CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL
DOMNUL JEAN RICHARD DE LA TOUR
prezentate la 11 ianuarie 2024(1)
Cauza C‑20/23
SF
împotriva
MV,
Instituto da Segurança Social IP,
Autoridade Tributária e Aduaneira,
Cofidis SA – Sucursal em Portugal,
cu participarea
José da Costa Araújo, în calitate de administrator judiciar
[cerere de decizie preliminară formulată de Tribunal da Relação do Porto (Curtea de Apel din Porto, Portugalia)]
„Trimitere preliminară – Cooperarea judiciară în materie civilă – Directiva (UE) 2019/1023 – Proceduri de insolvență – Cerere de remitere de datorie – Excluderea datoriilor față de administrația fiscală și față de asigurările sociale – Necesitatea unei justificări”
I. Introducere
1. Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 23 alineatul (4) din Directiva (UE) 2019/1023 a Parlamentului European și a Consiliului din 20 iunie 2019 privind cadrele de restructurare preventivă, remiterea de datorie și decăderile, precum și măsurile de sporire a eficienței procedurilor de restructurare, de insolvență și de remitere de datorie și de modificare a Directivei (UE) 2017/1132 (Directiva privind restructurarea și insolvența)(2), precum și a articolului 16 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene(3).
2. Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între SF, o persoană fizică devenită insolvabilă (denumită în continuare „debitorul”), pe de o parte, și, printre altele, Instituto da Segurança Social IP (Institutul de Securitate Socială, Portugalia) și Autoridade Tributária e Aduaneira (Autoritatea Fiscală și Vamală, Portugalia), pe de altă parte, în legătură cu o cerere de remitere de datorie depusă de SF în cursul procedurii de insolvență care îl privește.
3. La cererea Curții, ne vom concentra analiza asupra problemei referitoare la posibilitatea statelor membre de a exclude de la remiterea completă de datorie creanțele fiscale și de securitate socială, și anume asupra celei de a doua întrebări preliminare.
4. Vom propune Curții să statueze că statele membre pot exclude creanțele fiscale și de securitate socială de la remiterea completă de datorie prevăzută la articolul 20 din Directiva 2019/1023 întemeindu‑se pe articolul 23 alineatul (4) din directiva respectivă, cu condiția ca acest lucru să fie justificat în mod corespunzător și ca această justificare să poată fi găsită în dreptul național în altă parte decât în reglementarea care a transpus directiva menționată.
II. Cadrul juridic
A. Dreptul Uniunii
5. Articolul 23 din Directiva 2019/1023, intitulat „Derogări”, prevede la alineatul (4):
„Statele membre pot exclude categorii specifice de datorii de la remiterea de datorie sau pot restricționa accesul la remiterea de datorie sau pot stabili o perioadă mai lungă premergătoare remiterii de datorie în cazul în care astfel de excluderi, restricții sau prelungiri de perioadă sunt justificate în mod corespunzător, cum ar fi pentru:
(a) datoriile garantate;
(b) datoriile care decurg din sau sunt legate de sancțiuni penale;
(c) datoriile care decurg din răspunderea delictuală;
(d) datoriile aferente obligațiilor de întreținere care decurg dintr‑o relație de familie, de rudenie, de căsătorie sau de alianță;
(e) datoriile angajate după solicitarea sau deschiderea procedurii care conduce la remiterea de datorie; și
(f) datoriile care decurg din obligația de a plăti costul procedurii care conduce la remiterea de datorie.”
B. Dreptul portughez
1. CIRE
6. Sistemul juridic portughez a introdus în anul 2004 posibilitatea de a avea acces la remiterea de datorie, în cadrul procedurii de insolvență a persoanelor fizice, prin Decreto‑Lei n.° 53/2004 (Decretul‑lege nr. 53/2004)(4) din 18 martie 2004, care a instituit Código da Insolvência e da Recuperação de Empresas (Codul insolvenței și al reorganizării întreprinderilor) (denumit în continuare „CIRE”).
7. Articolul 235 din CIRE, care prevede principiul general al remiterii de datorie, are următorul cuprins:
„În cazul în care debitorul este o persoană fizică, el poate beneficia de scutire de la plata creanțelor care formează pasivul insolvenței care nu au fost achitate în cursul procedurii de insolvență sau în termen de trei ani de la închiderea acesteia, în condițiile prevăzute în prezentul capitol.”
8. În ceea ce privește în mod specific materia remiterilor de datorie, articolul 245 alineatul 2 litera d) din CIRE, în versiunea sa care rezultă din Decreto‑Lei n.o 84/2019 (Decretul‑lege nr. 84/2019)(5) din 28 iunie 2019, care a stabilit normele privind execuția bugetului de stat pentru anul 2019, prevede că remiterea de datorie nu include „creanțele fiscale și de securitate socială”.
9. În anul 2022, Lei n.o 9/2022 (Legea nr. 9/2022)(6) din 11 ianuarie 2022, care a transpus Directiva 2019/1023, nu a modificat nicicum lista categoriilor de datorii excluse de la remiterea de datorie, printre altele cele datorate administrației fiscale și asigurărilor sociale. Această lege nu a introdus nicio justificare cu privire la excluderea menționată.
2. LGT
10. Cadrul juridic portughez referitor la stabilirea impozitelor are ca temei legal Decreto‑Lei n.o 398/98 (Decretul‑lege nr. 398/98)(7) din 17 decembrie 1998, prin care a fost aprobată Lei Geral Tributária (Legea fiscală generală) (denumită în continuare „LGT”), care enunță și definește principiile generale ce reglementează dreptul fiscal portughez și competențele administrației fiscale, precum și garanțiile contribuabililor.
11. Articolul 5 alineatele 1 și 2 din LGT prevede:
„1. Impozitarea urmărește să satisfacă nevoile financiare ale statului și ale altor entități publice și să promoveze justiția socială, egalitatea de șanse și corecțiile necesare ale inegalităților în distribuirea bogăției și a veniturilor.
2. Impozitarea respectă principiile generalității, egalității, legalității și justiției materiale.”
12. Potrivit articolului 30 alineatele 2 și 3 din LGT:
„2. Datoria fiscală este indisponibilă, iar condițiile de reducere sau de stingere a acesteia nu pot fi stabilite decât cu respectarea principiului egalității și al legalității fiscale.
3. Dispozițiile alineatului precedent prevalează asupra oricărei legislații speciale.”
III. Situația de fapt din litigiul principal și întrebările preliminare
13. Prin hotărârea din 18 iunie 2018, care a dobândit autoritate de lucru judecat, debitorul a fost declarat insolvabil.
14. La 23 ianuarie 2019, instanța de prim grad de jurisdicție a declarat admisibilă, cu titlu preliminar, cererea de remitere de datorie formulată de debitor.
15. La 29 iulie 2022, administratorul judiciar al procedurii de insolvență a prezentat un aviz definitiv, în care considera că debitorul trebuia să poată beneficia de remiterea de datorie.
16. La 3 octombrie 2022, debitorului i s‑a acordat scutirea de la plata pasivului restant, cu excepția creanțelor fiscale și de securitate socială, în temeiul articolului 245 alineatul 2 din CIRE.
17. Debitorul a declarat apel împotriva acestei hotărâri la Tribunal da Relação do Porto (Curtea de Apel din Porto, Portugalia). În susținerea apelului său, el a arătat că articolul 245 alineatul 2 din CIRE nu este conform cu articolul 23 alineatul (4) din Directiva 2019/1023, întrucât excluderea de la remiterea de datorie a creanțelor fiscale și de securitate socială nu este, contrar celor prevăzute de această din urmă dispoziție, „justificat[ă] în mod corespunzător”.
18. Instanța de trimitere constată că Legea nr. 9/2022, prin care Directiva 2019/1023 a fost transpusă în dreptul național, nu conține nicio justificare pentru excluderea creanțelor fiscale și de securitate socială și că o astfel de justificare nu fusese avută în vedere nici în proiectul acestei legi. Instanța menționată arată că, pe lângă îndoielile privind compatibilitatea articolului 245 alineatul 2 din CIRE cu această directivă, ea are îndoieli și cu privire la aspectul dacă excluderea prevăzută de dispoziția respectivă constituie un obstacol în calea obiectivelor urmărite de directiva menționată, de Tratatul FUE și de efectivitatea dreptului Uniunii.
19. În aceste condiții, Tribunal da Relação do Porto (Curtea de Apel din Porto) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:
„1) Articolul 23 alineatul (4) din Directiva [2019/1023] trebuie interpretat în sensul că permite excluderea altor datorii (diferite de cele enumerate la literele respective ale dispoziției menționate) numai în cazul în care aceasta este «justificat[ă] în mod corespunzător»?
2) Posibilitatea ca statele membre să excludă anumite categorii de datorii de la remiterea de datorie [cu condiția ca excluderea respectivă să fie justificată în mod corespunzător, astfel cum prevede articolul 23 alineatul (4) din Directiva 2019/1023] trebuie interpretată în sensul că permite statelor membre să excludă creanțele fiscale (care nu sunt enumerate în articolul respectiv), creându‑și astfel o poziție privilegiată?
3) În cazul unui răspuns afirmativ la aceste întrebări preliminare, care sunt criteriile pe care trebuie să le îndeplinească o astfel de justificare, în sensul dreptului Uniunii […], pentru a respecta principiile generale ale dreptului Uniunii și drepturile fundamentale cărora le sunt supuși legiuitorul [Uniunii] și [legiuitorul] național [«interzicerea discriminării pe motiv de cetățenie sau naționalitate» (articolul 18 TFUE) și «libertatea de a desfășura o activitate comercială» (articolul 16 din [cartă]), precum și libertățile economice fundamentale ale pieței interne]?
4) În cazul unui răspuns negativ la această întrebare preliminară, definițiile (în sensul dreptului Uniunii […] și în scopul interpretării [Directivei 2019/1023]) ale noțiunilor de «datorii care decurg din sau sunt legate de sancțiuni penale» și de «datorii care decurg din răspunderea delictuală» includ și creanțele fiscale, astfel cum prevede actul legislativ intern de transpunere a [acestei directive] (Legea [nr. 9/2022])?”
20. Debitorul, Institutul de Securitate Socială, guvernele portughez și spaniol, precum și Comisia Europeană au depus observații scrise.
IV. Analiză
21. Prin intermediul celei de a doua întrebări preliminare, instanța de trimitere ridică problema posibilității statelor membre de a exclude anumite categorii de datorii de la remiterea de datorie, în special creanțele fiscale și de securitate socială, creându‑și o poziție privilegiată.
22. Atât Comisia, cât și guvernele portughez și spaniol, în observațiile lor, recunosc caracterul neexhaustiv al listei care figurează la articolul 23 alineatul (4) din Directiva 2019/1023, întrucât ea prevede că pot fi excluse de la remiterea de datorie categorii specifice de datorii, cum ar fi cele șase categorii de datorii enumerate în continuarea acestui alineat.
23. Este posibil ca redactarea inițială a acestui articol în limba spaniolă, potrivit căreia statele membre pot „exclude categorii specifice […] de la remiterea de datorie […], pentru […](8)” să fi lăsat loc de îndoială. Totuși, această formulare a fost înlocuită de „cum ar fi pentru(9)” printr‑o rectificare a acestei directive(10), prin care s‑a aliniat redactarea în limba spaniolă cu celelalte versiuni lingvistice.
24. În consecință, nu mai este loc de îndoială: utilizarea termenilor „[s]tatele membre pot exclude […] de la remiterea de datorie” și „cum ar fi” înseamnă că lista care figurează la articolul 23 alineatul (4) din Directiva 2019/1023 constituie într‑adevăr o listă neexhaustivă de categorii de datorii care pot fi excluse de la remiterea de datorie, care poate fi completată de statele membre. Această analiză este confirmată de considerentul (81) al directivei menționate, interpretat în lumina dezbaterilor din cadrul Consiliului Uniunii Europene(11), din care reiese că statele membre ar trebui să poată exclude și alte categorii de datorii în situații justificate corespunzător.
25. În general, în ceea ce privește marja de apreciere de care dispun statele membre pentru a exclude anumite categorii de creanțe de la posibilitatea remiterii de datorie, trebuie să se facă distincție între principiul excluderii unei categorii de creanțe și condițiile acestei excluderi.
26. În ceea ce privește excluderea, în principiu, a creanțelor fiscale și de securitate socială, trebuie să se arate că articolul 23 alineatul (4) din Directiva 2019/1023 enumeră șase categorii de creanțe pe care statele membre le pot exclude de la remiterea de datorie sau pentru care accesul la remiterea de datorie poate fi restricționat sau perioada premergătoare remiterii de datorie poate fi mai lungă. Aceste categorii sunt următoarele: datoriile garantate, datoriile care decurg din sau sunt legate de sancțiuni penale, datoriile care decurg din răspunderea delictuală, datoriile de întreținere, datoriile angajate după solicitarea sau deschiderea procedurii de remitere de datorie, precum și datoriile legate de costurile acestei proceduri.
27. În observațiile sale, Comisia invocă argumentul potrivit căruia ar exista o legătură între aceste diferite categorii de creanțe, care justifică faptul de a nu lăsa o marjă de apreciere totală statelor membre care doresc să instituie excepții de la principiul remiterii complete de datorie, având în vedere natura datoriei respective.
28. Astfel, această legătură ar consta în considerații de justiție materială: în primul rând, debitorul nu ar trebui să se poată sustrage de la consecințele pecuniare ale actelor care nu sunt legate de comerț (datorii familiale, datorii penale sau datorii de răspundere civilă). În al doilea rând, datoriile născute în cadrul procedurii de remitere de datorie sau ulterior pot să nu facă obiectul unei remiteri de datorie pentru a garanta eficacitatea acestei proceduri. În al treilea rând, pot fi de asemenea excluse datoriile garantate, întrucât acestea au fost garantate tocmai pentru a se evita consecințele unei insolvabilități.
29. Totuși, mai multe elemente contrazic această argumentație.
30. Mai întâi, însuși modul de redactare a articolului 23 din Directiva 2019/1023 prevede diferite forme de opțiuni în ceea ce privește excepțiile posibile de la principiul remiterii complete de datorie. Alineatul (1) prevede că toate statele membre trebuie să prevadă excluderea debitorului necinstit sau de rea‑credință. În schimb, alineatele (3) și (5) indică faptul că statele membre pot stabili ca perioadele premergătoare remiterii de datorie să fie mai lungi sau, respectiv, termene de decădere mai lungi în anumite ipoteze strict enumerate. Alineatul (4) a cărui interpretare se solicită, la fel ca alineatul (2), prevede că statele membre pot alege excepții de la principiul remiterii complete de datorie, dacă sunt justificate în mod corespunzător, ilustrând această posibilitate printr‑o listă neexhaustivă de exemple. Prin urmare, procedura de remitere completă de datorie va putea avea o funcționare și o sferă foarte diferite în funcție de alegerile făcute de fiecare stat membru. În consecință, pare dificil să se afirme că obiectivul armonizării acestei proceduri de remitere de datorie justifică neautorizarea, în principiu, a excluderii anumitor categorii specifice de datorii de la această remitere de datorie.
31. În continuare, niciun element din discuțiile prealabile adoptării Directivei 2019/1023 nu permite să se afirme că creanțele fiscale și de securitate socială nu ar putea fi excluse de la remiterea de datorie. Astfel, propunerea de directivă prevedea în mod clar, cu privire la articolul 22 (devenit articolul 23 din directiva adoptată), că statele membre au „o largă marjă de apreciere atunci când stabilesc restricții de aplicare a dispozițiilor referitoare la accesul la remiterea de datorie și a dispozițiilor referitoare la perioadele premergătoare remiterii de datorie, însă aceste restricții trebuie să fie explicate clar și să fie necesare pentru protejarea unui interes general”(12).
32. Această voință de a lăsa statelor membre suficientă flexibilitate a fost confirmată în discuțiile din cadrul Consiliului(13). De fapt, în cursul negocierilor din cadrul acestei instituții, excluderile de la remiterea de datorie au fost adăugate fără comentarii speciale(14) și s‑a precizat că statele membre pot de asemenea să excludă anumite tipuri de creanțe în temeiul legislației lor naționale fără a preciza natura acestora(15). La finalul negocierii din cadrul Consiliului, Portugalia a făcut o declarație în care a arătat în esență, pe de o parte, că textul este suficient de flexibil pentru ca statele membre să poată să mențină sau să introducă dispoziții care să excludă sau să restricționeze accesul la remiterea de datorie în cazul datoriilor fiscale, pentru că astfel de măsuri se consideră a fi justificate în mod corespunzător datorită naturii speciale a datoriilor fiscale, și, pe de altă parte, că dorea să își rezerve această poziție privind reglementarea accesului la remiterea de datorie în cazul datoriilor fiscale atunci când va transpune această directivă(16).
33. Comisia pentru afaceri economice a Parlamentului European, sesizată pentru aviz, a propus Comisiei pentru afaceri juridice, sesizată pe fond, un amendament la un considerent și la un alineat în favoarea posibilității explicite de excludere a creanțelor publice pentru care statele membre trebuie să țină seama de echilibrul necesar între interesul public general și promovarea spiritului antreprenorial(17).
34. În sfârșit, este evident că Directiva 2019/1023 este o directivă de armonizare minimă privind remiterea completă de datorie, al cărei obiectiv este crearea acestui tip de procedură în fiecare dintre statele membre, iar nu crearea unei proceduri armonizate de remitere de datorie. Astfel, negocierile au reprezentat pentru statele membre ocazia de a aminti că această procedură, nouă sau nu, în funcție de statele membre, trebuie să poată fi adaptată suficient pentru a nu interfera cu sistemele naționale care funcționează eficient, întrucât o asemenea procedură are legături cu alte domenii ale dreptului național, iar situația economică și structurile juridice diferă de la un stat membru la altul(18).
35. În schimb, în ceea ce privește condițiile de excludere a unei categorii de creanțe, articolul 23 alineatul (4) din Directiva 2019/1023 prevede că „excluderi[le], restricții[le] sau prelungiri[le] de perioadă sunt justificate în mod corespunzător”. În consecință, deși marja de apreciere a statelor membre nu este limitată în ceea ce privește natura categoriilor specifice de datorii care pot fi excluse, totuși ea este limitată prin justificarea pe care acestea trebuie să o furnizeze în susținerea excluderii respective.
36. În plus, statele membre au utilizat această marjă de apreciere pentru a exclude anumite categorii de creanțe, altele decât cele care figurează în lista prevăzută la articolul 23 alineatul (4) din Directiva 2019/1023. În Franța, sunt excluse de la remiterea de datorie printre altele creanțele salariaților și creanțele care rezultă din acțiuni privind bunuri dobândite în temeiul unei succesiuni deschise în cursul procedurii(19). În Țările de Jos, sunt excluse printre altele creanțele legate de împrumuturile pentru studenți(20). În Spania, sunt excluse printre altele creanțele salariale și creanțele de drept public(21).
37. Prin sintagma „creându‑și o poziție privilegiată”, instanța de trimitere pare să aprecieze că, prin faptul că refuză să se supună aceluiași tratament precum ceilalți creditori în cadrul aplicării remiterii complete de datorie, întrucât exclude creanțele fiscale și de securitate socială de la această remitere, Republica Portugheză aduce atingere egalității dintre creditori. Or, în materia procedurii colective, căreia îi poate fi asimilată o procedură de remitere completă de datorie având în vedere efectele sale asupra creditorilor, nu se urmărește egalitatea dintre toți creditorii, ci egalitatea dintre creditorii care se află într‑o situație asemănătoare. Astfel, în materia restructurării, articolul 10 alineatul (2) litera (b) din Directiva 2019/1023 prevede că creditorii cu o comunitate de interese suficientă din aceeași clasă sunt tratați în mod egal și într‑un mod proporțional cu creanța lor. În același mod, considerentul (52) al acestei directive enunță că o consecință a criteriului respectării intereselor creditorilor este că, în cazul în care creditorii instituționali publici se bucură de un statut privilegiat în temeiul dreptului intern, statele membre ar putea prevedea că planul nu poate impune anularea integrală sau parțială a creanțelor creditorilor respectivi. În ceea ce privește considerentul (44) al directivei menționate, acesta amintește că este necesar, pe de o parte, să se asigure că drepturile care sunt similare în esență sunt tratate în mod echitabil și că planurile de restructurare pot fi adoptate fără prejudicierea abuzivă a drepturilor părților afectate, părțile afectate trebuind să fie tratate în clase separate care să corespundă criteriilor de împărțire în clase prevăzute în dreptul intern și, pe de altă parte, să se permită statelor membre să trateze tipuri de creditori care nu au o comunitate de interese suficientă, cum ar fi autoritățile fiscale sau de securitate socială, în clase separate.
38. Aceste norme sunt conforme cu jurisprudența Curții privind libertatea de a desfășura o activitate comercială protejată de articolul 16 din cartă. Astfel, ea a statuat că, deși ordinea constituțională a tuturor statelor membre asigură o protecție dreptului de proprietate și deși se acordă garanții similare liberei exercitări a comerțului, a muncii și a altor activități profesionale, drepturile astfel garantate, departe de a fi prerogative absolute, trebuie să fie privite în lumina funcției sociale a bunurilor și a activităților protejate. Ea a adăugat că, pentru acest motiv, drepturile de această natură nu sunt garantate în mod legal decât sub rezerva limitărilor prevăzute în funcție de interesul public(22).
39. Prin urmare, prin faptul că prevede excluderea creanțelor fiscale și de securitate socială de la procedura de remitere completă de datorie, Republica Portugheză nu aduce atingere, în sine, egalității dintre creditori, astfel cum trebuie pusă în aplicare în materie, și nici libertății de a desfășura o activitate comercială.
40. În ceea ce privește modalitățile de justificare a excluderii menționate, Comisia apreciază că aceasta nu poate rezulta dintr‑o simplă declarație pro forma și că legiuitorul portughez nu a furnizat nicio justificare pentru respectiva excludere a creanțelor fiscale și de securitate socială, nici măcar pur formală.
41. Totuși, după cum am precizat anterior, Portugalia a făcut o declarație precisă în cadrul negocierii Directivei 2019/1023 în ceea ce privește excluderea creanțelor fiscale(23). De asemenea, în observațiile sale, guvernul portughez arată că, pe de o parte, articolul 103 alineatul 1 din Constituição da República Portuguesa (Constituția Republicii Portugheze) prevede că sistemul fiscal urmărește să satisfacă nevoile financiare ale statului și ale altor entități publice și să distribuie în mod echitabil veniturile și bogăția, precum și, pe de altă parte, articolele 5 și 30 din LGT prevăd norme și principii care justifică această excludere, cum ar fi satisfacerea nevoilor financiare ale statului, promovarea justiției sociale și a egalității de șanse, precum și corecțiile necesare ale inegalităților în distribuirea bogăției și a veniturilor, cu respectarea principiilor generalității, egalității, legalității, justiției materiale și indisponibilității datoriei fiscale.
42. Articolul 23 alineatul (4) din Directiva 2019/1023 nu menționează nimic cu privire la forma justificării impuse, însă considerentul (81) precizează că trebuie să existe un motiv justificat în temeiul dreptului intern. Considerăm că nu se impune ca justificarea să fie prevăzută chiar de actul de transpunere a acestei directive dacă ea există deja în reglementarea națională (Constituție, lege, regulament) sau chiar dacă ea a apărut în cadrul negocierii directivei menționate, aspect a cărui verificare este de competența instanței de trimitere, ținând seama de ansamblul legislației aplicabile și de coerența acesteia.
43. În concluzie, considerăm că Directiva 2019/1023 este o directivă de armonizare minimă al cărei obiectiv este introducerea în fiecare stat membru a unei proceduri de remitere de datorie ale cărei limite în ceea ce privește natura creanțelor care pot fi excluse de la această remitere sunt în mare măsură lăsate la aprecierea statelor membre, cu condiția ca excluderile să fie justificate în mod corespunzător, inclusiv în afara actului de transpunere.
44. Având în vedere toate aceste elemente, propunem Curții să răspundă după cum urmează: articolul 23 alineatul (4) din Directiva 2019/1023 trebuie interpretat în sensul că lista care figurează la acest articol nu este exhaustivă și că și alte categorii specifice de datorii decât cele care figurează pe lista menționată pot face obiectul unei remiteri de datorie, al unei remiteri de datorie la care accesul este restricționat sau al unei remiteri de datorie cu o perioadă premergătoare mai lungă, cu condiția ca acest lucru să fie justificat în mod corespunzător în dreptul național, inclusiv în dispoziții distincte de cele de transpunere a acestei directive.
V. Concluzie
45. Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, propunem Curții să răspundă la întrebările preliminare adresate de Tribunal da Relação do Porto (Curtea de Apel din Porto, Portugalia) după cum urmează:
Articolul 23 alineatul (4) din Directiva (UE) 2019/1023 a Parlamentului European și a Consiliului din 20 iunie 2019 privind cadrele de restructurare preventivă, remiterea de datorie și decăderile, precum și măsurile de sporire a eficienței procedurilor de restructurare, de insolvență și de remitere de datorie și de modificare a Directivei (UE) 2017/1132 (Directiva privind restructurarea și insolvența)
trebuie interpretat în sensul că
lista care figurează la acest articol nu este exhaustivă și că și alte categorii specifice de datorii decât cele care figurează pe lista menționată pot face obiectul unei remiteri de datorie, al unei remiteri de datorie la care accesul este restricționat sau al unei remiteri de datorie cu o perioadă premergătoare mai lungă, cu condiția ca acest lucru să fie justificat în mod corespunzător în dreptul național, inclusiv în dispoziții distincte de cele de transpunere a acestei directive.