HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE
(Camera întâi)
16 ianuarie 2007
Cauza F‑126/05
Andrea Borbély
împotriva
Comisiei Comunităților Europene
„Funcționari – Rambursarea cheltuielilor – Indemnizație de instalare – Diurnă – Cheltuieli de călătorie la angajarea în muncă – Locul recrutării – Competență de fond”
Obiectul: Acțiune, formulată în temeiul articolelor 236 CE și 152 EA, prin care doamna Borbély solicită, pe de o parte, anularea deciziei Comisiei prin care i se refuză acordarea diurnei și a indemnizației de instalare, precum și rambursarea cheltuielilor de călătorie efectuate cu ocazia angajării în muncă și, pe de altă parte, obligarea Comisiei la plata indemnizațiilor menționate, precum și la rambursarea cheltuielilor de călătorie sus‑menționate.
Decizia: Anulează Decizia Comisiei din 2 martie 2005 în măsura în care aceasta refuză să acorde reclamantei indemnizația de instalare prevăzută la articolul 5 alineatul (1) din anexa VII la Statutul funcționarilor și diurna prevăzută la articolul 10 alineatul (1) din aceeași anexă. Obligă Comisia la plata către reclamantă, conform prevederilor statutare în vigoare, a valorii indemnizațiilor menționate, majorate cu dobânzi moratorii, începând de la data la care fiecare dintre acestea erau datorate și până la data plății efective, la nivelul dobânzii fixate de Banca Centrală Europeană pentru principalele operațiuni de refinanțare și aplicabil în perioada respectivă, majorat cu două puncte. Respinge celelalte capete de cerere. Fiecare parte suportă propriile cheltuieli de judecată.
Sumarul hotărârii
1. Funcționari – Rambursarea cheltuielilor – Indemnizație de instalare – Diurnă
(Statutul funcționarilor, anexa VII, art. 5 și 10; Regulamentul nr. 723/2004 al Consiliului)
2. Funcționari – Rambursarea cheltuielilor – Cheltuieli de călătorie de la locul recrutării până la locul de repartizare
[Statutul funcționarilor, anexa VII, art. 4, 5, art. 7 alin. (1) lit. (a) și art. 10]
3. Funcționari – Acțiune – Obiect – Somație adresată administrației – Competență de fond – Cerere de plată
[Statutul funcționarilor, art. 91 alin. (1); anexa VII, art. 5 și 10]
1. Suprimarea, prin intermediul Regulamentului nr. 723/2004 de modificare a Statutului funcționarilor, precum și a regimului aplicabil celorlalți agenți, a primei condiții alternative de la articolul 5 din anexa VII la statut, care condiționa acordarea indemnizației de instalare de recunoașterea dreptului la indemnizația de expatriere, poate cel mult să fie interpretată în sensul că legiuitorul a vrut să restabilească egalitatea, în ceea ce privește condițiile de acordare a indemnizației de instalare, între toate persoanele care se angajează într‑o instituție comunitară după ce au locuit sau au lucrat pe teritoriul statului în care se găsește această instituție. De acum înainte, persoanele care, anterior angajării ca funcționari publici comunitari, lucrau pentru un stat sau pentru o organizație internațională trebuie, la fel ca și ceilalți funcționari comunitari, să dovedească îndeplinirea condiției unice prevăzute la articolul 5 din anexa VII la statut, în noua sa formă, și anume că au fost obligate să își schimbe reședința pentru a îndeplini obligațiile prevăzute la articolul 20 din statut. Cu toate acestea, o astfel de asimilare între cele două categorii de funcționari nu înseamnă nicidecum că legiuitorul a vrut de asemenea să modifice chiar conținutul condiției respective, care este enunțată exact în aceiași termeni atât în fosta, cât și în noua versiune a articolului 5 din anexa VII la statut. Termenul „reședință” trebuie, prin urmare, să fie înțeles în continuare ca desemnând centrul intereselor funcționarului sau al agentului.
Reședința reală nu constituie decât un factor care, printre altele, stabilește centrul intereselor funcționarului. O astfel de abordare este confirmată de finalitatea articolului 5 din anexa VII la statut, pe care modificarea condițiilor de acordare a indemnizației de instalare nu a urmărit sau nu a avut ca efect să o schimbe, și anume compensarea cheltuielilor determinate de situația funcționarului titularizat care, trecând de la un statut precar la unul definitiv, trebuie, așadar, să ajungă să fie în măsură să locuiască și să se integreze în locul de repartizare în mod permanent și durabil, pentru o durată nedeterminată, dar substanțială. Prin urmare, existența unei reședințe provizorii în locul în care se află instituția la care a fost repartizat, în special în scopuri profesionale, nu este, în toate cazurile, în contradicție cu scopul urmărit de indemnizația de instalare, care corespunde unor constrângeri cărora nu sunt în mod normal supuse persoanele al căror centru al intereselor coincide cu locul de repartizare.
Concluzia trebuie să fie identică în ceea ce privește diurna, a cărei finalitate este aceea de a compensa cheltuielile și inconvenientele determinate de situația precară a funcționarului stagiar, în special în cazul în care acesta trebuie să își păstreze în același timp reședința anterioară, cu atât mai mult deoarece trebuie interpretată în același mod condiția referitoare la obligația de schimbare a reședinței în cadrul articolelor 5 și 10 din anexa VII la statut.
(a se vedea punctele 44 și 47-49)
Trimitere la:
Tribunalul de Primă Instanță: 12 decembrie 1996, Monteiro da Silva/Comisia, T‑74/95, RecFP, p. I‑A‑583 și II-1559, punctele 63 și 64, 12 decembrie 1996, Mozzaglia/Comisia, T‑137/95, RecFP, p. I‑A‑619 și II‑1657, punctul 57, 20 august 1998, Collins/Comitetul Regiunilor, T‑132/97, RecFP, p. I‑A‑469 și II‑1379, punctul 41, 13 decembrie 2004, E/Comisia, T‑251/02, RecFP, p. I‑A‑359 și II‑1643, punctul 100, 13 septembrie 2005, Recalde Langarica/Comisia, T‑283/03, RecFP, p. I‑A‑235 și II‑1075, punctul 176
2. Pentru a se ține seama de finalitatea articolului 7 alineatul (1) litera (a) din anexa VII la statut, care urmărește ca angajatorul comunitar să suporte cheltuielile de călătorie pe care funcționarul a trebuit să le efectueze pentru a ajunge de la locul recrutării la locul de repartizare, pentru stabilirea centrului intereselor funcționarului, care determină locul în care se află reședința obișnuită a acestuia și, în consecință, locul recrutării sale, trebuie să se acorde o importanță deosebită, precum în cazul determinării reședinței obișnuite, în vederea aplicării articolului 4 din anexa VII la statut, locului în care se află reședința reală a persoanei în cauză, în special locului în care se afla locul său de muncă la momentul recrutării. Funcționarul nu poate astfel să efectueze asemenea cheltuieli dacă, indiferent care este centrul intereselor sale în sensul articolelor 5 și 10 din anexa VII la statut, se afla deja, la momentul recrutării sale, de exemplu, din motive profesionale, la locul viitoarei sale repartizări.
Situația nu ar fi diferită nici dacă viitorul funcționar lipsise de la locul său de muncă anterior pentru o scurtă perioadă înainte să înceapă să își exercite funcțiile, folosindu‑se, de exemplu, de dreptul la concediul anual pentru a se întoarce în țara în care se află centrul intereselor sale. Cheltuielile pe care le‑ar efectua ulterior pentru a reveni la locul său de muncă precedent, care, de altfel, va fi și locul în care își va exercita viitoarele funcții în serviciul unei instituții comunitare, nu ar putea determina o rambursare în temeiul articolului 7 alineatul (1) litera (a) din anexa VII la statut. Într‑adevăr, rambursarea acestor cheltuieli, ocazionate chiar de funcționarul însuși, nu corespunde finalității acestei dispoziții.
(a se vedea punctele 66-68)
Trimitere la:
Curte: 15 septembrie 1994, Magdalena Fernández/Comisia, C‑452/93 P, Rec., p. I‑4295, punctul 22
Tribunalul de Primă Instanță: 10 iulie 1992, Benzler/Comisia, T‑63/91, Rec., p. II‑2095, punctele 23 și 24, Monteiro da Silva, citată anterior, punctele 70 și 71, 28 septembrie 1999, J/Comisia, T‑28/98, RecFP, p. I‑A‑185 și II‑973, punctul 47, 25 octombrie 2005, Dedeu i Fontcuberta/Comisia, T‑299/02, RecFP, p. I‑A‑303 și II‑1377, punctul 77
3. Instanța comunitară nu poate, fără a aduce atingere prerogativelor autorității administrative, să adreseze somații unei instituții comunitare, dispunând ca aceasta să ia măsurile pe care le presupune executarea unei hotărâri prin care este anulată o decizie. Cu toate acestea, în cadrul litigiilor cu caracter pecuniar, instanța comunitară dispune de o competență de fond, potrivit articolului 91 alineatul (1) a doua teză din Statutul funcționarilor, care îi permite să oblige instituția pârâtă la plata sumelor stabilite, majorate, după caz, cu dobânzi moratorii.
În cadrul unei acțiuni în anulare îndreptate împotriva refuzului de a‑i acorda reclamantului indemnizația de instalare și diurna, capătul de cerere privind obligarea administrației la plata sumelor datorate corespunzătoare acestor indemnizații, majorate cu dobânzi moratorii, este suficient de precis și trebuie declarat admisibil, chiar dacă reclamantul nu a prezentat un calcul privind sumele solicitate, întrucât acestea pot fi stabilite direct și obiectiv prin aplicarea a doi parametri clari și incontestabili, și anume salariul de bază al reclamantului și recunoașterea sau nerecunoașterea dreptului său la alocația pentru locuință, la momentul și în cursul perioadelor pertinente pentru fiecare dintre dispozițiile care prevăd aceste indemnizații.
(a se vedea punctele 71 și 72)
Trimitere la:
Tribunalul de Primă Instanță: 9 iunie 1994, X/Comisia, T‑94/92, RecFP, p. I‑A‑149 și II‑481, punctul 33, 8 iulie 1998, Aquilino/Consiliul, T‑130/96, RecFP, p. I‑A‑351 și II‑1017, punctul 39, 23 martie 2000, Rudolph/Comisia, T‑197/98, RecFP, p. I‑A‑55 și II‑241, punctele 32 și 33, 18 septembrie 2002, Puente Martín/Comisia, T‑29/01, RecFP, p. I‑A‑157 și II‑833, punctul 87, 2 martie 2004, Di Marzio/Comisia, T‑14/03, RecFP, p. I‑A‑43 și II‑167, punctul 63