Cauza C‑621/21
WS
împotriva
Intervyuirasht organ na Darzhavna agentsia za bezhantsite pri Ministerskia savet
(cerere de decizie preliminară formulată de Administrativen sad Sofia‑grad)
Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 16 ianuarie 2024
„Trimitere preliminară – Spațiul de libertate, securitate și justiție – Politica comună în materie de azil – Directiva 2011/95/UE – Condiții care trebuie îndeplinite pentru a putea beneficia de statutul de refugiat – Articolul 2 litera (d) – Motivele persecuției – «Apartenența la un anumit grup social» – Articolul 10 alineatul (1) litera (d) – Acte de persecuție – Articolul 9 alineatele (1) și (2) – Legătură între motivele persecuției și actele de persecuție sau între motivele persecuției și lipsa protecției împotriva unor astfel de acte – Articolul 9 alineatul (3) – Agenți neguvernamentali – Articolul 6 litera (c) – Condiții pentru obținerea de protecție subsidiară – Articolul 2 litera (f) – «Vătămări grave» – Articolul 15 literele (a) și (b) – Evaluarea cererilor de protecție internațională în vederea acordării statutului de refugiat sau a statutului conferit prin protecție subsidiară – Articolul 4 – Violența împotriva femeilor bazată pe sex – Acte de violență domestică – Amenințarea cu o «crimă de onoare»”
1. Controale la frontiere, azil și imigrare – Politica privind azilul – Statut de refugiat sau statut conferit prin protecție subsidiară – Directiva 2011/95 – Condiții de acordare a statutului de refugiat – Risc de a suferi o persecuție – Motivele persecuției – Evaluare – Noțiunea de apartenență la un anumit grup social – Femeile din aceeași țară de origine, în ansamblu, sau grupuri mai restrânse de femei care împărtășesc o caracteristică comună suplimentară, în funcție de condițiile predominante din această țară – Includere
[art. 78 alin. (1) și (2) TFUE, Directiva 2011/95 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 2 lit. (d), art. 4 alin. (3) și (4) și art. 10 alin. (1) lit. (d)]
(a se vedea punctele 37, 38, 44, 46, 47 și 49-62 și dispozitiv 1)
2. Controale la frontiere, azil și imigrare – Politica privind azilul – Statut de refugiat sau statut conferit prin protecție subsidiară – Directiva 2011/95 – Condiții de acordare a statutului de refugiat – Temere a unui solicitant de a fi persecutat, în țara sa de origine, de agenți neguvernamentali – Cerința unei legături între motivele de persecuție și actele de persecuție – Lipsă – Condiție – Stabilirea unei legături între un motiv de persecuție și lipsa protecției împotriva actelor de persecuție din partea agenților de protecție
[Directiva 2011/95 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 6 lit. (c), art. 7 alin. (1), art. 9 alin. (1)-(3) și art. 10 alin. (1)]
(a se vedea punctele 64-67 și 70 și dispozitiv 2)
3. Controale la frontiere, azil și imigrare – Politica privind azilul – Statut de refugiat sau statut conferit prin protecție subsidiară – Directiva 2011/95 – Condiții pentru a putea beneficia de protecția subsidiară – Vătămări grave – Noțiune – Amenințare reală la adresa solicitantului de a fi ucis sau de a face obiectul unor acte de violență din partea unui membru al familiei sale sau al comunității sale din cauza presupusei încălcări a unor norme culturale, religioase sau tradiționale – Includere
[Directiva 2011/95 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 2 lit. (g), art. 15 lit. (a) și (b) și art. 18]
(a se vedea punctele 75-80 și dispozitiv 3)
Rezumat
Sesizată cu titlu preliminar, Curtea, reunită în Marea Cameră, furnizează precizări cu privire la motivul persecuției care poate conduce la recunoașterea statutului de refugiat reprezentat de „apartenența la un anumit grup social”(1) atunci când solicitantul de protecție internațională este o femeie care invocă temerea, în cazul întoarcerii în țara sa de origine, de a fi ucisă sau de a face obiectul unor acte de violență din partea unui membru al familiei sale sau al comunității sale din cauza presupusei încălcări a unor norme culturale, religioase sau tradiționale.
WS este o resortisantă turcă de origine kurdă. După ce a intrat în mod legal în Bulgaria în luna iunie 2018, s‑a alăturat unui membru al familiei sale în Germania, unde a formulat o cerere de protecție internațională. În urma unei cereri a autorităților germane, WS a fost reprimită de autoritățile bulgare în vederea examinării cererii sale de protecție internațională, în temeiul unei decizii adoptate în luna februarie 2019 de Agenția Națională pentru Refugiați (denumită în continuare „DAB”)(2).
Cu ocazia interogatoriilor efectuate în luna octombrie 2019, WS a declarat că a fost căsătorită forțat, la vârsta de 16 ani, și că a fost victima unor acte de violență domestică. WS ar fi fugit de la domiciliul conjugal în luna septembrie 2016. În anul 2017, ar fi încheiat o căsătorie religioasă și ar fi avut un fiu, rezultat din această căsătorie. După plecarea din Turcia, ea ar fi divorțat în mod oficial de primul său soț în luna septembrie 2018, în pofida contestațiilor acestuia din urmă. Pentru aceste motive, ea declară că se teme să nu fie ucisă de familie dacă se întoarce în Turcia.
Printr‑o decizie adoptată în luna mai 2020, președintele DAB a respins cererea de protecție internațională introdusă de WS, apreciind, pe de o parte, că nu erau îndeplinite condițiile necesare pentru acordarea statutului de refugiat. Astfel, motivele invocate de WS, în special actele de violență domestică sau amenințările cu moartea proferate la adresa sa nu ar fi relevante, deoarece nu ar putea fi asociate cu niciunul dintre motivele de persecuție prevăzute de Legea privind azilul și refugiații, care transpune Directiva 2011/95 în dreptul bulgar. În plus, WS nu ar fi declarat că este persecutată din motive de sex.
Pe de altă parte, lui WS i‑a fost refuzată acordarea statutului conferit prin protecție subsidiară. S‑a considerat că aceasta nu îndeplinea condițiile necesare în acest scop, în măsura în care, în primul rând, nici autoritățile oficiale și nici anumite entități neguvernamentale nu ar fi întreprins împotriva sa vreo acțiune pe care statul nu este în măsură să o controleze. În al doilea rând, WS nu ar fi informat poliția că ar fi făcut obiectul unor agresiuni de natură penală, nu ar fi depus plângere și ar fi părăsit în mod legal Turcia.
Acțiunea introdusă de WS împotriva acestei decizii a fost respinsă.
În luna aprilie 2021, WS a introdus, pe baza unor noi elemente de probă, o cerere ulterioară de protecție internațională, invocând temeri bine fondate de persecuție, pe motivul apartenenței sale la un anumit grup social, cel al femeilor victime ale actelor de violență domestică și cel al femeilor care sunt potențiale victime ale unor crime de onoare, din partea agenților neguvernamentali împotriva cărora statul turc nu o poate proteja. Opunându‑se returnării sale în Turcia, ea arată că se teme că va fi victima unei crime de onoare sau că va fi din nou căsătorită forțat.
În luna mai 2021, DAB a refuzat să redeschidă procedura de acordare a unei protecții internaționale, în special pentru motivul că WS nu ar fi menționat niciun element nou important în legătură cu situația sa personală sau cu statul său de origine.
Sesizată cu o cale de atac împotriva acestei decizii, instanța de trimitere a decis să solicite Curții să se pronunțe cu privire la interpretarea Directivei 2011/95, invitând‑o să precizeze condițiile de drept material care reglementează acordarea unei protecții internaționale și tipul de protecție internațională care trebuie acordat în astfel de împrejurări.
Aprecierea Curții
În primul rând, Curtea examinează dacă, în temeiul Directivei 2011/95, în funcție de condițiile predominante din țara de origine, femeile din această țară pot fi considerate, în ansamblu, ca aparținând unui „anumit grup social”, ca „motiv al persecuției” de natură să conducă la recunoașterea statutului de refugiat, sau dacă femeile vizate trebuie să împărtășească o caracteristică comună suplimentară pentru a aparține unui astfel de grup.
În această privință, Curtea subliniază, mai întâi, că Convenția de la Istanbul(3) enunță obligații care intră sub incidența domeniului de aplicare al articolului 78 alineatul (2) TFUE, care împuternicește legiuitorul Uniunii să adopte măsuri referitoare la un sistem european comun de azil, precum Directiva 2011/95. Astfel, această convenție, în măsura în care prezintă o legătură cu azilul și cu nereturnarea, face parte dintre tratatele în raport cu care trebuie interpretată directiva menționată(4), chiar dacă anumite state membre, printre care și Republica Bulgaria, nu au ratificat‑o.
În continuare, Curtea amintește că din articolul 10 alineatul (1) litera (d) din Directiva 2011/95 reiese că un grup este considerat un „anumit grup social” atunci când sunt îndeplinite două condiții cumulative. Primo, membrii grupului în discuție trebuie să împărtășească cel puțin una dintre cele trei trăsături de identificare vizate de această dispoziție(5). Secundo, acest grup trebuie să aibă „propria identitate” în țara de origine.
În ceea ce privește prima condiție de identificare a unui „anumit grup social”, Curtea arată că faptul de a fi de sex feminin constituie o caracteristică înnăscută și, prin urmare, este suficient pentru a îndeplini această condiție. Acest lucru nu exclude faptul ca femeile care împărtășesc o trăsătură comună suplimentară, precum de exemplu o istorie comună ce nu poate fi modificată(6), să poată aparține de asemenea unei asemenea categorii în sensul acestei dispoziții.
În ceea ce privește a doua condiție de identificare a unui „anumit grup social”, Curtea constată că femeile, indiferent dacă împărtășesc sau nu o caracteristică comună suplimentară, pot fi percepute într‑un mod diferit de societatea înconjurătoare și li se poate recunoaște o identitate proprie în această societate, printre altele din cauza normelor sociale, morale sau juridice în vigoare în țara lor de origine.
În sfârșit, Curtea arată că apartenența la un „anumit grup social” trebuie constatată în mod independent de actele de persecuție(7) ale căror victime în țara de origine pot fi membri ai acestui grup. Totuși, o discriminare sau o persecuție suferită de persoane care împărtășesc o caracteristică comună poate constitui un factor relevant atunci când, pentru a verifica dacă este îndeplinită a doua condiție de identificare a unui grup social, este necesar să se aprecieze dacă grupul în discuție este distinct în raport cu normele sociale, morale sau juridice din țara de origine în discuție.
Prin urmare, pe de o parte, femeile, în ansamblu, pot fi considerate ca aparținând unui „anumit grup social”, în sensul articolului 10 alineatul (1) litera (d) din Directiva 2011/95, atunci când se stabilește că, în funcție de condițiile predominante din țara lor de origine, ele sunt, din cauza sexului lor, expuse unor violențe fizice sau psihice, inclusiv acte de violență sexuală și violență domestică. Pe de altă parte, grupuri mai restrânse de femei care au o caracteristică comună suplimentară(8) pot fi considerate ca aparținând unui grup social cu o identitate proprie în țara lor de origine dacă, din cauza acestei caracteristici, femeile respective sunt stigmatizate și expuse oprobriului societății înconjurătoare a acestora, conducând la excluderea lor socială sau la acte de violență.
În al doilea rând, Curtea examinează dacă, atunci când un solicitant invocă temerea de a fi persecutat în țara sa de origine de agenți neguvernamentali, Directiva 2011/95 impune să se stabilească o legătură între actele de persecuție și cel puțin unul dintre motivele de persecuție menționate la articolul 10 alineatul (1) din Directiva 2011/95. Ea arată că, potrivit articolului 9 alineatul (3) din această directivă coroborat cu alte dispoziții(9), recunoașterea statutului de refugiat presupune stabilirea unei legături între motivele de persecuție citate anterior, pe de o parte, și, pe de altă parte, fie actele de persecuție(10), fie lipsa protecției din partea „agenților de protecție”(11), împotriva unor acte de persecuție săvârșite de „agenți neguvernamentali”. Astfel, în prezența unui act de persecuție săvârșit de un agent neguvernamental, condiția stabilită la articolul 9 alineatul (3) menționat(12) este îndeplinită atunci când acest act se întemeiază pe unul dintre motivele de persecuție menționate la articolul 10 alineatul (1) din această directivă, chiar dacă lipsa protecției nu s‑ar baza pe aceste motive. Această condiție trebuie considerată de asemenea îndeplinită atunci când lipsa protecției se întemeiază pe unul dintre motivele de persecuție menționate în această din urmă dispoziție, chiar dacă actul de persecuție săvârșit de un agent neguvernamental nu s‑ar întemeia pe unul dintre aceste motive. În consecință, atunci când un solicitant invocă temerea de a fi persecutat în țara sa de origine de agenți neguvernamentali, nu este necesar să se stabilească o legătură între unul dintre motivele de persecuție menționate la articolul 10 alineatul (1) din Directiva 2011/95 și actele de persecuție dacă o astfel de legătură poate fi stabilită între unul dintre aceste motive de persecuție și lipsa protecției împotriva acestor acte din partea agenților de protecție(13).
În al treilea rând, Curtea statuează că noțiunea de vătămări grave(14), de natură să conducă la recunoașterea statutului conferit prin protecție subsidiară(15), acoperă amenințarea reală la adresa solicitantului de a fi ucis sau de a face obiectul unor acte de violență din partea unui membru al familiei sale sau al comunității sale din cauza presupusei încălcări a unor norme culturale, religioase sau tradiționale. Pentru a ajunge la această concluzie, Curtea arată că articolul 15 literele (a) și (b) din Directiva 2011/95(16) califică drept „vătămări grave” „pedeapsa cu moartea sau execuția” și „tortura sau tratamentele sau pedepsele inumane sau degradante aplicate unui solicitant în țara de origine”. Ținând seama de obiectivul articolului 15 litera (a) din Directiva 2011/95 de a asigura o protecție persoanelor al căror drept la viață ar fi amenințat în caz de întoarcere în țara lor de origine, termenul „execuție” care figurează în directivă nu poate fi interpretat ca excluzând vătămări la adresa vieții pentru singurul motiv că acestea sunt săvârșite de agenți neguvernamentali. Astfel, atunci când o femeie este supusă unui risc real de a fi ucisă sau de a fi victima unor acte de violență din partea unui membru al familiei sale sau al comunității sale pentru motivul presupusei încălcări a unor norme culturale, religioase sau tradiționale, o astfel de vătămare gravă trebuie calificată drept „execuție”, în sensul acestei dispoziții.