu această cauză a adoptat, întemeindu‑se pe un referat al organului de poliție însărcinat cu ancheta, o ordonanță de clasare (denumită în continuare „ordonanța de clasare în discuție”). Această ordonanță nu a fost contestată de petenți în termenele stabilite. În plus, cererea de redeschidere a urmăririi penale formulată de procurorul‑șef nu a fost confirmată de camera preliminară a instanței competente.
În dosarul 47/P/2016, împotriva lui NR a fost începută urmărirea penală in personam, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, care a condus la adoptarea de către Tribunalul Olt (România) a unei sentințe prin care aceasta a fost condamnată la o pedeapsă privativă de libertate cu suspendare. În urma unui apel formulat de NR, această sentință a fost anulată de Curtea de Apel Craiova, instanța de trimitere, prin decizia penală nr. 1207/2020, pentru motivul existenței unei pretinse încălcări a principiului ne bis in idem consacrat la articolul 50 din cartă.
Sesizată cu un recurs formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova (România) împotriva acestei din urmă decizii, Înalta Curte de Casație și Justiție (România) a considerat în esență că instanța de trimitere a concluzionat în mod eronat în sensul aplicabilității principiului ne bis in idem, dat fiind că ordonanța de clasare în discuție nu fusese precedată de nicio apreciere cu privire la fondul cauzei 673/P/2016 și nu fusese motivată corespunzător, astfel încât nu se putea considera că aceasta a determinat stingerea acțiunii penale. Prin urmare, această instanță a casat decizia penală nr. 1207/2020 și a trimis cauza spre rejudecare la instanța de trimitere.
În cadrul acestei rejudecări, instanța de trimitere a decis să solicite Curții să se pronunțe cu privire la aplicabilitatea principiului ne bis in idem consacrat la articolul 50 din cartă în împrejurări precum cele în discuție în litigiul principal.
Aprecierea Curții
Curtea amintește că aplicarea principiului ne bis in idem este supusă unei duble condiții, și anume, pe de o parte, să existe o decizie anterioară definitivă (condiția „bis”) și, pe de altă parte, ca aceleași fapte să fie vizate de decizia anterioară și de procesele penale sau de deciziile ulterioare (condiția „idem”).
În ceea ce privește condiția „bis”, pentru a se putea considera că o persoană a făcut obiectul unei „hotărâri judecătorești definitive” pentru faptele care îi sunt imputate, în sensul articolului 50 din cartă, trebuie, în primul rând, ca acțiunea penală să fi fost stinsă în mod definitiv, în conformitate cu dreptul național. În speță, în măsura în care, pe de o parte, ordonanța de clasare în discuție nu a fost contestată de petenții din litigiul principal în termenele stabilite și, pe de altă parte, cererea de confirmare a redeschiderii urmăririi penale dispuse de procurorul‑șef al Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina a fost respinsă, rezultă că, în dosarul 673/P/2016, acțiunea penală s‑a stins în mod definitiv, iar ordonanța de clasare în cauză a rămas definitivă, sub rezerva verificărilor care trebuie efectuate de instanța de trimitere.
În al doilea rând, pentru a se putea considera că o persoană a făcut obiectul unei „hotărâri judecătorești definitive” pentru faptele care îi sunt imputate, în sensul articolului 50 din cartă, este necesar ca decizia de încetare a urmăririi penale să fi fost adoptată în urma unei aprecieri efectuate asupra fondului cauzei, iar nu din simple motive procedurale. În speță, condiția referitoare la aprecierea pe fond a dosarului 673/P/2016 nu poate fi considerată îndeplinită de ordonanța de clasare în discuție decât în măsura în care această ordonanță conține o apreciere privind elemente materiale ale pretinsei infracțiuni, cum ar fi printre altele analiza răspunderii penale a lui NR, în calitate de presupus autor al respectivei infracțiuni. Or, lipsa audierii martorilor prezenți în ședința societății cooperative BX din 30 aprilie 2015 ar putea constitui un indiciu al lipsei unei astfel de analize, sub rezerva verificărilor care trebuie efectuate de instanța de trimitere.
În ceea ce privește condiția „idem”, rezultă din chiar modul de redactare a articolului 50 din cartă că acesta interzice judecarea sau condamnarea penală a aceleiași persoane mai mult de o dată pentru aceeași infracțiune. În această privință, Curtea precizează că, pentru a stabili dacă o persoană a făcut obiectul unei „hotărâri judecătorești definitive”, în sensul acestui articol 50, trebuie să reiasă în mod clar din decizia adoptată în privința sa că, în cursul anchetei care a precedat această decizie, indiferent dacă respectiva anchetă a fost efectuată in rem sau in personam, situația juridică a persoanei menționate, în calitate de persoană răspunzătoare din punct de vedere penal pentru faptele care constituie infracțiunile urmărite, a fost examinată și, în cazul unei ordonanțe de clasare, a fost înlăturată. Dacă nu aceasta ar fi situația, aspect a cărui verificare este de competența instanței de trimitere, principiul ne bis in idem nu este aplicabil și, în consecință, nu se poate considera că o astfel de persoană a fost achitată definitiv, în sensul articolului 50 din cartă.